Programul de kinetologie recuperatorie cuprinde:

Posturările – completează programul de luptă împotriva redorii articulare. Se porneşte de la poziţia de

amplitudine maximă permisă de redoare şi cu ajutorul unor forţe exterioare cu acţiune prelungită în timp
se încearcă creşterea amplitudinii unghiurilor de mişcare. Se pot utiliza cu folos unele tehnici de facilitare
neuro-musculară proprioceptivă, cum ar fi: alternanţa contracţie izometrică – izotonică, stabilizarea
ritmică, tehnica hold - relax. În coxartroză se evită în special flexum-ul şi rotaţia externă, ca cele mai
frecvente devieri, adducţia fiind mai rară. În gonartroză – evitarea flexum-ului; pentru deviaţiile în plan
frontal (varus, valgus) posturările directe sunt inoperante, doar posturarea corectoare pentru mers a
piciorului prin talonete la pantof are valoare.

Mobilizările articulare – pentru a menţine sau ameliora amplitudinile de mişcare. În coxartroză se va

pune accentul pe extensie, rotaţia internă şi abducţie iar în gonartroză pe recâştigarea extensiei complete
şi rotaţia internă apoi pentru mărirea flexiei. Se pot utiliza toate tehnicile cunoscute: posturări, mobilizări
pasive, active, scripetoterapie etc.

Tracţiunile – au efect antalgic decontracturant, cresc mobilitatea şi refac alinierea, pot fi: - manuale –
executate în axul membrului inferior la sfârşitul şedinţelor de masaj; se execută succesiv tracţiuni
(moderate) şi compresiuni corelate cu ritmul respirator (favorizează circulaţia şi troficitatea); şi - mecanice
- prin tracţiuni la nivelul gleznei, practicate zilnic, cu greutăţi de cca. 3 Kg pe membru, perioade lungi de
timp, cu efect de reducere a presiunii intraarticulare şi decontracturant.

Refacerea stabilităţii atât prin exerciţii analitice de tonifiere musculară cât şi prin exerciţii în lanţ kinetic
închis;

Refacerea controlului muscular dinamic pentru mers (coordonare, echilibru, abilitate) astfel încât să
fie evitat mersul şchiopătat.

Relaxarea – decontracturarea musculară.

Menţinerea unei bune funcţionalităţi mioartrokinetice la nivelul articulaţiilor adiacente, cât şi la

membrul opus; pentru coxartroza este importantă şi corectarea poziţiei bazinului cu menţinerea unei
funcţionalităţi cât mai bune a coloanei lombare.

Respectarea regulilor de profilaxie şi terapia ocupaţională .

Exerciţiile indicate trebuie să ţină cont de tipul mişcării care trebuie conservată sau eventual recuperată,
de eventualele limitări ireversibile, de grupele musculare care trebuiesc lucrate preferenţial pentru
obţinerea unui rezultat funcţional optim.

Tonifierea musculaturii: în coxartroză vizează tonifierea muşchilor fesier mare şi mijlociu,

ischiogambieri şi cvadriceps; în gonartroză se va urmări tonifierea musculaturii care „înzăvorăşte”
genunchiul în mers – cvadricepsul în principal dar şi ischiogambierii, se va urmări refacerea forţei
extensoare pentru ultimele 20 0 .

Refacerea stabilităţii atât prin exerciţii analitice de tonifiere musculară cât şi prin exerciţii în lanţ kinetic
închis; exerciţiile la bicicleta ergonomică se indică cu condiţia individualizării pentru fiecare bolnav a
parametrilor de lucru: înălţimea şeii, încărcarea adecvată (şi progresivă) a solicitării la efort.

Kinetoterapia poate fi pasivă sau activă, ajutată sau încărcată .

Contracţiile musculare pot fi izotonice sau izometrice.

 Ca regulă generală, sensul mişcării va fi în sens opus tendinţei naturale a bolii de limitare a
mişcărilor.

KINETOTERAPIA PASIVĂ

Se recomandă ca programul kinetic să debuteze prin mobilizarea pasivă a articulaţiei . În acest fel,
kinetoterapeutul ia contact direct cu articulaţia bolnavă, intră în comunicare cu pacientul, încercând să-i
câştige încrederea şi să-şi asigure o bună colaborare pe durata programului complex de recuperare.

a. Kinetoterapia pasivă în coxartroză

În coxartroză mobilizarea pasivă va insista pe mişcările de extensie, abducţie şi rotaţie internă .

Exemplu de mobilizare pasivă pentru mişcarea de extensie
Regula generală: în timpul forţării extensiei articulaţiei coxofemurale genunchiul rămâne extins.

       Pacientul în decubit dorsal, cu membrul inferior opus flectat la maximum (genunchiul cu coapsa pe
piept); bascularea puternică a bazinului extinde ea însăşi articulaţia afectată şi eventual asistentul
accentuează extensia.
În mobilizarea autopasivă, pacientul menţine cu mâinile genunchiul membrului opus la piept, membrul
afectat fiind întins pe un plan înclinat.

Exemplu de mobilizare pasivă pentru mişcarea de abducţie

      Pacientul în decubit dorsal: asistentul fixează bazinul cu o mână iar cu cealaltă execută abducţia cu
priză la nivelul condilului intern al femurului.
În mobilizarea autopasivă, pacientul în decubit lateral pe partea sănătoasă, cu membrul inferior
suspendat printr-un scripete şi tracţionat în sus prin priză manuală.

Exemplu de mobilizare pasivă pentru mişcarea de rotaţie internă

       Pacientul în decubit dorsal: asistentul prinde treimea inferioară a coapsei, rulând-o înâuntru sau în
afară (genunchiul întins).

b. Kinetoterapia pasivă în gonartroză

Kinetoterapia pasivă în gonartroză începe cu mobilizarea rotulei (în sens longitudinal şi

transversal), după care se trece la mobilizarea articulaţiei femuro-tibiale, avănd ca obiectiv principal
asigurarea libertăţii de mişcare în extensie şi rotaţie, în special rotaţia internă care este aproape
întotdeauna limitată.

Exemplu de mobilizare pasivă pentru mişcarea de rotaţie internă

        Pacientul în decubit dorsal, coapsa în abducţie şi genunchiul flectat la 90 0. Kinetoterapeutul fixează
glezna bolnavului şi susţine extremitatea superioară a gambei cu ambele mâini sub linia articulară,
imprimând o mişcare de translaţie orizontală externă a întregii gambe. Această mişcare se repetă,
reducând progresiv unghiul de flexie a gambei pe coapsă .

Exemplu de mobilizare pasivă pentru mişcarea de extensie

       Pacientul în şezând, cu trunchiul aplecat în faţă; kinetoterapeutul execută extensia, făcând două
prize – una pe faţa anterioară a coapsei, fixând-o la scaun şi cealaltă pe gambă, distal.

KINETOTERAPIA ACTIVĂ

Refacerea forţei musculare şi a echilibrului dintre muşchii agonişti şi antagonişti, în special a

muşchilor stabilizatori ai ai articulaţiei trebuie începută cât mai precoce şi continuată mereu printr-un
program de menţinere a tonusului şi forţei musculare. Se realizează prin exerciţii izometrice şi
izodinamice contra unor rezistenţe, fiind recunoscută necesitatea de a se lucra cu rezistenţă manuală
dirijată în sectorul de mobilitate indolor .

Exerciţiile pentru refacerea forţei depind de gradul deficitului muscular: pentru forţele 0-1-2,
tehnicile de facilitare reprezintă singurele modalităţi logice de lucru (contracţii repetate, inversarea lentă,
inversarea lentă cu opunere, relaxarea – contracţie, izometria alternantă); reeducarea forţei musculare de
la o valoare peste 3 se realizează prin tehnicile obişnuite de izometrie (exerciţiile scurte izometrice
zilnice), tehnicile izokinetice, deşi de o valoare deosebită, nu sunt uzuale.

În coxartroză se insistă asupra tonifierii muşchilor fesier mare şi mijlociu, ischiogambieri şi

cvadriceps.

În gonartroză sunt preferate contracţiile musculare izometrice şi pedalarea pe bicicleta ergonomică

fără rezistenţă şi se insistă asupra tonifierii muşchilor cvadriceps, ischiogambieri şi triceps sural .

Întrucât musculatura supusă tonifierii în coxartroză şi gonartroză este solicitată în ortostatism

(musculatura antigravitaţională) prezentăm în continuare câteva exerciţii pentru exemplificare.

Exemplu de exerciţiu global pentru tonifierea musculaturii extensoare a articulaţiei coxofemurale

(fesierul mare şi fibrele posterioare ale fesierului mijlociu, ischiogambierii): Pacientul în decubit dorsal la
marginea mesei, cu articulaţia coxofemurală flectată, genunchiul extins, piciorul flectat ; kinetoterapeutul
face priză pe faţa dorsală a treimii distale a coapsei şi pe faţa plantară; membrul inferior opus este flectat,
cu piciorul pe masă sau gamba atârnă la marginea mesei; pacientul execută flexia degetelor, extensia
piciorului apoi flexia genunchiului şi în sfărşit extensia articulaţiei coxofemurale în timp ce kinetoterapeutul
opune rezistenţă acestor mişcări (mişcarea de extensie contrată se continuă sub planul orizontalei).

Exemplu de exerciţiu selectiv pentru tonifierea muşchiului fesier mare. Pacientul în decubit dorsal la
marginea mesei; membrul inferior opus se sprijină cu talpa pe masă, membrul afectat are coapsa flectată
la 600 (adductorii sunt scoşi din activitate), genunchiul este flectat (ischiogambierii sunt scoşi din
activitate), gamba relaxată; se execută extensia articulaţiei coxofemurale, kinetoterapeutul contrând pe
faţa posterioară a coapsei .
 Exemplu de exerciţiu selectiv pentru tonifierea ischiogambierilor. Pacientul în decubit dorsal, cu
articulaţia coxofemurală flectată, genunchiul aproape extins (poziţia genunchiului este importantă – nu
trebuie extins complet, ci atât cât intră în acţiune ischiogambierii); pacientul face extensia coapsei,
kinetoterapeutul contrând la nivelul talonului.

Exemplu de exerciţiu selectiv pentru tonifierea muşchiului fesier mijlociu. Pacientul în decubit
contralateral, cu membrul inferior opus flectat şi membrul afectat cu genunchiul flectat; pacientul execută
abducţie în timp ce kinetoterapeutul opune rezistanţă pe faţa laterală a genunchiului.

Exemplu de exerciţiu pentru tonifierea muşchiului cvadriceps. Pacientul în decubit dorsal, cu

coapsa întinsă şi gamba în afara mesei; membrul inferior opus, flectat, se sprijină cu piciorul pe masă;
kinetoterapeutul face priză pe faţa dorsală a piciorului şi pe faţa anterioară distal pe gambă; pacientul
execută extensia gambei fiind contrat de kinetoterapeut . Grupul de exerciţii selective pentru antrenarea
celor 3 capete monoarticulare ale cvadricepsului au ca principiu general menţinerea articulaţiei
coxofemurale flectate la 900, din această poziţie executându-se extensia genunchiului.

Exemplu de exerciţiu selectiv pentru tonifierea muşchiului triceps sural. Pacientul în decubit dorsal,
cu membrul inferior întins şi glezna în flexie dorsală; kinetoterapeutul prinde în mână călcâiul pe faţa lui
posterioară şi se opune încercărilor pacientului de a extinde piciorul. Deoarece nu există rezistenţa pe
degete sau antepicior, nu va intra în activitate decât tricepsul sural .