Sunteți pe pagina 1din 3

Eu, Henric…Clovnul!

Simțiți-vă vii, vii cu adevărat, în mijlocul istoriei anilor o mie și o sută, aici la
curtea împăratului vostru, Henric al IV-lea!

(angajat într-o discuție cu consilieri- partea dreaptă) Știți, pe mine mă bate gândul
că fantasmele, în genere, nu-s altceva decât niște biete ticluiri ale minții noastre!
Niște imagini pe care nu reușim să le menținem în regatul somnului și atunci încep
să se desfășoare și ziua când ești treaz, și te umplu de spaimă... Mie mi-e atât de
frică noaptea, când mă pomenesc cu ele dinaintea ochilor... Mă înspăimânt, de-
atâtea și atâtea ori, chiar și de pulsația sângelui meu în artere, de bătaia inimii pe
care o aud, în tăcerea nopții, ca pe un bocănit înfundat de pași în încăperi
îndepărtate!...

(realizează pubicul, a intrat în sala tronului) Dar, destul! V-am ținut chiar prea
mult timp în picioare, aicea! Plecăciune... (către juriu) omagiile mele...

(îl găsește pe tron; îl alungă cu privirea; clovnul din partea stângă, nu mai are
nevoie de el; a jucat ani de zile prost, fapt pentru care regele a preluat și rolul
bufonului) Uită-te la imbecilul ăsta, care stă aici să caște gura la mine, cu ochii
zgâiți!... Nu pricepi? Nu vezi cum îi îmbrac, cum îi garnisesc, cum mi-i fac să vină
dinainte-mi ca niște paiațe, moarte de frică! Și nu le e frică de altceva decât că am
să le smulg de pe spinare hainele de mascaradă, și am să descopăr că-s travestiți, ca
și cum nu i-aș fi constrâs chiar eu să se mascheze, doar așa, fiindcă am chef să mă
joc de-a nebunul! Să fac pe nebunul!

(imitație grotescă a celor care intră în jocul regelui) Ei au aerul că se pretează la


jocul ăsta fără milă, ca să nu-l înfurie pe un biet nebun, scos din rândul oamenilor,
scos din cugetarea vremii, scos din viață!... Ei, de altfel așa e! Dar gândiți-vă... Ei
zilnic, clipă de clipă, pretind ca alții să fie așa cum îi vor ei; și asta, nu, asta nu li se
pare o contrafacere a personalității, ci e felul lor de a gândi. Cel a turmei! Mișelesc,
nestatornic, nesigur!... (doct; joacă) Ce reușesc ei să spună? Vorbe! Vai de cel
care, într-o bună zi, se vede pecetluit cu una din vorbele astea pe care le repetă toți!
(un ecou se duce într-o parte iar celălalt în cealaltă parte) De plidă „nebun”...!
sau, de pildă – știu eu? – „imbecil”. Ia spuneți-mi! Puteți sta cu mâinile în sân,
știind că este cineva care-și dă toată osteneala să-i convingă pe ceilalți că sunteți
așa cum vă vede el? Sunt sau nu sunt nebun?

(pauză jucată, studiu- impocrizie. Se face mare) Îngenunchiați! Îngenunchiați! Vă


ordon să îngenunchiați toți la picioarele mele! Așa! Și să atingeți de trei ori cu
frunțile pământul! Jos! Așa: toți în fața nebunilor, așa se cade să stea!

(Se face mic) Sus, hai, ridicați-vă, turmă de oi! V-ați supus poruncii mele? De ce?
Puteați să mă puneți în cămașă de forță!... Priviți-mă: puteți cu toată seriozitatea
crede că Henric al IV-lea e încă viu? Și totuși, iată: vă vorbesc, ordon și mă impun
vouă, celor vii! Așa vă vreau!

(îl găsește pe tron, lovește) Nu pricepi nicio boabă, nu-i așa? Toată lumea se
potrivește să-i facă pe câte unii să treacă drept nebuni, ca să aibe motiv să-i țină
ferecați! Și știi de ce? Pentru că nu rabdă nimeni să-i audă vorbind! Nu poți avea
nicio încredere doar în ceea ce spun nebunii! Și totuși, stau țintuiți locului și-
ascultă, așa, cu ochii zgâiți de spaimă! De ce? Spune-mi, spune-mi, de ce?
(agresivă, posibile lovituri în bufon; îl opresc consilierii) Sunt calm, nu vezi?

Spaima asta a voastră! Pentru că acum, din nou, vi se pare că sunt nebun! Și totuși,
știți și voi, zău așa! m-ați crezut nebun! până mai adineaori ați crezut că sunt
nebun! e adevărat, ori nu? Ei, vedeți? Vă dați seama că poate să se preschimbe și în
teroare, spaima asta, ca și cum v-ați pomenit că vi se surpă pământul sub picioare,
sau că vi se ia aerul pe care-l respirați!? Nu se poate altfel, domnilor! Pentru că, a
te afla în fața unui nebun, știți ce înseamnă? (răspunde) Înseamnă că te afli în fața
unuia care-ți dărâmă din temelii tot ce ai construit în tine și în jurul tău, logica,
logica tuturor construcțiilor tale! (își șterge degetul)

(începe coloana sonoră cu deschiderea cubului. Melancolic) Eu știu că mie, când


eram copil, mi se părea adevărată luna din puț! (se umflă balonul) Și câte alte
lucruri nu mi se păreau adevărate! Și credeam tot ce-mi spuneau ceilalți, și eram
fericit!

(ia nasul)

(e prea târziu, regret profund, La Strada/ Felinni, tempi passati) S-a făcut
întuneric aici... Sunteți niște proști! Trebuia să știți să faceți jocul ăsta înșelător să
fie în serios pentru voi înșivă, nu ca să dați reprezentații în fața mea, sau în fața
cine știe cui, ci doar pentru voi, așa cum sunteți în chip firesc, în viața de toate
zilele, față cu nimeni! Pentru tine însuți – pricepi? – pentru tine, care înlăuntrul
acestei ficțiuni despre tine însuți puteai mânca și dormi, sau puteai să te scarpini pe
spinare, dacă te mânca vreo urticarie! Sau…