I.L. Caragiale este unul dintre principalii reprezentanţi ai epocii marilor clasici.

Se formează la
Junimea, alături de Eminescu, Creangă şi Slavici, sub îndrumarea lui Titu Maiorescu. Se impune în
literatura română ca dramaturg şi prozator. Debutul lui Caragiale stă sub semnul dramaturgiei. Dă
literaturii române 4 comedii: O scrisoare pierdută, O noapte furtunoasă, D-ale carnavalului, Conu
Leonida faţă cu reacţiunea şi drama Năpasta. A doua etapă de creaţie e consacrată prozei. Caragiale
scrie nuvele fantastice (Calul dracului) sau psihologice (În vreme de război). Ultima parte a carierei o
dedică prozei scurte, schiţelor.

O scrisoare pierdută este o comedie de moravuri care ilustrează degradarea vieţii sociale şi politice a
societăţii româneşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea.Reprezentata pentru prima data in 1884,
comedia “O scrisoare pierduta” este a treia dintre cele patru scrise de autor, o comedie de moravuri,
in care sunt satirizate aspectele societatii contemporane dramaturgului, sursa de inspiratie fiind farsa
electorla din 1883.

Din punct de vedere generic, opera aparţine genului dramatic, gen literar scris pentru a fi reprezentat
pe scena unui teatru şi caracterizat de structurarea acţiunii în acte și scene, predominanţa dialogului
şi a monologului ca moduri de expunere, prezenţa celor două componente: textul dialogat şi
indicațiile autorului sau punerea accentului pe limbaj şi mişcare scenică. Comedia este o specie a
genului dramatic, care starneste rasul prin surprinderea unor moravuri, a unor tipuri umane sau a
unor situatii neasteptate, cu un final fericit. Conflictul comic este realizat prin contrastul dintre
aparenta si esenta.Ca specie e genului dramatic, O scrisoare pierdută este o comedie datorită
prezenţei comicului, încadrării personajelor într-o anumită tipologie, organizării acţiunii în jurul unui
conflict dramatic puternic, satirizării unor defecte omeneşti sau finalului fericit.

Din punct de vedere estetic, comedia lui Caragiale aparţine realismului. Realismul este un curent
literar caracterizat de intenţia de a reflecta veridic şi fidel realitatea în întreaga ei complexitate.
Prezenţa temei sociale, interesul pentru tipologie, cultivarea spiritului critic şi de observaţie dau
identitate dramaturgiei realiste. În O scrisoare pierdută, Caragiale încearcă să ofere o imagine a vieţii
politice de la sfârşitul secolului al XIX-lea, o lume meschină în care lupta politică se dă cu mijloace
murdare. Corupţia, adulterul, şantajul redau moravurile epocii. Totodată, intenţia lui Caragiale este
de a crea tipuri umane, indivizi reprezentativi pentru timpul şi spaţiul pe care îl locuiesc. Ticăitul,
adulterina, donjuanul, prostul fudul, prostul mişel, servilul, alegătorul naiv reprezintă tipurile umane
prin care Caragiale încearcă să redea imaginea unei societăţi aflate în plin proces de degradare.