I.

Introducere

Învățătura despre Sf. Treime, alături de cea hristologică reprezintă temelia Bisericii,
fiind cele două dogme fundamentale ale ortodoxiei. Aceste două adevăruri se completează și
se descoperă reciproc.
Prin învățătura lor, Sf. Părinți ai primelor veacuri au încercat să cuprindă și să facă
cunoscută lumii Taina Sf. Treimi. Unul dintre Sfinții Părinți care au contribuit la desăvârșirea
învățăturii Bisericii a fost Sf. Chiril al Alexandriei (378-444) cunoscut, mai ales, pentru lupta
împotriva ereziei lui Nestorie. Acest Sf. Părinte este considerat, pe bună dreptate, cel mai
mare hristolog al Bisericii Ortodoxe. De aceea, teologii care au scris despre învățătura Sf.
Chiril s-au axat, în mare parte, pe hristologia acestuia, întrucât el a fost preocupat în special de
combaterea ereziilor ariană și nestoriană, dogma Sfintei Treimi găsindu-și în preocuparea lor
o abordare secundară.

Motivul studiului

Studierea și reflecția asupra operei Sf. Chiril al Alexandriei reprezintă un act util
pentru orice teolog și pentru lumea creștină divizată de astăzi, fiind foarte folositoare: ne dă
răspunsuri pentru a înțelege acele controverse mai problematice din punct de vedere
dogmatic, al hristologiei și trinității, reprezentând modelul lor de rezolvare.
Tema aleasă pentru cercetare este învățătura despre Sfinta Treime, așa cum ne-a
expus-o Sf. Chiril în opera sa. Motivul care mi-a îndreptat inițial pașii spre a alege această
temă a fost lectura Despre Sfânta Treime în care m-a surprins tratarea dogmatică plină de
înflăcărare, punctuală, așa cum cereau timpurile în care el a viețuit. De aceea, am considerat
că o cercetare a operei Sf. Chiril este un lucru util, mai ales pentru mine personal, dar și
pentru ceilalți interesați și, de aceea, am alcătuit această lucrare de licență.

Stadiul actual al cercetărilor

Deşi teologia Sf. Chiril al Alexandriei a fost subiectul diferitelor studii în ultimii o sută
de ani, aceasta nu a condus la un consens larg în ce privește, pe de o parte, înţelesul teologiei
sale, iar pe de alta, a terminologiei şi a expresiilor cheie din concepția sa teologică. Aceasta se
datorează în parte faptului că, deși scrierile sale au fost studiate sistematic, nu s-a ajuns
totdeauna la exprimarea fidelă a învățăturii sale. Pasaje şi expresii sunt aduse de obicei ca
dovadă pentru interpretări particulare.
Dorind să aprofundez triadologia chiriliană, am constatat lipsa cercetărilor, privitoare
la dogma Sfintei Treimi. Atât la nivel internațional, cât și în teologia românească, opera
chiriliană nu a fost evaluată la adevărata ei valoare. În teologia noastră, cercetarea s-a
concentrat pe hristologie, iar în domeniul triadologiei nu s-a scris decât o lucrare de doctorat1
și o alta pe antropologia chiriliană2. Mai există și câteva articole de o reală valoare, folosite în
bibliografie, dar insuficiente pentru a pune în valoare întreaga operă și toate aspectele gândirii
trinitare ale Sf. Părinte. La nivel internațional există o adevărată explozie de lucrări pe
hristologie, în special pe perioada disputei cu Nestorie, iar opera perioadei de început, căreia îi
aparțin în mare parte și cele mai importante scrieri trinitare a fost neglijată. Astfel pe această
temă se remarcă câteva lucrări mai importante3.
Faptul că opera chiriliană n-a fost suficient studiată se datorează și altor motive.
Primul dintre motive, îl constituie vastitatea operei sale (10 vol. din P. G.). Al doilea motiv, îl
poate constitui nesistematizarea ideilor sale. Paradoxal, dacă se caută o anumită temă
teologică în vastitatea acestei opere, după ce se citește materialul respectiv, se poate ajunge,
fără dificultate, la constatarea îmbucurătoare a faptului că, Sf. Chiril, deși, ca stil nu este
foarte atractiv, are idei de o coerență și de o logică imbatabilă.Al treilea motiv al faptului că
opera Sf. Chiril este foarte puțin studiată, mai ales în teologia românească, este faptul că din
opera sa s-a tradus foarte puțin în limbile moderne (4 volume în P.S.B. și o parte din omiliile
sale).
Aceste motive, dar și altele, au dus la forma acestei lucrări de licență. În acest sens,
abordarea nu este eshaustivă, tocmai datorită vastității operei Sf. Chiril și a slabelor mele
posibilități.

1
V. SÎRBU, Dogma Sfintei Treimi în opera Sfântului Chiril al Alexandriei şi problema reconcilierii între
Biserica Ortodoxă şi Bisericile Ortodoxe Vechi Orientale, (teză de doctorat), Facultatea de Teologie Ortodoxă
„Justinian Patriarhul”, Bucureşti, 2010.
2
V. VESELIN, Antropologia Sfântului Chiril din Alexandria, (teză de doctorat), Facultatea de Teologie Ortodoxă
„Justinian Patriarhul”, București, 2012.
3
M. O. BOULNOIS, Le paradoxe trinitaire chez Cyrille d`Alexandrie, (Herméneutique, analyses philosophiques
et argumentation théologique), Ed. Instituit d'Études, Paris, 1994; M. R. CRAWFORD, Cyrill of Alexandria´s
Trinitarian Theology of Scripture, Ed. Oxford Univeristy, New York, 2014; E. ARTEMI, Învățătura despre
Sfânta Treime a Sfântul Isidor Pelusiotul și influența sa asupra Teologiei Sfântului Chiril al Alexandriei,
traducere din limba neogreacă Alexandru Prelipcean, Editura Doxologia, Iași, 2018.
 Ca o constatare generală a folosirii bibliografiei despre opera Sf. Chiril, este concluzia
că Sf. Părinte este mai mult citat decât citit. Afirmam că, deși există o explozie de studii pe
diferite teme ale operei chiriliene în ultimii 100 de ani, din păcate, mulți autori au preluat
anumite formule din gândirea Sf. Chiril ca reprezentând în totalitate gândirea marelui Părinte
al Bisericii. Un astfel de caz este celebra formulă mia fisis...care, după cum știm, a dus la
ruperea unei părți din Biserică și la erezia monofizită, deși concepția Sf. Părinte este mult mai
bogată și lămuritoare din acest punct de vedere.
În ce privește dogma trinitară, de care mă ocup în această lucrare, se supune și ea tot
acestor considerente enunțate mai sus. La prima vedere, învățătura despre Sf. Treime nu a fost
dezbătută de Sf. Chiril, decât în lucrările sale exegetice, deci, în prima parte a operei sale.În a
doua perioadă, cea a disputei cu Nestorie Sf. Chiril nu a mai scris niciun tratat în care să
trateze dogma trinitară, pentru ca, mai apoi, atenția sa să se concentreze pe doctrina
hristologică, în special, pe nestorianism. Din punctul meu de vedere, tocmai această abordare
din partea cercetătorilor este greșită. Din această perspectivă, ideile sale referitoare la dogma
Sf. Treimi, constituie coloana verterbrală a oricărei altei elaborări dogmatice. Dacă acestea
sunt cercetate în întregul corpus chirilian și adunate împreună, ele constituie dogma treimică
în integritatea sa.
De aceea, ținând cont de cele prezentate mai sus, am căutat, pe cât mi-a stat în putere,
să abordez dogma trinitară, dintr-o perspectivă integrală a operei și nu doar printr-o limitare la
o singură scriere. Am procedat astfel deoarece, trebuie să recunoaștem că, orice parte a
gândirii trinitare chiriliene se găsește în întregul operei, iar opera în sine particularizează
ideile Sf. Chiril. Aceasta este o regulă generală la care se supune întreaga cercetare a operei
marelui Părinte al Bisericii.

Metodologie

Ca metodologie, textul chirilian va fi în centrul studiului, fiind pus pe primul

plan,dând glas aspectelor critice doar acolo unde nevoia o cere (de pildă dogma filioque).
Totodată, trebuie specificat că ordinea temelor aprofundate de Sf. Chiril e condiționată
de timp. De exemplu, între Niceea și timpul scrierii operei chiriliene au fost stabilite formule
dogmatice, au fost dezvoltate metode de lectură biblică și, de aceea, trebuie ținut cont de
modul în care Sf. Chiril le folosește în opera sa. Astfel, în opera chirilină se asistă deja la
consolidarea unei metode mai scolastice și mai formalizate, ce va fi sistematizată de Sf.
Părinți, mai ales de Sf. Damaschin. Pe de altă parte, textul chirilian impune soluții greu de
abordat în orizonturi culturale și schimbătoare în timp.
Astfel, metodologia impune scopul lucrării, acela de a pune în evidență gândirea
Părintelui ca mod de abordare pentru teologia contemporană, menit să ofere o adevărată hrană
spirituală pentru noi, cei de astăzi.
Pentru elaborarea lucrării vor fi folosite textele chiriliene, apărute în traducerile în
limba română și alte traduceri la care am avut acces, prin diferiți autori.

O prezentare a lucrării

În lucrarea mea prezint gândirea Sf. Chiril cu privire la Sf. Treime. Această teză
cuprinde patru capitole în care am detaliat teologia Sf. Părinte despre Persoanele Sfintei
Treimi, în Unitatea de ființă și în ceea ce privește însușirile Fiecăreia în parte, dar și cu
privire la lucrările Acesteia în creație.

În primul capitol, prezint personalitatea Sf. Chiril, viața și opera sa. Ca

moștenitor al Școlii din Alexandria, căreia îi aparține,Sf. Părinte a utilizat ca izvoare
principale în scrierile sale Sf. Scriptură și scrierile Sfinților Părinți, devenind la rândul său
sursă de inspirație și etalon al Sfinților Părinți de după el, fiind receptat de întreaga Biserică.

În al doilea capitol, expun descoperirea Sfintei Treimi în Sf. Scriptură. În

Vechiul Testament, cum arată Sf. Părinte, Sf. Treime S-a descoperit într-un mod nedeplin,
prin intermediul chipurilor și a simbolurilor, pentru a păzi poporul lui Israel de căderea în
idolatrie. Plinătatea și desăvârșirea descoperirii Sfintei Treimi are loc prin Întruparea
Logosului lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii. Descoperirea Sfintei Treimi, după Înălțarea
lui Hristos la ceruri, se continuă prin lucrarea Sf. Duh.
Sf. Chiril aduce dovezi despre descoperirea Sfintei Treimi încă din Vechiul Testament,
când Dumnezeu S-a descoperit poporului ales ca fiind Unul, pentru a evita căderea acestuia în
politeism, din cauza influenței popoarelor idolatre alături de care poporul evreu a trăit. Cu
toate acestea, Dumnezeu S-a manifestat și în Vechiul Testament ca Treime de Persoane, dar
nedesăvârșit, sub formă de preînchipuiri și simboluri, lucru arătat și de Sf. Părinte. Exemplele
pe care Sf. Alexandrin le-a adus în scrierile sale teologice cu privire la Sf. Treime au fost,
printre altele, dimensiunile corabieilui Noe, jertfa lui Avraam, tăierea împrejur a celor de
parte bărbătească din neamul poporului ales, rânduielile cu privire la prescripțiile cultice ale
fiilor lui Israel etc. De aceea, istoria mântuirii ce este cuprinsă în Vechiul Testament, s-a făcut
cunoscută omului prin pogorământ și din purtarea de grija a lui Dumnezeu.
Sf. Chiril compară tipurile și „umbrele” Sfintei Treimi din Vechiul Testament cu
Hristos-Adevărul Noului Testament, ca revelare deplină a Sfintei Treimi. Pentru el, în Noul
Testament, descoperirea Sfintei Treimi s-a făcut în chip desăvârșit prin Întruparea Logosului
lui Dumnezeu. În timpul botezului Mântuitorului în apele Iordanului, are loc epifania Sfintei
Treimi. Sf. Ioan vede Duhul Sfânt care se pogoară peste Hristos în chip de porumbel și aude
glasul Tatălui, mărturisind din cer. Consubstanțialitatea Fiului cu Tatăl este mărturisită fără
echivoc de Sf. Chiril. În Hristos se poate vedea „Chipul Tatălui”, așa cum îi descoperă lui
Filip Însuși Mântuitorul. Iisus Hristos este „Pâinea vieții” cea adevărată, care S-a pogorât din
cer și a fost prefigurată în Vechiul Testament prin mana dată spre hrană poporului lui Israel,
în pustie. Toate sunt descoperiri ale aceluiași Dumnezeu în Noul Testament.
După încheierea activității pământești a Mântuitorului, lucrarea de revelare a Sfintei
Treimi este continuată, până la sfârșitul veacurilor, de Duhul Sfânt, a treia Persoană a Sfintei
Treimi, în Biserică.
Fie că vorbește de Mântuitorul separat, fie că vorbește de cele Trei Persoane ale Sfintei
Treimi, pentru Sf. Chiril este aceași revelație a lui Dumnezeu, Unul în ființă și întreit în
Persoane. Această descoperire a Tainei Sfintei Treimi în timp i-a facilitat omului deschiderea
căii care duce spre mântuire și la dialogul personal de iubire cu Aceasta, la care omul este
invitat să-I devină partener, în veșnicie.

În al treilea capitol, evidențiez Unitatea ființială a Sf.Treimi, cât și însușirile

personale ale Acesteia. Unitatea și consubstanțialitatea Sf. Treimi este subliniată de Sf. Chiril
în formula sa „Toate aparțin celor Trei Persoane”. În continuare, arăt faptul că Dumnezeu-
Tatăl este „izvorul” Sf. Treimi, izvor din care Fiul se naște din veci din Tatăl și din Care
purcede Sf. Duh,tot din veci, învățătură cuprinsă și în opera chiriliană. Pentru a arăta demersul
făcut de Sf. Chiril în combatereaereticilor, arăt faptul că el demonstrează nașterea din veci și
dumnezeirea Logosului lui Dumnezeu, arătând, totodată, consubstanțialitatea Celor Doi, a
Fiului și a Tatălui. Cu privire la Sf. Duh, prezint faptul că Sf. Chiril a subliniat dumnezeirea
Sa, dar și purcederea Celei de-a Treia Persoane din Tatăl. Cu privire la distincția dintre planul
imanent al Sf. Treimi și planul iconomic al Acesteia cu privire la creație, în ceea ce-L privește
pe Sf. Duh, Sf. Chiril a făcut distincția clară între purcederea Acestuia din Tatăl și trimiterea
în lume, în timp, de către Fiul, prin formula „De la Tatăl, prin Fiul”.
 Având ca temei Sf. Scriptură, Sf. Chiril explică unicitatea lui Dumnezeu pe baza
unității ființiale de identitate între Persoanele Sfintei Treimi. El nu a anulat identitatea comună
a firi dumnezeiești și nici diferența Ipostasurilor Treimice, fiind în acord desăvârșit cu
învățătura Bisericii.Astfel, Tatăl, Fiul şi Duhul sunt distincţi potrivit Ipostasului lor
individual, căci unitatea Lor de substanță nu exclude distingerea celor Trei Persoane. Doar în
ce privește lucrarea iconomică, în și pentru lume, există diferență de slavă și lucrare.În
învățătura sa, Părintele Alexandrin arată împreună-lucrarea Persoanelor Sfintei Treimi pentru
a întări deoființimea Acestora. Cu toate acestea, nu Le sunt negate însușirile personale, ci se
mărturisește, astfel, un Dumnezeu Unic în Trei Ipostasuri, fapt ce arată că tot ceea ce aparține
Unuia, aparține Tuturor, potrivit exprimării Sf. Chiril, afară de însușirile specifice fiecărei
Persoane în parte. Aceste însușiri însă, după cum în mod propriu explică Episcopul
Alexandriei, sunt netransmisibile și neîmpărtășite. Această învățătură a Sf. Chiril se regăsește
și la Părinții anteriori acestuia, pe care i-a avut ca repere în teologia sa.
Dumnezeu-Tatăl este considerat izvorul Sfintei Treimi, cauza existenței Fiului și a
Sf.Duh, fără să însemne că El există mai înainte de celelalte Persoane. Prin faptul că Fiul și
Duhul Sfânt își au existența, din veci, din Tatăl, ca dintr-o singură rădăcină, arată faptul că
cele două Persoane dumnezeiești nu sunt străine Una față de Cealaltă, ci faptul că toate cele
Trei Persoane se află într-o relație perihoretică și într-un dialog veșnic de iubire, pentru că
„Dumnezeu este iubire” (I In. 4,8).
Cum era de așteptat, învățătura în care excelează Sf. Chiril este cea despre Fiul lui
Dumnezeu. Vorbind despre a Doua Persoană a Sfintei Treimi, Sf. Chiril arată că Tatăl și Fiul
sunt Una ca substanță și sunt, așa cum mărturisim în Simbolul de Credință, deoființă. Sf. a
folosit o mulțime de dovezi scripturistice în sprijinul argumentelor sale, având ca scop, printre
altele, combaterea ereziei ariene, conform căreia Fiul ar fi doar o „creatură” a Tatălui. Sf.
Părinte detaliază, folosind analogii ușor de înțeles (minte-cuvânt, soarele și razele sale, râul și
izvorul său), trăsăturile Tatălui care se regăsesc întocmai în Fiul care S-a Întrupat pentru noi.
Astfel, slava și puterea lui Dumnezeu – Tatăl s-au regăsit permanent în activitatea
pământească a Logosului Întrupat, nelăsând loc niciunei umbre de îndoială referitor la
dumnezeirea Acestuia. Motivul este unul fundamental soteriolologic: dacă Hristos nu este
Dumnezeu, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sf., Întruparea nu are nici un sens și mântuirea
omului nu putea fi realizată.
În ceea ce privește pe a Treia Persoană a Sfintei Treimi, Părintele Alexandrin
demonstrează, în primul rând, dumnezeirea Acestuia, luptând împotriva ereziilor
pnevmatomahilor și a eunomienilor. Cu privire la originea Sf.Duh, Sf. Chiril afirmă
purcederea Acestuia din Tatăl, în schimb, venirea Sa în lume se face prin Fiul. Din păcate,
această formulă a fost răstălmăcită și folosită în susținerea adausului dogmaticfilioque.
Folosirea expresiei prin Fiul și de la Fiul, de către Sf. Chiril, este în conformitate cu înățătura
Bisericii de până la el și după dânsul. Ea face referire la manifestarea iconomică a Duhului Sf.
drept continuator al operei de mântuire realizată de Fiul și nu face referire la Treimea
imanentă.

În ultimul capitol, expun lucrările Sf. Treimi în creație, punând în lumină

celebra formulă chiriliană toate sunt de la Tatăl, prin Fiul, în Sf. Duh. Prin această formulă
arăt faptul că Sf. Treime, potrivit Sf. Chiril, este împreună-lucrătoare, atât în actul de aducere
la existențăa lumii, dar și a creării omului, motivul constituindu-l iubirea nemăsurată a lui
Dumnezeu. Opera comună de lucrare a Sf. Treimi este prezentă și în actul de mântuire a
lumii, act care începe cu Întruparea Fiului lui Dumnezeu și se continua prin Duhul Sfânt,
prezent în Biserică, prin Sf. Taine.
Considerând lumea ca lucrare a Sfintei Treimi, Sf. Chiril arată cum ea a fost creată
din iubire și tot din iubire a venit în lume mântuirea, De la Tatăl, prin Fiul, în Duhul Sfânt,
potrivit celebrei formule chiriliene.
Din referatul Facerii se arată împreună-lucrarea Sfintei Treimi prin expresia „să
facem”, ceea ce indică participarea mai multor persoane, nu doar a uneia, așa cum
demonstrează Sf. Părinte.
Pe toată durata vieții sale, Sf. Chiril a susținut că omul a fost creat printr-un act
special, din iubire, pentru a admira frumusețea creației și pentru a aduce slavă Creatorului. În
urma căderii în păcat, prin Adam, ca primă rădăcină a neamului omenesc, a intrat moartea în
lume și a pierdut și harul dumnezeiesc. Totuși, Dumnezeu i-a făgăduit lui Adam un
Răscumpărător, pe Hristos, al doilea Adam, care a restaurat, prin Întruparea Sa întreaga zidire
aducând-o la frumusețea dintru început. Odată cu botezul de la Ioan, Hristos, ca pârgă a
neamului omenesc, a primit, în firea Sa umană, harul dumnezeiesc pierdut de protopărintele
Adam. Fiind și Dumnezeu, Hristos nu avea nevoie de harul dumnezeiesc, fiindu-I propriu, dar
L-a primit pentru întreaga fire omenească. Tot la fel, prin Învierea Sa, Adam cel Nou, a doua
rădăcină a neamului omenesc, a zdrobit puterea morții venită în lume prin păcat, dăruind
lumii învierea.
Nici după Înălțarea Mântuitorului, lumea nu rămâne fără prezența iubitoare a Sfintei
Treimi, ci este mângâiată de prezența Duhului Sfânt, pogorât la Cincizecime, lucrător în
Biserică. Totodată, Hristos Însuși este prezent în Biserică, în Taina Sfintei Euharistii.
 I. Concluzii

Pentru Sf. Chiril, triadologia este strâns legată de hristologie, de vreme ce

dogma Bisericii despre Dumnezeul Treimic constituie, alături de venirea
Cuvântului Dumnezeiesc în lume, cea mai înaltă învățătură a ei. Credința în Sf.
Treime, deoființă și nedespărțită, constituie dogma fundamentală a credinței
creștine, prin care oamenii sunt chemați să se unească cu Dumnezeu, prin Iisus
Hristos și să alcătuiască Noul popor al lui Dumnezeu-Biserica.
Evident, adevărul despre Sf. Treime se fundamentează pe Sf. Scriptură și Tradiția
Bisericii de până la el, adică Sfinții Părinți și Crezul Nicean.Sf. a avut o bună cunoaștere a
Scripturii, folosind-o ca temei al scrierilor sale, alături de Crezul Niceean și de învățătura
Sfinților Părinți contemporani și anteriori lui, rămânând fidel acestora. Sfinții Părinți care au
exercitat o influență aparte asupra teologiei sale au fost: Sf. Irineu de Lyon, Sf. Atanasie cel
Mare, Didim cel orb, Sfinții Părinți Capadocieni, mai ales, Sf. Grigorie de Nazianz și, apoi,
Sf. Vasile cel Mare.
Sf. Chiril nu a tratat dogma trinitară, în mod eshaustiv, în tratate specializate, ci s-a
limitat la expunerea acestei învățături fundamentale a Bisericii, structurând-o ca pe un răspuns
la erezii, așa cum este cazul lucrărilor Despre Sfânta Treime și Dialoguri despre Trinitate. De
aceea, ereziile, fie că vorbim de cele trinitare, hristologice sau pnevmatologice, constituie
corpul străin în Trupul tainic al lui Hristos și, de aceea, au fost combătute cu fermitate de Sf.
Chiril.
În epoca sa, terminologia cu privire la dogmele Bisericii nu fusese fixată, ceea ce a
condus la apariția confuziilor. Însuși Sf. Chiril a folosit această terminologie în lucrările sale
cu privire la Sf. Treime, motiv pentru care a fost de multe ori greșit înțeles și, mai ales, prost
interpretat, dacă este să ne referim doar la ereziile monofizită și filioque.
Ca răspuns la erezii, Sf. Chiril a expus, fie într-un cadru mai sistematic, fie prin idei
dispersate în bogata sa operă teologică, învățătura dogmatică despre Sf. Treime. Caracteristica
fundamentală a acestei învățături este faptul că ea izvorăște din învățătura Bisericii, dar care
are, la rândul ei, și anumite particularități. Această învățătură poate fi sintetizată astfel:
Taina Sf. Treimi este revelată și împărtășită lumii, în mod deplin, prin Întruparea
Logosului lui Dumnezeu, ca Modelul Suprem prin Care a venit mântuirea lumii. Sf. Treime
este prezentă în Biserică până la sfârșitul veacurilor, prin lucrarea Sf. Duh, lucrare care o
continuă pe cea a lui Hristos, după Înălțarea Sa la cer. Sf. Duh, prin revărsarea harului
dumnezeiesc, Îl face prezent pe Hristos în Euharistie, ca arvună și ca bucurie a vieții celei
veșnice. Cu toate acestea, Taina Sfintei Treimi nu poate fi cuprinsă cu mintea, dar, din iubire
de oameni, Dumnezeu-Treime se descoperă și luminează mintea omenească pentru ca omul să
devină părtaș iubirii dumnezeiești.
În acord cu învățătura Sfinților Părinți pe care i-a urmat, Sf. Chiril, ca un
apărător al dreptei credințe a mărturisit adevărurile cu privire la Sf. Treime.
Învățătura trinitară a Sf. Chiril, deși este omogenă, integră și profundă, ea nu
este una originală, în sensul strict al termenului. El are formulări particulare,
deci, specifice gândirii lui, dar, mai ales, concepția sa este o sinteză vie a
învățăturii trinitare a Bisericii. Toată concepția sa dogmatică se rezumă la
celebra lui formulă că toate vin De la Tatăl, prin Fiul, în Duhul Sfânt.