Cuprins

Argument ........................................................................................................................................ 3
1.Wiliam Shakespeare și epoca elisabetană .................................................................................... 4
1.1. Repere biografice ale dramaturgului William Shakespeare ................................................. 4
1.2. Epoca elisabetană ................................................................................................................. 7
1.3. Cristopher Marlowe versus William Shakespeare ............................................................... 9
2. Specificul genului dramatic la William Shakespeare ............................................................... 10
3. Cum vă place............................................................................................................................. 12
3.1. Geneza comediei Cum vă place ......................................................................................... 12
3.2. Montări și reprezentații în epoca elizabetană ..................................................................... 12
3.3. Adaptări și receptare........................................................................................................... 14
3.4. Surse de inspiraţie .............................................................................................................. 14
3.5.Plasarea piesei în universul shakespearean ......................................................................... 15
3.6. Deghizarea, taina shakespeareană ...................................................................................... 17
3.7. Plasarea piesei pe scenele româneşti .................................................................................. 20
4. Iubirea, simbol shakespearean .................................................................................................. 21
4.1. Influenţa iubirii asupra personajelor .................................................................................. 22
4.1.1. Rosalinda ..................................................................................................................... 22
4.1.2. Celia ............................................................................................................................ 23
4.1.3. Orlando ........................................................................................................................ 25
4.1.4. Oliver ........................................................................................................................... 25
4.1.5. Silvius .......................................................................................................................... 26
4.1.6. Phoebe ......................................................................................................................... 26
4.1.7. Touchstone................................................................................................................... 27
4.1.8. Audrey ......................................................................................................................... 27
5. Simboluri și metafore în Cum vă place..................................................................................... 28
5.1. Cum vă place, paradisul simbolurilor ................................................................................ 30
5.1.1. Pădurea, metafora căutării de sine ............................................................................... 30
5.1.2. Devotament sau trădare, în căutarea libertăţii ............................................................. 30

1
 5.1.3 Muzica și poezia, aliați ai ființei umane ....................................................................... 32
6. Elementul comic la Shakespeare .............................................................................................. 34
6.1. Ambiguitatea şi teatrul în teatru ......................................................................................... 35
7. Repere ale acţiunii..................................................................................................................... 37
8. Rolul Celia, de la text la spectacol ............................................................................................ 40
9 Elementele temeinice ale spectacolului ..................................................................................... 43
9.1 Scenografia .......................................................................................................................... 43
9.2 Muzica şi luminile ............................................................................................................... 43
9.3 Recuzita şi costumele .......................................................................................................... 44
10 Etapele realizarii rolului ........................................................................................................... 45
10.1 Descifrarea textului şi lectura la masă............................................................................... 45
10.2 Traseul personajului în interpretarea rolului ..................................................................... 47
10.3 Importanţa costumului şi machiajului ............................................................................... 49
11 Elemente de creaţie în realizarea rolului interpretat ................................................................ 51
Concluzii ....................................................................................................................................... 53
Bibliografie ................................................................................................................................... 54
Anexe ............................................................................................................................................ 56

2
 Argument

Lumea-ntreagă e o scenă, iar noi…facem parte din minunata lume a lui William
Shakespeare. O lume presărată cu evenimente neaşteptate, dar şi emoţionante. Cu siguranţă nu
există fiinţă care să nu fi făcut cunoştinţă cu operele sale minunate. Cu toţii ne-am îndrăgostit şi
am trăit o poveste de dragoste la fel de intensă ca a celor doi îndrăgostiţi, Romeo şi Julieta, am
împărtăşit o prietenie adevărată precum Celia şi Rosalinda, cu toţii am trăit anumite confuzii,
precum confuziile intense pe care le-au întâmpinat personajele din opera “Comedia Erorilor”,
sau am trăit clipe de basm gândindu-ne la “Visul unei nopţi de vară”. Acestea sunt câteva dintre
operele care ne apropie spiritual de dramaturgul William Shakespeare, fiind pline de viaţă chiar
şi în era noastră.

Am ales să vorbesc despre acest subiect deoarece am avut ocazia de a mă transpune cu

adevărat în acest rol. Celia este cea care a rezonat cel mai bine cu mine şi m-a învăţat să găsesc
optimism în fiecare moment de cumpănă. Cu toate că nu a fost cel mai complex rol pe care l-am
interpretat, cel mai complex fiind Arkadina din Pescăruşul, scris de Anton Pavlovici Cehov, a
fost rolul care mi-a oferit satisfacţia de a juca şi de a continua pe acest drum.

Prin acest personaj, am avut ocazia de a înţelege ce înseamnă cu adevărat iubirea şi

devotamentul, şi totodată am reuşit să înţeleg că optimismul doboară orice problemă existenţială.

Prin faptul că piesele lui William Shakespeare sunt predominate de iubire, am învăţat să-
mi iubesc, să-mi ascult partenerul scenic şi să-i ofer sprijinul meu, dar şi să am o energie
echilibrată pe tot parcursul piesei. Am reuşit să descrifrez piesele dramaturgului, să frazez corect,
şi chiar să evit cântatul replicilor, ceea ce se poate întâmpla cu uşurinţă în textele lui
Shakespeare. Totodată, mi-a oferit şansa de a improviza cu lejeritate şi mi-a oferit ocazia de a mă
bucura de numeroasele şi intensele ore pe care le-am petrecut la repetiţii, dat fiind faptul că este
un rol expansiv.

Din toată această experienţă, am reuşit să îmi dezvolt anumite puncte slabe din punct de
vedere scenic, şi am învăţat să le fac faţă celor de vor urma, fiindcă în această meserie suntem
într-o continuă creştere profesională. Principalele aspecte care au participat la evoluţia mea
scenică au fost improvizaţia şi echilibrul scenic, fiind foarte important modul în care dozezi
energia spirituală.

3
 1.Wiliam Shakespeare și epoca elisabetană

1.1. Repere biografice ale dramaturgului William Shakespeare

Dacă ar fi să ne întoarcem cu 5 secole în urmă în orășelul Stratford-upon-Avon pe data de
26 aprilie 1564, am fi luat parte la nașterea celui ce avea să devină un mare dramaturg, William
Shakespeare. Născut și crescut cu multă iubire de către părinții săi, John Shakespeare și Mary
Arden, Shakespeare a reușit să își facă părinții mândri, ajungând unul dintre cei mai mari și
îndrăgiți dramaturgi din întreaga lume. Deși bunicul său, Richard Shakespeare, a trăit în
Snitterfield, tatăl său John a decis să se stabilească în Stratford înainte cu 13 ani de a-l concepe
pe William Shakespeare, din dorința de a-și lua viața în propriile mâini, lucru pe care îl reușește,
devenind consilier municipal înainte de căsătoria sa cu Mary Shakespeare, iar mai apoi primarul
orașului. Pe lângă ambiția de a-și depăși limitele, zestrea pe care a primit-o soția sa Mary, a
sporit afacerile familiei și a lărgit orizonul posibilităților financiare.

Deși putem găsi nenumărate informații despre viața și copilăria lui William Shakespeare,
nimic nu este cert. O mulțime de cercetători susțin că știu totul despre marele dramaturg, însă, nu
toți sunt de comun acord în ceea ce privește viața acestuia. Tocmai de aceea, anumite date despre
el sunt îndoielnice. Cei doi soţi, John Shakespeare şi Mary Arden s-au stabilit într-o casă din
centrul oraşului Stratford-upon-Avon, iar după venirea lui William Shakespeare, Mary a mai
avut parte de 4 naşteri, dăruindu-i fiului său trei fraţi şi o soră. Numeroasa familie a dus o viață
lipsită de griji financiare.

La împlinirea vârstei de 7 ani, Shakespeare a păşit cu paşi repezi spre şcoala primară
(Grammar School / Kingˈs New School). Lucrurile au mers foarte bine timp de 7 ani, până când
afacerea lui John Shakespeare a luat o întorsătură neașteptată, ajungând la un regres financiar.
După 2 ani, situaţia s-a înrăutăţit, fiind nevoit să vândă proprietatea soţiei. Deși nu există dovezi
care să ateste faptul că William Shakespeare a continuat studiile superioare, se susține faptul că
dramaturgul a încetat a merge la școală la vârsta de 14 ani. Posibilitatea renunțării poate consta
în faptul că tatăl său a suferit un declin financiar, ceea ce a perturbat liniștea familiei. Dat fiind
faptul că în acea vreme oamenii de renume au urmat cursurile celor mai de prestigiu universități,
marele talent William a pierdut această șansă.

4
 Tânărul William Shakespeare a hotărât să plece din satul său natal la vârsta de 21 de ani,
prin 1587, pentru a-şi depăşi condiţia şi pentru a demonstra talentul cu care a fost înzestrat.
Datorită motivaţiei de a-şi face un rost la Londra, Shakespeare a decis să plece în capitală pe
proprile picioare, parcurgând 6 zile pe jos, fiind primit cu ospitalitate de către camaradul său,
Dick Field.

William Shakespeare a ajuns în teatru, însă pentru început, a lucrat ca şi paznic. Pe

parcursul timpului a ajuns să lucreze ca sufleor, iar mai apoi a jucat în spectacole, primind roluri
secundare. În tot acest timp, dramaturgul a început scrierile sale, iar la începutul anilor `90, i s-
au montat și piesele, care s-au bucurat de un real succes. Activitatea sa de dramaturg se întinde
pe parcursul a aproximativ 22 de ani, din 1591 până în 1613, când și-a încheiat opera dramatică.

În 1599 a reușit să devenit acţionar al Teatrului Globe, un teatru situat pe malul Tamisei,
a cărui succes s-a datorat în mare parte montărilor pieselor sale, unele dintre ele capodopere
shakespeariene. Ajuns acţionar, dramaturgul a reuşit să devină cunoscut prin operele sale, dar şi
să acumeze bani pentru a-şi cumpăra o casă în orășelul natal. Tot în aceeaşi perioadă, William
Shakespeare a avut contact şi cu lordul Southampton, care i-a oferit posibilitatea de a cunoaşte o
gamă largă de oameni de diferite ranguri şi cu diferite posibilităţi. Cu siguranță, acest lucru i-a
oferit lui Shakespeare prilejul de a cunoaște îndeaproape viața curții, iar mediul teatral, împreună
cu publicul său variat din punct de vedere al claselor sociale, au reprezentat o sursă vie de
material uman pe care să-l poată studia și din care să-și creeze personajele pieselor sale.

După relativa libertate pe care au avut-o Shakespeare și trupa teatrului Globe în timpul
domniei reginei Elisabeta, odată cu întronarea regelui Iacob în 1603, aceștia au fost nevoiți să
intre în slujba regelui, cu titulatura de „oamenii ai regelui” și să dea reprezentații exclusiv pentru
rege și anturajul său. Este și perioada în care Shakespeare își scrie marile tragedii: Hamlet
(1602), Othello (1604), Macbeth, Regele Lear (1605). Între 1610 și 1612, Shakespeare s-a întors
la Stratford, renunțând la cariera sa teatrală și optând pentru o viață mai puțin tumultoasă în
orășelul său natal, în care s-a stins din viață în 1616.

Datele biografice, puține și incerte, nu dezvăluie totuși prea multe despre omul, și mai
ales despre creatorul Shakespeare, fiind de-a dreptul irelevante, în opinia unor cercetători, în
descifrarea și receptarea conținutului operei sale. De exemplu, Emerson opina: „Povestim despre

5
cronica familiei, vorbim despre naștere, despre locul nașterii, știință de carte, colegi, câștiguri,
căsătorie, tipărituri, celebritate, moarte; iar când isprăvim cu sporovăiala, nu apare nicio rază
privitoare la raporturile dintre toate acestea și cel născut din zeiță; s-ar părea că dacă am deschide
la întâmplare volumul Modernul Plutarh și am citi într-însul din viața oricărui personaj, aceasta
s-ar potrivi și poemelor.”1 Astfel, întru înțelegerea corespunzătoare a operei, e mai important să
stabilim relația acesteia cu epoca în care a fost scrisă și în acele condiții sociale specifice care au
influențat-o.

A durat aproximativ un secol şi jumătate ca piesele lui William Shakespeare să devină

cunoscute în toată Europa, dar în momentul în care ele s-au răspândit, marii reprezentanţi
germani şi francezi ai literaturii iluminismului din secolul al XVIII-lea, precum Gotthold
Ephraim Lessing şi François-Marie Arouet, au apreciat piesele la adevărata valoare.2

În secolul al XIX-lea a devenit din ce în ce mai cunoscut în toată lumea, iar astfel
William Shakespeare a devenit un reprezentant al culturii teatrale moderne atât în Londra, cât şi
în afara oraşului.

Contemporanii săi din acea epocă, nu i-au dat dramaturgului o mare importanţă, de aceea
există o mare lipsă a informaţiilor despre viaţa acestuia. Abia după ce s-a stins, au realizat
calitatea scrierilor sale. „Nu există poet de la care omenirea să fi aflat mai multe despre omenire,
decît de la Shakespeare, şi sînt puţini poeţi despre a căror viaţă, despre a căror figură umană
omenirea să ştie mai puţin decît despre Shakespeare.”3

Totuşi, a fost un actor cunoscut şi un dramaturg remarcabil, cu toate că nu a fost preţuit

pe atunci la fel cum este preţuit acum. Dovada faptului că a fost apreciat este publicul, care spre
deosebirea celor din breaslă, a valorificat scrierile dramaturgului.

1
Emerson, Ralph Waldo Apud. Andrei Roth (1988): Shakespeare, o lectură sociologică, Editura Dacia, Cluj-
Napoca, p. 9.
2
Roth, Andrei (1988), Shakespeare, o lectură sociologică, Editura Dacia, Cluj-Napoca, p.5
3
Ibidem, p. 6

6
1.2. Epoca elisabetană
Literatura elisabetană este recunoscută și sub denumirea epoca lui William Shakespeare,
„epoca de aur”. 4
În acea perioadă literatura a înflorit în mod deosebit, în special în domeniul
teatrului. Regina Elisabeta I a avut o pasiune arzătoare pentru teatru și a frecventat deseori
teatrele londoneze. Această epocă a preluat și elemente din cultura teatrală a Italiei, datorită
faptului că în Anglia s-au instalat actori italieni, precum Giovani Florio care a adus influențele
din cultura italienească. De asemenea, epoca elisabetană este considerată una violentă, ceea ce îi
încuraja pe actori să își exprime violența în reprezentațiile lor de pe scenă, considerând-o
purificatoare. Această epocă a avut parte de o mulțime de conflicte politice, de războaie
sângeroase și dezechilibre. Cu toate acestea, în secolul al XIV-lea, Anglia triumfă în lupta cu
puterea militară spaniolă, iar mai apoi regina Elisabeta întemeiază un regim absolutist pentru a
marca perioada de biruință în istoria Angliei. Publicul larg, având experiența din trecut a
războaielor, voia să vizioneze doar spectacole verosimile, marcante și conflictuale, ceea ce i-a
determinat pe dramaturgii din acea vreme să scrie piese legate de trecutul crud al Angliei, despre
sentimentele pe care le-au avut în acele momente crunte, dar și despre problemele sociale ale
altor țări.

În mare marte, trupele profesioniste de teatru și actorii ambulanți erau considerați

vagabonzi, nefiind acceptați în mare parte de lumea burgheză, din contră chiar erau pedepsiți cu
închisoarea. În schimb existau teatre, ocrotite de către antreprenori, care le ofereau spații,
costume și recuzită necesară, date spre închiriere.

Teatrul considerat profesionist a fost de fapt, în epoca elisabetană, o formă de a procura

bani. Nu conta textul și nu conta prestația prin care actorul trebuia să transmită ceea ce
dramaturgul a vrut să scoată în evidența. În timp ce actorii ambulanți ofereau aceste lucruri
importante pentru public, ei nu au fost acceptaţi la adevărata valoare. Toate acestea s-au
întâmplat din cauza faptului că această atitudine a fost preluată de secole întregi, fără a realiza că
devine o prestație amatorească.

Deși William Shakespeare nu a fost un aristocrat intelectual precum ceilalți dramaturgi și

scriitori din acea epocă, ci un autodidact, care s-a evidențiat în acea perioadă prin talentul său și a

4
Gheorghiu, Mihnea (1960), Scene din viaţa lui Shakespeare, Ediţia a II-a, Editura Tineretului, București, p. 62

7
fost mai apreciat decât ceilalți, presupuși profesioniști. Datorită invidiei și a fricii de concurență,
Grenee îl denigra pe Shakespeare și îl considera un „agitator de scenă”.5 Spre deosebire de
operele celorlalți, dramele lui Shakepeare prezentau o atitudine nouă și diferită asupra lumii,
ceea ce-i împingea pe oameni să-și schimbe percepția despre viață. Shakespeare a dat viață
personajelor sale, iar eroul său, Hamlet, spunea că menirea teatrului este aceea de a fi o oglindă a
naturii. Dramaturgul a dat viață acestui principiu, dovadă fiind faptul că multe generații l-au
urmat și s-au regăsit în operele sale.

Shakespeare nu a marcat doar epoca descătușării din evul mediu feudal, ci și începutul
societății burgheze. Firea lui puternică l-a încurajat să nu aibă o temere asupra noilor forme de
asuprire, ce se dezvoltau în societatea burgheză și a manifestat artistic neacceptarea acestor
forme de către popor.

Inevitabil, Shakespeare a fost parțial legat în concepțiile sale,de specificul epocii în care
a trăit, dar oamenii mari nu trebuie judecați în acest sens, ci după modul în care s-au ridicat de-a
lungul timpului. Tocmai din acest motiv nu trebuie să le acordăm dreptate savanților burghezi,
care considerau concepțiile despre viață ale lui Shakespeare medievale6. Prin analiza pieselor:
Hamlet, Othello, Regele Lear, Macbeth, Antoniu și Cleopatra, Timon din Atena, ne dăm seama
de forța realismului shakespearian și modul în care și-a pus amprenta asupra acestor personaje,
arătându-ne crudul adevăr despre viață și dușmănia pe care oamenii o purtau, descriindu-ne viața
pe care o trăia atât el, cât și ceilalți oameni de rând.

Deși iubim operele lui Shakespeare, dorim totodată să evităm tragediile eroilor săi.
Drumul pe care îl parcurg aceștia, nu este deloc ușor, însă mulți dintre oameni au luat-o pe acest
drum, și inevitabil trebuie să-l străbată. Shakespeare este aliatul nostru. Operele sale ne ajută să
facem față acestei lupte cotidiene. Pe vremea lui Shakespeare, schimbările îi bulversau pe
oameni. Ei asociau schimbarea cu sfârșitul, ceea ce se poate întâlni și în prezent.

5
Vezi: Gheorghiu, Mihnea (1960), Scene din viaţa lui Shakespeare
6
Gheorghiu, Mihnea (1960), Scene din viaţa lui Shakespeare, pp. 68-69

8
1.3. Cristopher Marlowe versus William Shakespeare
Cum în literatura engleză existau și alți mari dramaturgi, William Shakespeare a avut
privilegiul de a-i cunoaște pe cei care au făcut parte din epoca elisabetană. Specialiștii au
constatat că există o legătură strânsă între Christopher Marlowe și William Shakespeare. 7

Unii cercetători susțin faptul că William Shakespeare nu a existat, iar Christopher

Marlowe a fost cel care a scris piesele lui Shakespeare. 8 Ceea ce i-a împins pe cercetători să
susțină acest lucru este lipsa detaliilor cu privire la viaţa si educaţia lui William Shakespeare,
ceea ce denotă neverosimilitatea acestor date, dar şi faptul că moartea lui Chirstopher Marlowe a
fost subită și fără foarte multe informații. În schimb, alți cercetători susțin faptul că dramaturgul
Christopher Marlowe a început scrierile sale înaintea lui Shakespeare, iar Marlowe a devenit o
sursă de inspirație pentru el. Marlowe este recunoscut ca şi co-scriitor pe paginile de titlu ale
tuturor celor trei părți ale lui Henry al VI-lea pentru prima dată în „Collected Works” și este
considerat principalul scriitor din prima parte a acesteia. Contribuţia lui Marlowe a avut o
influenţă puternică asupra scrierii acestor opere. Cu timpul cei doi au devenit rivali, lucrând
pentru aceeași trupă de teatru, iar Shakespeare devenind mai cunoscut si mai apreciat pentru
operele sale.
În urma altor investigaţii, a apărut ipoteza că şi alţi dramaturgi au contribuit la operele
lui William Shakespeare – Contele de Oxford, Ben Jonson, Cristopher Marlowe sau Francis
Bacon-9 Personalităţi precum Mark Twain, Charlie Chaplin, Orson Welles, Henry James,
Charles Dickens sau Sigmund Freud prezintă dubii faţă de autenticitatea tuturor operelor
dramaturgului William Shakespeare, dar şi motive îndoielnice asupra existenţei sale.10

7
Vezi: Yancey, Diane (1997), Life in the Elizabethan Theater, Lucent Books, San Diego,
8
Vezi: Ibidem,
9
Coravu, Robert, PSEUDONIM: SHAKESPEARE, https://coravu.wordpress.com/tag/william-shakespeare/,
[07.06.2018]
10
Oxford: Christopher Marlowe, coautor al lui William Shakespeare,
https://www.ziaruldevrancea.ro/actualitatea/ultimele-stiri/1588835836-oxford-christopher-marlowe-coautor-al-lui-
william-shakespeare.html, [13.05.2018]

9
 2. Specificul genului dramatic la William Shakespeare

„Cine este William Shakespeare?, A existat oare? Există un alt om în spatele scrierilor
sale?”11 sunt câteva dintre întrebările pe care oamenii şi le pun de-a lungul timpului. Este
adevărat. Există o luptă între cei care îl deconspiră pe dramaturg, dar şi cei care susţin faptul că
Shakespeare a existat şi a îmbogăţit lumea dramaturgiei prin scrierile sale. Fiecare fiinţă, fiecare
inimă care bate, posedă câteva informaţii despre acesta, însă nu toată omenirea ştie cât de
încâlcită este situaţia, dat fiind faptul că au trecut cinci secole de când a existat printre noi, dar
lupta si contradicţile se ţin în lanţ, neştiind în momentul de faţă care dintre variante este veridică.

Astfel, există o oarecare îndoială legată şi de operele sale. Operele scrise de William
Shakespeare nu au o anumită ordine cronologică, însă în unele dintre opere se resimte o anumită
doză de maturitate. Cu toate acestea, operele sunt ordonate de către specialiști (istoriografi,
teatrologi) în trei perioade distincte, datorită modului de a scrie şi raportarea la propriile sale
scrieri, dar şi datorită perioadelor prin care a trecut însuşi William Shakespeare, lăsându-şi
amprenta asupra lor.

Între anii 1590-1600 se indentifică prima perioadă a scrierilor lui William Shakespeare,
caracterizată ca fiind o perioadă senină, plină de optimism pentru dramaturg. Singura tragedie pe
care a scris-o în acea perioadă a fost Romeo şi Julieta, însă şi în această piesă există o doză mare
de seninătate. Tot în aceeaşi perioadă, dramaturgul a scris poeme precum Venus şi Adonis şi cele
154 de sonete.

În cea de-a doua perioadă, între anii 1601-1608, William Shakespeare s-a axat pe
tragedii. Problematica epocii l-a tulburat pe Shakespeare, dar şi pe ceilalţi dramaturgi, şi i-a
împins să se îndrepte spre tragedii. Chiar şi comediile din această perioadă conțin o doză de
tragic.

A treia perioadă cuprinsă între anii 1609-1612 a fost centrată spre o lume a basmului,
pentru a putea scoate publicul din cenuşiul nor, în care au intrat, dar şi pentru a le stârni
imaginaţia şi fantezia.

11
Vezi: Ackrod, Peter (2006), Shakespeare: The Biography Penguin Random House, New York - London

10
 În mare parte, Shakespeare a scris piese istorice si comedii. Cunoscutele comedii precum
Visul unei nopți de vară, Cum vă place, Poveste de iarnă,Comedia erorilor, Mult zgomot pentru
nimic, în parte cunoscute drept comedii romantice, sunt câteva dintre piesele care reprezintă o
varitetate de sentimente redate de către dramaturg, care împleteşte comedia cu tragedia. În
fiecare dintre piesele lui William Shakespeare, înfloreşte buna dispoziţie, se iveşte comicul de
situaţie, se înfiripă iubiri neîndoielnice şi puternice, ceea ce ne împige să ne creem o imagine a
unei lumi minunate în final, lăsând la o parte tragediile din anumite părţi ale pieselor, care la
rândul lor sunt folositoare pentru a stârni interesul cititorului sau a publicului, şi totodată pentru
a-l intriga.

Cu siguranţă, perioada elisabetană şi-a pus amprenta asupra pieselor sale istorice, oferind
pasaje din acea epocă marcantă pentru fiecare fiinţă existentă în acele timpuri. Piesa istorică care
şi-a pus cu adevărat amprenta asupra vieţii sale ca dramaturg a fost Richard al III-lea.

Tragediile nu au lipsit din repertoriul cunoscutului William Shakespeare. Când spunem

William Shakespeare, ne vine cu uşurinţă în minte renumita piesă Romeo şi Julieta. Povestea
care ne-a cuprins pe fiecare dintre noi, care ne-a făcut să ne găndim cât de importantă şi
puternică este iubirea, dar şi faptul că trebuie să ne sacrificăm pentru aceasta. Printre tragediile
dramaturgului se regăsesc şi alte piese renumite precum: Timon din Atena, Iulius Caesar
Macbeth,Hamlet, Regele Lear, Othello.

11
 3. Cum vă place

3.1. Geneza comediei Cum vă place

Există o dilemă legată de piesa Cum vă place, dat fiind faptul că anul apariţiei sale nu
este unul exact precizat. Majoritatea criticilor menţionează totuşi, că este concepută în perioada
anilor 1598-160012. O altă variantă este că dramaturgul a finalizat piesa în 1593 sau chiar mai
repede, pentru un spectacol privat sau că a lucrat la această comedie timp de şase ani, până in
1599, deşi nu corespunde cu stilul de lucru al dramaturgului. Cu toate acestea, în 1598, Francis
Meres a scris o carte numită Palladis Tamia, subintitulată „Wits Treasury”. Această carte este
foarte importantă în istoria literaturii engleze, deoarece este prima carte care conţine critici ale
pieselor si poemelor lui William Shakespeare. Piesa Cum vă place nu îşi face apariţia în cartea
scrisă de Francis Meres, însă în poemul lui Christopher Marlowe intitulat Hero and Leander,
publicat în anul 1599, există o referinţă la piesa lui William Shakespeare (Actul III, Scena 5).13

În altă ordine de idei, piesa Cum vă place a fost una din cele patru piese înregistrate în
„Stationers’ Register” în 4 august 1600, existând probabilitatea de a fi scrisă în 1599. Cu
siguranţă piesa a prins publicului larg şi a avut success în acele timpuri, însă ea nu a fost
menţionată de către contemporani. A fost publicată pentru prima dată în „The Folio” în 1623,
dupa moartea dramaturgului William Shakespeare14.

3.2. Montări și reprezentații în epoca elizabetană

În vara anului 1599 a avut loc deschiderea Teatrului Globe. Se presupune faptul că piesa
ar fi putut fi reprezentată pe atunci, acolo. Un factor care ne împinge să credem acest lucru este
că motto-ul „Totus mundus agit histrionem”( tradus în limba romană „Lumea-ntreagă e o scenă
și toți oamenii-s actori"), plasat la intrarea principala a teatrului, are legătură cu monologul lui

12
Ward, J. P. (1992), As You Like It, in: „Harvester New Critical Introductions to Shakespeare”, Harvester
Wheatsheaf, New York / London, p. IX
13
Stevenson, Orlando John (1919), As You Like It, Copp, Toronto, p. X
14
Ibidem, p. XI

12
Jaques din comedia Cum vă place, în care vorbeşte despre viaţa ca un spectacol (Actul II, Scena
7)15.

În Actul III, Scena 3, este menţionată şi moartea lui Christopher Marlowe din 1593 şi cu
siguranţă William Shakespeare face referire la momentul în care Marlowe a fost înjunghiat de
către Ingram Frizer. Cel mai probabil, Marlowe a fost ucis din motive politice. Atât el, cât şi
Shakespeare au făcut parte din Serviciul Secret, organizat de către Sir Francis Walsingham, la
Curtea Regală. Dacă analizăm citatul din poemul lui Christopher Marlowe Hero and Leander-
„Whoever loved that loved not at first sight”/ „Iubire-i când pe loc eşti luat pe sus” (III, 5),
putem sesiza faptul că ulterior a fost introdusă în piesă, probabil ca fiind un omagiu adus către
acesta.16

Un alt eveniment care face referire la piesă este cel în care episcopul Londrei a interzis
publicarea textelor satirice şi a epigramelor, pentru oprirea unor atacuri critice, în special cele
legate de expediţia din Irlanda, condusă de către Robert Devoreux, favoritul reginei Elisabeta,
conte de Essex.

Unii cercetători consideră că piesa a fost jucată la Curtea Regală de către „Oamenii
Lordului Şambelan”, însă alţi cercetători contrazic acest lucru, considerînd că există un pericol în
a prezenta în acele vremuri o piesă în care se vorbeşte despre urâţenia bătrâneţii, ţinând cont de
faptul că regina Elisabeta avea şaizeci şi şaşe de ani.17

Se mai susţine faptul că piesa a mai fost jucată în data de 2 decembrie 1603 la reşedinţa
contesei pe Pembroke, Mary Sidney, în Wilton House şi că însuşi William Shakespeare a jucat
rolul lui Adam în piesă.18

15
Ackroyd, Peter, Shakespeare. The Biography, p 381
16
Shakespeare, William, Cum vă place, în: idem, Opere VI, editat de George Volceanov, traducere de Violeta Popa,
Lucia Verona, Ioana Diaconescu Editura Tracus Arte, București p. 8 (Toate citatatele din piesa Cum vă place sunt
preluate în continuare din această ediție)
17
Ibidem, p. 9
18
Ibidem, p. 10

13
3.3. Adaptări și receptare
În anul 1723 comedia Cum vă place a fost adaptată sub titlul Love in the forest
(Îndrăgostiţi în pădure), de către Charles Johnson. Dar Johnson a inserat şi o parte din Richard al
II-lea, mai exact din Actul I, dar și reprezentaţia de teatru în teatru din ultimul act, „Piramus și
Thisbe” din Visul unei nopţi de vară.

Au mai apărut şi alte adaptări mai îndrăzneţe, precum adaptarea montată de Royal
Shakespeare Company, cu Eileen Atkins, care poartă blugi, sau cea a lui Declan Donnellan, din
1991, a cărei distribuţii a fost facută în totalitate din persoane de genul masculin şi care a
presupus anumite implicaţii de tentă homosexual. Chiar și montarea franceză, oferită de către
Andrei Şerban, în 1977, în care spectatorii au avut ocazia de a se plimba prin pădurea din Ardeni,
de a lua parte la acţiunea poveştii şi de a trăi sentimentele fiecarui personaj, indiferent de natura
acelor sentimente, oferă o nouă viziune estetică asupra textului shakesperean. Este foarte
important să ştii să integrezi spectatorul în poveste, iar faptul că are ocazia de a experimenta
senzaţia şi de a împărtăşi emoţiile alături de personaje, îi conferă spectacolului autenticitate.

În secolul al XVIII-lea, piesa Cum vă place a fost jucată de mai multe ori, devenind
cunoscută chiar şi în secolul al XIX-lea. „Romanticii au văzut în ea simbolul unei libertăţi
nelimitate legate de natură, cât şi în secolul al XX-lea, când elementele postmoderne, feministe şi
ecologiste au făcut-o din nou interesantă”19

3.4. Surse de inspiraţie

Comedia shakespeareană Cum vă place este inspirată din romanul lui Thomas Lodge,
denumit Rosalynde: Euphues Golden Legacy (Rosalinda: Moştenirea minunată a lui Euphues),
publicat în anul 1500. Romanul a fost aparent popular, fiind publicat în mai multe ediţii de-a
lungul anilor şi fără îndoială povestea le era cunoscută celor care frecventau teatrele în perioada
lui Shakespeare20. Cu toate acestea, dramaturgul nu s-a inspirat în totalitate din acest roman, ci a
împrumutat firul poveştii şi l-a transformat într-o poveste mai frumoasă si plină de iubire, în timp
ce în povestea lui Thomas Lodge se face simțită violenţa. Portretele personajelor, umorul şi
muzicalitatea versurilor în piesă este creaţia lui William Shakespeare. Câteva dintre personajele

19
Shakespeare, William, Cum vă place, p. 9
20
Stevenson, Orlando John, As You Like It, p. XI

14
piesei Cum vă place, precum păstorii: Silvius, Phoebe şi Corin, dar şi ţăranii William si Audrey
nu apar deloc în romanul lui Thomas Lodge, deoarece sunt creaţiile lui Shakespeare.

Dramaturgul a inclus încă două personaje în piesă, pe bufonul Touchstone (Tocilă) şi pe

Jaques, pentru a-și exprima viziunea critică asupra vieţii pastorale şi pentru a-i da o tentă comică,
care nu este prezentă în povestea lui Thomas Lodge, povestea fiind una plină de discursuri
moralizatoare. Ceea ce l-a determinat pe William Shakespeare să includă aceste două personaje a
fost intrarea lui Robert Armin în trupa de actori „Oamenii Lordului Şambelan”, actor care a
conturat cele două personaje.21

Titlul piesei As You Like It / Cum vă place este tot o inspiraţie dintr-o epistolă a lui
Lodge, adresată cititorilor săi, epistolă numită If you like it, so.

Se poate constata o coincidenţă între cei doi scriitori. Când Thomas Lodge vorbeşte în
romanul său despre pădurea din Ardeni, el face referire la pădurea din nord-estul Franţei; însă în
locul în care a copilărit Shakespeare, există o pădure numită Ardeni, situată în Warwickshire,
Anglia, pădure care îi aminteşte de copilărie şi îi stârneşte mândria, împingându-l să amintească
despre ea în scrierile sale.

Cu toate acestea, deși William Shakespeare s-a inspirat din povestea lui Thomas Lodge,
el, la rândul său, s-a inspirat din povestea lui Gamelyn22. Gamelyn este un tânăr ajutat de către
bătrânul Adam Spencer, să fugă în pădurea Sherwood pentru a scăpa de ura fratelui său care vrea
să îl ucidă. Lucru care se întamplă şi în piesa Cum vă place, chiar în primul act, când Orlando
este împins de către Adam să fugă în pădurea din Ardeni, pentru a scăpa de ura fratelui său
Oliver, care vrea să-l ucidă.

3.5.Plasarea piesei în universul shakespearean

Dacă ne gândim la comediile scrise în perioada anilor 1598-1601, ne putem da seama că
piesa Cum vă place are foarte multe elemente şi incidente specifice acelei perioade. În
majoritatea pieselor cuprinse în aceşti ani găsim personaje care fug dintr-un mediu citadin sau al
unei curţi regale, pentru a se redescoperi. Un alt element comun este faptul că există personaje

21
William Shakespeare, Cum vă place, p. 11
22
Ibidem, p. 11

15
care pe parcursul piesei au anumite conflicte, iar în final se îndrăgostesc şi se iubesc; un alt
element specific este travestiul, în acest caz deghizarea unei eroine în băiat.

Punctul culminant în această piesă nu este unul dramatic, ci din contră. J. P. Ward
23
susţine faptul că părţile povestirii nu se leagă foarte bine, existând multe acţiuni care pot fi
luate individual sau chiar retrase, neschimbând firul poveştii, iar alungarea tinerilor de la curte nu
este întocmai necesară pentru a apropia personajele şi de a le stârni interesul căsătoriei, deoarece
tema principală a piesei nu este opoziţia dintre curte şi pădure. Nici personajele nu sunt gândite
real, ci sunt gândite ca nişte tipologii, spre exemplu inamoratul care suferă din iubire, păstorul
care este respins de către persoana iubită, melancolicul care este mereu neliniştit sau chiar
însoţitoarea eroinei principale din poveste. Cu toate acestea, îşi fac apariţia şi o serie de teme
care au avut impact asupra publicului, fiind folosite mai apoi şi de către alţi dramaturgi, precum
rivalitatea dintre fraţi, conflictele dintre îndrăgostiţi, viaţa pastorală, dicursurile înţelepte despre
viaţă şi moarte şi chiar transexualitatea sau deghizarea.

După plecarea personajelor de la curtea împărătească, totul se întâmplă într-un context

neasemuit: pădurea din Ardeni. Pădurea din Ardeni prinde viaţă odată cu personajele. Toate
misterele sunt declanşate, dar şi rezolvate într-un final în acest spaţiu. Thomas McFarland spunea
că „în momentul în care acţiunea a fost transferată în pădurea din Ardeni, nelegiuirile devin doar
mici abateri morale, vindecate pentru totdeauna de < balsamurile> căsătoriei”.24

Pădurea din Ardeni este un element important pentru fiecare personaj din piesă, deoarece
natura îi influenţează diferit pe fiecare dintre ei. În cazul Rosalindei şi al lui Orlando, pădurea i-a
unit şi i-a apropiat sufleteşte, în timp ce pentru păstorul Silvius este un loc al nefericirii, sperând
la o dragoste inexistentă. În concepţia lui Thomas McFarland, acest ideal al pădurii, pe care se
pune foarte mult accent în piesă, este lipsită de interes, dat fiind faptul că tot centrul de greutate
este plasat pe viaţa pastorală a acelei epoci.25

23
Ward, J. P. As You Lik It, p.12
24
McFarland, Thomas (1972), Shakespeare’s Pastoral Comedy, The University of North Carolina Press, Chapel
Hill, p. 28
25
Shakespeare, William, Cum vă place, p. 17

16
 Cu toate acestea, pădurea este „vitală şi versatilă”26, deoarece Shakespeare întreţine
interesul publicului, aducând în peisaj idealuri cavalereşti, într-o lume, în care realitatea este
aproape inexistentă, dragostea biruieşte întotdeauna, iar frumuseţea este ireproşabilă. Singurul
lucru defavorabil vis-a-vis de pădure este faptul că pe drumul spre dragoste, căsătorie şi
împlinire sufletească, personajele suferă anumite devieri de la situaţie, care îi pune în dificultate.
Totuşi, cel mai important lucru este faptul că în final, totul înfloreşte. În general, în poveştile de
dragoste, iubirea este una naivă, dar biruieşte mereu şi nu se înlătură de la obstacole, la fel cum
Rosalinda afirmă în Actul III, Scena 2, „Dragostea-i sminteală curată; îndrăgostiţii, ascultă-mă
pe mine, ar trebui, întocmai ca nebunii, să fie ferecaţi într-o chilie-ntunecoasă şi plesniţi cu
biciul”.27

Pădurea oferă personajelor posibilităţi complexe, printre altele posibilitatea de a se

transforma în ceea ce-şi doresc, de-a se juca cu aceste transformări / travestii, de a provoca
publicul prin farsele produse. Pot apărea si dispărea oricând îşi doresc, stârnind interes, lucru pe
care le pot face în special personajele secundare, aparent lipsite de importanţă, deoarece pot fi
jucate de acelaşi actor / actriță, nefiind prezenţi în permanenţă în scenă. Intrând mai adânc în
poveste, se poate constata că există personaje care deţin acelaşi nume, astfel încât apar două
personaje cu numele Jaques şi două personaje cu numele Oliver. Cu siguranţă nu este vorba
despre vreo coincidenţă sau o greşeală, ci autorul a intenţionat acest lucru cu scopul de a stârni
comedia.

3.6. Deghizarea, taina shakespeareană

Este incontestabil faptul că William Shakespeare a adus o doză de mister fiecărei piese
ale sale, indiferent de forma acestora. El a apelat mereu la deghizarea eroinelor sale. În piesa
Cum vă place, deghizarea reprezintă apogeul poveştii. O fată alungată de la curte, fuge în pădure
să-şi caute alesul, dar nu oricum, ci deghizată. În ciuda faptului că în piesă sunt ilustrate
personaje masculine, care se confruntă cu lupte sângeroase pentru a supravieţui, personajele
feminine trec prin acest lucru ca printr-o joacă. Nu este nevoie de o luptă pentru ele. E deajuns să

26
Smith Hallet (1952), „Pastoral Poetry: The Vitality and Versatility of a Convention”, Elisabethan Poetry,
Harvard University Press, Cambridge, Massachusetts, p. 1
27
Shakespeare, William (1964), Teatru, Traducerea Virgil Teodorescu, Editura pentru literatură universală, p. 451

17
îşi aleagă un nume, să se deghizeze şi astfel domină lumea eroismului fizic masculin28. Deşi se
află într-o circumstanţă periculoasă, cele două verişoare, Rosalinda si Celia, hotărăsc să se
deghizeze în bărbaţi, să poarte o spadă la ele şi să se aventureze în sălbăticie pentru a-şi găsi
libertatea, constatând pe parcurs faptul, că în ciuda imaginii pe care au avut-o legată de
neîmblânzita pădure, ea este în realitate una lină şi plină de aventură.

În perioada Renaşterii, autorii au apelat la deghizarea unor eroine în mod repetat. Chiar şi
Michael Shaphiro / descoperă în studiile sale despre Shakespeare29, deghizarea devenind un
fenomen social30, sau chiar o nouă formă teatrală. Motivul pentru care autorii au recurs la acest
lucru este fie pentru că au dorit să pună în evidenţă influenţa unei femei asupra unui bărbat,
indiferent de circumstanţe, fie pentru a-i conferi femeii libertatea necesară pentru a manipula un
bărbat şi în acelaşi timp să se simtă egală, ştiind că în acea perioadă bărbaţii şi femeile nu au avut
parte de egalitate. Cert este că prin această tehnică, Rosalinda a reuşit să-i testeze dragostea lui
Orlando, i-a împărtăşit tainele dragostei şi l-a pregătit pentru o viaţă alături de cea pe care o
iubeşte.

Deşi există numeroase piese în care personajele recurg la travestire, în piesa Cum vă
place totul e mult mai complex şi mai jucăuş. Dintr-o simplă joacă, Rosalinda ajunge să se
convertească şi să înveţe ce înseamnă să fii bărbat, lucru care îi reuşeşte în mare parte, deşi există
unele momente, nu foarte evidente, în care îşi pierde masculinitatea. Modul ei de a intepreta rolul
de bărbat îi conferă Rosalindei o autenticitate scenică şi o viziune asupra femeii eroine, în timp
ce alte personaje precum: Porţia (Negustorul din Veneţia), Iulia (Doi tineri din Verona), sau chiar
Innogen (Cymbeline), au decurs la deghizare, dar au optat pentru anularea feminităţii.

Un lucru care denotă un grad mai mare de complexitate este faptul că unii regizori au ales
ca personajul Rosalinda să fie jucat de către un bărbat. Astfel, jocul de-a deghizarea devine mult
mai palpitant. Actorul bărbat se foloseşte de partea sa masculină, în timp ce în alte momente se
converteşte sau uneori chiar ajunge să le facă pe amandouă, stârnind atât comicul, cât şi misterul
spectacolului.

28
Vezi: Shakespeare, William, Cum vă place, p. 21
29
Saphiro, Michael (1994), Gender in Play on the Shakepearean Stage: Boy Heroines and Female Pages,
University of Michigan Press Ann Arbor, pp. 221-223
30
Vezi: Shakespeare, William, Cum vă place, p. 21

18
 Se presupune faptul că Ganimede, personajul masculin interpretat de către Rosalinda în
poveste, ar putea avea legătură cu Zeus- Jupiter. De ce există aceste presupuneri? Deoarece
există tentaţia de a introduce tot acest act într-o zonă în care homosexualitatea îşi face locul.
Chiar în Actul I, Celia îşi mărturiseşte iubirea faţă de Rosalinda, dar şi Le Beau, curteanul,
menţionează faptul că există o iubire mult mai mare între ele, care depăşeşte cu mult iubirea între
surori. Pentru a-i demonstra că dragostea este la fel de puternică precum a afişat-o, a ales să fugă
în pădure cu Rosalinda, fiindu-i alături în cele mai negre şi năpăstuite situaţii. Totuşi, dragostea
pe care şi-o poartă aceste două fete este ferită de aceste lucruri. Ea trebuie văzută cu alţi ochi.
Această dragoste inocentă trebuie indentificată ca un „spaţiu utopic”31. Este evident că nu este
vorba despre o iubire nefirească, însă într-o lume, în care dăinuie masculinitatea, ele pot fi
interpetate greşit. Iubirea lor este precum o joacă de copii, într-un spatiu în care fericirea şi
distracţia îşi au locul. Chiar Celia afirmă acest lucru în Actul I, Scena 2, în care o provoacă pe
Rosalinda să se joace şi să se distreze cu ea: „De-a ce să ne jucăm atunci?”32

Harold Bloom este de părere că rolul Rosalindei este un rol foarte important, care
exprimă multă feminitate, sensibilitate, frumuseţe şi care ne arată necontenit că este o femeie
echilibrată, cu mult tact şi o minte sclipitoare, care nu se înlătură de la nimic: „o perspectivă
universală pare să se deschidă în faţa noastră”33. Nu doar că a ajutat la procesul de educare
emoţională a lui Orlando, dar l-a şi convins să-l accepte pe Ganimede ca tutore în a-i arăta calea
către iubire, iar mai apoi să se implice cu adevărat în acest act. În urma acestui proces, Rosalinda
uită motivul principal pentru care a plecat în pădurea din Ardeni, şi anume, în căutarea propriului
său tată. Pe lângă toate acestea, Rosalinda nu doar că îl impinge pe Orlando în mrejele dragostei,
dar provoacă şi alte trei căsătorii. Tot Harlod Boom îl citează pe George Bernand Shaw, care
spunea că Rosalinda este o femeie desăvârşită, deoarece este cea care preia iniţiativa şi nu
asteaptă acest lucru de la bărbat.34

31
Gay, Penny (1999), William Shakespeare, As you like it, Northcote House, Plymouth, p. 12
32
Shakespeare, William, Cum vă place, p.22
33
Bloom, Harold (1999), Shakespeare: The Invention of the Human, Riverhead Books, New York, p. 202
34
Ibidem, p. 204

19
3.7. Plasarea piesei pe scenele româneşti
Piesa Cum vă place nu a trecut neobservată de către regizorii români. Excepţionalul
spectacol regizat de către Liviu Ciulei, la Teatrul Municipal, în anul 1961, „marchează epoca
modernă a regiei româneşti şi deschide drumul şcolii de regie”.35 Au existat dispute în privinţa
faptului că spectacolul a fost montat într-o viziune contemporană, dar în ciuda acestor lucruri,
montarea a fost sugestivă şi simbolică a unei opere de artă. Faimoasa pădure din Ardeni a fost
concepută cu ajutorul balerinilor, care prin prezenţa şi trupurile lor au simbolizat copacii acestei
păduri. Decorul a fost conceput alături de Ion Oroveanu, care a avut ca sursă de inspiraţie scena
Teatrului Globe. Tot Ion Oroveanu a avut ocazia de a proiecta costumele spectacolului,
inspirându-se din lucrările „pictorilor renascentişti Pisanello şi Botticelli”.36.

În articolul „Critică în slujba textului sau demonstraţie de critică?”, Liviu Ciulei

lămureşte publicul care a fost viziunea sa estetică asupra textul shakespearean: „Aşa am înteles
să montez piesa. Nu pe o scenă elisabetană, numai pentru că aşa s-a jucat pe vremea lui
Shakespeare, nu pe o scenă ca aceea a lui Globe Theatre, unde s-a jucat pentru prima oară piesa,
şi în niciun caz nu pentru a face o demonstraţie de scenografie sau regie, ci pentru că pe o
asemenea scenă am socotit că se va putea realiza caracterul popular al spectacolului şi că, printr-
o asemenea scenă, contactul direct al publicului cu interpreţii poate transforma spectatorul într-
un factor viu, participant al întregului spectacol. Publicul a răspuns din plin acestui procedeu şi
urmăreşte activ, frază cu frază, sens după sens”.37

35
Gavrilă, Cristiana (coord.), Lecţia de Shakespeare, Asociaţia Teatrului Naţional “I. L. Caragiale”, Bucureşti, p. 27
36
Ibidem, p. 27
37
Liviu Ciulei, apud Gavrilă, Cristiana (coord.), Lecţia de Shakespeare, Asociaţia Teatrului Naţional “I. L.
Caragiale”, Bucureşti , p. 28

20
 4. Iubirea, simbol shakespearean

Dragostea este cea mai minunată şi intensă acţiune pe care o posedă fiinţa umană. Ea ne
conduce pretutindeni şi ne însoţeşte în toate celelalte acte fundamentale ale noastre. Atâta timp
cât o fiinţă este împrejumuită de iubire, limitele sunt inexistente, timpul se opreşte în loc şi toată
lumea înfloreşte, în special sufletul omenesc.

Sentimentul iubirii este explicat şi în mitologie, prin simbolul androginului. În mitologia

greacă, androginul este o fiinţă fantastică (jumătate bărbat, jumătate femeie), care ilustrează
căutarea veşnică a iubirii eterne.

În literatură, lucrurile sunt abordate din mai multe perspective, existând idei diferite în
privinţa iubirii. Atât literatura universală, cât şi literatura română prezintă trei ipostaze ale iubirii:
iubirea ca iniţiere, iubirea ca pasiune şi iubirea tragică. În majoritatea cazurilor, iubirea ca
pasiune este cea impozantă în literatură. Ea este caracterizată prin atracţie solidă şi reciprocă,
prin încălcarea unor reguli şi prin trecerea unor obstacole ajungând la întărirea acestor
sentimente, deoarece pasiunea este însoţită întotdeauna de către suferinţă.

Dragostea este tema centrală a piesei Cum vă place, Neîndoielnic, prin ea vibrează cele
patru cupluri care în încheierea piesei se căsătoresc: Orlando şi Rosalinda, Celia şi Oliver,
Touchstone şi Audrey, dar şi Phoebe şi Silvius. Patru cupluri cu stiluri şi mentalităţi variate, cu
aspiraţii total diferite, uniţi şi asemănaţi printr-un singur lucru şi anume iubirea. Cu siguranţă nu
este vorba despre o simplă iubire de moment, ci una împământată, la care Rosalinda a avut
contribuţia sa. Rosalinda este cea care a avut puterea de a-şi exprima în totalitate sentimentele şi
de a le împărtăşi cu celelalte personaje, dându-le ocazia de a detona frica legată de exprimarea
sentimentelor. Inteligenţa ei emoţională i-a permis să-i îndrume pe Orlando, Phoebe şi Silvius,
pentru a întelege ce înseamnă cu adevărat iubirea şi pentru a-şi putea depăşi barierele
vulnerabilităţii. Uşor naivă, Rosalinda ia dragostea ca pe o joacă. Chiar ea îi propune verişoarei
sale Celia, în primul act, să intre în jocul dragostei: „Ce-ai zice dacă ne jucăm de-a dragostea?”.38

38
Shakespeare, William (1964), Teatru, Traducerea Virgil Teodorescu, Editura pentru literatură universală, p. 394

21
 În piesele lui William Shakespeare, majoritatea tinerilor îndrăgostiţi au parte de o
dragoste la prima vedere, dragoste care în tradiţia platonică reprezintă „întâlnirea partenerului
perfect”39 sau chiar al idealului, a jumătăţii androgine, precum am menţionat mai sus. Rosalinda
justifică acest fenomen, atunci când vorbeşte despre dragostea dintre Celia si Oliver, cuplul care
printr-o conjunctură neobişnuită s-au îndrăgostit:

„Fratele dumitale şi sora mea nici nu s-au zărit bine că s-au şi văzut,

nici nu s-au văzut bine că s-au şi îndrăgostit şi nici nu s-au îndrăgostit bine

că au şi început să suspine şi să se întrebe unul pe altul care e pricina.

Şi dibuind pe loc pricina, au şi găsit leacul. Urcînd treaptă-n treaptă,

Au şi ajuns - cît ai clipi- pînă în vîrful scării, adică la nuntă.

Sînt în frigurile dragostei şi nu mai pot trăi unul fără altul.

Nici cu bîta nu i-ai mai putea despărţi.”40

4.1. Influenţa iubirii asupra personajelor

4.1.1. Rosalinda
Este limpede faptul că Rosalinda este cea care iniţiază, dăinuie şi explorează iubirea, cum
nici un alt personaj nu o face. Ea este cea care dă frâu liber sentimentelor şi se mulează după
acestea, dar o şi împărtăşeşte cu Orlando şi presară această magie şi către celelalte personaje,
fiecare fiind în final un prizonier al iubirii eterne.

Datorită dibăciei sale, Rosalinda hotărăşte să iniţieze o strategie prin care să-l scoată pe
Orlando din suferinţa creeată de către anevoiasa iubire pe care i-o poartă acesteia, dar şi pentru a-
l curta. Prin actele ei curajoase, metamorfozează legendele lui Troilus şi Leandru, îndrăgostiţii
care, din perspectiva ei, au murit din pricina altor fenomene, în niciun caz din pricina iubirii.
Atitudinea ei pe parcursul piesei sugerează faptul că Rosalinda trăieşte o viziune a unei femei
fragile şi sensibile, într-o lume în care bărbaţii deseori mint, perturbând starea de spirit a unei

39
Shakespeare, William, Cum vă place, p. 26
40
Shakespeare, William, Teatru, p. 487

22
femei. De aceea, nu ştiu cum să perceapă dragostea. Cu siguranţă e un fenomen tumultos. Iubirea
poate fi o deziluzie sau chiar o nebunie curată, un joc aventuros, piperat la fiecare pas, sau chiar
o capcană în care poţi fi prins cu uşurinţă, iar scăparea nu este una uşoară. Potrivit calităţilor
Rosalindei, în special prin inteligenţa ei sclipitoare, ea reuşeşte să înfrunte această luptă cu
iubirea şi să nu se lase înfrântă de ea, proiectându-şi o armură. O dovadă a acestui fenomen este
momentul în care ea si Touchstone se amuză de poemele pe care Orlando i le-a scris şi i le-a
agăţat prin copaci, dar şi de rimele puţin nepotrivite, care rimau cu „Rosalind”.41

Un alt act, care ne sugerează iubirea pe care o deţine Rosalinda, este acela în care ea află
că cel căruia îi poartă dragostea, a fost ucis. Reacţiile ei asupra veştii au fost copleşitoare, arătând
cu adevărat ceea ce simte pentru Orlando. La aflarea adevărului, faptul că a fost o alarmă falsă,
Rosalinda a stârnit comicul de situaţie, susţinând faptul că juca un rol, ci nu era o reacţie
veridică: „Ţi-a spus fratele tău ce bine m-am prefăcut că leşin când am văzut năframa
însângerată?”.42

Pe lângă iubirea pasională pe care o împărtăşeşte cu Orlando, Rosalinda deţine şi o iubire

fraternă faţă de Celia. Cele două verişoare expun cea mai frumoasă şi devotată iubire, care în
ciuda faptului că trăiesc clipe de coşmar, Rosalinda fiind surghiunită de la curte, iubirea lor le
întăreşte şi le apropie mai mult decât înainte.

4.1.2. Celia
Fire copilăroasă, iubitoare şi explozivă - cred că aceste însuşiri o pot caracteriza pe deplin
pe Celia. Ea este cea care împarte optimismul ei în toate împrejurările, cea care este devotată
fiecarei persoane, în special Rosalindei, şi cea care poate transforma o zi ceţoasă, într-una cu
mult soare, doar prin vibraţiile ei pline de căldură sufletească.

La fel cum am menționat şi mai sus, Celia îi este în totalitate devotată Rosalindei şi o
urmează la fiecare pas, indiferent de împrejurări. Actele ei de devotament pe parcusul piesei,
denotă faptul că şi în cazul ei, iubirea e un sentiment divin, fiindu-i alături Rosalindei pas cu pas
şi susţinând-o necontenit. Un gest care exprimă iubirea pe care i-o poartă Rosalindei sunt

41
Vezi: Shakespeare, William, Cum vă place, p.27
42
Ibidem, p. 486

23
vorbele ei din Actul I, Scena 3, în care Celia îi mărturiseşte tatălui ei iubirea faţă de Rosalinda,
atunci când el hotărăşte să o surgiunească:

„Eu nu ţi-am spus să mi-o păstrezi atunci,

Ci după îndemnul inimii făcut-ai.

Pe-atuncea nu ştiam s-o preţuiesc.

Prea tînără fiind. Dar astăzi ştiu.

Şi, dacă zici că-i trădătoare ea,

Asemeni sunt şi eu: m-am molipsit,

Dormind atîta vreme împreună,

Şi ochii deschizîndu-i totodată,

Prînzind sau învăţînd, sărind in joc,

Nedespărţite, pururi la un loc,

Pereche-ngemănată pe pămînt

Ca lebedele albe ale Junonei.”43

Neîndoielnic este faptul că Celia experimentează pe parcusul piesei şi iubirea ca pasiune

arzătoare. Nu a fost nevoie de prea multe vorbe sau prea multe fapte, căci ea şi Oliver au căzut în
plasa dragostei. Desigur, finalul le surâde amândurora, sfârşindu-se cu o căsătorie.

Cu toate că Celia s-a îndrăgostit subit şi fără prea multe explicaţii, înaintea expunerii
acestor sentimente, ea era incertă în privinţa sentimentelor unui bărbat. În Actul III, Scena 2,
Celia ne afişează îndoiala asupra iubirii pe care Orlando i-o poartă Rosalindei:

„Da. Hoţ de buzunare nu cred să fie, şi nici hoţ de cai; cît priveşte credinţa lui în dragoste, cred
însă că-i la fel de goală ca un pahar răsturnat, sau ca o nucă pe care au secătuit-o viermii.”44

43
Shakespeare, William, Teatru, p. 409

24
4.1.3. Orlando
Orlando, o fire pragmatică şi luptătoare, pierde aceste calităţi în momentul în care se
îndrăgosteşte de Rosalinda. După întâlnirea cu sufletul său pereche, Orlando ajunge să se
îndepărteze de realitate şi să viseze la noi lumi în care iubirea biruieşte. Datorită acestor
evenimente, Orlando ajunge să îşi piardă minţile şi umblând prin pădure, se hotărăşte să acopere
cu iubirea sa întreaga pădure, punând în copaci şi pe toate tufele, scrisori de dragoste care o
slăvesc pe Rosalinda. Singurul lucru pe care îl mai poate rosti Orlando, este replica din Actul I,
Scena 2, „cerească-i Rosalinda”45. Pe parcursul piesei, Orlando este supus la un proces de
schimbare, Rosalinda intervenind, jucând în travesti rolul lui Ganimede, schimbându-i în această
situație modul de a iubi.

În momentul în care Orlando începe iniţierea, dă dovadă de devotament, ascultând de

fiecare pas cerut de către Ganimede, aplicându-l, iar Orlando ajunge să descopere că dragostea
nu este doar suferinţă, ci că frumuseţea ei e indestructibilă, la fel cum o vedeau “Castiglione,
Platon şi neoplatonicii Renaşterii (Marsilio Ficino, Pico Della Mirandola)”.46 Aceştia au propus
cinci etape, la care Orlando, la rândul său, a fost supus la acestea. În prima etapă este vorba de
descoperirea iubirii şi frumuseţea iubitei atât fizic, cât şi moral, atunci când în Actul I, scena 2, o
priveşte pentru prima oară pe Rosalinda. A doua etapă este cea în care recrează evenimentul
întâlnirii şi descoperă frumuseţea poeziilor de dragoste. O altă etapă este atunci când descoperă
că iubirea este doar pentru o singură persoană, aceea fiind Rosalinda. Umătoarea etapă este
reîntâlnirea celor doi şi suprapunerea iubitei pe care a putut doar să şi-o imagineze, cu cea
adevărată, iar ultima etapă este descoperirea adevăratei iubiri pe care o resimte faţă de Rosalinda.

4.1.4. Oliver
Dacă la începutul piesei îl putem caracteriza ca pe un personaj negativ care recunoaște
că îl urăște pe Orlando, fără cauză sau motiv, şi merge în căutarea sa pentru a-l ucide, spre
sfârşitul piesei, Oliver ne demonstrează contrariul. Când Ducele Frederick îl angajează pe Oliver

44
Shakespeare, William, Teatru, p. 458
45
Shakespeare, William, Cum vă place, p. 27
46
Ibidem, p. 28

25
să-și găsească fratele dispărut, Oliver nu se înlătură de la poruncă şi pleacă în pădurea din
Ardeni. Toate acţiunile sale se schimbă în momentul în care Orlando, văzându-l pe fratele său în
primejdie, decide să îi salveze viaţa. După acest eveniment, toată ura dintre cei doi fraţi s-a
evaporat.
În aventura sa prin pădurea din Ardeni, Oliver nu doar că recapătă iubirea frăţească, dar
are parte şi de o întâlnire specială, pe care nu a premeditat-o. Firea lui gingaşă, dar totuşi
dominată de masculinitate, au fost ingredientele spre calea inimii Celiei. Două sufletele
împământate în credinţa iubirii, Celia si Oliver, s-au întâlnit în circumstanţe neobişnuite. Spre
mirarea tuturor nu a fost nevoie de mai mult de câteva secunde ca ei să realizeze atracţia
reciprocă de care au parte. Nepătrunsul codru din Ardeni a fost martorul celor întâmplate, dar şi
complice a celor ce aveau să se întâmple pe parcurs.

4.1.5. Silvius

Ce se întâmplă atunci când iubeşti, dar iubirea nu îţi răspunde? Cu siguranţă Sivius este în
măsură să ne îndrume către un răspuns concret. Tânărul păstor, suferă cu disperare de dragostea unei
păstoriţe, care are alte aspiraţii. Phoebe este cea care i-a furat inima lui Silvius, numai că sentimentele
celor doi nu coincid. Silvius se arată devotat pe tot parcursul piesei şi nu ezită nici un moment să-şi
exprime sentimentele faţă de aceasta. Conform modelului dragostei Petrarchian, Silvius se strecoară în
fața unei femei care refuză să-și întoarcă afecțiunile. În final, totuși, el câștigă obiectul dorinței sale.

4.1.6. Phoebe
Frumoasă şi visătoare, o păstoriţă cu prea puţine griji, visează la o dragoste mare, ca în
poveşti. Cu toate acestea, Phoebe nu vede faptul că Silvius este cel care îi serveşte acea iubire de
care are nevoie. Uneori, dragostea fiind oarbă, ne apropie de oamenii greşiţi, la fel cum s-a
înâmplat şi cu Phoebe. Tânăra păstoriţă s-a îndrăgostit nebuneşte de Ganimed (Rosalinda), lucru
care îi dă Rosalindei bătăi de cap. În final, Rosalinda găseşte o cale în a-i apropia pe cei doi
tineri, Silvius si Phoebe, urmând să se iubească pentru o veşnicie.

26
4.1.7. Touchstone
Dacă cineva de la curte are o zi mohorâtă, cu siguranţă Touchtone e cel care poate
înlătura acest sentiment. Chipeş şi îndrăzneţ, Touchtone împrăştie veselie şi bunăstare fiecărui
om pe care-l întâlneşte, fiind bufonul curţii. Lipsit de griji, nu încetează niciodată să facă farse
sau să râdă cu şi de alte persoane. În drumul lui parcurs alături de Celia şi Rosalinda prin pădurea
din Ardeni, Touchstone întâmpină acelaşi obstacol pe care l-au întâmpinat şi celelalte personaje,
şi anume iubirea. Atunci când bufonul o întâlneşte pe ciobăniţa Audrey, lucrurile iau o
întorsătură deosebită faţă de el. Cei doi se confruntă cu o doză de iubire inimaginabilă. Desigur,
nici în cazul acestui cuplu acțiunea nu se termină cu o poveste tristă, ci în final, cei doi îşi jură
iubire eternă.

4.1.8. Audrey
Zburdalnică şi cu capul în nori, Audrey este ciobăniţa care nu are prea multe preocupări..
Ocupaţia ei de bază este îngrijitul caprelor, ceea ce o face fericită. Ajungând să-l întâlnească pe
Touchstone, ea descoperă liniştea sufletească pe care i-o oferă. Sărmana Audrey reuşeşte să
înteleagă greşit cuvintele poetice pe care Touchstone i le oferă. Cu toate acestea, atracţia dintre
cei doi este mult mai puternică decât limbajul, ajungând să se iubească cu adevărat şi de a iniţia o
căsătorie în cinstea sentimentelor pe care le deţin.

27
 5. Simboluri și metafore în Cum vă place

În fiecare dintre operele lui William Shakespeare, dar chiar şi în operele altor mari
dramaturgi, apar diferite simboluri. Simbolul reprezintă, în mod convenţional, o idee, o stare
sufletească, un obiect, o trăire sau chiar o imagine artistică. „Simbolul (gr. ˈsymbolonˈ) este o
imagine bogată în semnificații, un semn încărcat de polivalența inepuizabilă a imaginii. Structura
simbolului presupune două componente: imaginea (obiectul, ființa, fenomenul, evenimentul ș.a.)
și sensul acesteia, fără de care el. Simbolul, nu poate exista. Dacă metafora poate fi smulsă din
context, simbolul poate fi conceput numai într-un context ce dinamizează un anumit aspect al
imaginii simbolice. [...] Simbolul e folosit pentru comunicarea unui mesaj general-uman
important, fiind o modalitate de exprimare concentrată, sintetică a vieții.”47 Datorită acestor
simboluri, dramaturgii au şansa de a evoca misterul şi de a metamorfoza anumite obiecte sau
imagini cu scopul de a îmbogăți povestea. La baza fiecărui simbol există o anumită poveste şi un
anumit subtext care are rolul de a evidenţia ceea ce este abstract, iar prin prisma acestora, sunt
declanşate anumite acţiuni. În evul mediu, simbolul a fost văzut ca un lucru sacru, iar în
literatură, simbolul constituie o latură profundă, o exprimare a proprilor trăiri.48

William Shakespeare a apelat la simboluri necontenit şi a aprofundat acestea, pentru a

ieşi în evidenţă. Simbolul central în piesa Cum vă place este pădurea. Pădurea ca simbol este
reprezentată în două ipostaze total opuse. În primul rând are rolul de a indica un peisaj al fericirii
absolute, al liniştii sufleteşti, însă în acelaşi timp, este misterioasă şi întunecoasă, şi creează o
stare cutremurătoare. Ea constituie un spaţiu mitic, în care vieţuieşte natura. Simbolul pădurii
creează un amalgam de sentimente contradictorii. Poţi ajunge de la agonie la extaz, de la un
sentiment de apăsare, la un sentiment de ataşament.

Un alt simbol care perpetuă în scrierile lui William Shakespeare, este copacul. Copacul
simbolizează legătura dintre pământ şi bolta cerească. Reprezintă simbolul vieţii şi al
comunicării cu fiecare vieţuitoare. În acelaşi timp, copacul poate fi în simbioză cu fiinţa umană.
La fel cum un copac creşte sau înfloreşte, asemeni şi omul. Rădăcinile sunt la fel de importante

47
Ciobanu, Maria; Negriu, Dorina, Prefață, în: Dicționar de motive și simboluri literare, Chişinău, 2010 p. 2
48
Vezi: Chevalier Jean; Gheerbrant Alain (2009), Dicţionar de simboluri, Editura Polirom, Iași, 2009

28
deoarece reprezintă susţinerea. Cât timp trăieşte, fiinţa umană se dezvoltă şi îşi împământează
rădăcinile asupra unor scopuri. La fel ca şi fiinţa umană, prin rădăcinile sale, copacul îşi
marchează existenţa.

Muzica este un alt simbol specific shakespearean, simbol al libertăţii depline. Prin
muzică, poţi descoperi taine ascunse, plăceri nebănuite. De asemenea, este simbolul plăcerii
datorită faptului că ne conferă o stare de încântare şi satisfacere şi ne impulsionează să ne
exprimăm liber. La fel ca şi oamenii, plantele reacţionează la fel de pozitiv la muzică şi este în
concordanţă cu natura, un alt element vital. Toate aceste elemente comunică între ele,
alimentându-se una pe alta.

Când spunem libertate, ne putem gândi la un alt element specific al dramaturgului

William Shakespeare. Libertatea este o eliberare a sufletului, o scăpare sau chiar o desprindere
faţă de anumite constrângeri. Deşi are la bază sentimentul eliberării sufleteşti, libertatea poate fi
caracterizată şi ca o doză de nebunie pe care o expui, exprinându-te liber. În nenumărate piese
ale lui Shakespeare se prezintă aceste două forme de libertate şi cu siguranţă face parte, la fel ca
cele enumerate mai sus, din lista simbolurilor shakespearene.

Dacă ne imaginăm un context silvic, împânzit de păşuni, animale, copaci, flori, păsări,
insecte, sau chiar păstoriţe şi ciobănaşi, ajungem în universul pastoral, un alt element simbolic al
dramaturgului. Lumea pastorală este locul în care poţi fugi pentru a scăpa de constrîngeri morale
şi de tensiuni, pentru eliberarea sufletului, şi simţindu-te într-un univers satisfăcător.

Simbolul călătoriei persistă în piesele lui William Shakespeare. Deşi este un simbol
îmbelşugat, el se rezumă la căutarea şi descoperirea adevărului, a nemuririi şi a păcii interioare.
Totodată, poate semnifica o succesiune de pregătiri al unei iniţieri, asemeni misterelor greceşti şi
a societăţilor secrete chineze, deoarece călătoria este o dezvoltare spirituală. Călătoria înfăţişează
dorinţa profundă de o schimbare interioară, de evadare şi de a avea ocazia să modifici anumite
aspecte.

29
5.1. Cum vă place, paradisul simbolurilor
Datorită faptului că William Shakespeare a utilizat adesea simboluri, piesa Cum vă place
a dobânit multe dintre acestea, simbolul principal fiind pădurea.

5.1.1. Pădurea, metafora căutării de sine

Pădurea din Ardeni este reprezentativă piesei de teatru, deoarece majoritatea acţiunilor se
petrec în interiorul acesteia, iar ea este văzută din mai multe perspective, fiecare personaj
corelând diferit cu aceasta. Pentru cele două verişoare, Celia şi Rosalinda, pădurea înseamnă
libertatea, dar şi căutarea de sine. Pe drumul parcurs de acestea, Rosalinda porneşte în căutarea
tatălui său, dar nu numai că îşi găseşte tatăl, dar are ocazia de a-şi întâlni sufletul pereche şi de a
se descoperi pe ea însăşi. Prin intermediul problemelor Rosalindei şi cu scopul de a o ajuta, Celia
nu se abate de la drum şi o urmează pe verişoara ei prin pădure. Aici are loc iniţierea acesteia.
Toate acţiunile petrecute în drumul lor, au avut rolul de a o maturiza pe Celia şi de a se exprima
liberă prin pădure, lucru pe care nu ar fi putut să-l facă la curtea regală. Cu siguranţă şi pentru
Orlando, pădurea este un scut împotriva răului. Pentru a scăpa de ura fratelui său, fuge în pădure,
dar nu s-a gândit pentru un moment că plecarea îi va schimba complet viaţa. Ajuns în pădurea
din Ardeni, Orlando are parte de o instruire bătăioasă pentru a dobândi adevăratul crez al
dragostei şi pentru a o cuceri pe cea care i-a furat inima, Rosalinda. Pe lângă toate acestea,
pădurea îi oferă şansa de a face pace cu fratele său, Oliver. Natura s-a arătat şi celor două
personaje negative, Oliver şi Frederic, care au avut ocazia de a se converti moral, în drumul
parcurs prin pădure. La fel s-a întâmplat şi cu celelalte personaje. Bufonul Tocilă, care producea
haos şi amuzament în jurul său, a cunoscut în pădure o ciobăniţă care i-a smuls dorinţa de a râde
pe seama celorlalţi. Astfel, pădurea a reuşit să iniţieze şi să modifice structura personajelor.

5.1.2. Devotament sau trădare, în căutarea libertăţii

Cu siguranţă este evident faptul că au existat personaje care au riscat anumite lucruri
pentru a pleca în pădurea din Ardeni. Celia a călcat peste cuvântul tatălui său pentru fericirea
Rosalindei. Cu toate că a făcut toate acestea pentru verişoara sa, este evident faptul că a facut-o
şi pentru ea. Fiind obişnuită să o aibă prin preajmă pe Rosalinda, petrecându-şi fiecare moment

30
al vieţii cu ea, nedespărţite, nu putea să rămână ştiind că nu va mai avea cui să i se confeseze tot
restul vieţii şi pierzând o legătură mult prea stânsă. Cu toate că ducele Frederik a decis ca
Rosalinda să plece tocmai pentru ca Celia să se bucure de faima ce o înconjoară şi să nu fie
nevoită s-o împartă cu verişoara sa, ea a demonstrat devotamentul faţă de persoana care i-a fost
alături mereu, prin plecarea în pădurea din Ardeni, în căutarea libertăţii depline.

La fel s-a întâmplat şi în cazul lui Tocilă. Deşi avea o viaţă bună la palat, fiind cel care
aducea voioşie printre curteni, a ales să-şi trădeze stăpânul de dragul Rosalindei şi al Celiei. Cu
toate că normele sociale spun că nu este cinstit să îţi trădezi stăpânul, Tocilă a ales opţiunea
corectă pe care orice fiinţă devotată ar fi făcut-o, plecarea spre libertate, sau chiar spre găsirea
sinelui.

Cu toate că personajele au încălcat anumite reguli de dragul Rosalindei, în finalul piesei

realizează faptul că a fost o decizie foarte bună, ajungând să se descopere pe ei înşişi.

Evoluţia fiecărui personaj a avut loc la sfârşitul piesei, fiecare ajungând să descopere ceea
ce nu au descoperit până atunci. Ducele Frederik, ne-a obişnuit să-l vedem ca pe un om dur, fără
scrupule, ajunge în final să ne arate cât de milostiv şi binevoitor este. La fel s-a întâmplat şi cu
Oliver. Din fratele care vrea cu orice preţ să îşi ucidă tatăl, a ajuns o fiinţă cuviincioasă şi
îndrăgostită de tot ce-l înconjoară. Rosalinda şi Celia au reuşit să treacă pragul maturizării
depline. În acelaşi timp au reuşit să-şi găsească liberatea şi echilibrul, dar şi iubirea cea mult
căutată. Orlando, cu siguranţă a avut parte de cea mai bună iniţiere a dragostei. Acum, nimic nu
îl mai împiedică, fiind alături de cea pe care o preaslăvea.

Piesa Cum vă place are la bază o frumoasă poveste de dragoste, dar şi alte peripeţii care
piperează situaţia, ceea ce ne poate duce cu gândul la un basm. În fiecare basm există anumite
tragedii care împiedică buna funcţionare a lucrurilor, dar pe parcurs lucrurile se comprimă şi în
final tot ce e rău dispare, binele învingând irevocabil.

În concluzie, comedia Cum vă place are scopul de a evidenţia retragerea din societate şi
reîntoarecerea în natură a fiecărui personaj – spre a se regăsi pe sine

31
5.1.3 Muzica și poezia, aliați ai ființei umane
Pădurea din Ardeni ne poate surprinde la tot pasul, iar muzica este un aliat al acesteia.
Personajul Amiens este cel care ne surprinde mereu, cântând. Acesta ajuns în pădure, împacă
muzica şi natura, şi ne arată cât de neasemuită este aceasta. Chiar Jaques ne atestă faptul că
muzica pe care o aude, îi stârneşte emoţiile, deşi nu-i ştie taina: „Eu nu mă pricep să sug tristeţea
dintr-un cântec cum suge nevăstuica gălbenuşul din ouă. Zi-i mai departe, nu sta!”.49 Tot Aimes
ne oferă prin intermediul muzicii, dragostea faţă de natură şi de ceea ce-l înconjară,
demonstrându-ne că pădurea din Ardeni este făcătoare de minuni pentru fiecare personaj în parte.

„Hei, ho, ho – un cînt închin

Codrului de umbră plin.

Deseori prietenia

Nu-i decît o vorbă goală,

Şi-n iubire bucuria

Deseori e o sminteală.

Hei, ho, ho, smerite pom,

Viaţa-i dragoste de om.”50

Nu doar muzica este cea care călătoreşte alături de personaje, dar şi poezia. Orlando este
unicul personaj răpit atât de tare de vrăjile iubirii, încât apelează la poezii pentru a-şi descărca
inima plină de confesiuni. Umblând prin pădure, însoţită de Celia şi Tocilă, Rosalinda descoperă
cu stupoare că toate poeziile agăţate prin copaci, sunt scrise pentru ea.

„N-ai să găseşti, pământul colindînd,

Ca Rosalinda piatră scăpărînd.

O laudă şi palele de vînt,

49
Shakespeare, William, Cum vă place, p. 423
50
Ibidem, p. 434

32
Ce dau ocol întregului pămînt.

Ca Rosalinda chip frumos şi blînd

N-a fost în lume, nu va fi nicicînd.

Doar frumuseţea ei îmi stă în gînd,

O, Rosalinda, trandafir plăpînd.” 51

Personificarea vieţii pastorale este însemnată de către fluier. Pan, zeul grotelor şi al
pădurilor, ca origine, jumătate om, jumătate animal, este cel care a inventat fluierul şi i-a captivat
pe oameni, pe zei, pe nimfe şi chiar şi pe animale. De asemenea, flautul este cel care evocă
legenda lui Hyangis, dar chiar şi pe aceea a lui Hans. Sunetul flautului este asemuit cu vocea
îngerilor, cu muzica cerească. Chiar întemeietorul Mevlevilor, Jalal al-Din Rumi, vorbind cu
Dumnezeu, îi spune: “Noi suntem flautul, muzica vine de la Tine” 52(Massnavi, I, 599). Legenda
spune că a existat un om care s-a străduit să-şi ţină făgăduiala, dar la un moment dat a fost
neputincios şi a trebuit să se descarce, aşa că s-a aplecat deasupra puţului şi a început să
povestească totul. În tot acest timp, saliva lui a picurat în apă, iar la scurt timp a crescut o trestie
în puţ. Un păstor în trecere, a tăiat firul de trestie, i-a făcut găuri şi a început să cânte. Astfel
cântecele au devenit vestite.

51
Ibidem, p. 439
52
Apud Chevalier Jean; Gheerbrant Alain (2009), Dicţionar de simboluri, , p. 401

33
 6. Elementul comic la Shakespeare

Comicul shakespearean predomină în operele sale, deoarece este în coeziune şi cu

tragediile sale. Exită momente în care cititorul sau spectatorul are tendinţa de a râde la o piesă
tragică, tocmai pentru că sunt anumite ipostaze atât de dramatice, iar comicul atenuează adesea
situaţiile acestea. În acelaşi timp, şi în comediile dramaturgului există anumite elemente tragice.
În general, comediile lui William Shakespeare, debutează situaţiile obscure, iar pe parcurs ajung
ca din aceste situaţii, să declanşeze comicul de situaţie. Spre exemplu, în Cei doi tineri din
Verona, povestea începe cu trădarea unui bun prieten, iar în Cum vă place, acţiunea debutează cu
cei doi fraţi, Oliver şi Orlando. Oliver doreşte cu orice preţ să-şi ucidă fratele pentru a-l
dezmoşteni.

Personajul care ilustrează comicul suprem este Tocilă, bufonul. Mereu degajat şi plin de
nebunie, conferă piesei senzaţia de lume a basmului. Rolul bufonului în dramaturgie este
semnificativ pentru a marca dualitatea fiinţelor şi pentru a dezvălui propria faţă de măscărici a
fiecărui om. El este prezent adesea alături de regi sau în cortegiile triumfale şi semnifică o altă
parte a realităţii, adică cea care este pusă mereu în umbră. O caracteristică remarcabilă vi-a-vis
de acest caracter, este faptul că exprimă de un ton halziu lucrurile care de cele mai multe ori sunt
grave, iar atunci când lucrurile sunt nesemnificative. Este întruchiparea ironiei, deoarece se arată
a fi supus, însă o face într-un mod persiflant. Cu toate că aparenţele îl arată a fi o persoană
optimistă, se descoperă o conştiinţă sfârtecată, dând, mai apoi, dovadă de echilibru. Prin
intermediul acestui personaj radiant se proiectează ţesătura de intrigi ale piesei. Faptul că
Rosalinda se travesteşte este un alt element comic al piesei, deoarece ea trece prin anumite
ipostaze care o pun în dificultate, iar ea trebuie să le descurce cumva, ipostaze care devin comice
pentru spectator sau cititor. Chiar şi personajul Jaques este comic prin faptul că vede viaţa ca
fiind tumultoasă şi sumbră, deşi nu are nici un motiv să o vadă aşa.

34
6.1. Ambiguitatea şi teatrul în teatru
Un alt factor care influenţează şi conduce piesa Cum vă place este jocul de teatru în
teatru. Prin faptul că Rosalinda decide să se travestească, devine un alt personaj care joacă un rol,
ceea ce face ca piesa să se includă într-o operă shakespeareana de teatru în teatru.

Travestiul apare ca mijloc teatral des folosit de dramaturg, şi se evidenţiază în special în

Cum vă place, fiind un subiect controversat de-a lungul piesei. Travestiul este o formă de
exprimare liberă, deoarece prin deghizare, există capacitatea de a te arăta altfel decât cum eşti şi
de a-ţi atinge ţelul. Acest travesti este o formă de teatru în teatru, deoarece înfăţişează o falsă
identitate al unui personaj care are un anumit scop de urmat.

Shakespeare a apelat adesea la această metodă în operele sale. În Neguţătorul din

Veneţia, Porţia ia identitatea unui bărbat, de meserie avocat, şi pledează o cauză în faţa judecăţii
dogelui. Deşi femeie fiind, absolut nimeni nu realizează deghizarea acesteia. În momentul în care
intervine dragostea, lucrurile se complică, iar astfel se creează comicul de situaţie. În A
Douăsprezecea noapte, Viola se îndrăgosteşte de ducele Orsino, care o curtează pe Olivia.
Pentru a o face pe Olivia să nu se îndrăgostească de Orsino, Viola decide să apeleze la deghizare
pentru a se îndrăgosti întocmai de ea. Chiar şi în Îmblânzirea scorpiei, tânărul Lucentio optează
pentru a se travesti într-un om de rând, mai exact un muzicant, pentru a trece nevăzut, lucru care
îi reuşeşte. În piesa Cum vă place, Rosalinda şi Celia se deghizează în bărbaţi, având şi ele
norocul de a nu fi recunoscute, cu toate că uneori şi-au afişat gesturile feminine, fără voia lor.

În dramaturgia contemporană, travestiul nu poate avea aceeaşi însemnătate ca şi în epoca

lui shakespeare. În acea perioadă, oamenii se clasificau în diferite ranguri şi puteau fi deosebiţi
cu uşurinţă, în timp ce în lumea contemporana, egalitatea între oameni este mai apropiată. Pe
atunci, haina îl făcea pe om. Nu puteai să confunzi un nobil cu un om de rând, datorită prestării
fizice. Faptul că Rosalinda decide să se costumeze în bărbat, îi oferă siguranţă, deoarece modul
lor de a gândi nu îi va duce la aflarea adevărului. În mentalitatea lor, bărbatul se poate îmbrăca
doar cu haine bărbăteşti şi femeia doar cu cele femeieşti, iar faptul că se deghizează ca un bărbat
de rând, exclude ca aceasta să fie o persoană de rang înalt. Nu doar că deghizarea îi conferă
siguranţă, dar îi permite să fie ceea ce nu şi-a permis să fie niciodată, adică o altă persoană.

35
 Deşi umbrit de vraja dragostei, Orlando nu îşi dă seama că iubirea stă chiar în faţa lui, ci
o confundă, ceea ce stârneşte comicul de situaţie. La fel se întâmplă şi în Neguţătorul din
Veneţia, când Olivia se îndrăgosteşte de Viola deoarece crede că este bărbat, iar la un moment
dat o confundă cu fratele Violei, Sebastian, şi ajunge să-şi manifeste iubirea şi asupra lui,
confundându-i. Prin aceste procedee, dramaturgul doreşte să scoată în evidenţă faptul că este mai
important să apreciem ceea ce este omul cu adevărat, ci nu aspectul exterior.

36
 7. Repere ale acţiunii

Cândva demult, Ducele Senior a fost exilat și uzurpat de către fratele său, ducele
Frederick, şi trăiește acum în pădurea din Ardeni, alături de curtenii săi credincioşi, Aimens şi
Jaques. S-a stabilit ca fiica acestuia, Rosalinda, să rămână la curte împreună cu fiica lui
Frederick, Celia. Conflicul se iscă atunci când cele două verişoare ajung la vârsta adolescenţei,
iar Frederick ajunge să considere că Rosalinda este un pericol pentru imaginea Celiei, Rosalinda
având mila celorlalţi, datorită surgiunirii tatălui său: „Tăcerea ei închisă-n resemnare,/ În inima
poporului pătrund;/ Poporu-i veşnic aplecat spre milă./ Ce proastă eşti! Chiar îţi fură strălucirea!/
Dacă-o alungi, mai tare vei luci,/ Mai bună vei părea, mai virtuasă.”53 Cu toate că aceasta nu i-a
greşit cu nimic, ducele Frederik declanşează prima acţiune impozantă a piesei, alungând-o de la
curte.
Celia decide să fugă cu ea și pleacă în pădurea din Ardeni alături de Rosalinda în
căutarea Ducelui, iar Tocilă, bufonul regal, hotărăşte să le însoţească pe cele două verişoare.
Pentru ca cele două fete să treacă neobservate prin pădure, hotărăsc să se deghizeze ca
bărbaţi.Rosalinda își schimbă numele în Ganimed, iar Celia în Aliena.
Înainte de a pleca în frumoasa aventură spre codrul din Ardeni, Rosalinda se îndrăgostește de
unul dintre fiii lui Rowland De Boys, Orlando. Oliver, fratele mai mare a lui Orlando, poartă o
ură aparte faţă de fratele său şi doreşte să-l ucidă. Orlando este mai apoi sfătuit de Le Beau să
părăsească curtea și fuge în pădurea din Ardeni cu vechiul său servitor Adam.
După toate aceste întâmplări, acţiunea se transferă în pădurea din Ardeni, pădure care devine
centrul acţiunilor şi martoră a celor ce se vor întâmpla.

În actul al II-lea, după plecarea celor două verişoare, ducele Frederik este informat asupra
deciziei celor două fete şi porunceşte să fie căutate: „Nu zăboviţi/ Şi nu cruţaţi nici timp, nici
osteneală/ Spre-a prinde pe zănaticii fugari.”54 În tot acest timp, Orlando este anunţat de către
Adam, că fratele său îi este pe urme şi vrea să-l ucidă. Pentru a scăpa de ura fratelui, se hotărăşte
să fuga în pădurea din Ardeni, dar nu singur, ci în compania bunul său slujitor, Adam. Pe drumul
său prin pădurea Ardeni, datorită bătrâneţii, Adam întâmpină dificultăţi de sănătate, fiind pe

Shakespeare, William, Cum vă place, p. 409

53
54
Ibidem, p. 416

37
punctul de a muri. Orlando îl îmbărbătează şi îî oferă sprijinul său, ba chiar fuge în pădure să
caute mâncare pentru acesta. În căutarea mâncării, are ocazia de a-l cunoaşte pe ducele
surghiunit, dar beneficiază şi ceea ce a căutat pentru bunul său prieten, Adam. Un faimos
monolog se află în actul II, un monolog care a stârnit emoţii de-al lungul vremurilor. Este vorba
despre monologul lui Jaques din Actul II , Scena 7, în care ne vorbeşte despre legătura dintre
viaţă şi teatru, despre rolul pe care îl intepretăm de-a lungul vieţii. În acest monolog sunt
prezente şapte roluri succesive care au legătură cu datele psihologice şi fiziologice ale vârstei
unui om cu toate că în general există doar trei trepte: bărbatul tânar, matur şi cel în vârstă.
Shakespeare a ales să adauge şi vârste ale unor statuturi sociale precum soldatul, judecătorul şi
burghezul, tocmai pentru a evidenţia această diferenţă între statuturile sociale.

„Lumea-ntreagă/ E-o scenă şi toţi oamenii-s actori./ Răsar şi pier, cu rîndul fiecare:/ Mai
multe roluri joacă omu-n viaţă,/ Iar actele sînt cele şapte vîrste.” În această frază, dramaturgul
doreşte să expună faptul că viaţa este structurată la fel ca şi în teatru. Orice fiinţă umană îşi joacă
propriul său rol şi trece prin anumite etape ale vieţii, la fel cum un actor îşi joacă rolul în mai
multe acte al unui spectacol. Rolul teatrului şi al artei actorului este de a ne ajuta să ne
demascăm, să ne descoperim şi să realizăm ceea ce suntem noi cu adevărat. Ideea acestei lumi
comparată cu un teatru nu este inventată de către Shakespeare, ci această idee a fost adusă de
către marele dramaturg Pedro Calderon de la Barca, în perioada Renaşteri.

Un alt argument care denotă faptul că în aceste şapte vârste, William Shakespeare a
adaugat şi statuturi sociale, este faptul că face anumite referiri ce pot fi intrepretate astfel: “Dînd
buzna, pînă-n gurile de tun,/ Să-nhaţe băşicuţa de săpun/ A gloriei.”- soldatul; “Şi barba
rotunjită/ Cu îngrijire, vorba înţeleaptă, Ochii încruntaţi” – judecătorul.55 În finalul monologului,
este expusă cruda soartă a fiecărui om, şi anume moarte: „În scena cea din urmă care-ncheie/
Peripeţiile acestui basm,/ E prunc din nou, nimic nu ţine minte,/ Dinţi n-are, n-are ochi, nici gust-
nimic.” 56

Misterul pădurii şi a celor întâmplate în piesă, ne surpinde şi în actul al III-lea. În

călătoria spre iubirea eternă, Rosalinda descoperă în pădure scrisori de dragoste care includ
numele său. Faptul că Orlando este cel care a scris aceste scrisori, o împinge pe tânăra Rosalinda

55
Ibidem, p 433
56
Ibidem, p. 433

38
să-l caute şi să-l pregătească aşa cum se cuvine pentru eventuala căsătorie. Întâlnirea celor doi nu
întârzie să apară, însă ce nu ştie Orlando, e ca Rosalinda poate straie bărbăteşti. Aceasta având
chip de bărbat, reuşeşte să-l convingă pe Orlando că este cel care îl poate lecui de această
dragoste: „Ba, te-aş lecui dacă te-ai învoi să-mi spui de-acum încolo Rosalinda şi dacă te-ai abate
în fiecare zi pe la borbeiul meu să-mi faci ochi dulci.” 57
Orbit de iubirea pe care i-o poartă
Rosalindei, Orlando acceptă această lecuire, iar pe tot parcursul acestui timp, i se va adresa lui
Ganimed cu numele de Rosalinda. Totodată, în actul al III-lea, două cupluri se întrepătrund,
Tocilă şi Audrey, dar şi Phoebe şi Silvius. Pădurea le-a dat ocazia celor patru, să găsească
persoana căruia să-i fie alături o veşnicie. Tocilă şi Audrey nu au avut nevoie de prea multe
cuvinte pentru a înţelege sentimentele care îi pătrund. Deşi Sivlius îşi exprimă adevărata iubire
asupra lui Phoebe, ea, plină de sine, ignoră toate semnalele ciobănaşului. În schimb, Phoebe
ajunge să-l cunoască pe Ganimed şi se îndrăgosteşte orbeşte, ignorând faptul că el a ofensat-o.
Chiar ea ne afirmă prin spusele ei faptul că s-a îndrăgostit: „Să nu crezi că mi-a picat cu tronc.
Întreb aşa...[...] Cu toate astea nu-i găsesc cusur./ Şi are o gură roşă, arcuită [...] Dar eu nu-l
iubesc, nici nu-l urăsc,/ Cu toate că ar merita mai mult/ Urît să-mi fie.” 58
Ştiind de iubirea pe
care i-o poartă, Phoebe profită de Silvius şi îl trimite pe acesta cu o scrisoare de dragoste către
Ganimed pentru a-şi mărturisi dragostea insistent.

Actul IV îi suprinde pe cei doi îndrăgostiţi, Orlando şi Rosalinda(deghizată în Ganimed),

aflându-se în procesul de iniţiere al lui Orlando. În acest act, Rosalinda se destăinuie verişoarei
sale şi îi mărturiseşte ataşamentul faţă de Orlando, pe care l-a dobândit pe parcursul iniţierii.
Totodată, Celia şi Oliver au ocazia de a se întălni în acest act şi de a descoperi vârtejul dragostei
care i-a cuprins

Decizia Rosalindei de a mărturisi faptul că este Ganimed reprezintă apogeul actului V.

După demascarea acesteia, totul ia amploare. Fiecare personaj descoperă ceea ce iubeşte, iar
căsătoria împreunează patru cupluri care îşi jură iubire eternă, cu ajutorul Zeului Căsătoriei: „Voi
daţi-mi ascultare!/ Ciudata întîmplare cu bine s-a sfârşit./ Sînt opt aceia care/ Vor astăzi să se-
nsoare/ Cum este legiuit.” 59

57
Ibidem, p. 452
58
Ibidem, p. 464
59
Ibidem, p. 498

39
 8. Rolul Celia, de la text la spectacol

Celia, elegant și feminin, este un nume care a avut impact asupra scrierilor lui
Shakespeare, dar s-a remarcat și în alte opere din literatura elisabetană, mai exact în literatura
pastorală. Numele Celia provine din limba latină şi semnifică raiul şi puritatea. Asemeni
numelui, Celia demonstrează de-a lungul piesei puritatea şi devotamentul cu care a fost
înzestrată.

Celia este într-o oarecare măsură oglinda pe care Shakespeare o expune publicului pentru
a arăta profunzimea pasiunilor Rosalindei. Din acest motiv, faptul că Celia seamănă în multe
privințe cu Rosalinda nu este surprinzător deloc, ambele fete întruchipând esențele eroinei ideale.
Deşi protagonista piesei este Rosalinda, Celia nu trăieşte în umbra verişoarei sale. Celia nu este,
totuși, o copie a Rosalindei, ci mai degrabă, ea constituie reflecţia acesteia în oglindă, o tânără
care, prin contrast, scoate în evidență calitățile distinctive ale eroinei piesei. Asemeni Rosalindei,
Celia este fizic atractivă și inteligentă şi de asemenea, ca și Rosalinda, are un simț luminos al
umorului, observat de-a lungul piesei. Deși Celia este capabilă să converseze cu Rosalinda și
Tocilă, ea, în situațiile publice, este de obicei mai rezervată. Spre exemplu, în Actul III, Scena 2,
Celia nu spune nimic o lungă perioadă, ceea ce se explică prin faptul că Rosalinda este, totuşi,
creația principală a lui Shakespeare și de faptul că, în cea mai mare parte a piesei, Celia nu este
îndrăgostită. Cu toate acestea, Rosalinda nu poate exista în această formă fără verişoara sa, Celia
fiind cea care o întăreşte pe aceasta. Fără Celia, cel mai probabil, Rosalinda nu ar fi reuşit să fie
la fel de puternică precum este. Celia oferă încă o altă funcție care este adesea ignorată de multe
ori. Ea servește și pentru a reaminti publicului faptul că Rosalinda este deghizată şi joacă rolul
unui tânăr băiat. Cu ajutorul Celiei, prin prezenţa şi vigilenţa sa, se face existent umorul în
mascarada Rosalindei ca şi Ganimed.

Rolul Celiei este, în cele din urmă, subordonat rolului Rosalindei, iar ea, într-un mod
dramatic, este oarecum ingrată de a fi mai degrabă ca o companie, decât ca o personalitate
puternică în sine. Totuși, fără ca Celia să acționeze asupra decizilor Rosalindei, aceasta ar pierde
o mare parte din strălucirea sa. Prietenia lui Celia pentru Rosalinda este poate cea mai
surprinzătoare trăsătură a personalității ei.

40
 De ce anume a ales Celia să se deghizeze sub pseudonimul Aliena? Este evident faptul că
avea nevoie de o acoperire pentru a nu fi recunoscută în pădure, dar de ce anume a ales să îşi
spună Aliena? Răspunsul este unul foarte clar. Numele Aliena provine din limba latină şi
semnifică înstrăinarea. Chiar Celia spune în actul I, Scena 3: “Îmi trebuie un nume potrivit/ Cu
starea mea. Nu Celia. De-acuma/ O să mă cheme altfel: Aliena.”60 Prin această replică, Celia
sugerează faptul că şi-a ales numele în funcţie de statutul său în momentul în care fuge în pădure,
deoarece prin deghizare, aceasta îşi ascunde identitatea sa reală.

Ajungând la spectacolul creat pentru secția de actorie în limba română a Facultății de

Muzică și Teatru, multe lucruri nu s-au schimbat în privinţa personajului Celia. În concepţia
regizorală, s-au păstrat elementele personajului şi relaţiile acestuia cu celelalte personaje, însă, în
anumite situaţii, relaţia cu anumite personaje se modifică. Dacă în Actul I, Scena 2, textul ne
suprinde prin lupta dintre Charles şi Orlando, spectacolul îl suprinde pe Orlando, luptând cu trei
luptători care au scopul de a-l învinge. Tot în acestă scenă, Celia şi Rosalinda au ocazia de a
vorbi cu Orlando şi de a-l convinge să renunţe la luptă. Deşi în textul nu sugerează faptul că între
cele două verişoare ar exista o rivalitate, amândouă dorindu-l pe Orlando, regizorul a ales ca
pentru câteva replici, cele două verişoare să fie în conflict pentru atenţia lui Orlando, textul
devenind pretext. De exemplu, în replica: “Nu ţi se pare ,tinere, că e o încercare prea îndrăzneaţă
pentru vîrsta dumitale? 61[…] Spre binele dumitale, te rugăm, să nu-ţi primejdui viaţa. Retrage-te
din luptă!”, Celia se foloseşte de acest text ca fiind un pretext pentru a-i atrage atenţia lui
Orlando, tânărul fiind orbit de frumuseţea Rosalindei, iar Rosalinda, orbită şi ea la rândul ei, îşi
ignoră pentru prima dată verişoara. O altă schimbare a atitudinii în relaţia celor două este în
Actul III, Scena 3, în care Celia şi Oliver s-au cunoscut, iar Rosalinda aflând de greutatea
înâmpinată de Orlando, le perturbă liniştea celor doi îndrăgostiţi. Datorită acestui fapt, Celia
devine indignată, iar cele două ajung într-un conflict. Tot în această scenă, textul devine pretext
pentru Oliver şi Celia, deoarece ajung să vorbească despre problemele lui Orlando, când defapt
ideea conversaţiei este de a putea comunica spiritual şi de a se cunoaşte mai bine, lucru care în
text nu este astfel sugerat, ci doar în spectacol.

60
Ibidem, p. 411
61
Ibidem, p. 401

41
 Deşi în text Celia este milostivă şi chibzuită în faţa tatălui său, fiindu-i teamă în unele
cazuri de acesta, viziunea regizorală schimbă acest aspect al personajului. În spectacol, aceasta
întruchipează ideea de femeie independentă, feministă. Cu toate că William Shakespeare are o
doză de feminism în piesele sale, în spectacol s-a accentuat acest aspect. Dacă în text Celia îl
ruga pe tatăl ei să nu o trimită în surghiun pe verişoara sa, amintindu-i sfios că el a ales ca
Rosalinda să crească alături de ea, în spectacol îi reproşează toate aceste lucruri, fără să-i fie
teamă de acesta. În această scenă, Celia devine simbolul feminismului, deoarece aceasta renunţă
cu uşurinţă la statutul său de la curte, plecând în pădure spre căutarea libertăţii. Aceasta poate fi
şi o formă de rebeliune a Celiei, mai ales că spre sfârşitul spectacolului ajunge să se
îndrăgostească de fiul cel mare al lui sir Roland de Bois, Oliver, tatăl său fiind duşmanul
înverşunat al ducelui Frederick

Ceea ce oferă textul, dar şi spectacolul este relaţia cea perfect strânsă dintre cele două
verişoare. Una din esenţele acestei piese este această relaţie puţin ruptă de realitate, fiind
adeseori mult prea încleştată. Cert este faptul că Celia şi Rosalinda sunt ca două bucăţi de puzzle
care se completează permanent. Practic sunt două corpuri, însă aceeaşi fiinţă, incapabile să
trăiască una fără cealaltă.

42
 9 Elementele temeinice ale spectacolului

9.1 Scenografia
Pentru William Shakespeare, pădurea este centrul universului, de aceea acţiunea piesei
Cum vă place este dominată de aceasta.

Pentru a pune în evidenţă acest aspect, s-a ales un decor minimalist, sau chiar putem
spune, aproape inexistent. Regizorul, în persoana domanei Mirela Puia, a ales ca spaţiul să fie
unul neutru şi să evite decorurile voluminoase, pentru a pune în evidenţă protagoniștii şi pentru
ca ei să aibă ocazia de a se afirma doar prin naturaleţea lor, și nu ajutaţi de un decor anume.
Tocmai de aceea, interpreții sunt cei care produc pădurea, având rolul de copaci. Fiecare student
a avut ocazia de a experimenta un lucru mai puţin obişnuit, deoarece această parte culturală nu
este foarte dezvoltată, cel puţin în Timişoara. Aceşti copaci înterpretaţi de către studenţi se pot
asemăna cu statuile vivante, însă în contextul spectacolului, fiecare copac a avut oportunitatea de
a avea mişcări limitate şi lente, dar şi prezenţă scenică, fiind martorii a ceea ce se întâmplă în
pădure. Datorită faptului că pomii sunt mereu activi şi prezenţi, se creeaza o oarecare doză de
mister, dar se produce şi o linişte sufletească prin prezenţa lor.

Deşi în text acţiunea începe cu cei doi fraţi, Orlando şi Oliver, aflaţi într-o livadă,
viziunea regizorală schimbă această acţiune. Regizorul a ales ca pentru început, interpreții să
producă un dans haotic, aflat într-un spaţiu neutru, cu lumini şi muzică stranie, tocmai pentru a
provoca publicul şi pentru a-i pregăti pentru confictul care intervine între cei doi fraţi. Astfel, nu
doar că publicul trăieşte tensiunea momentului, dar şi studenții-actorii au ocazia de a se încărca
spiritual.

9.2 Muzica şi luminile

Aceste două elemente sunt prezente de la începutul piesei, iar rolul lor este însemnat
chiar până la sfîrşitul piesei. Începutul piesei este predominat de muzică şi lumini, deoarece cu
ajutorul acestora, prin modul lor de abordare neobişnuită, oferă spectacolului misteriozitate. Au
fost alese culorile roşu şi albastru pentru început, deoarece aceste două colori, în contrast cu
dansul haotic executat, au conferit spectatorilor o idee tainică, de conflict. Pe tot parcursul piesei,

43
s-au folosit reflectoare de culoare naturală, pentru a pune în evidenţă o anumită scenă şi
acaparând atenţia spectatorilor.

Se ştie că muzica este cea care creează o comunicare între suflet şi scenă. Pentru a conferi
autenticitate spectacolului, am ales ca noi studenţii să compunem cântecele spectacolului. Având
aptitudini vocale, dar şi instrumentale, am creat patru melodii, în concordanţă cu acţiunile şi
conflictele piesei. Cu această ocazie, am avut prilejul de a folosi instrumente muzicale şi de a
împărtăşi dragostea pentru muzică alături de spectatori. Au fost folosite două instrumente care
indică şi dezvoltă această parte a vieţii pastorale existente în text, şi anume fluierul şi chitara.
Prin această muzică, personajele şi-au expus viaţa, dar şi simţămintele, deoarece aceste cântece
compuse de către noi, conţin fie viaţa într-un mod mai melancolic, fie timpul care se scurge
foarte uşor, sau chiar iubirea şi senzaţia oferită de aceasta.

9.3 Recuzita şi costumele

La fel ca şi decorul, recuzita a fost foarte putin accentuată în acest spectacol. Au existat,
totuşi, anumite elemente de recuzită precum săbii pentru luptă, sau năframa care-i aparţine lui
Orlando şi care este foarte importantă în momentul în care Rosalinda află de la Oliver despre
incidentul lui Orlando şi primeşte acea năframă însângerată. În cazul celor două verişoare, au
folosit anumite elemente de recuzită pentru a amplifica jocurile de care au avut parte şi alte
elemente mărunte, dar necesare. Acest lucru s-a întâmplat şi în cazul celorlalte personaje, fiecare
având câte un element de recuzită, propriu şi descriptive.

Costumele au fost alese într-o cheie contemporană, însă am mers pe ideea de viaţă
pastorală, aşa că am ales pentru unele personaje, costume cu o tentă tradiţională, dar pentru
fiecare personaj, o multitudine de culori, pentru a pune în lumină vitalitatea şi energia pozitivă.
Pentru a nu face diferenţe între statuturile sociale, am ales ca personajele să fie pe aceeaşi
lungime de undă privind costumele. Singura diferenţă vizibilă este faptul că păstorii şi
ciobănaşii au avut elemente tradiţionale mult mai evidente, potrivit cu statutul lor social.

44
 10 Etapele realizarii rolului

10.1 Descifrarea textului şi lectura la masă

Primul pas pe care trebuie să-l parcurgi înainte de a interpreta un rol este citirea cu atenţie
a textului. Analizând în de-aproape textele shakespearene, am constatat faptul că este foarte
dificil să descifrezi acţiunea şi conflictul unei piese scrise de Shakespeare. Atunci când vrei să
înţelegi cu adevărat un text Shakespearean, este necesar să citeşti amănunţit fiecare parte, având
piese pline de subtext.

Limbajul folosit de către William Shakespeare în scrierile sale este unul anevoios,
deoarece majoritatea textelor sunt scrise în versuri, ceea ce ne poate împiedica la frazare, dorind
să păstrăm metrica versurilor. Un alt factor care ne împiedică înţelegerea textelor cu uşurinţă este
faptul că dramaturgul are la bază multe arhaisme şi expresii care nu sunt atât de uzuale în
vorbirea noastră.

Având în vedere faptul că am avut ocazia de a lucra în liceu la spectacolul Visul unei
nopţi de vară, mi-a fost puţin mai uşor să înţeleg textele shakespearene. Totuşi, pentru a ne pune
în temă mai adânc, regizorul ne-a propus ca fiecare student să citească câteva piese, însă piese
diferite, iar apoi să propunem anumite scene din piesele pe care le-am citit şi să realizăm anumite
scene pe baza improvizaţiilor. Acest lucru ne-a ajutat să descoperim fiecare piesă a lui William
Shakespeare, dar şi să găsim esenţa a ceea ce ne oferă textul shakespearean. Astfel am reuşit să
ne familiarizăm cu textele sale, fără să intrăm foarte mult în detaliu.

Momentul în care am ajuns să lucrăm în detaliu, a fost atunci când am început lectura la
masă. Pentru început, a fost foarte dificil să întelegem anumite situaţii, datorită faptului că este
scris în versuri, conţine metafore şi figuri de stil, asemeni epocii elisabetane, ceea ce a produs
încetinirea înţelegerii textului. Cum spuneam şi mai devreme, după ce reuşeşti să citeşti un text
shakespearean, este nevoie să reciteşti acel text, deoarece este mult prea greoi, plin de acţiuni şi
situaţii neclare, ceea ce te face să te pierzi la început.

Următorul pas pe care l-am parcurs a fost distribuirea rolurilor şi înţelegerea acestora. În
viziunea regizorală, s-au gândit trei spectacole ale lui William Shakespeare, acestea fiind

45
Furtuna, Cum vă place şi Mult zgomot pentru nimic. În primă fază, am fost distribuită în piesa
Mult zgomot pentru nimic, în rolul lui Beatrice, iar în piesa Cum vă place, în rolul lui Phoebe.
Realizând că timpul este limitat, regizorul a ales să elimine piesa Mult zgomot pentru nimic şi
astfel, rolurile au fost redistribuite. Cert este că în momentul redistribuirii, nu s-a ajuns la
construirea rolului, ci doar la citirea şi înţelegerea acestuia. Aşadar, am avut privilegiul de a
primi rolul Celiei.

Celia este un personaj care foloseşte un limbaj mult mai descifrabil, faţă de alte
personaje. Chiar din prima replică din cadrul piesei, ne putem da seama că Celia este un personaj
jovial şi entuziast şi care arde de dorinţa de a mângâia fiecare suflet rănit: „Rosalinda, verişoara
mea scumpă, te implor, fii mai veselă”62. Deşi din citirea textului ne putem da seama faptul că
Celia este o persoană jucăuşă, din punct de vedere regizoral i s-a oferit o doză mult mai mare de
voioişie, tocmai pentru echilibra stările de tristeţe ale verişoarei sale, Rosalinda.

Pentru a exprima această voioşie, am ales ca Celia să propună un joc de-a v-aţi
ascunselea chiar în prima scenă a celor două, pentru a o sustrage pe Rosalinda de la gândurile
sale. Rosalinda îi răspunde pentru un moment la acest joc, dar se retrage cu uşurinţă. Tocmai
pentru a balansa tristeţea Rosalindei, Celia a fost concepută ca o explozie de energie şi veselie,
fiecare replică fiind plină de optimism, chiar şi în momentele de cumpănă. De-a lungul piesei,
fiecare replică a sa denotă devotamentul şi iubirea faţă de tot ce o înconjoară, dar mai ales iubirea
faţă de Rosalinda. Totuşi, în momentul în care Celia află că tatăl său o trimite pe Rosalinda în
surghiun, mi s-a cerut ca Celia să nu mai fie milostivă, la fel cum reiese din text, ci să îi
demonstreze şi tatălui ei faptul că luptă pentru verişoara sa. Aşa că am ales ca Celia să îl înfrunte
pe ducele Frederick, deşi îl iubeşte şi îi este credincioasă.

Au existat replici ale Celiei pe care am fost nevoiţi să le tăiem, fie pentru că unele
personaje nu au existat iar atunci acele replici nu aveau sens, fie pentru că unele cuvinte
conţineau multe arhaisme, iar regizorul a avut intenţia de a aduce spectacolul într-o notă puţin
mai contemporană decât se prezintă, deşi textul este în traducere originală. Faptul că regizorul a
căutat ca spectacolul să fie într-o notă cât de cât contemporană, m-a ajutat să ma apropii mult

62
Ibidem, p.393

46
mai uşor de personajul interpretat şi în acelaşi timp, m-a ajutat să îmi găsesc mai uşor situaţiile
pe care mi le oferă textul, iar cu ajutorul acestora, mi-am găsit la fel de uşor şi intenţiile scenice.

Existând anumite replici scrise în versuri, am fost nevoită să fiu foarte atentă la rostirea
acestora, pentru a evita cântatul frazelor, dar a trebuit să acord atenţie şi frazării corecte, pentru
ca situaţia să fie înţeleasă.

10.2 Traseul personajului în interpretarea rolului

Atunci când interpretezi un rol, este foarte important să citeşti piesa de mai multe ori, şi
să priveşti din mai multe perspective ceea ce-ţi oferă textul. De asemenea, este foarte important
să găseşti puncte comune cu rolul pe care-l interpretezi , astfel încât pe parcursul repetiţiilor şi al
reprezentaţiilor să existe o conecţiune între actor şi personaj. Indiferent de rolul pe care îl avem
şi oricât de diferit este el faţă de noi, atât fizic, cât şi psihic, îi oferim o parte din personalitatea
noastră. Tocmai din pricina acestui lucru, niciodată nu vom putea vedea doi actori care să joace
acelaşi rol asemănător, rolul putând fi jucat în aceeaşi cheie.

După analizarea îndelungată a piesei Cum vă place, am descoperit un personaj care a

făcut şi încă face parte din mine. Un personaj care emană veselie, bunăstare şi devotament. Celia
este personajul care mi-a permis să mă descopăr şi să mă joc în diferite situaţii scenice.

Din punctul meu de vedere, Celia este un personaj important al acestei piese deoarece
este motorul tuturor acţiunilor pe care le parcurge Rosalinda. Este cea care o împinge pe
verişoara ei să plece în căutarea unui loc mai bun, în care le este oferită libertate. Nu doar că o
determină să plece în căutarea tatălui ei, dar o şi însoţeşte.

Într-o lume în care incorectitudinile sunt la orice pas, Celia trăieşte într-un glob de cristal
în care răul nu poate pătrunde. Astfel, pentru a ajunge la acest rol, a trebuit să mă detaşez de
toate problemele acestor timpuri şi să îmi amintesc de copilărie, deoarece copilăria este acea
perioadă lipsită de griji, în care singura noastră problemă este că timpul se scurge mult prea
repede şi nu reuşim să ne jucăm îndeajuns. Deşi Celia este un personaj raţional, i-am oferit o
doză de copilărie potrivit cu vârsta şi statutul său.

47
 În textul dramatic, Celia poate părea puţin naivă prin atitudinea ei relaxată şi prin faptul
că se îndrăgoşteşte mult prea uşor de Oliver, însă în concepţia regizorală, am folosit această
naivitate tocmai pentru a echilibra relaţia dintre cele două verişoare. Tocmai din acest motiv
consider că este un personaj important, fiindcă a trebuit să construiesc un caracter puternic care
să preia mereu iniţiativa şi în acelaşi timp să aducă multă energie vie pe scenă pentru a
contracara restul situaţilor.

Pe tot parcursul spectacolului, personajul intepretat de mine a avut scopul de a pune în

priză fiecare acţiune şi de a ameliora situaţiile tensionate ale anumitor scene, prin energia sa
opulentă. Această energie mi-a lipsit la început sau poate că exista, dar se pierdea uşor. A fost
puşin dificil atunci când amm început să ridicăm scenele, Celia având nevoie permanentă de acea
doză de energie şi de optimism pe care inevitabil o pierdeam într-un anumit punct. Rosalinda
avânt momente de cumpănă, întra uşor în dramatism, iar eu intram deseori în această capcană a
dramatismului, preluându-i starea fără consimţământ. Cu ajutorul regizorului care îmi atrăgea
atenţia, am ajuns la performanţa de a ajunge pe linia de plutire şi de a înţelege cum trebuie să-mi
dozez această energie astfel încât ea să existe pe tot parcursul spectacolului pentru a echilibra
toate momentele tensionate.

Pentru a înţelege cine este Celia, a trebuit să fiu foarte atentă şi la relaţia ei cu celelalte
personaje, încât să îmi pot forma o idee. Ce am înţeles din prima citire a textului este dăruirea
acesteia pentru Rosalinda, care ajunge să încalce regulile impuse de către tatăl ei, pentru fericirea
verişoarei sale: „Să ne despartă? Să ne taie în două?/ Mai bine cată-şi tata alt urmaş!/ Hai, prin
urmare, să ne socotim/ Când, în ce fel şi unde să fugim,/ Şi ce să luăm cu noi. O, nu-ncerca/ Tu
singură să duci povara vieţii/ Şi vitregia soartei, fără mine.”63

Un aspect foarte important în piesele lui Shakespeare şi la care cu toţii ne-am adaptat mai
greu, este iubirea. A fost foarte dificil să înţeleg ce înseamnă să îmi iubesc partenerul, relaţia
personajelor la început fiind puţin prea reticentă. Dat fiind faptul că Celia şi Rosalinda
împărtăşesc o iubire mare, acest lucru trebuie să se vadă pe tot parcursul spectacolului, ţinând
cont de faptul că în majoritatea scenelor sunt cele două, nedespărţite. La fel s-a înâmplat şi în
cazul Celiei cu Oliver. Eu şi colegul meu de scenă ne-am confruntat cu această iubire la prima

63
Shakespeare William, Cum vă place , p. 410

48
vedere şi cu ideea de găsi pretextul în text, rostind ceva, iar intenţia fiind cu totul alta. A durat o
vreme până am înţeles ca actor, ce este iubirea shakespeareană, însă ajungând la ea, mi-a fost
mai uşor să înţeleg personajul şi să intru mai în profunzimea lui, dar şi relaţia vis-a-vis de colegii
mei de pe scenă s-a schimbat.

Un alt factor dificil în interpretarea rolului au fost momentele în care Celia este prezentă
în scenă, însă nu are text. În actul III, Scena 2, în momentul în care Orlando şi Rosalinda se
întâlnesc, Celia este prezentă, însă nu are nici o replică. Aici a apărut provocarea, deoarece a
trebuit să găsesc anumite acţiuni încât personajul să se facă văzut în scenă, însă limitat, pentru a
nu acoperi situaţiile celor doi actori din scenă.

10.3 Importanţa costumului şi machiajului

Datorită faptului că spectacolul a fost construit într-o cheie contemporană, ne-a dat ocazia
de a ne alege costume potrivite erei noastre, evitând rochiile voluminoase din epoca elisabetană.
Având un personaj care pe parcurs se deghizează, am avut ocazia de a alege două costume
potrivite pentru personajul meu.

Pentru că numele Celiei simbolizează puritatea, am ales ca aceasta să poarte o rochie

albă, vaporoasă, pentru înfăţişa fragilitatea de care dispune. Deşi prin intermediul rochiei denotă
feminitatea şi sensibilitate, pentru a-i oferi şi o aliură de copil, dar şi pentru a-i oferi posibilitatea
de a se mobiliza în orice fel, am folosit pantaloni scurţi de culoare neagră, dar şi ciorapi închişi la
culoare, în contrast cu rochia cea albă. Tot în concordanţă cu rochia a fost şi încălţămintea. Am
ales să folosesc ghete negre pentru a evidenţia ideea de viaţă pastorală, indiferent de statutul
social. Pentru păr, am optat pentru o bandană de culoare roşie, pornind de la ideea că roşu este
culoarea iubirii, iar Celia este cea recoltează iubire cu fiecare ocazie pe care o are.

Pentru Aliena, ideea de pădure m-a dus cu gândul la natură şi flori, aşa că am ales o
rochie florală şi colorată, o rochie pe care Celia nu ar avea voie să o poarte în mod normal la
curtea regală. Deasupra rochiei am ales să port o jachetă pentru a expune ideea de exterior, dar şi
pentru convenţia deghizării, fiind acoperită. Desigur, în picioare ghete negre tot din motivul
vieţii pastorale, mai ales că acum toată acţiunea se petrece în pădure. Pentru Aliena, a existat o
altă bandană roşie, dar de data aceasta poziţonată la nivelul gâtului.

49
 Cât priveşte machiajul, Am ales ca Celia să poarte un machiaj discret, dat fiind faptul că
vârsta nu ii oferă oportunitatea de a purta un machiaj strident. Îndiferent că este vorba despre un
bărbat sau despre o femeie, machiajul este foarte important într-un spectacol, deoarece luminile
tind să anuleze trăsăturile feţei. De aceea este important ca fiecare student să aplice o bază, încât
trăsăturile acestuia să se evidenţieze. Celia a beneficiat de un machiaj clasic, astfel încât
trăsăturile ei să se evidenţieze sub lumina reflectoarelor. Acelaşi tratament l-a întâmpinat şi
personajul Celiei, Aliena. Machiajul nu a avut atat de mult impact asupra acestora, deoarece
personajul Celia emană puritate şi simplitate.

50
 11 Elemente de creaţie în realizarea rolului interpretat

Spectacolul creat nu a avut scopul de a realiza o idee regizorală sublimă, ci a avut scopul
de a ne pune pe noi în valoare ca actori şi de a învăţa anumite lucruri pe care nu am avut ocazia
să le experimentăm. La orele de actorie ne-am bazat foarte mult pe improvizaţie pentru a realize
situaţii credibile, dar şi pentru a dezvolta această parte a improvizaţiei, care ne ajută enorm să
scăpăm în anumite momente de cumpănă în timpul spectacolului. Există posibilitatea ca uneori
să greşeşti textul sau miza, aşa că prin improvizaţie te poţi salva, dar evident e important ca şi
colegul de scenă să aibă această capacitate. Fiecare scenă creată a fost pură improvizaţie, care
mai apoi s-a repetat îndeajuns pentru a ajunge la un nivel înalt.

Tot prin improvizaţie am reuşit să o descopăr pe Celia care avea să fie. Prin multă joacă,
prin bunăstare, am produs un personaj jucăuş şi dornic de aventură. Desigur, tot la orele de
actorie am învăţat cât de important este să ştii textul inaintea începerii improvizaţiilor, deoarece
ştiind textul, ai o libertate mai largă în a te juca în scenă şi de a găsi mai multe situaţii decât
atunci când te concentrezi la text. Un lucru foarte important a fost faptul că prin rolul Celiei am
avut ocazia de a-mi demonstra calităţile vocale şi de a înfrumuseţa personajul prin cânt.

Ce m-a surprins la Celia, este faptul că nu deţine monologuri în text. Lipsa monologului
se face prezent deoarece personajul Celia este mereu umbrită de Rosalinda. Celia ajunge să se
acomodeze cu acest lucru deoarece ajunge să trăiască prin prisma relaţiei cu verişoara sa. Tocmai
acest aspect am vrut să-l acopăr şi să demonstrez că Celia are importanţă în acest spectacol. Deşi
este un personaj al dialogului, există un monolog nu foarte extins în care îşi exprimă revolta şi se
justifică în faţa tatălui său. Dialogul cu Rosalinda este un lucru însemnat în această piesă,
deoarece acestea demonstrează faptul că de fiecare dată, contrarile se atrag. Atunci când una
este la pământ, cealaltă o susţine. Dialogul celor două verişoare este legătura definitorie pentru
relaţia lor. Un dialog diferit al Celiei este cel cu Oliver. Aici este vorba de dialogul iubirii, dat
fiind faptul că este prima conjunctură de acest gen, fiind expusă în situaţia de a se îndrăgosti de
acesta. Practic nici nu contează ceea ce vorbesc, deoarece este vorba de dialogul privirilor.

Limbajul corporal al unui personaj este foarte important, de aceea există o anumită
muncă depusă şi în această privinţă. Cu toate că am proiectat-o pe Celia ca fiind o persoană

51
activă, a trebuit să-i găsesc şi anumite afinităţi feminine, deoarece o persoană activă în
permanenţă, oboseşte vizual publicul. Tocmai din acest motiv a trebuit să îi ofer uneori o doză de
feminitate, pentru a compensa energia, cu toate că am păstrat o nuanţă de energie în permanenţă,
dar una care să nu fie agasantă. Spre exemplu, alături de verişoara sa, îşi poate manifesta
nebunia, însă în relaţia cu alte personaje devine puţin mai reţinută la explozii. În relaţia cu
Oliver, devine mult mai feminină şi mai seducătoare, pentru a-l putea impresiona pe acesta. În
preajma lui devine puţin aeriană, pierzându-se cu firea, în faţa iubirii.

Cât priveşte didascaliile, acestea nu se fac prezente foarte des de-a lungul piesei. Datorită
faptului că în viziunea regizorală s-au schimbat anumite spaţii, dar au fost şi eliminate anumite
personaje, notaţiile scenice nu au mai avut aceeaşi însemnătate. Celia fiind gândită ca o explozie
de energie, aceste didascalii nu mai au aceeaşi valoare pe care au avut-o în textul autentic. Astfel,
am înlăturat majoritatea didascaliilor, pentru a recrea situaţii noi şi palpitante şi pentru a crea un
spectacol viu care să persiste astfel, indiferent de numărul reprezentaţiilor.

52
 Concluzii

„Dragostea-i sminteală curată”.64 Acest lucru am reuşit să-l descopăr în piesa Cum vă
place. Nu doar că dragostea este sentimentul care predomină întreaga piesă, dar şi învinge
obstacolele pe care le întâmpină personajele. Astfel am ajuns să înţeleg că personajele acestei
piese sunt pline de viaţă, cu simţul umorului, fiecare personaj fiind special în felul său, şi
lăsându-şi amprenta asupra piesei.

În viziunea mea, William Shakespeare este cel care îşi iubeşte cu adevărat personajele,
dându-le ocazia de a împărtăşi multă iubire, şi care pune mult preţ pe relaţionarea acestora într-
un mod amiabil, oferindu-le ocrotire sufletească. Lumea basmului şi-a pus amprenta pe această
comedie pastorală, deoarece toate acţiunile personajelor se rezumă la iubire, iar deşi pe tot
parcursul piesei există anumite piedici spre această dragoste, finalul este unul fericit, binele
învingând.

Din toată această experienţă mă simt câştigată deoarece am avut prilejul de a învăţa multe
lucruri noi, experimentând o nouă formă de teatru, care de altfel este una foarte complexă .
Pentru mine ca actor a fost foarte important să experimentez această formă teatrală, deoarece mă
va ajuta pe parcursul meu profesional. Consider că după ce experimentezi piesele lui
Shakespeare, poţi valorifica mult mai uşor experienţa scenică.

Personajul Celia a fost conceput după modul meu de a fi şi modul în care aş vrea să fiu.
Toate aspectele pozitive care îmi lipsesc şi doresc să le am, le-am aplicat asupra acestui personaj.
Se poate spune faptul că la fel ca şi Celia, şi eu am fost deghizată în ceea ce îmi doresc să fiu,
adică foarte optimistă şi plină de energie. Înainte de a parcurge acest personaj, am avut deosebita
plăcere să urmăresc filmul Cum vă place realizat în anul 1995. Din acest film am încercat să
înţeleg ce înseamnă relaţionarea şi iubirea pe care o au cele două verişoare, lucru pe care l-am
înţeles prea puţin, dar pe parcursul repetiţiilor, l-am simţit pe pielea mea.

În concluzie, mi-a făcut plăcere să mă aflu în lumea lui Shakespeare şi să împărtăşesc

minunatele poveşti alături de personajele sale.

64
Ibidem, p. 451

53
 Bibliografie

Ackrod, Peter (2006), Shakespeare: The Biography New York – London: Penguin Random
House
Bloom, Harold (1999), Shakespeare: The Invention of the Human, Riverhead Books, New York
Chevalier Jean; Gheerbrant Alain (2009), Dicţionar De Simboluri, Iași: Editura Polirom
Ciobanu, Maria (2010), Negriu, Dorina, Prefață, în: Dicționar de motive și simboluri literare,
Chişinău
Gay, Penny (1999), William Shakespeare, As you like it, Plymouth: Northcote House
Gheorghiu, Mihnea (1960), Scene din viaţa lui Shakespeare, Ediţia a II-a, București: Editura
Tineretului
Gavrilă, Cristiana (coord.), Lecţia de Shakespeare, Asociaţia Teatrului Naţional “I. L.
Caragiale”, Bucureşti
Emerson, Ralph Waldo Apud. Andrei Roth (1988): Shakespeare, o lectură sociologică, Editura
Dacia, Cluj-Napoca
McFarland, Thomas (1972), Shakespeare’s Pastoral Comedy, The University of North Carolina
Press, Chapel Hill
Roth, Andrei (1988), Shakespeare, o lectură sociologică, Editura Dacia, Cluj-Napoca
Yancey, Diane (1997), Life in the Elizabethan Theater, Lucent Books, San Diego
Shakespeare, William, Cum vă place, în: idem, Opere VI, editat de George Volceanov, traducere
de Violeta Popa, Lucia Verona, Ioana Diaconescu Editura Tracus Arte, București
Stevenson, Orlando John, As You Like It
Smith Hallet (1952), „Pastoral Poetry: The Vitality and Versatility of a Convention”,
Elisabethan Poetry, Harvard University Press, Cambridge, Massachusetts
Shakespeare, William (1964), Teatru, Traducerea Virgil Teodorescu, Editura pentru literatură
universal
Saphiro, Michael (1994), Gender in Play on the Shakepearean Stage: Boy Heroines and Female
Pages, University of Michigan Press Ann Arbor
Ward, J. P. As You Like It
Yancey, Diane (1997), Life in the Elizabethan Theater, Lucent Books, San Diego

54
Surse electronice:

Coravu, Robert, PSEUDONIM: SHAKESPEARE, https://coravu.wordpress.com/tag/william-

shakespeare/, [07.06.2018]
Oxford: Christopher Marlowe, coautor al lui William Shakespeare,
https://www.ziaruldevrancea.ro/actualitatea/ultimele-stiri/1588835836-oxford-christopher-
marlowe-coautor-al-lui-william-shakespeare.html, [13.05.2018]

55
Anexe

56
57