Sunteți pe pagina 1din 3

Eseu

Realizator:Enaru Ana-Maria
Specializare:Sociologie,grupa 16181

Coordonator:Lector.dr.Daniela Sorea
Epistemologia este remarcată odată cu René Descartes.Se împletesc
mișcările între ideile clare și distincte cu gândirea,degajarea subiectului
epistemic active. Tocmai de aceea termenul de epistemologie nu acoperă
întreaga filosofie a științei,el cuprinde empirismul logic și diversele
orientări filosofice ce se constituie ca reacții critice.
1. Empirismul logic reprezintă unul dintre curentele semnificative
dezvoltate în cadrul filosofiei analitice.Aceasta se evidențiază prin mai
multe caracterisitici:
→ utilizarea logicii matematice moderne
→ evidențierea deficiențelor limbajului natural
→ construcția unor limbaje logice ideale
→ traducerea propozițiilor științei și filosofiei în aceste limbaje ideale
2.Curentul filosofic dezvăluie un nivel ultim al limbajului,constituit din
propoziții simple,cu semnificație cunoscută din experință.Are specific
teoria adevărului.
3.Empirismul pragmatic ,fiind al treilea curent analitic,s-a dezvoltat în
SUA,având la bază scrierile lui W.van O.Quinw,N.Goodman,M.White.

Primul val de reacții la empirismul logic se remarcă prin alăturarea la


emipirismul pragmatic și filosofiei lingvistice a lui W.van O.Quine.Apar
reacții din interiorul filosofiei analitice și nu contrazic pozițiile ei
fundamentale.
Al doilea val de reacții critice la emipirismul logic se evidențiază prin
pozițiile filosofice denumite “noua filosofie a științei “ și “
neoraționalismul dialectic”.Acestea atacă pozițiile generice ale
emipirismului logic.
Al treilea val de reacții critice la emipirismul logic este sugerat de
tendința de depășire a dihotomiei dintre acesta și criticile din al doilea
val aduse lui.

Noua filosofie a științei este considerate poziție reprezentativă pentru cel


de-al doilea val de reacții critice la empirismul logic.Aceasta în același
timp se opune raționalismului critic.Apariția ei este legată de
preocupările lui N.R.Hanson.
Criticii lui Hanson au susținut că deosebirea modelului retroductiv de
modelul ipotetico-deductiv nu este semnificativă.Acesta și-a retrâns
treptat pretențiile cu privire la întemeierea logică a descoperirilor
ștințifice.
Scopul întreprinderii epistemologice a devenit descrierea și explicarea
științei reale.Realizarea lui sugerează o abordare socio-istorică a
demersului de constituire și evoluție a discursului științific.

Conturarea conceptului de adevăr constituie una dintre problemele


epistemologice de mare însemnătate.Corespondența între enunțuri și
stările la care acestea se referă este punct de referință pentru dezvoltările
ulterioare ale problemei.Încercările de definire a adevărului au dus la
cristalizarea câtorva accepțiuni teoretice distincte ale acestuia.În teoria
corespondenței, adevărul este considerat acordul cunoștințelor cu
realitatea.