Sunteți pe pagina 1din 6

LP 1

SALIVA
RECOLTARE, PROPRIETĂȚI

SECREŢIA SALIVARĂ

Saliva din cavitatea bucală este un amestec al produsului de secreţie a celor trei perechi
de glande salivare mari (parotide, sublinguale, submaxilare) şi a numeroaselor glande
mici diseminate în mucoasa bucală (mai abundente în zona palatină şi labială).

- Glanda parotidă (glandă exocrină seroasă) produce o salivă fluidă, bogată în


fermenţi numită salivă de masticaţie şi digestie (aproximativ 25% din totalul
secreţiei salivare);
- Glanda submaxilară (glandă mixtă sero-mucoasă) produce o salivă ce umezeşte
limba şi înlesneşte simţul sapid numită salivă de gustare (70% din totalul
secreţiei salivare;
- Glanda sublinguală (glandă mucoasă) secretă o salivă filantă, vâscoasă, bogată
în mucus, care aglutinează particulele alimentare şi favorizează deglutiţia,
numită salivă de deglutiţie (5% din totalul secreţiei salivare).

1. Recoltarea salivei

 La om saliva se recoltează pentru determinarea unor compuşi anorganici/organici,


agenţi microbieni, virali, fungi sau a unor markeri utili în evaluarea stării de
sănătate orală sau generală.

Recoltarea salivei se poate realiza:


- fie în condiţii de stimulare,
- fie în lipsa stimulării.

Stimularea se realizează la alegere:


- prin masticaţia unei substanţe inerte (gumă de mestecat, parafină) sau
- cu ajutorul stimulării gustative (aplicare de acid citric pe suprafaţa linguală).

Stimularea secreţiei salivare poate modifica concentraţia unor constituienţi.


Recoltarea salivei nestimulate va fi influenţată de:

 gradul de hidratare al organismului


 poziţia corpului
 momentul recoltării.
In clinică, pentru recoltarea salivei se folosesc două metode: drenajul şi sucţiunea.

Drenajul constă în colectarea salivei ce se scurge peste buza inferioară, timp de 5


minute, la un subiect care prezintă narinele pensate şi efectuează o respiraţie orală.

Sucţiunea presupune recoltarea salivei prin aspiraţie cu ajutorul unei pompe de vid
(metoda Holmes). În metoda Holmes se obturează respiraţia nazală cu ajutorul unei
pense nazale, subiectul fiind astfel obligat să respire pe cale oro-faringiană, uscăciunea
mucoasei faringiene care se instalează fiind un stimul al secreţiei salivare. Recoltarea se
face prin aspirarea salivei din cavitatea orală cu ajutorul unei pompe de vid. În cazul
acestei metode saliva va curge în regim constant şi în acest fel compoziţia salivară va fi
fiziologic constantă.

Pot fi recoltate şi separat numai salivă parotidiană (cu ajutorul capsulei Lashley) sau
salivă sublinguală (cu segregatorul Schneyer).

Recoltarea separată a salivei pe tipuri individuale de glande salivare (parotidă,


submandibulară, sublinguală) permite cunoaşterea particularităţilor fizice, chimice şi
biologice ale salivei secretată de fiecare glandă explorată şi în consecinţă a rolului jucat
de acestea în digestia orală şi în menţinerea sănătăţii orale.

Saliva recoltată se supune examenului macroscopic (fizic, chimic) şi microscopic

2. Examenul macroscopic al salivei


Saliva totală de repaus este un lichid incolor, transparent sau translucid (datorită
aglomerărilor opalescente – leucocite şi celule epiteliale), puţin filant, cu gust fad şi
aproape inodor.

a. Debitul salivar
Secreţia salivară la om este continuă.
În stare de veghe, există o permanentă stimulare minimă “spontană” (Babkin – 1950),
realizată de către factori psihici sau excitanţi chimici (din compoziţia salivei), mecanici.
Debitul salivar:

- de repaus este de 0,3 – 0,5 ml/min, cu variaţii individuale foarte mari datorită
excitabilităţii diferite a mecanismelor de reglare;

- în timpul somnului valoarea debitului salivar scade la aproximativ 0,05


ml/min.
- în timpul digestiei debitul salivar variază între 20 – 300 ml/min.

Debitul salivar bazal variază cu:

- vârsta,
- cantitatea şi calitatea alimentelor ingerate,
- sarcina,
- febra,
- consumul de medicamente anticolinergice etc.
Cantitatea de salivă secretată zilnic reprezintă aproximativ 1 – 1,5 litri, cea mai mare
cantitate fiind eliminată în cursul alimentaţiei.

Accentuarea secreţiei de salivă (sialoreea) poate apărea:

- în unele intoxicaţii (Hg, Pb, Bi, As, alcaloizi etc.),

- după administrarea de substanţe medicamentoase sau toxice (muscarina,


fizostigmina, neostigmina, colina, acetilcolina etc.),

- odată cu senzaţia de greaţă (inclusiv în timpul răului de mare sau de altitudine)

- în iritaţie meningeală (meningită, migrenă) ca şi

- în toate cazurile de excitaţie locală la nivelul cavităţii bucale sau pe traiectul


nervului trigemen.

Reducerea secreţiei de salivă (hiposialia, xerostomia) poate apare:

- în stările de deshidratare masivă,

- administrarea de medicamente parasimpaticolitice (atropina),

- în afecţiuni locale sau generale care afectează glandele salivare (sindrom


Gougerot – Sjögren, sarcoidoză, sindrom Miculitz, stomatite severe).

b. pH–ul salivar

Reacţia chimică a salivei mixte este uşor acidă, pH-ul salivar variind între 5,75 – 7,05.
Saliva parotidiană este mai acidă (5,80 cu limite 5,45 – 6,06); saliva submaxilară are un
pH de 6,40 cu limite între 6,02 – 7,14.
Tabel nr.1 - Valori ale pH-ului salivar:

pH Adulţi Copii

Salivă parotidiană 5,5 5,5

Saliva sublinguala 6 6

pH lingual 6,5-7,0 6,9-7,4

Reacţia salivei este paralelă cu pH-ul sanguin, respectiv cu concentraţia substanţelor ce


determină sistemele tampon.

pH-ul salivar se determină cu ajutorul hârtiei indicator universal, care se aplică în trei
zone diferite ale cavităţii bucale:

- în dreptul celui de-al doilea molar superior, la locul de deschidere al canalului


Stenon prin care se elimină saliva parotidiană;

- la locul de deschidere al canalului Wharton, pe planşeul bucal în vârful


carunculei sublinguale, lateral de frâul lingual (pentru saliva glandelor
submaxilare);

- pe regiunea dorsală a limbii.

pH-ul salivar creşte după administrarea unor cantităţi crescute de substanţe alcaline, ceea
ce dovedeşte rolul glandelor salivare în mecanismele de reglare ale echilibrului acido-
bazic.

La un pH apropiat de neutralitate, saliva este saturată în calciu. Alcalinitatea salivară


favorizează formarea calculilor salivari (sialoliţi), iar acidifierea şi alte modificări ale
compoziţiei salivare creează condiţii pentru producerea cariilor dentare.

c. Densitatea salivei

Densitatea salivei variază între 1002 – 1008 (1012); este mai mică decât densitatea
plasmei sanguine (1026).
LUCRARE PRACTICĂ

Determinarea pH-ului şi a capacităţii tampon a salivei

Determinarea pH-ului: Se face cu hârtie de indicator universal sau mai exact


prin metoda electrometrică. În mod normal, pH-ul salivei (salivă proaspătă) este de 6,5-
7,0 deci neutru.

Scăderea pH-ului salivei (până la valori slab acide 6,0), ca şi creşterea (până la valori slab
bazice 7,9) poate apărea în anumite:
 stări fiziologice
- scăderi în timpul nopţii
- scăderi după mese
- scăderi la gravide
 stări patologice
- tulburări sanguine acido-bazice
- leziuni ale cavităţii bucale

În timpul păstrării salivei recoltate, pH-ul iniţial neutru devine alcalin, din cauza
pierderii de CO2.

Determinarea capacităţii tampon

Principiu: Saliva dispune de un important efect tampon exercitat de următoarele


sisteme tampon: dicarbonat, fosfat şi proteină (mucină)

Capacitatea sistemelor tampon se exprimă prin numărul de echivalenţi de acid


sau bază care schimbă pH-ul unui litru de soluţie tampon cu o unitate. În scopuri
practice capacitatea poate fi exprimată şi prin numărul mililitrilor de acid sau bază de
concentraţie cunoscută, tamponate de un anumit volum de soluţie tampon.

Reactivi:
- HCl 0,01 N;
- NaOH 0,01 N;
- Metilorange (soluţie de indicator) 0,1%;
- Fenolftaleină (soluţie de indicator) 0,1% în alcool.

Modul de lucru:
- 6 ml salivă se diluează cu 14 ml apă distilată.
- Saliva diluată se împarte în două probe de câte 10 ml.
- Într-una din probe se pune 3 picături de metilorange, iar
- în cealaltă 3 picături de fenolftaleină.
- Cu ajutorul microbiuretei se adaugă primei probe HCl N/100, iar
- celei de-a doua probă NaOH N/100, până la virajul indicatorilor.
- Se notează volumul de HCl N/100 şi de NaOH N/100 consumate.
- Aceste volume se înmulţesc cu factorii soluţiilor respective şi se raportează la
1000 ml salivă.

Pentru recoltarea salivei din celelalte glande salivare (submaxilare şi


sublinguale) se utilizează un alt tip de capsulă (capsula Schneyer).

Capsula Lashley

o Capsula poliacrilică Lashley este formată din două tuburi cilindrice de mică
înălţime, introduse unul în celălalt, realizându-se astfel două camere, una
internă şi una externă (ultima fiind între cei doi cilindri). Una din
suprafeţele circulare este închisă, iar cu cealaltă suprafaţă capsula se
plasează pe mucoasa obrazului; se creează (cu ajutorul unei pompe de mână
aspiratoare) un vacuum în camera externă ce determină fixarea ei prin
alipire şi scurgerea de salivă stimulată în camera internă ce se află în
legătură cu mediul extern prin intermediul unui tub prin care saliva se
colectează într-o eprubetă. Recoltarea cu ajutorul capsulei Lashley se
realizează colectând saliva parotidiană prin fixarea acestui dispozitiv la
nivelul orificiului de vărsare al canalului Stenon ce se deschide la nivelul
mucoasei orale (regiunea jugală) în dreptul celui de al doilea molar
superior.