Sunteți pe pagina 1din 2

Ion Luca Caragiale (1852 -1912), dramaturg şi prozator, a fost un observator lucid şi ironic al societăţii

româneşti din vremea lui, un scriitor realist şi moralizator, un excepţional creator de oameni şi de
viaţă. Comediile sale - "O scrisoare pierdută", "D-ale carnavalului", "O noapte furtunoasă" şi "Conu
Leonida faţă cu reacţiunea" - ilustrează un spirit de observaţie necruţător pentru cunoaşterea firii
umane, de aceea personajele lui trăiesc în orice epocă prin vicii, impostură, ridicol şi prostie.

Principalul mijloc de construire a personajelor este comicul, foarte variat ca manifestare, între care se
pot enumera: comicul de situaţie, comicul de caracter, comicul de limbaj, comicul de moravuri,
comicul de intenţie, comicul de nume etc. Caragiale a avut intenţia de a contribui la îndreptarea
moravurilor sociale, fiind adeptul cugetării clasice: „ridendo castigat mores” („râsul îndreaptă
moravurile”).

Scena I îi prezintă pe Ghiţă Pristanda, poliţaiul oraşului şi pe Ştefan Tipătescu, prefectul judeţului,
care citeşte cu glas tare un articol din ziarul „Răcnetul Carpaţilor”, în care este acuzat guvernul că a
lăsat unul dintre cele mai frumoase judeţe ale ţării în „ghearele unui vampir!...”. Umil, Ghiţă imită
indignarea prefectului printr-un tic verbal, „curat”, pe care-l alătură comentariilor acestuia: „curat
caraghioz”, „curat mişel”, culminând cu o contradicţie în termeni, „curat murdar”.

Scena II îl surprinde pe Ghiţă Pristanda singur, meditând la statutul de poliţai aflat în slujba celor de la
putere. El o citează pe nevasta sa, care îl sfătuia asupra tacticii pe care s-o aplice în relaţia cu şefii:
„Ghiţă, Ghiţă, pupă-l în bot şi-i papă tot, că sătulul nu crede la ăl flămând...”.

Scena III-Intră în scenă Zaharia Trahanache agitat şi, ignorând prezenţa lui Ghiţă, vorbeşte tare,
comentând societatea coruptă şi meschină, în care domină „enteresul şi iar enteresul...”. La rândul
lui, citează dintr-o scrisoare a fiului său, student la Bucureşti, care avea aceeaşi părere: „unde nu e
moral, acolo e corupţie, şi o soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are!”.

Scena IV-Discuţia dintre Trahanache şi Tipătescu privitoare la scrisoarea de amor pe care o avea
Caţavencu îl face pe prefect să se teamă că va fi dezvăluită relaţia amoroasă dintre el şi Zoe
Trahanache.

Scena V-Intră Zoe, care se lamentează cu disperare, deoarece auzise discuţia din camera alăturată şi
este, la rândul ei, foarte înspăimântată de consecinţele publicării scrisorii de către Caţavencu, chiar
dacă bărbatul ei nu crede că e adevărată. Ea îi mărturiseşte lui Tipătescu faptul că pierduse scrisoarea
în seara întâlnirii, atunci când plecase de la el.

Scena VI-Brânzovenescu şi Farfuridi sunt doi membri marcanţi ai partidului de guvernământ şi îi


bănuiesc pe fruntaşii partidului de trădare, fiind de altfel de acord cu această atitudine, dar să
participe şi ei: „trădare să fie, dacă o cer interesele partidului, dar s-o ştim şi noi!...”.

Scena VII-În scenă se află Tipătescu şi Zoe, apoi intră Cetăţeanul turmentat care, sughiţând, le spune
că este alegător, că-l cunoaşte „conul Zaharia de la 11 fevruarie” (la 11 februarie 1866 a avut loc
înlăturarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza) şi a venit să întrebe: „eu alegător... eu... (sughite)
apropitar (proprietar de bunuri, cu drept de vot), eu pentru cine votez?”.

Scenele VIII-IX--Vine Pristanda, care reuşeşte să-l scoată afară pe cetăţeanul obsedat de întrebarea
„eu pentru cine votez?” şi spune că Nae Caţavencu ceruse în schimbul scrisorii ori „o mie de poli” ori
mandatul de deputat. Trahanache intră triumfător în scenă şi anunţă pe Tipătescu şi pe Zoe că l-a
prins pe Nae Caţavencu „cu alta mai boacănă”, adică descoperise un fals în actele fundaţiei, prin care
acesta îşi însuşise ilegal banii societăţii. Trahanache exclamă încântat, „Ce plastograf!”, iar Ghiţă îi dă
dreptate automat, „curat plastograf”.

Trahanache este un naiv, un homo politicus adaptat la situatie, dezechilibrat atat in viata familiala,
cat si in cea politica. Existenta sa este aservita unui mecanism, cel al puterii. Este un orgolios ridicol,
senil, ticait, de o viclenie rudimentara, cu stereotipii de limbaj si de comportament, cu o gandire
limitata si plata. in virtutea cultului pe care il are pentru Zoe si pentru Fanica, nu vede ridicolul
situatiei in care se gaseste. Candoarea comica, dulcegaria limbajului, actiunile inofensive il plaseaza in
categoria incornoratului simpatic. Numele sau sugereaza zahariseala si capacitatea de a se modela
usor.

Comicul caragialian isi extrage esentele din umorul caustic al satirei, evidentiind un contrast intre
aparenta si realitate. Personajele, odioase prin ceea ce sunt, se acopera de ridicol prin ceea ce vor sa
para, iar intamplarile compun o ordine hilara prin aberatia lor. Comicul caracterelor este bine
conturat la nivelul tipologiei personajelor: demagogul (CatavencU), naivul siret/incornoratul
(TrahanachE), instrumentul puterii/servilul (PristandA), amorezul (TipatescU), femeia frivola/femeia
voluntara (ZoE). Comicul de limbaj este remarcabil, autorul reusind sa retina cele mai fine nuante ale
personalitatii eroilor din modul in care acestia vorbesc. Dintre greselile grave savarsite la nivelurile
stilistic si expresiv, observam repetitia obsedanta a unei specificitati de limbaj (Ai putintica rabdare!",
curat"), interferenta registrelor stilistice (unul vechi, alcatuit din cuvinte de origine turca si
neogreaca, altul de data recenta, bogat in neologisme, care sunt insa deformate, explicate prin
etimologii populare sau intrebuintate cu alt sens decat cel real: bampir", remuneratie", fonctie",
capitalisti").

Zaharia Trahanache este "prezidentul comitetului permanent, comitetului electoral, comitetului


scolar, comitetului agricol si al altor comitete si comitii", se bucura de o veche si solida autoritate, de
prestigiu recunoscut chiar si de opozitie "am tinut la dumneata ca la capul judetului nostru"
(CatavencU).Este incult, trasatura reiesita din comicul de limbaj, dovada fiind ticul verbal "ai putintica
rabdare", repetarea mecanica a unor truisme, ilustrate de frazele imprumutate de la fiul sau "de la
facultate", pe care-1 citeaza cu emfaza: "Tatito, unde nu e moral, acolo e coruptie si o sotietate fara
printipuri va sa zica ca nu le are".Numele sau este definitoriu pentru comicul onomastic, atat de
expresiv pentru caracterul personajelor din comediile lui Caragiale. Zaharia, sugereaza zahariseala,
moliciune, lentoare, iar Trahanache, faptul ca poate fi modelat usor (trahana = coca moalE) de catre
superiorii "de la centru" sau de "enteres", dar mai ales de Zoe. Numai ca, aparenta lentoare a lui
Trahanache - "ai putintica rabdare" - este, in fond, o abila arma politica, pe care personajul o
foloseste cu pricepere.

In opinia mea,personajul Zaharia Trahanache este relevant pentru tema textului dramatic,intrucat
este un om neinstruit, pronuntand gresit neologismele (docoment, printipuri, plebicist) si se exprima
prin truisme: „Unde nu e moral, acolo e coruptie si o sotietate fara printipuri va sa zica ca nu le
are,,.Face parte din marea familie a barbatilor incornorati din opera lui Caragiale, care renunta la
orice moralitate pentru bani.