Dreptul afacerilor 1

I.1. Originea, înţelesul şi definiţia dreptului

Cuvântul “drept” are mai multe înţelesuri
a) Prin “drept” înţelegem totalitatea normelor juridice adoptate de organele
statului în scopul reglementarii relaţiilor dintre oameni în cadrul societăţii. Acesta
este dreptul obiectiv.
b) În al doilea rând prin “drept” se înţelege prerogativa (facultatea,
posibilitatea) unei persoane de a avea o anumita conduita, de a îndeplinii anumite
acte juridice, de a exercita drepturile prevazute şi ocrotite de dreptul obiectiv şi de a
pretinde persoanei obligate să aibă o comportare corespunzătoare dreptului său, ce
poate fi impusă la nevoie prin forţa de constrângere a statului. Acesta este dreptul
subiectiv.
c) În a treia accepţiune, cuvântul “drept” desemnează sintagma “Ştiinta
dreptului” - ştiinţă socială, care studiază legile existenţei şi dezvoltării statului şi
dreptului, instituţiile politico-juridice, şi formulează principiile generale de
conducere ale societăţii, studiază fenomenul juridic în toate formele sale de
manifestare.
II. 2. Sistemul dreptului. Diviziunile şi ramurile dreptului
Normele juridice sunt legate între ele şi alcătuiesc un sistem, care
reflectă: atât unitatea dintre norme, cât şi diferenţele dintre ele.
→ Sistemul de drept
Sistemul de drept reprezintă un ansamblu de norme juridice legate între ele
organic prin obiectul de reglementare (adica grupul de relaţii sociale supuse
reglementării) şi metoda de reglementare.
În cadrul ramurii de drept, normele juridice sunt legate între ele în cadrul
instituţiilor juridice. Instituţia juridică - cuprinde totalitatea normelor ce
reglementeaza o anumita categorie de relatii sociale, ce dau nastere la raporturi
juridice. Spre Exemplu: normele juridice care reglementează proprietatea
formează - instituţia dreptului de proprietate, altele alcătuiesc instituţia precripţiei
extinctive, a nulităţtii, a contractului etc.
→ Diviziunile dreptului
Sistemul dreptului intern se împarte în drept public şi drept privat
Dreptul public cuprinde norme ce reglementează: organizarea statului şi a
autorităţilor publice, raporturile dintre stat şi cetăţeni, precum şi de actele făcute de
persoanele învestite cu atribuţii speciale pentru realizarea unor interese generale.
Dreptul privat cuprinde norme ce reglementează raporturile private dintre
cetătenii aceluiaşi stat.
 Deosebirea dintre aceste diviziuni – constă, pe de o parte, în natura intereselor
ocrotite şi pe de altă parte, în natura raporturilor sociale reglementate prin normele
de drept.
În dreptul public se regăsesc raporturile: între individ şi colectivitate şi între
individ şi organele autorităţii statale.
În dreptul privat se stabilesc raporturi între indivizi.
→ Dreptul public cuprinde urmatoarele ramuri de drept (fără a le prezenta pe
toate):
1. Dreptul constituţional reglementează: principiile şi normele referitoare
la: organizarea, alcatuirea si componentele autoritatilor statale, sistemul electoral,
drepturile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor. Principalul izvor de drept al
normelor de drept constituţional este Constitutia - legea fundamentală a statului.
2. Dreptul administrative, cuprinde norme care privesc organizarea şi
desfăşurarea activităţii organelor administraţiei de stat şi a serviciilor publice.
3. Dreptul financiar, cuprinde norme care reglementează relaţii referitoare
la: întocmirea, aprobarea şi executarea bugetului de stat.
4. Dreptul penal, cuprinde totalitatea normelor care stabilesc faptele sociale
cu un grad de pericol social ridicat, respectiv infracţiunile, precum şi pedepsele ce
se aplica infractorilor.
5. Dreptul procesual civil, cuprinde norme juridice ce reglementeaza
activitatea de judecare a cauzelor civile, şi de executare a hotarârilor pronuntate în
aceste cauze.
6. Dreptul procesual penal, cuprinde ansamblu normelor juridice ce
reglementează desfăşurarea procesului penal atât în faza urmăririi penale, cât şi în
faza judecăţii.
→ Dintre rmurile dreptului privat enumerăm:
1. Dreptul civil cuprinde norme ce reglementează: raporturile patrimoniale
dintre persoane fizice, dintre persoane juridice ori între persoanele fizice şi juridice;
raporturi în care subiectele se află pe poziţie de egalitate juridică, precum şi raporturi
personale nepatrimoniale referitoare la nume, domiciliu, onoare, libertate etc.
2. Dreptul comercial cuprinde normele ce reglementează raporturile
patrimoniale având caracter comercial izvorâte din natura actelor şi faptelor juridice
(acte şi fapte de comerţ), ori din calitatea specială a participantilor (comercianţi) la
raporturile juridice respective.
3. Dreptul familiei cuprinde normele care reglementeaza raporturile
decurgând din institutia juridica a casatoriei, a rudeniei, filiatiei, adopţiei, precum şi
a normelor privind ocrotirea minorilor şi a celor lipsiţi de capacitate (alienaţii şi
debilii mintali).
4. Dreptul muncii cuprinde norme ce reglementează: raporturi sociale de
munca dintre patroni si salariati; raporturi dintre cel ce angajeaza (de regulă, natura
muncii, locul de munca, drepturile şi obligatiile partilor, răspunderea materială şi
disciplinară, protecţia şi igiena muncii, respectiv, jurisdicţia muncii.
→ Dreptul afacerilor cuprinde, în cea mai mare parte a lor, normele juridice din
dreptul civil şi totalitatea normelor din dreptul comercial, care reglementează,
actele de comerţ (afacerile), şi comerciantul persoană fizică şi juridică.

CURS 1
Capitolul I. Concepte fundamentale ale teoriei dreptului

I.1. Originea, înţelesul şi definiţia dreptului

Cuvântul “drept” are mai multe înţelesuri
a) Prin “drept” înţelegem totalitatea normelor juridice adoptate de organele
statului în scopul reglementarii relaţiilor dintre oameni în cadrul societăţii. Acesta
este dreptul obiectiv.
b) În al doilea rând prin “drept” se înţelege prerogativa (facultatea,
posibilitatea) unei persoane de a avea o anumita conduita, de a îndeplinii anumite
acte juridice, de a exercita drepturile prevazute şi ocrotite de dreptul obiectiv şi de a
pretinde persoanei obligate să aibă o comportare corespunzătoare dreptului său, ce
poate fi impusă la nevoie prin forţa de constrângere a statului. Acesta este dreptul
subiectiv.
c) În a treia accepţiune, cuvântul “drept” desemnează sintagma “Ştiinta
dreptului” - ştiinţă socială, care studiază legile existenţei şi dezvoltării statului şi
dreptului, instituţiile politico-juridice, şi formulează principiile generale de
conducere ale societăţii, studiază fenomenul juridic în toate formele sale de
manifestare.
II. 2. Sistemul dreptului. Diviziunile şi ramurile dreptului
Normele juridice sunt legate între ele şi alcătuiesc un sistem, care
reflectă: atât unitatea dintre norme, cât şi diferenţele dintre ele.
→ Sistemul de drept
Sistemul de drept reprezintă un ansamblu de norme juridice legate între ele
organic prin obiectul de reglementare (adica grupul de relaţii sociale supuse
reglementării) şi metoda de reglementare.
În cadrul ramurii de drept, normele juridice sunt legate între ele în cadrul
instituţiilor juridice. Instituţia juridică - cuprinde totalitatea normelor ce
reglementeaza o anumita categorie de relatii sociale, ce dau nastere la raporturi
juridice. Spre Exemplu: normele juridice care reglementează proprietatea
formează - instituţia dreptului de proprietate, altele alcătuiesc instituţia precripţiei
extinctive, a nulităţtii, a contractului etc.
 → Diviziunile dreptului
Sistemul dreptului intern se împarte în drept public şi drept privat
Dreptul public cuprinde norme ce reglementează: organizarea statului şi a
autorităţilor publice, raporturile dintre stat şi cetăţeni, precum şi de actele făcute de
persoanele învestite cu atribuţii speciale pentru realizarea unor interese generale.
Dreptul privat cuprinde norme ce reglementează raporturile private dintre
cetătenii aceluiaşi stat.
Deosebirea dintre aceste diviziuni – constă, pe de o parte, în natura intereselor
ocrotite şi pe de altă parte, în natura raporturilor sociale reglementate prin normele
de drept.
În dreptul public se regăsesc raporturile: între individ şi colectivitate şi între
individ şi organele autorităţii statale.
În dreptul privat se stabilesc raporturi între indivizi.
→ Dreptul public cuprinde urmatoarele ramuri de drept (fără a le prezenta pe
toate):
1. Dreptul constituţional reglementează: principiile şi normele referitoare
la: organizarea, alcatuirea si componentele autoritatilor statale, sistemul electoral,
drepturile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor. Principalul izvor de drept al
normelor de drept constituţional este Constitutia - legea fundamentală a statului.
2. Dreptul administrative, cuprinde norme care privesc organizarea şi
desfăşurarea activităţii organelor administraţiei de stat şi a serviciilor publice.
3. Dreptul financiar, cuprinde norme care reglementează relaţii referitoare
la: întocmirea, aprobarea şi executarea bugetului de stat.
4. Dreptul penal, cuprinde totalitatea normelor care stabilesc faptele sociale
cu un grad de pericol social ridicat, respectiv infracţiunile, precum şi pedepsele ce
se aplica infractorilor.
5. Dreptul procesual civil, cuprinde norme juridice ce reglementeaza
activitatea de judecare a cauzelor civile, şi de executare a hotarârilor pronuntate în
aceste cauze.
6. Dreptul procesual penal, cuprinde ansamblu normelor juridice ce
reglementează desfăşurarea procesului penal atât în faza urmăririi penale, cât şi în
faza judecăţii.
→ Dintre rmurile dreptului privat enumerăm:
1. Dreptul civil cuprinde norme ce reglementează: raporturile patrimoniale
dintre persoane fizice, dintre persoane juridice ori între persoanele fizice şi juridice;
raporturi în care subiectele se află pe poziţie de egalitate juridică, precum şi raporturi
personale nepatrimoniale referitoare la nume, domiciliu, onoare, libertate etc.
2. Dreptul comercial cuprinde normele ce reglementează raporturile
patrimoniale având caracter comercial izvorâte din natura actelor şi faptelor juridice
(acte şi fapte de comerţ), ori din calitatea specială a participantilor (comercianţi) la
raporturile juridice respective.
3. Dreptul familiei cuprinde normele care reglementeaza raporturile
decurgând din institutia juridica a casatoriei, a rudeniei, filiatiei, adopţiei, precum şi
a normelor privind ocrotirea minorilor şi a celor lipsiţi de capacitate (alienaţii şi
debilii mintali).
4. Dreptul muncii cuprinde norme ce reglementează: raporturi sociale de
munca dintre patroni si salariati; raporturi dintre cel ce angajeaza (de regulă, natura
muncii, locul de munca, drepturile şi obligatiile partilor, răspunderea materială şi
disciplinară, protecţia şi igiena muncii, respectiv, jurisdicţia muncii.
→ Dreptul afacerilor cuprinde, în cea mai mare parte a lor, normele juridice din
dreptul civil şi totalitatea normelor din dreptul comercial, care reglementează,
actele de comerţ (afacerile), şi comerciantul persoană fizică şi juridică.

I. 3. Caracterizarea generală a dreptului civil român, a dreptului

comercial român şi a dreptului afacerilor
→ Dreptul civil este acea ramură a dreptului care reglementează raporturi
patrimoniale şi nepatrimoniale stabilite între persoane fizice şi persoane juridice
aflate pe poziţie de egalitate juridică.
Câteva explicaţii sunt necesare în acest sens :
a) Dreptul civil este o ramură a dreptului privat, reprezintă baza dreptului
privat.
b) Dreptul civil este principala ramură de drept privat şi ocupă un loc central
în sistemul dreptului (spre ex., prin folosirea sintagmei “drept comun” ).
c) normele de drept civil sunt grupate pe instituţii de drept civil.
Principala instituţie juridică, din dreptul civil, cuprinsă în dreptul
afacerilor este raportul juridic civil, cu elementele acestuia : subiectele de drept
civil (persoanele fizice şi juridice), conţinutul raportului juridic civil (drepturile
şi obligaţiile civile) şi obiectul raportului juridic.
→ Dreptul comercial este ramura de drept privat ce cuprinde normele
aplicabile raporturilor juridice izvorâte din săvârşirea actelor, faptelor juridice şi
operaţiunilor economice considerate de lege fapte de comerţ precum şi raporturilor
juridice la care participă persoanele ce au calitatea de comercianţi.
Stabilirea obiectului dreptului comercial se realizează cu sprijinul criteriilor
de comercialitate prin care se definesc actele, faptele juridice şi operaţiunilor
economice comerciale, delimitându-se în acelaşii timp şi sfera dreptului comercial
de cea a dreptului civil.
Potrivit primului criteriu, denumit obiectiv dreptul comercial are ca obiect
normele juridice aplicabile comerţului, adică actelor juridice, faptelor juridice
şi operaţiunilor economice calificate de lege ca fiind de comerţ indiferent de
persoana care le săvârşeşte.
Potrivit celui de-al doilea criteriu denumit subiectiv dreptul comercial are ca
obiect normele juridice aplicabile comercianţilor. Din acest punct de vedere,
dreptul comercial este un drept profesional care se aplică tuturor persoanelor care au
calitatea de comerciant.
Codul Comercial român are la bază sistemul obiectiv. Articolul 3 Cod com.
stabileşte actele juridice, faptele şi operaţiunile considerate fapte de comerţ cărora li
se aplică dispoziţiile codului comercial indiferent de persoana care le săvârşeşte,
indiferent că are sau nu calitatea de comerciant. Combinând cele două criterii rezultă
că dreptul comercial are ca obiect normele juridice aplicabile atât faptelor de comerţ
cât şi comercianţilor.
Înstituţiile juridice ale dreptului comercial care aparţin şi dreptului afacerilor
sunt, prin urmare: faptele de comerţ şi comercianţii (persoane fizice şi persoane
juridice).
I. 4. Principiile dreptului comercial /ale dreptului afacerilor
1. Autonomia de voinţă. Dreptul civil recunoaşte libertatea contractuală (în
interpretarea actelor juridice prevalează voinţa internă a contractanţilor,
fundamentul fiind autonomia de voinţă). În dreptul comercial însă, voinţa declarată
primează asupra voinţei interne prin utilizarea înscrisurilor imprimate, a contractelor
tip, etc.
2. Rolul aparenţei. În dreptul civil aparenţa - eroarea comună-este
producătoare de efecte juridice (error communis facit ius). În dreptul comercial
necesităţile creditului determină o recunoaştere mult mai largă a efectelor aparenţei
prin sacrificarea realităţii. De exemplu, în cazul titlurilor comerciale de valoare1
unde legea impune anumite condiţii de formă foarte riguroase pentru valabilitatea
titlurilor.
2. Ordinea publică. În dreptul civil libertatea contractuală este ţărmurită de
normele privind ordinea publică. În dreptul comercial ordinea publică ca limită a
libertăţii contractuale cuprinde domenii mai largi decât în dreptul civil: controlul
judiciar al constituirii societăţilor comerciale, verificarea condiţiilor cerute pentru
desfăşurarea activităţilor comerciale.
3. Doctrina2 recunoaşte ca principii ale dreptului comercial: în comerţ actele
juridice sunt cu titlu oneros; în comerţ întotdeauna banii sunt fructiferi, produc
dobânzi; în contractele comerciale în caz de dubiu se aplică regula care favorizează
circulaţia; contractarea în favoarea celui de-al treilea este o activitate obişnuită în
1
De exemplu, cambia şi biletul la ordin.
2
A se vedea, Stanciu Cărpenaru, Drept comercial român, Editura Universul Juridic, Ediţia a VI-a,
Bucureşti, p. 24; C. Bălescu, Curs de drept comercial şi industrial, Bucureşti, 1940, p. 89.
materie comercială.

I. 3. Caracterizarea generală a dreptului civil român, a dreptului

comercial român şi a dreptului afacerilor
→ Dreptul civil este acea ramură a dreptului care reglementează raporturi
patrimoniale şi nepatrimoniale stabilite între persoane fizice şi persoane juridice
aflate pe poziţie de egalitate juridică.
Câteva explicaţii sunt necesare în acest sens :
a) Dreptul civil este o ramură a dreptului privat, reprezintă baza dreptului
privat.
b) Dreptul civil este principala ramură de drept privat şi ocupă un loc central
în sistemul dreptului (spre ex., prin folosirea sintagmei “drept comun” ).
c) normele de drept civil sunt grupate pe instituţii de drept civil.
Principala instituţie juridică, din dreptul civil, cuprinsă în dreptul
afacerilor este raportul juridic civil, cu elementele acestuia : subiectele de drept
civil (persoanele fizice şi juridice), conţinutul raportului juridic civil (drepturile
şi obligaţiile civile) şi obiectul raportului juridic.
→ Dreptul comercial este ramura de drept privat ce cuprinde normele
aplicabile raporturilor juridice izvorâte din săvârşirea actelor, faptelor juridice şi
operaţiunilor economice considerate de lege fapte de comerţ precum şi raporturilor
juridice la care participă persoanele ce au calitatea de comercianţi.
Stabilirea obiectului dreptului comercial se realizează cu sprijinul criteriilor
de comercialitate prin care se definesc actele, faptele juridice şi operaţiunilor
economice comerciale, delimitându-se în acelaşii timp şi sfera dreptului comercial
de cea a dreptului civil.
Potrivit primului criteriu, denumit obiectiv dreptul comercial are ca obiect
normele juridice aplicabile comerţului, adică actelor juridice, faptelor juridice
şi operaţiunilor economice calificate de lege ca fiind de comerţ indiferent de
persoana care le săvârşeşte.
Potrivit celui de-al doilea criteriu denumit subiectiv dreptul comercial are ca
obiect normele juridice aplicabile comercianţilor. Din acest punct de vedere,
dreptul comercial este un drept profesional care se aplică tuturor persoanelor care au
calitatea de comerciant.
Codul Comercial român are la bază sistemul obiectiv. Articolul 3 Cod com.
stabileşte actele juridice, faptele şi operaţiunile considerate fapte de comerţ cărora li
se aplică dispoziţiile codului comercial indiferent de persoana care le săvârşeşte,
indiferent că are sau nu calitatea de comerciant. Combinând cele două criterii rezultă
că dreptul comercial are ca obiect normele juridice aplicabile atât faptelor de comerţ
cât şi comercianţilor.
 Înstituţiile juridice ale dreptului comercial care aparţin şi dreptului afacerilor
sunt, prin urmare: faptele de comerţ şi comercianţii (persoane fizice şi persoane
juridice).
I. 4. Principiile dreptului comercial /ale dreptului afacerilor
1. Autonomia de voinţă. Dreptul civil recunoaşte libertatea contractuală (în
interpretarea actelor juridice prevalează voinţa internă a contractanţilor,
fundamentul fiind autonomia de voinţă). În dreptul comercial însă, voinţa declarată
primează asupra voinţei interne prin utilizarea înscrisurilor imprimate, a contractelor
tip, etc.
2. Rolul aparenţei. În dreptul civil aparenţa - eroarea comună-este
producătoare de efecte juridice (error communis facit ius). În dreptul comercial
necesităţile creditului determină o recunoaştere mult mai largă a efectelor aparenţei
prin sacrificarea realităţii. De exemplu, în cazul titlurilor comerciale de valoare3
unde legea impune anumite condiţii de formă foarte riguroase pentru valabilitatea
titlurilor.
2. Ordinea publică. În dreptul civil libertatea contractuală este ţărmurită de
normele privind ordinea publică. În dreptul comercial ordinea publică ca limită a
libertăţii contractuale cuprinde domenii mai largi decât în dreptul civil: controlul
judiciar al constituirii societăţilor comerciale, verificarea condiţiilor cerute pentru
desfăşurarea activităţilor comerciale.
3. Doctrina4 recunoaşte ca principii ale dreptului comercial: în comerţ actele
juridice sunt cu titlu oneros; în comerţ întotdeauna banii sunt fructiferi, produc
dobânzi; în contractele comerciale în caz de dubiu se aplică regula care favorizează
circulaţia; contractarea în favoarea celui de-al treilea este o activitate obişnuită în
materie comercială.

3
De exemplu, cambia şi biletul la ordin.
4
A se vedea, Stanciu Cărpenaru, Drept comercial român, Editura Universul Juridic, Ediţia a VI-a,
Bucureşti, p. 24; C. Bălescu, Curs de drept comercial şi industrial, Bucureşti, 1940, p. 89.