Sunteți pe pagina 1din 3

Minunile Sfantului Nicolae

Odată, s-a îmbolnăvit (Constantin Sotiriu) şi avea febră mare. Era copil mic şi se
afla singur în casă. S-a dus să bea apă, dar cana era goală. Atunci s-a întins pe pat şi a
început să plângă spunând: „De ce să nu am şi eu mămica mea?”. Deodată a văzut uşa
camerei deschizându-se şi intrând un preot cu epitrahil, care îi zâmbea. Când acesta a
început să-l mângâie pe faţă, Constantin l-a întrebat:

‒ Cine eşti tu? Nu eşti preotul nostru… Eu îi cunosc pe toţi preoţii din împrejurimi…

‒ Ai dreptate, Constantine. Eu sunt acesta, şi i-a arătat icoana Sfântului Nicolae, pe


care o avea în casă.

Mama sa avea multă evlavie pentru Sfântul Nicolae.

Atunci, micuţul Constantin i-a zis:

‒ Mama mea îmi spunea că acesta este Sfântul Nicolae.

‒ Da, eu sunt Sfântul Nicolae şi am venit ca să te ajut. Să nu plângi!

‒ Am febră şi mi-e sete, dar cana nu are apă.

‒ Vino şi vezi, cana este plină cu apă.

Când micuţul a văzut-o plină, s-a mirat. A băut apă şi îndată i-a scăzut temperatura.

‒ Acum sunt bine, a spus Constantin.

‒ Da, Constantine, şi acum va veni mătuşa ta şi îţi va aduce să mănânci şi vei merge să
te joci cu ceilalţi copii, care sunt afară. Vei aprinde candela şi oricând vei avea nevoie
de mine, să mă chemi, iar eu voi veni să te ajut.

Şi îndată a dispărut dinaintea ochilor lui. Aşa cum a venit, tot astfel a şi plecat.

(Ieromonah Eftimie Athonitul, Asceţi în lume, volumul I, traducere din limba greacă de
Ieroschimonah Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu din Sfântul Munte Athos, Editura
Evanghelismos, Bucureşti, 2009, pp. 71-72)
Sfântul Nicolae se lasă fotografiat

In Samara, parohul Bisericii Vera, Nadejda, Liubovi şi mama lor, Sofia, preotul Vitali
Kalaşnikov, îi cununa pe Serghie şi Olga. A doua zi, tânărul căsătorit a venit la biserică
şi i-a arătat preotului o fotografie făcută în timpul cununiei, cu un aparat Polaroid
obişnuit. În partea stângă a fotografiei se vedeau clar contururile unei figuri omeneşti,
asemănătoare, după afirmaţiile preotului Vitali, cu Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni:
aureola, barba, cutele veşmintelor... Uimit, preotul s-a îndreptat spre unul din pereţii
bisericii, unde era înfăţişat Sfântul Nicolae - era exact copia de pe fotografie! Singura
diferenţă era că pe fotografie se vedea în mâna stângă a sfântului Potirul pentru Sfânta
Impărtăşanie, iar în cea dreaptă, Evanghelia. Conform tradiţiei picturii bisericeşti
ortodoxe, cu Potirul în mână este înfăţişat doar Sfântul Ioan de Kronstadt.

În fotografie chipul sfântului părea că plutea în văzduh, vizavi de peretele unde încă
înainte de revoluţie era o sobă. Când după zece ani s-a reconstruit biserica, zidarii au
tencuit peretele care nu avea nicio pictură.

Curioşi, slujitorii bisericii au hotărât să verifice dacă nu cumva a fost vreo coincidenţă. Ei
au fotografiat acelaşi loc, unde a apărut chipul sfântului. Pe fotografii au văzut exact
acelaşi lucru. Un fapt curios: biserica a fost sfinţită în 1898 cu hramul Nikolo-Sofiiski.

După această întâmplare, enoriaşii s-au adresat conducerii eparhiale, ca să-i fie întors
bisericii numele vechi. (Andrei Polânski)

(Noi minuni ale Sfântului Nicolae, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, Editura
Sophia, București, 2004, p. 178)
Bătrânul din gară
Cine nu-l cunoaşte pe Sfântul Nicolae cel Milostiv? Numele lui este rostit nu numai de
creştini, ci şi de oameni de alte confesiuni. Icoane cu chipul lui pot fi întâlnite atât în
biserici şi în casele oamenilor, cât şi în îndepărtata tundră, în taiga, în iurtele nomazilor,
precum şi în cabanele vânătorilor.

Multe s-au scris despre ajutorul lui, dar se pare că multe au rămas şi nescrise. Cine a
trăit în China cunoaşte că mulţi chinezi şi buriaţi îl cinstesc pe sfântul lui Dumnezeu. Nu
o dată Sfântul Nicolae i-a salvat pe cei care l-au chemat în rugăciune. Despre o astfel
de întâmplare vrem să povestim şi noi.

Într-o gară din oraşul Hrabrin se găsea icoana Sfântului Nicolae, ocrotitorul călătorilor.
Ea a fost împrejmuită cu un gărduţ, iar alături se afla un mic sfeşnic. Lângă sfeşnic, într-
o cutie, erau lumânări. Rusul este obişnuit ca la orice lucrare a sa să ceară
binecuvântarea Domnului. Înainte de călătorie, oamenii se apropiau de icoană,
aprindeau lumânări, puneau banii alături, în cutie (niciodată nu s-a întâmplat ca ei să
dispară) şi se rugau sfântului. Deseori, în faţa icoanei puteau fi văzuţi şi chinezi care se
rugau în genunchi. La ieşirea din gară ajungeai în cealaltă parte a oraşului, numită
Pristani, care ducea la râul Sungari - un râu mare şi lat. Locuitorii îl numeau „vicleanul”,
pentru că se întâmpla ca liniştitul Sungari să se acopere brusc cu valuri mari,
ameninţând astfel să scufunde bărcile. Barcagiilor, care în acel moment se aflau pe râu,
le venea foarte greu să le menţină la suprafaţă. Au fost şi cazuri când valurile le-au
răsturnat.

Odată, într-o astfel de furtună a nimerit şi un chinez. Cu toate că era marinar cu


experienţă, el nu reuşea să învingă valurile, care îl ameninţau din toate părţile. Deodată
şi-a amintit de icoana din gară şi a început să strige: „Bătrânul din gară, ajută!”

Mai târziu el povestea că dintr-o dată, în chip minunat, s-a trezit pe mal. După ce şi-a
venit în fire, a alergat la gară, a căzut în genunchi în faţa icoanei şi printre lacrimi a
povestit cum a fost salvat de acest „bătrân din gară" (aşa era numit sfântul de către
chinezi, într-o rusă stâlcită).

A. Kuzm

(Noi minuni ale Sfântului Nicolae, Traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, Editura
Sophia, București, 2004, pp. 147-148)