1.

Gândirea dihotomică, stilul de gândire “totul sau nimic” - tendinţa de

apreciere a lucrurilor în culori extreme (dacă un lucru nu a fost realizat
perfect, el va fi considerat ca fiind un eşec). De ex. Am reușit la examenul
de psihopatologie, dar am luat nota 8. Și sunt trist din acest motiv, mă
gândesc numai la faptul că nu sunt un student prea bun, că nu am făcut
lucrurile așa cum trebuie. Ignor că am luat examenul și devine
importantdoar că nu l-am luat cu 9 sau 10.

2. Suprageneralizarea: subiectul consideră că un eveniment negativ singular

reprezintă un model care se va repeta la nesfârşit, el utilizând termeni
absolutiști ca “totdeauna”, “niciodată”. De ex. Este o epidemie de gripă în
oraș și mă îmbolnăvesc de gripă. În loc să spun că m-am îmbolnăvit de
gripă, fac afirmații de genul ”Eu sunt bolnăvicios. Întotdeauna mă
îmbolnăvesc de ceva”.

3. Concentrarea asupra negativului și desconsiderarea pozitivului: subiectul

alege un singur eveniment negativ şi se concentrează asupra lui astfel încât
întreaga sa realitate devine deformată, sumbră, respingând toate laturile
pozitive („ Dacă am făcut ceva bine, înseamnă că a fost prea ușor. Oricine
putea să-l facă”).

4. Desprinderea unor concluzii pripite: interpretarea negativă a unor situaţii

atunci când nu există suficiente date pentru a trage concluzia respectivă.

5. Citirea gândurilor: subiectul conchide în mod arbitrar că o persoană îi este

ostilă (de exemplu), fără a verifica însă acest lucru.

6. Ghicirea viitorului: subiectul prezice faptul că lucrurile vor lua o întorsătură

proastă. Exemplu de ghicire a viitorului și catastrofizare: ”Fiului meu tocmai
i s-a luat carnetul de șofer pentru că a depășit viteza legală. Încep să plâng,
pentru că sunt sigur că va ajunge la închisoare, fiindcă știu precis că mâine
 se va urca la volan, având un drum important de făcut. Și el are o firmă, iar
cazierul îl va împiedica să mai lucreze. Ce ne vom face?”

7. Amplificarea: subiectul exagerează importanţa problemelor sau defectelor

sale, minimalizând calităţile sau succesele.

8. Imperativele categorice: lucrurile trebuie să corespundă neapărat

gândurilor sau expectaţiilor sale: “Nu ar fi trebuit să fac acele greşeli”, “El ar
trebui să mă iubească”.

9. Etichetarea: forma extremă a tipului de gândire “totul sau nimic”. În loc să

spună că a făcut o greşeală, subiectul îşi pune o etichetă: “Sunt un ratat, un
prost”. Care este motivul pentru care atunci când am făcut o greșeală sunt
automat prost?

10.Personalizarea: subiectul se simte responsabil pentru o situaţie pe care nu

o poate controla.

11.Confirmarea de ipoteză: căutarea selectivă a informațiilor care vor

confirma o ipoteză convenabilă prestabilită.

12.Gândirea magică: stabilirea unor relații cauzale între două evenimente care
nu au în realitate legătura unul cu celălalt (gândirea superstițioasă).