6/28/2019 Legile lui Newton - Wikipedia

Legile lui Newton

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Legile lui Newton (sau principiile fundamentale ale
mecanicii) sunt trei legi ale fizicii care dau o relație directă
între forțele care acționează asupra unui corp și mișcarea
acelui corp. Ele au fost enunțate de Sir Isaac Newton (bazat și
pe studiile lui Galilei) în lucrarea sa Philosophiae Naturalis
Principia Mathematica (1687). Aceste legi formează baza
mecanicii clasice.

Newton însuși le-a folosit pentru a explica multe rezultate

privind mișcarea obiectelor fizice. În al treilea volum al
textului, a arătat că aceste legi ale mișcării, combinate cu legea
atracției universale, explică legile lui Kepler privind mișcarea
planetelor.

Aceste principii sunt suficiente pentru a explica toate

mișcările mecanicii clasice, adică mișcările care se desfășoară
cu viteze mult mai mici decât viteza luminii în vid (3·108 m/s).
Dacă vitezele punctelor materiale se apropie de această viteză,
atunci mișcările lor se supun principiilor relativității restrânse
ale lui Einstein.

Cuprins
Primele două legi ale lui Newton, în latină, în
Principiul I al mecanicii ediția originală din 1687 a lucrării Principia
Principiul al II-lea al mecanicii Mathematica.
Principiul al III-lea al mecanicii
Principiul suprapunerii forțelor
Bibliografie
Legături externe

Principiul I al mecanicii
Principiul I al mecanicii sau principiul inerției a fost formulat pentru prima dată de Galilei și este cunoscut sub forma:

Orice corp își menține starea de repaus sau de mișcare rectilinie uniformă atât timp cât asupra sa
nu acționează alte forțe sau suma forțelor care acționează asupra sa este nulă.

Principiul inerției introduce noțiunea de forță. Forța este o mărime vectorială prin care un corp acționează asupra
altuia, transmițând mișcarea mecanică. De transmiterea interacțiunilor mecanice sunt răspunzătoare și câmpurile de
forțe.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Legile_lui_Newton 1/3
6/28/2019 Legile lui Newton - Wikipedia

Conform acestui principiu, rezultanta egală cu zero a unui număr oarecare de forțe este echivalentă cu inexistența
forței. Mișcarea unui corp asupra căruia acționează mai multe forțe a căror rezultantă este nulă sau asupra căruia nu
acționează nicio forță se numește mișcare inerțială.

Deoarece mișcarea este caracterizată în raport cu un sistem de referință ales arbitrar, mișcarea are caracter relativ. În
acest sens, Galilei a formulat principiul relativității mișcării mecanice. Să considerăm un călător aflat într-un vehicul
care se deplasează rectiliniu și uniform. Călătorul se poate găsi într-una din stările:

în repaus, în raport cu sistemul de referință legat de vehicul;

în mișcare rectilinie uniformă cu o viteză egală cu cea a vehiculului față de un sistem de referință legat de
Pământ;
în mișcare accelerată, în raport cu un sistem de referință legat de Soare, deoarece Pământul este în mișcare
accelerată față de Soare.
Toate sistemele de referință ce se mișcă rectiliniu uniform se numesc sisteme de referință inerțiale. În aceste sisteme
de referință este valabil principiul inerției.

Principiul al II-lea al mecanicii

Newton a descoperit faptul că o forță care acționează asupra unui corp îi imprimă acestuia o accelerație, proporțională
cu forța și invers proporțională cu masa corpului:

(principiul forței sau legea a doua a dinamicii)

Masa este o măsură a cantității de materie conținută în corp. Newton introduce noțiunea de cantitate de mișcare, ceea
ce astăzi se numește impuls. Aceasta este o mărime vectorială egală cu produsul dintre masă și vectorul viteză.

Pornind de la impulsul mecanic al corpului, putem deduce forma cea mai completă a definiției forței pentru un corp de
masă constantă. Derivata impulsului mecanic în raport cu timpul este:

Principiul al doilea al mecanicii introduce noțiunea de forță ca fiind derivata impulsului în raport cu timpul.

sau folosind definiția impulsului . În mecanica newtoniană, se consideră că masa este constantă

(independentă de viteză) cât timp se păstrează integritatea corpului, deci . Adică .

Principiul al III-lea al mecanicii

Când un corp acționează asupra altui corp cu o forță (numită forță de acțiune), cel de-al doilea corp acționează și el
asupra primului cu o forță (numită forță de reacțiune) de aceeași mărime și de aceeași direcție, dar de sens contrar.
Acest principiu este cunoscut și sub numele de Principiul acțiunii și reacțiunii.

Principiul suprapunerii forțelor

Dacă mai multe forțe acționează în același timp asupra unui corp, fiecare va produce propria sa accelerație,
accelerația rezultantă fiind suma vectorială a accelerațiilor individuale.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Legile_lui_Newton 2/3
6/28/2019 Legile lui Newton - Wikipedia

Bibliografie
Nicolae Mihăileanu, Istoria matematicii, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981

Legături externe
en Newton's Laws (http://www.physicsclassroom.com/Class/newtlaws/index.cfm)

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Legile_lui_Newton&oldid=12602955

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 17 ianuarie 2019, ora 16:09.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și
clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Legile_lui_Newton 3/3