Pagina 48 (pdf 52!

Ἀΐγδην [ἀΐσσω], adv. poet. repede, iute.

Αἰγέη, şi Αἰγείη, (Ion.) poet. în locu de Αἰγῆ. [şi

Αἴγειος, -α, -ον de capră [αἴξ, αἰγός]

Αἰγείρινος, -η, -ον de plopu. [din

Αἴγειρος (ἠ), [ἀΐσσω] plopu.

Αἰγειροτόμος (ὁ, ἡ), tăietoru de plopi.[αἴγειος, τέμνω].

Αἰγειρών, -ῶνος (ὁ), poet. pădure de plopi. [αἴγειρος].

Αἰγελάτης, -ου (ὁ), poet. mînătoru, păstoru de capre. [αἴξ, ἐλαύνω].

Αἴγεος, -η, -ον. (Ion.) în locu de Αἴγειος.

Αἰγῆ, -ῆς (ἡ), (cu întrun. din Αἰγέη, se înţ. δορά, piele) piele de capră. [αἴξ, αἰγός].

Αἰγιαλίτης, -ου (ὁ), şi Αἰγιαλῖτις, -ιδος (ἡ), Ţărmureanu, Ţărmureancă. [din

Αἰγιαλός (ὁ), [ἀΐσσω, sau ἄγνυμι, şi ἅλς, ἁλός] ţărmu de mare. [de unde

Αἰγιαλώδης, -εος (ὁ, ἡ), v. Αἰγιαλιτης.

Αἰγιβάτης, -ου (ὁ), încălicătoru (ropitoru) de capre. 2) οier ce pîşeşte cu capra. [αἴξ, βάω,
βαίνω.]

Αἰγίβοσις, -εως (ἡ), poet. păşune de capre. [şi

Αἰγιβότης, -ου (ὁ), poet. păstor de capre. [şi

Αἰγίβοτος (ὁ, ἡ), poet. (locu) păstoru de capre; sau de păscut capre. [αἴξ, βόω, βόσπω].

Αἰγίδιον [τό], dim.ieduţ Αἴξ, căpriţă.

Αἰγιθαλός (ὁ), unu felu de pasăre mîncătoare de albine. v. con

Αἴγι (γιν,-γις) -θος, -ου (ὁ), (vezi şi Αἰγοθήλης).

Αἰηίχνημος (ὁ, ἡ), cel cu piciare de capră. [αἴξ, αἰγός, χυήμη].

Αἰγιχορεύς, -έως (ὁ), poet. [αἴξ, χορέω, sau χορέννυμι]. păstoru (săturătoru) de capre.
Αἰγίλιψ, -ιπος (ὁ, ἡ), poet. [αἴξ, λείπω] (locu) anevoe de umblat, rînosu, naltu, şi de capre
păzitoru.

Αἴγιλος (ὁ), un felu de salcie plăcută capreloru la mâncare. [αἴξ, αἰγός].

Αἰγιλώπιον (τό), dim. al lui (3).

Αἰγίλωψ, -ωπος, şi (poet.) -οπος (ὁ), [αἰγίς, -ὤψ]. Un felu de orzu, sau ovăsu sălbaticu. 2) unu
felu de conaciu roditoru de gindă de macare. 3) apostemă (fistulă), ce se face pe dinafară la
coada ochiului.

Αἰγινόεις, -εσσα, -εν, poet. bogatu de capre. [αἴξ, αἰγός].

Aἰγινομεύς, -έως, şi

Αἰγινόμος (ὁ), păstoru de capre. [şi

Αἰγίνομος (ὁ, ἡ), poet. păscutu de capre [αἴξ, νέμω].

Αἰγίοχος (ὁ, ἡ), cel ce ţine epida (vezi Αἰγίς). [αἰγίς, ἔχω].

Aἰγίπαν, -αυος (ὁ), zeulu Panu avînd picioare de capră. [Αἴξ, Πάν].

Αἰγιπόδης, -ου (ὁ), poet. şi

Αἰγίπους, -οδος (ὁ, ἡ), cel ce are picioare de capră [αἴξ, ποῦς].

Αἰγίπυρος (ὁ), un felu de buruiană cu flori, roşii, lămîiţă. [αἴξ, πυρός].

Αἰγίς, -ίδος (ἡ), [αἴξ, αἰγός] piele de capră. 2) îmbrăcaminte, sau za din piele de capră. 3)
(prinţ.) Înfricoşatul scutul al lui Noe, şi al Minervei. 4) [ἀΐσσω] v. Καταιγίς. 5) riţinoasa inima
a unui felu de gradu, zadă. 6) o patimă de ochi v. Ἀγλίη.

Αἰγίσκος (ὁ), dim. al lui Αἴξ, micu ţapu.

Αἰγλάεις, εντος, şi (cu sinc.) Αἰγλᾶς, -ᾶντος. Dor. În locu de Αἰγλήεις. [din

Αἴγλη (ἡ), poet. [ἀΐσσω, sau Ἀγάλλω]. lumină, strălucire. 2) făclie; lampă. 3) (fir.) strelucită
famă, nume vestitu; măreţie. [de unde

Αἰγλήεις, -εντος (-εσσα, -εν), şi (cu întrun.) Αἰγλῆς, -ῆντος v. cu

Αἰγλήτης, -ου (ὁ), poet. luminosu, strălucitoru; fulgerătoru; respînditoru de lumină.

Αἰγλοφανής, -έος (ὁ, ἡ), poet. luminosu; luminătoru. [αἴγλη, φαίνω].

Αἰγοβάτης, -ου (ὁ), v. Αἰγιβάτης.

Αἰγοβότας, -α (ὁ), Dor. în locu de Αἰγιὄότης.

Αἰγίδορος (ὁ, ἡ), cel de piele de capră [αἴξ, αἰγός, δορά].

Αἰγοθήλης, -ου (ὁ), ο pasăre noptoasă, asemenea cu rîndunica, care se socoteste, că suge de la
capre (lat: caprirmulgus). [αἴξ, θηλή).

Αἰγόκερας, -ατος (τό), un felu de plantă. caută Τήλις. [şi

Αἰγοκερεύς, -έως (ὁ), poet. şi

Αἰγόκερως, -ωτος (ὁ, ἡ),cel cu coarne de capră. 2) (subst.) un felu de capră sălbatică; steaoa
Zodiilor Kapricornul. [αἴξ, αἰγός, κέρας].

Αἰγοκέφαλος (ὁ, ἡ), cel cu capu de capră .2) unu felu de pasăre. [αἴξ, κεφαλή.]

Αἰγόλεθρος (ὁ), ο buruiană omorîtoare de capre. [αἴξ, αἰγός, ὄλεθρος].

Αἰγομελής, -έος (ὁ, ἡ), cel cu mădulare de capră. [αἴξ, αἰγός, μέλος].

Αἰγονόμιον (τό), turmă de capre. 2)

Pagina 49

locu de păşune a caprelor. [din

Αἰγονόμος (ὁ), păstoru de capre. [şi

Αἰγόνομος (ὁ, ἡ), (locu.) păscutu de capre; sau îndemînaticu, prinăosu la paşune de capre.
[αἴξ, αἰγός, νέμω].

Αἰγόνυξ, -υχος (ὁ, ἡ), caută Αἰγώνυξ,

Αἰγοπίθηκος (ὁ), unu felu de maimuţă cu figură de capră. [αἴξ, πίθηκος].

Αἰγόπλαστος (ὁ, ἡ), poet. plăsmuită, sau formată cu o capră. [αἴξ πλάττω].

Αἰγοπόδης, -ου (ὁ), poet. v. Αἰγιπόδης.

Αἰγοπρόσωπος (ὁ, ἡ), cel cu faţă, οbrazu de capră. [αἴξ, πρόσωπον].

Αἰγόπυρος (ὁ), caută Αἰγίπυρος.

Αἰγοσκελής, -έος (ὁ, ἡ), cel cu craci (picioare) de capră. [aἴξ, σκέλος].

Αἰγοτριχέω -ῶ, Viit. -ήσω. amu păru (lînă) de capră . [αἴξ, θρίξ, τριχός].
Αἰγότριψ, -ιβος (ὁ, ἡ), frecatu (călcatu) de capre. [αἴς, τρίβω].

Αἱγοφάγος, (ὁ, ἡ), mîncătoru de capre. [αἴξ, φάγω neîntr.]

Αἰγόφθαλμος (ὁ, ἡ), cel cu ochii de capră. [αἴξ, ὀφθαλμός].

Αἰγυπιός (ὁ) poet.vulturu. v. Γόψ.

Αἰγυλιός (ὁ), unu felu de pasăre noptoasă, unu soiu de bufniţă; (vezi şi Αἰγοθήλης).

Αἰγώνυξ, -υχος (ὁ, ἡ), poet. cel cu unghii de capră [αἴξ, ὄνυξ]. [de unde

Αἰγώνυχον (τό), unu felu de buruiană, meiu păsărescu.

Αἰγωπός (ὁ, ἡ),celu cu ochi, sau faţă de capră. [αἴς, ὤψ].

Ἀΐδας, -α sau -αο (ὁ), Dor. in locu de Ἀδης.

Αἰδείο, şi Αἴδεο, poet; în loc de Αἰδοῦ, porunc. al lui

Αἰδέομαι -οῦμαι, viit. -έσομαι, şi poet. -ήσομαι, şi -έσσομαι (nex. ᾐδέσθην, şi tr. de κu.
ᾔδεσμαι). mă sfiescu, mă ruşinezu, mă temu moraliceşte. «Αἴδεσθεν μὲν ἀνήνασθαι, δεῖσαν δδ
ὑποδέχθαι». (Ιn. II.) 2) respectezu, cinstescu. «Τοὺς φρονιμωτάτους αἰδούμενος, καὶ τoὺς
ἰσχυροτάτους φοβούμενος». (Ksen.) 3) mă înduplecu spre ertare, mă înblînzescu, mă
milostivescu. «Τά δε τ’αἴδεο, καὶ μ’ἐλέησον«. (Ιn. Χ.) [αἰδώς].

Αἴδεσθεν, Εol. în locu de ᾐδέσθησαν.

Αἰδέσιμος (ὁ, ἡ), atrăgătoru de sfială, respectu, simpatie către sine, sau respectacilă. 2) v.
Αἰδήμων. [αἴδεσις]. [de unde

Αἰδεσιμότης (ἡ), respectacilitate.

Αἴδεσις, εως (ἡ), v. Αἰδώς.

Αἰδεστός, ή sau -ός, -όν v. Αἰδέσιμος. [din Αἰδέω -ώ. viit. έσω (neîntr. act. al lui Αἰδέομαι,
din capre compusul καταιδέω,şi pas. tre. de cu. ἠδεσμένος sînt întrebuinţaţi intr' această
înssemnare), mişcă spre sfială, sau respectu, milă, simpatie şi cele asemenea; înduplecu spre
ertare, înblînzescu [αἰδώς].

Ἀΐδεο, Ion. în locu de ἅδου.

Ἀἰδηλος, (ὁ, ἡ,) poet. [ὰ, ἰδεῖν] nearătatu, nevăzutu, tainicu; nedesluşitu; necunoscutu;
neapropiatu; neaşteptatu. 2) neînsemnatu, neslăbitu. 3) vătămătoru; prăpăditoru.

Αἰδημονέω -ῶ; viit -ήσω. sîntu sriicosu, ruşinosu. [şi

Αἰδημόνως, adv. cu sfială, ruşine, modestie (smerenie, cumpatate). [şi

Αἰδημοσσύη (ἡ), sfială, ruşine, modestie. [din

Αἰδήμων, -ονος (ὁ, ἡ), sfiicosu, ruşinosu, neîndrăzneţu, modestu. «Ἰσοκράτης ὁ τῶν ῥητόρων
αἰδημονέστατος». (Aten.) [αἰδώς].

Ἀϊδής, -έος (ὁ, ἡ),poet. nevăzutu, nearătatu. [ὰ, ἰδεῖν].

Ἀΐδης, -ου (ὁ), poet. în locu de Ἀδης.

Αἰδήσιμος (ὁ, ἡ), poet. în locu de Αἰδέσιμος.

Ἄϊδi, poet. în loc de Ἄδη, dat. al lui Ἄδης.

Ἀΐὸιος [ἀεί], -α, sau -ος, -ον. de totdauna, vecnicu. [de unde

Ἀϊδιότης (ἡ), veşnicie. [şi

Ἀϊδίως, adv. în vecie.

Ἀϊδιής, -έος, şi

Ἀΐδιος, -οΰ (ὁ, ἡ), poet. v. Άϊδής, nevăzutu.

Αἰδοῖος (ὁ, ἡ), (compar. -ότερος, şi -έστερος, -ότατος, şi -έστατος) poet. [αἰδώς], v.
Αἰδέσιμος. 2) — Αἰδήμων, «Κακόν δ'αἰδοτος αλήτης». (Od.) (subst), Αἰδοῖον (τό), şi im.
Αἰδοῖα (τά), părţile păscătoare. [de unde

Αἰδοιώδης, -εος (ὁ, ἡ), care are ceva respectabilu, şi cam insuflă ruşine şi sfială.

Αἴδομαι, poet. in locu de Αἰδέομαι.

Ἄἴδος, poet. în locu de Ἄδου, pen. al lui Ἄδης.

Ἄϊδόσδε, şi (intr-una) ἀϊδόσδε, poet. în locu de ἐς ἄδου(se înţel. οἴκον, sau τόπον).

Ἀϊδοφοίτης, -ου (ὁ), cel ce merge des în iadu. [ἀΐδης, φοιτάω].

Αἰδόφρων, -ονος (ὁ, ἡ), poet. cel cu simţămîntu, sau disposiţie de modestie,

Pagina 50

şi simpatie (smeritu şi milosu). [αἰδώς, φρήν].

Ἀϊδρείη, şi Ἀϊδρηΐη (ἡ), Ion. în locu de Ἀϊδρία.

Ἀϊδρήεις, -εσσα, -εv. (mai nouă reformaţie a lui) Ἄϊδρις.

Ἀϊδρία (ἡ), neştiinţă, necercare. [din

Ἄϊδρις, -ιος şi -εος (ὁ, ἡ), poet. neştiitoru, neînvăţatu; necercatu, fără idee de ceva. [ἀ, ἴδρις].

Ἀϊδροδίκης, -ου (ὁ), şi

Ἀϊδρόδικος (ὁ, ἡ), necunoscătoru de dreptate, nedreptu, nelegiuitu, selbaticu. «Θῆρας

Ἀϊδροδίκας». (Ilind.) [ἄϊδρις, δίκη].

Ἀϊδροσύνη (ἡ), poet. v. Ἀϊδρία.

Ἀΐδρυτος (ὁ, ἡ), poet. în locu de Ἀνίδρυτος.

Αἰδὼ, ac. sing. al lui Αἰδώς. Ἀΐδων, -ωνος, şi

Ἀϊδω (δο) -νεύς, -έος, şi Ion. ῆος, poet. Ζeul iadului (Plutonu). [şi

Ἀϊδώνιος (ὁ, ἡ), poet. cuviincosu iadului, sau zeului iadului. [ἀΐδης].

Αἰδώς, -όος -οῦς (ἡ), [ὰ, ἰδεῖν, a nu vedea, fiind că sfiala opreşte vederea). sfiială, ruşine.
«Αἰδὼς, ʼΑργεῖοι». (Ιl. Ε.) 2) simţire, iuţire de cinste; morală frica de cele părute, sau în fiinţă
necinstite lucrururi «Αἰδώ θέσθ’ ἐνί θυμῶ ». (Ιl. Ο.) 3) smerenie; cumpătate, modestie. «Ἔπί
τοι πρέπει, γύναι, ὄμμασιν αἰδὼς καὶ χάρις.» (Om. Imn.) 4) respectu. «ʼΎπὸ τῶν ἄλλων
αἰδοῦς τεύξη». (Ksen.) 5) umilire spre ertare. compătimire «Αυκοσουρεῦσι δέ ἀπειθήσασιν
ἐγένοντο ὄμως παρά τὤν Ἀρκάδων αιδώς Δήμητρος ἔνεκα». (Paus.) 6) v. Αἰδοῖα, mădularele
cele ascunse. «Χλάῖνάν τʼ ἠ δὲ χιτῶνα, τά τʼ αἰδῶ ἀμφικαλύπτει». (Ιl. Β.)

Ἀϊδώς, adv. pe nevăzute. [ἀϊδής].

Αἰεθαλής, -έος (ὁ, ἡ), poet. în locu de ʼΑειθαλής.

Αἰεί, Ion. în locu de Ἀεί.

Αἰειγενέτης, -ου (ὁ), poet. în locu de Ἀειγενέτης.

Αἰείκοτε Ion. în locu de Ἀείποτε.

Αἰειτος, Ion. poet. în locu de Ἀετός.

Αἰέλουρος (ὁ şi ἡ) , Ion. în locu de Αἴλουρος.

Αἰέν, poet. în locu de Ἀεί.

Αἰένυπνος (ὁ, ἡ), poet. totdeauna adormitu. [αἰέν, ὔπνος].

Αἰές, Dor. în locu de Ἀεί.

Αἰετηδόν, adv. poet. ca vulturul [şi

Αἰετιαῖος, -α, -ov, şi

Αἰετόεις, -εσσα, -εν, poet. cuviinţosu la vulture; sau la coama casei [din

Αἰετος (ὀ), poet. în

Locu de Αετός.

Αἴζήεις; -εσσα, -εν, şi

Αἴζήϊος, şi

Αἰζηός (ὀ, ἠ), pοet. [ἀεὶ, ζέω], tînăru (al căruia sînge ferăe), ţeapănu; demteutu, aperu, vioiu.
«Πρόμαχος αἰζήεις». (At.) Verde în floarea sa. «βλάστημα αἰζάεν». (Esix.) vlăstaru.vîrtosu.

Αἰηνής, -έος (ὁ, ἡ), în locu de αἰανής.

Αἰήτης, -ου (ὁ), poet. în locu de Ἀήτης.

Αἴητος (ὁ, ἡ), poet. în locu Ἄητος.

Αἰητός, Dor. în locu de Ἀετός.

Αἴθʼ (în apoc.) poet. în locu de Αἴθε, Αἴτε.

Αἰθάλεος, şi Αἰθαλέος, -α, -ov, poet. arsu, pîrlitu de focu, sau de spuză. 2) arzătoru. [din

Αἰθάλη (ἡ), [αἴθω] spuză; funingene. (vezi şi ἀσβόλη, şi λιγνύς).

Αἰθάλής, -έος (ὁ, ἡ), poet. v. Αἰθαλέος.

Ἀϊθαλής, -έος (ὁ, ἡ), poet. în locu de Ἀειθαλής.

Αἰθαλίων, -ωνος (ὁ), negritu de arsură , pîrlitu (epit. al greerelui). [şi

Αἰθαλόεις, -εσσα, -εν, poet. v. ΑἰΟαλέος. [din

Αἴθαλος (ὁ, ἡ), poet. v. Αἰθάλεος. 2) (subst.) v. Αἰθάλη, [de unde

Αἰθαλόω -ώ, Viit. -ώσω. negrerscu ceva prin focu. 2) arză, facu ceva cenuşă. 3) prefacu ceva
în funingene. «Ἔοως ἄν αἰθαλώσης λιγνὺν αυτάρκη». (Discr.) [şi

Αἰθαλώδης, -εος (ὁ, ἡ), negritu de focu ca funingenea. [şi

Αἰθαλωτός, -ἡ, -όv, arsu, pîrlitu de focu, sau de spuză; prefăcutu în spuză, şi cenuşă.

Αἰθᾶν, Dop. în locu de Αἰθῶν, gen. im. fem. al lui Εἴθε.

Αἴθε, κοniunc. Dor. şi poet. în locu de Είθε.

Αἰθερεμβατέω -ώ, viit. -ήσω. v. Αἰθεροβατῶ. [αἰθὴρ, ὲν, βατέω].

Αἰθέριος, -α şi -ος,-ov, cel în eleru, sau din eteru, (văzduhu, aeru); cerescu. [αἰθήρ]. [de unde

Αἰθεριώδης, -εος (ὁ, ἡ), v. Αἰθερώδης. [şi

Αἰθερίως, adv. nalţ, în văzduhu, în aeru.

Αἰθεροβατέω -ώ, Viit. -ήσω.umălu în văzduhu, în aeru. [αἰθήρ, βατέω].

Αἰθεροβόσκης, -ου (ὁ), trăitoru locuitoru în eteru, în aeru. [αἰθήρ, βατέω].

Αἰθεροδρόμος (ὁ, ἡ), Com. alergătoru, curieru în aeru. [αἰθήρ, δρόμος].

Pagina 51

Αἰθεροειδής, -έος (ὁ, ἡ), cel ca eterul, văzduhul la faţă. [αἰθήρ, εἴδος].

Αἰθερολογέω -ῶ, Viit. -ήσω. Con. vorbescu despre eteru, şi cele dintr' însul [din

Αἰθορολόγος (ὁ, ἡ), cel ce vorbeşte despre eteru, astronomu. [αἰθήρ, λόγος].

Αἰθερονόμος (ὁ ἡ), poet. petrecătoru în eteru. [αἰθήρ, νέμομαι].

Αἰθερόπλαγκτος (ὁ, ἡ), poet. rătăcitu în eteru. [αἰθήρ, πλἄζομαφ

Αἰθερώδης, -εος (ὁ, ἡ), cel ca eterul.

Αἰθήεις, -εσσα, -εν, poet, v. Αἰθαλέος.

Αἰθήρ [αἴθω, ἀήρ], -έρος (ὁ, şi poet. ή), aerul de peste atmosferă foarte 'naltu, şi curatul;
cerul, unde locuiau Zeii; şi chiar atmosfericul aeru. « Αἰθὴρ ὐγρά, ψυχρά şi u. l.» 2) senunul,
curata lumină a cerului.«Οὐρανόθεν δʼ ὐπεῥῥάγη ἄσπετος αἰθήρ.» (Ιl. P.)

Αἰθόλιξ, -ικος (ἡ), v. Αίθύλιξ.

Αἰθοπία (ἡ), cea cu faţă negrită de soare; negricioasă (epit. al Dianel). [αἴθο), ὄψ, ὸπός].

Αἰθός, -ή, -όν. arsu, negritu de soare, sau de focu; negriciosu. 2) luminesu, focosu, strelucitu.
«Ἀσπίδοςαἰθᾶς». (Pind.) [şi

Αἰθος, -εος -ους (τό, şi ὁ), poet. arsură; focu; strelucire. [αἴ0ω|.

Αἴθουσα (ἡ); (plinu.) fem. partu. al lui Αίθω. 2) (subst. se înţel. στοά) predvoru gătutu, sau
arsu de soare (fiind că obignuiau a’l face către răsăpitu , sau miază-zi); sală, salonu (la cei de
acum). (vezi şi Αἴθριος).
Αἴθοψ, -οπος (ὁ, ἡ), arsu la faţă; (prin urm.) negru, luciosu. 2) arzătoru, sau negritoru de faţă.
3) înfocatu, strălucitoru. Vezi şi Αἴθο) ν. [ἄίΟω, ὄψ].

Αἴθρα [αἰθὴρ], -ας (ἡ), seninu, ceru curatu şi fara nori. «Τῦσαι ὑπ’ὴέρος, ποίησον δ’αἴθρην».
(Ιl. Ρ.) 2) răcoare; aeru rece ăruină.

Αἰθρανος (ὁ), un felu de mangalu încălzitoru de nicoare (turceşte,tandură, franţ. chauflerette).

Αἴθρη (ἡ), Ion. şi At. în locu de Αἴθρα.

Αἰθρηγενέτης, -ου (ὁ), şi

Αἰθρηγενής, -έος (ὁ, ἡ), poet. (epit. al crivăţului), născutu produsu din eteru; şi (act.)
producătoru de seninu, sau frigu şi βρκιπτ. [αἴθρη, γείνω].

Αἰθρήεις, -εσσα, -εν, poet. în locu de Αἴθριος, [şi

Aἰθρία (ἡ), v. Αἴθρη. [şi

Αἰθριάζω (ιάω), viit. -ασω. expuiu ceva afara la aeru în văzduhu.2) (nest.) petrecu afară subst
ceru, în frigu, fără învelitoare. 3) (uniper.) seninează se face seninu. «Αἰθριάζειν τὸν ἀέρα».
(Arist.) [şi

Αἴθρινος (ὁ, ἡ), v. Αἴθριος.

Αἰθριοκοιτέω -ῶ, viit. -ήσω. mă culcu afară subt văzduhu, la răcoare. [αἴθριος, κοίτη].

Αἴθριος, -α şi -ος, -ov, curatu, seninosu, nenorosu. 2) ecspusu în aeru. făcutu nevreme
seninoasă; rece, înghetatu. (neut.) Αἴθριον (τό) predvorul vecilor Romani numitu lat: Atrium.
[αἴθρη].

Αἰθροβατέω-ῶ, viit. -ής ( v. Αἰθεροβατέο). [din

Αἰθροβάτης, -ου (ὁ), umblătoru în eteru, în aeru, aerovatu. [αἴθρα, βατὴς].

Αἰθροδόνητος (ὁ, ἡ), poet. cel ce se cletină în eteru, în aeru. [αἴθρη, δονέω].

Αἰθροπλανής, -έος (ὁ, ἡ), poet. v. Αἰθερόπλαγκτος. [αἴθρη, πλάνη].

Αἰθροπολεύω (έω-ῶ), viit. -εύσω (-ήσω), poet. v. Αἰθεροβατέω -ῶ. [αἴθρη, πόλος].

Αἶθρος (ὁ), poet. frigul dimineţei; aeru reţosu; brumă. [αἴθρη].

Λἴθυγμα (τό), poet. întăritare de flacără suflată. 2) lucire de luminosu trupu mişcatu. 3)
scînteiere. 4) cărbune îmvălitu de aţîţat focul (de unde 5) (fig.) zădărire, îndemnu, pricină
întărîtătoare. « Ιἰυνοίας αἰθύγμα-τα». (Plb.)
Αἴθυια (ἡ), [αἴθω, pentru neagra sa faţă] ο pasăre de apă (cufundătoare), bodirlău, sau leşiţă.

Αἰθυιόθρεπτος (ὁ, ἡ), hrănită cu păsări αἴθυιαι sau trăitu în apă, ca αἴθυια pescaru. [αἴθυια,
τρέφομαι].

Αἰθυκτήρ (ὁ, ἡ), poet. [αἰθυσσω] repeziuosu, iute sau lezne mişcatu.

Αἰθυλικώδης, -εος (ὁ, ἡ), ca ο băşicuţă de arsură. [din

Αἰθύλιξ [αἴθω], -ικος (ή),băşică a peliţei din arsură.

Αἰθυσσω, [αἴθω] viit. -ύςω. poet. aţîţu, aprinzu; (fig.) îndemnu, întăritu. (neut.) mă aprinzu
lucescu; scînteiezu; (fig.) mă întărîtu, mă aprinzu; năvălescu.

Αἴθω, (prel. ἤθον, şi mai multu nu), aprinzu, arzu, înflăcărezu «Πὔρ αἴθειν». (Εr.) (şi fig.)
«Χόλον αἴθειν». (Analect.) (nestr.) arzu; luminezu; lucescu. «Ααμ-πτῆρες οὐκέτʼ ἤθον, (Sof.)
(pas.) mă aprinzu,

Pagina 52

mă arzu. «Τὰ δὲ αἴθεται κάλλιστα». (Εr.)

Αἴθων, -οντος, (ουσα, -ον). part. al lui Αἴθω.

Αἴθων, -ονος (ὁ), poet. [αἴθω]. arzătoru, înflăcărătoru. « Κεραυνὸς (λιμὸς) ». 2) focosu,
scînteietoru, luciosu. «Σίδηρος (Τρίπους, Αέβης, şi u. l.) ». 3) arsu, negritu de focu, sau de
fumu; arsu de soare; negriciosu; sau (une ori) roşu, bălanu; (fig.) răbdătoru ,vîrtosu. 4) iute;
ferbinte; repeziciosu; activu, aţeru. «Αἴθων ἀνήρ». (Sof.)

Αἴκα, Coniuncţ. Dor. În locu de ʼΕάν.

Αἰκάλλω, viit. -αλῶ. linguşescu, mîngîiu; înveseslescu.

Αἴκε, şi (mai'nainte de vocale) Αἴκεν, κοηΐδηκη, poet. în locu de ʼΕάν.

Αἰκέλιος, (ὁ, ἡ), poet. în locu de Ἀεiκέλιος.

Ἄϊκες (αἱ), caută αἴξ.

ἈΑϊκή (ή), poet. [ἀΐσσω] mişcare, săritură repede.

Ἀϊκής, şi Αἰκής, -έος (ὁ, ἡ), poet. v. Αεικής.

Αἰκία (ἡ); [ἀεική] rău tratamentu; οcărîre, necinstire; bătaie; rănire,şi u. l. 2) nenorocire;
ticăloşie. [de unde
Αἰκίζω, viit. -ίσω. Tratezu pe cineva rău; (necinstescu; batu; rănescu). « Νεκρον ». ciuntescu,
sau îi taiu mădularele spre batjocoră. « Τὰ χωρία » le taiu copacîi. [de unde

Αἴκισμα (τό), şi

Αίκισμός (ὁ), lovitură, bătaie; rănire; necinstire. [şi

Αἰκιστής, -οῦ (ὁ), şi Αἰκίστρια (ἠ), necinstitoru; lovitoru; rănitoru. [de unde.

Αἰκιστικός, -ή, -όv, aplecatu, dispusu spre a vătăma, a necinsti, şi u. l. 2) ceea ce se face în
felu de necinste, ce se deduce la necinstire.

Αἰκιστός, -ή, -όv, bîntuitu de necinstire, bătaie, şi u.l. sau ce se poate bîntui în orce chinu.
[αἰκίζομαι].

Ἀϊκτήρ (ὁ), poet.năvălitoru; repeziciosu. [ἀΐσσω].

Ἄϊκτος (ὁ, ἡ), [ά , ἰκνοῦμαι] neajunsu, neapropiatu v. Ἀνέφικτος.

Ἀϊκῶς, şi Αἰκῶς, adv. poet. v.Ἀεικῶς.

Αἴλινος (ὁ, ἡ), [αἴ, λῖνος, vezi zicerea]. tîngîciosu, plîgerosu, jalnicu. (subst.) cînticu
tîngîciosu, jălire.

Αἰλουριος (ὁ), unu felu de buriana, ce se mănîncă de cotoiul selbaticu. [Αἴλουρος]. (vezi
ἄσαρον).

Αἰλουρόμορφος (ὁ, ἡ), cel cu faţă de cotoiu selbaticu. [αἴλουρος, μορφή].

Αἴλουρος (ὁ), [αἰόλος, -οὐρά, pentru şerpcita mişcare a coadei lui ] cotoiu selbaticu. (la cei
noi 2) veveriţă.

Αἷμα (τό), sînge, «Αἴματος ἔμπλεως». (Luc.) 2) (fig.) οmoru « ʼEφʼ αἴματι φεύγειν ». (Dem.)
a se pîrî pentru omoru. 3) rudenie (mai cu sea.) din sînge. «Πρὸς αἴματος. sau Ἑν αἴματι εἷναί
τινι». a fi rudă cu cineva. 4) neamu, origină. «Ταύτης τε γενεῆς καὶ αἴματος εὔχομαι εἷναι.»
(La. Ζ. G.) 5) (rar şi poet.) cuţitu sîngeratu. Νεακόνητον αἷμα χειροῖν ἔχων. (Sof.)

Αἰμακο(κου) -ρία (ἡ), (mai cu sea. la. im.) [αἷμα, κορέννυμι] jertfă pentru morti. (mai mult la
Veoţieni şi Dorieni).

Αἰμακτός, -ή, -όν, sîngeratu. [αἰμάττω].

Αἰμαλέος, -α, -ov, poet. sîngerosu. [αἷμα].

Αἰμαλωπίς, -ίδος (ἡ), sînge cu materie poroioasă strînsu din întîmplare în οchi. [din
Αἰμάλωψ [αἰμαλέος, ὤψ, sau μώλωψ], -ωπος (ὁ), cel ce are sînge în ochi, (cel ce pătimeşte
de Αἰραλωπίς); sîngerosu. 2) v. Αἰμαλωχίς, şi μώλωψ. 3) sînge stricatu.

Αἰμαποσία (ἡ), v. Αἰματοποσία.

Αἰμάς, -άδος (ἡ), învîlmuratăvărsare de sînge. [αἷμα].

Αἰμασιά, (ἡ) , [αἰμός, sau αἰμάσσω] îngrădire de mărăcini; sau şi de pietre şi cărămizi.
«Αἰμασιὴν πλίνθων ὀπτέων». (Εr.) [de unde

Αἰμασιώδης, -εος (ὁ, ἡ), cel ca ο îngrădire.

Αἰμάσσω, viit. -άξω. sîngerezu. 2) sîntu sîngeratu; sau roşu ca sîngele. [αἷμα].

Αἰματεκχυσία (ἡ), (Scr.) vărsare de sînge. [αἷμα, ἐκ, χέω].

Αἰματηρός, -ά, -όv, poet. sîngeraticu. v. Αἰματόεις. [αἷμα, -τος].

Αἰματηφόρος, (ὁ, ἡ), aducătoru, pricinuitoru de vărsare de sînge de înjunghiere. [αἷμα, φέρω].

Αἰματία, (ἡ), zeama cea neagră a Lacedemonenior, ce se facea cu sînge. [şi

Αἰματικός, şi (rar.) Αἰμάτινος, -η, -ov, v. Αἰματώδης. [şi

Αἰμάτιόν (τό), Dim. al, lui αἷμα, sîncimoru, puţinu sînge. [şi

Αἰματίτης, -ου (ὁ), şi Αἰματῖτις, -ιδος (ἡ), cuviinciosu la (asemenea, sau făcutu cu) sînge.
«Αἰματίτης λίθος, sau (numai) αἰματίτης», piatra ematostatul. « Αἰματῖτις φλέψ». vîna
sîngelui. «Χορδὴ αἰματῖτις» cîrnatu facutu cu sînge. [αἷμα].

Αἰματοδόχος (ὁ, ἡ), v. Αἰμοδόχος.