Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
Comunicarea a fost definita ca o formă particulară a relaţiei de schimb între două sau mai
multe persoane, două sau mai multe grupuri.
Esenţiale pentru actul comunicării sunt:
1) relaţia dintre indivizi sau dintre grupuri,
2) schimbul, transmiterea şi receptarea de semnificaţii,
3) modificarea voită sau nu a comportamentului celor angajati.
TIPURI DE COMUNICARE :
Comunicarea interpersonală presupune cel putin doi participanţi şi ocupă un loc aparte în
ierarhia tipurilor de comunicare, deoarece prezintă, mai mult decât oricare dintre acestea, calitatea
de a influenţa opiniile, atitudinile şi credinţele oamenilor.
Comunicarea interpersonală este guvernată de o serie de principii:
- principiul alternanţei implică atât pentru locutor, cât şi pentru interlocutor, intrarea într-o
disciplină a comunicării, într-un joc al asumării, recunoaşterii, negocierii de roluri
- principiul cooperării presupune, în comunicarea interpersonală şi implicit în cea didactică,
respectarea anumitor reguli:
a) regula cantităţii (mesajul transmis trebuie să conţină doar informaţia necesară);
b) regula calităţii (informaţiile transmise trebuie să fie corecte);
c) regula relaţiei (intervenţiile locutorului trebuie să fie pertinente, relevante pentru subiectul avut în
vedere);
d) regula manierei (mesajul transmis trebuie să fie clar, concis, logic);
- principiul politetii implică strategii de evitare a amenintarilor la adresa feţei
pozitive/negative a locutorului/interlocutorului;
- principiul ritualizării.
2
Comunicarea interpersonală (relaţia „de la om la om” şi „între patru ochi”) – oferă
şansa unei adevărate cunoaşteri a interlocutorului şi are frecvent ca obiectiv influenţarea
interlocutorului. Limbajul nonverbal are aici un teren fertil de manifestare.
Pentru a putea colabora, oamenii învaţă să comunice unii cu alţii, să aibă deschidere, să se
înţeleagă şi să se cunoască pe sine.
Totuşi, prin comunicare, reuşim să stabilim relaţii între o imagine personală şi imaginea
celuilalt şi mai puţin între persoane cu întreaga lor realitate.
Imaginile de sine implicate în comunicare sunt în continuă modificare în funcţie de intenţii,
de nevoi, de nivel al autocunoaşterii şi al cunoaşterii celuilalt.
Comunicarea poate permite relaţia în condiţii de schimbare şi de aceea atunci când apar
defecte de comunicare acestea se resimt la nivelul relaţiei interpersonale, tinzând să modifice
imaginea celuilalt în mintea noastră.
Capacitatea de verificare
Nu este suficientă transmiterea clară a unui mesaj, este important să verificăm felul în care
el a fost înţeles. Aceasta pentru că înţelegerea unui mesaj este adesea bruiată de ceea ce dorim sau
ne temem să auzim, de experienţe anterioare şi aşteptări.
De aceea, este esenţial să verificăm că ceea ce am vrut să transmitem s-a înţeles corect.
Dincolo de aceste capacităţi care creează un mediu mai bun pentru comunicare există
mesajul ca şi conţinut al acesteia, un conţinut conştient sau inconştient, direct sau subliminal, verbal
sau nonverbal, direct sau indirect.
Indiferent cum ar fi acest conţinut el influenţează în mod major relaţia de comunicare.
De aceea este important ca mesajul să aibă câteva calităţi care să îl facă mai uşor de
receptat:
Să fie interesant
3
Mesajul ar trebui să fie interesant mai ales pentru cel ce îl receptează şi nu doar pentru cel
care îl transmite.
De multe ori, atunci când comunicăm, selectăm acele mesaje care ni se par nouă interesante,
dar ar fi bine să operăm această selecţie în funcţii de ceea ce îi interesează pe cei cu care
comunicăm.
Să fie rezonabil
Forma şi conţinutul mesajului ar trebui adecvate la contextul relaţiei existente, să nu fie în
nici un fel deranjante, să nu pună în dificultate şi nici să nu solicite mai mult decât oferă.
Multe dintre mesajele pe care le transmitem sunt de fapt cerinţe, solicitări, pretenţii,
aşteptări. Toate acestea ne obosesc interlocutorul şi îl fac să se apere ne mai ascultându-ne.
De aceea este necesară o analiză pentru ca mesajele noastre să poată conţine mai multe
soluţii, oferte de sprijin.
Să fie adecvat
-l pe Platon care spune că nu există fructe ca atare ci doar mere, pere etc., putem considera
că nu există comunicare în mod ideal, ci situaţii particulare de comunicare.
Astfel, este importantă adecvarea vie şi spontană la cel cu care vorbim şi la propria noastră
stare din momentul comunicării.
De aceea, aici „reţetele” pentru o bună comunicare mai mult încurcă deoarece lasă prea
puţin loc pentru adecvare şi veridicitate.
Să fie clar
Receptarea conţinutului mesajului depinde foarte mult de forma în care este transmis de
aceea este important să se aleagă un limbaj potrivit pentru situaţie, să fie evitate exprimările prea
lungi, prea complicate, prea condensate sau mixajele de mesaje.
Să fie complet
Un mesaj are nevoie să conţină toate „elementele-ancoră” de care depinde realizarea lui:
date despre timp, spaţiu, mijloace, persoane.
Să fie flexibil
Un mesaj al unei comunicări veritabile se construieşte împreună cu cei cărora se adresează.
Mesajul nu este oferit implacabil ca un verdict, ci se constituie şi ajustează pe parcursul
discuţiei adecvându-se la participanţi în aşa fel încât, produsul final al comunicării să aparţină
deopotrivă tuturor partenerilor de discuţie.
4
Cadru propice pentru comunicare
Comerţul
Dacă grădiniţa devine Mall, un spaţiu în care se comercializează tot felul de lucruri, iar
părinţii sunt consideraţi o ţintă sigură de cumpărare, aceştia încep treptat să se îndoiască de
intenţiile educative, ajungând în situaţia de a refuza şi ceea ce copilul ar avea nevoie. Şi aici este
necesară o atitudine de nesusţinere a acestor imixtiuni de roluri: la grădiniţă copilul are nevoie de un
spaţiu adecvat în amenajarea căruia părinţii se pot implica, dar asta nu înseamnă că se ajunge la
supradimensionarea „parcului” de jucării, că „trebuie” un televizor, că părinţii devin cumpărători
siguri pentru tot ce nu s-ar putea comercializa în magazin (ca să nu o supere pe educatoare, ca să nu
fie mai prejos decât alţi părinţi, pentru că toţi ceilalţi copii au cumpărat).
Impunerea
Oamenii se simt respectaţi atunci când li se respectă libertatea de a decide. Dar dacă aceste
libertăţi îi sunt restrânse părintelui în sensul că el nu are acces la mediul de grădiniţă, el nu poate
decide nimic în privinţa copilului în perioada în care acesta este la grădiniţă, părintele nu numai că
se simte neliber şi infantilizat, ci se simte şi deposedat de propriul copil. Aici părintele nu are prea
mult de câştigat dacă răspunde cu aceeaşi monedă adoptând el însuşi o poziţie de superioritate şi
impunându-şi cerinţe multe şi nerezonabile. Cel mai adecvat este ca părintele să se arate interesat de
stabilirea unei comunicări care să ducă la explicaţii asupra impunerilor respective şi consecvent
interesat de propriul copil indiferent de atitudinea grădiniţei.
6
Forme de activitate în comunicarea cu părinţii
Formele de colaborare ale familiei cu grădinițs sunt, în general bine cunoscute şi fiecare
grădiniță/ educatoare are libertatea de a stabili acele modalităţi care se dovedesc eficiente. În cele ce
urmează voi prezenta câteva forme de activitate care se desfăşoară în grădinița noastră, cu caracter
permanent, dar şi unele activităţi proprii.
- Sedințe cu părinții (la început de an școlar, la sfârșitul fiecărui semestru);
- Serbări ( de Craciun și de sfârșit de an școlar);
- Programe artistice (cu ocazia unor zile importante);
- Lecții demonstrative;
- Vizite;
- Excursii;
- Spectacole de teatru și spectacole musicale;
- Sărbătorirea zileleo de naștere ale copiilor;
- Zilele grădiniței;
- Discutii zilnice cu părinții privind progresul copiilor;
- Expoziții cu lucrările copiilor;
- Implicarea părinților în realizarea de costume pentru copii cu ocazia diferitelor
evenimente.
Comunicarea a fost definită ca o formă particulară a relaţiei de schimb între două sau mai
multe persoane, două sau mai multe grupuri.
Esenţiale pentru actul comunicării sunt:
· relaţia dintre indivizi sau dintre grupuri,
· schimbul, transmiterea şi receptarea de semnificaţii,
· modificarea voită sau nu a comportamentului celor angajați.
Analizată din perspectivă psihopedagogică, comunicarea didactică prin dialog euristic apare
ca un model interactiv, profesorul și elevul fiind în acelaşi timp emiţător şi receptor, creându-se
între ei o relaţie de schimb de idei, de corectări şi completări.
Profesorul este un actor. El joacă un rol. Modul de transmitere a informațiilor, mesajul în
sine, prezența sa, entuziasmul, implicarea, convingerea sa, pasiunea, siguranța, ținuta, postura, sunt
elemente care asigura reușita procesului didactic. Toate aceste elemente alcătuiesc comunicarea
didactică.
7
· mesajul didactic (repertoriul) are o dimensiune explicativ-demonstrativă şi este transmis
elevilor folosind strategii didactice adecvate dezvoltării intelectuale a acestora şi nivelului de
cunoştinţe pentru a fi înţeles de elevi;
· comunicarea se reglează şi autoreglează cu ajutorul unor retroacțiuni (feed-back şi feed-
forward), înlocuind blocajele care pot să apară pe parcurs.
În cadrul interacțiunii profesor-elev, comunicarea psihopedagogică îndeplinește mai multe
funcții: funcţia informativă, de transmitere a mesajului didactic şi educativ; funcţia formativă, de
stimulare a gândirii şi a imaginaţiei la elevi; funcţia educativă, de transmitere a influenţelor
educaţionale, de coeziune şi afirmare a grupurilor şcolare; funcţia de evaluare şi reglare a procesului
de predare - învăţare; funcţia de rezolvare a problemelor educaţionale şi a conflictelor şcolare.
Competența comunicațională pentru profesor presupune achiziții de cunoștințe și abilități
din mai multe domenii:
· cunoașterea influenței contextului comunicațional asupra conținutului și formei comunicării,
precum și adaptarea comportamentului de comunicare la acesta;
· cunoașterea regulilor comunicaționale și a impactului comunicării paraverbale și nonverbale
în cadrul comunicării didactice;
· cunoașterea psihologiei umane și școlare, abilitate de relaționare cu elevii;
· cunoașterea culturii interlocutorilor, deoarece limbajul nonverbal diferă de la o cultură la alta,
iar ceea ce este considerat eficient în comunicare pentru o cultură poate fi ineficient pentru o alta.
În comunicarea didactică profesorul trebuie să-i facă pe elevi să simtă ca are o vocație în
aceasă direcție, că este un partener de încredere, care dorește un dialog autentic. Competența de
comunicare se va manifesta și prin capacitatea de ascultare a elevilor. Cei mai apreciați profesori
sunt cei care permit libertatea de exprimare a elevilor, care nu-i fac nici să se simtă judecați, nici
manipulați, ci cei care le oferă sentimentul de siguranță și libertatea comunicării.
1. Tehnici verbale:
- Mingea de tenis: exercițiu în perechi, fiecare persoană trebuind să fie atentă la replica
anterioară, să o preia și să o dezvlote, demonstrănd astfel asumarea ipostazei de
ascultător active;
- Sunt de acord/Nu sunt de acord – un interlocutor este de acord cu locutorul și caută
puncte commune cu acesta; un al doilea interlocutor nu este de acord cu locutorul și
caută elementele care să-l pună pe acesta într-o poziție ingrată;
- exerciții de oferire de feedback – aprecieri, laude, critici motivate, replică
disprețuitoare/ironic etc.
2. Tehnici nonverbale:
- In oglindă: exercițiu în perechi – interlocutorul trebuie să fie atent la gestica și mimica
locutorului și să le imite;
- exerciții de percepție – participanții , cu ochii închiși, trebuie să discrimineze toate
mirosurile reperabile în contextual comunicativ în care se află, respective toate mișcările
pe care le simt în jurul lor;
- Interlocutorul obiectiv/ Interlocutorul subiectiv – o persoană stă în fața colegilor; aceștia
trebuie să spună ce le comunică-mai întâi, obiectiv, apoi subiectiv- comportamentul
nonverbal al persoanei respective;
- Ce reprezintă? – interlocutorul trebuie să numească ce a vrut să comunice un grup de
partcipanți așezați într-un anumit mod în contextual comunicativ respective;
- Tipuri de spectator – participanții trebuie să-și assume rolul de spectator ai unei piese de
tatru, ai unui film la cinematograf, ai unui meci de fotbal pe stadion etc.;
- Spiritul de observație în acțiune: participanții sunt provocați să adune cât mai multe
informații observându-și colegii în pauză, studiind călătorii din autobus, mimica
oamenilor întâlnuți în drum spre casă etc.
10
3. Tehnici paraverbale:
- exerciții de percepție – participanții, cu ochii închiși, trebuie să discrimineze toate
sunetele care se aud în intervalul de timp indicat;
- Ritmul cu mesaj ascuns – participanții trebuie să asocieze diferite ritmuri înregistrate cu
mesaje posibile; ulterior, le sunt prezentate mesajele originale, se stabilește
corespondența ritm-mesaj și se compară cu răspunsurile oferite inițial de participanți;
- Cu accent/fără accent – participanții trebuie să diferențieze sensurile aceluiași mesaj
accentuat diferit de la o enunțare la alta;
- Intonația salvatoare – o persoană comunică neinteligibil un mesaj (într-o limba
inventată, folosind formule matematice etc.) însă cu intonația corespunzătoare sensului
pe care dorește să-l transmit; interlocutorii sunt provocați să decodeze mesajul.
12