Sunteți pe pagina 1din 12

22 martie 2013

1. Limbaj şi comunicare în grădiniţa de copii; (Workshop-uri: a.


“Tehnici de comunicare interpersonală actualizate în comunicarea
cu părinţii” , b. “Spectacolul” comunicării didactice – tehnici ale
artei actoriceşti valorificate în comunicarea didactică în grădiniţă”;
2. Analiza implementării programului de educaţie parentală
“Educaţi aşa”

1
Comunicarea a fost definita ca o formă particulară a relaţiei de schimb între două sau mai
multe persoane, două sau mai multe grupuri.
Esenţiale pentru actul comunicării sunt:
1) relaţia dintre indivizi sau dintre grupuri,
2) schimbul, transmiterea şi receptarea de semnificaţii,
3) modificarea voită sau nu a comportamentului celor angajati.
TIPURI DE COMUNICARE :

Dupa nivelul interactiunii:


a) intrapersonală
b) interpersonala
c) de grup
d) de masa
e) publica sau mediatica.

Dupa tipul de cod utilizat


a) verbala (orala si scrisa)
b) paraverbala
c) nonverbala.

Dupa canalul utilizat


a) directa (nemijlocita)
b) mediata (când se folosesc canale intermediare cum ar fi cartile, televiziunea, radioul,
telefonul, internetul, aparatele foto, camerele de filmat etc. ).

Comunicare nonverbală; se realizează prin intermediul mijloacelor nonverbale( corpul


uman, spaţiul sau teritoriul, imaginea).
Comunicarea verbală (limbajul). Limbajul este unul dintre mijloacele cele mai specific
umane, cel mai frecvent folosit în comunicarea interumana. Limbajul, constituie expresia şi
realizarea conduitelor verbale.
In cadrul comunicarii verbale distingem:
- comunicarea orala
- comunicarea scrisa

Comunicarea interpersonală presupune cel putin doi participanţi şi ocupă un loc aparte în
ierarhia tipurilor de comunicare, deoarece prezintă, mai mult decât oricare dintre acestea, calitatea
de a influenţa opiniile, atitudinile şi credinţele oamenilor.
Comunicarea interpersonală este guvernată de o serie de principii:
- principiul alternanţei implică atât pentru locutor, cât şi pentru interlocutor, intrarea într-o
disciplină a comunicării, într-un joc al asumării, recunoaşterii, negocierii de roluri
- principiul cooperării presupune, în comunicarea interpersonală şi implicit în cea didactică,
respectarea anumitor reguli:
a) regula cantităţii (mesajul transmis trebuie să conţină doar informaţia necesară);
b) regula calităţii (informaţiile transmise trebuie să fie corecte);
c) regula relaţiei (intervenţiile locutorului trebuie să fie pertinente, relevante pentru subiectul avut în
vedere);
d) regula manierei (mesajul transmis trebuie să fie clar, concis, logic);
- principiul politetii implică strategii de evitare a amenintarilor la adresa feţei
pozitive/negative a locutorului/interlocutorului;
- principiul ritualizării.
2
Comunicarea interpersonală (relaţia „de la om la om” şi „între patru ochi”) – oferă
şansa unei adevărate cunoaşteri a interlocutorului şi are frecvent ca obiectiv influenţarea
interlocutorului. Limbajul nonverbal are aici un teren fertil de manifestare.

Pentru a putea colabora, oamenii învaţă să comunice unii cu alţii, să aibă deschidere, să se
înţeleagă şi să se cunoască pe sine.
Totuşi, prin comunicare, reuşim să stabilim relaţii între o imagine personală şi imaginea
celuilalt şi mai puţin între persoane cu întreaga lor realitate.
Imaginile de sine implicate în comunicare sunt în continuă modificare în funcţie de intenţii,
de nevoi, de nivel al autocunoaşterii şi al cunoaşterii celuilalt.
Comunicarea poate permite relaţia în condiţii de schimbare şi de aceea atunci când apar
defecte de comunicare acestea se resimt la nivelul relaţiei interpersonale, tinzând să modifice
imaginea celuilalt în mintea noastră.

Capacităţi necesare unei bune comunicări

Capacitatea de a „ne pune în locul celuilalt”


E important ca mesajul pe care îl transmitem altora să fie analizat din punctul lor de vedere.
Astfel, un exerciţiu de empatie (cum m-aş simţi eu dacă cineva mi-ar spune aceasta) ar putea aduce
ajustări importante mesajului eliberându-l de eventuale elemente nerezonabile, de intruzivitate, de
nedelicateţe.

Capacitatea de a găsi momentul potrivit


Atunci când este transmis un mesaj trebuie să existe disponibilitate de ascultare, de aceea
este importantă găsirea momentului, a spaţiului propice şi de captarea interesului.
Dacă transmitem un mesaj important pentru noi atunci când ascultătorul nostru are o altă
preocupare, are o problemă personală serioasă la care se gândeşte, este obosit, grăbit sau
dezinteresat, este puţin probabil ca impactul să fie cel aşteptat.

Capacitatea de verificare
Nu este suficientă transmiterea clară a unui mesaj, este important să verificăm felul în care
el a fost înţeles. Aceasta pentru că înţelegerea unui mesaj este adesea bruiată de ceea ce dorim sau
ne temem să auzim, de experienţe anterioare şi aşteptări.
De aceea, este esenţial să verificăm că ceea ce am vrut să transmitem s-a înţeles corect.

Capacitatea de ascultare a celuilalt


Exprimarea unui mesaj nu poate fi completă dacă nu lasă loc pentru răspunsul celui căruia i
se adresează. Astfel se poate aproxima o construcţie comună, flexibilă în care fiecare se poate
regăsi. Aceasta pentru că un mesaj presupune o cerinţă de ascultare care are nevoie de reciprocitate:
Voi fi mai degrabă ascultată dacă sunt capabilă de a-l asculta pe celălalt decât dacă mă interesează
numai ceea ce doresc eu să transmit.

Calităţi ale mesajului comunicat

Dincolo de aceste capacităţi care creează un mediu mai bun pentru comunicare există
mesajul ca şi conţinut al acesteia, un conţinut conştient sau inconştient, direct sau subliminal, verbal
sau nonverbal, direct sau indirect.
Indiferent cum ar fi acest conţinut el influenţează în mod major relaţia de comunicare.
De aceea este important ca mesajul să aibă câteva calităţi care să îl facă mai uşor de
receptat:

Să fie interesant
3
Mesajul ar trebui să fie interesant mai ales pentru cel ce îl receptează şi nu doar pentru cel
care îl transmite.
De multe ori, atunci când comunicăm, selectăm acele mesaje care ni se par nouă interesante,
dar ar fi bine să operăm această selecţie în funcţii de ceea ce îi interesează pe cei cu care
comunicăm.

Să fie rezonabil
Forma şi conţinutul mesajului ar trebui adecvate la contextul relaţiei existente, să nu fie în
nici un fel deranjante, să nu pună în dificultate şi nici să nu solicite mai mult decât oferă.
Multe dintre mesajele pe care le transmitem sunt de fapt cerinţe, solicitări, pretenţii,
aşteptări. Toate acestea ne obosesc interlocutorul şi îl fac să se apere ne mai ascultându-ne.
De aceea este necesară o analiză pentru ca mesajele noastre să poată conţine mai multe
soluţii, oferte de sprijin.

Să conţină cât mai puţine elemente de bruiaj


Bruiajul provine adesea din contradicţii între:
- verbal şi nonverbal - de pildă, în cazul unei minciuni, mesajul verbal este contrazis de aspecte ale
comunicării nonverbale: vocea nesigură, privirea ce evită ochii celuilalt, mîinile îşi găsesc ceva de
lucru;
- conştient şi inconştient
- direct şi subliminal - mama poate să nege că este angoasată pentru că îşi lasă copilul la grădiniţă,
dar comportamentul ei arată exact opusul.
Toate aceste contradicţii sunt obositoare şi conduc la un sentiment de neîncredere.
De aceea este bine să ne analizăm stările şi să ni le acceptăm aşa cum sunt pe principiul că
mai bună este o stare proastă reală decât una bine ascunsă care naşte o grămadă de suspiciuni.

Să fie adecvat
-l pe Platon care spune că nu există fructe ca atare ci doar mere, pere etc., putem considera
că nu există comunicare în mod ideal, ci situaţii particulare de comunicare.
Astfel, este importantă adecvarea vie şi spontană la cel cu care vorbim şi la propria noastră
stare din momentul comunicării.
De aceea, aici „reţetele” pentru o bună comunicare mai mult încurcă deoarece lasă prea
puţin loc pentru adecvare şi veridicitate.

Să fie clar
Receptarea conţinutului mesajului depinde foarte mult de forma în care este transmis de
aceea este important să se aleagă un limbaj potrivit pentru situaţie, să fie evitate exprimările prea
lungi, prea complicate, prea condensate sau mixajele de mesaje.

Să fie complet
Un mesaj are nevoie să conţină toate „elementele-ancoră” de care depinde realizarea lui:
date despre timp, spaţiu, mijloace, persoane.

Să fie flexibil
Un mesaj al unei comunicări veritabile se construieşte împreună cu cei cărora se adresează.
Mesajul nu este oferit implacabil ca un verdict, ci se constituie şi ajustează pe parcursul
discuţiei adecvându-se la participanţi în aşa fel încât, produsul final al comunicării să aparţină
deopotrivă tuturor partenerilor de discuţie.

4
Cadru propice pentru comunicare

În comunicarea dintre părinţi şi educatoare este necesar să se menţină un cadru constant al


acestei relaţii speciale care să fie asigurator pentru ambii parteneri.
Elementele de structură ale acestui cadru sunt foarte importante şi nu ar trebui tulburate dacă
nu dorim degenerarea într-un alt tip de relaţie (de prietenie, de conflict, de concurenţă, de
indiferenţă) care, cu greu, mai poate corespunde nevoilor copilului.
Relaţia dintre părinte şi educatoare se sprijină pe respectul reciproc şi conştientizarea
importanţei celuilalt pentru munca proprie: educatoarea realizează susţinerea părintelui şi părintele
apreciază implicarea educatoarei în devenirea copilului său.
Relaţia dintre părinţi şi educatoare este subsumată unui scop comun care a făcut-o posibilă şi
care o menţine.
Dacă relaţia tinde să evolueze în alta, scopul comun are de suferit. De aceea este bine să nu
se realizeze prea multe combinaţii relaţionare în acest sector:
Menţinerea unei relaţii de colaborare educativă între părinte şi educatoare este foarte
importantă pentru devenirea copilului şi de aceea această relaţie nu ar trebui viciată de alte direcţii
tentante pentru adulţi, de beneficii colaterale sau mixări de relaţii care ar putea impieta buna
funcţionare.
Astfel, relaţia dintre părinte şi educatoare este necesar să se prezinte ca o colaborare strict
educativă în jurul copilului, plină de respect şi de schimburi reciproce de informaţii şi păreri.

Ce poate împiedica o bună comunicare

Lipsa de susţinere şi înţelegere la nevoie


Dacă părintele are nevoie să fie înţeles într-o situaţie dificilă pentru el şi nu găseşte acest
sprijin, s-ar putea să devină reticent, poate chiar răuvoitor.
Înţelegerea însă nu înseamnă eludarea regulilor, ci deschidere constantă şi asigurarea
siguranţei copilului.

Lipsa unei deschideri spre comunicare


Pentru a crea o relaţie de încredere reciprocă, oamenii au nevoie de un timp în care să se
cunoască.
Dacă însă, acest timp nu este acordat (fie de către educatoarea prea ocupată, fie de către
părintele şi el prea ocupat) – este foarte probabil ca lipsa cunoaşterii realităţii să fie înlocuită de
presupuneri şi proiecţii care deseori duc la conflict.

Comunicarea prin intermediari


O comunicare veritabilă se află adesea viciată de intermediari.
De aceea părintele ar trebui să-şi facă timp ca măcar din când în când să îşi ia sau aducă
singur copilul la grădiniţă. Bona sau bunica pot avea propria lor înţelegere care nu este musai să fie
identică cu a părintelui.
De asemenea, bona prin transmiterea rece a unor cerinţe ale familiei poate, fără să vrea, să
transmită o atitudine de superioritate deranjantă pentru educatoare. Acelaşi sentiment îl poate avea
şi părintele care, deşi vine la grădiniţă, în loc să-i fie comunicate verbal unele lucruri despre
activitate şi copil le citeşte exprimate impersonal, la un avizier.
Nici comunicarea prin intermediului unui părinte anume delegat să înştiinţeze părinţii nu
este acceptabilă deoarece părintele simte frustrarea de a nu avea o directă relaţie cu educatoarea
care şi-a ales preferaţi din rândul părinţilor.

Comunicarea unor nemulţumiri plecând de la fapte concrete


5
Adesea nemulţumirile în relaţia părinte–educator sunt difuze şi generate mai mult de o lipsă
de înţelegere reciprocă, de incompatibilităţi de personalitate sau de un start de relaţie defectuos.
Cu toate acestea, atunci când aceste nemulţumiri sunt exprimate, formularea se centrează pe
lucruri minore neesenţiale, care adesea prind o formă exagerată.
Exprimarea, în acest caz, este realizată pentru detensionare personală şi nu pentru
îmbunătăţirea relaţiei iar efectul este unul de exagerare a conflictului şi de întărire a lui şi nicidecum
de soluţionare.

Lipsa de colaborare între cele două educatoare


În grupele în care educatoarele nu sunt compatibile şi nu se înţeleg între ele şi părinţii sunt
mai tensionaţi şi mai conflictuali.
Se poate întâmpla chiar să existe tabere de susţinători ai uneia sau alteia dintre educatoare,
sau ca părinţii să fie acaparaţi de către o educatoare şi să o marginalizeze pe cealaltă.
Este o tensiune care nu oferă copilului un mediu de siguranţă şi care tensionează părinţii fără
nici un scop pozitiv.
Părinţii aici ar trebui să ceară explicit şi direct rezolvarea situaţiei: fie să se găsească unele
căi de armonizare, fie să se decidă încetarea colaborării celor două.
Oricum părinţii nu ar trebui să se lase antrenaţi într-un conflict care nu este al lor.

Comerţul
Dacă grădiniţa devine Mall, un spaţiu în care se comercializează tot felul de lucruri, iar
părinţii sunt consideraţi o ţintă sigură de cumpărare, aceştia încep treptat să se îndoiască de
intenţiile educative, ajungând în situaţia de a refuza şi ceea ce copilul ar avea nevoie. Şi aici este
necesară o atitudine de nesusţinere a acestor imixtiuni de roluri: la grădiniţă copilul are nevoie de un
spaţiu adecvat în amenajarea căruia părinţii se pot implica, dar asta nu înseamnă că se ajunge la
supradimensionarea „parcului” de jucării, că „trebuie” un televizor, că părinţii devin cumpărători
siguri pentru tot ce nu s-ar putea comercializa în magazin (ca să nu o supere pe educatoare, ca să nu
fie mai prejos decât alţi părinţi, pentru că toţi ceilalţi copii au cumpărat).

Impunerea
Oamenii se simt respectaţi atunci când li se respectă libertatea de a decide. Dar dacă aceste
libertăţi îi sunt restrânse părintelui în sensul că el nu are acces la mediul de grădiniţă, el nu poate
decide nimic în privinţa copilului în perioada în care acesta este la grădiniţă, părintele nu numai că
se simte neliber şi infantilizat, ci se simte şi deposedat de propriul copil. Aici părintele nu are prea
mult de câştigat dacă răspunde cu aceeaşi monedă adoptând el însuşi o poziţie de superioritate şi
impunându-şi cerinţe multe şi nerezonabile. Cel mai adecvat este ca părintele să se arate interesat de
stabilirea unei comunicări care să ducă la explicaţii asupra impunerilor respective şi consecvent
interesat de propriul copil indiferent de atitudinea grădiniţei.

6
Forme de activitate în comunicarea cu părinţii
Formele de colaborare ale familiei cu grădinițs sunt, în general bine cunoscute şi fiecare
grădiniță/ educatoare are libertatea de a stabili acele modalităţi care se dovedesc eficiente. În cele ce
urmează voi prezenta câteva forme de activitate care se desfăşoară în grădinița noastră, cu caracter
permanent, dar şi unele activităţi proprii.
- Sedințe cu părinții (la început de an școlar, la sfârșitul fiecărui semestru);
- Serbări ( de Craciun și de sfârșit de an școlar);
- Programe artistice (cu ocazia unor zile importante);
- Lecții demonstrative;
- Vizite;
- Excursii;
- Spectacole de teatru și spectacole musicale;
- Sărbătorirea zileleo de naștere ale copiilor;
- Zilele grădiniței;
- Discutii zilnice cu părinții privind progresul copiilor;
- Expoziții cu lucrările copiilor;
- Implicarea părinților în realizarea de costume pentru copii cu ocazia diferitelor
evenimente.

Comunicarea a fost definită ca o formă particulară a relaţiei de schimb între două sau mai
multe persoane, două sau mai multe grupuri.
Esenţiale pentru actul comunicării sunt:
· relaţia dintre indivizi sau dintre grupuri,
· schimbul, transmiterea şi receptarea de semnificaţii,
· modificarea voită sau nu a comportamentului celor angajați.
Analizată din perspectivă psihopedagogică, comunicarea didactică prin dialog euristic apare
ca un model interactiv, profesorul și elevul fiind în acelaşi timp emiţător şi receptor, creându-se
între ei o relaţie de schimb de idei, de corectări şi completări.
Profesorul este un actor. El joacă un rol. Modul de transmitere a informațiilor, mesajul în
sine, prezența sa, entuziasmul, implicarea, convingerea sa, pasiunea, siguranța, ținuta, postura, sunt
elemente care asigura reușita procesului didactic. Toate aceste elemente alcătuiesc comunicarea
didactică.

Particularități ale comunicării didactice


Comunicarea didactică are mai multe caracteristici, care o deosebesc de alte forme ale
comunicării interumane:
· se desfăşoară între doi sau mai mulţi agenţi: profesor şi elevi, având ca scop comun instruirea
acestora, folosind comunicarea verbală, scrisă, non-verbală, paraverbală şi vizuală, dar mai ales
forma combinată;
· mesajul didactic este conceput, selecţionat, organizat şi structurat logic de către profesor, pe
baza unor obiective didactice precise, prevăzute în programele şcolare;
· stilul didactic al comunicării este determinat de concepţia didactică a profesorului şi de
structura lui psihică;

7
· mesajul didactic (repertoriul) are o dimensiune explicativ-demonstrativă şi este transmis
elevilor folosind strategii didactice adecvate dezvoltării intelectuale a acestora şi nivelului de
cunoştinţe pentru a fi înţeles de elevi;
· comunicarea se reglează şi autoreglează cu ajutorul unor retroacțiuni (feed-back şi feed-
forward), înlocuind blocajele care pot să apară pe parcurs.
În cadrul interacțiunii profesor-elev, comunicarea psihopedagogică îndeplinește mai multe
funcții: funcţia informativă, de transmitere a mesajului didactic şi educativ; funcţia formativă, de
stimulare a gândirii şi a imaginaţiei la elevi; funcţia educativă, de transmitere a influenţelor
educaţionale, de coeziune şi afirmare a grupurilor şcolare; funcţia de evaluare şi reglare a procesului
de predare - învăţare; funcţia de rezolvare a problemelor educaţionale şi a conflictelor şcolare.
Competența comunicațională pentru profesor presupune achiziții de cunoștințe și abilități
din mai multe domenii:
· cunoașterea influenței contextului comunicațional asupra conținutului și formei comunicării,
precum și adaptarea comportamentului de comunicare la acesta;
· cunoașterea regulilor comunicaționale și a impactului comunicării paraverbale și nonverbale
în cadrul comunicării didactice;
· cunoașterea psihologiei umane și școlare, abilitate de relaționare cu elevii;
· cunoașterea culturii interlocutorilor, deoarece limbajul nonverbal diferă de la o cultură la alta,
iar ceea ce este considerat eficient în comunicare pentru o cultură poate fi ineficient pentru o alta.
În comunicarea didactică profesorul trebuie să-i facă pe elevi să simtă ca are o vocație în
aceasă direcție, că este un partener de încredere, care dorește un dialog autentic. Competența de
comunicare se va manifesta și prin capacitatea de ascultare a elevilor. Cei mai apreciați profesori
sunt cei care permit libertatea de exprimare a elevilor, care nu-i fac nici să se simtă judecați, nici
manipulați, ci cei care le oferă sentimentul de siguranță și libertatea comunicării.

Bariere în comunicarea didactică


Comunicarea poate fi obstrucționată sau doar perturbată de o serie de factori care se interpun
între semnificația intenționată și cea percepută, putând fi legați de oricare dintre componentele
comunicării (emițător, mesaj, canal, receptor) sau de interacțiunea lor.
Dintre aceștia cei mai importanți sunt :
● Efectele de statut – uneori statutul prea înalt al emițătorului în raport cu receptorul pot
cauza răstălmăciri ale mesajului de către acesta din urmă.
●Probleme semantice – specialiștii au tendința să folosească un jargon profesional, crezând
ca și ceilalți îl pot întelege; persoanele cu statut mai ridicat au tendința de a se exprima într-un mod
mai sofisticat, greu de înțeles pentru persoane cu un nivel de școlarizare scăzut.
●Distorsiuni perceptive – când receptorul are o imagine despre sine nerealistă și este lipsit
de deschidere în comunicare, neputându-i înțelege pe ceilalți în mod adecvat.
●Diferente culturale – persoane provenite din medii culturale, cu valori, obiceiuri și
simboluri diferite.
●Alegerea greșită a canalelor sau a momentelor – trebuie alese canalele corecte pentru
fiecare informație și de asemenea și momentul trebuie să fie bine ales – o situație urgentă nu are
sorți să fie îndeplinită dacă este cerută la sfârșitul orelor de program sau la sfârșitul săptămânii.
●Lungimea excesivă a canalelor – o rețea organizațională complicată duce la o comunicare
lentă.
●Factori fizici perturbatori – iluminatul necorespunzător, zgomote parazite, temperaturi
excesiv de coborâte/ridicate, ticuri, elemente ce distrag atenția.
Principalele bariere umane în cadrul unei comunicări eficiente sunt : fizice (deficiențe
verbale, acustice, amplasament, lumină, temperatură, ora din zi, durata întâlnirii, etc.);semantice
(vocabular, gramatică, sintaxă, conotații emoționale ale unor cuvinte); determinate de factori
interni: implicare pozitivă (ex: Îmi place Ion, deci îl ascult); implicare negativă (ex: Mirela m-a
bârfit acum 1 an, deci interpretez tot ce spune ca fiind împotriva mea); frica; diferențele de
percepție; concluzii grăbite; lipsă de cunoaștere; lipsă de interes (una din cele mai mari bariere ce
8
trebuiesc depășite este lipsa de interes a interlocutorului față de mesajul emițătorului); emoții
(emoția puternică este răspunzătoare de blocarea aproape completă a comunicării); blocajul psihic;
tracul.
Între obstacolele ce apar mai frecvent în comunicarea didactică, menţionăm: supraîncărcarea
(determinată de criza de timp, dar şi de dorinţa unor profesori de a nu omite lucruri importante);
utilizarea unui limbaj încifrat, inaccesibil (sau greu accesibil) elevilor; dozarea neuniformă, în timp,
a materialului de predat; starea de oboseală a elevilor /studenţilor sau indispoziţia profesorului;
climatul tensionat sau zgomotos.
Pentru perfecționarea comunicării didactice, este necesară cunoaşterea respectarea unor
reguli de către profesori, între care menţionăm:
· vorbirea corectă, deschisă şi directă (care previne sau reduce distorsiunea mesajelor);
· încurajarea feedback-ului din partea elevilor (pentru a cunoaşte în ce măsură mesajele
transmise au fost corect recepţionate şi înţelese);
· ascultarea atentă, răbdătoare şi încurajatoare a mesajelor primite din partea elevilor,
concomitent cu efortul de a înţelege exact sensul acestor mesaje;
· folosirea mai multor forme de comunicare didactică pentru acelaşi tip de mesaje (de regulă,
orală şi vizuală, concomitent);
· repetarea mesajelor mai complexe.
Într-o lume în continuă mișcare, transformare și evoluție, formarea competențelor de
comunicare - atât ale cadrului didactic cât și ale elevului - constituie un imperativ al învățământului
românesc.

Tehnici teatrale valorificabile în comunicare

I. Tehnici teatrale ale instanței locuteriale reperabile In comunicare


1. Tehnici teatrale verbale
- exerciții de dramatizare – de transformare a unui text epic într-un având caracteristicile
celui dramatic;
- jocuri de rol – implicând construirea, de către participanți, a replicilor corespunzătoare
rolurilor indicate sau asumate prin raportare la o anumită situație de comunicare;
- Exerciții de improvizație – unul sau doi participanți trebuie să simuleze un act
comunicativ având ca premisă un anumit număr de cuvinte indicate de conducătorul
jocului;
- exerciții de asociere lexical-semantică – se dă un cuvânt și fiecare participant trebuie să
scrie cât mai multe cuvinte asociate cu acesta; ulterior se compară și se discută listele de
cuvinte;
- exercitii de refolmulare a unor replici date, cu păstrarea sensului initial;
- exerciții de dicție;
- exerciții – joc de autoreprezentare: Eu sunt....
- Obiectul-ființă – lise cere participanților să-și imagineze că un balon (sau orice alt
obiect) devine ființă și să precizeze ce aude, ce vede, ce simte acesta în situația de
comunicare respectivă;
- Vreau să te cunosc mai bine.../Interogatoriul – locutorul trebuie să adrezeze
interlocutorului cât mai multe întrebări, astfel încât, într-un interval de timp dat, să adune
cât mai multe informații despre acesta.

2. Tehnici teatrale nonverbale


- exerciții de mimă;
- exerciții de dans;
- exerciții de mișcare scenic;
9
- Uriașul plimbăreț - un grup de participanți formează (prinzandu-se de mâini, de haine)
un uriaș care trebuie să se deplaseze dintr-un loc în altul;
- execiții de schimbare a decorului, a efectelor luminoase;
- exerciții de mânuire a păpușilor de diferite tipuri;
- exerciții de râs – în hohote, reținut, sarcastic, since/prefăcut;
- exerciții de expresie corporal;
- jocuri de rol;
- exerciții de improvizație;
- exerciții de comunicare prin păpuși/marionette confecționate
- exerciții de transpunere în rol;

3. Tehnici teatrale paraverbale


- exerciții centrate pe jocul intesității vocii;
- exerciții centrate pe ritmul vorbirii;
- exerciții centrate pe utilizarea pauzelor în comunicare;
- exerciții de repirație;
- exerciții centrate pe adaptarea timbrului vocii la variabilele rolului;
- jocuri de rol;
- exerciții de improvizație;
- exerciții de selecție a zgomotelor, sunetelor de fond, liniei musicale etc.

II. Tehnici ale instanței interlocuteriale reperabile în comunicare

1. Tehnici verbale:
- Mingea de tenis: exercițiu în perechi, fiecare persoană trebuind să fie atentă la replica
anterioară, să o preia și să o dezvlote, demonstrănd astfel asumarea ipostazei de
ascultător active;
- Sunt de acord/Nu sunt de acord – un interlocutor este de acord cu locutorul și caută
puncte commune cu acesta; un al doilea interlocutor nu este de acord cu locutorul și
caută elementele care să-l pună pe acesta într-o poziție ingrată;
- exerciții de oferire de feedback – aprecieri, laude, critici motivate, replică
disprețuitoare/ironic etc.
2. Tehnici nonverbale:
- In oglindă: exercițiu în perechi – interlocutorul trebuie să fie atent la gestica și mimica
locutorului și să le imite;
- exerciții de percepție – participanții , cu ochii închiși, trebuie să discrimineze toate
mirosurile reperabile în contextual comunicativ în care se află, respective toate mișcările
pe care le simt în jurul lor;
- Interlocutorul obiectiv/ Interlocutorul subiectiv – o persoană stă în fața colegilor; aceștia
trebuie să spună ce le comunică-mai întâi, obiectiv, apoi subiectiv- comportamentul
nonverbal al persoanei respective;
- Ce reprezintă? – interlocutorul trebuie să numească ce a vrut să comunice un grup de
partcipanți așezați într-un anumit mod în contextual comunicativ respective;
- Tipuri de spectator – participanții trebuie să-și assume rolul de spectator ai unei piese de
tatru, ai unui film la cinematograf, ai unui meci de fotbal pe stadion etc.;
- Spiritul de observație în acțiune: participanții sunt provocați să adune cât mai multe
informații observându-și colegii în pauză, studiind călătorii din autobus, mimica
oamenilor întâlnuți în drum spre casă etc.

10
3. Tehnici paraverbale:
- exerciții de percepție – participanții, cu ochii închiși, trebuie să discrimineze toate
sunetele care se aud în intervalul de timp indicat;
- Ritmul cu mesaj ascuns – participanții trebuie să asocieze diferite ritmuri înregistrate cu
mesaje posibile; ulterior, le sunt prezentate mesajele originale, se stabilește
corespondența ritm-mesaj și se compară cu răspunsurile oferite inițial de participanți;
- Cu accent/fără accent – participanții trebuie să diferențieze sensurile aceluiași mesaj
accentuat diferit de la o enunțare la alta;
- Intonația salvatoare – o persoană comunică neinteligibil un mesaj (într-o limba
inventată, folosind formule matematice etc.) însă cu intonația corespunzătoare sensului
pe care dorește să-l transmit; interlocutorii sunt provocați să decodeze mesajul.

Analiza implementării programului de educație


parentală“Educați așa”

În viaţa de zi cu zi şi pe toate meridianele globului, agresivitatea este frecvent folosită,


luând, uneori, forme deosebit de grave, producând copiilor leziuni corporale şi chiar decesul.
Educaţia părinţilor, în ceea ce priveşte comunicarea cu copilul este un element esenţial în
viaţa de familie. Prin informarea şi educarea părinţilor se pot preveni multe conflicte în viaţa de
familie, care, uneori pot ajunge la situaţii ireversibile.
Ca educatoare, lucrând cu copiii sau cu familiile acestora, ne-am propus să îmbunătăţim
viaţa copilului în familie prin ,, educaţia părinţilor,, . Astfel, cursul pentru părinţi ,,EDUCAŢI
AŞA!,, , care se derulează în grădiniţa noastră din noiembrie 2012, vine în întâmpinarea
rezolvării ,,crizei,, familiei în ziua de azi, criză care ţine de ,,regulile,, noastre de creştere a copiilor
şi de procesul desfăşurat de-a lungul mai multor generaţii prin care familiile perpetuează aceste
reguli.
În acest curs am pornit de la premisa că putem influenţa comportamentul copiilor.
Părinţii nu trebuie să se simtă neputincioşi. Nu toţi părinţii se dovedesc la fel de pricepuţi în
ceea ce priveşte educaţia copiilor lor. Unii lasă educaţia pe seama bunicilor, din diferite motive, alţii
îşi sufocă copiii cu reguli şi regulamente. Însă toţi părinţii s-au dovedit dornici să discute şi să facă
schimb de experienţă.
Au învăţat că nu este indicat să se instituie un stil autoritar în educaţie. Copilul nu trebuie să
tremure pentru ca educaţia să aibă efect. Este vorba de preîntâmpinarea simplelor încălcări ale
regulilor de comportare care ar putea cauza probleme de comportament şi probleme de educaţie.
Testul privind comportamentele nedorite, care a fost aplicat părinţilor, atât la începutul şi
sfârşitul cursului, relevă faptul că, într-un număr mare, părinţii au înţeles că în orice caz există alte
modalităţi, decât pedepsele şi abuzul fizic şi că toate celelalte modalităţi sunt cele mai indicate.
Discutând pe marginea testului aplicat, fiecare părinte participant la curs a înţeles că
manifestările negative ale copiilor cocretizate prin limbaj şi comportament violent au la bază un
model sau o situaţie specială.Copilul se manifestă cum vede şi cum aude . De aici şi importanţa
supravegherii lui acasă, la joacă cu prietenii, la televizor sau în faţa blocului, etc.
De asemenea, s-a înţeles că fiecare adult din preajma copilului trebuie să-şi controleze
vocabularul şi atitudinile, dacă se doreşte creşterea unui copil care să nu aibă probleme de educaţie.
Datorită cursului ,, EDUCAŢI AŞA!,, , părinţii şi-au îmbunătăţit relaţia cu copiiii lor,
precum şi atmosfera din familie. Cursul cuprinde cinci întâlniri cu părinţii. Fiecare întâlnire
durează, în medie, două ore. Atmosfera este prietenoasă, relaxată. Materialul este pregătit din timp
de educatoarele care desfăşoară cursul.Se folosesc lecţii video, aplicaţii practice, teste, schimburi
11
de opinii. După fiecare întălnire părinții trebuie să aplice practic, acasă, cu copiii lor ceea ce îşi
însuşesc la fiecare şedinţă. De asemenea, primesc pliante şi broşuri legate de fiecare temă în parte.
Cursul este gratuit.
La fiecare întâlnire părinţii îşi însuşesc câte o abilitate, şi anume:
● aprecierea şi acordarea atenţiei- unde învaţă că observând şi apreciind lucrurile bune pe care le
face copilul reprezintă cheia succesului în relaţia cu copilul;
● stabilirea limitelor – în orice familie trebuie să existe reguli clare, pe măsura fiecăruia şi care să
fie respectate de toţi membri ; de asemenea, părinţii şi copiii învaţă că NU înseamnă NU;
● conceperea recompenselor – părinţii înţeleg că e nevoie de recompense şi că cele mai eficiente
nu sunt cele materiale;
● izolarea şi pedepsirea- când celelalte procedee nu dau rezultate se apelează la acestea; părinţii
învaţă care sunt cele mai eficiente pedepse şi în niciun caz pedeapsa fizică şi umilirea copilului;
● evaluarea – se realizează practic, sub formă de joc-exerciţiu, schimb de păreri, precum şi prin
aplicarea chestionarului final.
Astfel, datorită acestui curs, părinţii au învăţat să nu exagereze şi să nu se gândească la
pedepse nepotrivite, care nu pot fi puse în aplicare, să nu înspăimânte copiii, au învăţat, mai ales, că
singura cale care conduce la o adevărată schimbare a comportamentului nedorit este acordarea
atenţiei pozitive.
Toţi părinţii au recunoscut că în urma cursului au avut de câştigat şi ei şi copiii, deoarece au
reuşit să se descopere şi să se cunoască şi altfel şi au învăţat să facă faţă situaţiilor conflictuale cu
consum minim de energie .

12

S-ar putea să vă placă și