Sunteți pe pagina 1din 12

Universitatea Ovidius Constanta

Facultatea de Medicina Generala, Master MISMF

BIOETICA
TRANSPLANTURILOR
DE ORGANE

Masteranda,
Ramona Mihaila,
Anul II MISMF
CUPRINS

Introducere ………………………………………………………………………….pag. 3
1. Istoric ……………………………………………………………………………..pag. 4
2. Istoricul transplanturilor in Romania ……………………………………………..pag. 5
3. Donatorii ………………………………………………………………………….pag. 6
4. Alte surse de organe ………………………………………………………………pag. 7
5. Cum sa crestem numarul de donatori ……………………………………………..pag. 9

Concluzii
Bibliografie

2
Introducere

Transplantul de tesuturi sau organe este o practica medicala moderna, ce permite


salvarea multor vieti omenesti. Prin transplant se intelege inlocuirea tesuturilor sau
organelor compromise morfologic si functional ale primitorului cu tesuturi sau organe
sanatoase, provenite de la un donator.
Aceste organe sau tesuturi pot fi prelevate (recoltate) de la un donator in viata sau
aflat in moarte cerebrala, compatibil genetic cu beneficiarul transplantului. Transplatul
reprezinta o forma exceptionala de tratament, acesta fiind aplicat dupa ce s-au epuizat
toate celelalte forme si modalitati de tratament.
Succesul transplantului de organe depinde nu numai de tehnica chirurgicala, dar si de
metodele de prezervare si pregatire a organului prelevat, precum si de strategiile de
imunosupresie. Totodata, compatibilitatea dintre grupele sanguine ale donatorului si
receptorului este esentiala pentru reusita transplantului.
Transplantul este definit si in Legea nr. 2/8. 01.1998: "prin transplantul de tesuturi
si/sau de organe se intelege acea activitate medicala complexa care, in scop terapeutic,
inlocuieste tesuturi si/sau organe umane compromise morfologic si functional, din corpul
unui subiect uman cu alte structuri similare, dovedite ca fiind sanatoase (cap. I, alin. III).
Biserica considera ca transplantul de tesuturi si de organe este una din formele de varf
ale practicii medicale contemporane, care transforma suferinta in nadejde pentru mai
multa viata. Este o performanta a stiintei si a practicii medicale pe care Biserica o
binecuvanteaza atata vreme cat, prin transplant, se va reda viata normala unei persoane,
fara insa a i-o ridica alteia: nimeni nu trebuie ucis pentru ca sa traiasca altcineva.
Crestinismul marturiseste si invata ca viata eterna a omului depinde de viata aproapelui,
iar calitatea vietii eterne depinde de cata viata, cu adevarat omeneasca, am pus in viata
aproapelui. Altfel spus, de cata viata spre viata am oferit aproapelui. Omul are cu atat mai
indestulat viata, cu cat din dragoste fata de aproapele si de viata eterna a amandurora,
investeste propria sa viata in viata aproapelui, dupa invatatura si modelul Mantuitorului
nostru Iisus Hristos, care a spus ucenicilor Sai: "Sa va iubiti unul pe altul, precum Eu v-
am iubit" (loan 15,12). Iar implinirea poruncii iubirii, care cuprinde deopotriva pe
Dumnezeu si pe aproapele (Matei 22,37-40), uneori, poate presupune chiar sacrificiul

3
suprem, incat "Mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu are, ca viata sa si-o puna
pentru prietenii sai" (loan 15,13). Ucenicii au cunoscut iubirea Mantuitorului, Care a
mers pana la jertfa, punandu-Si viata pentru altii: "Intru aceasta am cunoscut iubirea: ca
Acela si-apus viata pentru frati" (I loan 3,16), avea sa scrie spre sfarsitul secolului
I Sfantul Apostol Ioan.

Istoric

Desi istoria moderna a transplantului este relativ scurta, ideea de a transfera un organ
de la om la om sau de la animal la om exista din Antichitate. Marturiile istorice atesta ca
egiptenii si fenicienii sunt primii care au incercat sa realizeze transplanturi de la animal la
om. Primele incercari stiintifice apar insa la sfarsitul secolului al XIX-lea inceputul
secolului al XX-lea, o data cu perfectionarea tehnicii de ligaturare a vaselor de sange de
catre marele chirurg francez Alexis Carrel. El a experimentat transplantul de rinichi si de
picior la pisici si caini, cercetarile sale punand piatra de temelie a transplantului de
organe.
Efectele catastrofale ale primului razboi mondial au impus schimbari majore in
evolutia transplantului de organe. Oamenii de stiinta din Germania, Statele Unite, Franta,
Marea Britanie si-au indreptat atentia si activitatea de cercetare spre acest domeniu. Insa
primul pas important in dezvoltarea transplantului este facut de chirurgul rus Yuri
Voronoy, care a realizat sase transplanturi de la om la om, din pacate, nereusite.
In 1954 s-a realizat primul transplant de rinichi reusit. Dr. Joseph Murray de la
Universitatea Harvard (Boston) a realizat transplantul intre gemeni identici. Rinichiul a
fost donat de Ronald Herrick fratelui sau geaman Richard si a functionat timp de opt ani.
In anii urmatori au fost efectuate cu succes mai multe transplanturi renale intre gemeni,
iar unii dintre pacientii care au primit atunci un rinichi traiesc si astazi. Apoi, in anul 1962
s-a facut primul transplant de rinichi de la un cadavru, iar transplantul a functionat
aproximativ doi ani.
O data cu dezvoltarea tratamentului imunosupresor, destinat prevenirii respingerii, se
realizeaza in 1967 primul transplant de ficat cu supravietuirea receptorului. Performanta

4
ii apartine lui Thomas Starzl, considerat cel mai mare chirurg al secolului al XX-lea si
savantul cu cele mai multe citari in domeniul medicinei. Pacientul cu cea mai indelungata
supravietuire dupa un transplant de ficat traieste in prezent, la 36 de ani de la operatie, si
alti 34 de bolnavi transplantati de Starzl au peste 25 de ani de supravietuire.
In 1966 s-a realizat primul transplant hepatic, care a functionat 1 an.
Un punct de referinta in istoria transplantului mondial si in istoria medicinei il
reprezinta primul transplant de inima, efectuat in anul 1967 de chirurgul de origine
romana Christiaan Barnard, in Africa de Sud. In 1981 a fost realizat cu succes primul
transplant de inima si plamani, organele functionand pentru o perioada de cinci ani, iar un
an mai tarziu s-a realizat primul transplant de inima artificiala.
Ulterior, performantele au continuat, actualmente realizandu-se transplantul de:
rinichi, ficat, pancreas, inima, plaman, inima-plaman (din 1981). In zilele noastre se
vorbeste de posibilitatea transplantului de parti ale creierului si chiar de transplant de cap.
In ceea ce priveste tipurile de transplant, actualmente se efectueaza transplanturi de
tesuturi: sange, vene, oase lungi, valve cardiace, cornee, maduva osoasa, piele; transplant
de celule izolate, transplant de organe regenerabile (ficatul) si neregenerabile duble
(rinichii), unice (inima, plaman, intestin subtire, pancreas).
In anul 1983 a fost descoperit medicamentul imunosupresor ciclosporina, un
tratament revolutionar datorita caruia transplantul de organe a cunoscut o dezvoltare
extreordinara.

Istoricul transplanturilor in Romania

Inca din anul 1958 medicii romani au experimentat transplantarea de organe si


tesuturi, din pacate insa esuate. In anul 1980 a fost realizat primul transplant renal cu
succes la Spitalul Fundeni de catre prof. dr. Eugen Proca, urmat la scurt timp de cel
dintai transplant renal de la un donator decedat, realizat la Timisoara de prof. dr. Petru
Dragan. Anul 2000 reprezinta un moment de reusita in transplantul hepatic, prof. dr.
Irinel Popescu realizand cu success la Institutul Clinic Fundeni primul transplant hepatic
de la donator in viata (transplant de la mama la fiica).

5
In Romania, primul transplant de celule stem in cardiologie ii apartine profesorului
Virgil Paunescu (Timisoara – 2004), iar un an mai tarziu, prof. Irinel Popescu realizeaza
primul transplant de celule stem in hepatologie. Tot in tara noastra, primul transplant de
os si tendon a fost efectuat de prof. dr. Andrei Firica in 1997.
Pana in prezent, in Romania s-au efectuat peste 1.300 de transplanturi renale,
aproximativ 100 de transplanturi hepatice, 30 de transplanturi de inima.

Donatorii

Sunt o multime de accidente rutiere in care diferiti oameni, mai mult sau mai putin
vinovati de incidente ajung in sectiile de terapie intensiva, in urma politraumatismelor.
Cu toate eforturile care se fac pentru salvarea lor, in unele situatii este posibil, viata lor
fiind mentinuta doar de aparate. Ei bine, ei sunt potentiali donatori de organe.
Organul sau tesutul in cauza poate fi prelevat de la un donator viu sau de la un
donator aflat in moarte cerebrala. In primul caz, prelevarea de tesuturi si organe umane in
scop terapeutic se poate efectua numai daca:
- persoanele donatoare sunt majore, cu capacitate mintala deplina;
- operatiunea nu pune in pericol viata donatorului;
- ii sunt prezentate riscurile si consecintele asupra sanatatii si asupra
capacitatii de munca pe care prelevarea de organe le poate provoca;
- donatorul isi da consimtamantul in scris, liber, constient si informat.
Legea prevede necesitatea controlului prealabil clinic si de laborator al donatorului.
Consimtamantul se da numai dupa ce donatorul a fost informat in prealabil de medic
asupra eventualelor riscuri si consecinte pe plan fizic, psihic, familial si profesional,
rezultand din faptul prelevarii. Legislatia interzice prelevarea de organe de la subiecti
minori sau de la persoane fara discernamant. Legea autorizeaza totusi prelevarea de
maduva osoasa si de la minori, dar numai in beneficiul fratelui sau surorii acestuia.
Potrivit prevederilor legale, prelevarea de maduva osoasa de la minori se poate face
numai cu consimtamantul fiecaruia dintre titularii autoritatii parintesti sau al
reprezentantului legal al minorului. Refuzul minorului impiedica orice prelevare.

6
In ceea ce priveste prelevarea de tesuturi si organe umane de la persoanele decedate,
aceasta se efectueaza potrivit legii, numai daca moartea cerebrala a fost confirmata
medical. Moartea cerebrala presupune pierderea ireversibila a functiilor intregului creier,
inclusiv baza acestuia.
Potrivit legii, prelevarea se face, in acest caz, cu consimtamantul scris al membrilor
majori ai familiei sau al rudelor, in urmatoarea ordine: sot, parinte, copii, frate ori sora. In
absenta acestora, consimtamantul va fi luat de la persoana autorizata in mod legal sa il
reprezinte pe defunct. Daca donatorul decedat este minor, prelevarea de organe si tesuturi
se poate face numai cu consimtamantul scris al parintilor sau al reprezentantului legal.
Medicii care constata moartea cerebrala, pe de o parte, si cei care efectueaza prelevarea
sau transplantul de tesuturi sau organe, pe de alta parte, trebuie sa faca parte din unitati
functionale sau servicii sanitare distincte.
Din fericire, in Romania, cel putin 70% din apropiatii unui pacient aflat in moarte
cerebrala, in momentul in care sunt intrebati daca sunt de acord sa doneze organele,
spun DA. Si fac acest lucru din dorinta ca “macar ceva din cel drag sa mai existe". In
schimb, in ceea ce priveste donarea de organe de la un pacient viu, la acest capitol nu
stam prea bine: in anul 2001 s-au inregistrat 21 de donatori de organe la 22 de milioane
de locuitori, iar in 2004 au fost inregistrati doar 9.

Alte surse de organe

Sursele alternative de organe pot fi:


a) organe artificiale;

7
b) organe de la animale (xenotransplant);
c) fetusi avortati;
d) celule stem.

a) Organele artificiale reprezinta o alternativa, insa problema costurilor prea ridicate


si a duratei limitata de viata a organului respective implica probleme etice.

b) Xenotransplantul constituie un subiect controversat, existent pareri pro si contra. S-


au experimentat tranplante cu inimi de cimpanzeu si ficat de porc. Unii specialisti sunt de
parere ca un organ provenit de la un animal poate reprezenta o adevarata sursa de infectie
pentru om, mai ales ca in acest caz pacientul este tratat cu imunosupresoare foarte
puternice.

Cu toate aceste, in ultimii ani s-au facut progrese foarte mari in privinta animalelor
modificate genetic, in special porcul, care au ajuns sa fie din ce in ce mai compatibile cu
organismul uman facand sa renasca speranta ca in curand xenotransplantul sa fie posibil.

8
Pana in prezent s-au efectuat studii in privinta transplantului de insule de celule
pancreatice care produc insulina, de la porc la maimute cu diabet, obtinandu-se astfel
remisia totala a diabetului pentru o perioada de 100 de zile. Dar aceste studii sunt inca
departe de a fi relevante pentru specia noastra, a declarat Dr. Muhammad Mohiuddin.
De exemplu, in cazul transplantului de la porc la maimuta a fost nevoie de doze mari de
imunosupresoare pentru a impiedica sistemul imunitar al maimutelor sa respinga insulele
de celule pancreatice de porc, doze care ar fi inacceptabile in cazul speciei noastre.
De asemenea, unele religii considera xenotransplantul ca fiind neetic. Desi dorinta de
a trai poate fi foarte mare, nu este etic sa iei viata unui animal pentru organul in cauza.
c) Organele provenite de la fetusi avortati in stadii tarzii ale sarcinii pot salva viata
multor copii. In acest caz, ar putea exista probabilitatea ca multi fetusi sa fie conceputi si
mai apoi avortati tocmai din acest motiv, pentru ca parintii biologici lipsiti de etica sa ii
vanda organele. Multi considera aceasta idee neetica. Pentru ca prelevarea de organe
presupune consimtamantul donatorului, va fi de neacceptat prelevarea de tesuturi de la un
embrion, dat fiind faptul ca, desi fiinta vie, acesta este in imposibilitatea de a-si da
consimtamantul.
d) Singurele celule capabile sa se specializeze pentru a forma diferite tipuri de celule
ce se gasesc in corpul uman. Cele mai potente celule stem provin din primele celule care
alcatuiesc embrionul uman. Extragerea acestor celule din embrion duc la moartea
embrionului, fapt considerat de multi ca fiind neetic.

Cum sa crestem numarul de donatori

Numai în SUA, peste 118.000 de persoane aşteaptă, pe liste, pentru un transplant şi


un nume nou apare pe aceste liste la fiecare zece minute; în medie, 18 oameni mor zilnic
aşteptând un transplant care nu mai vine. Organele unei persoane aflate in moarte
cerebrala pot salva mai multe vieti omenesti. Avand in vedere ca pentru individual
respectiv nu mai este nicio sansa, moartea lui poate avea totusi si o latura pozitiva, si
anume faptul ca poate salva alte vieti omenesti. Multa lume este insa reticenta la ideea de
a dona propriile organe sau organele unei rude.

9
De ce vor neaparat specialistii sa mareasca numarul donatorilor in moarte cerebrala?
Ei bine pentru ca, in planul tratamentului insuficientei renale, de exemplu, cu banii care
se cheltuie pentru trei pacienti care fac dializa un an de zile pot fi mentinuti cu medicatie
imunosupresoare patru transplantati.
Pentru ca medicina sa poata face intr-adevar minuni, este necesar sa educam populatia
in acest sens. Eforturile educationale se bazeaza pe cresterea numarului de persoane care isi
dau acordul, inainte de moarte, pentru a deveni donator de organe. Alte masuri educationale
se refera la educatia familiilor atunci cand se afla in situatia de a-si da acordul pentru donarea
organelor persoanelor apropiate.
O alta strategie pentru a creste numarul de donatori este ca fiecare sa isi poata exprima
decizia in legatura cu donarea organelor dupa moarte. Astfel, se merge pe ideea ca ar trebui
ca undeva sa se inscrie aceste dorinte personale ale fiecaruia, ca in momentul in care
respectivul moare, sa ii fie respectate propriile dorinte, si nu cele ale rudelor.
Acordarea de stimulente ar putea fi inca o metoda de a creste numarul donatorilor de
organe. Astfel, prin donarea organelor dupa moarte, proprietarul lor ar putea beneficia de
anumite stimulente financiare, de funeralii gratuite, etc. Acesta este un subiect care se dezbate
in present in SUA.
Mediul online este de asemenea un instrument excelent pentru incurajarea oamenilor de a
deveni potentiali donatori de organe in cazul unui accident. Facebook a permis din mai
2012 utilizatorilor săi să îşi facă publică, pe profil, opţiunea „donator de organe” şi, din
prima zi din care acest lucru a fost posibil, 13.000 de americani s-au înscris pentru a
deveni donatori de organe, adică de 20 de ori mai mult decât numărul mediu de
înregistrări zilnice normale. Efectele social media asupra fenomenului au variat de la un
stat american la altul, de la o creştere de numai şapte ori în Michigan la una peste 100 de
ori în Georgia, arată statisticile. Acestea duc la concluzia că social media este un
instrument excelent pentru încurajarea donaţiilor de organe, precum şi pentru atragerea
atenţiei lumii asupra unor probleme de sănătate în cazul cărora educarea şi comunicarea
sunt esenţiale.

10
CONCLUZII

1. Transplantul de tesuturi si de organe este una din formele de varf ale practicii
medicale contemporane, care transforma suferinta in nadejde pentru mai multa viata.
Este o performanta a stiintei si a practicii medicale pe care Biserica o binecuvinteaza
atata vreme cat, prin transplant, se rezolva criza determinata de lipsa altor solutii de
vindecare si se reda viata normala unei persoane, fara insa a i-o ridica alteia: nimeni nu
trebuie ucis pentru ca sa traiasca altcineva;

2. Pentru ca prelevarea de organe presupune consimtamantul donatorului, va fi de


neacceptat prelevarea de tesuturi de la un embrion, dat fiind faptul ca, desi fiinta vie,
acesta este in imposibilitatea de a-si da consimtamantul;

3. Transplantul de organe este vazut ca o adevarata dovada de dragoste fata de


semeni. Din pacate insa, nu putem nega faptul ca multi fac adevarate afaceri pe seama
suferintei altora;

4. Nu este etic sa prelevam organe de la animale, acestea fiind fiinte vii, ce au dreptul
la viata si sunt incapabile sa se apere sau sa isi exprime acordul;

5. Din punct de vedere spiritual, transplantul de organe reprezinta iubirea


fata de aproape, iubire in sensul sacrificiului. A dona un organ face parte din lucrurile
iesite din comun pe care cineva le poate face intr-o viata, si care dau sens vietii.

11
Bibliografie

1. Legea 2/ 08.01.1998 privind prelevarea si transplantul de tesuturi si organe


umane;
2. www.jurnalul.ro;
3. www.roportal.ro;
4. www.csa.acad.md;
5. www.bioethics.upenn.edu;
6. www.bioetica.ro;
7. Astarastoae, V., Almos, Bella Trif, Essentialia in Bioetică, Editura Cantes, 1998:
8. Center of Bioethics, Ethics of Organ Transplantation, februarie 2004;
9. Ioan B., Gavrilovici C., Astărăstoae V., Bioetica- Cazuri celebre, Editura Junimea,
2005;
10. Pence G.E., Classic Cases in Medical Ethics, McGraw-Hill, Inc., SUA, 1990;
11. Post S.G. (ed. by), Encyclopedia of Bioethics, 3rd Edition, 5 vol., Macmillan
Reference, USA, 2004;
12. Comisia Natională de Bioetică; Sectorul Biserica si Societatea al Patriarhiei
Romane, Transplantul de organe;
13. www.paginamedicala.ro;
14. www.9am.ro;
15. www.livescience.com;
16. www.prostemcell.ro;
17. www.patriarhia.ro;
18. http://www.scribd.com.

12