O scrisoare pierdută

de Ion Luca Caragiale

Ion Luca Caragiale este unul dintre cei 4 mari clasici romani, cunoscut
indeosebi ca dramaturg. El a scris 4 mari comedii („O scrisoare pierduta”, „O
noapte furtunoasa”, „D-ale carnavalului”, „Conul Leonida fata cu Reactiunea”).
Prin opera „O scrisoare pierduta”, I.L.Caragiale ridica specia comedie la
rangul de capodopera . Aceasta a fost reprezentata pentru prima oara pe scena
Teatrului National Bucuresti , pe data de 13 noiembrie 1884.
„O scrisoare pierduta” apartine genului dramatic pentru ca a fost scrisa
pentru a fi reprezentata pe scena, este structurata in acte si scene, pe langa textul
propriu-zis apar indicatii scenice ale autorului (didascalii), are actiune si personaje,
spatiul si timpul cunosc anumite limite, conflictul dramatic este axa in jurul careia
se dezvolta actiunea, dialogul este modul de expunere , de baza , iar conflictul de
idei al operei e pus in evidenta prin jocul actorilor , prin viziunea regizorala, prin
decoruri si costume.
Comedia este specia genului dramatic in care se prezinta situatii
neasteptate, tipuri umane, moravuri, astfel incat sa provoace rasul, finalul fiind
fericit. Comicul este categoria estetica definitorie comediei.
Opera „O scrisoare pierduta” este o comedie , deoarece starneste rasul,
ilustreaza categoria estetica a comicului, sub haina rasului se ascund ironia,
sarcasmul , conflictul urmareste discordanta dintre aparenta si esenta , iar
deznodamantul este vesel.
Tema operei este viata publica si privata a inaltei societati romanesti de la
sfarsitul secolului al XIX-lea . Aceasta se concretizeaza prin prezenta triunghiului
conjugal si prin rasturnari de situatie (aparitia si disparitia scrisorii).
Titlul este sugestiv si desemneaza obiectul de santaj, anume scrisoarea,
care poate ajunge o arma politica. O banala scrisoare amoroasa devine un bun
pret pentru oricine o gaseste. Ea este mereu „pierduta”, semn ca niciunul nu e
demn de puterea pe care aceasta i-o confera. Scrisoarea de dragoste trecuta prin
mai multe maini devine simbol al moravurilor vremii : coruptia, incultura, santajul
, intr-o lume in care pana si sentimentele (iubirea, onoarea, prietenia) ajung
„obiecte de negociere”.
 Locul si timpul sunt precizate la inceputul operei de catre dramaturg : „In
capitala unui judet de munte, in zilele noastre.” .
Piesa este alcatuita din 4 acte , pe parcursul carora conflictul dramatic se
amplifica treptat. Punctul sau de pornire consta in aspiratia lui Nae Catavencu de
a castiga alegerile parlamentare, in ciuda faptului ca Tipatescu si Trahanache il
sustin pe Farfuridi.
In ceea de priveste limbajul personajelor, se remarca o suita de clisee din
zona politicului. Materialul cel mai bogat al adevaratei maladii , al limbajului
politic, fascinant pentru auditoriu , il ofera actul al 3-lea cu cele 2 discursuri.
Majoritatea personajelor lui Caragiale se privesc in oglinda fascinanta a propriului
limbaj . Cu exceptia lui Tipatescu si al Zoei, limbajul personajelor denota incultura.
O primă secvenţă ilustrativă pentru tema operei este cea din debutul piesei,
în care Ghiţă Pristanda, poliţistul oraşului, se află în odaia lui Ştefan Tipătescu
pentru a-i oferi obişnuitul raport cu privire la evenimentele zilei anterioare.
Relaţia conducere-administraţie locală este surprinsă în acţiunile ei tipice şi
presupune servitute din partea poliţiei şi interesul reciproc al părţilor. Prefectul
închide ochii la “ciupelile” poliţistului prost plătit în schimbul serviciilor personale
acordate. Numărătoarea steagurilor este o ilustrare a proverbului amintit de
Tipătescu- “dacă nu curge, pică”. Spionarea rivalului politic al lui Tipătescu de
poliţist în afara orelor de serviciu face parte din “datorie”. De asemenea, scena
anunţă declanşarea intrigii prin semnalarea prezenţei unui document aflat în
posesia lui Caţavencu ce ar putea înclina balanţa în favoarea lui la alegeri. Mesajul
transmis este că rezultatul alegerilor depinde luptele de culise între oponenţi şi
mai puţin de opinia electoratului.
O a doua secvenţă ilustrativă pentru tema piesei este numărarea voturilor
în actul II de către Trahanache, Farfuridi şi Brânzovenescu, înainte ca alegerile să
fi avut efectiv loc. Votul este decis de ariile de influenţă. Farfuridi se teme de
trădarea lui Tipătescu, şi încearcă să afle ce se întâmplă de la Trahanache. Reacţia
acestuia dezvăluie o altă temă a comediei de moravuri: adulterul. Ignorat din
naivitate sau din “diplomaţia” vârstei, tringhiul conjugal este înfăţişat de
Trahanache ca o inocentă convieţuire frăţească. Sciziunile în interiorul partidelor,
candidatul prost şi fudul, dar cu instinctul viu al apărării interesului, scrisorile
acuzatoare semnate anonim, toate sunt elemente ale şaradei electorale care
configurează tema piesei. Tot acum Trahanache scoate la iveală şi plafonarea
personajului principal-Ștefan Tipătescu- într-o situaţie inferioară capacităţilor sale,
subjugat voinţei unei femei ambiţioase.
In opinia mea, in comedia „O scrisoare pierduta” de Caragiale, tema si
viziunea despre lume sunt reflectate cu maiestrie si originalitate , deoarece
I.L.Caragiale infatiseaza o lume care nu isi epuizeaza niciodata publicul, dovada a
actualitatii si a modernitatii operei sale.
In concluzie, piesa de teatru „O scrisoare pierduta” este , poate, cea mai
rafinata comedie din literatura romana, remarcandu-se prin complexitate.