Puterea data de Hristos Apostolilor de a ierta pacatele oamenilor nu

apare ca o harisma personala care ar fi disparut cu viata lor pamanteasca, ci ca

o institutie permanenta si ca o expresie concreta a puterii Duhului Sfant cu care
Hristos Insusi a investit pe Apostolii Sai dupa inviere. Caci odata cu instituirea
preotiei sacramentale: „Precum M-a trimis pe Mine Tatal va trimit si Eu pe voi…
Luati Duh Sfant” (In. 20, 21-22), are loc si instituirea Tainei Spovedaniei, aratata
ca lucrare a celor investiti cu puterea Duhului Sfant si trimisi in lume: „Carora
veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, tinute vor fi” (In. 20, 23).

Deci, puterea episcopului si a preotului, ca savarsitori ai Tainei

Spovedaniei, de a ierta pacatele, vine de sus, de la Hristos Insusi si este
permanent in acestia prin insasi Taina Hirotoniei. Dar pe aceasta putere
dumnezeiasca de a ierta pacatele celor care si le marturisesc in fata lor, cu
cainta adanca, episcopul si preotul o cer si de sus pentru Penitentul ce se afla in
fata lor pentru iertare de pacate.

Formula sau epicleza Tainei Spovedaniei arata atat pe savarsitorul Tainei

cat si felul si originea puterii iertarii pacatelor: „Domnul si Dumnezeul nostru
Iisus Hristos, cu harul si cu indurarile iubirii Sale de oameni, sa te ierte pe tine
fiule (N) si sa-ti lase tie toate pacatele. Si eu nevrednicul preot si duhovnic, cu
puterea ce-mi este data, te iert si te dezleg de toate pacatele tale, in numele
Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin”.

Este o formula rugatoare conforma cu spiritul chenotic al Bisericii Ortodoxe,

total deosebita de formula imprecatorie romano-catolica: „Ego te absolvo a
peccatis tuis in nomine Patris et Filii et Spiritus Sancti”.

In epicleza ortodoxa  aTainei Spovedaniei nu se vede deci niciun fel de

substituire a episcopului si preotului lui Hristos Insusi, savarsitorul real si
principal dar nevazut al Tainei. Preotul se sterge, de fapt, in fata lui Hristos,
punand in fata constiintei penitentului pe Hristos insusi, in fata caruia niciun om
nu se poate simti umilit si la care gaseste intelegere si iubire iertatoare a
neputintelor omenesti, El Insusi rugandu-se Tatalui pentru iertarea celor care L-
au rastignit pe Cruce. Episcopul si preotul sunt organele vazute ale Arhiereului
si Preotului nevazut Hristos, care i-a investit pe acestia cu puterea Duhului Sfant
sa lucreze cele sfinte, Tainele, ca mijloace obiective de impartasire a harului
dumnezeiesc, in Biserica Sa, care este o comunitate concreta sacramentala a
oamenilor cu Dumnezeu.

Lucrand Insusi Hristos prin ei, puterea episcopului si preotului in iertarea

pacatelor este relativ nelimitata (Mt. 18, 18; In. 20, 23; Mt. 18, 19). Nu exista nicio
discriminare de persoana, de greseala sau de cantitatea pacatelor. Pentru tot
felul de pacate, Apostolii au primit puterea iertarii sau legarii acestora si, prin ei,
Biserica intreaga mai departe in timp, prin episcopii si preotii ei. Puterea
nelimitata a iertarii pacatelor in Biserica este inclusa in insasi trimiterea
Apostolilor in lume, investiti cu puterea Duhului Sfant: „Precum M-a trimis pe
Mine Tatal si Eu va trimit pe voi… Luati Duh Sfant” (In. 20, 21, 22). Comentand
acest text, Sf. Ioan Hrisostom noteaza: „Tatal a dat Fiului toata judecata; eu va
incredintez ca a dat-o in intregime prin Fiul, Apostolilor si preotilor”.

Sf. Ap. Pavel reprimeste la Corint, in Biserica, in urma pocaintei sale

sincere, pe incestuosul pe care el il excomunicase mai inainte (II Cor. 2, 7-10 si I
Cor. 5, 1-5), dupa exemplul Mantuitorului care a iertat pe femeia prinsa in
adulter (In. 8, 11) si a reintegrat in iubirea Sa si in cenaclul Apostolilor pe Petru
(In. 21,15-19).

Episcopul si preotul dispun si de putere. Dar acestia nu pot dezlega pe

penitent sau constata ca acesta nu poate fi dezlegat, pana ce penitentul nu se
dezleaga el insusi in interiorul sau, de legaturile pacatului si pana ce nu s-a
deschis el insusi putintei de comunicare intre el si Biserica intre el si Hristos. Iar
aceasta este un act de credinta deplina in Hristos si in Biserica. De aceea, ca si la
Botez si Euharistie penitentul este intrebat de credinta sa, caci cineva din afara
Bisericii nu poate fi primit nici la Euharistie si nici la Spovedania dinaintea
acesteia, necesara pregatirii pentru primirea Euharistiei.