DENIGRAREA

Denigrarea reprezintă fapta de concurenta neloiala ce consta in raspandirea de catre

un agent economic, in public, de afirmatii depreciative sau comparative împotriva reputatiei
pe piata agentului economic lezat, in scop de discreditare a acestuia (discreditarea priveste
reputatia agentului lezat si/sau a produselor sale).

Critica este permisa daca este obiectiva, neutra si daca nu este facuta in scopul de a
promova interesele unui concurent in dauna concurentului criticat. Exista un drept la libera
critica, ce trebuie insa exercitat in anumite limite. Critica nu trebuie sa fie excesiva sau
abuziva.
Denigrarea trebuie distinsa si de calomnie. In materie de denigrare, nu se admite
proba veritatii. Astfel, aprecierile negative asupra unui concurent, exacte fiind, pot fi
considerate denigratoare, datorita lipsei lor de obiectivitate.

Deosebirea intre denigrare si informare: informarea trebuie sa fie obiectiva, in scopul

de a asigura transparenta pietei. Informarea se realizeaza in principal sub forma testărilor de
marfuri.
Testarile de marfuri au un caracter denigrator daca informarea privind rezultatele lor
se face numai in sens negativ, fara a arata si calitatile marfii descoperite in urma testarii.
Pentru a nu a fi asimilate denigrarii, testarile de marfuri trebuie sa fie facute de experti
independenti, impartiali, foarte calificati, testarea sa fie obiectiva iar metodele si rezultatele
publicate sa fie exacte.

Denigrarea poate purta asupra persoanei concurentului, asupra intreprinderii sale (in
practica este dificil sa diferentiezi intre denigrarea persoanei si denigrarea intreprinderii
sale), asupra produselor si serviciilor concurente.
Cel mai frecvent este atacata reputatia concurentului lezat, prin referiri in scop de
discreditare la nationalitatea, religia sau opiniile politice ale concurentului, la
(in)competenta sa profesionala sau onorabilitatea sa, prin afirmatii pesimiste la situatia
economica sau creditul comercial al concurentului.

Elementele denigrarii
a) actiunea de denigrare sa favorizeze activitatea comerciala a autorului denigrarii.
Este totusi posibil ca actiunea de denigrare sa nu favorizeze pe moment pe autorul ei, dar sa
aiba potentialul de a-l favoriza pe termen mediu sau lung;
b) agentul economic denigrat trebuie sa fie suficient individualizat (chiar daca nu este
nominalizat). Se considera ca exista suficienta individualizare si atunci cand exista un numar
limitat de concurenti care pot fi lesne delimitati de persoana care recepteaza afirmatia
denigratoare. Cand denigrarea este colectiva si vizeaza un numar mare de concurenti, nu
poate fi sanctionata decat daca cuprinde o critica excesiva si neonesta.
 In unele cazuri este necesar sa fie individualizat si produsul criticat.
c) credibilitatea denigrarii – credibilitatea depinde de subiectul caruia ii este adresata
afirmatia (se foloseste acelasi standard al consumatorului mediu ca cel analizat la confuzie)
dar este independenta de veridicitatea continutului afirmatiei.
d) publicitatea denigrarii (afirmatia denigratoare trebuie facuta public, altfel nu avem
denigrare) – depinde de nr. de destinatari ai afirmatiei denigratoare. Important este cate
persoane ar putea recepta mesajul denigrator. Comunicarile confidentiale ale comerciantului
catre subordonatii sai prin care se refera la concurenta sunt licite chiar daca in continutul lor
sunt denigratoare, cu conditia ca autorul comunicarii sa creada in adevarul afirmatiilor sale.
Daca aceste comunicari sunt dezvaluite publicului de autorul lor, fapta este sanctionata ca un
act de denigrare (fapta ar putea fi sanctionata ca denigrare, chiar daca autorul a facut o
comunicare confidentiala, dar stia sau in mod rezonabil trebuia sa stie ca ascultatorii sai vor
dezvalui aceasta comunicare in public).

Obiectul denigrarii il poate constitui nu numai o persoana (intreprindere), cat si un

produsele sau serviciile unui agent economic (acesta fiind de fapt cazul cel mai frecvent in
practica). Sub pretextul informarii sau al comparatiei, un agent economic denigreaza
produsele sau serviciile altui agent economic, concurent sau nu, pentru a-i deturna clientela.
Deturnarea clientelei are insa un sens particular, adica nu inseamna neaparat de a captura
clientela victimei de catre autorul denigrarii, ci poate consta si numai in indepartarea ei, in
lipsa oricarui raport de concurenta intre victima si autor.
Informatiile denigratoare pot fi aduse la cunostinta publicului pe diverse cai, suportul
cel mai des utilizat fiind campania publicitara. Prin publicitate se intelege adresarea unui
destinatar tinta, a unui mesaj in orice forma si natura, cu scopul de a valoriza persoana sau
intreprinderea in contul careia este facuta aceasta comunicare.

Denigrarea poate fi directa sau indirecta (reclama comparativa)

Reclama comparativa este reclama destinata sa convinga clientela (actuala sau
potentiala) a autorului ei de avantajele produselor/ serviciilor acestuia fata de cele ale
concurentului la care face trimitere reclama. In cazul reclamei comparative, ceea ce este
ilicit este critica adusa concurentului sub forma discreditarii si nu efectuarea comparatiei.
Daca este facuta sub forma discreditarii, trebuie ca agentul economic lezat sa fie cel putin
identificabil. Daca acesta nu este identificabil, atunci comparatia este permisa chiar daca nu
este obiectiva.
Reclama comparativa este licita daca apare ca o riposta la o agresiune din partea unui
concurent, cu conditia ca agresiunea sa fie actuala si ilicita iar riposta sa fie necesara (riposta
nu este necesara daca se poate contracara actiunea agresorului prin apelul la instanta sau la
un organ administrativ).
Spre deosebire de reclama comparativa, reclama superlativa este totdeauna permisa.
De asemenea, este permisa si reclama prin care se pun in valoare progresele tehnice,
comerciale, relatiile cu publicul ale autorului reclamei, evitandu-se orice referinta inutila la
un concurent.
 DEZORGANIZAREA PRODUCTIEI SAU A INTREPRINDERII CONCURENTE

Contine un ansamblu de fapte care au aceeasi finalitate: organizarea interna a

agentului economic lezat este afectata datorita mijloacelor neoneste folosite de concurentul
agresor. Prin asemenea fapte se intervine in modul de functionare a intreprinderii
comerciale a concurentului lezat fara permisiune agentului lezat, ceea ce reprezinta o
incalcare a libertatii comerciale a concurentului lezat.
Sunt considerate astfel de fapte deturnarea de comenzi, spionajul economic,
distrugerea reclamelor concurentului lezat, impiedicarea aprovizionarii acestuia, etc.

In ceea ce priveste crearea unei intreprinderi concurente, se porneste de la premisa

libertatii comertului si a concurentei, astfel incat este licita concurenta pentru cucerirea
aceleiasi clientele sau a aceleiasi portiuni din piata. Libertatea concurentei nu este fara
limite. Constituirea intreprinderii poate fi un act de concurenta neloiala, daca ea se face in
conditii susceptibile de a deturna clientela fostului patron.

Preluarea salariatilor unei intreprinderi concurente este neloiala atunci cand ofertele
de munca adresate salariatilor unui concurent sunt repetate in mod sistematic si însoţite de
manevre care in mod evident au scopul de a deghiza preluarea. Preluarea salariatilor este un
mod de dezorganizare a intreprinderii, fapt de concurenta neloiala, in masura in care
personalul constituie un element esential al luptei concurentiale, prin intermediul caruia se
obtine accesul la know-how-ul intreprinderii si la relatiile acesteia cu clientii .

Aproprierea know-how-ului si a secretelor de fabrica rupe egalitatea in utilizarea

mijloacelor de concurenta, dezorganizand productia unei intreprinderi. Secretele de fabrica
pot fi definite ca procedee de fabricatie care ofera un interes comercial, avand un caracter
industrial si secret (dar caracterul secret este relativ, in sensul ca nu este liber accesibil
publicului, secretul de fabrica fiind un procedeu tehnic brevetabil sau nu).