Datorită faptului că trasăturile de temperament pot afecta adaptarea la școlaritate, stabiliți care ar

trebui să fie modalitățile de intervenție pentru fiecare tip de temperament în parte.

Dezvoltarea personalității la copil depinde de temperamentul acestuia. Acest parametru

reprezintă în sine funcționarea sistemului nervos, care combină în sine două elemente importante
– excitația/iritația și inhibarea în sine/liniștirea. Studiind natura temperamentului, este evident
faptul că acesta nu îl vom putea schimba/reeduca/modifica niciodată. În schimb, dacă profesorii
cunosc caracteristicile fiecărui tip de temperament, vor putea alege corect metoda de educare/de
comportare cu copilul.
Datorită acestui fapt vor cunoaște cum să îl ajute să își dezvolte calitățile bune și vor putea cu
ușurință să se ocupe de educarea lui.
Determinarea tipului de temperament
Putem observa cum se manifestă caracterul în momentul cînd cineva este influențat din exterior.
Oamenii de știință clasifică tipurile de temperament în felul următor:
Tipul coleric.
Copilul cu acest tip de caracter este energic, puternic și comunică foarte bine. Uneori,
copilul își poate exprima emoțiile într-un mod mai agresiv. Memorarea informației este un lucru
foarte ușor, numai că după o perioadă de timp informația poate fi uitată. Copilul este foarte
energic, de aceea îi este foarte greu să se concentreze la ore;
Tipul sangvinic
Caracteristic pentru acest tip de caracter este calmul și încrederea în sine. Copilul
sangvinic își face foarte repede prieteni și îi poate atrage pe toți ca un magnet. Se apucă cu
ușurință de ceva nou, dar entuziasmul său dispare repede. La școală acești copii se evidențiază
prin diligență, dar nu au destul autocontrol.
Tipul flegmatic
Acești copii au un sistem nervos foarte sensibil. Dacă ar fi să comparăm un flegmatic cu
temperamentul coleric, primul trece mai ușor peste emoții și din cînd în cînd poate cădea drept
pradă a stresului. Copii care au așa tip de temperament nu suportă schimbările. Din cauza
modestiei ei pot să se închidă în sine. Pentru a înțelege și asimila informația primită ei au nevoie
de mai mult timp, din această cauză ei obosesc foarte repede;
Tipul melancolic
Acești copii practic niciodată nu își demonstrează emoțiile. Discursul/vorbirea lor este
lentă, mișcările sunt relaxate din această cauză poate părea că copilul este leneș. Numai că nu
este vorba aici de lene, ci de temperament. Acestor copii nu le place să se ocupe cu lucruri noi.
 Educarea copilului în funcție de temperament

Pentru ca copilul să crească o persoană de sine stătătoare și în armonie cu eul său, trebuie
să atrageți atenția la punctele lui forte. Corectarea temperamentului și dezvoltarea calităților
personale trebuie să se facă de la o vîrstă fragedă sau pînă acesta va merge la școală. În ciuda
faptului că temperamentul se consideră a fi ceva înnăscut, copii în vîrstă de la 5 – 11 pot fi ușor
reeducați.
Metodele de educare pentru fiecare tip de comportament va fi diferit. Aritmetica mentală
reprezintă în sine o metodă universală, care ajută la dezvoltarea intelectului.
Colericul care nu este destul de echilibrat, va învăța cum să își stăpînească energia și să
se concentreze asupra exercițiului. Aici vor fi de ajutor jocurile active care dezvoltă memoria,
diligența și atenția;
Copilul cu temperament sangvinic, va învăța să determine obiectivele principale , va
deveni cointeresat de rezultat și va înțelege cum să-și dezvolte propriul potențial;
Melancolicul, are nevoie de un mediu prietenos la lecțiile ,pentru a scăpa de frica de
socializare și va putea ușor să comunice cu persoanele necunoscute. Mediul confortabil al clasei
îl va ajuta pe copil să își dezvolte aptitudinile și el va petrece mai puțin timp pentru a rezolva
problema. Aceasta va fi benefic pentru el în general.
Lecțiile de calcul rapid vor fi benefice și pentru copilul cu temperament flegmatic. Ele îl
vor ajuta mai repede să asimileze și să proceseze informația.
Experienţa ne arată că este inutil să încercăm să îmboldim un flegmatic sau să-1 ţinem în
frâu pe coleric, cerându-i să nu fie atât de sălbatic. La fel de puţin vom reuşi să-1 facem să fie
mai atent pe un sangvinic recurgând la avertizări sau să înveselim un melancolic cu glume. Mai
degrabă se va întâmpla contrariul celor dorite: în urma unui îndemn, flegmaticul se va cufunda
într-o linişte şi mai adâncă, în urma mustrării, colericul va deveni cu adevărat furios,
melancolicul va deveni total introvertit, iar sangvinicul va fi, după câteva minute, din nou la fel
de agitat ca mai înainte.
In abordarea temperamentului la copii este valabil mai curând principiul terapeutic „cui
pe cui se scoate". Pentru practica şcolară, aceasta înseamnă că ordinea aşezării în bănci a copiilor
poate fi stabilită potrivit următoarelor puncte de vedere : vor fi aşezaţi unul lângă altul copiii care
posedă acelaşi temperament care iese unilateral în evidenţă. Astfel, colericii pot să se împungă
reciproc, trebuie să-şi măsoare forţele unul cu celălalt şi au în acest fel ocazia de a-şi cizela
reciproc temperamentul, încet, dar sigur. Prin această dispută cu celălalt îşi percep în mod
inconştient unilateralitatea şi nevoia de completare a propriei fiinţe. Ceva similar se întâmplă şi
cu flegmaticii: dacă stau alături, se vor plictisi curând unul de celălalt şi, după o uşoară
indispoziţie, vor deveni mai vioi şi mai activi. In consecinţă, vor începe să se impulsioneze
reciproc sau să fie mai atenţi la ceilalţi copii. Melancolicii se bucură să aibă alături pe cineva
care să-i înţeleagă. Prin aceasta devin mai împăcaţi lăuntric şi, în mod corespunzător, mai
deschişi către exterior. Ei depind în mod deosebit de găsirea unui prieten, căruia să i se poată
destăinui.
 Sangvinicii însă vor începe curând să se irite reciproc. Nemulţumirea legată de aceasta îi
va face să se adune şi să devină astfel mai concentraţi.
Dacă, în plus, dascălul reuşeşte să-şi organizeze orele în funcţie de înzestrările
temperamentale ale elevilor, să se adreseze cu adevărat tuturor temperamentelor şi să îi facă pe
toţi să participe la ore, atunci aceste însuşiri vor fi cultivate. In pregătirea învăţătorilor şi a
profesorilor, Rudolf Steiner a acordat o mare importanţă însuşirii de către pedagog, prin
autoeducaţie, a unei anumite dexterităţi în munca desfăşurată cu toate cele patru temperamente.
Căci, pentru a o scoate la capăt cu un coleric, trebuie ca dascălul însuşi să fie capabil să iasă
puternic în evidenţă - după cum trebuie să fie capabil ca, în momentul imediat următor, să se
adapteze ritmului şi sentimentului de viaţă ale flegmaticului.
Vom menţiona acum doar câteva posibilităţi speciale de cultivare ce pot ajuta Eul
copilului să-şi stăpânească în mod activ temperamentul.
Dezvoltarea colericului este promovată dacă îi vor fi relatate faptele unor mari
personalităţi, astfel încât să capete respect faţă de realizările lor şi să înveţe să le preţuiască. La
fel de util este să i se încredinţeze sarcini dificile, care să-i solicite la maximum forţele. De
asemenea, este folositor ca mai ales un astfel de copil să fie lăsat să înveţe să cânte la un
instrument, căci prin aceasta tendinţa sa către un mod ambiţios de a fi şi nevoia de afirmare vor fi
în aşa fel utilizate, încât să rezulte ceva frumos pentru alţi oameni. Scopul principal al susţinerii
este clar: o abordare pozitivă a posibilităţilor existente, nici un fel de oprimare sau temperare a
surplusului de forţe ! Dacă vor fi lăsate nefolosite, acestea îi vor determina pe copii să facă
lucruri necugetate.
Dacă dascălul reuşeşte să-1 câştige pe prietenul sau camaradul unui flegmatic pentru un
proiect anume, atunci acesta se va pune în mişcare din dragoste pentru prieten mai curând decât
dacă ar fi abordat în mod direct. Instrumentul ideal pentru flegmatic este pianul: tonurile sunt
deja potenţial existente şi nu trebuie decât să fie făcute să sune. In plus, venim în întâmpinarea
nevoii sale de armonie şi întregire, prin bogăţia tonalităţilor şi acordurilor. Dacă reuşim să-1
convingem apoi şi de faptul că este suficient de puternic încât să se descurce şi fără gustări între
mese, va fi un câştig important!
Superficialitatea sangvinicului nu poate fi controlată prin reproşuri, ameninţări sau
mustrări. Se pot obţine însă multe dacă el se concentrează asupra unui lucru din dragoste pentru
un adult. Mai ales sangvinicul are nevoie în mod deosebit de afecţiune personală, înţelegere şi
interes faţă de dificultăţile sale, care se ivesc de cele mai multe ori tocmai datorită nestatorniciei
sale. Putem veni în întâmpinarea calităţilor sale dacă, de exemplu, îi oferim şansa de a cânta în
orchestra şcolii la un instrument de suflat. Deoarece se bucură să participe la diverse activităţi şi
dobândeşte rapid o privire de ansamblu, îi pot fi liniştit încredinţate diverse activităţi. Ar trebui
vegheat ca alimentaţia lui să nu conţină prea multe dulciuri, deoarece ar deveni şi mai agitat.
Melancolicului îi face bine dacă îi sunt povestite destinele altor oameni, astfel încât să le
poată urmări lăuntric cu toată intensitatea şi să afle cât de greu le este şi altora în viaţă. Pentru el,
dascălii ideali sunt aceia care au suferit mult. Stării sale sufleteşti, marcate de singurătate, îi face
bine dacă poate să cânte - cel mai bine ca solist. Astfel, işi poate exterioriza sentimentele şi,
sufleteşte, se poate deschide mai mult. Util este pentru el şi să înveţe să cânte la un instrument cu
coarde. Spre deosebire de sangvinic, in alimentaţia sa trebuie să se găsească neapărat, în mod
frecvent, alimente dulci. Astfel, atitudinea sa fundamentală faţă de viaţă, de obicei cam „acră"
sau „amară", va avea parte de o anumită echilibrare. Prea multe alimente greu digerabile 1-ar
împovăra în schimb prea tare.
Când la întâlnirile cu părinţii se discută despre abordarea temperamentelor, deseori se pune
întrebarea dacă şi în calitate de adult mai poţi lucra asupra propriului temperament. Această
întrebare capătă în mod cert un răspuns afirmativ, chiar dacă o modificare constituţională nu mai
poate fi realizată în aceeaşi măsură ca în cazul copiilor aflaţi încă în creştere. Un coleric poate
spune când îşi cere iertare după o izbucnire de furie: „Tu ştii că nu am vrut s-o spun aşa cum am
spus-o. Pur şi simplu n-am putut să ma controlez". Un flegmatic poate remarca sigur de sine :
„Acum las-o mai uşor, căci la mine nu merg toate chiar aşa de repede". Ambele exemple arată
cum Eul a devenit conştient de manifestările unilaterale ale fiinţei sale şi începe să lucreze asupra
lor. Scopul autoeducării nu va fi nici în acest caz renunţarea, de exemplu, la tendinţa colerică sau
flegmatică ori refularea lor conştientă. Şi aici, scopul este mai curând să se înveţe cum se
procedează cu însuşirile temperamentelor, astfel încât acestea să devină active intr-un sens
pozitiv.