Da-ți exemple de 3 exerciții și activități are contribuie la dezvoltarea caracterului în școală.

Termenul de personalitate include într-un sistem unitar atât temperamentul cât și

caracterul. Temperamentul și caracterul sunt două noțiuni diferite care nu trebuie confundate. În
timp ce temperamentul se referă la însușiri ereditare ale individului, caracterul vizează
suprastructura morală a personalității, calitatea de ființă socială a omului.
Temperamental copiii sunt diferiți, așa cum diferiți suntem ca persoană, personalitate,
individ și bineînțeles individualitate. Procesul de învățământ, este unul de reglare și autoreglare,
dar care are principii și finalități bine fixate. Una din finalitățile învățământului este și formarea
personalității umane în funcție de cerințele viitoare ale societății. Această sarcină revine școlii și
implicit cadrului didactic, ce se află în fața unor copii de 3,6/7ani cu temperamente diferite, cu
atitudini și comportamente diferite, ce în timp ar trebui conduși în linii mari către acel ideal
educațional, acel tip de personalitate umană cerut de societate.
Stereotip sau nu, primul pas al cadrului didactic, fie că e vorba de grădiniță sau de clasa I,
este încercarea de a cunoaște copiii. Această cunoaștere are însă o multitudine de aspecte. Nu
interesează doar din punct de vedere cognitiv, ca inteligență, nivel al gândirii, copilul aflat în fața
noastră, ci ca tot unitar, psihic, afectiv, motivațional. Teste de personalitate, ce vor să evidențiaze
temperamentul fiecărui copil, sunt o multitudine, sarcina dificilă însă este interpretarea lor și apoi,
adaptarea strategiei didactice la tipul de temperament, la nevoile, la particularitătile psihice ale fiecărui
copil și bineîțeles la nevoile și interesele sale.
Un elev emotiv, nu va da randament, supus stresului unor reprezentări orale, dar va
evidenția mult mai bine în scris sau practic ceea ce știe. În aceeași măsură un elev temperamental
coleric, va avea rezultate mai bune exprimând oral ceea ce știe, explicând, demonstrând.
Într-o clasă de elevi există o mare diversitate temperamentală: unii vioi, expansivi,
comunicativi, alții retrași lenți, alții total neastâmpărați. Această realitate psihologică-grefată pe o
realitate biologică, naturală-creează multe dificultăți în activitatea de instruire și educare. Pe
măsură ce copilul înaintează în vârstă, însușirile înnăscute ale sistemului nervos se împletesc cu
influențele de viață și ale educației, astfel încât copiii colerici (agitați) încep să devină mai
stăpâni pe conduita lor (datorită posibilităților pe care le oferă activitatea școlară de a-și consuma
energia prin studiu), copiii flegmatici încep să-și reducă din inerție și să adopte un ritm de lucru
mai alert, cei melancolici, sensibili, cu tendințe de închidere în sine, cunosc un proces de
activizare a conduitei, încurajați de succesele obținute.
În reglarea activității și relațiilor școlarului mic cu ceilalți, un rol important îl joacă
atitudinile caracteriale. Școala oferă cadrul plămădirii unor calități: sârguința, conștiinciozitatea,
punctualitatea, perseverența, spiritul de organizare, ceea ce face ca elevii, chiar și cei mai puțin
dotați intelectual, să se realizeze bine profesional. În interiorul microgrupului școlar se formează
trăsături de personalitate: simțul onoarei, al demnității personale, onestitatea, simțul adevărului și al
dreptîții. Cooperarea, întrajutorarea, întrecerea influențează personalitatea elevului.
Unele din cele mai bune modalități de dezvoltare a caracterului in scoala primara sunt
povestirile terapeutice adaptate varstei elevilor. Ele ajută comunicarea, relaționarea copil – adult,
sprijină exprimarea emoțiilor, oferă posibile soluții problemelor, oferă informații, prezintă modele de
comportament și multe alte beneficii. În calitate de educatoare, consider că este un dar să poți
transmite copilului bogăția poveștilor. Prin poveste, copilul își deschide mai ușor sufletul, comunică mai
bine ceea ce simte, recunoaște în personajele poveștilor propriile trăsături și în dificultățile lor, propriile
probleme. Povestea terapeutică este o metodă prin care putem transmite copiilor anumite modele
comportamentale și valori morale și putem înlătura unele comportamente nedorite. Povestea în sine nu
îi spune copilului ce să facă, cum să acționeze, nici nu îl critică sau etichetează, ci îl ajută să se identifice
cu personajele și să trăiască alături de ele atât frământările cauzate de problema ivită, cât și satisfacția și
bucuria dată de găsirea soluției. Astfel, cu ajutorul poveștilor terapeutice putem ameliora și chiar trata
probleme, precum: fricile exagerate, timiditatea, anxietatea de separare, accesele de furie, dar și
probleme legate de respectarea unor rutine și responsabilități: pregătirea pentru somn, luarea meselor,
îmbrăcatul, spălatul mâinilor, mersul la grădiniță, efectuarea unor teme.
Jocul oferă posibilitatea cunoaşterii nivelului dezvoltării intelectuale a elevilor, fapt ce va
permite aplicarea unor metode pedagogice optime fiecărui caz în parte. Prin joc copiii învață să trăiască
împreună cu ceilalți, învăță să se exprime. Copiii care se joacă mai mult, își dezvoltă mai ușor logica,
empatia, încrederea în ei și în ceilalți.
Prin joc, copilul reușește să-şi concentreze atenţia, să urmărească desfăşurarea evenimentelor la
care asistă şi să achiziţioneze informaţia propusă de adult în procesul educaţional inclus în obiectivele
curriculare. Pentru copil, jocul este modalitatea de a experimenta şi stă la baza stilului de învăţare încă
din prima copilărie.
Exemplu de joc "Baloane vesele si triste"
Scop: Activitatea vizează stimularea elevilor pe direcția unei exprimări emoționale deschise, autentice,
spontane și descoperirea abilităților empatice, antrenarea conduitelor prosociale și de socializare,
dezvoltarea spontaneității și exersarea potențialului creativ al elevilor.
Sarcina. După ce se umflă baloanele (galbene) cu ajutorul elevilor, aceștia vor desena (cu marker-ul) pe
baloane stări și trăiri emoționale preferate: bucurie, tristețe, furie, mirare, îndoială, rușine etc. Așadar,
elevii trebuie să identifice diferite stări emoționale, să confere etichete verbale acestor stări și să
interpreteze în fața celorlalți un rol ales sau dat.
Baloanele se vor arunca în aer. Elevii le vor prinde pe rând și se vor identifica cu ele, experimentând
toate trăirile.
”Ghemul magic”
Scop: Activitatea vizează consolidarea relațiilor personale și de grup.
Sarcina: Inițiatorul are în mână un ghem de sfoară. El va oferi ghemul unui participant spunându-i de ce
l-a ales: ,, te-am ales pentru că ești un prieten bun, mă ajuți...” sau ”te- am ales pentru că tu știi jocuri
frumoase...”etc. Cel ales prinde sfoara și oferă ghemul altui coleg spunându-i ce calități a remarcat la el,
de ce îl apreciază. Fiecare participant va alege cel puțin un coleg, până ce sfoara va forma o rețea
asemănătoare unei pânze de paianjen. La sfârșit inițiatorul adresează întrebările:
- Cum v-ați simtit în timpul jocului?
- Ce ați aflat nou?
Concluzia aparține tot inițiatorului care va remarca faptul că într-o clasă toți colegii sunt conectați ca
într-o rețea și că este esențial ca relațiile lor să fie bune.
Ghicește cine sunt!”
Scop: Activitatea are drept scop autocunoașterea și intercunoașterea.
Sarcină: Fiecare elev scrie pe un bilețel:
• culoarea părului
• culoarea ochilor
• sexul
• vârsta
• un hobby
Se amestecă toate biletele într-un coșuleț apoi învățătoarea sau unul dintre elevi extrage un bilet și
citește conținutul acestuia. Elevii trebuie să ghicească despre cine este vorba. Cel recunoscut preia
sarcina jocului.
Exercițiile de cultură civică încurajează de asemenea formarea caracterului, astfel copiii afla de mici
dreprurile și obligațiile lor în calitate de cetățeni.