Sunteți pe pagina 1din 3

Împăratul muştelor

Împăratul muştelor este o carte cu un subiect aparent simplu. Prăbuşiţi cu un


avion pe o insulă pustie, fără vreun „om mare” pe aproape, o gaşcă de copii au
de trecut cea mai grea probă: supravieţuirea. Aşa se face că Ralph, unul din
copiii mai mari, având o minte mai deschisă şi dintr-o dorinţă de organizare
naturală, propune soluţii pentru o mai bună ambianţă şi posibilităţi de salvare.
Propune construirea adăposturilor, desemnează grupul de vânători - sub
conducerea lui Jack, desemnează nişte reguli conform cărora aveau să trăiască,
şi nu în ultimul rând, cel mai important element, cere pornirea focului al cărui
fum avea să cheme avea să cheme vapoarele ce-ar fi trecut pe lângă insulă.
Face toate astea după ce este ales cu titlul de şef de către toţi, în urma unui vot
liber. Mai apoi însă, aşa cum se întâmplă mai în toate situaţiile, setea de putere
a lui Jack îl îndeamnă să instige o revoltă pentru a-şi creea propriul său "trib",
preocupat de vânătoare, al cărui membri ulterior vor da impresia unei
sălbăticiri ce cumva. Ei ajung să apeleze la "lupte de stradă", ambuscade
ajungând până a comite crimă fără niciun fel de menajamente. Singurii rămas
lucizi par a fi Ralph, conducătorul cu simţ de răspundere, împreună cu Piggy,
un copil dezavantajat de aspectul fizic însă cu o mare capacitate de gândire,
aflat aproape întodeauna în spatele acţiunilor lui Ralph. Piggy însă este un
personaj aflat undeva la limita unor mai multe categorii; deşi avantajat de
mintea sa, din punct de vedere fizic nu are nicio şansă pe drumul supravieţuirii:
este nevoit să poarte ochelari, suferă de astmă, şi masa pe care o măsoara îi
încetineşte mersul. Scopul lui Ralph este de a ţine focul aprins, iar a lui Jack de
a vâna. Copii se sălbăticesc şi totul scapă de sub control, ajungang sa se lupte
intre ei. Vieţile a doi dintre ei nu sunt suficiente, prada cea mare este însuşi
Ralph. Reuseste sa scape cu viata datorita ofiterului naval cu sapca alba care
apare pe neasteptate. Romanul se încheie astfel:

„- V-am văzut fumul. Şi nu ştii câţi sunteţi?


- Nu, domnule comandor.
- Mi-aş fi închipuit, spuse ofiţerul, în timp ce îşi imagina cercetarea care-l
aştepta, mi-aş fi închipuit că un grup de băieţi englezi ― sunteţi toţi englezi,
nu?
-Sunt în stare să facă o figură mai onorabilă decât asta, adică...
-Aşa a fost la început, zise Ralph, mai înainte ca lucrurile... Pe atunci eram
strîns legaţi..., continuă el şi se opri.
Ofiţerul dădu din cap încurajator.
- Ştiu. Grozav spectacol. Ca în Insula Coralilor.
Ralph îl privi tăcut. O clipă îi trecu rapid prin minte viziunea splendorii stranii
care invadase odinioară plaja. Insula se calcinase ― Simon murise ― iar Jack...
Îl podidiră lacrimile şi îl zgâlţâiră hohote de plâns. Pentru prima oară de când se
afla pe insulă, se lăsă pradă lor; tremura sub o durere copleşitoare, care părea
că-i îndoaie tot trupul. Vocea i se ridică pe sub fumul negru, în faţa insulei ce se
consuma în flăcări; molipsiţi de lacrimile lui, ceilalţi copii mici începură şi ei să
tremure şi să plîngă în hohote. Iar în mijlocul lor, Ralph, nespălat pe trup, cu
părul încîlcit, murdar la nas, plîngea sfîrşitul nevinovăţiei, bezna inimii
omeneşti şi rostogolirea prin aer a adevăratului, a înţeleptului său prieten
Piggy.

Ofiţerul, înconjurat de zgomote, se emoţionă şi el şi se simţi prost. Se îndepărtă


pentru a le da timp să-şi revină şi aşteptă, cu privirea pironită pe crucişătorul
elegant din depărtare.”

Titlul acestui roman provine de la capul de scroafă (pe care se adunaseră


muștele) pe care baietii l-au înfipt într-un par, ca ofrandă închinată bestiei, si
este un simbol al raului. De fapt titlul este o traducere a numelui Beelzebub, un
demon puternic considerat uneori a fi diavolul în persoană. Se pot găsi însă și
alte semnificații. Ralph era oarecum „împarat” peste un roi de „muște”,
metafora pentru băieți și care simbolizează fragilitatea ființei umane care
poate fi strivită atat de usor ca și o muscă. Chiar si de o fiinta aparent
nevinovat precum un copil.

Un citat foarte sugestiv, ce poate fi luat ca un motto, sugerează ca samburele


răului se află sădit în fiecare din noi, ascunzându-se în spatele inocenței: “N-are
cine să te ajute. Doar eu. Iar eu sunt fiara[..]Auzi colo, să credeți că ați putea
vâna și ucide fiara![..]Știai, nu? Eu sunt o parte din tine. Vino mai aproape, mai
aproape mai aproape. Din pricina mea nu puteti face nimic? Din pricina mea
lucrurile sunt asa cum sunt?”.
Fiecare personaj are rolul său bine definit în structura romanului, fiind
reprezentativ pentru o anumită tipologie umană, și sugerand atât fragilitatea
ierarhizarilor umane, cât și faptul că suntem prizonierii contextului social.

Împăratul muștelor e un roman în care este surprinsă societatea și natura


omului. Felul în care, la sfarsitul romanului, Jack a învățat să folosească teama
baieților de bestie pentru a-I controla, amintește de puterea manipulării.
Romanul este în esența o alegorie tristă asupra tendinței umane de a reveni în
mod violent la instincte, atunci când omul este pus în fața anumitor condiții:
izolare, lipsa unui reper spatial sau temporal.

De asemenea se remarcă anumite aspecte ale societății. Frica irațională duce la


fapte impulsive precum uciderea lui Simon în roman. Descoperim de ce
regulile (pe care toți le blamăm și am vrea să nu existe) sunt atât de necesare
într-o societate. Învațam că de cele mai multe ori nu cel mai bun, mai destept,
sau mai calificat ajunge conducator. Liderul e mereu cel care se pricepe mai
bine în a manipula oamenii, totuși în spatele lui se afla altcineva care are idei
geniale, dar care nu are curajul să iasă în față.

Acest roman urmărește pierderea inocenței. De la copii fara griji, personajele


ajung să se lupte pentru a supraviețuii, singura regulă fiind: „cel mai puternic
castiga”. Astfel, ei părăsesc copilăria și intră într-o altă variantă a lumii reale, în
care există și rău. Acesta nu poate fi urmărit și ucis, el este mereu prezent în
sufletul fiecărei ființe umane și nu așteapta decât contextul potrivit pentru a
pune stăpanire pe noi. Semnificația romanului este aceea că oamenii pot să și
regreseze, nu doar să progreseze.