Sunteți pe pagina 1din 2

Labirint și firul Ariadnei

Iacă încă niște vorbe pe care le auziți destul de des, dragii moșului nepoței și nepoțele. Aceste vorbe
le întrebuințează cărturarii, nu cei ce le vînd, ci aceia ce le scriu, cînd vor să arate vro încurcătură în
care se rătăcește cineva sau lucrurile lor, ori cînd cade cineva în vro zăpăceală de unde n-ar ști cum
să iasă, de n-ar avea firul Ariadnei.
Eu m-am tot apucat să vă îndrug la verzi și uscate, și mulți din dumneavoastră or fi rîzînd de s-or fi
strîmbînd de nedibăcia și neiscusința mea de a vă povesti lucruri nepovestite; mulți vor fi știind mai
mult decît mine. Atît mai bine pentru domnia lor, și atît mai rău pentru mine. Dară să ne întoarcem și
altminteri și să cugetăm că vor fi iarăși mulți cari nu vor fi știind ce pacoste de vorbe mai sunt și
acelea, Labirint și Firul Ariadnei, deși se întîlnește cu vorba cea dîntîi pînă și pe una din ulițile
Bucureștilor. Ei, vezi, pentru aceștia scriu eu, și prin urmare îmi iau inima în dinți, zic: Doamne ajută!
și încep.
Spune, măre, la cărți, că în vremea veche, veche de demult, să fi fost un crai, pre nume Minos,
carele domnea în ostrovul Creta, una din țările grecești, sau elinești, cum veți vrea să-i ziceți, că tot
una este. Acest crai avea o jiganie spurcată, ce se chema Minotaur, adică jumătate taur, de la mijloc
în sus, și jumătate om, de la brîu în jos; și era atît de răutăcioasă și groaznică încît oamenii de p-
acolo se luase de gînduri, că nu puteau trăi de răul ei. Vezi că spurcăciunea se hrănea cu carne de
om.
Craiul Minos, dacă văzu așa, chemă pre un anume Dedal, și-i dete poruncă să facă jiganiei un fel de
grajd, unde să o ție.
Meșterul Dedal, se socoti și iară se socoti, ca ce fel de grajd să facă el, în care să închiză pe
Minotaur, jivina cea rea și nedomesnică. Apoi, luîndu-se după croiala unor palaturi întortocheate ce
văzuse el în Egipet ca unele ce nu se mai afla pe lume așa de mari și de cu multe cămări grămădite
la un loc, puse de scobi într-un munte de cremene ce era acolo, un sălaș, numai bun pentru o astfel
de pîrdalnică de fiară sălbatică.
Scobi în pîntecele acelui munte o mulțime de cămări și cămăruțe, unele mai depărtate, altele mai
apropiate, despărțite intre dînsele și boltite, pe care le sprijinea niște stîlpi de piatră, lăsați chiar din
munte, cam așa cum sunt, ocnele de sare de la noi. Insă gura pe unde intra nu era de sus in jos ca
la ocne, ci mergea tot înainte, înainte, în dreapta și in stînga, și cruciș și curmeziș, începînd cam de
pe la mijlocul coastei muntelui.
Și atîtea uliți și ulicioare, poteci și potecuțe făcu el de la o cămară pînă la alta, și tot împoncișate și
împiezișate, încît se rătăcea printr-însele, d-ar fi fost nu știu cine, și afară nu mai putea să iasă.
Aceste scobituri in pîntecele zisului munte îi dete numele de Labirint. Acolo băgă și închise pe acea
bală de fiară.
Mai tîrziu craiul Minos al Cretei, avînd un război cu atenienii, alți greci, îi bătu pre aceștia, și îi
îndatoră, cînd făcură pace, ca ei să-i dea la fiecare șapte ani, cîte șapte flăcăi și șapte fete ateniene
spre hrana acestei jigănii. Trei rînduri de flăcăi și de fete priimi craiul Minos de la cei din Atena, și pe
toți îi mîncă jivina, bala diavolului. Cînd fu însă la a patra oară, se găsi fiul craiului din Atena, pre
nume Teseu, carele ceru să fie trimis și el împreună cu alții, voind a cerca să spele rușinea pățită de
părintele său.
Tată-său, cu nădejdea că Teseu îl va scăpa de un haraci rușinos ca acesta și pierzător de omenire,
îl lăsă să se ducă; și bine făcu. Vezi că știa craiul Atenei, cit poate osul fiului său Teseu! Ajungînd la
Creta, soții lui Teseu plîngeau ca muierile și se topeau de frica jiganiei. Numai el, Teseu, era inimos,
bărbat, sta cu pieptul deschis și gata de luptă.
Înfățișîndu-se înaintea craiului Minos, Teseu ceru ca pe el să-l dea mai întîi la Minotaur ca să-l
mănînce. Craiul priimi.
Dară fata craiului Minos, pre nume Ariadna, cum îl văzu, îi plăcu băiatul. Și apoi avea și ce-i place;
căci era un erculean de voinic, chipeș și legat, știi, colea, numai cum e bun de luptă. Mai avea, vezi,
și pe vino-ncoa, și graiul lui era cu lipici.
Cînd văzu ea că el vrea să intre la dihania spurcată, gătit ca de luptă, cu arcul, tolba cu săgețile,
sulița și paloșul la îndemînă cum să-i fie spre slujbă, parcă-i zise o păsărică la ureche că are să
biruiască. Altă nevoie acum. De biruit va birui el pe dihania turbată; dară cum să iasă din acel
labirint? Căci nu era om pe fața pămîntului carele să intre acolo și să nu se rătăcească, rămîindu-i
oasele în acel loc.
Se mai uită odată la dînsul cu o privire galeșă și miloasă; el îi trase cu mustața; iară ei îi făcu inima
sfîrr!! Atîta fu tot și lucrurile se înțeleseră. Se mai gîndi atunci Ariadna, se mai răzgîndi, ce să facă,
cum să dreagă, să izbutească flăcăul a ieși din Labirint teafăr și cu fața curată. Cînd, iată ce-i plesni
ei prin cap: luă un ghem mare de ață și-l dete lui Teseu, povățuindu-l ce să facă cu dinsul. Acesta,
intrînd, avu grijă a desfășura ghemul înaintea lui prin întortocheturile de poteci pre unde mergea el
pre acolo în pîntecele muntelui, adică în Labirint, ca să caute pe Minotaur.
Și așa dete preste dînsul într-un colț de în fundătură, unde se stîrcise ca o bleandă. Pasămite i se
împlinise și lui, îi sosise veleatul. Simțise și fiara ce om intrase la dînsa. Cum văzu Teseu pe
Minotaur, se luară la luptă, și se luptară, și se luptară, zi de vară pînă-n seară, pînă ce Teseu răpuse
pe Minotaur și-l omorî ca pe dînsul.
Și știți de cît de mare ajutor fu lui Teseu ghemul ce luase de la Ariadna? Fără dînsul ar fi pierit și el
p-acolo pre sub pămînt căci n-ar fi știut pre unde să mai iasă. Dară dacă se luă după firul pre unde
se desfășurase ața, se întoarse la lumină pre unde intrase și scăpă viu nevătămat cum îl făcuse mă-
sa.
Cînd îl văzură soții săi, muriră și înviară de bucurie, știind că scăpaseră și ei de la moarte. El le
spuse cum omorîse pe acea jiganie spurcată, și cum prin aceasta spăla rușinea tatălui său de a tot
trimite haraci oameni spre jertfă.
Darămite Ariadna cînd îl văzu? Socoti că a apucat pe Dumnezeu de un picior. Ea fu bun bucuroasă
că și-a mîntuit iubitul de la pieirea capului. Teseu, nu mai întîrzie nici el, și ceru de soție pe Ariadna,
de la Minos craiul, tatăl ei.
Și luînd-o în căsălorie se întoarsă cu dînsa în țara sa, la Atena.