Sunteți pe pagina 1din 8

Politici de Mediu ale Uniunii Europene

Ideea de protectie a mediului s-a conturat inca de dinaintea aparitiei notiunii de Uniune
Europeana. Astfel, reprezentantii statelor membre ale Comunitatii Europene au pus bazele unei
politici comune de mediu in urma summit-ului de la Paris (1972), ca urmare a constientizarii
caracterului transfontalier al problemelor de mediu. Primul program european de actiune a fost
intocmit de Comisia Europeana in anul 1973. Acesta a cuprins cele mai importante principii ale
politicii de mediu, principii care isi gasesc aplicarea si astazi: principiul actiunii preventive, al
prevenirii si al platii de catre poluator.
Politica de mediu europeană a fost adoptată în cadrul Consiliului European de la Paris din 1972,
unde (in urma primei conferințe ONU privind mediul) sefii de stat sau de guvern europeni au
declarat ca este nevoie de o politica comunitara de mediu de insotire a expansiunii economice si
au solicitat un program de actiune.
Actul Unic European din 1987 a introdus un nou titlu „Mediul”, care furniza primul
temei juridic pentru o politica de mediu comuna, care are drept obiective conservarea calitatii
mediului, protejarea sanatatii umane si asigurarea unei utilizari rationale a resurselor naturale.
Revizuirile ulterioare ale tratatului au consolidat angajamentul Uniunii fața de protectia mediului
si rolul Parlamentului European in dezvoltarea acesteia.
Prin intermediul Tratatului de la Maastricht (1993), mediul a devenit un domeniu oficial
de politica a UE, s-a introdus procedura de codecizie, iar votul cu majoritate calificată in
Consiliu a devenit regula generala.
Tratatul de la Amsterdam (1999) a stabilit obligația de integrare a protectiei mediului in
cadrul tuturor politicilor sectoriale ale UE, in vederea promovarii dezvoltarii durabile.
Prin intermediul Tratatului de la Lisabona (2009), „combaterea schimbarilor climatice” si
dezvoltarea durabila in relatiile cu tarile terte au devenit obiective specifice.
Personalitatea juridica i-a permis astfel Uniunii sa incheie acorduri international in acest sens.

1
Principiul preventiei porneste de la ideea ca prevenirea este preferabila oricaror actiuni
ulterioare, fiind mai eficienta din punct de vedere al calitatii rezultatului final, dar si financiar.
Acest principiu are la baza regula „este mai bine sa previi decat sa combati”.

Principiul precautiei presupune evitarea riscurilor in ceea ce priveste posibilitatea


existentei unei amenintari la adresa sanatatii publice sau a calitatii mediului. Astfel, se
recomanda trecerea la masuri pentru indepartarea amenintarii, chiar daca nu exista date
suficiente care sa sustina iminenta si gravitatea acesteia. Conform acestui principiu, decizia de a
nu interveni trebuie sa fie luata in cazul in care exista studii, analize clare care sa arate absenta
unui risc major. Principiul precautiei este un instrument de gestionare a riscurilor care poate fi
invocat in cazul in care exista o incertitudine stiintifica cu privire la un posibil risc la adresa
sanatatii umane sau a mediului, provenit dintr-o anumita actiune sau politica. De exemplu, in
cazul in care apar incertitudini cu privire la posibilele efecte periculoase ale unui produs si in
cazul in care ele persista in urma unei evaluari stiintifice obiective, pot fi furnizate instructiuni de
interzicere a distributiei produsului sau de eliminare a sa de pe piata. Astfel de masuri trebuie sa
fie nediscriminatorii si proportionale si trebuie revizuite imediat ce exista informatii stiintifice
suplimentare.

Principiul “poluatorul plateste” are la baza ideea ca suportarea cheltuielilor se face de


catre poluator, cu repararea daunelor provocate in caz de poluare a mediului. Se urmareste astfel
responsabilizarea celor care au incalcat normele de mediu si are un caracter coercitiv, fiind menit
să descurajeze nerespectarea legislatiei de mediu. Un exemplu concludent se regăseşte în
includerea transportului aerian începand cu 2012 in schema de comercializare a certificatelor de
emisie de gaze cu efect de sera.

Principiul „poluatorul plateste” este pus in aplicare prin intermediul Directivei privind
raspunderea pentru mediul inconjurator, care vizeaza prevenirea sau remedierea daunelor aduse
mediului (si anume, speciilor sau habitatelor naturale protejate, apei si solului). Operatorii care
desfasoară anumite activitati profesionale, precum transportul de substante periculoase sau
activitati care presupun evacuari in apa, trebuie sa ia masuri preventive in cazul unei amenintari
iminente la adresa mediului. Daca s-au produs deja pagube, operatorii sunt obligati sa adopte
masurile adecvate pentru remedierea acestora si sa suporte cheltuielile aferente. Domeniul de
aplicare al directivei a fost extins de trei ori pentru a include gestionarea deseurilor extractive,

2
functionarea siturilor geologice de stocare si, respectiv, siguranta activitatilor petroliere si
gaziere offshore.

In plus, de cand a aparut pentru prima data in urma unei initiative a Consiliului European
de la Cardiff din 1998 („procesul de la Cardiff”), integrarea preocuparilor legate de mediu in
cadrul altor domenii de politica ale UE a devenit un concept important la nivelul politicilor
europene. In ultimii ani, integrarea politicii de mediu a inregistrat progrese semnificative, de
exemplu, in domeniul politicii energetice, astfel cum s-au reflectat in dezvoltarea in paralel a
pachetului energie/clima al UE sau in Foaia de parcurs pentru trecerea la o economie competitiva
cu emisii scazute de dioxid de carbon pana in 2050. Aceasta arata cum pot sectoarele
responsabile de emisiile Europei - generarea de electricitate, industria, transporturile, sectorul
cladirilor si al constructiilor, precum si agricultura - sa realizeze trecerea la o economie cu emisii
reduse de carbon in cursul deceniilor urmatoare.

UE aplica unele dintre cele mai avansate standarde de protectie a mediului din lume.
Politica de mediu a UE contribuie la ecologizarea economiei si la protejarea naturii si a sanatatii
si calitatii vietii persoanelor care traiesc pe teritoriul Uniunii.

Temeiul juridic al intregului demers privind protectia mediului se regaseste in articolul 11


si articolele 191-193 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene (TFUE). UE are
competenta de a actiona in toate domeniile politicii de mediu, precum poluarea aerului si a apei,
gestionarea deseurilor si schimbarile climatice.

Astfel ca, cerintele de protectie a mediului trebuie integrate in definirea si punerea


in aplicare a politicilor si actiunilor Uniunii, in special pentru promovarea dezvoltarii
durabile (art. 11 Tratatul de Functionare a Uniunii Europene).

Titlul XX (Mediul) din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene prevede in mod
expres, la art. 191, ca politica unionala in domeniul mediului contribuie la:

- conservarea, protectia si imbunatatirea calitatii mediului;

- ocrotirea sanatatii persoanelor;

- utilizarea prudenta si rationala a resurselor naturale;

3
- promovarea pe plan international a unor masuri destinate sa contracareze problemele de
mediu la scara regionala sau mondiala si in special lupta impotriva schimbarilor climatice.

Alineatul secund al aceluiasi articol prevede ca politica Uniunii în domeniul


mediului urmărește un nivel ridicat de protecție, ținând seama de diversitatea situațiilor din
diferitele regiuni ale Uniunii. Acesta reitereaza in teza a doua principiile recunoscute in
materie si fundamentate in practica Uniunii.

Tratatul stabileste, de asemenea, ca in elaborarea politicilor sale de mediu Uniunea


are in vedere:

- datele stiintifice si tehnice disponibile;

- conditiile de mediu din diferitele regiuni ale Uniunii;

- avantajele si costurile care pot rezulta din actiune sau din inactiune;

- dezvoltarea economica si sociala a Uniunii in ansamblul sau si de dezvoltarea echilibrata


a regiunilor sale.

In cadrul competentelor lor, Uniunea si statele membre coopereaza cu tarile terte si


cu organizatiile internationale competente. Conditiile cooperarii Uniunii pot face obiectul
unor acorduri intre aceasta si tertele parti in cauza. Totusi, aceasta reglementare nu aduce
atingere competenței statelor membre de a negocia in cadrul organismelor internationale si
de a incheia acorduri internationale in ceea ce priveste protectia mediului inconjurator la
nivel global.

Totusi, masurile adoptatea de Uniune in temeiul art. 192 din Tratatul privind
functionarea Uniunii Europene nu pot impiedica niciun stat membru sa mentina sau sa
stabileasca masuri de protectie mai stricte. Desi se lasa la latitudinea fiecarui stat decizia de
implementare a acestor masuri, ele trebuie sa fie in acord cu directiile generale stabilite la
nivelul Uniunii si trebuie sa fie compatibile cu tratatele. Masurile astfel adoptate de state
trebuie notificate Comisiei.

Politica de mediu este una dintre politicile comunitare ale Uniunii Europene cele
mai complexe, datorita caracterului sau de politica orizontala. La nivelul UE, preocuparea
pentru mediu si utilizarea unor surse de energie regenerabile au capatat valente importante

4
in ultimii ani, fapt ce a generat adoptarea de masuri la nivelul comunitatii europene. Astfel,
putem mentiona initiativa Consiliului European din 1992 de a adopta Programul Comunitar
de politici si masuri privind protectia mediului si dezvoltarea durabila.

Politica de mediu a Uniunii Europene este sustinuta de o serie de strategii si


directive in vederea eficientizarii sale si sustinerii dezvoltarii durabile. Printre acestea
putem enumera: Strategia pentru Schimbari Climatice- 2020, Directiva nr. 75/2010/CE
privind emisiile industriale, Directiva 1999/31/CE privind depozitarea deseurilor. Aceste
exemple sunt concludente, intrucat vizeaza initiative importante intreprinse la nivelul
politicii comunitare de mediu.

Instrumentele legislative de care Uniunea se foloseste pentru a promova politica de


mediu se refera acquis-ul comunitar, care reprezinta cadrul juridic al politicii de mediu a
Uniunii Europene si este definit ca ansamblul drepturilor si obligatiilor statelor membre ale
Uniunii Europene si se constituie din legislatia primara, reprezentata de tratatele fondatoare
si completarile ulterioare, legislatia secundara, cuprinzand actele juridice ale institutiilor
comunitare (directive, regulamente, decizii, recomandri, avize) si jurisprudenta Curtii de
Justitie a UE.

Instrumentele tehnice asigura respectarea standardelor in privinta mediului si


cuprind: standarde si limite de emisii cu rolul de a limita poluarea mediului; cele mai bune
tehnici disponibile (Best Available Techniques - BAT); eco-etichetarea; criteriile aplicabile
inspectiilor de mediu.

Instrumentele financiare cuprind Programul LIFE (Financial Instrument for the


Environment), care a fost creat in 1992 avand ca scop contribuirea la implementarea si
dezvoltarea politicii si legislatiei de mediu, dar si Programul Eco-inovare, care este o
initiativa transversala ce ofera finantare pentru proiecte din diferite sectoare, care reduc
impactul asupra mediului sau promoveaza o utilizare mai eficienta a resurselor.

Principalul organism care detine un rol in conturarea politicii de mediu a UE este


Directia Generala de Mediu (DG Environment). Aceasta directie a fost infiintata in 1981 cu
rolul de a “proteja, conserva si imbunatati calitatea mediului pentru generatiile prezente si
viitoare”. In acest sens, DG Mediu este implicata in intreg procesul elaborarii politicii de

5
mediu atat ca actor activ, cat si ca mediator. Astfel, in cadrul acestui organism sunt initiate
politici si propuse acte legislative dedicate cauzei protejarii mediului. Totodata, rolul sau
este acela de a se asigura ca statele membre respecta si aplica in mod corect legislatia
europeana in domeniu.

Comisia europeana propune politici si acte legislative menite sa protejeze habitatele


naturale, sa pastreze aerul si apa curate, sa asigure buna gestionare a apelor uzate, sa amelioreze
cunostintele referitoare la substantele chimice toxice si sa ajute intreprinderile sa se inscrie pe
drumul catre o economie durabilă. De asemenea, aceasta se asigura ca statele membre aplica in
mod corect legislatia in domeniul mediului. In acest sens, le ajuta sa respecte normele asupra
carora au convenit si sa dea curs plangerilor primite din partea cetatenilor si a organizatiilor
neguvernamentale.

Parlamentul European - Comisia pentru mediu, ssnatate publica si siguranta


alimentara (ENVI - Environment, Public Health and Food Safety). ENVI este una dintre
cele mai mari comisii ale Parlamentului European, cu 64 de membri care se ocupa de
problematica protectiei mediului si a sanatatii si sigurantei alimentare a consumatorului,
chestiuni ce privesc viata de zi cu zi a cetatenilor europeni. Astfel, aceasta comisie este,
alaturi de cea pentru Securitate, de cea pentru Afaceri Economice si Monetare si cea pentru
Buget, printre cele mai importante din cadrul Parlamentului European. In cadrul politicii in
domeniul mediului, ENVI se ocupa de schimbarile climatice, masurile impotriva poluarii
aerului, solului si apei, gestionarea si reciclarea deseurilor, manipularea substantelor
periculoase si toxice, precum si protejarea diversitatii. In sfera sa de competenta intra si
dezvoltarea durabila, masurile la nivel international si regional de protectie a mediului si
protectia civila.

De-a lungul timpului, Curtea Europeana de Justitie (CEJ) a adus o contributie


importanta la dezvoltarea politicii de mediu a Uniunii Europene prin jurisprudenta sa.
Principala sa atributie este legata de punerea in aplicare si asigurarea respectarii normelor
comunitare in privinta protectiei mediului. In cazul in care Comisia demareaza demersurile
legale necesare impotriva statelor membre in urma unor abateri ale acestora de la norme,
CEJ urmareste respectarea dreptului european, avand puterea de a impune sancţiuni. Desi
numarul de astfel de cauze a fost destul de mare de-a lungul timpului, putine sunt cazurile

6
in care s-a impus aplicarea de sanctiuni. Mai mult, atunci cand legile sau politicile de mediu
nationale intra in contradictie cu cele europene, acest fapt poate fi denuntat de catre
persoane sau grupuri interesate, impunandu-se implicarea CEJ in solutionarea cazului.

Agentia Europeana pentru Mediu a fost instituita in 1990, dar a inceput efectiv
activitatea in 1994. Agentia Europeana pentru Mediu (AEM) este un organism cu caracter
consultative, care are drept rol principal punerea la dispozitia organelor comunitare si
tarilor membre informatii obiective referitoare la mediul european, astfel incat, masurile
luate sa vina in intampinarea nevoilor reale in materie de mediu. Datele furnizate de agentie
sunt utile atat pentru aparatul institutional al Uniunii, cat si pentru organizatiile societatii
civile saupentru reprezentanti ai mediului de afaceri. De asemenea, agentia isi asuma
sarcina de a informa publicul larg cu privire la problemele de mediu. AEM are 32 de state
membre, celor 27 de state din UE alaturandu-se Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elvetia si
Turcia.

Consiliul Ministrilor Mediului este cel care se intruneste pentru coordonarea


politicilor de mediu. Statutul de coordonator si decident este insotit si de rolul principal
jucat in stabilirea bugetelor, precum si de atributiile detinute in formularea obiectivelor ce
stau la baza conturarii politicilor in materie de mediu. Reunind ministrii insarcinati cu
problematica mediului din toate statele membre, acest consiliu are un rol important in
reducerea decalajelor inregistrate intre tarile Uniunii in privinaa standardelor de mediu.
Astfel, se incearca gasirea unui echilibru intre statele nordice, cunoscute pentru normele de
mediu mult mai stricte in raport cu restul membrilor UE si membrii mai noi din centru si
est, care au intampinat dificultati in alinierea la standardele impuse. Mai mult, contextul
intern in privinta situatiei mediului este diferit in statele dezvoltate, puternic industrializate
fata de statele in curs de dezvoltare, fapt ce ingreuneaza procesul decizional in cadrul
Consiliului. Alaturi de provocarile pe care insasi natura mereu in schimbare a problemelor
de mediu le implica, schimbarile politice (schimbarea guvernelor) determina o lipsa de
constanta in pozitiile adoptate de state, fapt de natura sa afecteze, implicit, politicile
adoptate.

Totusi, atenta preocupare a organismelor Uniunii Europene in problemele de mediu


poate fi observata chiar si la nivel national.

7
In Romania, strategiile de dezvoltare a politicii nationale de mediu sunt conturate in functie
de prioritatile nationale si cele ale Uniunii Europene. Astfel, putem aduce in discutie
programele comunitare cum ar fi PHARE, ISPA, Agenda 21 si Programul Cadru pentru
Competitivitate si Inovare, dar si programe nationale precum Romania Curata, Facilitatea
Globala pentru Mediu, Programul Operational Sectorial de Mediu, Programul privind
Promovarea achizitiilor publice ecologice, Programul Casa Verde, cat si Programul Rabla.
Aceste proiecte isi au originea atat in perioada de preaderare a Romaniei la Uniunea
Europeana, cat si in prezent. Rolul acestora este acela de a veni in sprijinul politicii de
mediu nationale si de a contribui prin masuri specifice, punctuale, la protejarea mediului
din Romania.