A fost odată ca niciodată un regat în care trăiau o mulțime de vietăți, una

mai diferită decât cealaltă. Întâlneai aici de la gărgărițe la urși, albinuțe, lupi,
chiar și păsări prădătoare.

Toate animalele ascultau de arborele cel bătrân din mijlocul pădurii.

Se spune că a prins rădăcini acolo în urmă cu o mie de ani, dar nici măcar
țestoasele care trăiesc acum nu erau pe vremea aceea, asa că îl credem pe cuvânt
pe bătrânul pădurii.

Într-o zi, s-a hotărât acesta să găsească fiecărui animal o pereche. Dar, cum
nu era tocmai cel mai convențional copac, s-a gândit că nu trebuie să formeze
cupluri din aceleași specii. Totodată, bătrânul voia ca fiecare animal să găsescă ce
își dorește în perechea lui.

Astfel, a dat ordin vântului să transmită fiecărei vietăți ce nu are partener

să îi trimită listă cu ce își dorește să întâlnească la acesta.

A venit vântul cu atât de multe liste, de i-au căzut copacului câteva frunze când a
văzut. Dar, dacă a promis că va găsi tuturor perechea, s-a pus la treabă.

Era începutul iernii și gărgărița a primit de veste că trebuie să se prezinte în

mijlocul pădurii. S-a panicat ea, „Ce am facut oare?” se tot întreba pe drum.

Când ajunse, a stat ascunsă după un tufiș, să vadă ce se pregătește pentru ea.
Mare i-a fost mirarea să îl vadă pe ursul cel mare acolo. Nu vorbise niciodată cu el,
nu pentru că nu ar fi vrut, ci pentru ca se rușina de fiecare dată.

„De ce o fi și ursul aici? Ei, mai bine să vad , oricum sunt rosie toată deja...” gândi
gărgărița.

În mijlocul pădurii, ursul aștepta de ceva vreme, dar nu știa pe cine. Îi

spusese bătrânul copac să nu se miște de acolo, căci va veni cineva să vorbească
cu el. Se cam plictisea ursul și răbdarea îi era din ce în ce mai puțină, mai ales
pentru că se apropia perioada de hibernare. Numai de jocurile copacului nu avea
el chef acum.
 Dintr-o dată, aude o voce mică mică pe lângă el: „Bună! Bună! Ce faci
ursule?”

Se uită în stânga, se uită în dreapta, dar nimic. Când, simte că îl trage cineva de
blană. Se uită în jos și vede o gărgariță.

„Pe tine m-a pus bătrânul să te aștept?” întrebă ursul.

Când i-a auzit gărgărița vocea, i-au tremurat toate bulinele. Nu de frică, ci
de emotii. Părea ursul mare și fioros, dar avea ea senzatia că nu e chiar așa.

„Nu știu dacă pe mine, dar așa sper..” spuse ea ursului.

„Hai să mergem la lac. Știu eu un loc tare frumos. O să îți placă! Este...este
locul meu special de prins pește.”

„Hihi! Bine bine, hai să mergem acolo!”

Se uita gărgărița la urs și nu se mai putea opri. Îl admira din cap până în
picioare. Nu mai simțise niciodată așa ceva. Auzise prin pădure de la albinuțe și
fluturi de senzația asta pe care o avea, dar pentru ea era prima dată.

Ursului îi plăcea și lui de micuța din fața lui. Se tot gândea ursul la cât de
mică și drăgăstoasă e.

În timp ce o conducea spre casa ei, și-a făcut ursul curaj și a întrebat-o pe
gărgăriță daca o poate săruta.

Ea în schimb, de abia aștepta să se întâmple asta, așa că nu a ezitat să îi

spuna că da. S-au sărutat și s-au ținut în brațe până la ea acasă.

De atunci sunt împreună și acum.

Aceasta este povestea gărgăriței și a ursului.