Sunteți pe pagina 1din 8

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATE DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

Workaholismul

Manta Andreea Cornelia


Master psihologie clinica
2015
Workaholismul

Cuprins:

I. Introducere
II. Definitie
III. Teoriile workaholismului
IV.Adictia de munca
V. Caracteristici ale workaholicului
VI. Efecte ale workaholismului
VII. Concluzii
I.Introducere

Workaholism din punct de vedere lingvistic înseamnă work- muncă,


aholism- dependenţă. Terminul a fost introdus în literatura de specialitate de
Wayne Oates în 1971 ca nevoia incontrolabilă de a munci neîncetat. La
începutul anilor 90 a început să se vorbească despre generaţia workaholică
deşi existau şi alţi termeni pentru a denumi fenomenul respectiv, cum ar fi
ergofobie, adicţia muncii, sindromul de dependenţă de muncă, sclavia
autoimpusă, prizonierul propriului succes. Astăzi termenul a pătruns în
limbajul publicului cultivat şi prezintă interes pentru cercetătorii care
studiază mediile organizaţionale. Mult timp workaholismul a fost considerat
un fenomen enigmatic, un fenomen încă misterios şi aceasta din următorul
motiv: datorită valorizării sociale a muncii, dependenţa de muncă este
singura formă de dependenţă nu doar tolerată, ci şi promovată de societate.
În 1986 Diane Fassel numea dependenţa de muncă cea mai curată din toate
dependenţele. Ţinem să evidenţiem că nu este vorba despre o dependenţă
firească, pentru a avea un job sau un caştig financiar ci este vorba despre o
adicţie în adevaratul sens al cuvântului, o orientare excesivă, o implicare
accentuată în activitatea de muncă. Din punct de vedere teoretic,
workaholismul face parte din seria fenomenelor de „patologie
organizaţională” (Zlate, 2007).
În timp, workaholismul a fost tratat din diferite perspective însă ceea ce este
comun tuturor este faptul că workaholismul presupune trei dimensiuni de
bază:
-implicarea în muncă
-sentimentul de a te lăsa condus spre muncă
-plăcerea de a munci
De precizat este că ceea ce îi deosebeşte pe workaholici de nonworkaholici
este nu atât cantitatea de ore dedicată muncii ci atitudinea oamenilor faţă de
muncă. Un alt criteriu ce trebuie subliniat este faptul că workaholicul nu-şi
poate lua timp liber şi nici diversifica interesele, dedică mai mult timp
gândirii şi preocupării muncii decât o cere situaţia.

II.Definitia workaholism-ului
Workaholism-ul este recunoscut drept nevoia obsesivă de a munci sau
obsesia asupra serviciului,cu tendinţa de tulburare obsesiv-compulsivă, un
tip de obsesie mai amplu, legat de ordine, perfecţiune şi control, în
detrimentul flexibilităţii, deschiderii şi eficienţei.
III.Teorii ale workaholismului

McMillan, O'Driscoll, Marsh, şi Brady (2001) şi McMillan et al. (2003) au


analizat ceea ce ar putea fi numit vag teoriile dependenţei de muncă. Cele
mai multe cercetări cu privire la dependenţa de muncă a folosit o varietate
de abordări şi au formulat următoarele teorii, modele:
a)Teoria învăţării dependenţei de muncă
b)Teoria trăsăturilor de personalitate ce valorizează dependenţa de muncă
c) Teoria sistemelor de familie
Numeroşi cercetatori au încerat să explice şi să demonstreze teoriile de mai
sus asupra workaholismului. Printre aceştia amintim următorii:
Teoria trăsăturilor de personalitate vede dependenţa de muncă ca un model
stabil de comportament fiind influenţat şi sporit de anumite situaţii.
Cercetările realizate de cercetători precum Clark, Livesley şi Schroeder
(1996) sau Spence şi Robbins (1992) au arătat că parametrii precum obsesia,
viciile şi un grad mare de energie au corelat pozitiv cu dependenţa de
muncă.
Teorii mai generale de personalitate au tendinţa de a vedea dependenţa de
muncă ca un aspect disfuncţional de personalitate. Clark et al. (1996)
raportează că dependenţa de muncă poate fi corelată în mod semnificativ şi
pozitiv cu conştiinciozitatea.
Ca factori principali determinanţi ai workaholismului cercetările au scos în
evidenţă:
a) Originile primordiale ale workaholismului (copilaria workaholicului)
b) Trăsături ale personalităţii care predispun workaholismul
c) Cultura organizaţională şi climatul muncii ca factori favorizanţi ai
workaholismului.

IV. Adictia de munca


Incercam astfel sa evidentiem caracteristicile adictiilor in general si sa le
comparam cu cele afisate, manfestate in workaholism.
Criteriile care circumscriu sfera acţiunii de adicţie sunt:
-Imposibilitatea de a rezista impulsului de realizare a comportamentului
respectiv.
-Starea de tensiune ridicată în momentul care precedă comportamentul în
cauză.
-Satisfacţia sau uşurarea pe durata comportamentului
-Apariţia senzaţiei de pierdere a controlului în timpul desfăşurării
comportamentului.
-Sacrificarea activităţilor social- recreative în favoarea comportamentului în
cauză.
-Durata mai mare de o lună a sindromului respectiv.Pentru orice formă de
adicţie (alcool, droguri, jocuri de noroc etc.) este specifică apetitul exagerat,
excesul, abuzul, lipsa autocontrolului.
Care sunt criteriile ce individualizează workaholismul?
După unii autori (Moiser, 1982) workaholicii sunt cei care muncesc peste 50
-60 ore pesăptămînă, în condiţiile în care în cele mai multe ţări săptămîna
oficială de lucru este de 45 deore, distribuite în 5 sau 6
zile lucrătoare.Mai tîrziu în 1991 Cherrington susţine însă că ce îi deosebeşt
e pe workaholici de non-workaholici este nu atat cantitatea de ore dedicată
muncii, ci atitudinea oamenilor faţă de muncă şi anume:
−implicarea e emoţională în muncă;
−posibilitatea de a controla activităţile, de a le echilibra, precum şi
consecinţele care apar în planul vieţii personale şi sociale;
−apariţia dezechilibrării şi disfuncţiei în viaţa oamenilor;
−încetarea tuturor celorlalte activităţi în favoarea muncii şi în detrimentul
vieţii personale.

V.Caracteristici ale workaholicului (profiluri)


Literatura de specialitate prezintă 13 profiluri ale workaholicului. Cinci
dintre acestea sunt descrise de Oates (1971):
a) workaholicul este perfecţionist, serios, adoptând standarde
profesionale înalte şi nu acceptă incompetenţa colegilor de muncă;
b) transformat, care nu mai este dependent de muncă, deoarece a reuşit
să îşi impună limite profesionale şi să îşi managerieze corect timpul
de lucru;
c) ocazional, pentru securitatea serviciului şi nu din nevoi pshice
interne;
d) pseudo-workaholicul, care seamană cu perfecţionistul (voinţa de a
avansa în structura organizaţională), dar intenţiile sunt diferite
(căutare de putere, nu de productivitate);
e) evitant, care găseşte în muncă o portiţă de scăpare din viaţa extra-
profesională neplăcută. Perfecţionistul este singurul workaholic
adevărat.
Patru profiluri sunt descrise de Robinson (2000), combinând munca de
iniţiere şi munca finalizată, pentru cunoaşterea workaholicului:
a) neobositul: are iniţiativa şi rezultate deosebite, munceşte compulsiv,
constant (zi şi noapte, în vacanţe, în weekend) şi fără timp în care să
nu facă nimic. Acestia considera că munca este mai importanta decât
ralaţiile de prietenie sau de cuplu. Sunt foarte productivi fiind
impulsionaţi de perfecţionism şi standarde înalte;
b) bulimicul: are iniţiativă scăzută şi rezultate înalte, alternând dorinţa
de muncă şi amânarea. Se angajează greu în muncă apoi o fac din ce
în ce mai intens şi ajung ori la epuizare ori la nemulţumire continuă
a felului în care îşi fac treaba;
c) cu deficit de atenţie, care se plictiseşte repede şi nu finalizează la
termen proiectele iniţiale;
d) cel care „savurează”, este lent, metodic caracterizat prin încântare, şi
meticulozitate.
Naughton (1987) descrie patru profiluri ce combină angajamentul
profesional cu comportamentul obsesiv-compulsiv în caracterizarea
workaholicului:
a) workaholicul implicat in munca sa, cu un angajament ridicat şi
comportament obsesiv-compulsiv scăzut;
b) compulsivul, care se caracterizează prin implicare şi comportament
obsesiv-compulsiv înalte;
c) non-workaholicul, având scoruri scăzute la ambele dimensiuni
prezentate;
d) non-workaholicul compulsiv, caracterizat prin angajament scăzut şi
comportamnet obsesiv-compulsiv crescut.
Scott et al. (1997) au diferenţiat trei tipuri de wokaholici:
a) compulsiv dependent, cu trăsături legate de tulburarea obsesiv-
compulsivă (ştie că are un comportament excesiv, dar încearcă
suprimarea sau controlarea gândurilor obsesive prin muncă, continuă
să lucreze în ciuda problemekir de sănătate);
b) perfecţionist, preocupat de detalii, inflexibil, controlat, prezintă
caracteristici de personalitate obsesiv-compulsive;
c) orientat pe realizare, foarte stimulat de competiţie, de reuşită, de
succes şi apreciat pentru că reuşeşte să îşi stabilească obiective pe
termen lung. Această formă este pozitivă, putând fi privită ca
fenomen constructiv.
Spence şi Robbins (1992) apud Grebot (2013) descriu două profiluri ale
workaholicului:
a) workaholicul entuziast, care obţine scoruri înalte la trei dimensiuni
ale workaholismului: implicare, conduită compulsivă de lucru,
satisfacţie în muncă;
b) workaholicul care este implicat, are o conduită deosebită, dar are o
satisfacţie scăzută.
Aceste tipologii descriu entităţi clinice contrastante: conduite dependente,
simptomatologie obsesiv-compulsivă, anorexie sau bulimie, personalitate
obsesiv-compulsivă.

VI.Efecte ale workaholismului


Workaholismul influenţează, pozitiv sau negativ, performanţa profesională,
viaţa etraprofesională, relaţiile cu anturajul profesional şi familial, sănătatea
fizică şi psihică.
a) Efecte în planul activităţii profesionale
Workaholismul poate fi privit în mod pozitiv sau negativ în organizaţie.
Dependenţii de muncă pot fi priviţi ca fiind foarte productivi în organizaţie
faţă de ceilalţi angajaţi sau, din contră, pot fi consideraţi ca având
performanţe medii, dar fiind susceptibili de crearea unor dificultăţi din
cauza insatisfacţiei şi comportamentului lor obsesiv. Dependenţa de muncă
este o adicţie acceptată social şi de aceea este dificil de combătut.

b) Efecte extraprofesionale
Dependenţa de muncă îi fac pe indivizi să consacre mult timp activităţilor
profesionale. Astefl se pot observa efecte negative în planul social-familial.
Familia workaholicului se simte abandonată din cauza absenţei şi
indisponibilităţii dependentului. Acesta oferă un model negativ şi copiilor,
fapt pentru care, aceştia ajunşi la maturitate ar putea căuta în muncă
compensarea recunoştienţei, a stimei de sine, a încrederii în forţele proprii
pe care părintele nu i le-a putut oferi.

c) Efecte în planul sănătăţii


Persoanele dependente de muncă nu prezintă semnificativ mai multe
probleme de sănătate în comparaţie cu alţi salariaţi. Efectele în planul
sănătăţii sunt indirecte, referitoare la gradul de stres, oboseală.
Alte studii relatează că workaholismul se poate asocia cu bolile de inimă,
stres, depresie, şi tulburări psihosomatice (Schaufeli et al., 2008).
Mitrofan şi Avram (2010) clasifică consecinţele în planul sănătăţii astfel:
-efecte fizice (ulcer, problemele gastro-intestinale, durerile de spate, durerile
de cap, cefaleele, hipretensiunea arterială);
-efecte psihologice (tulburări ale somnului, tulburări dispoziţionale,
tulburări ale memoriei, conflicte de rol, anxietate, lipsa de speranţă, ură,
frustratre, sentimentul de pierdere, durere, mâhnire, stres, somnolenţă,
epuizarea la locul de muncă, anhedonie, pierderea plăcerii de a petrece
timpul liber).

VII.Concluzii
Dependenţa de muncă afectează echilibrul emoţional al persoanei
conducând la stări depresive, epuizare, oboseală etc. Workaholicii petrec
multe ore la locul de muncă iar, în momentul în care postul
ocupat are solicitări înalte, ei se implică cu entuziasm în
rezolvarea acestora. De aceea, între dependenţa de muncă
şi epuizarea emoţională, fizică şi psihică există o strânsă
legătură datorită incapacităţii dependentului de a se detaşa
de muncă. De cele mai multe ori workaholicii îşi neglijează
propria viaţă, familia, prietenii, ei dedicându-se în totalitate
muncii pe care o fac.
Bibliografie
1. Clark, L.A., Livesley, W.J., Schroeder, M.L., Irish, S.L. (1996).
Convergence of two systems for assessing specific traits of
personality disorder. Psychological Assessment, 8, 294–303.
2. Grebot, E. (2013). Reflexions sur la notion de workaholisme: pour
une approche transactionnelle. Annales Medico-Psychologiques 171,
95–99
3. McMillan, L. H. W., O’Driscoll, M. P., & Burke, R. J. (2003).
Workaholism: a review of theory, research and new directions. In C.
L. Cooper & I. T. Robertson (Eds.), International review of industrial
and organizational psychology (pp. 167–190). New York: John
Wiley
4. McMillan, L.H.W., O’Driscoll, M.P., Marsh, N.V., Brady, E.C.
(2001). Understanding workaholism: data synthesis, theoretical
critique and future design strategies. International Journal of Stress
Management, 8, 69–91.
5. Mitrofan, L., Avram, E. (2010). Multiplele faţate ale
workaholismului. Bucureşti: Editura SPER.
6. Naughton, T. (1987) A conceptual view of workaholism and
implications for career counselling and research. Career Dev Q; 35:
180–7.
7. Oates, W. (1971). Confessions of a workaholic. New York: World.
8. Robinson, B. (2000). A typology of workaholics with implications
for counselors. Journal of addictions & Offender Counseling; 21:34–
48.
9. Schaufeli, W.B., Taris, T.W., Van Rhenen, W. (2008). Workaholism,
Burnout, and Work Engagement: Three of a Kind or Three Different
Kinds of Employee Well-being? Applied psychology: an
international review, 57 (2), 173–203
10. Scott, K., Moore, K.S., Miceli, M.P. (1997). An exploration of the
meaning and consequences of workaholism. Hum Relations; 50:
214–87.
11. Spence, J.T., Robbins, A.S. (1992). Workaholism: definition,
measurement, and preliminary results. Journal of Personality
Assessment, 58, 160–178.
12. Zlate, M. (2007). Tratat de psihologie organizaţional-managerială.
Iaşi: Editura Polirom.