Sunteți pe pagina 1din 2

Albă ca zăpada și cei șapte pitici, Frații Grimm

- date despre autori, inspirație, influențe și semnificații -

Jacob Ludwig Carl Grimm şi Wilhelm Carl Grimm (sau simplu – Fraţii Grimm) s-au
născut pe 4 ianuarie 1785, respectiv, 24 februarie 1786 în oraşul Hanau, situat în apropiere de
Frankfurt(Germania), fiind al doilea și treilea copil din cei 9 (dintre care doar 6 au
supraviețuit) ai familiei.

Și-au petrecut anii copilăriei în orașele germane Hanau și mai apoi Steinau. Moartea
tatălui în 1796, când Jacob era în vârstă de unsprezece ani, iar Wilhelm zece, a adus o sărăcie
lucie pentru familie, motiv pentru care, după doi ani(în 1798), cei doi frați s-au mutat la
mătușa lor în Kassel, pentru a urma școala secundară. Pe 1 septembrie 1802, Jacob Grimm și-
a început studiile de drept la Universitatea Marburg. Un an mai târziu, Wilhelm Grimm și-a
urmat fratele la aceeași specializare. Influențați de Clemens Brentano și Achim von
Armin(prozatori de origine germană și membri ai cercului romanticilor din Heidelberg la
acea vreme), în 1806 cei doi frați au început să adune povești populare.

În 1812, în contextul apariției romantismului, frații Grimm au publicat primul volum


din Povești pentru copii (Kinder und Hausmarchen), în care apar 86 de povești populare.
Lucrul la această antologie de povești populare a început fără un plan prealabil: cufundați în
editarea și traducerea manuscriselor medievale, frații au început să adune basme ca o favoare
pentru un prieten care dorea publicarea unei colecții de literatură populară germană.

Dar când prietenul lor nu a reușit să publice colecția, frații au decis să-și extindă
eforturile și să publice propriul lor volum. Din cele 86 de povești, câteva au fost transcrise din
manuscrise vechi, iar restul le-au fost povestite de cunoștințe în Kassel.

. Se crede că, în total, aproximativ 40 de persoane au spus povești pentru frații Grimm.
Mulți dintre povestitori, aflând de la cunoștințe de efortul celor doi de a conserva tradițiile și
cultura germană în plină epocă a dezrădăcinării (rezultată în urma războaielor cu francezii,
aflați sub dominația lui Napoleon), au venit personal la casa lor din Kassel. Majoritatea dintre
aceștia au rămas anonimi sau, deși numele le-a fost identificat în urma studierii atente a
notițelor de pe marginea manuscriselor, nu au putut fi regăsiți în arhivele orașului.

Dintre aceștia însă, două nume apar mai des: Dorothea Viehmann, o văduvă care vindea
în oraș legume crescute în propria grădină și care, fiind fiica unui hangiu, a crescut ascultând
poveștile călătorilor pe drumul spre Frankfurt (printre comorile ei se numără Aschenputtel –
Cenușăreasa) și Marie Hassenpflug, o tânără de 20 de ani, prietenă cu Charlotte, sora lor, care
provenea dintr-o familie în care se vorbea fluent limba franceză (se știe din notițe că ea este
sursa poveștilor Rotkäppchen – Scufița Roșie, Schneewittchen – Albă ca Zăpada și
Dornröschen – Frumoasa din Pădurea Adormită).

Deși inițial frații Grimm au crezut că poveștile spuse de Marie proveneau din zona
Hesse, după cercetări îndelungate au constatat că cele mai celebre dintre povești aveau

1/2
rădăcini internaționale (origini rusești, finlandeze, japoneze, irlandeze și slave) și fuseseră
deja cuprinse în cartea publicată de Charles Perrault în 1697, Poveștile mamei mele gâscă.

Pentru o mare parte a secolului al XIX-lea, părinții, cadrele didactice și figurile


religioase, în special în Statele Unite, s-au plâns de „conținutul crud, necivilizat” al colecției
fraților Grimm.

Adulții, ofensați, au obiectat la pedepsele înspăimântătoare date personajelor negative:


în varianta originală a poveștii Alba ca Zăpada, mama vitregă este forțată să danseze în
pantofi de fier înroșiți în foc până cade moartă. Cu toate acestea, de menționat este faptul că,
odată ce Wilhelm preia responsabilitatea pentru basme, acesta încearcă să cosmetizeze
poveștile, adăugând motive creștine și morale (mamele crude au devenit mame vitrege
neînțelegătoare și urâte) și punând mai mare accent pe învățăturile morale extrase din povești.

Treptat, însă, colecția de basme a început să devină atractivă publicului, iar în secolul al
XX-lea, basmele fraților Grimm au ajuns să domine rafturile din dormitoarele copiilor, iar
părinții continuau să citească aceste povești copiilor datorită lecțiilor introduse în povești:
ține-ți promisiunile, nu vorbi cu străinii, muncește din greu, ascultă-ți părinții. Conform
fraților Grimm, colecția a servit drept „un manual de bune maniere”.

Poveștile au crescut în popularitate odată cu apariția filmului de animație Albă ca


Zăpada și cei șapte pitici, produs de Walt Disney în 1937. În transformarea poveștii scurte
într-un muzical de 80 de minute, studioul Disney „a îndulcit” materialul, redenumind piticii,
cum ar fi Hapciu, Mutulică, Morocănosul sau Bucurosul. Textele basmelor au suferit atât de
multe adaptări și traduceri, de multe ori cu intenția de a cenzura episoadele inacceptabile,
cum ar fi violența împotriva răufăcătorilor sau adaptarea temelor la gusturile contemporane,
încât majoritatea dintre noi cunoaștem doar versiunile lor aseptizate.

Antologia basmelor fraţilor Grimm a fost în timp tradusă în peste 160 de limbi,
exercitând o mare influență asupra oamenilor de rând de-a lungul timpului și fiind
considerate, alături de alte mari opere europene, adevărate pietre de temelie ale culturii
occidentale.

Bibliografie:National Geographic, Patricia Lidia –Hyperliteratura, RomLit, Wikipedia

Ruxandra-Iuliana Dura

2/2