Sunteți pe pagina 1din 3

Lacul lebedelor

Libretul baletului (în 4 acte) este unul dintre cele mai cunoscute și a fost pus în scenă
pentru prima dată în 1877 în Moscova la renumitul Teatru Bolșoi, coregraf fiind Julius
Reisinger, având ca sursă de inspirație o veche legendă rusă (după alții, o legendă
germană, dacă judecăm după numele personajelor principale: Siegfried, Odette - Odillia,
Rotbart ș.a.) și a corespuns pretențiiilor compozitorului rus. Paradoxal nu a fost primit
foarte bine pe moment. Totuși, în 15 ianuarie 1895, cu o nouă coregrafie realizată de
Marius Petipa și Lev Ivanov a avut un succes enorm la Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg.
Marius Petipa s-a ocupat de primul și al treilea act (de la castel), iar Lev Ivanov de al doilea
și ultimul act (actele de la lac). Între timp, textul a fost de mai multe ori transcris și
modificat, astfel că unele versiuni au un final diferit față de cel original.
Legenda despre prințese transformate în lebede de un vrăjitor rău, în care vraja lui
poate fi spulberată numai prin iubirea unui prinț, se poate întâlni în basmele mai multor
popoare.

Actul I
În prolog aflăm despre transformarea în lebădă a unei prințese, blestemată de geniul rău,
Rotbart. Urmează o petrecere la majoratul prințului Siegfried, căruia mama îi propune ca a
doua zi să-și aleagă o mireasă. Dansurile nu-l înveselesc; mai degrabă pleacă singuratic
spre malul lacului din parcul castelului de unde se văd în zare ruinele unui vechi palat.
Gândurile sunt întrerupte de zborul unui stol de lebede care poposește pe malul lacului,
lângă ruine. Dornic să le vâneze prințul ia arbaleta și aleargă prin pădure.

Actul II
Ajunse la mal, lebedele se transformă în prințese chiar în momentul în care Siegfried voia
să o țintească pe cea mai frumoasă. Lebedele îl înconjoară, iar cea mai frumoasă dintre
ele, Odetta, îi destăinuie blestemul lor. Siegfried este hotărât să lupte pentru nimicirea
geniului rău, Rotbart, dar Odetta îl previne că nu prin luptă poate dezlega blestemul, ci
printr-un jurământ de iubire. Siegfried îi jura iubirea.

Actul III
În sala de onoare a palatului îi sunt prezentate lui Siegfried mai multe tinere posibile
mirese. El le refuză și se arată cucerit de o stranie pereche care intră neanunțată,
recunoscând în trăsăturile fetei (de fapt fiica lui Rotbart) pe Odilia. Acceptă să se
căsătorească cu ea, călcându-și astfel jurământul.

Actul IV
Trădată, lebăda-prințesă se vede condamnată la prelungirea blestemului. Siegfried vine,
recunoscându-și greșeala și implorând iertarea. Iubirea celor doi este mai puternică decât
Rotbart. Blestemul se risipește la cele dintâi raze ale aurorei.

Frumoasa din pădurea adormită

Prolog
Regele Florestan al XXIV-lea și Regina au primul lor copil, Prințesa Aurora, și declară o
ceremonie de botez fastuoasă pentru a o onora. Sunt invitate la ceremonie șase zâne
pentru a oferi daruri copilei. Fiecare zână oferă o virtute sau trăsătură pozitivă, cum ar fi
frumusețe, curaj, bunătate și talent muzical (numele zânelor diferă în funcție de
producție). Cea mai puternică zână, Zâna Liliacului, sosește împreună cu anturajul ei dar
înainte să ofere darul palatul se întunecă. Cu un tunet sosește Zâna Carabosse împreună
cu slujitorii ei (în general câțiva dansatori masculini reprezentați ca fiind șobolani sau
insecte). Zâna Carabosse îi întreabă cu furie pe Rege și Regină de ce nu a fost invitată la
ceremonie. Vina cade pe seama lui Catallabutte, Maestrul de Ceremonii, care s-a ocupat
de lista invitaților. Carabosse îi smulge părul din cap și îl bate cu bastonul ei înainte de a o
blestema pe fetiță în semn de răzbunare. Aurora va deveni o tânără frumoasă, virtuoză și
veselă dar în ziua în care va împlini 16 ani se va înțepa cu acul unui fus și va muri. Regele
și Regina sunt înspăimântați și cer milă dar Carabosse nu o oferă. Totuși, intervine Zâna
Liliacului. Deoarece nu are putere suficientă pentru a anula blestemul, îl modifică pentru
ca acul fusului să îi provoace prințesei un somn de o sută de ani și nu moartea. La sfârșitul
celor o sută de ani se va trezi prin sărutul unui prinț chipeș. Ușurați câ în cele din urmă
viața Aurorei va fi salvată, curtea se liniștește.

Actul I
Este ziua celei de-a 16-a aniversări a Prințesei Aurora. Au loc ceremonii, deși Regele este
îngrijorat cu privire la blestemul lui Carabosse. Catallabutte descoperă câteva țărăncuțe
care țes în apropiere (o activitate interzisă deoarece ar putea-o afecta pe prințesă) și îl
alertează pe Rege care le condamnă pe țărăncuțe la pedepse aspre. Regina îl convinge cu
blândețe să cruțe viața țărăncuțelor și acesta acceptă. Localnicii efectuează un vals
elaborat cu ghirlande de flori iar după aceea sosește Prințesa Aurora. Părinții săi îi fac
cunoștință cu cei patru pețitori. Aurora și pețitorii ei dansează un Adagio, una dintre cele
mai dificile secvențe din istoria baletului. După aceea apare un străin cu o robă care îi
oferă prințesei un cadou, un fus (în unele versiuni "cadoul" este un buchet de flori în care
este ascuns fusul). Deși inițial pare că se recuperează, prințesa leșină și se prăbușește.
Străinul se dezvăluie ca fiind Carabosse care crede că blestemul ei este încă valabil și că
prințesa e moartă. Încă o dată, Zâna Liliacului liniștește mulțimea amintind că prințesa
este doar adormită. Prințesa este dusă în pat iar Zâna Liliacului aruncă o vrajă de adormire
asupra întregului regat, vrajă ce se va rupe doar atunci când prințesa se va trezi. Își
folosește magia pentru a acoperi palatul cu vițe și mărăcini.

Actul II
O sută de ani mai târziu, Prințul Désiré este la o partidă de vânătoare cu companionii săi.
Este abătut și nefericit cu iubita sa posesivă. Prietenii săi încearcă să îl înveselească cu
un joc de-a baba oarba și o serie de dansuri. Încă nefericit, cere să fie lăsat singur iar partenerii
săi de vânătoare pleacă. Singur în pădure, se întâlnește cu Zâna Liliacului, care l-a ales
pentru a o trezi pe Prințesa Aurora. Aceasta îi arată o viziune a prințesei frumoase iar
prințul este imediat vrăjit. Zâna Liliacului explică situația iar Désiré o imploră să îl ducă la
prințesă. Zâna Liliacului îl duce cu barca la castel și îl ghidează prin pădure până când
ajung în cele din urmă la castelul ascuns. Odată ajuns în castel, Désiré o trezește pe
Aurora cu un sărut. Se trezește și restul curții iar Regele și Regina acceptă din inimă când
prințul propune căsătoria.

Actul III
Are loc ceremonia nunții. Printre invitați se numără Zânele Bijuterii: Diamant, Aur, Argint și
Safir, Zâna Liliacului și chiar Carabosse. Sunt prezente și personaje de basm, inclusiv
Motanul încălțat, Scufița Roșie, Cenușăreasa, Tom Degețel și altele. Aurora și Désiré
interpretează un Pas de Deux maestos iar întregul ansamblu dansează o mazurkă. Prințul
și prințesa sunt căsătoriți iar Zâna Liliacului binecuvântează cuplul.
Baletul se încheie cu o mare apoteoză în care toate personajele vin împreună cu un tablou ce
reprezintă pe Apollo și Ludovic al XIV-lea.

Spărgătorul de nuci (rus. Щелкунчик, Șcelkuncik) este un balet de Piotr Ilici Ceaikovski (opus 71).
Libretul: Marius Petipa, după versiunea lui Alexandre Dumas a basmului lui E. T. A. Hoffmann „Spărgătorul
de nuci și regele șoarecilor”.
Actul I
În casa domnului Stahlbaum domnește atmosfera sărbătorească a Crăciunului. Părinții fac ultimele retușuri
la pomul de iarnă, așezând lângă el cadourile pentru copii. Se aprind beculețele și se deschide ușa. Clara și
Fritz, copiii domnului Stahlbaum, dau buzna în cameră. Le urmează verii și verișoarele cu părinții lor. Copiii
se așază în rând și încep un marș voios. După dansul adulților vine și unchiul Drosselmayer. Acesta este
așteptat cu nerăbdare, căci de fiecare dată le aduce copiilor surprize neobișnuite. Nu-i va dezamăgi nici
acum. La început copiii se bucură, apoi încep să se certe din cauza cadourilor. Fritz câștigă disputa, iar Clara
izbucnește în lacrimi. Pentru a o consola, unchiul Drosselmayer îi dă fetei un "Spărgător de nuci", costumat
în uniformă militară. Fritz îl azvârle râzând și îl strică, în timp ce Clara este consolată. Pentru că între timp s-
a făcut târziu, mama îi trimite pe copii la culcare. Musafirii se retrag. Clara își ia rămas bun de la Spărgătorul
"bolnav" și se duce la culcare. După puțin timp, Clara se întoarce în camera festivă. Adoarme în fotoliu și
astfel evenimentele acestei seri continuă. În lumina lunii, pomul de Crăciun devine tot mai mare, ocupând o
mare parte a camerei. Șoarecii, conduși de regele lor, apar din toate părțile și se apropie de fată. Ea îi
gonește înfricoșată. Atunci se trezește Spărgătorul de nuci, care, alături de soldați, se luptă cu șoarecii.
Bătălia nu e deloc ușoară și Spărgătorul pare să cedeze. Clara intervine și reușește să-i învingă pe șoricei.
Spărgătorul de nuci se transformă într-un prinț tânăr și frumos. Pentru a-i mulțumi ca l-a salvat, el o invită pe
fetiță în împărăția dulciurilor. Camera se transformă într-o pădure de brazi înzăpezită. Fulgii de nea îi
înconjoară pe cei doi, arătându-le drumul.

Actul II
În sfârșit, Clara și Prințul ajung la Castelul trandafirilor din Împărăția dulciurilor. Prințul-Spărgător povestește
Zânei dulciurilor și suitei acesteia întâmplarea, subliniind intervenția curajoasă a Clarei împotriva regelui
șoarecilor. Tânăra pereche este cinstită cum se cuvine de întreaga curte împărătească. Cele mai nostime
personaje vor participa la divertismentul compus din mai multe dansuri: spaniol (figurile de ciocolată), arab
(figurile de cafea), chinezesc (figurile de ceai), rusesc (micii cazaci de turtă dulce), italian. Clara și Prințul
execută un minunat „pas-de-deux”, apoi toată suflarea se angrenează în marele „Vals al Florilor” din final.
Pentru Clara a fost însă doar un minunat vis.