ALEXANDRU LĂPUŞNEANUL

de Costache Negruzzi
-nuvelă romantică istorică-

Introducere
Opera literara "Alexandru Lapusneanul" publicata in anul 1840 de catre Costache Negruzzi in
primul numar al revistei "Dacia literara" ilustreaza intr-un mod artistic o perioada sangeroasa din istoria
Moldovei, fixata temporal pe la mijlocul secolului XVI, sub puterea unui domnitor tiran, reprezentand un
moment de referinta in evolutia prozei romanesti.
Este o nuvelă romantică datorită inspiraţiei din istoria patriei, a personajelor excepţionale care
acţionează în împrejurări excepţionale, a antitezei angelic/demonic şi a descrierilor amănunţite ale
vestimentaţiei, obiceiurilor, mesei domneşti.
Costache Negruzzi, întemeietorul nuvelei istorice româneşti, este primul scriitor care valorifică
scrierile cronicarilor moldoveni, Grigore Ureche şi Miron Costin. Din cronica lui Ureche, preia scene,
fapte, replici, primul şi ultimul motto, dar se distanţează de realitatea istorică prin apelul la ficţiune, prin
viziunea romantică asupra istoriei. De la Miron Costin preia scena morţii boierului Batişte Veveli pe care
o transpune în scena morţii lui Moţoc.
Perspectiva narativă este obiectivă, întâmplările fiind prezentate de un narator omniscient şi
omniprezent.
Titlul este alcătuit dintr-un subtantiv propriu, numele personajului în jurul căruia gravitează
întreaga acţiune.
Tema e pusă în evidenţă prin dezvăluirea particularităţilor societăţii medievale. Pe fundalul acestei
societăţi, se configurează lupta pentru putere în timpul celei de-a doua domnii a lui Alexandru
Lăpuşneanul, domnitor tiran, crud şi sângeros.
Compoziţional, nuvela este alcătuită din 4 capitole. Secvenţele narative sunt înlănţuite cronologic,
iar trecerea de la una la alta se face prin alternanţă. Se observă simetria dintre capitole, fiecare având un
motto cu rol rezumativ ,,Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu...”este răspunsul dat de Lăpuşneanul soliei de
boieri, la graniţă; „Ai să dai samă, Doamnă!” e ameninţarea văduvei unui boier ucis, adresată doamnei
Ruxanda; „Capul lui Moţoc vrem...” sunt cuvintele mulţimii, iar „De mă voi scula, pre mulţi am să
popesc şi eu...” este ameninţarea rostită de Lăpuşneanul când se vede călugărit.
Indicii spaţio-temporali sunt verosimil precizaţi şi au rolul de a orienta cititorul în universul
ficţiunii. Acţiunea este plasată în Moldova, în timpul celei de-a doua domnii a lui Lăpuşneanul.
Varietatea şi complexitatea conflictelor sunt o trăsătură fundamentală a nuvelei. Conflictul
central este exterior, politic, între domnitor şi boierii trădători. Conflictul social, între boieri şi popor, se
limitează la revolta mulţimii din capitolul al III-lea.
Acţiunea nuvelei începe brusc, rezumând evenimentele care motivează revenirea la tron a lui
Lăpuşneanul. Primul capitol cuprinde întoarcerea la tronul Moldovei, în 1564, în fruntea unei armate
turceşti şi întâlnirea cu solia formată din boierii Moţoc, Veveriţă, Spancioc şi Stroici. La cererea boierilor
de a se întoarce, domnitorul dă dovadă de hotărâre prin replici celebre. Capitolul al doilea conţine fuga lui
Tomşa în Muntenia, incendierea cetăţilor, confiscarea averilor boiereşti, uciderea unor boieri, intervenţia
doamnei Ruxanda pe lângă soţul ei pentru a înceta cu omorurile. Lăpuşneanul îi promite că „ de poimâine”
nu va mai omorî şi că „mâine” îi va da „un leac de frică”. În capitolul al treilea, Lăpuşneanul „îmbrăcat
în toată pompa domnească” participă la slujba de la Mitropolie, apoi rosteşte un discus de împăcare şi
invită boierii la un ospăţ. 47 de boieri sunt omorâţi, Moţoc e linşat de mulţime, iar piramida din capete e
oferită ca leac de frică domniţei. Ultimul capitol începe cu o elipsă. După patru ani de la cumplitele
evenimente, Lăpuşneanul se retrage în Cetatea Hotinului. Bolnav de friguri, este călugărit potrivit
obiceiului vremii. Faptul că, atunci când îşi revine, ameninţă să-i ucidă pe toţi, o determină pe doamna
Ruxanda să accepte sfatul boierilor de a-l otăvi. Alexandru Lăpuşneanul moare în chinuri şi este
înmormântat la Mânăstirea Slatina.
 Personajele sunt încadrate în tipologii diferite şi sunt realizate în manieră romantică, prin antiteză:
înger-demon, boieri trădatori (Moţoc şi Veveriţă) - boieri patrioţi (Spancioc şi Stroici).
Alexandru Lăpuşneanul este personajul principal, excepţional, care acţionează în împrejurări
excepţionale. Întruchipează tipul domnitorului sângeros, tiran şi crud. Hotărât, bun cunoscător al
psihologiei umane, dar şi extrem de hotărât, personajul este puternic individualizat şi devine memorabil.
Doamna Ruxanda este un personaj secundar, un caracter slab, întrucât nu acţionează niciodată din
proprie voinţă. Boierul Moţoc e tipul trădătorului, viclean şi laş, care nu urmăreşte decât propriile lui
interese. Spancioc şi Stroici sunt personaje episodice, cu rol justiţiar.
Coordonate spatio-temporale
Evenimentele se desfasoara in Moldova, in a doua jumatate a sec. XVI, prezentand intoarcerea lui
Lapusneanu la tron, in a doua sa domnie, actiunea desfasurandu-se apoi la curtea domneasca si la
mitropolie.
Primele trei capitole prezinta evenimente ce au loc imediat dupa intoarcerea lui la tron, iar ultimul
rezuma evenimente intamplate patru ani mai tarziu, precum si secventa mortii domnitorului.
Conflicte
Principalul conflict este unul exterior, de ordin politic: lupta pentru putere iscata intre domnitor si
boieri. Mijloacele alese de Lapusneanul pentru impunerea autoritatii sunt dure si sangeroase, dar sunt
motivate psihologic, cruzimea sa devenind expresia dorintei de razbunare pentru tradarea boierilor din
prima domnie.
Conflictul secundar dintre domnitor si vornicul Motoc pare sa fi inceput mult mai devreme deoarece
boierul era unul dintre cei care l-au tradat pe Lapusneanul. Mai mult de atat, inca din momentul intoarcerii
in tara a domnitorului, il remarcam pe Motoc, care isi cere iertare, dorind sa devina omul de incredere al
domnitorului. Acesta ii promite ca il va tine in viata atata timp cat va avea nevoie de el. Conflictul se
finalizeaza in capitolul “Capul lui Motoc vrem”, in care boierul devine tap ispasitor, fiind aruncat
multimii adunate la curte, care il sfasie in bucati.
Conflictul social dintre boieri si popor se limiteaza doar la revolta multimii din capitolul al treilea, in
care Motoc are un sfarsit tragic.
Secventa I
O prima secventa semnificativa se contureaza chiar in primul capitol “Daca voi nu ma vreti, eu va vreu”,
in care domnitorul, ajutat de mercenarii Turci intra in Moldova. Este intampinat de o solie a boierilor
(Motoc, Veverita, Spancioc, Stroici), care ii cere sa se intoarca sub pretextul ca tara nu-l vrea. Fin
psiholog, domnitorul intelege ca nu este vointa norodului, ci a boierilor si le raspunde dur cu vorbele care
constituie motto-ul acestui capitol.
Dintre acesti boieri se remarca Motoc, care incearca lingusitor sa-si ceara iertare pentru a ramane in viata
si pentru a-si pastra privilegiile. Domnitorul ii promite ca nu isi va manji sabia cu sangele lui deoarece ii
este “trebuitor”. Astfel, Lapusneanul apare ca un domn puternic, razbunator, dar si sincer, direct, pe cand
Motoc se arata lingusitor, tradator, slab.
Secventa II
Motoc devine personaj principal in capitolul al treilea, cand in timpul macelului celor 47 de boieri,
doreste sa intre in gratiile stapanului, pe care-l flateaza si-l linguseste, aprobandu-i toate faptele chiar daca
are o alta convingere, iar linguseala ajunge pana in punctul in care simuleaza o stare sufleteasca asemenea
celei a domnitorului.
Cand Lapusneanul intreaba cu perfidie daca a facut bine ca a scapat tara de o asa raie, Motoc, cu o
linguseala dezgustatoare, raspunde ca avea de mult de gand sa sfatuiasca pe Maria Sa la aceasta.
Cand constata ca nu mai are nicio scapare, lasitatea lui devine nemarginita. Cand armasul aduce vestea
ca multimea razvratita cere capul vornicului, lasitatea lui Motoc apare in toata goliciunea ei, devine un
simbol ridicol si da “o reprezentatie comica de lasitate, invocand ajutorul divin”. Ii propune mai intai sa
puna tunurile pe prostime, “pune sa deie cu tunurile intr-insii…sa moara toti! Eu sunt boier mare! Ei sunt
niste prosti.’’ Cand Lapusneanul isi arata dispretul fata de perfidul slujitor, si ii spune pe un ton sarcastic:
“prosti, dar multi! Sa omor o multime de oameni pentru un om?”, Motoc ii cere ragaz, pentru a-si orandui
casa si pentru a se spovedi.
 Cuvintele taioase, prin care Lapusneanul se descotoroseste de el, servindu-i aceeasi lectie de fals
patriotism, pe care Motoc i-o oferise, ii sunt date vornicului pentru a-i arata ca nu a uitat nimic din
tradarile trecute: “Du-te sa mori pentru binele mosiei”. Gesturile disperate si targuielile boierului, lipsa de
demnitate in fata mortii, dorinta de a gasi o portita de amanare a sentintei, il prezinta in toata ipocrizia lui:
“plange, tipa, suspina, se roaga, isi smulge barba”. Pedepsirea lui Motoc se transforma, prin abilitatea
voievodului, intr-un act justitiar, in folosul poporului asuprit de marii boieri tradatori de tara: “Luati-l de-l
dati norodului, si spuneti ca astfel plateste Alexandru Voda celor care prada tara.”
Limbajul naratorului şi al personajelor valorifică aceleaşi registre stilistice: regionalisme „şepte”,
„găsând”, arhaisme „vornic”, „pre”, ,,spătar”, neologisme „schinteie electrică”. Stilul nuvelei este
sobru, concis, specific prozei istorice.
În concluzie, întâlnirea cu nuvela ,,Alexandru Lăpuşneanul” este, pentru orice cititor, o experienţă
de viaţă, deoarece intră într-o lume plăsmuită după propria viziune a autorului. Fiind prima nuvelă istorică
din literatura română, ea nu aduce în faţa contemporanilor un model de patriotism, ci un antimodel de
conducător şi reconstituie culoarea locală a epocii.