Sunteți pe pagina 1din 12

NUVELA ISTORICĂ

- PARTICULARITĂŢI ALE NUVELEI ISTORICE / MODUL ÎN CARE SE


REFLECTĂ PROGRAMUL REVISTEI ,,DACIA LITERARĂ” ÎNTR-UN TEXT
STUDIAT APARŢINÂND PERIOADEI PAŞOPTISTE
-
- Alexandru Lăpuşneanul
- Costache Negruzzi
Nuvela este specie a genului epic în proză, cu o acţiune în acre sunt implicate
personaje ale căror caractere se desprind dintr-un conflict puternic. Naraţiunea este
organizată liniar, cronologic, prin înlănţuirea secvenţelor narative, accentul punându-se
mai mult pe definirea personajelor decât pe acţiune. Se observă tendinţa de obiectivare.
O astfel de operă este ,,Alexandru Lăpuşneanul” de C.Negruzzi, aparţinând speciei
epice a nuvelei istorice pentru că este inspirată din trecutul istoric, iar personajele au
nume, unele trăsături şi acţiuni ale unor personalităţi istorice. Reconstituirea artistică a
epocii se realizează şi prin culoare locală, urmărindu-se relaţiile sociale, obiceiurile,
mentalităţile, vestimentaţia şi limbajul personajelor.
Publicată în primul număr al revistei ,,Dacia literară” nuvela lui Negruzzi corespunde
programului romantic al acesteia, prin valorificarea unor fapte din trecutul istoric.
Scriitorul valorifică ,,Letopiseţul” lui Grigore Ureche pentru a contura personalitatea
domnitorului. Preia din cronică scene, fapte şi replici : revenirea lui Lăpuşneanu în
Moldova însoţit de armată turcească, solia boierilor trimisă de Tomşa care îi cere să
renunţe la domnie, arderea cetăţilor, uciderea celor 47 de boieri, boala, călugărirea şi
moartea prin otrăvire a domnitorului.
Dar autorul se detaşează de realitatea istorică prin apel la ficţiune şi prin viziunea
romantică asupra istoriei, influenţată de ideologia paşoptistă. Astfel, scriitorul se foloseşte
pentru episodul uciderii lui Moţoc de scena uciderii unui boier, Batişte Veveli, în timpul
domniei lui Alexandru Iliaş, consemnată de cronica lui Miron Costin. Îl prezintă pe
Moţoc drept sfătuitor al Lăpuşneanului, în a doua domnie a acestuia, dar boierul se
exilase în Polonia, acolo unde va fi decapitat la cererea domnitorului din Moldova. Nici
boierii Spancioc şi Stroici nu mai trăiau în timpul domniei lui Lăpuşneanu, fiind executaţi
la Liov, în Polonia, alături de Moţoc.
Transfigurarea artistică a evenimentelor este motivată estetic: gradarea tensiunii
narative, evidenţierea caracterelor personajelor în relaţie cu spectaculosul acţiunii,
mesajul textului. Astfel, punctul de vedere al lui Mario Vargas LLosa :,,ficţiunea nu e
viaţa trăită, ci altă viaţă, inventată cu materialele oferite de realitate” este ilustrată de
nuvela ,,Alexandru Lăpuşneanul” în care autorul modifică realitatea istorică, dar acţiunea
se păstrează în limitele verosimilului.
Nuvela are ca temă evocarea artistică a unei perioade din trecutul istoric al
Moldovei, la mijlocul secolului al XVI-lea şi anume, a doua domnie a lui Lăpuşneanu
(1564 – 1569).
Perspectiva narativă aparţine naratorului omniscient care relatează la persoana a III-
a, detaşându-se obiectiv de faptele prezentate, dar în acelaşi timp subiectivând pe alocuri
naraţiunea prin epitete de caracterizare. Dominantă rămâne însă perspectiva
nonfocalizată.
În construcţia discursului narativ, naraţiunea se desfăşoară linear, cronologic, prin
înlănţuirea secvenţelor narative. Nuvela îmbină modurile de expunere care au funcţii
artistice. Naraţiunea este obiectivă, prezentând gradat momentele subiectului. Prin
pauzele descriptive sunt inserate în text portretele personajelor şi scene epice deosebite.
Dialogul dramatizează naraţiunea, evidenţiază relaţiile dintre personaje şi devine mijloc
de caracterizare.
Incipitul şi finalul sunt realizate concis, într-un stil apropiat de cel al cronicilor. În
incipit se rezumă evenimentele care motivează evenimentele care motivează revenirea în
Moldova a lui Lăpuşneanu şi atitudinea lui ostilă, vindicativă faţă de boieri. Finalul
consemnează prin vocea auctorială sfârşitul voievodului tiran.
Construcţia subiectului este riguroasă, evenimentele fiind ordonare în patru capitole,
corespunzătoare momentelor importante ale subiectului. Fiecare capitol poartă un moto
care îl rezumă şi care constituie replici ale anumitor personaje.
Capitolul I, ,,Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu” cuprinde expoziţiunea ce se referă
la întoarcerea lui Lăpuşneanu în Moldova, însoţit de armată turcească, pentru a ocupa din
nou tronul pierdut prin trădarea boierilor. Intriga se prefigurează în momentul întâlnirii
dintre Lăpuşneanu şi solia boierilor conduşi de Moţoc, care îi cer în numele voievodului
Tomşa şi al populaţiei să renunţe la pretenţiile la tron. Replica domnitorului dă titlul
primului capitol şi anticipă conflictul dintre Lăpuşneanu şi boieri, central în desfăşurarea
acţiunii.
Capitolul al II-lea, ,,Ai să dai samă, doamnă!” anunţă desfăşurarea acţiunii şi
cuprinde o serie de evenimente care sunt consecinţa dorinţei de răzbunare a lui
Lăpuşneanu împotriva boierilor: arderea cetăţilor, confiscarea averilor, uciderea multora
dintre boieri. Doamna Ruxanda intervine pe lângă domnitor pentru a înceta cu omorurile,
căci fusese avertizată de o văduvă a unuia dintre boierii ucişi cu replica ce dă titlul
capitolului. Intervenţia doamnei este urmată de promisiunea lui Lăpuşneanu de a înceta
cruzimile începând ,,de poimâine”.
Capitolul al III-lea, ,,Capul lui Moţoc, vrem!” cuprinde punctul culminant
anunţat de mai multe momente: discursul domnitorului la slujba duminicală de la
mitropolie, ospăţul de la curtea domnească, uciderea celor 47 de boieri (punct culminant
al acţiunii) şi piramida celor 47 de capete, a cărui imagine va fi ,,leacul de frică” oferit de
domnitor soţiei sale, dialogul dintre Lăpuşneanu şi Moţoc. Apariţia mulţimii care se
adunase în faţa cetăţii anunţă şi un conflict social. Când un armaş trimis de Lăpuşneanu
întreabă mulţimea ce doreşte, după mai multe ezitări, un glas din mulţime rosteşte replica
ce dă şi titlul capitolului.
Ultimul capitol, ,,De mă voi scula pre mulţi am să popesc şi eu!” cuprinde
deznodământul acţiunii: uciderea prin otrăvire a domnitorului. După patru ani de la
evenimente, Lăpuşneanu se retrage în cetatea Hotinului. Bolnav de friguri, domnitorul
este călugărit, după obiceiul vremii. Deoarece când îşi revine ameninţă să-i ucidă pe toţi,
inclusiv pe fiul său, doamna Ruxanda acceptă sfatul boierilor Spancioc şi Stroici şi a
mitropolitului Teofan, de a-l otrăvi. Astfel se motivează observaţia lui Daniel
Grojnowski, potrivit căreia, ,,nuvela este construită în perspectiva unui final, cel mai
adesea şocant”.
Timpul şi spaţiul acţiunii sunt precis determinate, ceea ce conferă operei
verosimilitate: cea de-a doua domnie a lui Lăpuşneanu. Spaţiul alcătuieşte un decor
romantic: mai întâi cortul din dumbrava de la Tecuci, apoi palatul domnesc din Iaşi şi
mitropolia, iar în ultimul capitol, curtea domnească din cetatea Hotinului.
Conflictul nuvelei este complex şi pune în evidenţă personalitatea puternică
eroului. Conflictul exterior este de ordin social şi evidenţiază lupta dintre domnitor şi
boieri. În plan secundar apare conflictul dintre domnitor şi Moţoc, dintre boieri şi
mulţime.
Se poate vorbi şi de un conflict interior, trăit intens de către ,,buna doamnă”. Mai
Acesta fusese declanşat de cuvintele unei văduve: ,,Ai să dai samă, doamnă!” astfel,
doamna Ruxanda este ameninţată cu justiţia divină, ca părtaşă la crimele soţului ei, care
încalcă porunca d a nu ucide. Spaima şi sentimentul de culpabilitate ale doamnei se sting
însă, când Lăpuşneanu îi promite că nu va mai vărsa sângele boierilor, începând ,,de
poimâine”.
Ca în orice nuvelă istorică, în centrul naraţiunii este fixată emblematic, figura
unui protagonist, al cărui portret este inspirat din realitatea istorică. Alexandru
Lăpuşneanu, eroul evenimentelor, este un personaj romantic, erou excepţional care
acţionează în situaţii excepţionale (scena uciderii boierilor, a piramidei de capete, a
pedepsirii lui Moţoc, scena morţii domnitorului).
El întruchipează tipul domnitorului tiran. Autorul creează un personaj complex, în
construcţia căruia se recunosc două perspective: clasicismul şi romantismul. Alexandru
Lăpuşneanul este un personaj static, trăsăturile sale de caracter rămânând aceleaşi de-a
lungul acţiunii. Alături de această caracteristică a eroului clasic, se evidenţiază şi un tipar
romantic în construirea personajului ca geniu malefic, cu o inteligenţă diabolică şi o
cruzime deosebită, puse statornic în slujba voinţei de putere şi de răzbunare.
Temperament violent, inteligent, pe Lăpuşneanu îl caracterizează voinţa puternică,
luciditatea, abilitatea de a disimula, capacitatea de a intui psihologia celor din jur, dorinţa
de putere. E caracterizat direct (de către narator, de alte personaje), şi indirect (prin fapte,
limbaj, comportament, relaţii cu alte personaje, atitudini, gesturi). Celelalte personaje se
definesc prin raportare la personalitatea puternică a domnitorului.
Doamna Ruxanda este personaj secundar, romantic, definit în antiteză cu
Lăpşneanu. E blândă, vulnerabilă, sensibilă, însuşirile ei evidenţiindu-se prin contrast, pe
cele ale domnitorului.
Moţoc este tipul boierului trădător, viclean, laş, intrigant. Urmăreşte doar propriile
interese şi de aceea îl trădase pe Lăpuşneanu în prima domnie. E laş în faţa primejdiei,
comportându-se ridicol când încearcă să-l convingă pe domnitor să nu-l dea mulţimii.
În nuvelă apare şi personajul colectiv, a cărui psihologie este surprins în mod
realist: adunarea mulţimii în faţa curţii domneşti din cauza unor veşti nelămurite, ezitarea
mulţimii în faţa întrebării armaşului, glasurile izolate care exprimă nemulţumirile şi în
final rostirea numelui Moţoc în care toţi văd un vinovat pentru toate suferinţele. Stilul
narativ al operei se caracterizează prin concizie, sobrietate, claritate. Stilul direct
alternează cu cel indirect liber. Limbajul e marcat de prezenţa expresiilor populare, a
regionalismelor, prin care se conturează culoarea locală. Nuvela afost considerată o
capodoperă a genului, G. Călinescu apreciind că ea ,,ar fi devenit o scriere celebră ca şi
Hamlet, dac literatura română ar f i avut în ajutor prestigiul unei limbi universale”.

EVOLUŢIA RELAŢIILOR DINTRE DOUĂ PERSONAJE


Nuvela este specie a genului epic în proză, cu o acţiune în acre sunt implicate
personaje ale căror caractere se desprind dintr-un conflict puternic. Naraţiunea este
organizată liniar, cronologic, prin înlănţuirea secvenţelor narative, accentul punându-se
mai mult pe definirea personajelor decât pe acţiune. Se observă tendinţa de obiectivare.
O astfel de operă este ,,Alexandru Lăpuşneanul” de C.Negruzzi. Publicată î
primul număr al revistei ,,Dacia literară”, nuvela corespunde programului romantic al
revistei, prin valorificarea unor fapte din trecutul istoric.
Nuvela are ca temă evocarea artistică a unei perioade din trecutul istoric al
Moldovei, la mijlocul secolului al XVI-lea şi anume, a doua domnie a lui Lăpuşneanu.
Perspectiva narativă aparţine naratorului omniscient care relatează la persoana a
III-a, detaşându-se obiectiv de faptele prezentate, dar în acelaşi timp subiectivând pe
alocuri naraţiunea prin epitete de caracterizare.
Timpul şi spaţiul acţiunii sunt precis determinate, ceea ce conferă operei
verosimilitate: cea de-a doua domnie a lui Lăpuşneanu. Spaţiul alcătuieşte un decor
romantic: mai întâi cortul din dumbrava de la Tecuci, apoi palatul domnesc din Iaşi şi
mitropolia, iar în ultimul capitol, curtea domnească din cetatea Hotinului.
Construcţia subiectului este riguroasă, evenimentele fiind ordonare în patru capitole,
corespunzătoare momentelor importante ale subiectului. Fiecare capitol poartă un moto
care îl rezumă şi care constituie replici ale anumitor personaje.
Capitolul I, ,,Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu” cuprinde expoziţiunea ce se referă
la întoarcerea lui Lăpuşneanu în Moldova, însoţit de armată turcească, pentru a ocupa din
nou tronul pierdut prin trădarea boierilor. Intriga se prefigurează în momentul întâlnirii
dintre Lăpuşneanu şi solia boierilor conduşi de Moţoc, care îi cer în numele voievodului
Tomşa şi al populaţiei să renunţe la pretenţiile la tron. Replica domnitorului dă titlul
primului capitol şi anticipă conflictul dintre Lăpuşneanu şi boieri, central în desfăşurarea
acţiunii.
Capitolul al III-lea, ,,Capul lui Moţoc, vrem!” cuprinde punctul culminant
anunţat de mai multe momente: discursul domnitorului la slujba duminicală de la
mitropolie, ospăţul de la curtea domnească, uciderea celor 47 de boieri (punct culminant
al acţiunii) şi piramida celor 47 de capete, a cărui imagine va fi ,,leacul de frică” oferit de
domnitor soţiei sale, dialogul dintre Lăpuşneanu şi Moţoc. Apariţia mulţimii care se
adunase în faţa cetăţii anunţă şi un conflict social. Când un armaş trimis de Lăpuşneanu
întreabă mulţimea ce doreşte, după mai multe ezitări, un glas din mulţime rosteşte replica
ce dă şi titlul capitolului.
Ultimul capitol, ,,De mă voi scula pre mulţi am să popesc şi eu!” cuprinde
deznodământul acţiunii: uciderea prin otrăvire a domnitorului. După patru ani de la
evenimente, Lăpuşneanu se retrage în cetatea Hotinului. Bolnav de friguri, domnitorul
este călugărit, după obiceiul vremii. Deoarece când îşi revine ameninţă să-i ucidă pe toţi,
inclusiv pe fiul său, doamna Ruxanda acceptă sfatul boierilor Spancioc şi Stroici şi a
mitropolitului Teofan, de a-l otrăvi.
Conflictul nuvelei este complex şi pune în evidenţă personalitatea eroului.
Dominant este conflictul exterior, de ordin social care evidenţiază lupta dinte domnitor şi
boieri. El este completat de conflicte secundare între domnitor şi Moţoc sau dintre
domnitor şi doamna Ruxanda. Se poate vorbi şi de un conflict interior trăit intens de către
,,buna doamnă”. Acesta fusese declanşat de cuvintele unei văduve: ,,Ai să dai samă,
doamnă!” care o ameninţă cu justiţia divină, ca părtaşă la crimele soţului ei, ce încalcă
prunca divină de a nu ucide.
Cuplul Alaexandru Lăpuşneanul – doamna Ruxanda este reprezentativ în nuvelă
pentru ilustrarea antitezei romantice angelic – demonic. Personajele sunt caracterizate
mai ales indirect, prin atitudini, comportament, limbaj, dar şi indirect, decătre naratorul
omniscient şi de către celelalte personaje. Diversitatea atitudinilor adoptate de
Lăpuşneanu faţă de doamna Ruxanda reflectă falsitatea, disimularea lui.
Fiică a domnitorului Petru Rareş, Alexandru Lăpuşneanuş se căsătorise cu ea ,,ca
să atragă inimile norodului” în care era încă vie amintirea lui Rareş. Nu o respectă pentru
originea ei nobilă şi nici pentru că îi este soţie. Pe Lăpuşneanul, doamna Ruxanda ,,ar fi
voit să-l iubească dacă ar fi aflat în el cât de puţină simţire omenească”,dar cum nu găsise
la el semne de omenie, ,,era tristă şi tânjitoare ca floarea espusă arşiţii soarelui”. Trista
doamnă este prizoniera unui spaţiu care-l reprezintă pe sângerosul ei soţ: curtea
domnească la poarta căreia capetele boierilor ucişi alcătuiesc o imagine sinistră în
interiorul acestui spaţiu se consumă antinomiile dintre înger şi demon. Compasiunii pe
care o arată doamna Ruxanda faţă de cei loviţi de soartă, Lăpuşneanul îi opune cinismul
unui scenariu sângeros. Bunătăţii îngerului, voievodul îi opune ,,dorul lui cel tiranic” de a
vedea suferinţa oamenilor, născocind tot felul de schingiuiri.
În scena dialogului din capitolul al II-lea (devenit mijloc al caracterizării
indirecte) când doamna Ruxanda intervine pe lângă domnitor rugându-l să înceteze cu
omorurile în rândul boierilor, Lăpuşneanul demonstrează falsitatea atitudinii lui de soţ:
mai întâi îi sărută mân, apoi reacţionează impulsiv la rugămintea ei, ducându-şi mână la
jungher, dar apoi se stăpâneşte şi cu sadism, îi promite ,,un leac de frică”. Spaima,
remuşcările doamnei par să se stingă când Lăpuşneanul îi făgăduieşte că nu va mai vărsa
sângele boierilor începând ,,de poimâie”.
În capitolul următor, ,,Capul lui Moţoc, vrem!”, Lăpuşneanul se răzbună pe boieri,
pe Moţoc, dar nu o iartă nici pe doamnă pentru îndrăzneala de a-i fi cerut să înceteze cu
omorul. Se bucură cinic de spaima doamnei care leşinase la vederea piramidei de capete,
chiar de ele făurită: ,,Femeie tot femeie, zise Lăpuşneanul zâmbind; în loc să se bucure,
ea se sparie”. Gestul Lăpuşneanului dovedeşte desconsiderare totală faţă de soţia sa şi de
ideea de feminitate.
Pentru că trăieşte într-un spaţiu care îi aminteşte permanent de soţul ei tiran,
doamna Ruxanda este foarte uşor vulnerabilă. Aş se explică de ce în finalul acţiunii se va
implica în uciderea domnitorului. După patru ani de la masacrul celor 47 de boieri,
domnitorul se retrage în cetatea Hotinului. Bolnav de friguri, care să fie călugărit. Şi
acum o socoteşte vinovată de trădare pe soţia sa, care ar fi complotat pentru a-l aduce în
acea situaţie. De aceea o ameninţă cu moartea, replica sa fiind expresia unui sentiment de
ură violentă, singura pe care personajul l-a nutrit faţă de soţia sa: ,,Iar pe căţeaua asta voi
s-o tai în bucăţi, împreună cu ţâncul ei ca să nu mai asculte sfătuirile duşmanilor mei”. În
finalul nuvelei, mitropolitul Teofan se adresează doamnei Ruxanda, îndemnând-o indirect
să-şi otrăvească soţul. Ea va ceda sugestiei pornind şi de la faptul că soţul ei o ameninţase
cu uciderea fiului lor. Uşurinţa cu care acceptă să-i dea otrava adusă de boierii Spancioc
şi Stroici, pune în evidenţă faptul că legătura ei cu cel care i-a fost soţ fusese pur formală,
fără implicaţie sufletească, din partea amândurora.
Deznodământul nuvelei pune în evidenţă singurătatea absolută în care a trăit
domnitorul tiran şi că nici chiar soţia sa nu s-a putut apropia de el, nu i-a fost alături.
Modul în care sfârşeşte domnitorul corespunde tiparului naraţiunii romantice, cu
întâmplări neobişnuite, răsturnările spectaculoase de situaţie (uciderea boierilor,
răzvrătirea mulţimii, moartea lui Moţoc, complotul şi răzvrătirea lui Lăpuşneanul).

PARTICULARITĂŢI DE REALIZARE A UNUI PERSONAJ ÎNTR-O


NUVELĂ ISTORICĂ
O operă reprezentativă pentru specia epică nuvelă istorică este ,,Alexandru
Lăpuşneanul” de C.Negruzzi. aparţine acestui gen de creaţie literară pentru că este
inspirată din trecutul istoric, subiectul prezintă întâmplări care au ca punct de plecare
evenimente consemnate de istorie, iar personajele au nume, unele trăsături şi acţiuni ale
unor personalităţi istorice.
Publicată în primul număr al revistei ,,Dacia literară” nuvela corespunde
programului romantic al revistei, prin valorificarea unor fapte din trecutul istoric, mai
exact a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanul.
Perspectiva narativă aparţine naratorului omniscient care relatează la persoana a
III-a, detaşânsu-se obiectiv de faptele prezentate, dar în acelaşi timp subiectivând pe
alocuri naraţiunea prin epitete de caracterizare.
Imaginea personalităţii domnitorului, care dă şi titlul nuvelei este conturată în
,Letopiseţul Ţării Moldovei” de Grigore Ureche, cronică din care Negrzzi preia scene,
fapte, replici, dar se detaşează de realitatea istorică prin apelul la ficţiune şi prin viziunea
romantică asupra istoriei, influenţată de ideologia paşoptistă.
Personajul ilustrează un tip uman, cel al tiranului medieval, având un destin şi un
profil psihologic elaborate în funcţie de viziunea autorului şi de ideologia paşoptistă, spre
deosebire de personalitatea istorică a cărei existenţă este consemnată în cronici.
Acţiunea nuvelei antrenează personaje ale căror caractere se desprind dintr-un
conflict puternic. În funcţie de rolul lor în acţiune, ele sunt puternic individualizate,
caracterizte prin detalii sau portretizate succint.
Alexandru Lăpuşneanul este personajul principal, personaj romantic, erou
excepţional care acţionează în situaţii excepţionale. El întruchipează tipul domnitorului
tiran, perfect integrat în mentalitatea epocii, guvernând despotic, într-o vreme când desele
lupte pentru domnie alcătuiau o realitate cotidiană. De aceea conflictul esenţial se
constituie între domnitor şi boieri.
Crud, hotărât, viclean, bun cunoscător al psihologiei umane, abil politic,
personajul e puternic individualizat, G.Călinescu apreciind cp ,,echilibrul între convenţia
romantică şi realitatea individului …e minunea creaţiei lui Negruzzi”.
Hotărârea de a avea puterea domnească este implacabilă şi e formulată de la
începutul acţiunii, în răspunsul dat boierilor: ,,Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu…şi voi
merge ori cu voia, ori fără voia voastră”. Hotărârea este pusă în practică prin guvernarea
cu ajutorul terorii, prin lichidarea posibilelor opoziţii, culminând cu uciderea celor 47 de
boieri la oaspăţ şi încheindu-se prin revenirea asupra deciziei de a se călugări.
Voinţa puternică este asociată cu abilitatea diplomatică şi cunoaşterea psihologiei
umane, cu ajutorul cărora reuşeşte să-i domine pe cei din jur. Îl linişteşte pe Moţoc pentru
curajul de a fi crezut că îl poate înşela din nou şi î promite că îl va cruţa, fiindu-i
,,trebuitor ca să se mai uşureze de blăstămurile norodului”. Planul de răzbunare al
domnitorului e însă crud. Îl oferă pe Moţoc mulţimii, ca pe o ofrandă, neputându-şi
disimula satisfacţia:,, Sunt bucuros că-ţi plăteşte ţara pentru slujba ce mi-ai făcut,
vânzându-mi oastea şi trecând de partea Tomşii”.
Sacrificându-l pe Moţoc, se răzbună pentru trădarea acestuia în prima domnie şi
manipulează mulţimea revoltată, de a cărei putere este totuşi conştient: ,,Proşti, dar
mulţi!” . Dovedeşte în acest moment stăpânire de sine, ca şi în scena masacrului boierilor.
Sadismul personajului se dovedeşte şi prin leacul de frică oferit doamnei
Ruxanda, după ce anterior ştiuse să-şi stăpânească violenţa, când doamna cerea să
înceteze cruzimile faţă de boieri.
Planul de răzbunare împotriva boierilor e transformat de Lăpuşneanul în obiectiv
principal al diplomaţiei sale şi reuşeşte, pentru că domnitorul stăpâneşte perfect arta
disimulaţiei. Astfel regizează invitaţia la ospăţul de împăcare cu boierii, alegând inspirat
locul şi momentul: slujba religioasă de la mitropolie, când, profitând de atmosfera
solemnă, rosteşte un discurs prin care demonstrează că este un bun orator, viclean, abil,
foloseşte citate din textul biblic pentru a mima bun credinţă şi se îmbracă în hane purtând
însemne domneşti pentru a crea o puternică impresie. Aşa reuşeşte să câştige încrederea
oamenilor şi mai ales pe cea a boierilor cărora de fapt le pregătise la curtea domnească un
adevărat masacru.
Cruzimea, plăcerea diabolică de a face rău celor care îl trădaseră sunt însuşiri
obişnuite unui domnitor în Evul Mediu, dominat de luptele pentru putere, dar în cazul lui
Lăpuşneanul, are manifestări care aparţin excepţionalului: asistă râzând la măcelul
boierilor, inventează tot felul de pdepse ,,ca să uite dorul lui tiranic de a vedea suferiri
omeneşti”, ameninţă cu uciderea propriului fiu în care vede un uzurpator, aşa încât
G.Călinescu afirmă că ,,Lăpuşneanul e un damnat osândit de Providenţă să verse sânge”.
Personajul este caracterizat direct (de către narator, de către celelalte personaje) şi
indirect (prin comportament, atitudini, limbaj). Naratorul omniscient realizează în mod
direct portretul fizic al domnitorului, insistând mai ales asupra ţinutei specifice epocii şi
de asemenea descrie gesturile şi mimica personajului: ,,Spun că în minutul acela el era
foarte galben la faţă şi că racla sfântului ar fi tresărit”. Caracterizarea realizată de către
celelalte personaje e succintă: ,,Crud şi cumplit este omul acesta”, îl caracterizează
mitropolitul Teofan, în vreme ce Spancioc îi spune: ,,sângele cel pângărit al unui tiran ca
tine”.
Caracterizarea indirectă se realizează prin faptele care evidenţiază în manieră
romantică cruzimea personajului şi dorinţa lui de a anula puterea boierilor. Pentru aceasta
ucide ,,pe cine ave prepus”, arde cetăţile, reduce numărul oştilor moldovene. Inteligent, îi
atrage pe boieri la curte pentru a-i ucide, apoi alcătuieşte însuşi piramida de capete pe
care o arată cu satisfacţie doamnei. Râde în timpul masacrului, iar faptul că pe Moţoc îl
oferă mulţimii, îl convinge că face un act de dreptate.
Personajul se autodefineşte prin limbaj, iar două dintre replicile sale devin mottourile
capitolelor I şi IV.
Personalitatea lui Lăpuşneanul domină şi în relaţie cu celelalte personaje. Pentru
fiecare personaj gândeşte un plan de răzbunare, în funcţie de gravitatea faptelor: pe boieri
îi ucide, pe Moţoc îl conferă mulţimii, doamnei îi oferă ,,un leac de frică”, dar şi sfârşitul
său stă sub semnul cruzimii şi al răzbunării celorlalţi: ,,Învaţă a muri, tu care ştiai numai a
omorî”.
Relaţia cu doamna Ruxanda este construită pe antiteza romantică angelic – demonic.
Atitudinile diferite pe care le adoptă faţă de Ruxanda reflectă falsitatea, disimularea
personajului. Se căsătorise cu ea ,,ca să atargă inimile norodului” în care era încă vie
amintirea lui Rareş. Nu o respectă pentru originea ei nobilă şi nici pentru că îi este soţie.
În scena dialogului din capitolul al II-lea, Lăpuşneanul demonstrează falsitatea atitudinii
lui de soţ. Mai întâi îi sărută mâna, apoi reacţionează impulsiv la rugămintea ei, ducându-
şi mâna la jungher, dar apoi se stăpâneşte şi cu sadism îi promite ,,un leac de frică”. Se
bucură de spaima doamnei care leşină la vederea piramidei de capete: ,,Femeia tot
femeie, zise Lăpuşneanul, zâmbind; în loc să se bucure, ea se sparie”.
Astfel, Alexandru Lăpuşneanul rămâne un personaj memorabil, un erou romantic,
prin perseverenţa cu care îşi duce planurile la bun sfârşit, prin acţiunile lui spectaculoase,
prin spiritul lui machiavelic.

- Alexandru Lăpuşneanul
- Costache Negruzzi

În primul număr al revistei ,,Dacia literară”, C. Negruzzi publică nuvela istorică


,,Alexandru Lăpuşneanul”, operă ce corespunde programului romantic al revistei prin
valorificarea unor fapte din istoria naţională.
Este o nuvelă despre care George Călinescu afirma că ,,ar fi devenit o scriere
celebră ca şi Hamlet, dacă literatura română ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi
universale.”
Scriitorul valorifică ,,Letopiseţul” lui Grigore Ureche pentru a contura
personalitatea domnitorului. Preia din cronică scene, fapte şi replici : revenirea lui
Lăpuşneanu în Moldova însoţit de armată turcească, solia boierilor trimisă de Tomşa care
îi cere să renunţe la domnie, arderea cetăţilor, uciderea celor 47 de boieri, boala,
călugărirea şi moartea prin otrăvire a domnitorului.
Dar autorul se detaşează de realitatea istorică prin apel la ficţiune şi prin viziunea
romantică asupra istoriei, influenţată de ideologia paşoptistă. Astfel, scriitorul se foloseşte
pentru episodul uciderii lui Moţoc de scena uciderii unui boier, Batişte Veveli, în timpul
domniei lui Alexandru Iliaş, consemnată de cronica lui Miron Costin. Îl prezintă pe
Moţoc drept sfătuitor al Lăpuşneanului, în a doua domnie a acestuia, dar boierul se
exilase în Polonia, acolo unde va fi decapitat la cererea domnitorului din Moldova. Nici
boierii Spancioc şi Stroici nu mai trăiau în timpul domniei lui Lăpuşneanu, fiind executaţi
la Liov, în Polonia, alături de Moţoc.
Transfigurarea artistică a evenimentelor este motivată estetic: gradarea tensiunii
narative, evidenţierea caracterelor personajelor în relaţie cu spectaculosul acţiunii,
mesajul textului. Astfel, punctul de vedere al lui Mario Vargas LLosa :,,ficţiunea nu e
viaţa trăită, ci altă viaţă, inventată cu materialele oferite de realitate” este ilustrată de
nuvela ,,Alexandru Lăpuşneanul” în care autorul modifică realitatea istorică, dar acţiunea
se păstrează în limitele verosimilului.
Sub aspect artistic, nuvela este de asemenea, o ilustrare a tendinţelor literare ale
epocii, fiind o sinteză a elementelor aparţinând mai multor curente literare: clasicism,
romantism, realism.
Sunt de natură clasică :
● compoziţia riguroasă a nuvelei. Naraţiunea este alcătuită în patru capitole,
având fiecare funcţia unui act din teatrul clasic. Cele patru capitole sunt corespunzătoare
momentelor importante ale subiectului. Fiecare capitol poartă un motto care îl rezumă şi
care constituie replici ale anumitor personaje.
Capitolul I, ,,Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu” cuprinde expoziţiunea ce se referă
la întoarcerea lui Lăpuşneanu în Moldova, însoţit de armată turcească, pentru a ocupa din
nou tronul pierdut prin trădarea boierilor. Intriga se prefigurează în momentul întâlnirii
dintre Lăpuşneanu şi solia boierilor conduşi de Moţoc, care îi cer în numele voievodului
Tomşa şi al populaţiei să renunţe la pretenţiile la tron. Replica domnitorului dă titlul
primului capitol şi anticipă conflictul dintre Lăpuşneanu şi boieri, central în desfăşurarea
acţiunii.
Capitolul al II-lea, ,,Ai să dai samă, doamnă!” anunţă desfăşurarea acţiunii şi
cuprinde o serie de evenimente care sunt consecinţa dorinţei de răzbunare a lui
Lăpuşneanu împotriva boierilor: arderea cetăţilor, confiscarea averilor, uciderea multora
dintre boieri. Doamna Ruxanda intervine pe lângă domnitor pentru a înceta cu omorurile,
căci fusese avertizată de o văduvă a unuia dintre boierii ucişi cu replica ce dă titlul
capitolului. Intervenţia doamnei este urmată de promisiunea lui Lăpuşneanu de a înceta
cruzimile începând ,,de poimâine”.
Capitolul al III-lea, ,,Capul lui Moţoc, vrem!” cuprinde punctul culminant
anunţat de mai multe momente: discursul domnitorului la slujba duminicală de la
mitropolie, ospăţul de la curtea domnească, uciderea celor 47 de boieri (punct culminant
al acţiunii) şi piramida celor 47 de capete, a cărui imagine va fi ,,leacul de frică” oferit de
domnitor soţiei sale, dialogul dintre Lăpuşneanu şi Moţoc. Apariţia mulţimii care se
adunase în faţa cetăţii anunţă şi un conflict social. Când un armaş trimis de Lăpuşneanu
întreabă mulţimea ce doreşte, după mai multe ezitări, un glas din mulţime rosteşte replica
ce dă şi titlul capitolului.
Ultimul capitol, ,,De mă voi scula pre mulţi am să popesc şi eu!” cuprinde
deznodământul acţiunii: uciderea prin otrăvire a domnitorului. După patru ani de la
evenimente, Lăpuşneanu se retrage în cetatea Hotinului. Bolnav de friguri, domnitorul
este călugărit, după obiceiul vremii. Deoarece când îşi revine ameninţă să-i ucidă pe toţi,
inclusiv pe fiul său, doamna Ruxanda acceptă sfatul boierilor Spancioc şi Stroici şi a
mitropolitului Teofan, de a-l otrăvi.
● atitudinea în general obiectivă a domnitorului;
● economia de mijloace artistice.
Pe de altă parte, nuvela ilustrează mai ales elemente romantice, la care făcea apel
în ,,Introducţie”, M.Kogălniceanu. Aşa sunt:
● tema istorică - evocarea artistică a unei perioade din trecutul istoric al
Moldovei, la mijlocul secolului al XVI-lea şi anume a doua domnie a lui Lăpuşneanu
(1564 – 1569) – prin care nuvela se încadrează lucrărilor inspirate din trecutul naţional,
pe linia recomandărilor pe care Kogălniceanu le făcea în ,,Introducţie” la ,,Dacia
literară”;
● tema istoriei se dezvoltă romantic prin tema destinului unui tiran, urmărind
evoluţia de la orgoliu şi cruzime, la singurătate şi la teroarea de a fi neputincios în faţa
morţii;
● spaţiul ales alcătuieşte un decor romantic: mai întâi cortul din dumbrava de la
Tecuci (capitolul I), apoi palatul domnesc din Iaşi (capitolul II), mitropolia şi curtea
domnească (capitolul III) şi cetatea Hotinului (capitolul IV);
● atitudinea de implicare subiectivă a naratorului, evidentă prin comentariile
explicative sau anticipative;
● eroul - personaj complex, în construcţia căruia se reunesc două perspective:
clasicismul şi romantismul. Alexandru Lăpuşneanu este un personaj static. Trăsăturile
sale de caracter şi de personalitate rămân aceleaşi de-a lungul acţiunii. Alături de această
trăsătură a eroului clasic, se evidenţiază şi un tipar romantic în construirea personajului ca
geniu malefic, cu o inteligenţă diabolică şi o cruzime nepotolită, puse statornic în slujba
voinţei de putere şi de răzbunare.
Temperament violent, inteligent, pe Lăpuşneanu îl caracterizează voinţa puternică,
luciditatea, abilitatea de a disimula, capacitatea de a intui psihologia celor din jur, dorinţa
de putere.
Personajul ilustrează un tip uman, cel al tiranului medieval, având un destin şi un
profil psihologic elaborate în funcţie de viziunea autorului şi de ideologia paşoptistă, spre
deosebire de personalitatea istorică a cărei existenţă este consemnată în cronici.
Personajul este construit din contraste, are o psihologie complexă, calităţi şi
defecte puternice, fiind un damnat romantic.
Crud, hotărât, viclean, disimulat, inteligent, abil politic, personajul e puternic
individualizat, G.Călinescu apreciind că ,,echilibrul între convenţia romantică şi realitatea
individului... e minunea creaţiei lui Negruzzi.”
Cruzimea, plăcerea diabolică de a face rău celor care îl trădaseră sunt însuşiri
obişnuite unui domnitor în Evul Mediu, dominat de luptele pentru putere, dar în cazul lui
Lăpuşneanul, are manifestări care aparţin excepţionalului: asistă râzând la măcelul
boierilor, inventează tot felul de pedepse ,,ca să uite dorul lui cel tiranic de a vedea
suferiri omeneşti”, ameninţă cu uciderea propriului fiu în care vede un uzurpator, aşa
încât G.Călinescu afirmă că ,,Lăpuşneanul e un damnat osândit de Providenţă să verse
sânge.”
● antiteza angelic – demonic, ilustrată de personajele Lăpuşneanul – Ruxanda.
Trista doamnă este prizoniera unui spaţiu care-l reprezintă pe sângerosul ei soţ: curtea
domnească la poarta căreia, capetele boierilor decapitaţi alcătuiesc o imagine sinistră. În
interiorul acestui spaţiu se consumă antinomiile dintre înger şi demon. Compasiunii pe
care o arată doamna Ruxanda faţă de cei loviţi de soartă, Lăpuşneanul îi opune cinismul
unui scenariu sângeros. Bunătăţii îngerului, voievodul îi opune ,,dorul lui cel tiranic” de a
vedea suferinţa oamenilor, născocind tot felul de schingiuiri. În scena dialogului din
capitolul al II-lea, când doamna Ruxanda intervine pe lângă domnitor rugându-l să
înceteze cu omorurile în rândul boierilor, Lăpuşneanul demonstrează falsitatea atitudinii
lui de soţ: mai întâi îi sărută mâna, apoi reacţionează impulsiv la rugămintea ei, ducându-
şi mâna la jungher, dar apoi se stăpâneşte şi cu sadism, îi promite ,,un leac de frică”.
Spaima, remuşcările doamnei par să se stingă când Lăpuşneanul îi făgăduieşte că nu va
mai vărsa sângele boierilor începând ,,de poimâine”.
● prezentarea unor scene neobişnuite, pe măsura unui personaj excepţional:
scena uciderii boierilor, imaginea piramidei de capete, leacul de frică oferit doamnei,
moartea domnitorului prin otrăvire;
● interesul pentru realizarea culorii de epocă se realizează prin descrierea
bogată a vestimentaţiei, a obiceiurilor, a felului în care decurgeau ospeţele ori a rigorilor
vieţii de la curţile domneşti din Evul Mediu;
● atmosfera de arhaitate, de mister şi de imprevizibil;
● stilul artistic caracterizat prin îmbinarea registrelor arhaic şi neologic (prin
prezenţa arhaismelor şi a neologismelor la modă);
● motive literare precum: fortuna labilis, vanitas mundi (vraja puterii care îl
cuprinde pe Lăpuşneanu este înşelătoare; ca atâţia oameni de-a lungul istoriei, el ajunge
la un apogeu, apoi se prăbuşeşte).
Nuvela conţine şi elemente de proză realistă. Aşa sunt:
● detaşarea obiectivă a scriitorului faţă de faptele prezentate;
● omniscienţa naratorului;
● imaginea personajului colectiv (prima de acest fel din literatura română), a
cărui psihologie este surprinsă în mod realist: strângerea norodului la porţile curţii
domneşti din cauza unor veşti nelămurite, ezitarea mulţimii în faţa întrebării armaşului,
glasurile izolate care exprimă nemulţumirile şi în final rostirea numelui lui Moţoc în care
toţi văd un vinovat pentru toate suferinţele.
Toate aceste aspecte fac din nuvela lui Negruzzi o capodoperă a genului şi de
aceea G.Călinescu o aşeza în rândul capodoperelor literaturii universale.