Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
IGIENA ALIMENTATIEI
EFECTELE PRE- ŞI POST-RESORBTIVE ALE DIETEI
FUNCŢIILE SALIVEI
Factori ce determină modificarea cantitativă şi calitativă a salivei
CORELAŢIA CONSUM DE GLUCIDE-CARIE DENTARĂ
CORELAŢIA ALIMENTAŢIE – PARODONŢIU
ROLUL EDUCAŢIEI PENTRU O ALIMENTAŢIE SANOGENĂ
PIRAMIDA ALIMENTELOR
METODE DE PREVENIRE ŞI CONTROL A CARIILOR DENTARE PRIN DIETĂ
INFLUENŢA ALIMENTELOR ASUPRA ÎNTREGULUI ORGANISM
-Este asigurată prin principiile conţinute: minerale (fluoruri, fosfaţi), calciu, staterină..
-Intervenţia principală este aceea a ionilor de fluor. Concentraţia salivară a acestora este scăzută
(0,01 micrograme pe litru), concentraţie ce trebuie mărită prin aport exogen, prin intermediul
pastelor de dinţi, apelor de gură, gelurilor, pastelor şi soluţiilor fluorurate.
-Calciul şi fosfaţii se găsesc în salivă în soluţie suprasaturată, existând riscul transformării lor în
tartru dentar; staterina va menţine calciul în soluţie suprasaturată, intervenind ca un stabilizator;
tot ea va disponibiliza calciul pentru a interveni în remineralizarea ţesuturilor dentare dure.
FUNCŢIILE SALIVEI
Funcţia de spălare
Funcţia tampon
Elementele care pot asigura această funcţie sunt: bicarbonatul, fosfaţii, proteinele.
Capacitatea de neutralizare a acizilor nu este nelimitată, ea fiind depăşită în momentul în
care producţia şi aportul de acizi se face la intervale mici şi în mod repetat.
FUNCŢIILE SALIVEI
Formarea peliculei dobândite
Activitatea antibacteriană
-Este eficientă atunci când grosimea plăcii bacteriene este redusă, deci placa
bacteriană este permeabilă. Această funcţie se desfăşoară prin intermediul anticorpilor
(în special IgA), hormonului paratiroidian, lizozimului, lactoferinei, lactoperoxidazei.
FUNCŢIILE SALIVEI
Funcţia emunctorială
SOMN VEGHE
7 ore REPAUS MASTICAŢIE
20 ml//noapte 20ml/oră 10ml/min
(300ml/zi) (1200ml/zi)
SECREŢIA ÎN 24 ORE : 1000-1500 ml
SCOPUL studiului a fost analizarea influenţei exercitate asupra activităţii carioase de:
ingestia, în timpul meselor, a alimentelor ce conţineau zahăr rafinat şi aveau retenţie scăzută în
cavitatea orală;
ingestia, în timpul meselor, a alimentelor ce conţineau zahăr rafinat şi aveau o retenţie crescută
în cavitatea orală;
ingestia, între mese, a alimentelor ce conţineau zahăr rafinat şi aveau o retenţie crescută în
cavitatea orală.
GRUPUL Nr.de subiecţi Vârsta Suprafeţe DMFT
Bărbaţi Femei în 1946 dentare în 1946
indemne
în 1946 (%)
CONTROL 60 34,9 85,3 15,3
SUCROZĂ 57 34,7 81,8 16,4
PÂINE BĂRBAŢI 41 30,4 85,0 17,1
PÂINE FEMEI 42 28,0 88,4 14,5
CIOCOLATĂ 47 29,1 79,0 17,7
CARAMELE 62 35,6 87,3 15,5
8 CARAMELE 40 26,3 96,9 11,7
24 CARAMELE 48 31,0 88,1 15,1
BĂRBAŢI
24 CARAMELE 39 31,1 89,1 14,1
FEMEI
TOTAL/MEDIE 436 31,9 86,4 15,6
Studiul a avut cinci perioade:
perioada pregătitoare 1945 – 1946;
perioada vitaminelor 1946 – 1947;
prima perioadă a carbohidraţilor 1947 – 1949;
a doua perioadă a carbohidraţilor 1949 – 1951;
perioada poststudiu 1951 – 1953.
REZULTATE
24 caramele
24 caramele
CAO
ciocolată
/perso pâine
ană caramele
zahăr
8 caramele
control
pâine
Zahăr la mese
Zahăr intre mese
CONCLUZII
Consumul de zahăr, chiar şi la nivele înalte este asociat cu o creştere mică a numărului
de carii dacă zahărul este luat de maxim 4 ori/zi, la mese şi nu între mese;
Consumul de zahăr concomitent la mese şi între mese este asociat cu o creştere marcată
a numărului de carii;
• Hipovitaminoza B1 se
însoţeste de eroziuni ale
mucoasei orale,
hiperestezii nevritice.
CORELAŢIA ALIMENTAŢIE – SĂNĂTATE PARODONTALĂ
• Hipovitaminoza D produce
demineralizări ale osului
alveolar, lărgirea spaţiului
dento-alveolar, întreruperi
până la dispariţie a
laminei dura.
CORELAŢIA ALIMENTAŢIE – SĂNĂTATE PARODONTALĂ
OMS plasează regulile despre alimentaţie pe locul al doilea în cadrul măsurilor de prevenţie
primară a bolilor odonto-parodontale, deoarece cercetările realizate pe animale de experienţă
a căror cavitate orală era contaminată cu germeni microbieni cariogeni, dar care au fost
alimentate prin gavaj, demonstrează că:
- leziunile carioase nu se produc, chiar dacă a fost administrată o alimentaţie cu potenţial
maxim cariogen;
- factorul microbian nu este patogen prin el însuşi ci numai prin combinarea cu factorul
alimentar.
Factorii care condiţionează o alimentaţie
corectă:
factori fiziologici: vârstă, sex, perioada de
creştere/îmbătrânire, maternitate;
profesionali: categoria de intensitate a efortului fizic;
patologici.
CERINŢELE UNEI ALIMENTAŢII CORECTE:
consum moderat, care să elimine prezenţa în exces a unor alimente;
consum echilibrat, care are în vedere repartizarea trofinelor energogene
în raport optim de p :l :g = 1: 0,8: 3,5;
consumul unor produse alimentare variate, deoarece bogăţia trofinelor şi
nivelul energogen de care are nevoie organismul nu pot fi altfel
satisfăcute; nici unul din alimentele cunoscute nu este considerat
complet dotat trofinic şi energogen;
consumul unor produse alimentare de mare eficienţă biologică, în măsură
să asigure concomitent o mare valoare nutritivă, o densitate calorică
echilibrată şi raporturi optime între diferite trofine;
consumul cantităţii de alimente repartizat într-o zi în patru sau cinci
reprize; stabilitatea şi prosperitatea biologică a organismului sunt mai
bine asigurate dacă toată hrana destinată pentru o zi este fragmentată în
mai mult de două sau trei reprize.
REGULI DE AUR” PROPUSE DE OMS pentru prepararea alimentelor
Cheia succesului este să se mănânce cantităţi proporţionale din fiecare grupă prezentată de
piramidă;
Piramida include recomandări cu privire la ordinea servirii fiecărui grup alimentar;
Să educe femeia gravidă asupra implicaţiilor dentare ale gravidităţii şi să îi asigure tratamente dentare optime;
Să accentueze asupra îngrijirii optime a noului născut şi să sfătuiască viitoarea mămică să îşi alăpteze copilul;
Să recomande părinţilor cele mai bune biberoane care se găsesc pe piaţă şi să le dea sfaturi pentru a putea fi
folosite la nevoie;
Să pună accent asupra importanţei începerii cât mai devreme a obiceiurilor unei diete sanogene şi a practicilor
de igienă dentară optime.
RECOMANDĂRI PENTRU DIETĂ
ÎN PERIOADA DE SARCINĂ ŞI ALĂPTARE
(Manual of Clinical Dietetics, 1996).
Glucoza
Monozaharide Fructoza
Galactoza
Lactoza
Dizaharide Maltoza
Sucroza
Polizaharide Amidon
• Monozaharidele
• Glucoza şi fructoza se găsesc în mod natural în fructe şi
mierea de albine, siropurile de cereale dar pot fi obţinute
şi sintetic.
• Glucoza poate fi sintetizată din alţi carbohidraţi cum ar fi
amidonul, sucroza şi, de asemenea, din proteine.
• Dizaharidele
• Lactoza este prezentă în mod natural în lapte iar maltoza se
obţine, în principal, prin hidroliza amidonului.
Sucroza reprezintă zahărul cel mai frecvent utilizat. Se obţine
prin rafinarea trestiei de zahăr (13% zahăr) sau a sfeclei de
zahăr (16% zahăr), dar este prezentă în mod natural şi în
fructe. Sucroza este un carioinductor puternic deoarece este
utilizată de bacterii pentru producerea de polizaharizi şi acizi
favorizând colonizarea bacteriilor pe suprafaţa dentară.
Sucroza este utilizată în prepararea următoarelor preparate
alimentare: prăjituri, bomboane, jeleuri, băuturi răcoritoare,
cereale, salate, ketchup, etc.
• Polizaharidele
• Amidonul este sintetizat de către plante şi este
principalul component al majorităţii cerealelor (orez,
porumb, ovăz, secară) şi legumelor (cartofi), dar se
găseşte şi în seminţe (fasole).
POTENŢIALUL CARIOGENIC AL AMIDONULUI
Fermentarea amidonului în cavitatea orală este redusă dar creşte odată cu creşterea
gradului de gelatinizare; ca urmare, forma sub care se consumă alimentele reprezintă un
factor important.
Un consum ridicat de alimente care conţin amidon în formă gelatinoasă determină o
demineralizare a smalţului şi a dentinei (în special) asemănătoare cu demineralizarea
produsă prin consumul de zahăr.
În cazuri particulare (secreţie salivară redusă, suprafeţe radiculare expuse) consumul de
produse ce conţin amidon produce creşterea potenţialului cariogen.
Prezenţa fosfaţilor în mediul oral previne pierderea fosforului din smalţul dentar prin efect
ionic.
Fosfaţii îmbunătăţesc structura naturală a suprafeţei smalţului făcând-o mai dură şi mai
netedă. Prin proprietăţile lor detergente, fosfaţii pot interfera cu pelicula aderentă şi placa
bacteriană de la suprafaţa smalţului. Ei inhibă, de asemenea, creşterea bacteriană.
ELEMENTELE PROTECTOARE