„Educația nonformală,

între joc și responsabilitate”

prof. Bălănean Tatiana

Colegiul Tehnic „Alesandru
Papiu Ilarian”, Zalău

Educația nonformală este cea mai nouă abordare a învățării prin activități plăcute și motivante
îmbinând deprinderile specifice sistemului tradițional de învățământ cu abilitățile unei exprimări
libere. Aceasta apare în acțiunile organizate în afara sistemului școlar bazându-se pe cunoștințele
predate de profesori și aplicarea lor. Acest tip modern de instruire elimină stresul notelor din
catalog, al disciplinei impuse și al temelor obligatorii, și implică plăcerea de a cunoaște și a te
dezvolta.
Acest tip de educație nu urmărește să-l excludă pe cel tradițional, ci să completeze instruirea
pur teoretică prin activități atractive, la care să aibă acces un număr căt mai mare de tineri, cum ar
fi:
 completarea orizontului de cultură din diverse domenii;
 crearea de condiții pentru formarea profesională;
 sprijinul alfabetizării grupurilor sociale defavorizate;
 asigurarea unui mediu propice exersării și cultivării diferitelor inclinații, aptitudini și
capacități.
Educația non-formală are câteva caracterisitici, astfel:
1. educația nonformală se desfășoară într-un cadru instituționalizat, dar in afara școlii;
2. educatorul non-formală are nevoie de multă flexibilitate, adaptabilitate și rapiditate, dar și
un entuziasm răsunator, deoarece acțiunile corespund strict intereselor, aptitudinilor și
dorințelor participanților;
3. voluntarii nu sunt obligați să se alature programului și nici nu primesc calificative oficiale,
ci, în unele cazuri, doar diplome și certificate de absolvire.
 În funcție de activitățile specifice, educația nonformală se imparte în 2 tipuri:
activități extradidactice, care include: cercuri de discipline, ansambluri sportive și
artistice, concursuri, olimpiade etc.
 activități extrașcolare cu: proiecte de ecologie și formare civică, excursii, acțiuni
social-culturale (în clubul elevilor, la muzeu, la teatru, în biblioteci etc).
Este necesar ca educaţia formală sa fie îmbinată cu cea nonformală pentru a le asigura elevilor
un aport echilibrat de informaţie. "Educaţia nonformală merge la anumite discipline, dar nu este
bine să fie predominantă, ci combinată cu metoda formală", este de părere psihologul şcolar Diana
Ioaneş. De asemenea, aceasta susține că educaţia nonformală este foarte bună, în special pentru
copiii de vârste mai mici, însa profesorii trebuie să ia in considerare și pe cea de la clasele mai mari.
În sistemul educațional de stat din România, există încercări, cel puţin la nivel de programă, de a
combina cele două tipuri de educaţie.
Îmbinarea educațiilor formale şi nonformale duc spre o coerenţă politică, redată prin idealul
educaţional stipulat în „Legea învăţământului”, care consideră că finalităţile nivelurilor de
învăţământ se pot realiza global şi efectiv, doar dacă sistemul formal de învăţământ este susţinut
prin cele două educaţii în funcţie de nivelul elevului.
În învăţământul primar sunt vizate în mod efectiv urmatoarele aspecte: formarea personalităţii
copilului cu nivelul şi ritmul său specific de dezvoltare; înzestrarea copilului cu cunoştinţele,
capacităţile şi atitudinile, care să-i stimuleze raportarea efectivă şi creativă la mediul social şi
natural şi să permită continuarea educaţiei.
La nivelul învăţământului gimnazial se urmărește la elevi: formarea capacităţilor de a comunica
eficient în situaţii reale, folosind limba română, limba maternă, limbile străine şi diverse limbaje de
specialitate; formarea şi dezvoltarea capacităţilor de adaptare şi integrare în comunitate; formarea
atitudinilor pozitive în relaţionarea cu mediul social, cum ar fi: toleranţă, responsabilitate,
solidaritate etc.; si formarea capacităţilor şi a motivaţiilor necesare învăţării corespunzatoare unei
societăţi în schimbare.
În învăţământul liceal finalităţile urmăresc formarea unui absolvent capabil să-si decidă propria
carieră, să contribuie la alegerea propriilor trasee de dezvoltare intelectuală şi profesională, si să se
integreze activ în viaţa socială. La acest nivel de educație, pentru a răspunde exigenţelor
specificului de vârstă al elevilor, liceul trebuie să asigure adolescentului: să-și formeze capacităţi de
a reflecta asupra lumii, de a formula şi de a rezolva probleme bazate pe cunoştinţe din diferite
domenii; să valorizeze propriile experienţe în scopul unei orientări profesionale optime pentru piaţa
muncii şi/sau pentru învăţământul superior; să dezvolte capacităţi de integrare activă în grupuri
socio-culturale diferite: familie, mediu profesional, prieteni etc.; să dezvolte competenţe, de ex.
funcţionale esenţiale pentru reuşita socială, de exemplu: comunicare, gândire critică, luarea
deciziilor, prelucrarea şi utilizarea contextuală a unor informaţii complexe; de cultivare a
expresivităţii şi a sensibilităţii pentru a-şi realiza împlinirea personala şi a promova o viaţa de
calitate; de formare a autonomiei morale. Din punctul de vedere al educaţiei nonformale la liceu,
sunt vizate următoarele dimensiuni de curriculumul naţional: stabilirea rolului liceului ca furnizor
de servicii educaţionale, unde elevul să fie continuu şi direct implicat în formarea propriului traseu
de învăţare; de asemenea, se urmărește creşterea responsabilităţii liceului faţă de beneficiarii
educaţiei şi de societatea civilă, şi diversificarea modalităţilor de implicare a acestuia în viaţa
comunităţii locale.
Educația nonformală urmărește la elevi dezvoltarea anumitor competenţe şi atitudini, incluzând:
competenţele interpersonale, capacitatea de lucru în echipă, încrederea în sine, disciplina,
responsabilitatea, capacităţile de planificare, de coordonare şi organizare / competenţele de
gestionare a proiectelor, capacitatea de a rezolva probleme practice. Toate aceste competențe ajută
la participarea activă în societate şi în lumea muncii, însă ele trebuie să fie complementare acelor
dobândite prin educaţia formală.
Metodele care sunt utilizate în educaţia nonformală sunt foarte diferite de cele utilizate în
educaţia formală. În educaţia nonformală se pune accentul pe învăţarea prin acţiune, învăţarea de
la egali şi activitatea voluntară, în locul învăţarii unor cunoştinţe din manuale şi alte surse scrise de
învăţare. Astfel educaţia nonformală oferă situaţii de viaţă reală, care nu pot fi reproduse în clasă,
iar instituţiile de educaţie formală trebuie să coopereze cu furnizorii de educaţie nonformală pentru
a dezvolta activităţi extracurriculare, și să combine cunoştinţele şi metodologiile specifice ambelor
tipuri de educaţie, însă respectând principiile educaţiei nonformale.
Ca urmare, formarea profesională a cadrelor didactice şi a altor facilitatori ai învăţării, din
punctul de vedere al modalităţilor de complementare şi de valorificare prin învăţarea nonformală şi
informală de la nivelul curriculum-ului şcolar, devine o necesitate majoră. De aceea devine
justificată nevoia de formare continuă a cadrelor didactice pentru integrarea educaţiei nonformale în
cadrul educaţional al şcolii, ce urmăresște realizarea obiectivelor educaţionale ale programelor
şcolare. Astfel, cadrele didactice ar putea construi un curriculum-ul real, în colaborare cu specialişti
din diferite domenii, care fie să faciliteze realizarea obiectivelor educaţionale prin îmbinarea teoriei
cu practica şi stimulând motivaţia elevilor pentru învăţare.
Există diferite iniţiative europene sau ale ONU, care propun şcolilor participarea în proiecte, ce
îmbină transferurile multiple între achiziţiile provenite din educaţia formală şi acelea din cea
informală, prin care:
 se modifică rolurile clasice ale profesorilor şi elevilor;
  se schimbă spaţiul educaţiei formale cu activităţi semnificative în afara clasei, in lumea
reală, în care elevii si profesorii pot face diferenţe, iar, obiectul învăţării conferă un
anumit dinamism achiziţiilor cognitive, comportamentale şi atitudinale;
 se dă voluntariatul o importanță majoră, devenind o achiziţie din sfera valorilor şi a
atitudinilor;
 se schimbă statutul profesorului cu roluri de facilitator, de mediator al învăţării
nonformale, şi îi adânceşte înţelegerea asupra propriei sale învăţări şi deveniri prin
intermediul activităţilor de educaţie informală;
 se stimulează elevii să se implice în activitatea comunităţii locale învăţând roluri sociale
în mod direct;
 se dezvoltă un comportament acţional: de înţelegere profundă, ce permite luarea de
poziţie şi acţiune, de implicare ce dezvoltă motivaţia de a participa în viaţa comunităţii,
de viziune si dezvoltare a abilității de a merge dincolo de graniţele deja explorate şi de a
gândi creativ, de experienţă unde elevii îşi construiesc un know-how despre
managementul schimbării.
În acest context educația capată substanţă, devine atractivă, agreabilă, uneori, chiar amuzantă,
stimulând motivaţia elevilor, care construieşte cogniţia (observare, explorare, investigaţie),
reflexivitatea (autoevaluare, deschidere, schimbul de roluri) şi sensibilitatea (stima de sine,
expresivitatea).
Asadar, educaţia nonformă este caracterizată de:
 voluntariat-unde elevii participă la activităţi de educaţie nonformală din iniţiativă proprie;
 intenţionalitate-unde activităţile sunt construite pe baza unui proiect cu obiective
pragmatice;
 participarea elevilor la construcţia şi la desfăşurarea proiectului;
 conştientizarea elevilor a ceea ce învaţă;
 proces orientat-deoarece elevii pot alege ceea ce învaţă sau performează.
Educaţia nonformală se bazează pe următoarele principii:
1. necesitatea de a asigura continuitatea educaţiei folosind cunoştinţele dobândite anterior;
2. adaptarea curriculum-ului şi a metodelor la obiectivele particulare şi originale fiecărei
societăţi;
3. pregătirea cetăţenilor societăţii la toate nivelurile de educaţie pentru un spaţiu real unde au
loc evoluţii, schimbări şi transformări;
4. mobilizarea şi utilizarea tuturor mijloacelor de formare şi de informare din societate;
5. realizarea de relaţii între diferite domenii de acţiune (tehnică, politică, industrială,
manufacturieră, comercială etc.) şi obiectivele educaţiei din societate.
Educația nonformală devine un succes important in formarea educațională a tinerilor ca fiind
una dintre variantele optime pentru susținerea plăcerii de autocunoaștere și de afirmare
profesională.
 BIBLIOGRAFIE
*** Education & Training 2010: The success of the Lisbon Strategy hinges on urgent reforms
(Draft joint interim report on the implementation of the detailed work programme on the follow-up
of the objectives of education and training systems in Europe). European Commision, […]

*** A Memorandum on Lifelong Learning. Brussels: European Commission, 2000.

*** Cadrul european al calificărilor în perspectiva învăţării pe parcursul întregii vieţi. Document
de lucru al Comisiei Europene, Bruxelles, 8.7.2005, SEC (2005) 957, EQF, validat de Parlamentul
European, 2008.

*** European Guidelines for the Validation of Non Formal and Informal Learning, document
pregătit pentru conferinţa „Valuing Learning: European experiences in validating non-formal and
informal learning“. Lisboa, 26 and 27 November 2007, CEDEFOP (doc. PDF).

*** Evaluating knowledge: Getting the most from informal learning and non-formal education.
National Board for Youth Affairs, Sweden, […]

*** Identification and Validation of Prior and Non-Formal Learning. Jens Bjørnavåld, DG
Education and Culture, CEDEFOP, 1997.

*** Implementation of “Education & Training 2010” Work Programme: Validation of Non-formal
and Informal Learning Progress Report. European Commission, November 2003.

*** Lifelong Development of Competences and Qualifications: Roles and Responsibilities –

conference conclusions. CEDEFOP, […]

*** Making learning visible: identification, assessment and recognition of nonformal learning.
Jens, […].

*** Policy Paper on Non-Formal Education: A framework for indicating and assuring quality.
Adopted by the Council Members/ Extraordinary General Assembly. Castelldefels: Youth Forum
Jeunesse, COMEM 0009-08-Final, 2-3 May 2008,

*** Policy Paper on youth organisations as non-formal educators: recognising our role, Youth
Forum. […]

*** Proiect de raport comun al Consiliului şi al Comisiei pentru 2008 privind progresele
înregistrate referitor la punerea în aplicare a programului de lucru „Educaţie şi formare
profesională 2010”, „Învăţarea de-a lungul vieţii în serviciul cunoştinţelor, creativităţii şi inovării”.
Bruxelles, 31 ianuarie 2008.

*** Strategia Naţională de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare pentru perioada 2007-2013. Guvernul
României, MEdC, ANCS, decembrie, 2006.

*** Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României. Orizonturi 2013-2020-2030.

Guvernul României. Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Programul Naţiunilor Unite
pentru Dezvoltare, Centrul Naţional pentru Dezvoltare Durabilă, http://strategia.ncsd.ro/docs/sndd-
v6-r4.pdf, Bucureşti, 2008.
*** The Role of National Qualification Systems in Promoting Lifelong Learning. Country
Background Report: Ireland, OCED/ National Qualifications Authority of Ireland, […]

Bîrzea, Cezar et alii. Sistem de indicatori ai învăţământului românesc în perspectiva integrării

europene. Ed. Trei, 1999.

Graham-Brown, S. Education in the Developing World. Harlow: Longman, 1991.I.

Neacşu, I., Zgaga, P., Velea, S. Formarea cadrelor didactice. Experienţe europene. Bucureşti:
Editura Universitară, 2007.

Singer, M., Sarivan, L., Oghină, D. Noul Curriculum Naţional. Repere conceptuale şi metodologice,
în Ghiduri metodologice pentru aplicarea programelor şcolare. Bucureşti: Editura Aramis, 2001, p.
6-22.

Vlăsceanu, L. (Ed.) Şcoala la răscruce. Reformă şi continuitate în curiculumul învăţământului

obligatoriu. Iaşi: Polirom, 2003.

Young, M., Bringing knowledge back in: towards a curriculum of lifelong learning. In A.
HODGSON (ed.) Policies, Politics and Lifelong Learning. London: Kogan Page, 2000.

Young, M., Knowledge, learning and the curriculum of the future, British Educational Research
Journal. 1999, 25, 4, 463–477.