Sunteți pe pagina 1din 2

Lectura explicativă

Aşa după cum arată chiar denumirea ei, lectura explicativă este o îmbinare a lecturii cu explicaţiile
necesare care, împreună, duc la înţelegerea mesajului textului. Lectura explicativă
este un complex de metode, ce fac apel la conversaţie, la explicaţie, la povestire şi chiar la demonstraţie. Această
metodă reprezintă un mijloc de înarmare a elevilor cu instrumentele muncii cu cartea şi de receptare a
valorilor expresiei scrise. Componentele lecturii explicative, ca metodă specifică folosită la receptarea unui text,
sunt sugerate chiar de momentele pe care le parcurge un cititor ce urmăreşte să se instruiască prin
intermediul cărţii.
Pregătirea elevilor în vederea săvârşirii actului citirii urmăreşte trezirea interesului elevilor pentru textul
scris, creează un fond afectiv adecvat, pe care să se desfăşoare lecţia de citire. Pregătirea pentru citire se
realizează printr-o conversaţie adecvată, fie prin povestirea învăţătorului (atunci când elevii nu cunosc
faptele necesare înţelegerii textului), fie pe baza observaţiilor şi impresiilor libere ale elevilor (atunci când
observaţiile şi impresiile lor sunt mai puternice). În multe situaţii, activitatea pregătitoare se poate face prin
intuirea unor tablouri, a unor ilustraţii, prin prezentarea unor imagini video.
Etapele lecturii explicative prin care se face receptarea mesajului textului, îndeosebi a celor narative, sunt
următoarele:
- citirea integrală a textului;
- citirea pe fragmente;
- analiza acestora;
- activitatea în legătură cu planul textului;
- conversaţia generalizatoare cu privire la conţinutul textului;
- reproducerea textului pe baza planului, printr-o exprimare coerentă, pe cât posibil;
- citirea de încheiere.

Trebuie să precizăm că textele de citire sunt foarte diverse din punctul de vedere al
conţinutului şi al formei. De aceea şi componentele lecturii explicative trebuie folosite în mod diferit, în
funcţie de specificul fiecărui text. Orice activitate didactică din domeniul formării capacităţii de lectură
începe prin pregătirea elevilor în vederea citirii, în scopul introducerii lor în atmosfera generală a textului, în
problematica lui. Elevii vor fi orientaţi să reflecteze asupra ideii de bază ce se desprinde din text, eventual
asupra structurii acestuia, a imaginii artistice etc.

Prima lectură integrală a unui text ce urmează să fie parcurs la ora de citire poate fi realizată în
mod independent, fie ca temă pentru acasă, fie în clasă. Ceea ce trebuie avut în vedere este faptul că nu orice
text poate fi dat spre a fi citit în mod independent, la prima vedere. Astfel, dacă textele aparţinând genului
epic pot fi citite integral, în mod independent, deoarece nu creează dificultăţi, cele cu nuanţă lirică sunt mai
dificile şi, datorită aspectului pe care îl au, înţelegerea lor se realizează printr-o minuţioasă muncă de analiză
în vederea dezvăluirii semnificaţiei imaginilor artistice utilizate.
În continuare se poate cere elevilor să facă, independent, delimitarea fragmentelor, orientându-se
după ideile principale date, formulate în prealabil. Cel mai bun criteriu ar fi cel logic, fiecare fragment
constituind o unitate în structura întregii lecturi. Un asemenea mod de abordare a unui text poate fi la
îndemâna unui cititor cu experienţă, dar este greu de aplicat pentru cei din ciclul primar.
Delimitarea fragmentelor depinde şi de specificul textului, de genul sau de specia cărora le aparţine.
Şi în acest caz, textele lirice prezintă unele dificultăţi. Unele dintre ele sunt construite
dintr-o singură unitate, încercarea de a le fragmenta fiind nejustificată, diminuând chiar valoarea lor afectivă.
Altele, cum sunt pastelurile, sunt construite, de fapt, din unul, două sau mai multe tablouri a căror delimitare
se face în funcţie de posibilitatea de a raporta fiecare tablou la imaginea integrală a poeziei.
Cele mai multe texte, chiar din manualul de citire, pot fi delimitate în fragmente după criterii
determinate fie de structura lor internă, fie de însăşi desfăşurarea acţiunii. Astfel, unele
texte sunt concepute după structura clasică a unei compoziţii: introducere, cuprins, încheiere. Pentru altele,
mult mai numeroase, prima idee înfăţişează cadrul general de desfăşurare a acţiunii. În continuare, marcarea
limitelor fragmentelor poate fi făcută în funcţie de plasarea în spaţiu a acţiunii, de succesiunea ei în timp,
respectiv momentul deplasării în timp a acţiunii. Primele încercări pot consta din identificarea fragmentelor
pe text, pe baza ideilor formulate dinainte fie din manual, fie de către învăţători. Numărul ideilor indică
numărul fragmentelor, elevii delimitându-le în funcţie de conţinutul fiecărei idei. În continuare, se pot
introduce sarcini suplimentare pentru elevi, crescând gradul lor de independenţă. Astfel, se dau ideile
principale
numai pentru o parte din fragmentele textului, fireşte, pentru primele, solicitându-se elevilor
să identifice fragmentele potrivite pentru fiecare idee. Restul textului va fi împărţit în fragmente (două, trei)
eventual prin efortul personal al elevilor, iar dacă acesta este totuşi dificil, se pot da indicaţii suplimentare.
Se poate sugera conţinutul esenţial al fiecăruia din ultimele două, trei fragmente sau, dacă este suficient, se
face doar precizarea câte fragmente mai sunt în afara celor
marcate prin ideile principale care au fost formulate şi de care elevii au luat cunoştinţă. În cazul unor texte care
realizează descrieri, în proză sau în versuri, în locul ideilor principale se dau titlurile tablourilor care
alcătuiesc întreaga descriere. Sporind gradul de independenţă al elevilor în delimitarea fragmentelor, drept
suport se amintesc doar câteva din criteriile de care trebuie să se ţină seama în acest scop.
Momentul cel mai important al unei lecţii de citire este analiza textului pe fragmente. Familiarizarea
elevilor cu această componentă a lecturii explicative, prin exersarea ei, în mod independent, constituie una
din sarcinile prioritare ale citirii. Deşi complexă, analiza în mod independent a unor fragmente este o
activitate absolut accesibilă, în special pentru elevii claselor a III-a şi a IV-a. Ea este mult mai uşor de efectuat
decât delimitarea fragmentelor. Analiza în mod independent a unui fragment se face după ce această operaţie
a fost făcută în colectiv pentru o parte din fragment şi după o pregătire prealabilă corespunzătoare, în special
pe marginea problemelor de vocabular. Elevii vor fi îndrumaţi să reproducă în gând conţinutul textului citit,
folosind o exprimare liberă şi să reflecteze asupra ideii principale, căutând cea mai bună formulare a ei.
Îndrumarea atentă a elevilor în timpul cât ei lucrează independent este obligatorie şi trebuie făcută în mod
diferenţiat, chiar individualizat, sprijinind elevii care întâmpină greutăţi de limbă, pe cei care au un ritm lent
de citire. Timpul afectat pentru citirea şi analiza, în mod independent, a unui fragment trebuie să permită
elevilor efectuarea integrală a operaţiilor menite să asigure înţelegerea celor citite. Citirea şi analiza
independentă sunt urmate de verificarea măsurii în care elevii au înţeles conţinutul esenţial al fragmentului.
O altă formă de muncă independentă o constituie selectarea cuvintelor şi a expresiilor noi, în
general a celor cu o mare valoare stilistică. Acest lucru înseamnă a căuta sensul unor cuvinte sau expresii,
mai întâi în contextul întâlnit în manual, iar apoi a le introduce în contexte noi. Această activitate trebuie să
urmărească punerea elevilor în situaţia de a opera în mod independent cu noile achiziţii lexicale, prin
introducerea lor în alte construcţii de limbă.

Explicarea cuvintelor nu trebuie să determine schimbarea caracterului activităţii, transformând


lectura într-o activitate de analiză a sensului cuvintelor. Tema ce se dă spre a fi efectuată independent poate
solicita alcătuirea unor scurte compuneri în care să fie utilizate cuvintele şi expresiile noi sau alcătuirea unor
propoziţii dezvoltate cu folosirea acestor achiziţii
de lexic.
O altă modalitate ar putea consta din comentarea unor valori artistice întâlnite mai ales în poezie.
Activitatea independentă a elevilor poate lua şi alte forme, cum sunt: citirea selectivă a unor fragmente,
a unor pasaje, fie pe baza cerinţelor formulate de institutori, fie pe baza preferinţelor elevilor, precum şi
citirea pe roluri. Foarte frecvent se folosesc ca exerciţii de activitate independentă răspunsurile – orale şi
scrise – la întrebările sau temele formulate la sfârşitul unor texte sau la cele fixate de institutori. Este
recomandat ca pentru toate temele scrise să fie selectate întrebările care cer un răspuns mai concis, iar cele
care cer relatări mai ample să fie examinate pe cale orală. Cunoscând faptul că activitatea de scriere nu
ocupă un loc special în planul de învăţământ, este necesar ca şi la citire o pondere corespunzătoare s-o aibă
temele scrise, cu condiţia ca ele să angajeze elevii în exersarea atât a actului scrisului, cât şi al citirii.