Charles-Pierre Baudelaire - Genunea

Bookmark and Share

Pascal si-avea abisul cu dânsul miscator,

– Vâltoare, vai! E totul, – dorinta, gest, visare,

Cuvânt! Si peste paru-mi stând drept, în clatinare,

Am resimtit adesea cum trece groaza-n zbor.

Sus, jos, si pretutindeni, adâncul, larga zare,

Tacerea, nesfâsitul ma tin în gheara lor…

Si Dumnezeu pe noaptea-mi cu-n deget stiutor

Schiteaza lungi cosmaruri, mereu renascatoare.

De somn m-alunga spaima ca de un put profund,

Plin de nelamurite orori si fara fund;

Vad numai vesnicie prin geamurile toate.

Si duhul meu, de-a pururi cu ameteli luptând,

Râvneste-a nefiintei insensibilitate.

– Din Numere si Forme, nu pot iesi nicicând!