Sunteți pe pagina 1din 2

Legea nr. 85/2014.

Noi obligații în cazul


formulării de contestații la tabelul preliminar
de creanțe
10 noiembrie 2014 | Lucia Pascaru

A se vedea și dezbaterea juridică din 30 iunie 2014: Insolvența se întoarce: Codul insolvenței.

Introducand la nivelul normei juridice recomandarile jurisprudentiale si raliindu-se


corespunzator la normele europene si internationale in materie de insolventa, Legea nr. 85/2014
aduce o serie de modificari extrem de importante in ceea ce priveste contestatiile ce pot fi
formulate impotriva tabelului preliminar de creante, urmarindu-se astfel accelerarea procedurii si
impiedicarea formularii unor contestatii vadit nefondate sau cu unicul scop de a tergiversa cursul
procedurii.

Mai intai, este important de precizat faptul ca, potrivit noilor reglementari in materie, debitorul,
creditorii si orice alta persoana interesata vor avea doua zile in plus la dispozitie pentru a formula
contestatie, noul termen fiind de 7 zile de la data publicarii tabelului in Buletinul Oficial al
Procedurilor de Insolventa, spre deosebire de termenul de 5 zile prevazut de disp. art. 73 din
Legea nr. 85/2006.
Insa, nu intamplator, legiuitorul a prelungit termenul legal de formulare a contestatiei, art. 111
din noua Lege a insolventei impunand o serie de noi si severe conditii pentru formularea
acesteia, unele fiind stipulate sub sanctiunea anularii cererii, iar altele sub sanctiunea amendarii
contestatorului.

Asadar, persoanele care intentioneaza sa formuleze o contestatie impotriva creantelor si


drepturilor trecute sau netrecute de administratorul judiciar in tabelul preliminar de creante
(precizare de altfel binevenita fata de dispozitiile usor neclare ale vechii legislatii) vor trebui, sub
sanctiunea anularii contestatiei, sa depuna deodata toate inscrisurile doveditoare precum si
dovada in original a achitarii taxei de timbru judiciar in cuantum de 200 RON.

Din modul imperativ de redactare a normei legale reiese faptul ca sanctiunea anularii cererii ar
putea interveni chiar si in situatia in care contestatorul depune o copie a dovezii achitarii taxei de
timbru, aspect deloc de neglijat, avand in vedere faptul ca instantele din Romania au facut o
practica din anularea cererilor pentru orice fel de lipsuri, fie ele mai mult sau mai putin
importante.

Totusi, pentru a nu se constitui intr-o obligatie excesiva in sarcina contestatorului, textul instituie
o derogare in ceea ce priveste inscrisurile care “nu se afla in posesia partii sau care nu sunt
cunoscute la momentul formularii contestatiei”, acestea putand fi depuse ulterior sau folosite in
sustinerea unei contestatii la tabelul definitiv al creantelor, potrivit dispozitiilor art. 113 din
Legea nr. 85/2014.
In ceea ce priveste obligatia de a comunica un exemplar al contestatiei catre celelalte parti,
respectiv catre administratorul judiciar (in toate cazurile), catre debitor, prin administratorul
special (in cazul in care contestatorul este creditor) si catre creditorul a carei creanta se contesta
(de asemenea, in toate cazurile), dispozitiile art. 111 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 instituie o
norma derogatorie de la dreptul comun prin impunerea acestei obligatii in sarcina
contestatorului.

Astfel, cate un exemplar al contestatiei si al documentelor ce o insotesc se vor trimite, cu


confirmare de primire, administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, creditorului a carui
creanta se contesta, precum si administratorului special.

Textul prevede faptul ca nerespectarea acestei obligatii atrage posibilitatea ca instanta sa aplice
din oficiu o amenda, conform dispozitiilor din Codul de procedura civila.

Prin urmare, dovada comunicarii trebuie facuta fie odata cu depunerea contestatiei la instanta, fie
cel mai tarziu la termenul de judecata fixat de instanta pentru definitivarea tabelului de creante.
In cazul in care creditorul a carui creanta se contesta, administratorul judiciar/lichidatorul
judiciar sau debitorul prin administratorul special inteleg sa formuleze intampinare fata de
contestia astfel comunicata, vor trebui sa o depuna la dosarul cauzei in termen de 10 zile de la
comunicare, cu respectarea intocmai a obligatiei prevazuta de art. 111 alin. (4), sub sanctiunea
amendarii.

Prin urmare, in cazul in care se doreste formularea unei contestatii la tabelul preliminar de
creante, contestatorul diligent trebuie sa urmareasca cu regularitate Buletinul Procedurilor de
Insolventa si sa actioneze prompt atat in ceea ce priveste formularea contestatiei la tabel,
achitarea si depunerea in original a taxei de timbru, cat si in ceea ce priveste comunicarea catre
celelalte parti a contestatiei formulate si depunerea dovezii la dosarul cauzei, in caz contrar,
riscand anularea cererii sale, dar si aplicarea unei amenzi de pana la 700 RON, potrivit art. 187
pct. 2 lit. h) Cod procedura civila.

S-ar putea să vă placă și