Sunteți pe pagina 1din 3

OPERAŢIILE EVALUĂRII

Orice proces evaluativ presupune trei etape, operaţii corelate: măsurarea rezultatelor
învăţării, aprecierea informaţiilor rezultate prin măsurare şi luarea unor decizii. Structura acţiunii
de evaluare include trei operaţii principale: măsurarea – aprecierea – decizia.
Măsurarea reprezintă un demers evaluativ cantitativ, care constă în atribuirea de
simboluri cantitative (cifre, litere, calificative) unor elemente care constituie obiectul măsurării
(subiecţi, caracteristici, însuşiri). Obiectul măsurării trebuie definit în mod clar prin
comportamente sau caracteristici observabile. Exactitatea măsurării este dependentă de:
calitatea instrumentelor utilizate (probe, teste etc.); gradul de adecvare a acestora în raport cu
specificul fenomenelor măsurate; capacitatea evaluatorului de a exprima cu ajutorul numerelor
ceea ce este caracteristic fenomenelor vizate.
Aprecierea presupune raportarea datelor obţinute prin măsurare la un set de criterii sau
de norme, în vederea emiterii unor judecăţi asupra valorii rezultatelor şi a elaborării concluziilor.
Se estimează calitativ rezultatele măsurate prin aprecieri (de genul foarte bine, bine etc.), laude,
observaţii critice. Calitatea aprecierii este dependentă în mare măsură de experienţa, de gradul
de pregătire docimologică şi de trăsăturile personalităţii evaluatorului.
Decizia reprezintă operaţia de evaluare care asigură prelungirea aprecierii într-o notă
şcolară, caracterizare, hotărâre, recomandare etc., cu valoare de prognoză pedagogică, vizând
măsuri de îmbunătăţire a activităţii în etapele următoare.
Cele trei operaţii se află într-o strânsă interdependenţă.
FUNCŢIILE EVALUĂRII

Funcţiile evaluării se referă la efectele acesteia în plan pedagogic - funcţii pedagogice,


în plan social - funcţii social-economice. Funcţiile pedagogice pot fi generale şi specifice.
Funcţiile pedagogice. Din punct de vedere pedagogic, evaluarea oferă profesorului şi
elevului informaţii utile privind atingerea sau nu a obiectivelor propuse. Funcţiile pedagogice pot
fi generale şi specifice.
Funcţiile generale ale evaluării sunt (Manolescu, Panţuru, 2008, p. 311, Panţuru, 2008):
1. Funcţia constatativă, de cunoaştere, de constatare a stării fenomenului supus evaluării;
este bazată pe verificarea rezultatelor şcolare la anumite intervale de timp, pe criterii
prioritar constatative;
2. Funcţia diagnostică, de explicare a situaţiei existente; este bazată pe verificarea şi
interpretarea rezultatelor la diferite intervale de timp, pe criterii prioritar calitative;
3. Funcţia predictivă, de ameliorare şi de prognoză, este bazată pe adoptarea unor decizii
ameliorative, pe anticiparea (şi stimularea) evoluţiei activităţii şi rezultatelor viitoare.
Aceste funcţii sunt complementare, se presupun reciproc.
Funcţiile specifice ale evaluării vizează reglarea predării-învăţării şi se referă la ambii
parteneri ai procesului: profesorii şi elevii (idem, pp. 311-312).

Din perspectiva profesorului, evaluarea:


- Constă în culegerea informaţiilor cu privire la gradul de realizare a obiectivelor stabilite;
- Evidenţiază procedurile şi acţiunile eficiente, dar şi punctele critice;
- Sugerează modalităţi de perfecţionare a stilului didactic;
- Oferă un control/autocontrol asupra activităţii desfăşurate;
- Permite identificarea cauzelor eventualelor blocaje şi dificultăţi întâmpinate de elevi.
Din perspectiva elevului, evaluarea:
- Orientează şi dirijează activitatea de învăţare a elevilor;
- Formează stilul de învăţare al elevilor;
- Oferă posibilitatea de cunoaştere a gradului de îndeplinire a sarcinilor, de atingere a
obiectivelor;
- Are efecte pozitive asupra însuşirii cunoştinţelor şi abilităţilor;
- Creşte motivaţia pentru învăţare;
- Formează capacitatea şi atitudinea de autoevaluare;
- Contribuie la conturarea intereselor şi aptitudinilor, dar şi la depistarea dificultăţilor în
învăţare.

Funcţiile sociale ale acţiunii de evaluare vizează calitatea învăţământului ca subsistem


angajat în realizarea unor obiective asumate în plan cultural şi economic, la nivel de politică a
educaţiei Panţuru, 2008):
1. funcţia de validare socială a produselor sistemului de învăţământ, la diferite niveluri de
integrare şcolară şi profesională;
2. funcţia de orientare socială, şcolară şi profesională, la diferite niveluri de decizie care
angajează responsabilitatea tuturor factorilor educaţiei (profesori, elevi, părinţi, reprezentanţi ai
comunităţii locale etc.);
3. funcţia de selecţie socială, şcolară şi profesională, la diferite niveluri de clasificare şi
ierarhizare a rezultatelor activităţii didactice, de formare iniţială şi continuă, exprimate în termeni
de proces şi de produs.
Funcţiile sociale evidenţiază eficienţa învăţământului, raportată la calitatea şi valoarea
produsului şcolii, asigurându-se informarea familiei şi comunităţii asupra rezultatelor obţinute de
elevi (Manolescu, Panţuru, 2008, p. 311).
Funcţiile acţiunii de evaluare vizează declanşarea unor circuite de conexiune inversă
externă (realizate de profesor) şi chiar internă (realizate de elev. Abordarea funcţiilor evaluării în
rezonanţă cu cele ale autoevaluării este realizată de Cristian Stan (cf. Cucoş, 2014, p. 425):

Funcţia Conotaţii în plan autoevaluativ Conotaţii în plan evaluativ (pentru


specifică (pentru elev) profesor)

Constatativă Modalitatea de apreciere a nivelului de Indicator de bază al gradului de


pregătire atins şi raportarea rezultatelor optimizare şi eficienţă a predării şi
atât la aşteptările poprii, cât şi la învăţării.
cerinţele profesorului.
Diagnostică Analiza performanţelor evaluateEvidenţierea şi interpretarea
(subevaluate sau supraevaluate) şi lacunelor existente în pregătirea
interpretarea discrepanţelor constatate. elevilor şi identificarea cauzelor
acestora.
Prognostică Optimizarea stilului propriu de muncă şi Anticiparea progresiei elevilor;
dozarea efortului de învăţare. restructurarea strategiilor didactice.

Bibliografie:
1. Cucoş, C. (2014), Pedagogie, ediţia a III-a, revăzută şi adăugită, Iaşi: Editura Polirom
2. Manolescu, M., Panţuru, S. (2008), Teoria şi practica evaluării educaţionale (activităţi, conduite,
rezultate) formale şi nonformale: structuri, forme, funcţii, relaţii, mecanisme, disfuncţii. Strategii
şi metode de evaluare şi autoevaluare. Orientări noi. Aplicaţii, în Potolea, D., Neacşu, I., Iucu,
R.B., Pânişoară, I.-O. (coord.), Pregătirea psihopedagogică, Iaşi: Editura Polirom.
3. Panţuru, S. (coord.) (2008), Teoria şi metodologia instruirii. Teoria şi metodologia evaluării,
Braşov: Editura Universităţii „Transilvania”.