SCURT ISTORIC, DEFINITII, TEORII DESPRE JOC

Jocul este un fenomen social format si statornicit in cadrul societatii omenesti.

Jocul este o activitate complexa specifica copiilor. In toate timpurile, copiii s-au jucat
si se vor juca.
Educatia copilului de varsta prescolara este o parte din fundamentul formarii viitoarei
personalitati adulte.
Avand in vedere particularitatile psiho-fiziologice ale varstei prescolare, pedagogia
prescolara ne invata ca jocul satisface in cel mai inalt grad nevoia de activitate a copilului,
contribuie la insusuirea de cunostinte , dezvolta gandirea, memoria, imaginatia,limbajul
Se stie ca prin joc, copilul pune in actiune toate posibilitatile sale, traduce in fapte
potentele sale intelectuale,fizice,morale,le dezvolta , le imbina. Jocul constituie o necesitate a
organismului in dezvoltare.
Pentru copii jocul este o distractie, este invatatura, este munca, mijloc prin care se educa
si cunoaste lumea inconjuratoare. Jucandu-se, copilul cunoaste culorile, formele si multitudinea
de proprietati ale obiectelor cu care actioneaza.
,, Jocul – spunea A.S. Makarenco – are in viata cop[ilului o importanta tot asa de mare
ca si activitatea , munca sau serviciul la adult“.
Jocul constituie o forma de manifestare intalnita la copiii tuturor popoarelor din cele
mai vechi timpuri si pana astazi.
Jocul are un caracter social, nu numai prin originea sa, dar si prin structura, prin mijloace
de realizare, caci procedeele de reprezentare prin joc a realitatii sunt elaborate si fixate pe o
larga baza sociala.
Influentele social-istorice determina modificarea continutului , dar si a formei de
desfasurare a jocului.
In functie de aria de raspandire si continut se disting :
a) jocuri cu caracter national raspandite pe teritoriul unei tari: ,,Baba oarba“, ,,Taranul e pe
camp“.
b) Jocuri cu caracter universal raspandite in majoritatea partilor lumii ,,Sotronul“.
c) Jocuri care au suferit modificari profunde de la o etapa la alta , sub influenta evenimentelor
social-istorice importante.
Psihologia, pedagogia si fiziologia se ocupa, printre altele, si de observarea, descrierea
si explicarea jocului – animalelor, al copiilor si al adultilor, cautand sa stabileasca natura si
semnificatia acestuia si sa indice locul lui in planul vietii.
Prin teoria ,,recreatiei“ a lui Schiller, autorul considera ca jocul slujeste la odihna
organismului sau a mintii obosite.
Pedagogul rus K.D. Usinski a definit jocul ca o forma de activitate libera prin care
copilul isi dezvolta capacitatile proprii. El a aratat ca, pentru a fi atractiv , jocul trebuie sa fie
original, sa fie creat de copilul insusi.
Numai jocurile care sunt produsul imaginatiei si sunt accesibile copilului devin
distractive si contribuie la dezvoltarea psihica.
- Makarenko a atribuit jocului o importanta considerabila in viata copilului. Dupa el, prin
joc se realizeaza educatia viitorului om de actiune. Asa cum se comporta copilul in joc, tot asa
se va comporta si in munca.
Jean Chateau apreciaza ca in joc se manifesta dorintele copilului de a ajunge la varsta
maturitatii.
Eduard. Cloparede1 considera ca jocul este o activitate mediata de dorinte si trebuinte,
jocul este expresia tendintei de a-si desfasura si afirma personalitatea.
Teoria ,,exercitiului pregatitor apartine lui Karl Gross (psiholog idealist german), care,
recunoscand insuficienta teoriei recreerii si a surplusului de energie, a considerat ca jocul
trebuie privit din punct de vedere biologic, ca un exercitiu, ca mijloc de dezvoltare a instinctelor
si predispozitiilor mostenite ca o forma initiala a unei autoeducari nepremeditate.
El considera intre jocul animalelor si al copiilor nu exista deosebiri esentiale.
Potrivit acestei teorii a autoeducarii sau preexercitiului, care evidentiaza rolul covarsitor al
ereditatii, jocul este un mijloc de dezvoltare a instinctelor si predispozitiilor mostenite,
motivatia lui constituind-o inclinatia innascuta a copilului de a actiona.
Pe aceasta linie explicativa, A. Alder considera jocul ca pe o manifestare a complexului
de inferioritate a copilului fata de adulti, dorinta copilului de a deveni mare s-ar manifesta in
joc.
In literatura pedagogica sunt cunoscute numeroase teorii care explica natura jocului
punand accentul in mod unilateral, fie pe factorii biologici, fie pe cei psihologici, fie sociali.
Aceste teorii scapa din vedere esenta sociala si caracterul uman al jocului copiilor.
Cunoasterea acestor teorii prezinta numai un interes istoric.
Jean Piaget a explicat jocul ca un proces de asimilare care comporta functie dubla: pe
de o parte, in timpul jocului are loc o asimilare de impresii si reactii, ceea ce duce la dezvoltare
prin functionare, iar pe de alta parte, asimilarea antrenarii si organizarii de natura mintala.
Jocul il atrage pe copil, nu prin el insusi, ci pri continutul sau instructiv-formativ,
cotribuind la dezvoltare pe plan intelectual, fizic,etic si estetic.
1. Ed. Cloparede - ,, Psihologia copilului si pedagogia experimentala“, E.D.P. , Bucuresti 1975,
pag.73 .

,,Jocul mai are rolul si de a bucura , a delecta, a destinde, de a crea confort spiritual“.
Ursula Schiopu mentioneaza despre ,,joc“ ca:
,,In anii copilariei, jocul este o activitate centrala, odata cu intrarea copiilor in scoala,
jocul trece de pe primul plan in al doilea plan, pentru ca la tinerete sa devina activitate de
canalizare si consum de energie, iar la varsta adulta devine o activitate de reconfortare“. 1
Din prezentarea sumara a problematicii se concluzioneaza:
- Jocul reprezinta pentru copii o sursa inepuizabila de impresii care contribuie la
imbogatirea cunostintelor despre lume si viata;
- Jocul comporta roluri psihologice tot mai complexe, functii formative, functii de relaxare,
functii de facilitare a adaptarii copiilor la aspectele mai complexe ale mediului inconjurator,
functia de umanizare constituind o preparare a copilului pentru viata;
- Jocul este o scoala deschisa si cu un program tot asa de bogat, precum viata;
- Jocul ramane un moment incarcat de structuri psihologice, extrem de deschise si dense,
adevarate ferestre deschise larg spre lumea mare.

1. Schiopu Ursula - ,, Probleme psihologice ale jocurilor si distractiilor, E.D.P. Bucuresti

1970, pag. 23