Sunteți pe pagina 1din 7
Concept vol 17-18 - nr 2/2018 si nr 1/2019 Research INTRE LOGICA INTERNA $I AMBIGUITATE iN ACTUL COMUNICARII — O ANALIZA A LIMBAJULUI ELEVEI DIN LECTIA DE EUGEN IONESCU Ruxandra Ionescu UNATC , LLL. Caragiale” Bucuresti ionescu_ruxandra85@yahoo.com Abstract: , The Lesson” belongs to the first part of Eugen Tonescu’s creation, in which the main source of inspiration, the primary theme, is language, Gelu Ionescu argues: ,, Together, all these plays communicate to us, as we have mentioned, incomunicability. The inefficiency, the «tragedy» of language can only be demonstrated in the full and abundant presence of language - and that is why the text of these plays is «tyrannical»; it invades the scene, subjecting any other stage means, turning the characters into his toys.” We recognize the importance of language analysis, the endeavour to give it an internal logic from which the characters' meanings will then flow. Keywords: Eugen Ionescu, theatre of the absurd, language, incomunicability. Opera lui Eugen Ionescu igi exercita de mai bine de o jumatate de secol fascinatia deopotriva asupra specialistilor artei dramatice, cat si publicului larg. Numeroase exegeze fi explicd mecanismele, resorturile intime, demontand-o si reasambland-o in varii forme cu speranfa cé-i vor putea infelege forfa de sugestie sau semnificafiile. Ca orice opera de geniu, emblematica pentru o epoca si nu numai, ea-si va pastra intact misterul, iar aceasta este cea mai linistitoare idee in fata avalanselor de montari ale pieselor sale sau a simplelor dezbateri, literare ori teatrale. Lecfia, alaturi de Cantireaja cheald, Scaunele etc., face parte din prima parte a creafiei, in care principala sursa de inspirafie, tema primordialé, este limbajul. Gelu Ionescu spunea: ,in totalitatea lor, aceste piese ne comunica, asa cum am mai spus, incomunicabilitatea. Ineficienfa, «tragedia» limbajului nu se poate demonstra de: tin plina si abundenta prezenta a limbajului - si tocmai de aceea textul acestor piese este «tiranic»; el invadeaza scena, supunand orice alt mijloc scenic, facind din personaje jucariile Iui.”? Recunoastem astfel * Gelu Ionescu, Prefaja la Eugen lonescu, Teatru, Editura Minerva, Bucuresti, 1970, p. 29 358 Concept vol 17-18 - nr 2/2018 si nr 1/2019 Research importanfa analizei limbajului, incercarea de a-i da o logicd interna din care vor deriva apoi sensurile personajelor. Aceasta intreprindere este ins foarte dificil deoarece ,,,imbajul nu mai are funcjia de a ne comunica un personaj sau de a face posibilé comunicarea intre personaje, ci se dezvolta in sine”, Acceptand in aceeasi masura c& teatrul absurdului, (sintagma ce isi are partea ei de contestafii, dar care reuseste sa surprinda o fafeta importanta aacestui tip de dramaturgie), isi propune si saboteze orice autosuficien§a intelectual si chiar ontologica, a fiecdruia dintre noi, si orice categorie dramaticd, dar sic’ mintea umand are nevoie s&-i identifice oricdrei forme de comunicare un sens logic, ne aflim intr-un plin paradox pe care fiecare si-l va interioriza intr-o maniera personal. Prin urmare, pe lang& ambiguitatea specifica oricarei forme literare sau artistice, spectatorul va trebui s4 gaseasca chei de interpretare/infelegere personale. $i acesta poate fi marele succes al mecanismului teatral propus de teatrul absurdului, proliferarea si chiar atomizarea mesajului fara ca nimeni si nu se simt ,pierdut” ori abandonat intr-un univers, intr-o opera, cu care rezoneaz mai mult sau mai pujin Pe de alta parte, ,tragicul mitologic capita adeseori in epoca noastra implicafii parodice, pierzindu-si in orice caz funcfionalitatea sa clasica. Fara a fi privata de evenimente tragice sau de capacitatea de recepfie fafa de acestea, epoca noastra nu a putut genera mari tragedii literare, timpul nostru find considerat ca apt pentru deriziune, iar nu pentru surprinderea condifiei umane dintr-o perspectiva tragic’.’"! Se deschide prin aceasta observafie calea unor intrebari faji de natura comicului si posibilitatea ca personajele moderne sa mai poata crea rasul ca efect al acestuia, pentru ca ele nu mai sunt doar ,abateri de la normalitate (...) si nu mai intrefin comicul prin cunoscuta antitez& dintre aparenta si esenti.’"2 Reevaluarea conceptelor amintite este necesara, si chiar impusa, datorita subtitlului piesei alese pentru dezbatere si anume ,,drama comica”. Intram, prin urmare, intr- © lume labrintica in care reperele temporale, spafiale sau orice alt tip de referenfialitate, sunt amendate drastic, iar personajul igi pierde, in consecinfa, consistenja, asa cum arata Romul Munteanu: ,El se poate anonimiza prin denominalizare, se dezintegreaz’, traieste in aparenta, se comunica in exclusivitate prin limbaj indicativ sau pantomima.”5 Dialogul este trasdtura definitorie a dramaticului si de aceea infelegerea limbajului, a dinamicii replicilor sunt pietre de incercare pentru apropierea de textul lui Eugen Ionescu. Romul Munteanu afirma: ,,Antipateticd prin excelenfa, replica din antiteatrul contemporan se indeparteazi adeseori de forma enuntului logic obisnuit, structura ei cea mai elocventa reliefandu-se prin incoerenfé. Ridicaté la rangul de procedeu fundamental, tehnica WIbidem 11 Romul Muntenu, Farsa tragicit ~ o poetic a absurdului, 1997, p.9 2 Ibidem, p. 18 ¥ Ibidem, p. 125 359 Concept vol 17-18 - nr 2/2018 si nr 1/2019 Research incoerentei este susfinuti de anularea elementelor de relafie dintre anumite enunfuri, de marcarea sincopelor de comunicare prin pauze, la care se adauga silogismul aberant, bazat pe procedeul logicii ilogice si pe judecdjile care stabilesc o anumita echivalenja intre unt susfinute de orica pagina de teatru ionescian si pot fi o sursa a nevoii lumii contemporane de a-si redescoperi identitatea, de a si-o inventa la nevoie, pentru a scapa de durerea sau chiar angoasa existenfiala. Mecanismele prin care se ajunge la aceasta poetica sunt de asemenea variate, trecnd prin amestecul de stiluri, apelul la alegorii, parabole, simboluri, socuri de limbaj care au ca scop s& scoati spectatorul din starea sa spirituala confortabila, si-i atace sensibilitatea inchistata, Mizand pe acest cadru teoretic, care a incercat si surprinda cateva trasaturi ale personajului si limbajului in opera dramaticd a lui Eugen Jonescu, si nu numai, vom aborda relafia dintre structura unui personaj si modul in care vorbeste in Lecfia, Drama comici Fiecare dintre cele trei personaje par sa ilustreze categorii tipice de personaje, care sunt construite dupa toate rigorile unui text dramatic ~ profesorul sau tipologia micului burghez, servitoarea, care vine din comedia clasici, si are un statut bine definit ca tipologie de, si eleva, 0 categorie de personaj de asemenea bine conturat in teatrul anterior prin statutul de ucenic, invatacel, de exemplu. Amintim doar trecator de varietatea interpretarilor si semnificafiilor pe care aceste personaje au cépitat-o in timp, de la metafora politic’, cea a raportului de putere in orice tip de interrelafii umane, la montari ce subliniazd doar comicul sau absurdul situafiilor de comunicare si nu numai si ne vom concentra analiza asupra elevei, care are, asemeni celorlalte dou& personaje, statutul de protagonist. Clasificdrile de genul acesta isi au relevanta lor si se p&treaza fie gi in virtutea faptului ci avem nevoie de ele, de caracterizari prin care ne cunoastem pe noi ingine si ne cream repere cu mediul exerior. Ceea ce vom urmari sunt modurile in care personajul se exprima; motivafia care a condus la aceasta, elementele lingvistice care ii domina discursul, motivatia cu care se deschide situatia de comunicare, natura discursului, daca este sau nu coerent ori deviat, tipul didascaliilor care il vizeaza pe personaj etc. Eleva este cea care inifiaz& actul comunicarii si declanseaza intriga prin aparigia ei in casa profesorului unde a venit si se pregateasca pentru ,,doctoratul total”. Nimic nu pare c& iese din tiparele unei intrigi bine construite, nimic nu deraiaz de la logica normal. Tot in acest firesc se incadreazA si didascaliile care-i descriu personalitatea: ,Eleva, cu picioarele stranse, servieta pe genunchi, asteapta ca o fetifa binecrescuta; priveste ici colo prin camera, se uita la mobile, la tavan; apoi scoate din serviet un caiet, pe care-I rsfoieste, se opreste mai mult la cate-o pagina, ca si cum si-ar repeta lecfia, si-ar mai arunca o ultima privire la ¥ Ibidem, p. 236 360