Curs Bazele Contabilitatii Id 2016 Final

LAPTEȘ RAMONA
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI ADMINISTRAREA
AFACERILOR
BAZELE CONTABILITĂȚII
SUPORT DE CURS PENTRU ÎNVĂȚÂMÂNTUL LA

DISTANȚĂ
BRAȘOV 2016
Introducere
Prin conţinutul şi structura sa, disciplina Bazele contabilității răspunde nevoii de a

oferi studenţilor cunoştinţe fundamentale despre structurile de bază ale contabilităţii,
conceptele, principiile şi procedeele specifice metodei contabilităţii.
Competenţe conferite
În urma parcurgerii acestui material, studenţii vor fi capabili: să înţeleagă
rolul contabilităţii în organizarea activităţii entității; să înţeleagă rolul bilanţului
în furnizarea de informaţii financiar-contabile fidele, corecte şi complete cu
privire la poziţia financiară a entităţii economice; să înţeleagă rolul contului de
profit și pierdere în măsurarea performanţei financiare a entităţilor; să
întocmească documentele bilanț și contul de profit și pierdere; să înregistreze în
contabilitate principalele operaţiuni economico-financiare; să întocmească
formule contabile simple și compuse, dar și formule contabile de înregistrare și de
stornare; să cunoască modalităţile concrete de clasificare a conturilor, criteriile
de clasificare a conturilor şi modalitatea de reflectare a principalelor operaţiuni
economico–financiare cu ajutorul conturilor; să prezinte succesiunea lucrărilor în
contabilitate şi să întocmească balanţa de verificare.
Structura cursului
Cursul Bazele contabilității este structurat în 9 unități de învățare, iar
fiecare unitate de învățare poate fi parcursă în 2-3 ore.
Cerinţe preliminare
Menționăm faptul că nu există discipline necesare a fi parcurse şi
promovate înaintea disciplinei curente.
Discipline deservite
Disciplinele din planul de învăţământ, care se dezvoltă pe baza
cunoştinţelor dobândite în cadrul disciplinei Bazele contabilității sunt:
Contabilitate financiară, Contabilitate aprofundată, Contabilitate consolidată,
Contabilitate de gestiune.
2
Durata medie de studiu individual
Timpul necesar parcurgerii acestui material este, în medie, aproximativ 30
de ore, cu precizarea că, o unitate de învățare ar trebui parcursă în 2–3 ore de
studiu individual.
3
Cuprins
Introducere .................................................................................................................................2
Unitatea de învăţare 1. Apariția, dezvoltarea și rolul contabilității.........................................7
1.1. Introducere ..........................................................................................................7
1.2. Competenţele unității de învățare........................................................................7
1.3. Repere privind evoluția contabilității ..................................................................7
1.4. Rolul contabilității.............................................................................................10
1.5. Rezumat..............................................................................................................12
1.6. Test de evaluare a cunoștințelor.........................................................................13
Unitatea de învăţare 2. Conceptele fundamentale ale contabilității......................................14

2.1. Introducere ........................................................................................................14
2.2. Competenţele unității de învățare......................................................................14
2.3. Delimitări privind conceptele contabilității care descriu poziția financiară
a entității...................................................................................................................14
2.4. Definirea conceptelor care descriu performanța financiară
a entității...................................................................................................................19
2.5. Rezumat.............................................................................................................21
2.6. Test de evaluare a cunoștințelor ........................................................................22
Unitatea de învăţare 3. Recunoașterea și clasificarea activelor imobilizate..........................23

3.1. Introducere........................................................................................................23
3.2. Competenţele unității de învățare.....................................................................23
3.3. Definiția și clasificarea imobilizărilor necorporale..........................................24
3.4. Definiția și clasificarea imobilizărilor corporale.............................................26
3.5. Definiția și structura imobilizărilor financiare.................................................29
3.6. Rezumat.............................................................................................................30
3.7. Test de evaluare a cunoștințelor.......................................................................31
Unitatea de învăţare 4. Recunoașterea și clasificarea activelor circulante...........................36

4.1. Introducere ........................................................................................................36
4.3. Definiția și clasificarea stocurilor.....................................................................37
4
4.4. Definiția și structura creanțelor........................................................................39
4.5. Definiția și structura investițiilor pe termen scurt............................................41
4.6. Casa și conturile la bănci..................................................................................41
4.7. Rezumat.............................................................................................................43
Unitatea de învăţare 5. Definiția și structura datoriilor și capitalurilor proprii. Întocmirea

documentului bilanț.................................................................................................................49
5.1. Introducere ........................................................................................................49
5.3. Definiția și clasificarea datoriilor.....................................................................50
5.4. Definiția și structura provizioanelor.................................................................51
5.5. Definiția și structura veniturilor în avans.........................................................52
5.6. Definiția și structura capitalurilor proprii........................................................53
5.7. Întocmirea documentului bilanț – instrument de măsurare a poziției financiare
a entității...................................................................................................................57
5.8. Rezumat.............................................................................................................61
Unitatea de învăţare 6. Veniturile și cheltuielile. Întocmirea documentului contul de profit

și pierdere ...............................................................................................................................64
6.1. Introducere ........................................................................................................64
6.3. Definiția și clasificarea veniturilor și cheltuielilor ..........................................64
6.4. Conținutul și structura documentului contul de profit și pierdere....................68
6.5. Rezumat.............................................................................................................71
Unitatea de învăţare 7. Analiza și înregistrarea tranzacțiilor și evenimentelor. Contul –

instrument fundamental al contabilității ................................................................................73
7.1. Introducere ........................................................................................................73
7.3. Procedeele metodei contabilității..................................................................... 74
7.4. Definiția, forma și structura contului................................................................76
5
7.5. Regulile de funcționare a conturilor.................................................................79
7.6. Clasificarea conturilor și Planul de Conturi General......................................83
7.7. Rezumat............................................................................................................ 85
Unitatea de învăţare 8. Analiza contabilă. Dubla înregistrare și corespondența

conturilor..................................................................................................................................89
8.1. Introducere ........................................................................................................89
8.3. Etapele analizei contabile. Formula contabilă ............................................... 90
8.4. Rezumat............................................................................................................ 96
Unitatea de învăţare 9. Succesiunea lucrărilor în contabilitate.

Balanța de verificare................................................................................................................99
9.1. Introducere ........................................................................................................99
9.3. Documentele financiar-contabile de bază...................................................... 100
9.4. Înregistrarea cronologică și sistematică a tranzacțiilor.................................102
9.5. Balanța de verificare.......................................................................................103
9.6. Rezumat...........................................................................................................105
9.7. Test de evaluare a cunoștințelor......................................................................106
Bibliografie .............................................................................................................................107
6
Unitatea de învăţare 1. Apariția, dezvoltarea și rolul contabilității
Cuprins
1.1. Introducere..................................................................................................................
1.2. Competenţele unității de învățare ...............................................................................
1.3. Repere privind evoluția contabilității .........................................................................
1.4. Rolul contabilității......................................................................................................
1.5. Rezumat......................................................................................................................
1.6. Test de evaluare a cunoștințelor................................................................................
1.1. Introducere
În deschiderea acestui curs, ne propunem să prezentăm principalele
coordonate referitoare la apariția și dezvoltarea contabilității și să definim
contabilitatea. În egală măsură, se impune să cunoaștem rolul și importanța
contabilității.
1.2. Competenţele unităţii de învăţare

După parcurgerea acestei unități de învățare, studenții vor fi capabili să
prezinte evoluția și dezvoltarea contabilității și să definească contabilitatea. Mai
mult, studenții vor reuși să descrie rolul și importanța contabilității în contextul
economic actual.
Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3 ore.
1.3. Repere privind evoluția contabilității

Contabilitatea este știința socială, care a apărut din necesități practice și s-a dezvoltat
și perfecționat în timp, astfel încât să răspundă nevoilor informaționale din fiecare etapă a
evoluției societății. Contabilitatea este știință socială pentru că dezvoltarea sa în timp a fost
puternic condiționată și influențată de factori economici, politici, sociali, culturali, chiar și
religioși.
Originea contabilității trebuie căutată în Antichitate, pentru că, din această perioadă
datează primele izvoare documentare, care atestă preocupări legate de cunoașterea averii
din punct de vedere cantitativ. Apariția elementelor de progres în viața oamenilor a generat,
inevitabil, evoluția și în planul contabilității. Marele profesor român C.G. Demetrescu arăta
7
în anul 1947 faptul că, apariția schimbului, a monedei, a cifrelor și a materialului necesar
scrisului reprezintă factorii cărora li se datorează existența primelor însemnări contabile.
Treptat, datorită apariției unor forme noi de comerț și a unor mijloace noi de
comunicare, rolul inițial al contabilității de cunoaștere a averii din punct de vedere cantitativ
a fost extins la reflectarea valorică a averii, dublată de consemnarea tranzacțiilor în cadrul
unor documente.
Un moment important în evoluția contabilității a fost apariția sistemului de reflectare a
averii în partidă simplă, conform căruia sunt evidențiate în contabilitate numai raporturile
dintre entitatea economică și terți. Această formă de contabilitate a fost practicată inițial în
Italia, apoi în principalele țări din Europa Occidentală, în secolele XIII și XIV, și continuă să
fie aplicată și astăzi, izolat, numai în cadrul acelor entități pentru care legislația nu prevede
utilizarea sistemului contabil în partidă dublă.
Forma de contabilitate în partidă simplă nu oferă informații simultan, atât despre
averea pe care o deține entitatea, cât și despre maniera în care aceasta a fost dobândită.
Stabilirea unui echilibru între ceea ce deține o entitate (bunuri economice sau resurse) și
sursele de proveniență sau de finanțare a acelor bunuri face obiectul sistemului de
contabilitate în partidă dublă, pe care îl aplicăm astăzi pe scară largă.
Prima lucrare de contabilitate în care a fost descris sistemul de contabilitate în partidă
dublă, așa cum a fost practicat de negustorii venețieni, în secolul XV, a fost scrisă de
călugărul Luca Paciolo, de formație matematician, în anul 1494. Sistemul de contabilitate în
partidă dublă, prezentat de Luca Paciolo, are la bază ecuația fundamentală AVERE =
CAPITAL. Încercând să formuleze o definiție a contabilității, Luca Paciolo scria:
„contabilitatea este un ansamblu de principii și reguli privind înregistrarea în partidă dublă
a averii care aparține unui negustor, precum și toate afacerile acestuia, în ordinea în care au
avut loc.”
Ulterior, sistemul de contabilitate în partidă dublă a cunoscut consacrarea, fiindu-i
aduse mai multe modificări de formă, dar nu și de conținut.
Marea Criză Economică din perioada 1929-1933 a avut impact și în zona contabilității,
pentru că, după această perioadă au apărut reglementări cu privire la modalitatea de
prezentare a situației economico-financiare a afacerilor entităților la un moment dat.
Începând cu anii ᾽70 ai secolului trecut, specialiștii în domeniul contabilității au
dezvoltat preocupări cu privire la reglementarea contabilității la nivel internațional, în
încercarea de a se contura un limbaj contabil unanim recunoscut și implementat la nivel
internațional. În acest scop, a fost creat un organism, care viza normalizarea și armonizarea
8
contabilității la nivel internațional, cunoscut astăzi sub denumirea Consiliul pentru
Standarde Internaționale de Contabilitate (IASB). În prezent, principala misiune a acestui
organism internațional este de a elabora Standarde Internaționale de Raportare Financiară
(IFRS).
În România, prima lucrare de contabilitate a apărut la Brașov, în anul 1837, sub
denumirea Pravila comercială, fiind o traducere realizată de E. Nechifor.
În secolul XX, în planul literaturii contabile, au existat numeroase controverse în
legătură cu obiectul de studiu al contabilității, fiind delimitate două curente:
a) abordarea contabilității din perspectivă juridică (patrimonialistă), promovată
în România de către profesorii A. Sorescu și S. Iacobescu – conform căreia,
obiectul de studiu al contabilității este patrimoniul unei persoane fizice sau
juridice, iar echilibrul general este asigurat de relația:
Bunuri economice = Drepturi + Oligații
În plan contabil, bunurile economice sunt reprezentate de activul patrimonial,
iar drepturile și obligațiile de pasivul patrimonial. Prin urmare, în această
optică, ecuația generală a contabilității devine: TOTAL ACTIV = TOTAL
PASIV.
b) abordarea contabilității din perspectivă economică, promovată în România de
profesorul I. Evian, care se fundamentează pe ecuația: AVERE TOTALĂ =
CAPITAL TOTAL. Astăzi, în România, abordarea contabilității din perspectivă
economică a câștigat teren în fața viziunii patrimonialiste.
Să ne reamintim...
Contabilitatea este știința socială, a cărei origine trebuie căutată în
Antichitate. Dezvoltarea contabilității, în diferitele trepte din evoluția societății,
a fost puternic condiționată de factori economici, politici, sociali și culturali. Un
moment important în evoluția contabilității a fost apariția sistemului de
reflectare a averii în partidă simplă, conform căruia sunt evidențiate în
contabilitate numai raporturile dintre companie și terți. Un progres important în
evoluția contabilității s-a produs prin implementarea sistemului de contabilitate
în partidă dublă, care se aplică astăzi pe scară largă atât în România, cât și la
nivel internațional. Prima lucrare de contabilitate, în care a fost descris sistemul
de contabilitate în partidă dublă, a fost scrisă de călugărul Luca Paciolo, de
9
formație matematician, în anul 1494. În România, prima lucrare de contabilitate
a apărut la Brașov, în anul 1837, sub denumirea Pravila comercială, fiind o
traducere realizată de E. Nechifor.
1. Când a apărut contabilitatea?

2. Prezentați, pe scurt, evoluția contabilității.
3. Cine a scris prima lucrare, care descrie sistemul de contabilitate în
partidă dublă? Când a fost publicată această lucrare?
4. Care este principala misiune a IASB?
5. Când a fost publicată în România prima lucrare de contabilitate?
1.4. Rolul contabilității

Contabilitatea este disciplina informațională, care studiază efectele tranzacțiilor
economice și a altor evenimente asupra poziției financiare, precum și asupra performanței
financiare ale unei entități, în scopul informării utilizatorilor (investitori, manageri, instituții
de credit, salariați, parteneri de afaceri, stat și public).
Prin limbajul său specific, prin sistemul propriu de concepte și proceduri,
contabilitatea este singura care poate furniza informații financiare despre realitatea dintr-o
organizație.
Pentru a-și atinge obiectivele, contabilitatea presupune trei activități fundamentale:
identificarea, înregistrarea și raportarea evenimentelor economice, care se derulează într-o
organizație, utilizatorilor interesați.
În România, conform Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, contabilitatea trebuie organizată de către societăți comerciale,
instituții publice, asociații, fundații, dar și de către persoanele fizice cu profesie liberă
(avocați, notari, experți contabili ș.a.).
Facem precizarea că, acest curs este o introducere în contabilitatea societăților
comerciale.
Principalul normalizator al contabilității în România este Ministerul Finanțelor
Publice, care a decis organizarea contabilității la nivelul entităților pe două circuite
informaționale distincte, astfel:
a) contabilitatea financiară, care are rolul de a oferi informații despre poziția
financiară și performanța financiară a entității la un moment dat, prin
intermediul documentelor contabile de sinteză denumite situații financiare;
10
situațiile financiare sunt reprezentate de un set de documente contabile de
sinteză, după cum urmează:
 bilanț;
 contul de profit și pierdere;
 situația modificărilor capitalurilor proprii;
 situația fluxurilor de trezorerie;
 note explicative.
b) contabilitatea de gestiune (managerială), axată pe informarea exclusivă a
managementului entității și pe determinarea costurilor de producție în vederea
adoptării unor decizii specifice, care asigură planificarea, controlul și decizia.
În concluzie, profesionistul contabil are obligația să reprezinte cât mai exact realitatea
unei entități. Dacă aplică sistemul de reflectare a averii în partidă dublă, care se utilizează în
prezent pe scară largă, profesionistul contabil reușește să ofere informații simultan atât
despre resursele (bunurile economice) controlate de entitate, cât și despre sursele de
finanțare a bunurilor economice.
Pentru a obține o imagine fidelă asupra realității din companie, profesionistul contabil
este obligat să reconfigureze această realitate, în plan contabil, prin prisma limbajului
specific contabilității, care este reprezentat de cinci concepte fundamentale, după cum
urmează:
 active;
 datorii;
 capitaluri proprii;
 venituri;
 cheltuieli.
Facem precizarea că, suma datoriilor și capitalurilor proprii este denumită în
contabilitate pasiv și desemnează ansamblul surselor de finanțare a afacerii. Prin urmare,
într-o reprezentare contabilă dualistă a realității unei organizații, pentru orice activ controlat
de entitate (resursă sau bun economic) trebuie identificată sursa corespunzătoare de
finanțare. Este important de reținut faptul că, profesionistul contabil reprezintă realitatea
dintr-o entitate plecând de la principiul conform căruia orice activ controlat de entitate
(resursă sau bun economic) a fost finanțat dintr-o sursă proprie (capital propriu) sau dintr-o
datorie.
11
1. Care este rolul contabilității financiare?
2. Ce reprezintă situațiile financiare?
3. Care sunt obiectivele contabilității de gestiune?
4. Care este rolul profesionistului contabil?
5. Care sunt conceptele fundamentale ale contabilității?
1.5. Rezumat
Originea contabilității trebuie căutată în Antichitate. De la momentul
apariției și până astăzi, contabilitatea s-a perfecționat constant astfel încât să
răspundă nevoilor informaționale din fiecare etapă a evoluției societății.
Sistemul de contabilitate, care se aplică astăzi pe scară largă, atât în România,
cât și la nivel internațional, este contabilitatea în partidă dublă.
Produsul final al contabilității este informația contabilă. Prin urmare,
profesionistul contabil este producător de informații, care trebuie să descrie fidel
poziția financiară și performanțele financiare ale entității.
În România, cadrul legal care stabilește reperele cu privire la
organizarea și implementarea contabilității la nivelul entităților este Legea
contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Sistemul contabil din România este organizat pe două circuite informaționale
distincte:
 contabilitatea financiară, care produce informații contabile
destinate cu precădere terților (investitori, salariați, bănci, clienți,
furnizori, organismele statului etc.);
 contabilitatea de gestiune, care produce informații contabile
destinate exclusiv managerilor.
Trebuie reținut faptul că, sistemul contabil din România este conectat la
contabilitatea europeană și, implicit, la contabilitatea internațională.
Conceptele fundamentale ale contabilității sunt:
 active;
 datorii;
 venituri;
 cheltuieli.
12
Principalul nostru obiectiv este aprofundarea, cu ajutorul unităților de
învățare următoare, a conceptelor fundamentale ale contabilității.
1.6. Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Prezentați principalele momente din evoluția contabilității.
2. Cine a scris prima lucrare care descrie sistemul de contabilitate în
partidă dublă? Când a fost publicată această lucrare?
2. Ce reprezintă IFRS?Dar IASB?
3. Care este rolul contabilității financiare?
4. Ce reprezintă situațiile financiare? Care este conținutul acestora?
5. Care este rolul profesionistului contabil?
13
Unitatea de învăţare 2. Conceptele fundamentale ale contabilității
Cuprins
2.1. Introducere ...................................................................................................................
2.2. Competenţele unității de învățare.................................................................................
2.3. Delimitări privind conceptele contabilității care descriu poziția financiară
a entității..........................................................................................................................
2.4. Definirea conceptelor care descriu performanța financiară a entității.....................
2.5. Rezumat........................................................................................................................
2.6. Test de evaluare a cunoștințelor..................................................................................
2.1. Introducere
În conţinutul acestei unităţi de învăţare, sunt definite conceptele
fundamentale ale contabilității, plecând de la cele care descriu poziția financiară
a entității, respectiv active, datorii și capitaluri proprii și finalizând cu definirea
veniturilor și cheltuielilor, concepte care descriu performanțele financiare ale
companiei.

definească, să exemplifice și să recunoască conceptele fundamentale ale
contabilității, respectiv activele, datoriile, capitalurile proprii, veniturile și
cheltuielile. De asemenea, studenții vor reuși să identifice informațiile contabile
care descriu poziția financiară a entității, care sunt reunite în documentul bilanț,
dar și informațiile care descriu performanțele financiare ale entității, care se
regăsesc în documentul contul de profit și pierdere.
Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare este de 3 ore.
2.3. Delimitări privind conceptele contabilității care descriu poziția financiară a

entității
Contabilitatea produce informații care descriu poziția financiară a entității și
performanța financiară cu ajutorul conceptelor fundamentale:
 active;
14
 datorii;
 venituri;
 cheltuieli.
Activele, datoriile și capitalurile proprii descriu poziția financiară a entității la un
moment dat, redată prin documentul contabil de sinteză denumit bilanț. Poziția financiară
descrie relația care apare între activele, datoriile și capitalurile proprii ale entității.
Cu alte cuvinte, poziția financiară a unei companii descrie echilibrul care apare între
activele, datoriile și capitalurile proprii, respectiv echilibrul care există între resursele
companiei, denumite, generic, în contabilitate active și sursele de finanțare ale acestor
resurse, denumite în contabilitate, generic, pasiv.
Este important de reținut: definiția și clasificarea activelor, definiția și clasificarea
datoriilor, dar și definiția și structura capitalurilor proprii.
Un activ reprezintă o resursă controlată de entitate, ca rezultat al unor evenimente
trecute și de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru entitate.
Beneficiile economice se referă la potențialul unei resurse de a contribui direct sau
indirect la fluxul de numerar (intrări sau ieșiri de bani) în avantajul entității, respectiv prin
creșterea intrărilor de numerar (bani) sau reducerea ieșirilor de numerar din entitate.
În general, activele sunt reprezentate în contabilitate de ansamblul bunurilor
economice controlate de o companie: clădiri, terenuri, utilaje, calculatoare, programe
informatice, acțiuni, obligațiuni, utilaje, mărfuri, mijloace de transport inclusiv sume de bani,
existente în casierie (numerar) sau la bancă, în diferite conturi bancare, în lei sau valută
(disponibilități bănești).
Reglementările contabile din România clasifică activele în trei categorii:
a) active imobilizate (active necurente sau active nemonetare);
b) active circulante (active curente sau active monetare);
c) cheltuieli în avans.
Activele imobilizate (active necurente sau nemonetare) reprezintă acele bunuri și
valori, care se află la dispoziția entității pentru a fi utilizate o perioadă mai mare de un an și
care nu se consumă la prima utilizare. Exemple: clădiri, terenuri, utilaje, calculatoare,
mijloace de transport, programe informatice, mobilier, etc.
Activele circulante (active curente sau active monetare) reprezintă bunurile și valorile
deținute de entitate o perioadă mai mică de un an, care participă la un singur circuit
15
economic, modificându-și permanent forma. Exemple: materii prime, materiale consumabile,
mărfuri, bani în casierie (numerar) sau în conturile de la bancă (disponibilități bănești).
În categoria surselor de finanțare ale activelor se regăsesc datoriile și capitalurile
proprii ale entității.
O datorie reprezintă o obligație actuală a entității, care decurge din evenimente trecute
și prin decontarea (stingerea) căreia se așteaptă să rezulte o ieșire de resurse care
încorporează beneficii economice.
Datoriile companiei reprezintă surse de finanțare străine (atrase), care generează
obligativitatea rambursării. Companiile, indiferent de dimensiunea lor, împrumută bani
pentru cumpărarea bunurilor economice de care au nevoie, fie de la bănci, fie de la alți
creditori, sume care trebuie restituite.
Mai mult, companiile achiziționează bunuri de la furnizori pe credit comercial,
respectiv cu plata la o dată ulterioară, ceea ce determină recunoașterea în contabilitate a
unor datorii ale entității față de furnizori. Salariaților, compania trebuie să le achite salarii
pentru munca prestată, iar către autoritățile fiscale, conform legislației în vigoare, orice
entitate este obligată să achite o serie de impozite, taxe și contribuții sociale către bugetul
statului. Către proprietarii companiei, dacă entitatea este profitabilă și a reușit din
activitatea economică desfășurată să obțină profit, există obligația plății unor părți din
profitul generat, denumite dividende.
Prin urmare, orice companie are datorii față de diverși actori economici, denumiți
generic creditori, datorii care sunt recunoscute în contabilitate până la momentul plății
efective.
Capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual al acționarilor sau asociaților în
activele unei entități după eliminarea tuturor datoriilor sale. Spre deosebire de datorii,
capitalurile proprii reprezintă surse proprii de finanțare a afacerii. Exemple: capitalul adus
ca aport de către proprietari la data înființării companiei, denumit capital social, rezerve,
profitul anului curent, pierderea anului precedent, prime legate de capital etc.
Din definiția capitalurilor proprii, poate fi identificată următoarea relație, care descrie
poziția financiară a entității:
TOTAL ACTIVE – TOTAL DATORII = CAPITALURI PROPRII
Recunoașteți natura contabilă a următoarelor elemente, care se regăsesc la

31.XII.2014, la S.C. Spicul S.A., care are ca obiect de activitate producția și
comercializarea de produse de panificație:
16
Denumire element Clasificare
Făină Exemplu: activ, activ circulant
Malaxoare
capital social Exemplu: pasiv, capital propriu
sume de plătit furnizorului Z Exemplu: pasiv, datorie
Zahăr
Cuptoare
profitul anului curent
Cozonaci
Tăvi
salarii datorate angajaților
Calculatoare
Sare
credit bancar contractat
pentru 5 ani
pâine neagră
bani în casierie (numerar)
Clădire
impozit pe profit
pierderea anului precedent
mijloace de transport
acțiuni cumpărate cu intenția
de a fi deținute o perioadă mai
mare de un an la S.C. Profitul
S.A.
pâine albă
impozit pe salarii
Lapte
Covrigi
Halate
dobânzi datorate băncii pentru
creditul contractat
programe informatice
17
impozit pe clădiri
Teren
Ulei
dividende datorate acționarilor
Rezerve
Licență
sume de încasat de la clientul
Y
Să ne reamintim...
Informații în legătură cu poziția financiară a entității se regăsesc în
documentul contabil de sinteză denumit bilanț. Conceptele fundamentale ale
contabilității, care descriu poziția financiară a entității sunt:
 activele;
 datoriile;
 capitalurile proprii.
Ecuația care descrie poziția financiară a entității este următoarea:
Active – Datorii = Capitaluri proprii.

2. Care sunt conceptele contabilității care descriu poziția financiară a
entității?
3. Definiți activele.
4. Cum cunt clasificate activele din perspectiva reglementărilor contabile
naționale?
5. Definiți datoriile și capitalurile proprii.
6. Care este documentul contabil de sinteză care descrie poziția financiară a
entității?
2.4. Definirea conceptelor care descriu performanța financiară a entității

Performanța unei activități economice sau a unei tranzacții este reflectată prin prisma
rezultatului acelei activități economice sau tranzacții, rezultat care se determină ca diferență
18
între totalul veniturilor obținute și ansamblul cheltuielilor generate de activitatea sau
tranzacția respectivă. Prin urmare, ecuația performanței financiare poate fi scrisă astfel:
REZULTAT = VENITURI - CHELTUIELI
Rezultatul obținut poate fi pozitiv, caz în care ia forma profitului, atunci când veniturile
sunt superioare cheltuielilor sau negativ, context în care este denumit pierdere, atunci când
cheltuielile depășesc veniturile.
Veniturile reprezintă creșteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul
perioadei contabile, sub formă de intrări sau creșteri ale activelor ori reduceri ale datoriilor,
care se concretizează în creșteri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din
contribuții ale acționarilor.
În general, veniturile rezultă din operațiunile care definesc obiectul de activitate al
entității: vânzări de mărfuri, producție de bunuri, prestări servicii, închiriere de bunuri, etc.
Prin urmare, denumirea veniturilor este strâns corelată cu activitatea care le-a generat.
Pentru exemplificare, în contabilitate se operează cu următoarele categorii de venituri:
venituri din vânzarea mărfurilor, venituri din vânzarea produselor finite, venituri din servicii
prestate, venituri din dobânzi, venituri din chirii etc.
Cheltuielile reprezintă diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul
perioadei contabile, sub formă de ieșiri sau scăderi ale valorii activelor ori creșteri ale
datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalurilor proprii, altele decât cele
rezultate din distribuirea acestora către acționari.
În general, cheltuielile se referă la costul resurselor (activelor) consumate sau al
serviciilor utilizate în scopul obținerii veniturilor. Similar veniturilor, cheltuielile iau forme
diferite și sunt denumite în funcție de natura activului consumat sau al serviciului utilizat.
Exemple
Pentru exemplificare, S.C. Spicul S.A., pentru realizarea misiunii sale,
respectiv activități de producție și comercializare de produse de panificație
înregistrează în contabilitate următoarele categorii de cheltuieli: cheltuieli cu
materii prime (consumul de lapte, zahăr, sare, unt, făină, drojdie, etc), cheltuieli
cu materiale consumabile (consumul de combustibili, hârtie etc.), cheltuieli cu
utilitățile (consumul de energie electrică, apă, gaz), cheltuieli cu salariile
(consumul cu forța de muncă) etc.
Pentru exemplificare, considerăm că, o entitate a cumpărat mărfuri în
valoare de 5.000 lei. Ulterior, compania a vândut integral mărfurile cumpărate
19
la prețul de vânzare 8.000 lei. Care este natura și valoarea rezultatului obținut
de entitate în urma tranzacției de vânzare de mărfuri?
În acest caz, venitul tranzacției provine din operațiunea de vânzare a
mărfurilor și este reprezentat de prețul de vânzare, respectiv suma de 8.000 lei.
Cheltuielile atașate tranzacției sunt reprezentate de costul suportat de
entitate pentru a dobândi mărfurile care au fost vândute cu suma de 8.000 lei,
respectiv costul de achiziție 5.000 lei, suportat de entitate la momentul
cumpărării mărfurilor.
Amintim faptul că, rezultatul unei activități sau tranzacții se determină
astfel:
Rezultat = Venituri – Cheltuieli.
Prin urmare, venitul tranzacției este 8.000 lei, cheltuielile atașate
tranzacției sunt 5.000 lei, context în care entitatea a obținut din operațiunea de
vânzare a mărfurilor profit în valoare de 3.000 lei, veniturile fiind superioare
cheltuielilor.
Informații detaliate în legătură cu veniturile, cheltuielile și, implicit, performanța
financiară a entității, sunt prezentate în documentul contabil de sinteză denumit contul de
profit și pierdere sau contul de rezultate.
Să ne reamintim...
Informații în legătură cu performanțele financiare ale entității se regăsesc în
documentul contabil de sinteză denumit contul de profit și pierdere. Conceptele
fundamentale ale contabilității, care descriu performanțele financiare ale entității
sunt:
 veniturile;
 cheltuielile.
Ecuația care descrie performanțele financiare ale entității este următoarea:
Rezultat = Venituri - Cheltuieli.
1. Care sunt conceptele contabilității care descriu performanțele financiare

ale entității?
2. Definiți veniturile și cheltuielile.
20
3. Care este documentul contabil de sinteză care descrie performanțele
financiare ale entității?
4. Care este ecuația care descrie performanțele financiare ale entității?
2.5. Rezumat
Contabilitatea produce informații care descriu poziția financiară a
entității și performanța financiară cu ajutorul conceptelor fundamentale:
 active;
 datorii;
 venituri;
 cheltuieli.
Activele, datoriile și capitalurile proprii descriu poziția financiară a
entității la un moment dat, redată prin documentul contabil de sinteză denumit
bilanț.
Un activ reprezintă o resursă controlată de entitate, ca rezultat al unor
evenimente trecute și de la care se așteaptă să genereze beneficii economice
viitoare pentru entitate.
O datorie reprezintă o obligație actuală a entității, care decurge din
evenimente trecute și prin decontarea (stingerea) căreia se așteaptă să rezulte o
ieșire de resurse care încorporează beneficii economice.
Capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual al acționarilor sau
asociaților în activele unei entități după eliminarea tuturor datoriilor sale.
Veniturile și cheltuielile descriu performanțele financiare ale entității cu
ajutorul documentului contabil de sinteză denumit contul de profit și pierdere.
Veniturile reprezintă creșteri ale beneficiilor economice înregistrate pe
parcursul perioadei contabile, sub formă de intrări sau creșteri ale activelor ori
reduceri ale datoriilor, care se concretizează în creșteri ale capitalurilor proprii,
altele decât cele rezultate din contribuții ale acționarilor.
Cheltuielile reprezintă diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe
parcursul perioadei contabile, sub formă de ieșiri sau scăderi ale valorii
activelor ori creșteri ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale
capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din distribuirea acestora către
acționari.
21
Prin conținutul unităților de învățare următoare, vom aprofunda
conceptele fundamentale ale contabilității.

2. Care sunt conceptele contabilității care descriu poziția financiară a
entității? Dar conceptele contabilității care descriu performanțele
3. Definiți activele, datoriile și capitalurile proprii.
4. Cum se determină rezultatul activității?
Unitatea de învăţare 3. Recunoașterea și clasificarea activelor

imobilizate
22
Cuprins
3.1. Introducere ...................................................................................................................
3.3. Definiția și clasificarea imobilizărilor necorporale....................................................
3.4. Definiția și clasificarea imobilizărilor corporale.......................................................
3.5. Definiția și structura imobilizărilor financiare..........................................................
3.6. Rezumat........................................................................................................................
3.7. Test de evaluare a cunoștințelor.................................................................................
3.1. Introducere
Reamintim faptul că, activele reprezintă resursele sau bunurile economice
controlate de entitate, susceptibile să genereze beneficii economice viitoare către
entitate. După perioada de timp cât se află la dispoziția entității, activele se
clasifică în:
 active imobilizate (active necurente) - sunt acele active care rămân
la dispoziția entității o perioadă mai mare de un an și nu se consumă
la prima utilizare;
 active circulante (active curente)- sunt acele bunuri sau valori care
rămân la dispoziția entității o perioadă mai mică de un an, participă
la un singur circuit economic și își modifică permanent forma, astfel:
bani → stocuri → creanțe → bani.
Prin conținutul acestei unități de învățare, vom aprofunda structurile care
aparțin activelor imobilizate, respectiv:
 imobilizările necorporale;
 imobilizările corporale;
 imobilizările financiare.

definească, să exemplifice și să identifice structurile care aparțin activelor
imobilizate, respectiv: imobilizările necorporale, imobilizările corporale și
imobilizările financiare .
23
3.3. Definiția și clasificarea imobilizărilor necorporale

Imobilizările necorporale, denumite și active intangibile, sunt acele active sub forma
unor bunuri sau valori fără suport material, care au o capacitate redusă de a fi transformate
în lichidități (bani), de aceea sunt considerate active nemonetare.
Conform reglementărilor contabile, imobilizările necorporale reprezintă active
identificabile, fără suport material, care sunt deținute de entitate pentru utilizare în procesul
de producție sau furnizare de bunuri și servicii, pentru a fi închiriate terților sau pentru a fi
utilizate în scopuri administrative.
Investiția realizată de entitate în imobilizări necorporale se recuperează treptat pe
durata lor de viață utilă prin mecanismul amortizării. Amortizarea se referă la recuperarea
treptată a costului unei investiții pe întreaga perioadă în care investiția generează beneficii
economice viitoare către companie.
Imobilizările necorporale sunt reprezentate de:
 cheltuieli de constituire;
 cheltuieli de dezvoltare;
 concesiuni, brevete, licențe, mărci comerciale și alte drepturi și active similare;
 fondul comercial pozitiv;
 alte imobilizări necorporale;
 active necorporale de explorare și evaluare a resurselor minerale;
 avansuri acordate furnizorilor de imobilizări necorporale.
1. Cheltuielile de constituire se referă la cheltuieli cu înființarea, dezvoltarea și
fuziunea companiilor, după cum urmează: taxe de înregistrare și înmatriculare a entității,
costuri referitoare la legalizările de acte, onorarii plătite notarilor și avocaților, cheltuieli
privind emisiunea și vânzarea acțiunilor sau obligațiunilor, cheltuieli referitoare la
prospectarea pieței, etc. Recuperarea valorii acestor active, respectiv amortizarea
cheltuielilor de constituire, se realizează, potrivit reglementărilor contabile naționale, într-o
perioadă de cel mult 5 ani de la momentul recunoașterii inițiale în contabilitate.
2. Cheltuielile de dezvoltare sunt acele costuri angajate de entitate pentru realizarea
unor obiective strict individualizate, a căror fezabilitate tehnologică a fost demonstrată și
care sunt utilizate de entitate sau comercializate.
24
Exemple
Exemple de activități de dezvoltare sunt:
 proiectarea instrumentelor, șabloanelor, tiparelor și matrițelor,
care implică o tehnologie nouă;
 proiectarea, construcția și testarea unor prototipuri și modele
înainte de producție și utilizare;
 proiectarea, construcția și funcționarea unei fabrici-pilot, care nu
se află pe o scală fezabilă din punct de vedere economic pentru
producția comercială;
 proiectarea, construcția și testarea unei alternative alese pentru
materiale, dispozitive, procese, produse, sisteme sau servicii noi ori
îmbunătățite.
Conform reglementărilor contabile naționale, cheltuielile de dezvoltare se amortizează
pe perioada contractului sau pe perioada de utilizare, după caz, în maxim 5 ani și, în cazuri
excepționale, într-o perioadă de cel mult 10 ani.
3. Concesiunile, brevetele, licențele, mărcile comerciale și alte drepturi și active
similare se referă la acele costuri angajate de entitate pentru obținerea drepturilor de
exploatare a unui bun, activitate sau serviciu. Amortizarea acestor active se realizează pe
toată perioada cât entitatea economică a dobândit dreptul de exploatare a unor bunuri sau
servicii.
4. Fondul comercial rezultă din achiziția unei companii și poate fi pozitiv sau negativ.
Este asimilat imobilizărilor necorporale numai fondul comercial pozitiv, care este
recunoscut în contabilitate atunci când costul de achiziție al unei companii este superior
valorii de piață a activelor nete dobândite (activele preluate mai puțin datoriile companiei
achiziționate). Această diferență este determinată de existența unor elemente intangibile,
generate de entitatea achiziționată și care nu pot fi recunoscute distinct în contabilitate, de
forma: vadul comercial, clientela formată, reputația, brandul etc.
Conform reglementărilor contabile din România, fondul comercial pozitiv se
amortizează, de regulă, în 5 ani și, în cazuri excepționale, într-o perioadă care nu poate
depăși 10 ani.
5. Alte imobilizări necorporale cuprind, în principal, programele informatice produse
de entitate sau cumpărate de la furnizori în scopul utilizării lor pentru nevoi proprii, la care
se adaugă: rețete, formule, modele sau proiecte. Aceste active necorporale se amortizează pe
toată perioada prevăzută pentru utilizarea lor.
25
6. Active necorporale pentru explorarea și evaluarea resurselor minerale se referă la
acele costuri suportate de entitate pentru dobândirea unor drepturi în legătură cu explorarea
și evaluarea resurselor minerale, spre exemplificare, obținerea dreptului de forare. Facem
precizarea că, explorarea și evaluarea resurselor minerale se referă la prospectarea
resurselor minerale, inclusiv minereuri, petrol, gaze naturale, după ce entitatea a obținut
drepturile legale de a explora într-o anumită zonă, precum și la determinarea fezabilității
tehnice și a viabilității comerciale ale extracției de resurse minerale.
7. Avansuri acordate furnizorilor de imobilizări necorporale reprezintă sume de bani
achitate cu titlu de avans furnizorilor în vederea achiziției imobilizărilor necorporale.
Să ne reamintim...
Imobilizările necorporale sunt active sub forma unor bunuri sau valori fără
suport material, care au o capacitate redusă de a fi transformate în lichidități
(bani), de aceea sunt considerate active nemonetare. Conform reglementărilor
contabile, imobilizările necorporale reprezintă active identificabile, fără suport
material, care sunt deținute de entitate pentru utilizare în procesul de producție sau
furnizare de bunuri și servicii, pentru a fi închiriate terților sau pentru a fi utilizate
în scopuri administrative. Imobilizările necorporale sunt reprezentate de:
 concesiuni, brevete, licențe, mărci comerciale și alte drepturi și active
similare;
1. Definiți activele imobilizate.

2. Cum se clasifică activele imobilizate?
3. Definiți imobilizările necorporale.
4. Care sunt categoriile de imobilizări necorporale?
3.4. Definiția și clasificarea imobilizărilor corporale

Imobilizările corporale, denumite și active tangibile, reprezintă bunuri cu suport
material, deținute de entitate pentru a fi utilizate în procesul de producție sau prestarea de
26
servicii, în scopuri administrative sau pentru a fi închiriate terților, active care sunt utilizate
pe parcursul mai multor exerciții financiare (ani).
Imobilizările corporale au o durată de viață limitată, perioadă în care trebuie
amortizate, mecanism care conduce la recuperarea costului investiției. Fac obiectul
amortizării în contabilitate toate imobilizările necorporale și toate imobilizările corporale, cu
excepția terenurilor. În acest context, este important de reținut faptul că, în documentul
bilanț, amortizarea imobilizărilor necorporale și amortizarea imobilizărilor corporale se
scade din valoarea acestora.
Potrivit reglementărilor contabile din România, sunt recunoscute la categoria
imobilizărilor corporale acele active fixe care îndeplinesc cumulativ două cerințe:
 au o valoare mai mare decât limita stabilită prin lege (în prezent, 2.500 lei);
 au o durată de viață utilă mai mare de un an.
În structura imobilizărilor corporale se regăsesc:
 terenuri și construcții;
 instalații tehnice și mașini;
 alte instalații, utilaje și mobilier;
 investiții imobiliare;
 active corporale de explorare și evaluare a resurselor minerale;
 active biologice productive;
 imobilizări corporale în curs de execuție.
1. Terenuri și construcții
Terenurile sunt clasificate în contabilitate în două categorii:
 terenuri;
 amenajări de terenuri.
Terenurile sunt resurse naturale regenerabile în timp, care nu își pierd valoarea prin
utilizare. Prin urmare, terenurile, spre deosebire de celelalte categorii de imobilizări
corporale, au o durată de viață nelimitată și, de aceea, nu se amortizează. Investițiile
efectuate pentru amenajarea terenurilor trebuie amortizate.
Construcțiile sunt clădiri cumpărate de la furnizori sau realizate în producție proprie și
se supun amortizării pentru că durata lor de utilizare este limitată.
2. Instalațiile tehnice și mașinile sunt reprezentate de: echipamente tehnologice
(mașini, utilaje, instalații de lucru), aparate și instalații de măsurare, control, reglare și
mijloace de transport.
27
3. Alte instalații, utilaje și mobilier se referă la: mobilier, aparatură birotică,
echipamente de protecție și alte active corporale.
4. Investițiile imobiliare se referă la proprietatea unei entități, sub forma unui teren
sau o clădire sau o parte dintr-o clădire, deținută mai degrabă pentru a obține venituri din
chirii sau pentru creșterea valorii capitalului, ori ambele, decât pentru:
- a fi utilizată în procesul de producție sau furnizarea de bunuri sau servicii ori
în scopuri administrative;
- a fi vândută pe parcursul desfășurării normale a activității.
5. Activele corporale de explorare și evaluare a resurselor minerale sunt
reprezentate de acele active corporale, care sunt utilizate de entitate în activitățile de
prospectare a resurselor minerale; pentru exemplificare: vehicule și instalații de forare.
6. Activele biologice productive se referă la animale vii și plante vii, care sunt
deținute de entitate pentru a fi exploatate o perioadă mai mare de un an; pentru
exemplificare: animalele de lapte, vița-de-vie, pomii fructiferi, copacii din care se obține lemn
de foc, dar care nu sunt tăiați. Activele biologice productive nu sunt produse agricole, ci mai
degrabă, sunt active autoregeneratoare.
7. Imobilizările corporale în curs de execuție sunt reprezentate de acele imobilizări
corporale, care nu au fost finalizate și recepționate până la sfârșitul exercițiului financiar.
Să ne reamintim...
Imobilizările corporale reprezintă bunuri cu suport material, deținute de
entitate pentru a fi utilizate în procesul de producție sau prestarea de servicii, în
scopuri administrative sau pentru a fi închiriate terților, active care sunt utilizate pe
parcursul mai multor exerciții financiare (ani). Imobilizările corporale au o durată
de viață limitată, perioadă în care trebuie amortizate, mecanism care conduce la
recuperarea costului investiției. Fac obiectul amortizării în contabilitate toate
imobilizările necorporale și toate imobilizările corporale, cu excepția terenurilor.
În structura imobilizărilor corporale se regăsesc:
28
1. Definiți imobilizările corporale.

2. Care sunt categoriile de imobilizări corporale?
3. Care sunt activele care fac obiectul amortizării?
4. Definiți investițiile imobiliare.
3.5. Definiția și structura imobilizărilor financiare

Imobilizările financiare, denumite și investiții financiare pe termen lung, reprezintă
valori financiare investite de entitate pentru o perioadă mai mare de un an, sub formă de
titluri de valoare (acțiuni sau obligațiuni) și creanțe financiare, în scopul obținerii
dividendelor sau dobânzilor. Facem precizarea că, prin creanțe trebuie să înțelegem
drepturile entității de încasare a unor sume de bani de la diverși debitori.
În structura imobilizărilor financiare se regăsesc:
 acțiuni deținute la entități afiliate;
 împrumuturi acordate entităților afiliate;
 interese de participare;
 împrumuturi acordate entităților de care compania este legată în baza
intereselor de participare;
 alte investiții sub forma imobilizărilor financiare - în această categorie sunt
recunoscute certificatele de emisii de gaze cu efect de seră și certificatele verzi
deținute o perioadă mai mare de un an;
 alte împrumuturi acordate.
Să ne reamintim...
Activele imobilizate, denumite și active fixe sau active nemonetare, sunt
acele active care rămân la dispoziția entității o perioadă mai mare de un an și nu se
consumă la prima utilizare. Activele imobilizate sunt reprezentate de trei categorii:
- imobilizări necorporale;
- imobilizări corporale;
- imobilizări financiare.
Imobilizările financiare, denumite și investiții financiare pe termen lung,
29
reprezintă valori financiare investite de entitate, pentru o perioadă mai mare de un
an, sub formă de titluri de valoare (acțiuni sau obligațiuni) și creanțe financiare, în
scopul obținerii dividendelor sau dobânzilor.
3.6. Rezumat
După criteriul perioadei de timp cât se află la dispoziția entității, activele se
clasifică în:
 active imobilizate (necurente);
 active circulante (curente).
Activele imobilizate, denumite și active fixe sau active nemonetare, sunt acele
active care rămân la dispoziția entității o perioadă mai mare de un an și nu se
consumă la prima utilizare. Activele imobilizate sunt reprezentate de trei categorii:
- imobilizări necorporale;
- imobilizări corporale;
- imobilizări financiare.
Conform reglementărilor contabile, imobilizările necorporale reprezintă
active identificabile, fără suport material, care sunt deținute de entitate pentru
utilizare în procesul de producție sau furnizare de bunuri și servicii, pentru a fi
închiriate terților sau pentru a fi utilizate în scopuri administrative. Imobilizările
necorporale sunt reprezentate de:
 concesiuni, brevete, licențe, mărci comerciale și alte drepturi și active
similare;
Imobilizările corporale reprezintă bunuri cu suport material, deținute de
entitate pentru a fi utilizate în procesul de producție sau prestarea de servicii, în
scopuri administrative sau pentru a fi închiriate terților, active care sunt utilizate pe
parcursul mai multor exerciții financiare. În structura imobilizărilor corporale se
regăsesc:
30
Imobilizările financiare, denumite și investiții financiare pe termen lung,
reprezintă valori financiare investite de entitate, pentru o perioadă mai mare de un
an, sub formă de titluri de valoare (acțiuni sau obligațiuni) și creanțe financiare, în
scopul obținerii dividendelor sau dobânzilor. În structura imobilizărilor financiare
se regăsesc:
 acțiuni deținute la entități afiliate;
 împrumuturi acordate entităților afiliate;
 interese de participare;
 împrumuturi acordate entităților de care compania este legată în baza
intereselor de participare;
 alte investiții sub forma imobilizărilor financiare - în această categorie
sunt recunoscute certificatele de emisii de gaze cu efect de seră și
certificatele verzi deținute o perioadă mai mare de un an;
 alte împrumuturi acordate.
Definiția și clasificarea activelor circulante constituie tematica unității de
învățare următoare.

1. Recunoașteți natura contabilă a următoarelor elemente, care se
regăsesc la 31.XII.2015, la S.C. Spicul S.A., care are ca obiect de activitate
producția și comercializarea de produse de panificație:
Făină Exemplu: activ, activ circulant
Malaxoare Exemplu: activ, activ imobilizat,
imobilizare corporală
Zahăr
31
Cuptoare
cheltuieli de constituire
Cozonaci
Tăvi
Calculatoare
Sar
credit bancar contractat
pentru 5 ani
brevet achiziționat
bani în casierie (numerar)
Clădiri
impozit pe profit
cheltuieli de dezvoltare
mijloace de transport
de a fi deținute o perioadă
mai mare de un an la S.C.
Profitul S.A.
pâine albă
impozit pe salarii
Lapte
Covrigi
fond comercial pozitiv
dobânzi datorate băncii
pentru creditul contractat
impozit pe clădiri
Terenuri
Ulei
dividende datorate
acționarilor
investiții imobiliare
Licențe
împrumuturi acordate
entităților afiliate
construcții neterminate
2. O societate comercială prezintă la 31.12.2015 următoarele informații:
Clădiri 80.000
Fond comercial 10.000
32
Materii prime 15.000
Cheltuieli de dezvoltare 5.000
Terenuri 100.000
Brevet achiziționat 35.000
Profitul anului curent 267.000
Materiale de natura obiectelor de inventar 4.000
Calculatoare 70.000
Impozit pe profit 48.000
Programe informatice 40.000
Construcții neterminate 60.000
Disponibilități bănești în contul curent 28.000
Împrumut acordat unei entități asociate pe o 50.000
perioadă de trei ani
Produse finite 12.000
Contract de concesiune 18.000
Utilaje 38.000
Acțiuni cumpărate cu intenția de a fi 20.000
deținute o perioadă mai mare de un an
TVA de recuperat 7.500
Dividende datorate acționarilor 53.000
Mijloace de transport 30.000
Furnizori 17.000
Licență 14.000
Obligațiuni cumpărate pentru 6 luni 6.900
Clienți 9.000
Salarii datorate angajaților 45.000
Cheltuieli de constituire 5.000
Cerințe:
a) Recunoașteți natura contabilă a elementelor de mai sus;
b) Determinați valoarea bilanțieră a imobilizărilor
necorporale, a imobilizărilor corporale și a imobilizărilor
financiare.
Rezolvare:
a) Clasificați fiecare element prin completarea tabelului
următor:
Clădiri
33
Fond comercial
Materii prime
Cheltuieli de dezvoltare
Terenuri
Brevet achiziționat
Profitul anului curent
Materiale de natura obiectelor de
inventar
Calculatoare
Impozit pe profit
Programe informatice
Construcții neterminate
Disponibilități bănești în contul
curent
Împrumut acordat unei entități
asociate pe o perioadă de trei ani
Produse finite
Contract de concesiune
Utilaje
Acțiuni cumpărate cu intenția de a
fi deținute o perioadă mai mare
de un an
TVA de recuperat
Dividende datorate acționarilor
Mijloace de transport
Furnizori
Licență
Obligațiuni cumpărate pentru 6
luni
Clienți
Salarii datorate angajaților
Cheltuieli de constituire
34
b) BILANȚ
întocmit la 31.12.2015
Indicatori Sume la
31.12.2015
I. ACTIVE IMOBILIZATE
1. Imobilizări necorporale
Fond comercial 10.000
•
•
•
2. Imobilizări corporale
3. Imobilizări financiare
TOTAL ACTIVE IMOBILIZATE (1+2+3)
35
Unitatea de învăţare 4. Recunoașterea și clasificarea activelor
circulante
Cuprins
4.1. Introducere ...................................................................................................................
4.3. Definiția și clasificarea stocurilor...............................................................................
4.4. Definiția și structura creanțelor...................................................................................
4.5. Definiția și structura investițiilor pe termen scurt.......................................................
4.6. Casa și conturile la bănci...........................................................................................
4.7. Rezumat........................................................................................................................
4.1. Introducere
entitate. După perioada de timp cât se află la dispoziția entității, activele se
clasifică în:
 active imobilizate - sunt acele active care rămân la dispoziția
entității o perioadă mai mare de un an și nu se consumă la prima
utilizare;
 active circulante - sunt acele bunuri sau valori care rămân la
dispoziția entității o perioadă mai mică de un an, participă la un
singur circuit economic și își modifică permanent forma, astfel: bani
→ stocuri → creanțe → bani.
Activele circulante (curente) reprezintă bunurile și valorile deținute de
entitate o perioadă mai mică de un an, care participă la un singur circuit
economic, modificându-și permanent forma. Activele curente cuprind numerarul și
alte active care se așteaptă să fie transformate în numerar în perioada viitoare și
sunt deținute ca parte a activității curente.
Prin conținutul acestei unități de învățare, vom aprofunda structurile care
aparțin activelor circulante, respectiv:
 stocuri;
 creanțe;
36
 investiții pe termen scurt;
 casa și conturi la bănci.
Este foarte important să facem distincție între structurile de active
imobilizate, care au fost prezentate în unitatea de învățare precedentă și
elementele care aparțin activelor circulante, pe care le prezentăm în cuprinsul
acestei unități de învățare.

definească, să exemplifice și să identifice structurile care aparțin activelor
circulante, respectiv: stocuri, creanțe, investiții pe termen scurt, casa și conturi la
bănci.
4.3. Definiția și clasificarea stocurilor

Stocurile reprezintă ansamblul bunurilor și serviciilor deținute de entitate fie pentru a
fi vândute în aceeași stare sau după prelucrarea lor în procesul de producție, fie pentru a fi
consumate la prima utilizare.
În categoria stocurilor se regăsesc:
1. materii prime și materiale consumabile;
2. producția în curs de execuție;
3. produse finite și mărfuri;
4. avansuri pentru cumpărări de stocuri.
1. Materiile prime și materialele consumabile reunesc următoarele categorii de
stocuri:
 materii prime;
 materiale consumabile;
 materiale de natura obiectelor de inventar;
 stocurile aflate la terți;
 ambalaje.
37
Materiile prime sunt bunuri destinate utilizării în procesul de producție, proces în urma
căruia își modifică forma inițială, regăsindu-se în substanța produsului finit integral sau
parțial.
Materialele consumabile (combustibili, materiale auxiliare, materiale pentru ambalat,
piese de schimb, semințe și materiale de plantat, furaje și alte materiale consumabile) sunt
destinate utilizării în procesul de producție și participă sau contribuie la procesul de
fabricație, fără a se regăsi în substanța produsului finit.
Materiale de natura obiectelor de inventar sunt acele active care nu îndeplinesc
cumulativ cele două cerințe prevăzute de lege pentru a fi recunoscute la categoria
imobilizărilor corporale, respectiv o durată de viață utilă mai mare de un an și o valoare mai
mare decât limita impusă de lege (în prezent, 2.500 lei): scule, unelte, dispozitive,
verificatoare, echipamente de lucru și protecție și alte obiecte similare.
Stocurile aflate la terți reprezintă diverse bunuri de natura stocurilor, aflate în
proprietatea entității economice, dar care se găsesc în custodie, prelucrare sau consignație la
terți.
Ambalajele reprezintă bunuri destinate protejării mărfurilor și produselor cu ocazia
transportului sau depozitării diverselor active.
2. Producția în curs de execuție reprezintă producția care nu a parcurs toate etapele
procesului tehnologic oprindu-se la un anumit moment și urmând a fi reluată în perioada
următoare pentru transformarea în produse finite. La această structură se regăsesc și
lucrările, studiile sau serviciile în curs de execuție.
3. Produsele finite și mărfurile sunt bunuri reprezentate de:
 semifabricate;
 produse finite;
 produse reziduale;
 active biologice de natura stocurilor;
 produse agricole;
 mărfuri.
Semifabricatele reprezintă acele bunuri care nu au parcurs întregul proces tehnologic
și care pot fi vândute ca atare sau utilizate pentru obținerea produselor;
Produsele finite sunt bunuri care au parcurs toate etapele procesului tehnologic fiind
depozitate în vederea vânzării.
Produsele reziduale sunt produse rezultate din procesul de fabricație, sub forma:
rebuturi, deșeuri sau materiale recuperabile.
38
Activele biologice de natura stocurilor sunt animale vii și plante vii, care urmează a fi
recoltate ca produse agricole sau vândute: animale și păsări la îngrășat pentru a fi
valorificate, animale pentru producția de lână, lapte și blană.
Produsele agricole sunt obținute din activele biologice la momentul recoltării: lână,
lapte, copaci, struguri, fructe.
Mărfurile sunt bunurile cumpărate în vederea comercializării în aceeași stare.
4. Avansurile pentru cumpărări de stocuri reprezintă sume de bani plătite cu titlu de
avans furnizorilor în contul viitoarelor cumpărări de stocuri sau prestări de servicii.
Să ne reamintim...
Stocurile reprezintă ansamblul bunurilor și serviciilor deținute de entitate fie
pentru a fi vândute în aceeași stare sau după prelucrarea lor în procesul de
producție, fie pentru a fi consumate la prima utilizare. În categoria stocurilor se
regăsesc:
1. materii prime și materiale consumabile;
2. producția în curs de execuție;
3. produse finite și mărfuri;
4. avansuri pentru cumpărări de stocuri.
1. Definiți activele circulante.

2. Care este structura activelor circulante?
3. Definiți stocurile.
4. Care sunt categoriile de stocuri de materii prime și materiale
consumabile?
5. Definiți materiile prime și materialele consumabile.
6. Ce reprezintă producția în curs de execuție?
7. Enumerați stocurile din categoria produse finite și mărfuri.
4.4. Definiția și structura creanțelor

Creanțele reprezintă valori avansate temporar de entitate terților, persoane fizice sau
juridice, pentru care urmează să primească un echivalent valoric (o sumă de bani sau un
serviciu).
În general, persoanele care au beneficiat de o valoare avansată și care urmează să
ofere echivalentul corespunzător sunt denumite debitori.
În structura creanțelor se regăsesc:
39
 creanțe comerciale;
 creanțe în cadrul grupului;
 creanțe din interese de participare;
 alte creanțe;
 creanțe în legătură cu capitalul subscris și nevărsat.
1. Creanțele comerciale sunt cele mai importante, se regăsesc cel mai frecvent în
realitatea entității și cuprind creanțele față de clienți și efectele de primit.
Clienții se referă la creanțe rezultate din vânzări de bunuri, executări de lucrări sau
prestări de servicii realizate de entitatea economică, a căror contravaloare urmează să fie
încasate ulterior.
Efectele de primit reprezintă titluri negociabile, sub formă de cambie sau bilet la ordin,
care atestă existența unei creanțe în cadrul relațiilor comerciale, care va fi încasată în cel
mult 90 de zile.
2. Creanțele în cadrul grupului sunt generate de relațiile de decontare între
societatea- mamă (o entitate care are una sau mai multe filiale) și filiale (entități controlate
de societatea-mamă).
3. Creanțele din interese de participare reprezintă creanțe generate de relațiile de
decontare ale entității cu companii asociate (entități asupra cărora se exercită o influență
semnificativă, respectiv un control asupra capitalului social, care depășește 20 %).
4. Alte creanțe sunt generate de relațiile de decontare ale entității cu salariații, bugetul
statului, alte organisme publice, asigurările sociale, debitorii diverși sau furnizorii debitori
pentru plata unor sume de bani în avans în contul viitoarelor cumpărări de bunuri, executări
de lucrări sau prestări de servicii.
5. Creanțele în legătură cu capitalul subscris și nevărsat sunt generate de relațiile
entității cu acționarii sau asociații referitoare la subscrierile de capital social efectuate, dar
nedepuse în entitate.
Creanțele sunt recunoscute în contabilitate din momentul avansării bunurilor sau a
unor sume de bani de către entitate și sunt anulate cu ocazia decontării bunurilor sau
justificării banilor.
Să ne reamintim...
Creanțele reprezintă valori avansate temporar de entitate terților, persoane
fizice sau juridice, pentru care urmează să primească un echivalent valoric (o sumă
de bani sau un serviciu). În general, persoanele care au beneficiat de o valoare
40
avansată și care urmează să ofere echivalentul corespunzător sunt denumite
debitori. În structura creanțelor se regăsesc:
 creanțe comerciale;
 creanțe în cadrul grupului;
 creanțe din interese de participare;
 alte creanțe;
 creanțe în legătură cu capitalul subscris și nevărsat.
1. Definiți creanțele.
2. Care sunt elementele care se regăsesc în structura creanțelor?
3. Definiți creanțele comerciale.
4.5. Definiția și structura investițiilor pe termen scurt

Investițiile pe termen scurt reprezintă valori financiare dobândite de entitate în
vederea obținerii unui câștig pe termen scurt.
În structura investițiilor pe termen scurt se regăsesc:
 acțiuni deținute la entități afiliate o perioadă mai mică de un an;
 alte investiții financiare, care se referă la:
- obligațiuni emise de entitate și răscumpărate;
- obligațiuni cumpărate pentru a fi deținute mai puțin de un an;
- depozite bancare deschise la bănci pe o perioadă mai mică de un
an (1, 3, 6 sau 9 luni);
- certificatele de emisii de gaze cu efect de seră și certificatele
verzi;
- alte valori mobiliare achiziționate în vederea realizării unui
câștig imediat.
4.6. Casa și conturile la bănci reunesc activele cele mai lichide, respectiv următoarele
elemente:
1. conturile la bănci;
2. casa;
3. acreditivele;
4. avansurile de trezorerie.
41
1. Conturile la bănci se referă la: cecurile de încasat, disponibilitățile bănești, în lei
sau valută, existente în conturile curente ale entității deschise la diferite bănci și sumele în
curs de decontare.
2. Casa se referă la numerarul, în lei sau valută, gestionat prin casieria entității, dar și
la alte valori (timbre fiscale și poștale, bilete de tratament și odihnă, tichete și bilete de
călătorie, tichete de masă, ș.a.).
3. Acreditivele reprezintă conturi bancare ale entității, deschise în lei sau valută, la
dispoziția unor furnizori, din care urmează să fie efectuate plăți în contul cumpărării de
bunuri, executării de lucrări sau prestării de servicii.
4. Avansurile de trezorerie reprezintă sume de bani virate de entitate la bănci sau
acordate sub formă de numerar și care sunt puse la dispoziția angajaților sau terților,
persoane fizice sau juridice, în vederea realizării unor plăți în numele entității.
Să ne reamintim...
Investițiile pe termen scurt reprezintă valori financiare dobândite de entitate
în vederea obținerii unui câștig pe termen scurt. În general, în structura investițiilor
pe termen scurt se regăsesc titluri de valoare, sub forma acțiunilor sau
obligațiunilor, care sunt achiziționate de entitate în vederea deținerii o perioadă
mai mică de un an.
Activele cele mai lichide ale unei companii sunt reunite în categoria activelor
circulante denumită Casa și conturi la bănci. Casa și conturile la bănci cuprinde
următoarele elemente:
1. conturile la bănci;
2. casa;
3. acreditivele;
4. avansurile de trezorerie.
1. Definiți investițiile pe termen scurt.

2. Care sunt elementele reunite în categoria Casa și conturile la bănci?
3. Ce reprezintă conturile la bănci? Dar casa?
4. Ce reprezintă acreditivele? Dar avansurile de trezorerie?
Notă: Potrivit reglementărilor contabile din România, în categoria activelor sunt

cuprinse, alături de activele imobilizate și activele circulante, cheltuielile în avans, care
42
reprezintă elemente, care asigură alocarea pentru fiecare exercițiu financiar numai a
cheltuielilor care se referă strict la acel exercițiu financiar. În structura cheltuielilor în avans
se regăsesc cheltuielile înregistrate în avans, care reprezintă cheltuieli generate în exercițiul
financiar curent, dar care se referă la exerciții viitoare, spre exemplificare: chirii sau
abonamente achitate în avans.
4.7. Rezumat
După perioada de timp cât se află la dispoziția entității, activele se clasifică în:
 active imobilizate (necurente) - sunt acele active care rămân la
dispoziția entității o perioadă mai mare de un an și nu se consumă la
prima utilizare;
 active circulante (curente) - sunt acele bunuri sau valori care rămân la
dispoziția entității o perioadă mai mică de un an, participă la un
singur circuit economic și își modifică permanent forma, astfel: bani
→ stocuri → creanțe → bani.
Activele circulante (curente) reprezintă bunurile și valorile deținute de entitate
o perioadă mai mică de un an, care participă la un singur circuit economic,
modificându-și permanent forma. Activele curente cuprind numerarul și alte active
care se așteaptă să fie transformate în numerar în perioada viitoare și sunt deținute
ca parte a activității curente. Concret, activele circulante sunt reprezentate de patru
structuri, după cum urmează:
 stocuri;
 creanțe;
 investiții pe termen scurt;
 casa și conturi la bănci.
Stocurile reprezintă ansamblul bunurilor și serviciilor deținute de entitate fie
pentru a fi vândute în aceeași stare sau după prelucrarea lor în procesul de
producție, fie pentru a fi consumate la prima utilizare. În categoria stocurilor se
regăsesc:
 materii prime și materiale consumabile;
 producția în curs de execuție;
 produse finite și mărfuri;
 avansuri pentru cumpărări de stocuri.
43
Creanțele reprezintă valori avansate temporar de entitate terților, persoane
fizice sau juridice, pentru care urmează să primească un echivalent valoric (o sumă
de bani sau un serviciu). În general, persoanele care au beneficiat de o valoare
avansată și care urmează să ofere echivalentul corespunzător sunt denumite
debitori. În structura creanțelor se regăsesc:
 creanțe comerciale;
 creanțe în cadrul grupului;
 creanțe din interese de participare;
 alte creanțe;
 creanțe în legătură cu capitalul subscris și nevărsat.
Investițiile pe termen scurt reprezintă valori financiare dobândite de entitate în
vederea obținerii unui câștig pe termen scurt. În general, în structura investițiilor pe
termen scurt se regăsesc titluri de valoare, sub forma acțiunilor sau obligațiunilor,
care sunt achiziționate de entitate în vederea deținerii o perioadă mai mică de un
an.
Activele cele mai lichide ale unei companii sunt reunite în categoria activelor
circulante denumită Casa și conturi la bănci. Casa și conturile la bănci cuprinde
următoarele elemente:
 conturile la bănci;
 casa;
 acreditivele;
 avansurile de trezorerie.
Potrivit reglementărilor contabile din România, activele sunt reprezentate de
trei structuri:
1. active imobilizate (fixe sau necurente);
2. active circulante (curente);
3. cheltuieli în avans.
Dacă până în acest punct al cursului am aprofundat structurile de active, prin
conținutul unităților de învățare următoare trebuie să clarificăm celelalte concepte,
care descriu poziția financiară a entității, respectiv datoriile și capitalurile proprii.

1. Recunoașteți natura contabilă a următoarelor elemente, care se
regăsesc la 31.XII.2015, la S.C. Spicul S.A., care are ca obiect de activitate
44
producția și comercializarea de produse de panificație:

Făină Exemplu: activ, activ circulant, stocuri
Malaxoare Exemplu: activ, activ imobilizat,
Zahăr Exemplu: activ, activ circulant, stocuri
Clienți Exemplu: activ, activ circulant, creanțe
Calculatoare
Tăvi
numerar în casierie Exemplu: activ, activ circulant, casa și
conturi la bănci
de a fi păstrate o perioadă
mai mare de un an
Furnizori
efecte de primit
credit bancar
obligațiuni cumpărate cu
intenția de a fi p strate o
perioadă mai mică de un an
Mobilier
Unt
Cuptoare
Acreditive
cheltuieli de constituire
conturi la bănci în lei
Covrigi
licență pentru rețetele de
fabricație
avansuri de trezorerie
Cozonaci
Ulei
mijloac de transport
Ambalaje
Clădiri
timbre fiscale și poștale
45
2. O societate comercială prezintă la 31.12.2015 următoarele
informații:
Denumire element Suma la

31.12.2015
Furnizori 40.000
Clienți 30.000
Utilaje 75.000
Materiale consumabile 10.000
TVA de recuperat 18.000
Acțiuni cumpărate cu intenția de a fi deținute mai mult 40.000
de un an
Disponibilități bănești în contul curent 25.000
Profitul anului curent 215.000
Produse finite 42.000
Furnizori debitori 17.000
Impozit pe profit 42.600
Brevet 20.000
Producție în curs de execuție 15.000
Obligațiuni cumpărate pentru 4 luni 13.000
Materiale de natura obiectelor de inventar 9.000
Acțiuni cumpărate cu intenția de a fi deținute o 32.000
perioadă mai mică de un an
Calculatoare 55.000
Casa 10.000
Capital social 459.000
Debitori diverși 10.000
Clienți creditori 8.000
Acreditiv 7.000
Cerințe:
a) Recunoașteți natura contabilă a elementelor de mai sus;
b) Determinați valoarea bilanțieră a activelor circulante.
Rezolvare:
a) Clasificați elementele de mai sus prin completarea următorului tabel:
46
Materii prime
Furnizori
Clienți
Utilaje
Materiale consumabile
TVA de recuperat
Acțiuni cumpărate cu intenția de a fi
deținute mai mult de un an
Disponibilități bănești în contul
curent
Profitul anului curent
Produse finite
Furnizori debitori
Impozit pe profit
Brevet
Producție în curs de execuție
Obligațiuni cumpărate pentru 4 luni
Materiale de natura obiectelor de
inventar
Acțiuni cumpărate cu intenția de a fi
deținute o perioadă mai mică de un
an
Calculatoare
Casa
Capital social
Debitori diverși
Clienți creditori
Acreditiv
b) BILANȚ
întocmit la 31.12.2015
Indicatori Sume la
31.12.2015
47
I. ACTIVE IMOBILIZATE
II.ACTIVE CIRCULANTE
1. Stocuri
•
•
•
2. Creanțe
3. Investiții pe termen scurt
4. Casa și conturi la bănci
TOTAL ACTIVE CIRCULANTE (1+2+3+4)
48
Unitatea de învăţare 5. Definiția și structura datoriilor și
capitalurilor proprii. Întocmirea
documentului bilanț
Cuprins
5.1. Introducere ...................................................................................................................
5.3. Definiția și clasificarea datoriilor................................................................................
5.4. Definiția și structura provizioanelor...........................................................................
5.5. Definiția și structura veniturilor în avans...................................................................
5.6. Definiția și structura capitalurilor proprii...................................................................
a entități...............................................................................................................................
5.8. Rezumat........................................................................................................................
5.1. Introducere
entitate. Fiecare dintre resursele (activele) unei companii este finanțată dintr-o
anumită sursă, proprie sau împrumutată. Este important să facem distincție între
active și sursele lor de finanțare, denumite, generic, pasive.
Prin conținutul acestei unități de învățare, vom aprofunda definiția și
structura elementelor care aparțin surselor de finanțare a activelor (pasivului),
respectiv:
 datoriile;
 provizioanele;
 veniturile în avans;
 capitalurile proprii.
La finalul acestei unități de învățare, studenții vor recunoaște conceptele
care descriu poziția financiară a entității (activele, datoriile și capitalurile
proprii) și definesc conținutul documentului contabil de sinteză denumit bilanț.

definească, să exemplifice și să identifice structurile care aparțin pasivului
49
bilanțier sau surselor de finanțare a activelor, respectiv: datorii, provizioane,
venituri în avans și capitaluri proprii. Mai mult, la finalul acestei unități de
învățare, studenții vor fi capabili să definească și să redacteze documentul bilanț,
care oferă informații în legătură cu poziția financiară a entității la un moment dat.
5.3. Definiția și clasificarea datoriilor

Datoria reprezintă o obligație actuală a entității, ca rezultat al unor evenimente trecute,
prin decontarea căreia se așteaptă să rezulte o ieșire de resurse purtătoare de beneficii
economice viitoare.
Datoriile sunt surse de finanțare externe, puse la dispoziția entității de către bănci sau
alte instituții financiare, de către furnizori sau terți și pentru care entitatea trebuie să acorde
o prestație sau un echivalent valoric.
Reglementările contabile clasifică datoriile în două categorii:
 datorii curente;
 datorii pe termen lung.
O datorie curentă este o obligație care:
a) se așteaptă să fie achitată în cursul normal al ciclului de exploatare al entității;
sau
b) este exigibilă (scadentă) în termen de maxim 12 luni.
Prin urmare, datoriile curente sunt acele datorii ale entității, care trebuie achitate în
cel mult 12 luni de la momentul recunoașterii în contabilitate.
Toate celelalte datorii sunt clasificate ca datorii pe termen lung, respectiv datorii cu o
scadență mai mare de 1 an.
Datoriile sunt recunoscute în contabilitate din momentul apariției obligațiilor entității
față de terți și până în momentul rambursării (în cazul creditelor) sau plății (în cazul
datoriilor generate de relațiile de decontare).
În structura datoriilor se regăsesc:
 împrumuturi și datorii asimilate;
 datorii comerciale;
 datorii în cadrul grupului;
 datorii din interese de participare;
50
 alte datorii.
1. Împrumuturile și datoriile asimilate reprezintă datoriile financiare ale entității
privind: împrumuturile din emisiunea de obligațiuni, creditele bancare contractate de entitate
la bănci sau alte instituții financiare, inclusiv dobânzile datorate pentru aceste surse de
finanțare.
2. Datoriile comerciale sunt datorii ale entității generate în cadrul relațiilor de
decontare cu furnizorii pentru cumpărarea de bunuri, executarea de lucrări sau prestări de
servicii. În structura datoriilor comerciale, se regăsesc furnizorii și efectele de plătit.
Furnizorii reprezintă datoriile entității, echivalente valorii bunurilor cumpărate,
lucrărilor executate sau serviciilor prestate de către furnizori. Facem precizarea că, datoriile
entității, care provin din achiziția de imobilizări necorporale, imobilizări corporale și
imobilizări financiare, se recunosc distinct în contabilitate la structura Furnizori de
imobilizări.
Efectele de plătit reprezintă titluri de valoare, sub forma efectelor comerciale (cambii și
bilete la ordin), care atestă obligația de plată a entității în cadrul relațiilor de decontare cu
furnizorii.
3. Datoriile în cadrul grupului reprezintă datorii ale entității față de societăți din
cadrul grupului, în relațiile de decontare ale societății-mamă cu filialele.
4. Datoriile din interese de participare reprezintă datorii ale entității generate de
relațiile sale de decontare cu societățile asociate.
5. Alte datorii se referă la datorii fiscale, salariale, sociale ale entității față de bugetul
statului (impozite și taxe datorate), față de angajați (salarii și alte drepturi asimilate
datorate), față de bugetul asigurărilor sociale, față de asociați sau acționari (dividende de
plătit sau capital de rambursat), față de creditori diverși sau față de clienții creditori (pentru
încasarea unor sume de bani sub formă de avansuri de la clienți, pentru care entitatea
urmează să livreze bunuri, să execute lucrări sau să presteze servicii în beneficiul clienților
etc.
5.4. Definiția și structura provizioanelor

O categorie contabilă distinctă, apropiată din punct de vedere conceptual de datorii
sunt provizioanele.
Provizioanele reprezintă obligații actuale ale entității, incerte din punctul de vedere al
valorii și/sau scadenței.
51
Cu alte cuvinte, provizioanele reprezintă datorii probabile ale entității, care se
recunosc în contabilitate, de regulă, la sfârșitul exercițiului financiar, conform principiului
prudenței. Acest principiu interzice supraevaluarea în contabilitate a activelor și veniturilor
entității, respectiv subevaluarea datoriilor și cheltuielilor.
Provizioanele se constituie pentru cheltuieli care devin exigibile în perioadele
următoare.
Există mai multe categorii de provizioane, după cum urmează:
- provizioane pentru litigii;
- provizioane pentru garanții acordate clienților;
- provizioane pentru restructurare;
- provizioane pentru dezafectare;
- provizioane pentru pensii;
- alte provizioane.
Să ne reamintim...
Datoriile nu trebuie confundate cu provizioanele. Datoria reprezintă o
obligație actuală a entității, ca rezultat al unor evenimente trecute, prin decontarea
căreia se așteaptă să rezulte o ieșire de resurse purtătoare de beneficii economice
viitoare. Datoriile sunt surse de finanțare externe, puse la dispoziția entității de
către bănci sau alte instituții financiare, de către furnizori sau terți și pentru care
entitatea trebuie să acorde o prestație sau un echivalent valoric.
Provizioanele reprezintă obligații actuale ale entității, dar incerte din punctul
de vedere al valorii și/sau scadenței. Cu alte cuvinte, provizioanele reprezintă
datorii probabile ale entității, care se recunosc în contabilitate, de regulă, la
sfârșitul exercițiului financiar.
5.5. Definiția și structura veniturilor în avans

Alături de datorii, provizioane și capitaluri proprii, în documentul bilanț este
prezentată distinct structura veniturilor în avans.
Veniturile în avans sunt elemente care asigură alocarea, pentru fiecare exercițiu
financiar, numai a veniturilor care corespund acelui exercițiu financiar.
În structura veniturilor în avans se regăsesc:
 subvențiile pentru investiții;
 veniturile înregistrate în avans.
52
Subvențiile pentru investiții reprezintă surse de finanțare atrase de entitate de la
bugetul statului sau din alte surse nerambursabile pentru achiziția sau producția de
echipamente sau alte active de natura imobilizărilor corporale sau pentru acoperirea unor
cheltuieli de natura investițiilor.
Veniturile înregistrate în avans sunt sume de bani încasate de entitate în exercițiul
financiar curent în contul unor servicii, care vor fi prestate în perioada următoare, când vor
fi recunoscute ca venituri ale perioadei. Exemplu: abonamente sau chirii încasate în luna
decembrie N, pentru primele trei luni ale anului N+1.
1. Definiți datoriile și prezentați structura acestora.

2. Cum sunt clasificate datoriile?
3. Ce reprezintă provizioanele?
4. Definiți veniturile în avans.
5.6. Definiția și structura capitalurilor proprii

Capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual al investitorilor (proprietarilor) în
activele unei entități după deducerea tuturor datoriilor.
Capitalurile proprii reprezintă sursele de finanțare de care dispune o entitate și alături
de datoriile necurente (cu o scadență mai mare de un an) și provizioane constituie
capitalurile permanente ale entității.
În structura capitalurilor proprii se regăsesc:
 capitalul social;
 primele de capital;
 rezervele din reevaluare;
 rezervele;
 acțiunile proprii;
 rezultatul reportat;
 rezultatul exercițiului;
 câștiguri sau pierderi legate de emiterea, răscumpărarea, anularea sau cedarea
instrumentelor de capitaluri proprii.
Capitalul social reprezintă sursa proprie de finanțare a unei entități, care provine de la
investitori, respectiv proprietari (acționari sau asociați) și care generează relații de drepturi
și obligații între entitate și proprietari.
53
Capitalul social este recunoscut în contabilitate la momentul constituirii unei societăți
comerciale, când se emit titluri de valoare, care iau forma acțiunilor (în cazul societăților pe
acțiuni și societăților în comandită pe acțiuni) sau părților sociale (în cazul societăților în
nume colectiv, în cazul societăților cu răspundere limitată sau a societăților în comandită
simplă).
Acțiunea reprezintă unitatea de bază în relația cu proprietarii unei entități, iar valoarea
tipărită pe acțiuni este denumită valoare nominală. Toate acțiunile care există într-o
companie, la un moment dat, trebuie să aibă aceeași valoare nominală.
În contabilitate, evaluarea capitalului social se realizează la valoarea nominală a
acțiunilor sau părților sociale existente, după cum urmează:
Capital social = număr acțiuni sau părți sociale x valoarea nominală
În contabilitate, capitalul social este delimitat în două categorii:
- capital subscris nevărsat;
- capital subscris vărsat.
Capitalul subscris nevărsat reprezintă expresia valorică a tuturor aporturilor, în
natură sau numerar, pe care proprietarii s-au angajat să le pună la dispoziția entității.
Capitalul subscris vărsat reprezintă acea parte din capitalul subscris care a fost depus
efectiv de către proprietari la dispoziția entității.
Capitalul social nu este o mărime constantă în viața unei companii pentru că: se
constituie la înființarea entității, se poate modifica pe parcursul desfășurării activității, în
sensul majorării sau reducerii și se lichidează odată cu desființarea entității.
Primele de capital reprezintă surse proprii de finanțare, generate de operațiuni de
creștere a capitalului social prin emisiunea de noi acțiuni, prin fuziune sau prin aport în
natură. Primele de capital sunt de mai multe tipuri:
 prime de emisiune;
 prime de aport;
 prime de fuziune;
 prime de conversie a obligațiunilor în acțiuni.
Primele de emisiune și primele de aport apar ca diferență între prețul de emisiune al
noilor acțiuni (mai mare) și valoarea nominală a acțiunilor.
Rezervele din reevaluare reprezintă plusuri de valoare rezultate din reevaluarea
imobilizărilor corporale, ca diferență între valoarea stabilită în urma acestei operațiuni, de
către un evaluator independent, și valoarea înregistrată în contabilitate, care este
semnificativ mai mică.
54
Rezervele se constituie anual din profitul companiei, în limitele prevăzute de
reglementările în vigoare, statutul societății comerciale sau conform deciziei Adunării
Generale a Acționarilor (AGA). În structura rezervelor se regăsesc:
- rezervele legale;
- rezervele statutare;
- alte rezerve.
Rezervele legale se constituie anual din profitul brut al societății și sunt destinate
protejării capitalului.
Rezervele statutare se constituie anual din profitul net al entității conform prevederilor
stabilite în statutul companiei.
Alte rezerve pot fi constituite din profitul net al entității conform deciziei AGA.
Acțiunile proprii sunt acțiunile proprii ale entității, care au fost răscumpărate
temporar în vederea distribuirii angajaților sau terților, regularizării cursului bursier sau
reducerii capitalului social prin anularea lor. În documentul bilanț, acțiunile proprii sunt
prezentate în structura capitalurilor proprii, însă cu semnul minus.
Rezultatul reportat poate îmbrăca două forme: profit obținut în anii precedenți a cărui
distribuire a fost amânată de către AGA sau pierdere înregistrată în exercițiile financiare
precedente a cărei acoperire a fost amânată de către proprietarii companiei.
Rezultatul exercițiului poate lua forma profitului sau a pierderii din anul curent.
Profitul reprezintă o sursă proprie de finanțare până în momentul repartizării pe destinațiile
legale, însă pierderea trebuie acoperită și, de aceea, este reflectată în documentul bilanț la
structura capitalurilor proprii, dar cu semnul minus.
Câștigurile sau pierderile legate de emiterea, răscumpărarea, vânzarea sau anularea
instrumentelor de capitaluri proprii sunt generate de acele operațiuni în care sunt implicate
acțiunile proprii ale entității și sunt consecința unor diferențe de valoare, favorabile sau
nefavorabile, asociate acțiunilor proprii. În documentul bilanț:
- câștigurile din instrumentele de capitaluri proprii sunt recunoscute la categoria
capitalurilor proprii, cu semnul plus;
- pierderile din instrumentele de capitaluri proprii sunt recunoscute la categoria
capitalurilor proprii, dar cu semnul minus.
55
Să ne reamintim...
Capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual al investitorilor
(proprietarilor) în activele unei entități după deducerea tuturor datoriilor.
 rezervele;
 câștiguri sau pierderi legate de emiterea, răscumpărarea, anularea
sau cedarea instrumentelor de capitaluri proprii.
Recunoașteți natura contabilă a următoarelor elemente, care se regăsesc

la 31.12.N, la S.C. Moda S.A., care are ca obiect de activitate producția și
comercializarea de articole de confecții:
Stofă Exemplu: activ, activ circulant, stocuri
Mașini de cusut Exemplu: activ, activ imobilizat,
Capital social Exemplu: pasiv, capital propriu
Furnizori Exemplu: pasiv, datorie
Nasturi Exemplu: activ, activ circulant, stocuri
Clienți
Credit bancar contractat pe
3 ani
Fuste
Provizioane pentru litigii
Mașini de surfilat
Salarii datorate angajaților
Umerașe
Disponibilități bănești în
56
contul curent de la bancă
Prime de emisiune
Efecte de primit
Cămăși
Rezerve din reevaluare
Mașini de călcat
Pantaloni
Ață de cusut
Rezultatul exercițiului curent
(profit)
Calculatoare
Rezerve legale
Efecte de plătit
Avansuri de trezorerie
Subvenții pentru investiții
Debitori diverși
Cheltuieli de constituire
Abonamente achitate în anul
N pentru primele 6 luni din
anul următor
Rezultat reportat (pierdere)
Creditori diverși

a entității
Relația care apare între activele, datoriile și capitalurile proprii ale entității este
descrisă cu ajutorul documentului bilanț. Bilanțul este documentul contabil de sinteză, care
reflectă poziția financiară a entității la un moment dat, momentul de referință fiind sfârșitul
exercițiului financiar, respectiv 31.12.N.
În literatura contabilă sunt prezentate două modele de bază ale documentului bilanț,
după cum urmează:
57
- formatul orizontal al bilanțului, sub formă de tabel cu două coloane: partea
stângă, reprezentată de activul bilanțier, și partea dreaptă, reprezentată de
pasivul bilanțier, respectiv capitalurile proprii și datoriile entității; acest model
al bilanțului este construit pe ecuația fundamentală:
Active = Capitaluri proprii + Datorii
- formatul vertical al bilanțului (listă) este fundamentat pe relația:
În România, în anul 2003, Ministerul Finanțelor Publice a renunțat la bilanțul în
format tabel în favoarea bilanțului în format listă. Astăzi, prin OMFP nr. 1802/2014 pentru
aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și
situațiile financiare consolidate, documentul bilanț are următorul conținut:
BILANȚ
întocmit la 31.12.N
01.01.N 31.12.N
Indicatori
A. ACTIVE IMOBILIZATE
1. Imobilizări necorporale
2. Imobilizări corporale
3. Imobilizări financiare
TOTAL ACTIVE IMOBILIZATE
B. ACTIVE CIRCULANTE
1. Stocuri
2. Creanțe
3. Investiții pe termen scurt
4. Casa și conturi la bănci
TOTAL ACTIVE CIRCULANTE
C. CHELTUIELI ÎN AVANS
D. DATORII CU O SCADENȚĂ MAI MICĂ DE UN
AN (DATORII CURENTE)
E. ACTIVE CIRCULANTE NETE (Active circulante
+ Cheltuieli în avans – Datorii curente – Venituri
înregistrate în avans)
F. TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE
G. DATORII CU O SCADENȚĂ MAI MARE DE UN
AN
H. PROVIZIOANE
I. VENITURI ÎN AVANS
J. CAPITALURI PROPRII
58
Exemplu
Întocmiți bilanțul societății comerciale ALFA S.A. la 31.12. N, în format
vertical (listă), cunoscând următoarele informații:
Denumire element Valoare la
31.12.N
Abonamente achitate în anul N pentru anul următor 1.000
Numerar în casierie 5.800
Chirii încasate în anul N pentru primul trimestru al anului 1.800
următor
Clădiri 38.000
Rezultatul exercițiului curent (profit) 10.000
Clienți 3.600
Credite bancare pe o perioadă de 5 ani 5.600
Materii prime 3.600
Furnizori 4.400
Mărfuri 2.000
Provizioane pentru litigii 1.200
Terenuri 22.000
Rezerve legale 3.000
Pentru întocmirea documentului bilanț recomandăm, într-o primă etapă,

recunoașterea naturii contabile a fiecărui element, după cum urmează:

Capital social Pasiv, capitaluri proprii
Abonamente achitate în anul N pentru Activ, cheltuieli în avans
anul următor
Numerar în casierie Activ, activ circulant, casa și
conturi la bănci
Chirii încasate în anul N pentru primul Pasiv, venituri în avans, venituri
trimestru al anului următor înregistrate în avans
Clădiri Activ, activ imobilizat, imobilizări
corporale
Rezultatul exercițiului curent (profit) Pasiv, capitaluri proprii
Clienți Activ, activ circulant, creanțe
Credite bancare pe o perioadă de 5 ani Pasiv, datorii, datorii pe termen
lung
Materii prime Activ, activ circulant, stocuri
Furnizori Pasiv, datorii, datorii curente
Mărfuri Activ, activ circulant, stocuri
Provizioane pentru litigii Pasiv, provizioane
Terenuri Activ, activ imobilizat, imobilizări
corporale
Rezerve legale Pasiv, capitaluri proprii, rezerve
După recunoașterea naturii contabile a fiecărui element, se va completa
59
documentul bilanț în format listă respectând formatul impus la nivel național de
către Ministerul Finanțelor Publice, astfel:
BILANȚ
la 31.12.N
01.01.N 31.12.N
Indicatori
A. ACTIVE IMOBILIZATE
1. Imobilizări necorporale 0
2. Imobilizări corporale 60.000
Clădiri 38.000
Terenuri 22.000
3. Imobilizări financiare 0
TOTAL ACTIVE IMOBILIZATE (1 + 2 60.000
+ 3)
B. ACTIVE CIRCULANTE
1. Stocuri 5.600
Materii prime 3.600
Mărfuri 2.000
2. Creanțe 3.600
Clienți 3.600
3. Investiții pe termen scurt 0
4. Casa și conturi la bănci 5.800
Casa 5.800
TOTAL ACTIVE CIRCULANTE (1 + 2 15.000
+ 3 + 4)
C. CHELTUIELI ÎN AVANS 1.000

D. DATORII CU O SCADENȚĂ MAI 4.400
MICĂ DE UN AN (DATORII
CURENTE)
Furnizori 4.400
E. ACTIVE CIRCULANTE NETE (Active + 9.800
circulante + Cheltuieli în avans –
Datorii curente – Venituri înregistrate
în avans)
F. TOTAL ACTIVE MINUS DATORII 69.800
CURENTE
G. DATORII CU O SCADENȚĂ MAI 5.600
MARE DE UN AN
Credite bancare pe o perioadă de 5 ani 5.600
H. PROVIZIOANE 1.200
I. VENITURI ÎN AVANS 1.800
J. CAPITALURI PROPRII 63.000
Rezultatul exercițiului curent (profit) + 10.000
60
5.8. Rezumat
Până la acest nivel al cursului, am aprofundat structurile care descriu

poziția financiară a entității, respectiv: activele, datoriile și capitalurile proprii.
Prin conținutul acestei unități de învățare, am definit și clasificat structurile care
aparțin surselor de finanțare (pasivului), după cum urmează:
 datorii;
 provizioane;
 venituri în avans;
 capitaluri proprii.
Datoriile nu trebuie confundate cu provizioanele. Datoria reprezintă o
obligație actuală a entității, ca rezultat al unor evenimente trecute, prin
decontarea căreia se așteaptă să rezulte o ieșire de resurse purtătoare de
beneficii economice viitoare. Datoriile sunt surse de finanțare externe, puse la
dispoziția entității de către bănci sau alte instituții financiare, de către furnizori
sau terți și pentru care entitatea trebuie să acorde o prestație sau un echivalent
valoric.
Provizioanele reprezintă obligații actuale ale entității, dar incerte din
punctul de vedere al valorii și/sau scadenței. Cu alte cuvinte, provizioanele
reprezintă datorii probabile ale entității, care se recunosc în contabilitate, de
regulă, la sfârșitul exercițiului financiar.
Veniturile în avans sunt elemente care asigură alocarea, pentru fiecare
exercițiu financiar, numai a veniturilor care corespund acelui exercițiu financiar.
În structura veniturilor în avans se regăsesc:
 subvențiile pentru investiții;
 veniturile înregistrate în avans.
Capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual al investitorilor
(proprietarilor) în activele unei entități după deducerea tuturor datoriilor.
 rezervele;
61
 câștiguri sau pierderi legate de emiterea, răscumpărarea,
anularea sau cedarea instrumentelor de capitaluri proprii.
Documentul contabil care oferă utilizatorilor informații despre poziția
financiară a unei organizații la un moment dat este denumit bilanț. În literatura
de specialitate sunt prezentate două modele de bază ale documentului bilanț,
după cum urmează:
- formatul orizontal al bilanțului, sub formă de tabel cu două coloane:
partea stângă, reprezentată de activul bilanțier, și partea dreaptă, reprezentată
de pasivul bilanțier, respectiv capitalurile proprii și datoriile entității; acest
model al bilanțului este construit pe ecuația fundamentală:
Active = Capitaluri proprii + Datorii
- formatul vertical al bilanțului (listă) este fundamentat pe relația:
Facem precizarea că, în România, bilanțul se întocmește în format listă.
Prin conținutul unității de învățare următoare, vom aprofunda conceptele
fundamentale ale contabilității care descriu performanțele financiare ale unei
companii, respectiv veniturile și cheltuielile.

1. Definiți datoriile.
2. Definiți datoriile curente.
3. Definiți și exemplificați provizioanele.
4. Ce reprezintă veniturile în avans?
5. Definiți capitalurile proprii.
6. Care este structura capitalurilor proprii?
7. Ce reprezintă bilanțul? Care este conținutul acestuia?
8. Determinați valoarea capitalurilor proprii cunoscând următoarele
informații:
Denumire element Valoare
Furnizori 19.000
62
Credit bancar contractat pe 5 ani 80.000
Calculatoare 35.000
Prime de emisiune 12.000
Salarii datorate angajaților 55.000
Acțiuni proprii 1.000
Rezultat reportat (pierdere) 20.000
Semifabricate 22.000
Rezerve din reevaluare 15.000
Conturi curente la bănci 38.000
Rezultatul exercițiului (profit) 42.000
Utilaje 56.000
Dividende datorate acționarilor 19.000
63
Unitatea de învăţare 6. Veniturile și cheltuielile. Întocmirea
documentului contul de profit și pierdere
Cuprins
6.1. Introducere ...................................................................................................................
6.3. Definiția și clasificarea veniturilor și cheltuielilor ...................................................
6.4. Conținutul și structura documentului contul de profit și pierdere..............................
6.5. Rezumat........................................................................................................................
6.1. Introducere
Reamintim faptul că, veniturile și cheltuielile reprezintă conceptele
fundamentale ale contabilității, care descriu performanțele financiare ale entității.
Prin conținutul acestei unități de învățare, vom aprofunda definiția,
clasificarea și structura veniturilor și cheltuielilor. Mai mult, vom problematiza
conținutul și structura documentului contabil de sinteză, care descrie informațiile
financiare în legătură cu performanțele companiei la un moment dat, denumit
contul de profit și pierdere.

definească, să identifice și să clasifice veniturile și cheltuielile. Mai mult, la finalul
acestei unități de învățare, studenții vor fi capabili să definească și să redacteze
documentul contul de profit și pierdere, care oferă informații în legătură cu
performanțele financiare ale entității la un moment dat.
6.3. Definiția și clasificarea veniturilor și cheltuielilor

Informațiile produse de contabilitate trebuie să descrie fidel atât poziția financiară a
entității, cât și performanțele financiare ale activității acelei entități. Măsurarea și
raportarea performanțelor financiare ale entității reprezintă una dintre cele mai importante
64
funcții ale contabilității pentru că investitorii, managerii, băncile și alți actori economici sunt
interesați să cunoască nivelul profitului sau pierderii care poate fi generat de o anumită
afacere.
Performanța unei activități economice este reflectată prin prisma rezultatului activității
entității, care se determină ca diferență între veniturile realizate și cheltuielile angajate în
realizarea veniturilor, astfel:
Rezultatul poate lua forma profitului, atunci când veniturile depășesc cheltuielile, sau
pierderii, în cazul în care cheltuielile sunt superioare veniturilor.
Veniturile reprezintă creșteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul
perioadei contabile, sub formă de intrări sau creșteri ale activelor ori reduceri ale datoriilor,
care se concretizează în creșteri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din
contribuțiile acționarilor.
În general, veniturile rezultă din operațiunile care definesc obiectul de activitate al
entității: vânzări de mărfuri, producție de bunuri, prestări servicii, închiriere de bunuri, etc.
Prin urmare, denumirea veniturilor este strâns corelată cu activitatea care le-a generat.
Pentru exemplificare, în contabilitate se operează cu următoarele categorii de venituri:
venituri din vânzarea mărfurilor, venituri din vânzarea produselor finite, venituri din servicii
prestate, venituri din dobânzi, venituri din chirii etc.
Veniturile sunt recunoscute în contul de profit și pierdere atunci când se poate evalua
în mod credibil o creștere a beneficiilor economice viitoare legate de creșterea valorii unui
activ sau de scăderea valorii unei datorii. Prin urmare, recunoașterea veniturilor în
contabilitate are loc simultan cu recunoașterea creșterii valorii activelor sau reducerii
datoriilor entității.
În acest context, este important să reținem și definiția beneficiilor economice. Conform
reglementărilor contabile aprobate prin OMFP nr. 1802/2014, beneficiile economice
reprezintă potențialul de a contribui, direct sau indirect, la fluxul de numerar sau echivalente
de numerar către entitate. Această contribuție poate fi interpretată, fie sub forma creșterii
intrărilor de numerar în organizație, fie sub forma reducerii ieșirilor de numerar din entitate.
Cheltuielile reprezintă diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul
perioadei contabile, sub formă de ieșiri sau scăderi ale valorii activelor ori creșteri ale
datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalurilor proprii, altele decât cele
rezultate din distribuirea acestora către acționari (proprietarii entității).
65
În general, cheltuielile se referă la costul resurselor (activelor) consumate sau al
serviciilor utilizate în scopul obținerii veniturilor. Similar veniturilor, cheltuielile iau forme
diferite și sunt denumite în funcție de natura activului consumat sau al serviciului utilizat:
cheltuieli cu materii prime, cheltuieli cu materiale consumabile (consumul de combustibili,
hârtie etc.), cheltuieli cu utilitățile (consumul de energie electrică, apă, gaz), cheltuieli cu
salariile (consumul cu forța de muncă) etc.
Cheltuielile sun recunoscute în contul de profit și pierdere atunci când se poate evalua
în mod credibil o diminuare a beneficiilor economice viitoare legate de o reducere a valorii
unui activ sau de o creștere a valorii unei datorii. Prin urmare, cheltuielile sunt recunoscute
în contabilitate odată cu reducerea valorii unui activ sau creșterea valorii unei datorii.
În contabilitatea din România, potrivit OMFP nr. 1802/2014, veniturile și cheltuielile
sunt clasificate după criteriul natura activităților desfășurate în două categorii:
- venituri și cheltuieli din exploatare;
- venituri și cheltuieli financiare.
Veniturile din exploatare provin, în principal, din vânzări de bunuri, executări de
lucrări și prestări de servicii, din producția de imobilizări necorporale sau corporale și
producția de stocuri, din despăgubiri primite de entitate, din subvenții pentru investiții și din
alte activități de exploatare.
Cheltuielile de exploatare, clasificate după natura lor, reunesc:
- cheltuieli cu materii prime și materiale consumabile;
- cheltuieli privind mărfurile;
- cheltuieli cu personalul;
- cheltuieli cu asigurările și protecția socială;
- cheltuieli cu lucrările și serviciile prestate de terți;
- cheltuieli cu amortizările;
- cheltuieli cu impozite, taxe și vărsăminte asimilate;
- cheltuieli cu despăgubiri, donații și active cedate;
- alte cheltuieli din exploatare.
Veniturile și cheltuielile financiare provin din: dobânzi, dividende, diferențe de curs
valutar, din reduceri financiare (sconturi) acordate sau primite.
Scontul este o reducere financiară de preț pe care vânzătorul (furnizorul) o acordă
cumpărătorului (clientului) atunci când acesta din urmă este dispus să achite contravaloarea
unor facturi emise, înainte de scadența fixată prin factură. În aceste condiții, furnizorul
încasează contravaloarea facturii mai devreme decât termenul stabilit și înscris în factură,
66
însă încasează mai puțin cu valoarea scontului, care este recunoscut în contabilitatea sa ca o
cheltuială financiară din sconturi acordate. Clientul va achita contravaloarea facturii înainte
de scadența înscrisă în factură, însă achită mai puțin, valoarea scontului fiind recunoscută în
contabilitatea sa sub forma unui venit financiar din sconturi primite.
Concret, veniturile financiare reunesc:
- venituri din imobilizări financiare;
- venituri din investiții pe termen scurt;
- venituri din investiții financiare cedate;
- venituri din diferențe de curs valutar;
- venituri din dobânzi;
- venituri din sconturi primite în urma unor reduceri financiare acordate de
furnizor;
- alte venituri financiare.
Cheltuielile financiare cuprind:
- pierderi din creanțe legate de participații;
- cheltuieli privind investițiile financiare cedate;
- cheltuieli din diferențe de curs valutar;
- cheltuieli privind dobânzile;
- cheltuieli privind sconturile acordate clienților;
- pierderi din creanțe de natură financiară;
- alte cheltuieli financiare.
Să ne reamintim...
Performanțele financiare ale unei companii sunt descrise cu ajutorul
conceptelor fundamentale ale contabilității: venituri și cheltuieli.
altele decât cele rezultate din contribuțiile acționarilor.
parcursul perioadei contabile, sub formă de ieșiri sau scăderi ale valorii activelor
ori creșteri ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalurilor
proprii, altele decât cele rezultate din distribuirea acestora către acționari
(proprietarii entității).
67
Un indicator economic relevant, care oferă informații în legătură cu
performanțele financiare ale unei afaceri este rezultatul activității, care se
determină ca diferență între totalul veniturilor generate de acea afacere și totalul
cheltuielilor angajate în vederea atingerii obiectivelor acelei afaceri, astfel:

2. Cum sunt clasificate veniturile și cheltuielile?
3. Când sunt recunoscute veniturile în contabilitate? Dar cheltuielile?
4. Cum se determină rezultatul unei activități?
Exemplu
O societate comercială a cumpărat 10 kg zahăr la costul de achiziție 3,5
lei/kg și ulterior a vândut 8 kg zahăr la prețul de vânzare 4 lei/kg.
Stabiliți valoarea venitului și a cheltuielilor atașate acestei tranzacții și
determinați rezultatul.
Rezolvare:
Venituri = cantitatea vândută x prețul de vânzare
Venituri = 8 kg x 4 lei/kg = 32 lei
Cheltuieli = cantitatea vândută x costul de achiziție
Cheltuieli = 8 kg x 3,5 lei/kg = 28 lei
Rezultatul = Venituri – Cheltuieli
Rezultatul = 32 lei – 28 lei = + 4 lei
Pentru că veniturile sunt superioare cheltuielilor, din această tranzacție
societatea comercială a obținut profit în valoare de 4 lei și deține în stoc 2 kg
zahăr.
6.4. Conținutul și structura documentului contul de profit și pierdere

Detalii în legătură cu procesul de formare a rezultatului unei activități se regăsesc în
conținutul documentului contabil de sinteză denumit contul de profit și pierdere (contul de
rezultate).
Dacă activele, datoriile și capitalurile proprii sunt elementele componente ale
documentului bilanț, veniturile și cheltuielile sunt elementele de conținut ale documentului
contul de profit și pierdere.
68
Documentul contul de profit și pierdere reflectă rezultatul ca efect al activității și
tranzacțiilor efectuate de entitate și raportează performanțele financiare pentru o anumită
perioadă de timp: an sau semestru.
Măsurarea rezultatului obținut din desfășurarea activității unei companii (profit sau
pierdere) presupune compararea veniturilor realizate cu cheltuielile angajate într-o anumită
perioadă.
Potrivit reglementărilor contabile din România documentul contul de profit și pierdere
se întocmește în format listă, cu clasificarea cheltuielilor din exploatare după natura lor. În
conținutul acestui document contabil de sinteză sunt determinați o serie de indicatori
relevanți pentru aprecierea performanței financiare a entității.
Primul indicator, care deschide documentul contul de profit și pierdere aparține
veniturilor din exploatare și este definitoriu pentru activitatea oricărei companii, este cifra de
afaceri netă.
Cifra de afaceri netă reprezintă sumele obținute de entitate din vânzarea de produse și
prestarea de servicii după deducerea reducerilor comerciale acordate de furnizor
cumpărătorului (rabat, remiză, risturn) și a taxei pe valoarea adăugată și a altor impozite
direct legate de cifra de afaceri.
În România, documentul contul de profit și pierdere, într-o formulă prescurtată, are
următoarea structură:
CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE
întocmit la 31.12.N
Indicatori 01.01.N 31.12.N

Cifra de afaceri netă
Alte venituri din exploatare
1. TOTAL VENITURI DIN EXPLOATARE
2. CHELTUIELI DIN EXPLOATARE
A. REZULTAT DIN EXPLOATARE (1-2)
3. VENITURI FINANCIARE
4. CHELTUIELI FINANCIARE
B. REZULTAT FINANCIAR (3-4)
5. TOTAL VENITURI
6. TOTAL CHELTUIELI
C. REZULTATUL BRUT AL
EXERCIȚIULUI (5-6)
D. CHELTUIELI CU IMPOZITUL PE
PROFIT
69
E. REZULTATUL NET AL EXERCIȚIULUI
(C-D)
Este important de reținut faptul că, documentele bilanț și contul de profit și pierdere au
un indicator comun: rezultatul net al exercițiului.
La S.C. Z S.R.L. se cunosc următoarele informații la 31.XII.N:

Elemente Valori Clasificare
Venituri din vânzarea produselor 80.000 Exemplu: venituri din
finite exploatare
Cheltuieli cu amortizarea 1.000 Exemplu: cheltuieli din

imobilizărilor exploatare
Cheltuieli cu impozitul pe profit 8.200
Cheltuieli cu materiile prime 7.000
Venituri din dobânzi 2.000
Cheltuieli cu amenzile 800
Cheltuieli cu materialele 1.500

consumabile
Venituri din vânzarea mărfurilor 20.000
Cheltuieli înregistrate în avans 1.300
Cheltuieli cu dobânzile 4.500
Cheltuieli cu salariile angajaților 25.000
Venituri din sconturi obținute 3.000
Venituri din prestări servicii 5.900
Cheltuieli cu întreținerea și 1.600

reparațiile
Venituri înregistrate în avans 900
Cheltuieli privind asigurările și 13.000

protecția socială
70
Venituri din chirii 4.000
Cheltuieli din diferențe de curs 400

valutar
Cheltuieli privind mărfurile 12.000
Venituri din imobilizări 3.900

financiare
Venituri din producția de 7.000
imobilizări corporale
Venituri din diferențe de curs 600
valutar
Cerințe:
a) Clasificați veniturile și cheltuielile conform naturii acestora;
b) Întocmiți documentul contul de profit și pierdere pentru S.C. Z S.R.L. la
31.XII.N
6.5. Rezumat
Performanțele financiare ale unei companii sunt descrise cu ajutorul
conceptelor fundamentale ale contabilității: venituri și cheltuieli.
altele decât cele rezultate din contribuțiile acționarilor.
parcursul perioadei contabile, sub formă de ieșiri sau scăderi ale valorii activelor
ori creșteri ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalurilor proprii,
altele decât cele rezultate din distribuirea acestora către acționari (proprietarii
entității).
Un indicator economic relevant, care oferă informații în legătură cu
performanțele financiare ale unei afaceri este rezultatul activității, care se
determină ca diferență între totalul veniturilor generate de acea afacere și totalul
cheltuielilor angajate în vederea atingerii obiectivelor acelei afaceri, astfel:
Veniturile și cheltuielile sunt clasificate în două categorii:
71
 venituri și cheltuieli din exploatare;
 venituri și cheltuieli financiare.
Dacă activele, datoriile și capitalurile proprii sunt elementele componente ale
documentului bilanț, veniturile și cheltuielile sunt elementele de conținut ale
documentului contul de profit și pierdere.
Documentul contul de profit și pierdere reflectă rezultatul ca efect al activității
și tranzacțiilor efectuate de entitate și raportează performanțele financiare pentru o
anumită perioadă de timp, momentul de referință fiind sfârșitul exercițiului
financiar, respectiv 31.XII.N. Potrivit reglementărilor contabile din România,
aprobate prin OMFP nr. 1802/2014, documentul contul de profit și pierdere se
întocmește în format listă, cu clasificarea cheltuielilor din exploatare după natura
lor. În conținutul acestui document sunt determinați o serie de indicatori relevanți
pentru aprecierea performanței financiare a entității. Primul indicator, care
deschide documentul contul de profit și pierdere, este definitoriu pentru activitatea
oricărei companii și este denumit cifra de afaceri netă.
Cifra de afaceri netă reprezintă sumele obținute de entitate din vânzarea de
produse și prestarea de servicii după deducerea reducerilor comerciale acordate de
furnizor cumpărătorului (rabat, remiză, risturn) și a taxei pe valoarea adăugată și a
altor impozite direct legate de cifra de afaceri.
6.6.Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Cum se determină rezultatul unei activități?
3. Care este documentul contabil de sinteză care descrie performanțele
4. Definiți cifra de afaceri netă.
5. Când se recunosc veniturile în contabilitate? Dar cheltuielile?
Temă de control
1. Definiți activele, datoriile și capitalurile proprii.

3. Care este documentul contabil de sinteză care descrie poziția
financiară a entității la un moment dat?
4. Definiți și clasificați activele imobilizate.
5. Care este structura capitalurilor proprii?
72
6. Definiți și clasificați activele circulante.
8. Definiți cifra de afaceri netă.
73
Unitatea de învăţare 7. Analiza și înregistrarea tranzacțiilor și
evenimentelor. Contul – instrument
fundamental al contabilității
Cuprins
7.1. Introducere ...................................................................................................................
7.3. Procedeele metodei contabilității ................................................................................
7.4. Definiția, forma și structura contului.....................................................................
7.5. Regulile de funcționare a conturilor ........................................................................
7.6. Clasificarea conturilor și Planul de Conturi General.................................................
7.7. Rezumat........................................................................................................................
7.8. Test de evaluare a cunoștințelor............................................................................
7.1. Introducere
Dacă în prima parte a cursului am definit conceptele fundamentale ale
contabilității, în cea de-a doua parte, vom problematiza procedeele specifice
metodei contabilității, care asigură instrumentarea contabilă și modelarea tuturor
tranzacțiilor care se desfășoară la nivelul entităților, cu respectarea unor reguli
specifice contabilității.
Prin conținutul acestei unități de învățare, vom studia aspectele definitorii
ale contului, care reprezintă instrumentul de bază al contabilității, cu ajutorul
căruia se cunoaște, în orice moment, atât existentul, cât și mișcarea sau
transformarea fiecărui element de activ, datorie, capital propriu, venituri sau
cheltuieli.

După parcurgerea acestei unități de învățare, studenții vor fi capabili să:
- definească contul și să descrie structura contului;
- aplice regulile de funcționare ale conturilor;
- clasifice conturile și să descrie conținutul planului de conturi general.
74
7.3.Procedeele metodei contabilității
Analiza și înregistrarea tranzacțiilor care se derulează la nivelul entităților presupun
utilizarea unui set de procedee, care definesc metoda contabilității, după cum urmează:
 procedee generale;
 procedee comune cu alte discipline economice;
 procedee specifice contabilității.
Procedeele generale se referă, în linii mari, la: observare, deducție, analiză, sinteză,
raționament.
Procedeele comune cu alte discipline economice sunt:
- documentația;
- evaluarea;
- calculația;
- inventarierea.
Documentația presupune întocmirea documentelor în care sunt consemnate și descrise
fenomenele economice la locul și momentul producerii lor.
Evaluarea este un procedeu de dimensionare a elementelor de active, datorii și
capitaluri proprii la momente diferite. În contabilitate, momentul de referință este intrarea în
entitate, respectiv recunoașterea inițială, pentru că în celelalte momente (inventarierea
entității și întocmirea situațiilor financiare, dar și ieșirea din entitate) se face recurs la
valoarea stabilită cu ocazia intrării în entitate.
Calculația este procedeul de comensurare a cheltuielilor și veniturilor și, implicit, a
rezultatelor obținute de entitate.
Inventarierea este procedeul de verificare a realității entității prin compararea situației
reale (faptice) cu situația scriptică (rezultată din contabilitate). Dacă situația faptică,
rezultată în urma inventarierii și constatată de către comisia de inventar prin observare,
măsurare, numărare sau cântărire, nu corespunde cu situația scriptică apar diferențe la
inventar, sub forma plusurilor sau minusurilor la inventar, care trebuie contabilizate astfel
încât situația scriptică să fie ajustată până la nivelul situației reale.
Procedeele specifice contabilității sunt:
- bilanțul;
- contul;
- analiza contabilă;
- balanța conturilor.
75
Bilanțul generalizează și sintetizează averea unei entități, în expresie valorică, la un
moment dat, momentul de referință în contabilitate fiind închiderea exercițiului financiar.
Contul este procedeul de urmărire a stării și mișcării, sub forma creșterii sau reducerii,
fiecărui element bilanțier, dar și veniturilor și cheltuielilor.
Analiza contabilă este procedeul specific metodei contabilității, utilizat pentru
studierea operațiunilor economico-financiare în vederea reflectării lor corecte în sistemul
conturilor.
Balanța conturilor este procedeul de verificare a exactității înregistrărilor în sistemul
conturilor, care se bazează pe echilibrul fundamental DEBIT = CREDIT.
Între procedeele metodei contabilității, prezentate mai sus, există interdependență,
stabilindu-se anumite corelații, astfel:
- procedeul cu care se deschide exercițiul financiar este bilanțul de deschidere,
care trebuie să corespundă cu bilanțul de închidere al perioadei precedente
conform principiului intangibilității;
- în documentul bilanț, fiecare element se distinge printr-o anumită valoare, care
trebuie preluată în sistemul conturilor sub forma existenței (soldurilor) inițiale;
- pe parcursul exercițiului financiar, se reflectă în conturi toate modificările
elementelor de active, datorii, capitaluri proprii, venituri și cheltuieli, evaluate,
calculate și consemnate în documente;
- la sfârșitul perioadei, se determină situația finală (soldul final) pentru fiecare
element de active, datorii, capitaluri proprii, cu ajutorul conturilor;
- pentru întocmirea bilanțului de închidere a exercițiului financiar se impun două
verificări: una a realității, prin inventarierea entității, alta a exactității
înregistrărilor în sistemul conturilor, prin balanța conturilor;
- bilanțul de închidere a exercițiului financiar se completează pe baza balanței
conturilor, prin regruparea conturilor, în scopul sintetizării și evaluării la valori
reale.
Să ne reamintim...
Analiza și instrumentarea contabilă a tranzacțiilor, care se derulează la
nivelul entităților, presupun utilizarea unui set de procedee, care definesc
metoda contabilității, după cum urmează:
76
Procedeele generale se referă la: observare, deducție, analiză, sinteză,
raționament.
- documentația;
- evaluarea;
- calculația;
- inventarierea.
- bilanțul;
- contul;
Bilanțul generalizează și sintetizează averea unei entități, în expresie
valorică, la un moment dat, momentul de referință în contabilitate fiind
închiderea exercițiului financiar.
Contul este procedeul de urmărire a stării și mișcării, sub forma creșterii
sau reducerii, fiecărui element bilanțier, dar și veniturilor și cheltuielilor.
Analiza contabilă este procedeul specific metodei contabilității, utilizat
pentru studierea operațiunilor economico-financiare în vederea reflectării lor
corecte în sistemul conturilor.
Balanța conturilor este procedeul de verificare a exactității înregistrărilor
în sistemul conturilor, care se bazează pe echilibrul fundamental DEBIT =
CREDIT.
1. Definiți documentația, evaluarea, calculația și inventarierea.

2. Care sunt procedeele specifice contabilității?
3. Definiți bilanțul și contul.
4. Definiți analiza contabilă și balanța conturilor.
5. Prezentați interdependența care există între procedeele specifice

contabilității.
77
7.4. Definiția, forma și structura contului
Cunoașterea realității economice dintr-o companie, la un moment dat, se realizează cu
ajutorul conturilor.
Contul reprezintă instrumentul care asigură înregistrarea, calculul și controlul
existentului și mișcării, sub forma creșterii sau reducerii, fiecărui element de activ, datorii,
capitaluri proprii, venituri și cheltuieli.
Cu ajutorul conturilor se urmărește ceea ce documentul bilanț nu poate exprima,
respectiv mișcarea sau transformarea fiecărui element bilanțier, venituri sau cheltuieli. În
acest sens, conturile corespund elementelor bilanțiere, dar și veniturilor și cheltuielilor,
realizându-se un sistem al conturilor prin care se urmărește atât starea fiecărui element
bilanțier la un moment dat, cât și procesele interne, generatoare de venituri și cheltuieli.
Există mai multe forme de reprezentare a contului, însă cea mai simplă reprezentare
este sub forma literei T.
Contul are în structură următoarele elemente:
 denumirea și simbolul;
 debitul și creditul;
 explicația tranzacțiilor înregistrate în cont;
 rulajul (mișcarea);
 total sume debitoare și total sume creditoare;
 soldul.
Denumirea și simbolul contului – se înscriu pe linia orizontală a T – ului. Denumirea
(titlul) contului trebuie să exprime conținutul economic al elementului bilanțier sau al
veniturilor și cheltuielilor pentru care este deschis. În România, denumirea și simbolul
conturilor se stabilesc în mod unitar, la nivel național, de către Ministerul Finanțelor Publice
prin Planul de Conturi General (PCG). Simbolul conturilor, așa cum se regăsește în Planul
de Conturi General, este reprezentat de trei sau patru cifre.
Pentru exemplificare: 371 este simbolul contului Mărfuri, 401 este simbolul contului
Furnizori, 411 este simbolul contului Clienți, 531 este simbolul contului Casa, 707 este
simbolul contului Venituri din vânzarea mărfurilor, 601 este simbolul contului Cheltuieli cu
materiile prime etc.
Este important de reținut faptul că, în contabilitatea unei entități, un anumit cont se
deschide o singură dată. Spre exemplificare, dacă o entitate comercializează mărfuri, pentru
a cunoaște existentul și/sau mișcarea stocului de mărfuri trebuie deschis în contabilitatea
acelei entități contul 371 Mărfuri, o singură dată. Dacă se face recurs la cea mai simplă
78
formă de reprezentare a contului, respectiv reprezentarea sub forma literei T, în acest caz,
contul 371 Mărfuri se prezintă astfel:
D 371 Mărfuri C unde: D = Debit iar C = Credit
Debitul și creditul reprezintă cele două părți ale contului. Convențional, s-a stabilit ca
partea stângă a oricărui cont să fie denumită debit (D), iar partea dreaptă credit (C). A
debita un cont presupune a înregistra o sumă în partea stângă a contului, iar a credita un
cont presupune înscrierea unei sume în partea dreaptă.
Legătura dintre debitul și creditul conturilor, stabilită cu ocazia înregistrării
tranzacțiilor în conturi, este denumită corespondența conturilor, iar conturile care reflectă
această legătură sunt denumite conturi corespondente.
Explicația tranzacțiilor înregistrate în cont poate fi descriptivă sau contabilă.
Explicația descriptivă presupune prezentarea, pe scurt, a naturii operațiunii
economico-financiare, cu indicarea documentului justificativ (factură, chitanță, ordin de
plată etc.)
Explicația contabilă presupune indicarea, sub forma unui simbol cifric, a contului sau
conturilor corespondente.
Rulajul (mișcarea) contului indică modificările determinate de evenimentele și
tranzacțiile financiare asupra elementelor bilanțiere, veniturilor sau cheltuielilor. Rulajul
contului poate fi debitor sau creditor.
Rulajul debitor reprezintă totalitatea înregistrărilor efectuate în debitul unui cont
(partea stângă) și se simbolizează RD.
Rulajul creditor reprezintă suma înregistrărilor efectuate în creditul unui cont (partea
dreaptă) și se simbolizează RC.
Total sume debitoare (TSD) reprezintă suma dintre soldul inițial debitor (dacă există)
și rulajul debitor (RD), iar total sume creditoare (TSC) este suma dintre soldul inițial
creditor (dacă există) și rulajul creditor (RC).
Soldul contului exprimă existența elementului la un moment dat și poate fi sold inițial
și sold final.
Soldul inițial se preia în cont, la începutul perioadei, de la sfârșitul perioadei
precedente, prin urmare, nu toate conturile din contabilitatea unei entități prezintă sold
inițial la începutul perioadei.
79
Soldul final al contului se determină la sfârșitul perioadei, iar la începutul perioadei
următoare devine sold inițial.
Să ne reamintim...
Contul reprezintă instrumentul de bază al contabilității, care asigură
înregistrarea, calculul și controlul existentului și mișcării, sub forma creșterii
sau reducerii, fiecărui element de activ, datorii, capitaluri proprii, venituri și
cheltuieli.
Există mai multe forme de reprezentare a contului, însă cea mai simplă
reprezentare este sub forma literei T.
 soldul.
1. Definiți contul.
2. Care este structura contului?
3. Ce reprezintă debitul și creditul contului? Dar rulajul contului?
4. Ce reprezintă total sume debitoare și total sume creditoare?
5. Definiți soldul contului.
7.5. Regulile de funcționare a conturilor

În literatura de specialitate, există mai multe criterii de clasificare a conturilor, însă în
raport cu funcția contabilă, conturile pot fi clasificate astfel:
- conturi cu funcție contabilă de activ;
- conturi cu funcție contabilă de pasiv;
- conturi bifuncționale.
Conturile cu funcție contabilă de activ cuprind toate structurile activului bilanțier
(active imobilizate, active circulante și cheltuieli în avans) și ansamblul cheltuielilor.
Conturile cu funcție contabilă de pasiv reunesc toate structurile pasivului bilanțier
(datorii, provizioane, venituri în avans și capitalurile proprii) și ansamblul veniturilor.
80
Pentru contabilitate, este foarte importantă cunoașterea regulilor de funcționare a
conturilor cu funcție contabilă de activ și pasiv, reguli pe care le prezentăm în cele ce
urmează.
Regulile de funcționare a conturilor cu funcție contabilă de activ sunt:
- la începutul perioadei, conturile cu funcție contabilă de activ încep să
funcționeze prin a se debita;
- se debitează cu creșterile sau majorările elementelor de activ;
- se creditează cu reducerile sau micșorările elementelor de activ;
- la sfârșitul perioadei, conturile cu funcție contabilă de activ prezintă
sold final debitor sau sunt soldate (sold final zero).
Regulile de funcționare a conturilor cu funcție contabilă de pasiv sunt:
- la începutul perioadei, conturile cu funcție contabilă de pasiv încep să
funcționeze prin a se credita;
- se creditează cu creșterile sau majorările elementelor de pasiv;
- se debitează cu reducerile sau micșorările elementelor de pasiv;
- la sfârșitul perioadei, conturile cu funcție contabilă de pasiv prezintă
sold final creditor sau sunt soldate (sold final zero).
Într-o reprezentare schematică, regulile de funcționare a conturilor de activ și pasiv pot
fi redate astfel:
D Conturi de ACTIV C
SI _
+
SFD
(SAU 0)
Conturile cu funcție contabilă de pasiv funcționează de o manieră opozabilă conturilor

cu funcție contabilă de activ, după cum urmează:
D Conturi de PASIV C
_ SI
+
SFC
(SAU 0)
Ecuația contului este următoarea:

SI + I = E + SF unde: SI = sold inițial; I = intrări; E = ieșiri; SF = sold final
81
Conturile care respectă regulile de funcționare prezentate mai sus sunt denumite
conturi monofuncționale de activ și conturi monofuncționale de pasiv.
Exemplu
O societate comercială deține în casierie la 01.01.N suma de 5.000 lei. În
luna ianuarie, societatea a derulat prin casierie următoarele operațiuni
economico-financiare:
1. 05.01. a vândut mărfuri cu încasare în numerar în valoare de 10.000 lei;
2. 09.01. a ridicat din casierie suma de 11.000 lei și a depus-o în contul
curent de la bancă deschis la BCR;
3. 15.01. a cumpărat materiale consumabile în valoare de 500 lei, cu plata
imediată în numerar;
4. 20.01. a încasat de la un client suma de 2.000 lei prin casieria entității.
Cerințe:
a) Deschideți fișa contului 531 Casa și înregistrați informațiile de mai sus
aplicând regulile de funcționare a conturilor;
b) Determinați soldul final al contului 531 Casa la 31.01.N.
Rezolvare:
Elementul bilanțier Casa aparține categoriei activelor, prin urmare contul
531 Casa funcționează ca un cont cu funcție contabilă de activ, iar pentru
rezolvarea acestui exercițiu trebuie aplicate regulile de funcționare a
conturilor de activ.
D 531 Casa C
01.01. SI 5.000 2) 09.01. 11.000
1) 05.01. 10.000 3) 15.01. 500
4) 20.01. 2.000
RD: 12.000 RC: 11.500
TSD (SI + RD): 17.000 TSC: 11.500
SFD = TSD – TSC
SFD: 5.500
Prin urmare, societatea deține în casierie, la 31.01.N, suma de 5.500 lei, care
reprezintă soldul final debitor al contului de activ 531 Casa.
La 01.02.N, soldul final al contului 531 Casa, determinat la 31.01.N, devine soldul
inițial al acestui cont, care trebuie preluat, conform regulilor de funcționare ale conturilor de
activ, în debitul fișei contului 531 Casa.
82
Să ne reamintim...
Pentru contabilitate, este foarte importantă cunoașterea regulilor de
funcționare a conturilor cu funcție contabilă de activ și pasiv.
- la începutul perioadei, conturile cu funcție contabilă de
activ încep să funcționeze prin a se debita;
- se debitează cu creșterile sau majorările elementelor de
activ;
- se creditează cu reducerile sau micșorările elementelor de
activ;
- la sfârșitul perioadei, conturile cu funcție contabilă de
activ prezintă sold final debitor sau sunt soldate (sold final
zero).
pasiv încep să funcționeze prin a se credita;
- se creditează cu creșterile sau majorările elementelor de
pasiv;
- se debitează cu reducerile sau micșorările elementelor de
pasiv;
pasiv prezintă sold final creditor sau sunt soldate (sold
final zero).
În afara conturilor monofuncționale, există și un număr redus de conturi bifuncționale

datorită caracterului eterogen al elementelor de conținut. Aceste conturi încep să funcționeze
fie prin debitare, fie prin creditare și pot avea sold final debitor sau sold final creditor.
Principalele conturi bifuncționale sunt: 121 Profit sau pierdere și 512 Conturi curente la
bănci.
Contul 121 Profit sau pierdere reunește în conținutul său cheltuielile, ca elemente de
activ, cu veniturile, ca elemente de pasiv. Soldul acestui cont poate fi debitor, caz în care
exprimă pierderea perioadei sau creditor, context în care indică profitul perioadei. Acest
cont, indiferent de natura soldului final, se înscrie în documentul bilanț, în structura
83
capitalurilor proprii, cu semnul plus, în cazul în care există sold final creditor (SFC) sau cu
semnul minus, atunci când prezintă sold final debitor (SFD).
Contul 512 Conturi curente la bănci reunește în conținutul său disponibilitățile bănești,
ca elemente de activ, cu creditele bancare contractate pentru completarea disponibilităților
bănești din contul curent, sub forma liniilor de credit, în scopul efectuării de plăți, ca
elemente de pasiv. Soldul acestui cont poate fi debitor (în majoritatea cazurilor) și reflectă
valoarea disponibilităților bănești existente în conturile curente deschise la diferite bănci sau
creditor, caz în care indică valoarea datoriei față de bancă pentru creditele acordate entității
în vederea completării disponibilităților bănești din conturile curente.
1. Care sunt conturile cu funcție contabilă de activ? Dar conturile cu

funcție contabilă de pasiv?
2. Prezentați regulile de funcționare a conturilor de activ și regulile de
funcționare a conturilor de pasiv.
3. Care sunt principalele conturi bifuncționale?
7.6. Clasificarea conturilor și Planul de Conturi General

Conturile utilizate în contabilitatea unei entități, datorită corespondenței conturilor, se
regăsesc într-un sistem de conturi, cu legătură între componentele sale.
În literatura de specialitate, conturile sunt clasificate după mai multe criterii.
În funcție de scopul lor, există:
 conturi de reprezentare;
 conturi de rectificare.
La rândul lor, conturile de reprezentare pot fi:
 conturi bilanțiere;
 conturi de gestiune;
 conturi în afara bilanțului.
Conturile bilanțiere exprimă și reprezintă starea și mișcarea structurilor bilanțiere
(active, datorii și capitaluri proprii) și se corelează cu conturile de rectificare. Pentru
exemplificare: conturile de amortizări sau conturile de ajustări pentru deprecierea activelor,
deși au funcție contabilă de pasiv, se înscriu în documentul bilanț, la structura activelor, însă
cu semnul minus.
Conturile de gestiune sunt conturile de cheltuieli și de venituri, care urmăresc și
reprezintă derularea proceselor interne, transformatoare.
84
Conturile în afara bilanțului reprezintă o serie de elemente, care se află temporar în
gestiunea entității și pot fi conturi de ordine și conturi de evidență.
După criteriul sfera de cuprindere, conturile pot fi:
 conturi sintetice;
 conturi analitice.
Conturile sintetice sunt stabilite la nivel național prin Planul de Conturi General
(PCG) și exprimă genul de element pentru care se deschid.
Conturile analitice nu se regăsesc în structura Planului de Conturi General și sunt
deschise de către profesionistul contabil în funcție de nevoile informaționale ale entității.
Aceste conturi dezvoltă spețele din cadrul genului de element.
Conturile sintetice care se dezoltă, în general, prin conturi analitice sunt conturile care
reflectă valori materiale (materii prime, mărfuri, produse finite) și conturile de terți
(furnizori, clienți, debitori diverși, creditori diverși etc.). Conturile analitice au aceeași
funcție contabilă ca și contul sintetic în cadrul căruia se dezvoltă.
Conturile care sunt utilizate în contabilitate sunt ordonate în Planul de Conturi General
(PCG), care este adoptat la nivel național, în România, conținutul său fiind aprobat de către
Ministerul Finanțelor Publice. În Planul de Conturi General fiecare cont se regăsește într-o
clasă de conturi, iar în cadrul clasei, într-o anumită grupă de conturi în funcție de conținutul
economic.
În România, Planul de Conturi General cuprinde următoarele clase de conturi:
- clasa 1, Conturi de capitaluri (capitaluri proprii, provizioane, datorii cu o
scadență mai mare de un an);
- clasa 2 reunește activele imobilizate, respectiv toate conturile de
imobilizări necorporale, corporale și financiare, dar și conturile de
amortizări și conturile de ajustări pentru deprecierea imobilizărilor, care
au funcție contabilă de pasiv;
- clasa 3, cuprinde toate conturile de stocuri și conturile de ajustări pentru
deprecierea stocurilor, acestea din urmă cu funcție contabilă de pasiv;
- clasa 4, Conturi de terți, care cuprinde atât conturi cu funcție contabilă de
activ, în cazul creanțelor, dar și conturi cu funcție contabilă de pasiv, în
cazul datoriilor cu o scadență mai mică de un an;
- clasa 5, Conturi de trezorerie, care reunește conturile care reflectă
investiții pe termen scurt, disponibilități bănești în diferite conturi curente,
în lei sau valută, numerarul existent în casierie, în lei sau valută,
85
acreditivele, avansurile de trezorerie, alte valori, dar și creditele de
trezorerie (credite bancare contractate pentru o perioadă mai mică de un
an), acestea din urmă fiind conturi cu funcție contabilă de pasiv;
- clasa 6 reunește toate conturile de cheltuieli, care au funcție contabilă de
activ;
- clasa 7 cuprinde toate conturile de venituri, care au funcție contabilă de
pasiv;
- clasa 8 reunește toate conturile extrabilanțiere;
- clasa 9 închide Planul de Conturi General și reunește conturile de
gestiune internă.
Este important de reținut faptul că, primele opt clase de conturi din structura Planului
de Conturi General susțin organizarea contabilității financiare, destinată, cu precădere,
nevoilor informaționale ale terților. Mai mult, conturile din primele cinci clase ale Planului
de Conturi General stau la baza redactării documentului bilanț, iar conturile din clasa 6,
Cheltuieli și clasa 7, Venituri susțin întocmirea documentului contul de profit și pierdere.
Clasa 9 a Planului de Conturi General asigură organizarea contabilității de gestiune
(contabilității manageriale), care are ca obiectiv fundamental determinarea costului de
producție al produselor obținute de entitate sau al lucrărilor și serviciilor prestate de
companie.
Conturile sunt ordonate în Planul de Conturi General într-o structură logică, prima
cifră a simbolului indicând apartenența contului la o anumită clasă de conturi. Pentru
exemplificare: contul 371 Mărfuri face parte din clasa 3 a Planului de Conturi General,
contul 401 Furnizori se regăsește în clasa 4, contul 531 Casa aparține clasei 5 etc.
7.7. Rezumat
Analiza și instrumentarea contabilă a tranzacțiilor, care se derulează la
nivelul entităților, presupun utilizarea unui set de procedee, care definesc metoda
contabilității, după cum urmează:
Procedeele generale se referă la: observare, deducție, analiză, sinteză,
raționament.
86
- documentația;
- evaluarea;
- calculația;
- inventarierea.
- bilanțul;
- contul;
Bilanțul generalizează și sintetizează averea unei entități, în expresie
valorică, la un moment dat, momentul de referință în contabilitate fiind
închiderea exercițiului financiar.
Contul este procedeul de urmărire a stării și mișcării, sub forma creșterii
sau reducerii, fiecărui element bilanțier, dar și veniturilor și cheltuielilor.
Analiza contabilă este procedeul specific metodei contabilității, utilizat
pentru studierea operațiunilor economico-financiare în vederea reflectării lor
corecte în sistemul conturilor.
Balanța conturilor este procedeul de verificare a exactității înregistrărilor
în sistemul conturilor, care se bazează pe echilibrul fundamental DEBIT =
CREDIT.
Contul reprezintă instrumentul de bază al contabilității, care asigură
înregistrarea, calculul și controlul existentului și mișcării, sub forma creșterii
sau reducerii, fiecărui element de activ, datorii, capitaluri proprii, venituri și
cheltuieli.
Există mai multe forme de reprezentare a contului, însă cea mai simplă
reprezentare este sub forma literei T.
87
 soldul.
Pentru contabilitate, este foarte importantă cunoașterea regulilor de
funcționare ale conturilor cu funcție contabilă de activ și pasiv.
activ încep să funcționeze prin a se debita;
- se debitează cu creșterile sau majorările elementelor de
activ;
- se creditează cu reducerile sau micșorările elementelor de
activ;
activ prezintă sold final debitor sau sunt soldate (sold final
zero).
pasiv încep să funcționeze prin a se credita;
- se creditează cu creșterile sau majorările elementelor de
pasiv;
- se debitează cu reducerile sau micșorările elementelor de
pasiv;
pasiv prezintă sold final creditor sau sunt soldate (sold
final zero).
7.8.Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Definiți contul.
2. Care este structura contului?
3. Care sunt regulile de funcționare a conturilor de activ? Dar regulile de
funcționare a conturilor de pasiv?
4. Care sunt principalele conturi bifuncționale?
5. Care este ecuația contului?
6. Cum sunt clasificate conturile?
7. Definiți conturile sintetice și conturile analitice.
8. Care este structura Planului de Conturi General?
9. Se cunosc următoarele informații referitoare la stocul de materii prime al
88
societății comerciale Z S.R.L.:
- la 01.01.2015 valoarea materiilor prime aflate în stocul societății a
fost de 100.000 lei;
- pe 10.01.2015 societatea a cumpărat materii prime în valoare de
40.000 lei;
- pe 22.01.2015 societatea a consumat materii prime în valoare de
70.000 lei;
- pe 26.01.2015 societatea a achiziționat materii prime în valoare de
10.000 lei.
Deschideți fișa contului 301 Materii prime, înregistrați informațiile de mai
sus și determinați soldul final al acestui cont la 31.01.2015.
89
Unitatea de învăţare 8. Analiza contabilă.Dubla înregistrare și
corespondența conturilor
Cuprins
8.1. Introducere ...................................................................................................................
8.3. Etapele analizei contabile. Formula contabilă.........................................................
8.4. Rezumat........................................................................................................................
8.1. Introducere
Prin conținutul acestei unități de învățare, vom studia elementele
definitorii ale analizei contabile, care reprezintă un alt procedeu specific metodei
contabilității, cu ajutorul căruia se instrumentează în contabilitate tranzacțiile
care se derulează la nivelul companiilor. Practic, fiecare operațiune economico-
financiară trece prin filtrul analizei contabile și este înregistrată în contabilitate
prin formula contabilă, care reprezintă scopul analizei contabile. Prin urmare,
prin conținutul acestei unități de învățare, vom studia etapele analizei contabile și
întocmirea formulelor contabile, simple și compuse.

- definească principiul dublei înregistrări;
- identifice etapele analizei contabile;
- realizeze analiza contabilă a unor operațiuni economico-financiare;
- întocmească formule contabile simple și compuse, care reprezintă
fundamentul practicii contabile;
- întocmească formule contabile de înregistrare, dar și formule
contabile de stornare.
90
8.3.Etapele analizei contabile. Formula contabilă
La baza utilizării conturilor se află principiul dublei înregistrări, conform căruia orice
tranzacție sau operațiune economico-financiară se înregistrează concomitent în debitul unui
cont și în creditul altui cont pentru aceeași valoare.
Consecința directă a dublei înregistrări este echilibrul debitului cu creditul la nivelul
sistemului de conturi.
Conturile în care se înregistrează aceeași operațiune economico-financiară sunt
denumite conturi corespondente, iar legătura dintre conturi este denumită corespondența
conturilor.
Analiza contabilă a tranzacțiilor, care se derulează la nivelul entității, este un
procedeu specific metodei contabilității, care are ca obiectiv înregistrarea corectă a
operațiunilor economico-financiare în sistemul conturilor.
Realizarea analizei contabile presupune parcurgerea următoarelor etape:
a) stabilirea naturii operațiunii economico-financiare (explicația) - presupune
stabilirea conținutului tranzacției care trebuie înregistrată în contabilitate;
b) identificarea elementelor bilanțiere, a veniturilor sau cheltuielilor care se află
sub incidența tranzacției și sensul modificării acestora (cel puțin două elemente
conform principiului dublei înregistrări);
c) stabilirea conturilor corespondente și aplicarea regulilor de funcționare a
conturilor;
d) formula contabilă, ca o concluzie exprimată cu ajutorul procedeelor
contabilității, care prezintă operațiunea analizată din punct de vedere contabil.
Prin urmare, scopul analizei contabile este redactarea formulei contabile, pe baza
căreia se înregistrează tranzacțiile în contabilitate.
Formula contabilă exprimă modificările pe care le determină fiecare tranzacție, pe
baza dublei înregistrări, sub formă de egalitate valorică și cuprinde următoarele elemente:
 conturile corespondente, respectiv denumirea contului care se debitează și
denumirea contului care se creditează;
 semnul „ = ” care se înscrie în centrul formulei contabile;
 semnul „ %”, care se citește „următoarele”, este utilizat atunci când în
formula contabilă intră în corespondență mai mult de două conturi;
 sumele atașate fiecărui cont.
91
În formula contabilă, contul (conturile) care se debitează se înscriu în stânga semnului
„ = ”, iar contul (conturile) care se creditează se așează în dreapta semnului „ = ”.
Dacă formula contabilă se completează cu data operațiunii economico-financiare și cu
documentul justificativ devine articol contabil.
În funcție de numărul conturilor corespondente care compun formula contabilă, există:
 formule contabile simple;
 formule contabile compuse.
În cazul formulelor contabile simple, există un singur cont care se debitează și un
singur cont care se creditează, iar modelul de redactare este următorul:
Suma Cont debitor = Cont creditor Suma
Exemplu
Societatea comercială Z S.A. a achiziționat de la societatea Y S.R.L. pe
09.05.N mărfuri în valoare de 5.000 lei, conform facturii nr. 058762, cu
scadența pe 30.05.N.
Analiza contabilă a acestei operațiuni economico-financiare presupune
următoarele etape:
a) natura operației: se cumpără mărfuri cu plata ulterioară
b) identificarea a cel puțin două elemente care se modifică în urma
tranzacției, ca efect al principiului dublei înregistrări:
- crește stocul de mărfuri A (+)
- crește datoria entității față de furnizor P (+)
c) stabilirea conturilor corespondente și aplicarea regulilor de
funcționare a conturilor:
371 Mărfuri A (+) → D
401 Furnizori P (+) → C
d) formula contabilă, în acest caz este simplă, pentru că sunt
implicate numai două conturi corespondente:
5.000 371 Mărfuri = 401 Furnizori 5.000
Dacă acestă formulă contabilă este completată cu data operațiunii economico-

financiare și cu detalii în legătură cu documentul justificativ, devine articol contabil, astfel:
92
09.05.N
factura nr. 058762
Suma înscrisă în formula contabilă este preluată ulterior în fișele celor două conturi
corespondente, după cum urmează:
D 371 Mărfuri C
1) 09.05.
5.000
Conturi corespondente
D 401 Furnizori C
1) 09.05.
5.000
Să ne reamintim...
Analiza contabilă a tranzacțiilor este un procedeu specific metodei
contabilității, care are ca obiectiv înregistrarea corectă a operațiunilor
economico-financiare în sistemul conturilor.
a) stabilirea naturii operațiunii economico-financiare (explicația);
b) identificarea elementelor bilanțiere, a veniturilor sau cheltuielilor
care se află sub incidența tranzacției și sensul modificării acestora
(cel puțin două elemente conform principiului dublei înregistrări);
funcționare a conturilor;
d) formula contabilă, ca o concluzie exprimată cu ajutorul
procedeelor contabilității, care prezintă operațiunea analizată din
punct de vedere contabil.
Prin urmare, scopul analizei contabile este redactarea formulei contabile,
pe baza căreia se înregistrează tranzacțiile în contabilitate.
În cazul formulei contabile compuse, tranzacția generează modificări asupra a cel

puțin trei conturi, după cum urmează:
 două sau mai multe conturi care se debitează și un singur cont care se
creditează determină formula contabilă compusă care trebuie redactată astfel:
93
Suma % = Cont creditor Suma
Valoarea 1 Cont debitor 1
Valoarea 2 Cont debitor 2
• •
• •
• •
 un singur cont care se debitează și două sau mai multe conturi care se
creditează determină formula contabilă compusă care trebuie redactată astfel:
Suma Cont debitor = % Suma
Cont creditor 1 Valoarea 1
Cont creditor 2 Valoarea 2
• •
• •
• •
Exemplu
Societatea X a cumpărat de la S.C. Z materii prime în valoare de 2.000 lei
și materiale consumabile în valoare de 3.000 lei, conform facturii nr. 10283.
Analiza contabilă a tranzacției de mai sus determină următoarele etape:
a) natura operației: se cumpără materii prime și materiale
consumabile
- crește stocul de materii prime A (+)
- crește stocul de materiale consumabile A (+)
funcționare a conturilor:
301 Materii prime A (+) → D
302 Materiale consumabile A (+) → D
d) formula contabilă - în acest caz este compusă, pentru că sunt
implicate mai mult de două conturi corespondente:
94
5.000 % = 401 5.000
Furnizori
2.000 301 Materii prime
3.000 302 Materiale
consumabile
Această formulă contabilă generează înregistrarea sistematică în fișele celor trei

conturi corespondente implicate în tranzacția de mai sus, astfel:
D 301 Materii prime C D 302 Materiale consumabileC D 401 Furnizori C
1) 2.000 1) 3.000 1) 5.000
O formulă contabilă compusă poate fi despărțită în formule contabile simple. Prin

urmare, formula contabilă compusă din exemplul anterior poate fi redactată sub forma a
două formule contabile simple, astfel:
2.000 301 Materii = 401 2.000

prime Furnizori
și
3.000 302 Materiale = 401 3.000

consumabile Furnizori
1. Care sunt etapele analizei contabile?

2. Care este scopul analizei contabile?
3. Care sunt elementele formulei contabile?
4. Cum se întocmește formula contabilă simplă? Dar formula contabilă
compusă?
Formula contabilă care cuprinde două sau mai multe conturi debitoare și două sau mai
multe conturi creditoare este denumită formulă contabilă mixtă sau recapitulativă și se
redactează astfel:
Suma % = % Suma
Valoarea 1 Cont debitor 1 Cont creditor1 Valoarea 1
Valoarea 2 Cont debitor 2 Cont creditor2 Valoarea 2
• • • •
• • • •
• • • •
95
Formulele contabile se întocmesc pe măsura producerii tranzacțiilor și se consemnează
cronologic într-un registru contabil obligatoriu denumit Registrul Jurnal. Pe baza
înregistrărilor cronologice efectuate în Registrul Jurnal, se realizează înregistrarea
sistematică prin utilizarea fișelor de cont, care formează Registrul Cartea Mare.
După scopul lor, formulele contabile pot fi:
 formule contabile de înregistrare;
 formule contabile de stornare.
Formulele contabile de înregistrare conțin cifre scrise în negru sau cifre scrise în roșu.
Cifrele scrise în negru se adaugă în conturi la sumele precedente, iar sumele scrise în roșu se
scad din sumele înregistrate anterior.
Formulele contabile de stornare au rolul de a corecta erorile de înregistrare.
Stornarea se poate realiza în negru sau în roșu.
Stornarea în negru presupune anularea formulei contabile, care a fost redactată greșit,
prin inversarea acesteia, cu sumele scrise în negru, iar după anulare se întocmește formula
contabilă corectă. Dezavantajul stornării în negru are legătură cu denaturarea rulajelor
conturilor.
Exemplu
O societate comercială a cumpărat mărfuri în valoare de 5.000 lei conform
facturii. În mod eronat, în contabilitate, în locul contul 371 Mărfuri s-a utilizat
contul 345 Produse finite, fiind realizată analiza contabilă, astfel:
a) natura operației: se cumpără mărfuri
- crește stocul de produse finite A (+)
c) stabilirea conturilor corespondente și aplicarea regulilor de funcționare
ale conturilor:
345 Produse finite A (+) → D
d) formula contabilă, redactată eronat, se prezintă astfel:
5.000 345 Produse finite = 401 Furnizori 5.000
Stornarea în negru presupune anularea formulei contabile redactată eronat
96
prin inversarea conturilor corespondente, astfel:
5.000 401 Furnizori = 345 Produse finite 5.000
Procedând astfel, formula contabilă redactată eronat a fost anulată.

Ulterior, se va scrie formula contabilă corectă pentru operațiunea de cumpărare
de mărfuri:
Stornarea în roșu presupune anularea formulei contabile redactată eronat prin

rescriere însă cu sumele în roșu (aceeași semnificație are și o sumă scrisă în negru, însă
încadrată într-un chenar). După anularea formulei contabile redactată eronat se va scrie
formula contabilă corectă, cu cifrele în negru. Procedând astfel, rulajele conturilor nu se
denaturează.
Reluând exemplul anterior, reamintim faptul că, în contabilitate s-a înregistrat eronat
operațiunea de cumpărare de mărfuri, fiind redactată formula contabilă:
5.000 345 Produse finite = 401 Furnizori 5.000
Pentru a corecta formula contabilă redactată eronat, prin stornare în roșu, se rescrie
formula contabilă, însă cu suma în roșu (sau în negru, dar cifra este încadrată într-un
chenar), după cum urmează:
5.000 345 Produse finite = 401 Furnizori 5.000 sau
sau 5.000 5.000
Procedând astfel, formula contabilă redactată eronat a fost anulată. Ulterior, se scrie
formula contabilă corectă pentru operațiunea de cumpărare de mărfuri, care implică
utilizarea contului 371 Mărfuri, în niciun caz contul 345 Produse finite, astfel:
Menționăm faptul că, indiferent de varianta de stornare utilizată, în negru sau în roșu,
conturile prezintă același sold final.
8.4. Rezumat
Analiza contabilă a tranzacțiilor este un procedeu specific metodei
contabilității, care are ca obiectiv înregistrarea corectă a operațiunilor
economico-financiare în sistemul conturilor.
97
a) stabilirea naturii operațiunii economico-financiare (explicația);
b) identificarea elementelor bilanțiere, a veniturilor sau cheltuielilor
care se află sub incidența tranzacției și sensul modificării acestora;
funcționare a conturilor;
d) formula contabilă.
Prin urmare, scopul analizei contabile este redactarea formulei contabile,
pe baza căreia se înregistrează tranzacțiile în contabilitate.
Formula contabilă exprimă modificările pe care le determină fiecare
tranzacție, pe baza dublei înregistrări, sub formă de egalitate valorică și
cuprinde următoarele elemente:
 conturile corespondente, respectiv denumirea contului care se
debitează și denumirea contului care se creditează;
 semnul „ = ” care se înscrie în centrul formulei contabile;
 semnul „ %”, care se citește „următoarele”, este utilizat atunci
când în formula contabilă intră în corespondență mai mult de două
conturi;
 sumele atașate fiecărui cont.
În formula contabilă, contul (conturile) care se debitează se înscriu în
stânga semnului „ = ”, iar contul (conturile) care se creditează se așează în
dreapta semnului „ = ”.
În funcție de numărul conturilor corespondente care compun formula
contabilă, există:
 formule contabile simple;
 formule contabile compuse.
După scopul lor, formulele contabile pot fi:
 formule contabile de înregistrare;
 formule contabile de stornare.
Formulele contabile de înregistrare conțin cifre scrise în negru sau cifre
scrise în roșu. Cifrele scrise în negru se adaugă în conturi la sumele precedente,
iar sumele scrise în roșu se scad din sumele înregistrate anterior.
Formulele contabile de stornare au rolul de a corecta erorile de
98
înregistrare. Stornarea se poate realiza în negru sau în roșu.

1. Care sunt etapele analizei contabile?
2. Care sunt elementele formulei contabile?
3. Efectuați analiza contabilă a operațiunii economice:
pe 14.03.N, compania A a cumpărat de la compania B
materiale de natura obiectelor de inventar în valoare
de 3.800 lei, conform facturii nr. 005468, cu plata la
data de 20.03.N.
99
Unitatea de învăţare 9. Succesiunea lucrărilor în contabilitate.
Balanța de verificare
Cuprins
9.1. Introducere ...................................................................................................................
9.3. Documentele financiar-contabile de bază ..................................................................
9.4. Înregistrarea cronologică și sistematică a tranzacțiilor..........................................
9.5. Balanța de verificare ................................................................................................
9.6. Rezumat........................................................................................................................
9.1. Introducere
Conform Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, orice tranzacție
care se derulează într-o companie poate fi înregistrată în contabilitate numai dacă
este însoțită de un document financiar-contabil, care justifică faptul că, acea
tranzacție s-a desfășurat în realitate, la locul și în condițiile specificate în
conținutul acelui document. Prin urmare, succesiunea lucrărilor în contabilitate
pornește de la preluarea și prelucrarea datelor înscrise în documentele financiar-
contabile. Metoda de lucru în contabilitate se fundamentează pe înregistrarea
cronologică și sistematică a tranzacțiilor cu ajutorul registrelor contabile
obligatorii.
Prin conținutul acestei unități de învățare, vom prezenta, pe scurt, rolul și
conținutul principalelor documente financiar-contabile și al registrelor de
contabilitate obligatorii, care asigură instrumentarea contabilă a tranzacțiilor.
Mai mult, vom aprofunda maniera de desfășurare a lucrărilor în contabilitate și
vom studia rolul, conținutul și importanța balanței de verificare, care reprezintă
un alt procedeu specific metodei contabilității.

- descrie rolul și conținutul documentelor financiar-contabile, care stau
la baza înregistrării principalelor tranzacții în contabilitate;
100
- identifice și să descrie registrele de contabilitate obligatorii;
- prezinte succesiunea lucrărilor în contabilitate;
- descrie rolul, conținutul și importanța balanței de verificare;
- întocmească documentul balanța de verificare.
9.3. Documentele financiar-contabile de bază

Este important de reținut faptul că, orice operațiune economico-financiară este
înregistrată în contabilitate pe baza documentelor justificative. Mai mult, documentele
utilizate în contabilitate pot fi tipizate și netipizate.
Formularele tipizate sunt acele documente și registre pentru care conținutul, forma și
formatul sunt prestabilite și imprimate. Pentru exemplificare, amintim: Jurnalul de
cumpărări, Jurnalul de vânzări, factura, chitanța, Registrul de casă, ordinul de plată etc.
Formularele netipizate reprezintă documente pentru care conținutul, forma și formatul
nu sunt prestabilite și imprimate, iar utilizarea lor este lăsată la latitudinea entității.
Exemple: rapoarte de producție, rapoarte între departamente, procese verbale etc.
În funcție de modul de întocmire și de rolul pe care îl au în cadrul sistemului
informațional, documentele contabile pot fi:
- documente de bază (justificative);
- registre de contabilitate;
- documente contabile de sinteză și raportare (situații financiare).
Conform legii, tranzacțiile derulate de entități se consemnează, în momentul efectuării
lor, în documentele justificative, care probează legal operațiunea economică.
Documentele justificative utilizate cel mai frecvent în activitatea entității sunt:
 factura;
 avizul de însoțire a mărfii;
 nota de recepție și constatare de diferențe;
 chitanța;
 ordinul de plată;
 extrasul de cont;
 bonul de consum;
101
 bonul de predare-transfer-restituire;
 nota de contabilitate.
Factura este documentul în baza căruia se realizează decontarea bunurilor livrate, a
lucrărilor executate și a serviciilor prestate. Acest document este folosit pentru înregistrarea
tranzacțiilor atât în contabilitatea furnizorului (vânzătorului), cât și în contabilitatea
clientului (cumpărătorului). Se întocmește de către furnizor, în trei exemplare, în momentul
livrării bunurilor sau prestării serviciilor pe baza avizului de însoțire, a dispoziției de livrare
sau a altor documente care atestă executarea lucrărilor. Este important de reținut faptul că,
un exemplar al facturii revine cumpărătorului, iar celelalte două exemplare râmân la
furnizor (emitent).
Avizul de însoțire a mărfii servește ca document pentru eliberarea bunurilor din
magazie destinate vânzării, trimise spre prelucrare la terți, în custodie sau păstrare, pentru
scăderea din gestiunea furnizorului, pentru întocmirea facturii, ca document de însoțire în
timpul transportului sau ca document de recepție, în contabilitatea cumpărătorului, în cazul
particular în care nu s-a primit factura de la furnizor.
Nota de recepție și constatare de diferențe se utilizează ca document pentru recepția
bunurilor cumpărate și se întocmește, de regulă, în două exemplare: un exemplar rămâne la
magazie pentru încărcarea în gestiune a bunurilor, iar celălalt exemplar se regăsește la
departamentul contabilitate.
Chitanța se utilizează ca document justificativ pentru depunerea unei sume în numerar
la casieria entității și pentru înregistrarea în Registrul de casă și în contabilitate. Acest
document se întocmește în două exemplare cu ocazia încasărilor în numerar, originalul
rămâne la plătitor, iar copia se păstrează în chitanțierul entității.
Ordinul de plată este documentul pe care emitentul (plătitorul) îl depune la banca la
care are deschis contul curent, dându-i dispoziție acesteia să plătească unui terț o sumă de
bani prin transfer bancar. Acest document se întocmește în trei exemplare, astfel: un
exemplar rămâne la bancă, altul la beneficiarul sumei și un exemplar la plătitor.
Extrasul de cont este documentul care atestă tranzacțiile (încasări sau plăți) cu
disponibilități bănești, realizate prin contul curent de la bancă.
Bonul de consum este documentul care se întocmește odată cu eliberarea din magazie
a materiilor prime și materialelor destinate consumului. Se întocmește în două exemplare:
unul se păstrează la magazia care a eliberat materialele, iar celălalt exemplar se păstrează la
departamentul contabilitate.
102
Bonul de predare-transfer-restituire este documentul prin care se urmărește obținerea
și mișcarea stocurilor fabricate (produse finite, semifabricate, produse reziduale etc.)
Nota de contabilitate este documentul justificativ de înregistrare în contabilitate a
operațiunilor care nu au la bază documente justificative și se întocmește într-un singur
exemplar la departamentul financiar-contabil.
După completare, documentele justificative sunt prelucrate și înregistrate în
contabilitate.
9.4. Înregistrarea cronologică și sistematică a tranzacțiilor

Conform O.M.F.P. nr. 2634/2015 privind documentele financiar-contabile, registrele
de contabilitate obligatorii sunt:
 Registrul Jurnal;
 Registrul Cartea-Mare;
 Registrul Inventar.
În practică, formulele contabile se înregistrează cronologic în Registrul Jurnal. Pe baza
Registrului Jurnal este efectuată înregistrarea sistematică a operațiunilor economico-
financiare în fișele de conturi. Totalitatea fișelor de conturi constituie Registrul Cartea-Mare.
În final, la sfârșitul perioadei, datele din Registrul Cartea-Mare sunt preluate în
documentul Balanța de verificare.
La S.C. Y S.A., la 01 ianuarie 2015, se cunosc următoarele informații:

- materii prime 10.000;
- clienți 25.000;
- conturi curente la bănci 10.000;
- capital social 30.000;
- furnizori 5.000;
- rezerve 10.000.
În luna ianuarie, societatea a realizat următoarele operațiuni economico-
financiare:
- pe 05.01. a cumpărat materii prime în valoare de 2.000 lei conform
facturii;
- pe 08.01. a achitat unui furnizor prin contul curent de la bancă suma
de 3.000 lei conform ordinului de plată;
- pe 10.01. a consumat materii prime în valoare de 11.000 lei conform
bonului de consum;
103
- pe 12.01. a încasat de la un client suma de 15.000 lei, astfel: 5.000 lei
prin casierie și 10.000 lei prin contul de la bancă;
- pe 15.01. a primit factura de la S.C. Electrica S.A. în valoare de 2.500
lei;
- pe 17.01. a prestat un serviciu unui client în valoare de 12.000 lei
conform facturii;
- pe 22.01. a încorporat în capitalul social o rezervă disponibilă în
valoare de 5.000 lei;
- pe 25.01. a obținut din procesul de producție produse finite la costul
de producție 20.000 lei conform bonului de predare-transfer-
restituire.
Efectuați analiza contabilă a tranzacțiilor de mai sus și realizați
înregistrarea sistematică
9.5. Balanța de verificare

Balanța de verificare este un instrument de sinteză a tuturor informațiilor reflectate în
sistemul conturilor la un moment dat (lună, trimestru, semestru, an).
Scopul sintezei este, pe de o parte, constatarea menținerii egalității fundamentale dintre
debitul și creditul conturilor, iar pe de altă parte, furnizarea unei viziuni generale asupra
tuturor conturilor, foarte utilă în etapa următoare, care vizează întocmirea de către
profesionistul contabil a situațiilor financiare anuale, reprezentate de: bilanț, contul de profit
și pierdere, situația modificărilor capitalului propriu, situația fluxurilor de trezorerie și
notele explicative.
Prin urmare, facem precizarea că, suportul informațional pentru redactarea situațiilor
financiare anuale, care reprezintă produsul final al contabilității financiare, este balanța de
verificare întocmită după inventarierea activelor, datoriilor și capitalurilor proprii.
Există mai multe criterii de clasificare a balanțelor de verificare, pe care le prezentăm
în continuare:
După tipul conturilor pentru care se întocmesc, balanțele de verificare pot fi:
 balanțe de verificare ale conturilor sintetice;
 balanțe de verificare ale conturilor analitice.
După informațiile pe care le conțin, se pot întocmi;
 balanțe de verificare cu o singură egalitate;
 balanțe de verificare cu două serii de egalități;
104
 balanțe de verificare cu trei serii de egalități;
 balanțe de verificare cu patru serii de egalități.
Balanța de verificare cu o serie de egalități cuprinde: simbolul conturilor, denumirea
conturilor, iar seria de egalități se referă la indicatorii total sume debitoare (TSD) și total
sume creditoare (TSC). În acest document trebuie verificată egalitatea ∑ TSD = ∑ TSC.
Balanța de verificare cu două serii de egalități cuprinde: simbolul conturilor,
denumirea conturilor, iar seriile de egalități se referă la indicatorii total sume debitoare
(TSD) și total sume creditoare (TSC), respectiv soldul final debitor (SFD)și soldul final
creditor (SFC). Prin acest document, profesionistul contabil verifică echilibrele:
∑ TSD = ∑ TSC și
∑ SFD = ∑ SFC.
Balanța de verificare cu trei serii de egalități cuprinde simbolul conturilor, denumirea
conturilor, iar seriile de egalități se referă la indicatorii: solduri inițiale debitoare (SID) și
solduri inițiale creditoare (SIC), rulaje debitoare (RD) și rulaje creditoare (RD), respectiv
soldul final debitor (SFD)și soldul final creditor (SFC). Prin acest document, profesionistul
contabil verifică echilibrele:
∑ SID = ∑ SIC;
∑ RD = ∑ RC;
∑ SFD = ∑ SFC.
Cel mai frecvent, în practică, se întocmește cea mai complexă variantă a balanței de
verificare, respectiv balanța de verificare cu patru serii de egalități. Acest document
cuprinde următoarele informații: simbolul conturilor, denumirea conturilor, iar seriile de
egalități se referă la indicatorii: solduri inițiale debitoare (SID) și solduri inițiale creditoare
(SIC), rulaje debitoare (RD) și rulaje creditoare (RD), total sume debitoare (TSD) și total
sume creditoare (TSC), respectiv soldul final debitor (SFD) și soldul final creditor (SFC).
Prin conținutul acestui document, profesionistul contabil verifică echilibrele:
∑ SID = ∑ SIC;
∑ RD = ∑ RC;
∑ TSD = ∑ TSC;
∑ SFD = ∑ SFC.
Modelul balanței de verificare cu patru serii de egalități este următorul:
105
BALANȚA DE VERIFICARE
întocmită la data........................
Simbol Denumire Solduri inițiale Rulaje Total sume Solduri finale
Cont cont
Debitoa Credito Debito Credito Debitoa Creditoa Debitoa Creditoa
re are are are re re re re
Total ∑ SID ∑ SIC ∑ RD ∑ RC ∑ TSD ∑ TSC ∑ SFD ∑ SFC
În cazul unui dezechilibru la nivelul totalului sumelor, care trebuie verificat pentru
fiecare serie de egalități, se constată erori, care pot fi: de înregistrare, de calcul sau de
transfer de sume dintr-un registru contabil în altul.
Plecând de la exercițiul precedent, întocmiți balanța de verificare cu patru serii

de egalități la S.C. Y S.A. la data de 31 ianuarie 2015.
9.6. Rezumat
Conform legii, orice operațiune economico-financiară este înregistrată în
contabilitate pe baza documentelor justificative. Documentele justificative utilizate
cel mai frecvent în activitatea entității sunt:
 factura;
 avizul de însoțire a mărfii;
 nota de recepție și constatare de diferențe;
 chitanța;
 ordinul de plată;
 extrasul de cont;
 bonul de consum;
 bonul de predare-transfer-restituire;
106
 nota de contabilitate.
Conform O.M.F.P. nr. 2634/2015 privind documentele financiar-contabile,
registrele de contabilitate obligatorii sunt:
 Registrul Jurnal;
 Registrul Cartea-Mare;
 Registrul Inventar.
În practică, formulele contabile se înregistrează cronologic în Registrul
Jurnal. Pe baza Registrului Jurnal este efectuată înregistrarea sistematică a
operațiunilor economico-financiare în fișele de conturi. Totalitatea fișelor de
conturi constituie Registrul Cartea-Mare.
În final, la sfârșitul perioadei, datele din Registrul Cartea-Mare sunt preluate
în documentul Balanța de verificare. Balanța de verificare este un instrument de
sinteză a tuturor informațiilor reflectate în sistemul conturilor la un moment dat
(lună, trimestru, semestru, an).
După tipul conturilor pentru care se întocmesc, balanțele de verificare pot fi:
 balanțe de verificare ale conturilor sintetice;
 balanțe de verificare ale conturilor analitice.
După informațiile pe care le conțin, se pot întocmi;
 balanțe de verificare cu o singură egalitate;
 balanțe de verificare cu două serii de egalități;
 balanțe de verificare cu trei serii de egalități;
 balanțe de verificare cu patru serii de egalități.

1. Care sunt documentele justificative cel mai frecvent utilizate în
activitatea entităților?
2. Care sunt registrele de contabilitate obligatorii?
3. Care este rolul Registrului-Jurnal? Dar rolul Registrului
Cartea-Mare?
4. Ce reprezintă balanța de verificare?
5. Care sunt criteriile de clasificare a balanțelor de verificare?
107
Bibliografie
1. Bojian, O., Bazele contabilității, Ed. Economică, București, 2003

2. Bojian, O., Ioanăș, C., Popescu, A., Precup (Lapteș) R., Bazele contabilității –
Caiet de lucrări practice, Ed. ASE, București, 2003
3. Calu, D.A., Istorie și dezvoltare privind contabilitatea din România, Ed.
Economică, București, 2005
4. Caraiani, C., Dumitrana, M., (coordonatori), Bazele contabilității, ed. a III-a,
Ed. Universitară, București, 2008
5. Caraiani, C., Dumitrana, M., (coordonatori), Bazele contabilității. Aplicații și
studii de caz, Ed. Universitară, București, 2008
6. Lapteș, R., Istorie, prezent și perspectivă privind situațiile financiare ale
întreprinderii în România, teză de doctorat, ASE București, 2007
7. Ristea, M., (coordonator), Contabilitate financiară, ed. a II-a, Ed. Universitară,
București, 2005
8. Ristea, M., (coordonator), Contabilitatea financiară a întreprinderii, ed. a II-a,
Ed. Universitară, București, 2005
9. Weygandt, J., Kimmel, P.D., Kieso, D.E., Financial Accounting, 9th Edition,
Wiley, USA, 2014
10. Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările
ulterioare
11. O.M.F.P. nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind
situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale
consolidate
12. O.M.F.P. nr. 2634/2015 privind documentele financiar-contabile
13. O.M.F.P. nr. 2861/2009 privind inventarierea activelor, datoriilor și
capitalurilor proprii
108

Curs Bazele Contabilitatii Id 2016 Final

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Bazele Contabilitatii Id 2016 Final

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

LAPTEȘ RAMONA

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV

SUPORT DE CURS PENTRU ÎNVĂȚÂMÂNTUL LA

Prin conţinutul şi structura sa, disciplina Bazele contabilității răspunde nevoii de a

Unitatea de învăţare 2. Conceptele fundamentale ale contabilității......................................14

Unitatea de învăţare 3. Recunoașterea și clasificarea activelor imobilizate..........................23

Unitatea de învăţare 4. Recunoașterea și clasificarea activelor circulante...........................36

Unitatea de învăţare 5. Definiția și structura datoriilor și capitalurilor proprii. Întocmirea

Unitatea de învăţare 6. Veniturile și cheltuielile. Întocmirea documentului contul de profit

Unitatea de învăţare 7. Analiza și înregistrarea tranzacțiilor și evenimentelor. Contul –

Unitatea de învăţare 8. Analiza contabilă. Dubla înregistrare și corespondența

Unitatea de învăţare 9. Succesiunea lucrărilor în contabilitate.

1.2. Competenţele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3 ore.

1.3. Repere privind evoluția contabilității

1. Când a apărut contabilitatea?

1.4. Rolul contabilității

1.6. Test de evaluare a cunoştinţelor

2.2. Competenţele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare este de 3 ore.

2.3. Delimitări privind conceptele contabilității care descriu poziția financiară a

Recunoașteți natura contabilă a următoarelor elemente, care se regăsesc la

1. Care sunt conceptele fundamentale ale contabilității?

2.4. Definirea conceptelor care descriu performanța financiară a entității

1. Care sunt conceptele contabilității care descriu performanțele financiare

2.6. Test de evaluare a cunoştinţelor

Unitatea de învăţare 3. Recunoașterea și clasificarea activelor

3.2. Competenţele unităţii de învăţare

3.3. Definiția și clasificarea imobilizărilor necorporale

1. Definiți activele imobilizate.

3.4. Definiția și clasificarea imobilizărilor corporale

1. Definiți imobilizările corporale.

3.5. Definiția și structura imobilizărilor financiare

3.7. Test de evaluare a cunoştinţelor

2. O societate comercială prezintă la 31.12.2015 următoarele informații:

TOTAL ACTIVE IMOBILIZATE (1+2+3)

4.2. Competenţele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare este de 3 ore.

4.3. Definiția și clasificarea stocurilor

1. Definiți activele circulante.

4.4. Definiția și structura creanțelor

4.5. Definiția și structura investițiilor pe termen scurt

1. Definiți investițiile pe termen scurt.

Notă: Potrivit reglementărilor contabile din România, în categoria activelor sunt

4.8. Test de evaluare a cunoştinţelor

Denumire element Clasificare

Denumire element Suma la

3. Investiții pe termen scurt

4. Casa și conturi la bănci

TOTAL ACTIVE CIRCULANTE (1+2+3+4)

5.2. Competenţele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare este de 3 ore.

5.3. Definiția și clasificarea datoriilor

5.4. Definiția și structura provizioanelor

5.5. Definiția și structura veniturilor în avans

1. Definiți datoriile și prezentați structura acestora.

5.6. Definiția și structura capitalurilor proprii

Recunoașteți natura contabilă a următoarelor elemente, care se regăsesc

5.7. Întocmirea documentului bilanț – instrument de măsurare a poziției financiare

Pentru întocmirea documentului bilanț recomandăm, într-o primă etapă,

Denumire element Clasificare

După recunoașterea naturii contabile a fiecărui element, se va completa

C. CHELTUIELI ÎN AVANS 1.000

Până la acest nivel al cursului, am aprofundat structurile care descriu