METABOLISM ŞI ENERGETICĂ

CELULARĂ

Cod BLR2601, 5 credite, 2 ore c., 2 ore s.

Prof. Horia BANCIU
 Metabolism energetic – organizarea cursului
1. Introducere: metabolismul general.
2. Produşii respiraţiei (ATP, NAD(P)H, FADH2)
3. Termodinamica reactiilor (bio)chimice
4. Caile catabolice ale glucidelor
5. Caile catabolice ale lipidelor si proteinelor
6. Metabolismul intermediar
7. Conservarea energiei in mitocondrii
8. Lantul transportor de electroni şi fosforilarea oxidativa
in mitocondrii.
9. Producerea de energie la procariote
10. Producerea de energie în cloroplaste.
 Bibliografie

OBLIGATORIE:
1. Lehninger A.L, Biochimie, Ed. Tehnică, Bucureşti. Vol. I,
1975.
2. Petrescu I., Biochimie, vol. II., Presa Univ. Clujeană, Cluj-
Napoca, 1998.
3. Tarba, C., Biomembrane, transport şi energetică celulară,
Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1996.
• Toate cartile se găsesc în bibliotecile facultăţii
OPTIONALA:
• Nicholls D.G., Ferguson S.J., Bioenergetics 3. Academic Press, Amsterdam,
2002.
 Evaluare
Seminar (30% din nota finala)
• Sustinerea orală (în format powerpoint) a unei prezentari pe o tema conexă
conținutului cursului,
• Prezentarea va fi susținută timp de 10 minute, va avea maxim 8 slide-uri și tema
abordată va fi documentată din cel puțin 2 referințe bibliografice actuale (din
2012 până în prezent).

Examen scris (70% din nota finală)

• Test combinat cu 12 subiecte (întrebări cu mai multe variante corecte de răspuns,
asocieri, cuvinte-cheie, un subiect tip eseu)
 Competențe
• Dezvoltarea capacităţii de a explica integrat modul de organizare
şi funcţionare a principalelor căi ale catabolismului celular
• Explicarea implicaţiilor fiziologice şi patologice ale funcţionării
catabolismului la nivel celular
• Explicarea principalelor caracteristici ale metabolismul
intermediar şi a conservării de energie în sistemele vii
• Abilitatea de documentare din literatura de specialitate, de
sinteză și analiză a informațiilor, de formulare a unor concluzii
pertinente, de utilizare și comunicare în limbaj de specialitate.
 Curs 1.
Aspecte generale ale metabolismului.
Procese catabolice si anabolice.
• Procese catabolice, procese anabolice
• Principii de organizare a căilor metabolice
• Utilizarea energiei în celulă
• Reacțiile redox în sistemele vii
• Sursele de energie în sistemele vii

Cuvinte-cheie: anabolism, catabolism, reacții redox, surse de energie

Metabolism
= totalitatea transformărilor materiei şi energiei dintr-
un organism viu.

= ansamblul proceselor complexe de biosinteză (de asimilaţie

sau “anabolism”) şi de degradare (de dezasimilaţie sau
“catabolism”) pe care le suferă substanţele în organism.

Rol: contribuie la ciclul permanent al schimburilor dintre

celula vie şi mediul ambiant şi care au ca rezultat menţinerea
integritatii structurale si functionale a celulei, mentinerea
vieţii.
Caracteristicile proceselor metabolice celulare

Celula vie se află într-un permanent echilibru dinamic; ea este un

sistem deschis ce face continuu schimb de masă şi energie cu mediul
ambiant;
Procesele metabolice din celula vie sunt catalizate de
biocatalizatori specifici care poartă numele de enzime şi sunt
reglate biocibernetic;
Metabolismul celular se desfăşoară în spaţii subcelulare diferite (citosol,
organite celulare), separate de membranele organitelor (membranele
celulare);
Schimburile dintre compartimente sau dintre celulă şi mediul
înconjurător sunt condiţionate de fenomene de transport prin
membrană;
Transformările metabolice din celulă decurg treptat, printr-un şir de
reacţii enzimatice ce alcătuiesc lanţuri metabolice;
Procesele metabolice - în două tipuri principale: catabolice şi
anabolice.
Cele două procese contrarii sunt independente şi simultane.
Procese catabolice
Procese de degradare, în care Moleculele organice de
Biosinteza de compusi chimici
care intra in constituita
moleculele organice complexe, origine exogenă (din hrana) componentelor celulare
de origine exogenă, sunt
scindate în constituenţi simpli,
reacţiile dominante fiind de tip
oxidativ.
Se caracterizează prin
transformarea si conservarea
energiei din structura
Forme de
energie

compuşilor biochimici exogeni, Procese utila

Procese
sub forma moleculei de ATP. catabolice anabolice
Prin catabolism se eliberează
Pierdere
sub forma

energie ce va fi încorporată sub de

caldura

formă de legături macroergice

în molecula de ATP.

CATABOLISM = Procese metabolice în care, pornind de

la precursori complecsi, se ajunge la compusi simpli +
energie
 Procese anabolice
Procese biosintetice în care, Moleculele organice de
Biosinteza de compusi chimici
care intra in constituita
pornind de la precursori simpli, origine exogenă (din hrana) componentelor celulare
se ajunge la compuşi cu un înalt
grad de organizare şi
complexitate, reacţiile
dominante fiind de tip
reducător.
Procesele anabolice decurg cu
scăderea entropiei şi cu consum Forme de
energie

de energie ce este furnizată de Procese utila

Procese
ATP. catabolice anabolice
Căile anabolice nu reprezintă o Pierdere
sub forma

simplă inversare a căilor de

caldura
catabolice.

ANABOLISM = Procese metabolice în care, pornind de la

precursori simpli + energie, se ajunge la compusi
complecsi
 Catabolism Anabolism

• Cine dirijează predominanța uneia sau alteia dintre căi:

• Raportul ATP / ADP = “potenţialul de ATP”.
• Raportul NAD(P)+/ NAD(P)H+H+ = potenţialul redox
Principii fundamentale de organizare a unei căi
metabolice
Principiul nereversibilităţii căilor metabolice - permite posibilitatea
desfăşurării simultane şi independente a căilor anabolice şi a celor
catabolice.

Principiul secvenţializării reacţiilor metabolice - asigură

posibilitatea unei reglări mai eficiente a întregului flux metabolic
prin intervenţii la diferite nivele.

Principiul intermediarului comun - asigură interconexiunea

diferitelor căi metabolice, stabilind posibilitatea realizării diferitelor
interrelaţii metabolice.

Principiul reglării independente - asigură posibilitatea coordonării

diferitelor reacţii anabolice şi catabolice în vederea integrării lor
comune în metabolismul de ansamblu al celulei vii.
 Echilibre dinamice şi stări staţionare
Sistem = o porţiune limitată din materie, separată de restul universului prin limite
reale sau mentale.
Sisteme izolate,
Sisteme închise,
Sisteme deschise.
• Un sistem chimic aflat în echilibru (ΔGo = 0) nu necesită energie pentru
menţinerea sa şi nici nu poate fi forţat să elibereze energie. Pentru ca un sistem
chimic să poată genera energie, el nu trebuie să se afle în echilibru, ci să tindă
spre aceasta.
• Prin starea de echilibru dinamic (“steady state”) se înţelege o stare staţionară, în
care substanţele chimice sunt încorporate în mod constant, odată cu îndepărtarea
continuă a produselor de reacţie.
• Celula vie se află, deci, într-o stare de echilibru dinamic: un sistem deschis in care
energia furnizată de reacţiile sale biochimice poate fi utilizată de catre celula vie
pentru efectuarea unui lucru mecanic, pentru eliberarea de energie electrică sau
radiantă (fenomene de bioluminiscenţă), energia sub formă de legături
macroergice, sub formă de căldură.
• Enzimele, catalizatori biologici, pot influenţa viteza de stabilire a unui echilibru
chimic, fără a putea influenţa însă concentraţiile de echilibru ale reacţiei.
Căile metabolice
• Secventa de reactii din care rezulta produsi finali
• Reactanti  Produs intermediar 1  …  Produs final
• Calea poate fi liniara, ramificata sau ciclica
• Fiecare reactie este catalizata de o enzima specifica
Metabolism energetic
= căile metabolice prin care
• se generează energie (inmagazinata sub forma legaturilor chimice din
ATP);
• se sintetizează rezervele energetice (poliglucide, lipide);
• se mobilizează rezervele energetice.
Cum este folosita energia in celula?

Hrana Dezasimilatie (catabolism)

ADP

ATP

 Anabolism (sinteza macromoleculelor),

 Transport celular,
 Nutritie,
 Motilitate,
 Intretinere (mentenanta).
ATP produs in catabolism este necesar la:

Anabolism - sinteza proteinelor functionale (enzime) si structurale,

lipidelor, glucidelor structurale etc.
Motilitate: miscarea
cililor si flagelilor
Intretinere (mentenanta):
generarea de potential
electrochimic membranar,
turn-overul organitelor
celulare.
Transport celular: transport
pasiv/activ, transport
vezicular (endo-, exo- si
transcitoza, transportul
intracelular al veziculelor de
secretie etc.)
Nutritie: transportul
nutrientilor in celula
(glucoza, aminoacizi,
vitamine, ioni)
Obţinerea energiei = respiraţie

• Obtinerea energiei are la baza

fenomenul respiratiei celulare.

• La om (eucariote), celula obtine energie

din hrana in prezenta oxigenului:
Hrana + O2  Energie + CO2 + H2O

Notă: Numeroase tipuri de procariote și unele drojdii, pot obține energie

prin procesul fermentației.
Obtinerea energiei = respiratie
• Glucoza contine o mare cantitate de energie in
legaturile sale chimice
• Ea reprezintă o formă redusă a carbonului
• In contrast, CO2 poseda o cantitate foarte mica de
energie utila
• Este o forma oxidata a carbonului
• Energia este eliberata cand moleculele reduse sunt
“arse” (oxidate)
• Când sunt convertite
de la o forma redusa
la o forma oxidata.
 Reacţii de oxido-reducere biologică
• Din energia rezultată dintr-o reacţie chimică, celula vie
poate utiliza numai energia liberă Gibbs (G), restul se
pierde sub formă de căldură (entropie).

• Căldura este una din formele energiei ce însoţeşte în

permanenţă reacţiile chimice din celula vie.

• Astfel, excedentul energiei rezultate din cuplarea unei

reacţii exergonice - eliberatoare de energie - cu o reacţie
endergonică - consumatoare de energie - se pierde sub
formă de căldură.
Reactii de oxido-reducere biologică
• Actul elementar al multor fenomene bioenergetice este
procesul de oxido-reducere.
• Printr-o reacţie de oxido-reducere (redox) se înţelege
reacţia ce evoluează în sensul oxidării unui compus,
concomitent cu reducerea partenerului de reacţie.
• In reacţiile de oxido-reducere are loc transferul de
electroni de la un donor - agentul reducător - către un
acceptor - agentul oxidant.
• Orice reacţie de oxidare a unui compus chimic este, deci,
cuplată cu o reacţie de reducere a altui compus.
• Cel mai frecvent acceptor final de electroni în sistemele vii
este oxigenul.
Reactii de oxido-reducere biologică

• Reacţia de oxidare = pierdere de electroni.

• Reacţia de reducere = câstig de electroni.
Red – e-  Ox
Ox + e-  Red

• În multe reacţii chimice, transferul de electroni se manifestă prin

transferul atomilor de hidrogen, dehidrogenarea fiind echivalentă
oxidării, în timp ce hidrogenarea este echivalentă reducerii.
Exemple de reactii redox
• Oxidarea hidrogenului molecular este reprezentată astfel:
H2 - 2 e-  2 H+
• Electronii trebuie preluaţi de către un oxidant, care se reduce. Dacă se
utilizează ca oxidant oxigenul, el poate prelua 2 sau 4 electroni:
O2 + 2 e-  O22- O2 + 4 e-  2 O2-
O22- + 2 H+ = H2O2 2 O2- + 4 H+ = 2 H2O
• Cuplând reacţiile se obţine, astfel, apa din elementele:
2 H2 - 4 e- = 4 H+
O2 + 4 e- = 2 O2-

Total: 2 H2 + O2 = 2 H2O (G0 = -57 kcal/mol H2O)

• Anionul O2- este foarte instabil. Concentraţia sa de echilibru în apă este de 10-
32 moli/litru. El reacţionează instantaneu cu protonii formând molecula apei.
Reactia generala a oxidarii hranei (glucoza)

Oxidare
C6H12O6 + 6O2  6CO2 + 6H2O + Energie

glucoza ATP
Reducere
 Sursele de energie (la om)
Carbohidratii (glucidele)
• Sub forma glucozei
• Transportați la mușchi (și alte țesuturi) prin intermediul
sângelui
• Depozitați în ficat și mușchi sub forma glicogenului (unele
microorganisme acumulează incluziuni de glicogen)
• Din glucide, ATP este produs mult mai rapid decât din
lipide sau proteine
• Depozitele de zaharuri se epuizează rapid.
 Sursele de energie (la om)
Lipidele (grăsimi = trigliceride)
• Depozitate în țesutul adipos și în mușchi (unele
microorganisme acumulează incluziuni lipidice de tipul
polihidroxialcanoaţilor).
• Mușchii pot folosi acizii grași ca sursă de energie
• Producerea de ATP este mai lentă decât în cazul
glucidelor
• Sunt responsabile de producerea >½ ATP in cursul
perioadei de repaus fizic, însă, în efort, contribuția lor la
formarea de ATP este scăzută.
• Depozitele de grăsimi se epuizează lent.
 Sursele de energie (la om)
Proteinele
• Sunt scindate la aminoacizi în intestin, absorbite și transportate de către
sânge
• Rolul lor principal este cel de a furniza compușii (aminoacizi și proteine)
necesare funcțiilor metabolice (enzime) și celor necesare structurilor celulare
și tisulare (proteine structurale)
• Furnizează intre 5-15% din totalul de ATP.
• Nu formează depozite.
Echivalentul energetic al unor surse de energie
din alimente
Densitatea de energie
Componenta alimentară
kJ/g kcal/g
Grăsimi 37 9
Glucide 17 4
Proteine 17 4
Etanol (alcool) 29 7
Acizi organici 13 3

Polioli (alcooli zaharați,

10 2.4
îndulcitori)

Fibre 8 2
Utilizarea energiei obținute din alimente în
corpul uman
• Organismul uman foloseste energia eliberata de respiraţie
pentru o gamă largă de scopuri:
• Circa 20% sută din energie  metabolismul creierului
• o mare parte din restul de energie  pentru cerinţele metabolice bazale
ale altor organe şi ţesuturi.
• În medii reci, rata metabolismului poate creşte pentru a
produce caldura necesara menținerii temperaturii corpului.
• Alte utilizări: producerea de energie mecanică de către muşchii
scheletici, în scopul de a menţine poziţia corpului şi de a
produce mişcare.
• Eficienţa de transformare a energiei din alimente in ATP este
maxim 40%. Apoi, din totalul de ATP produs, doar 40% este folosit,
de pilda, pentru generare de energie mecanica (pozitie, miscare).
 METABOLISM ENERGETIC
Curs 2 – Produşii respiraţiei (cărăușii activați)

Cuvinte-cheie: ATP, cărăuși activați, grupare fosforil, compus macroergic,

transfer de electroni, design modular și economic.
Produşii principali ai respiraţiei
(= cărăușii activați)

1. Cărăuși activați de grupări fosforil: ATP

2. Cărăuși activați de electroni:
2.1. NAD(P)H
2.2. FMNH2 și FADH2
3. Cărăuși activați de grupări acetil: acetil-CoA
 Cărăușii activați
• Intermediază transferul de grupări fosforil activate (ATP) sau electroni activati
(NAD/FAD/FMN) între anabolism și catabolism
 1. ATP = ”cărăușul” grupării fosforil
• Prin oxidarea hranei (glucozei, de ex.) energia din
legăturile chimice este convertită, finalmente, în
energia legăturilor chimice din molecula de ATP
(adenozin-trifosfat)
• Molecula macroergică
• “Valuta” energetică a celulei
• Prin hidroliza legăturilor dintre grupările fosforil rezultă
energie utilă (energie liberă Gibbs) necesară multor
procese endergonice. Grupare fosfat

Adenina

Riboza Grupare fosforil

Grupări fosforil
De ce este importantă gruparea fosforil

• Transferul grupării fosforil este folosit pentru:

• Energizarea unei reacții endergonice;
• Modificarea energiei de conformație a unei proteine;
• Semnal al modificării activității unei proteine.
• Donorul de grupări fosforil pentru toate aceste procese este ATP.
• Așadar, ATP este un cărăuș activat al grupărilor fosforil deoarece procesul
de transfer al grupărilor fosforil este un proces exergonic.
 Nucleozidtrifosfaţii
 Biosinteza acizilor nucleici are nevoie de precursori
de tipul ribonucleozid-5'-trifosfaţilor (NTP) si
dezoxiribonucleozid-5'-trifosfaţilor (dNTP).
 din NTP, după scindarea unui rest pirofosfat (PPi),
rezultă nucleozid-5'-monofosfaţi ce se leagă între ei
prin legături 3'-5'-fosfodiesterice in structura
polinucleotidelor.
 Ribonucleozidtrifosfaţii cu rol de compuşi
macroergici
• Ribonucleozidtrifosfaţii pot fi liberi în celulă, jucând rol
de compuşi macroergici, donori de energie.
ATP este donorul universal de energie
GTP – pentru biosinteza proteinelor,
CTP – pentru biosinteza lipidelor,
UTP – pentru biosinteza polizaharidelor.
Compuşii macroergici
• Compuşii macroergici asigură transferul de energie de la sistemele
exergonice la cele endergonice.
• Energia rezultată în urma unei reacţii de oxidare poate fi
înmagazinată în organismul viu sub forma unor compuşi macroergici,
în majoritatea cazurilor, esteri fosforici.
• Notiunea de compus macroergic - sau legătură macroergică - a fost
introdusă de Lipmann pe baza observaţiilor potrivit cărora hidroliza
esterilor acidului fosforic este însoţită de o variaţie a entalpiei libere.
• Astfel, o serie de compuşi chimici ce eliberează prin hidroliză o
cantitate de energie liberă standard (ΔG0) > -7 kcal/mol (-29,3
kJ/mol) = compuşi macroergici.
• Hidroliza esterilor fosforici ai glucidelor eliberează o cantitate de G0 <
-7 kcal/mol  compuşi microergici.
• Valoarea energiei de hidroliză a diferiţilor compuşi fosforici este
cuprinsă între: - 2 kcal/mol (- 8,37 kJ/mol) şi - 15 kcal/mol (-62,7
kJ/mol).
•
Compușii macroergici
• Legăturile macroergice (simbolizate ~) nu se întâlnesc numai în
clasa esterilor acidului fosforic.
• Compusii macroergici se impart în:
1. Compuşi fosfatici:
- nucleozidtrifosfaţi (ATP, GTP, CTP, UTP);
- amidinfosfaţi (argininfosfat, creatinfosfat);
- acetilfosfaţi (acetilfosfat, difosfoglicerat);
- enolfosfaţi (fosfoenolpiruvat).
2. Tioesteri: acetil-CoA.
3. Imidazoli: acetilimidazol.
4. Compuşi cu structură de tip "sulfoniu": S-adenozil-metionina.
Ciclul ATP
• ATP şi ADP sunt interconvertiţi
• ATP  ADP se eliberează energie
• ADP  ATP necesită investiţie de energie

Energie din Energie

catabolism pentru viata
celulei
Factorii care condiţionează energia liberă ridicată a hidrolizei
ATP
• Eliberarea (detensionarea) respingerii de sarcini (-)
Cele trei grupări fosfat ale ATP sunt negative, relativ apropiate unele de altele
 conversia la ADP şi Pa eliberează o parte din interacţiunile electrostatice
“nefavorabile”. (Când ADP  AMP are loc un fenomen similar).
• Stabilitatea produşilor de hidroliză (de ex., a Pa), care este mai mare decât
cea a reactantului (ATP). Ionul de fosfat anorganic prezintă o stabilitate de
rezonanţă mai mare decât gruparea terminală fosforil a ATP, iar, prin urmare,
o entropie mai mare. Eliberarea Pa este, aşadar, un proces favorabil d.p.d.v.
entropic.
• Eliberarea protonului (H+) în solvent (care are o concentraţie mică de H+,
adică pH 7)
• Gradul mai mare de solubilitate a produşilor (ADP şi Pa) decât cea a
reactantului (ATP), adică tendinţa favorabilă de formare a unor interacţiuni
necovalente (punţi de H) cu moleculele solventului (H2O).
2. Cărăușii activați de electroni (= echivalenți
reducători)
Echivalenți Echivalenți
reducători (H+/e-) oxidați
(Red) (Ox)

Produși de
Precursori
Biosinteză reacție
(Ox)
(Red)

ATP ADP+Pi
 2.1. NAD(P)H
• NADH şi NADPH sunt compuşi reduşi
generati în căile catabolice.
• Au ca precursor acidul nicotinic (vit. B3)
si nicotinamida (vit. PP).
• Moleculele de NAD(P)H au un conţinut
mare de energie sub formă de potenţial
redox.
• Este o “rezervă valutară” ce poate fi
cheltuită mai târziu pentru a obţine mai
mult ATP
 2.1. NAD(P)H
• NADH este folosit în procesele (catabolice) care duc la sintetiza
ATP;
• NADPH este utilizat în procesele (anabolice) de biosinteză
(reducătoare), precum sinteza lipidelor, acizilor nucleici (ex., etapa
NTPdNTP catalizată de ribonucleotid-reductază) și glucidelor (ex., în calea
pentozofosforică și în ciclul Calvin – la plante).
• Restul fosforil legat de hidroxilul de la C2’ din NADP este o
“etichetă” care permite enzimelor să distingă între electronii
care trebuie utilizați în căile catabolice și cei care sunt destinați
căilor anabolice.
Precursorii NAD sunt acidul nicotinic și nicotinamida (vit. B3 sau
PP - pelagropreventivă)

• Acidul nicotinic = niacina = acid piridin-3-carboxilic =

provitamina PP.
Vitamina • Nicotinamida = niacinamida = piridin-3-carbonamidă cu un
B3 nucleu piridinic substituit.
• Nicotinamida este forma activă și îşi exercită acţiunea după
prealabila încorporare în structura coenzimelor
nicotinamidice.
Nicotinamid-nucleotidele - coenzime ale transferului de
H
• preluarea reversibilă a unui atom de hidrogen de pe substrat sub
formă de ion hidrură (1H+ + 2e-), inelul piridinic se reduce, inelul
heterociclului devenind dihidropiridinic.
• Pe inelul piridinic se fixează un singur atom de H, cel de al doilea
hidrogen scos de la substrat rămânând ca proton în faza apoasă, în
imediata vecinătate a inelului dihidropiridinic.

Aceste coenzime intră în

constituția enzimelor numite
dehidrogenaze NAD(P)-
depedente, implicate in
metabolismul intermediar al
principalilor compuși organici
din celulă.
Ciclul NAD(P)H

reducere oxidare
Nivelul raportului NAD(P)+/NAD(P)H+H+ poate fi estimat (măsurat) spectrofotometric pe
baza proprietăților spectrale ale nicotinamid-nucleotidelor reduse/oxidate

• Importanță: în determinarea activităţii enzimatice a enzimelor

NAD/NADP-dependente.
 Surse bogate de vitamina B3
Aliment Niacină (mg/100
mg)
Anșoa (Pește) uscat 13
Arahide, nuci 11

Carne: ficat 11

Făină integrală de cereale 10

Carne de vită, de pui, de pește 3-5

• Laptele matern este mai bogat în niacină decât laptele

de vacă.
• Acidul nicotinic poate fi sintetizat în ficat din triptofan,
cu viteze diferite în organismul animal, dar viteza sa de
sinteză este insuficientă pentru a asigura necesarul de
vitamină pentru organism.
• Triptofanul poate substitui acidul nicotinic. 60 mg de
triptofan sunt echivalente cu 1 mg de vit. B3; 60 g de
proteina contin 600 mg de triptofan = 10 mg vit.B3
 Carența de vitamina B3

• La om, carenţa vitaminică produce boala “pelagră”

ce se manifestă prin simptome cutanate, digestive
şi nervoase caracteristice, reunite sub denumirea
“sindromul celor 3D” (dermatită, diaree,
demenţă). Apare în special la populaţiile al căror
aliment de bază este făina de porumb, ce conţine
cantităţi mici de triptofan.
• Pelagra poate apărea şi datorită tulburărilor de
metabolizare a triptofanului, ca şi în unele
fenomene carenţiale consecutive alcoolismului
cronic.

Suferind de pelagra
 2.2. Flavin-nucleotidele
• Sunt coenzime ale transferului de H (H+ și e-) ca NAD(P).
• Provin din vitamina B2 (riboflavina)
• Intră în lanțul respirator (mitocondrial și bacterian)
 Flavin-nucleotidele provin din vitamina B2
(riboflavina, lactoflavina)

• Riboflavina sau 7,8-dimetil-10-(1'-D-

ribitil)-izoaloxazina.
• Este un derivat al pentaalcoolului ribitol
legat de un nucleu izoaloxazinic.
• Face parte din categoria pigmenţilor
galbeni denumiţi flavine.
• Este rezistentă la acţiunea oxidanţilor şi
sensibilă la acţiunea substanţelor
reducătoare.
 Transformarea riboflavinei in flavin-nucleotide
• Primele observaţii - Warburg şi
Christian (1932), care au descoperit că
“fermentul galben” este o enzimă
flavoproteică, Kuhn (1935) - riboflavina
= o parte componentă a “fermentului
galben”.
• Riboflavina - gruparea prostetică a
enzimelor oxidoreducătoare
flavoproteice, sub formă de
flavinmononucleotid (FMN) şi
flavinadenindinucleotid (FAD).

Riboflavinkinaza
Vit. B2 + ATP FMN + ADP
FMN-adeniltransferaza
FMN + ATP FAD + PPi
 Surse de vitamina B2
• Riboflavina este sintetizată de unele
microorganisme (flora bacteriana
intestinala) şi plante.
• Se găseşte în formă liberă numai în
lapte (lactoflavina).
• Surse de vit. B2: drojdii, (drojdia de
bere şi drojdia de pâine), produse
alimentare de origine vegetală
(legume, fructe), ca şi de origine
animală (carne, lapte, ouă).
Carența de vitamina B2
• La om, carenţa riboflavinică:
modificari degenerative nervoase,
disfunctii endocrine, modificari
cutanate (dermatite, leziuni umede
ale pielii la colţurile gurii şi la nas),
conjunctivită, dermatită, în cazuri
grave apar şi tulburări nervoase ca
pareze, tulburări ale reflexelor.
• La animalele de experienţă:
încetarea creşterii, tulburări
auditive şi de reproducere, tulburări
de vedere.
Flavin-nucleotidele sunt coenzime ale transferului de H
• Preiau 2H fie direct de pe substrate (aminoacizi, amine alifatice sau
aromatice), fie de la formele reduse ale coenzimelor piridinice
(NADH) (din cadrul lanțului respirator mitocondrial).
• Funcţia dehidrogenazică este realizată de nucleul izoaloxazinic, care
acţionează ca un sistem oxidoreducător reversibil. Hidrogenii se
fixează pe atomii de azot din poziţiile 1 şi 5 ale nucleului izoaloxazinic
fiind, ulterior, cedati.
Exemple de reacții dependente de FMN sau FAD

1) Hidrogenii sunt transferati de o flavoprotein-dehidrogenază

pe O2 cu formarea peroxidului de hidrogen (H2O2) (in decursul
β-oxidării peroxizomale a acizilor grași cu >20C).

Catalaza

Acil-CoA- Acil-CoA-
dehidrogenaza dehidrogenaza Etapele umatoare ale
β-oxidarii
Exemple de reactii dependente de FMN sau FAD

2) FAD/FMN transferă hidrogenii altor compuși redox (intermediari in

lanțul respirator mitocondrial).
Exemple de enzime care au grupare prostetică FMN / FAD

Riboflavina are rol fundamental în metabolismul intermediar al

compușilor organici fundamentali ai celulei.
De ce metabolismul celular are nevoie de două tipuri similare
de cărăuși de electroni (NAD și FAD)?
• NAD(P)+ este mai greu de redus (are un
potențial de reducere mai mare) (Eo’ = -
0,32 V)
• FAD este mai ușor de redus (-0.22 V)
• FAD este folosit ca acceptor de hidrogen
(2H+/2e-) în reacții în care variația de
energie liberă Gibbs este mai mică.
• Totodată, NAD(P)H sunt donori de
electroni în procese mai puternic
reducătoare
NAD(P)
FAD/FMN
Notă : Eo’ (V) este potențialul
redox standard
(Berg JM, Tymoczko JL, Stryer L.
Biochemistry. 5th edition. New
York: W H Freeman; 2002. Section
14.3, Metabolic Pathways Contain
Many Recurring Motifs. Available
from:
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books
/NBK22398/)
 3. Cărăușii activați de acetil: acetil-CoA

• Rolul acetil-CoA va fi
abordat la partea de
metabolism
intermediar (vezi
cursurile 4-6 si 8-9).
 Concluzii
• ATP este donorul universal de energie (liberă) datorită caracterului macroergic al
legăturilor dintre grupările fosforil combinat cu stabilitatea sa chimică.
• NAD și FAD/FMN intermediază transferul de electroni (sau putere reducătoare)
între catabolism (cu generarea formelor reduse) și anabolism (biosinteză, cu
regenerarea formelor oxidate)
• NADH este implicat mai ales în sinteza ATP;
• NADPH este implicat în biosintezele glucidelor, lipidelor și acizilor nucleici;
• FADH2/FMNH2 sunt generați în reacții mai puțin reducătoare, electronii fiind
cedați în scopul sintezei de ATP
• Toate aceste molecule se caracterizează printr-un echilibru între stabilitate (ATP
se hidrolizează lent în timp, NADH/FADH se oxidează, de asemenea, lent în timp
în lipsa biocatalizatorilor) și reactivitate (stimulată de prezența enzimelor)
Concluzii

Prezența cărăușilor activați (sau de

grupări activate) sugerează un design
modular si economic al metabolismului
celular.
De ce natura a ales fosfatul?
 METABOLISM ENERGETIC
Curs 3 – Termodinamica reacţiilor (bio)chimice

Cuvinte-cheie: entalpie, entropie, energie liberă Gibbs, exergonic, endergonic,

cuplaj energetic, secventializarea reactiilor metabolice.
 Principiile termodinamicii

• Principiul I – “conservarii energiei”

• Principiul II – randamentului si sensului de desfasurare a unui proces
Principiul I al termodinamicii

• “Principiul conservarii energiei”. (J. von Mayer, 1841)

• Energia internă (U) a unui sistem se conservă.
U = Q + L sau U = Q - L
unde Q este căldura, iar L – lucrul mecanic
• O reacţie chimică poate fi considerată un “sistem
termodinamic”.
∆Q = ∆U + p·∆V
• Căldura unei reacţii chimice, în condiţii izoterm-izobare =
entalpie (H, Heat)
H = U + p·V sau ∆H = ∆U + p∆V = ∆Qp
Reacţii exoterme, reacţii endoterme

• Dacă o reacţie chimică degajă căldură, entalpia este negativă (r.

exotermă)
C + O2 ↔ CO2 + 94,5 kcal/mol
(ΔH= -94,5 kcal/mol)
• Dacă în reacţie se consumă căldură (H>0) = r. endotermă.
2H2O ↔ 2H2 + O2 – 138,6 kcal/mol
(ΔH= +138,6 kcal/mol)
Variaţia de energie internă, ΔU

• Vorbim de o variaţie a energiei interne, ΔU, (sau variaţia

entalpiei, ΔH) unui sistem (reacţie) dacă sistemul
evoluează în timp  ΔU = U2 - U1.
• Dacă starea finală (U2) este aceeaşi cu starea iniţială (U1)
 proces ciclic  ΔU = 0.
• Intr-o astfel de situaţie se poate măsura echivalenţa
dintre căldură şi lucrul mecanic:
ΔU = 0  ΔQ = ΔL
1 cal = 4,18 J
Variaţia de entalpie, ΔH

∆H = ∆U + p∆V = ∆Qp
• Se măsoară în Joule/ mol sau calorii/ mol
• Deşi entalpia se defineşte drept “căldura totală a
sistemului”, ea este, de fapt, energia totală a
sistemului care poate fi obţinută din căldura (emisă
sau primită).
• ∆H = ∆U + p∆V nu rămâne în sistem

• Variaţia de entalpie nu depinde de etapele (reacţiile)

intermediare, ci doar de starea iniţială şi cea finală a
sistemului.
Variaţia de entalpie, ΔH

• In cazul unui sistem termodinamic oarecare

∆H = Hfinal - Hinitial
• In cazul unei reacţii chimice:
∆H = Hprodus de reacţie - Hreactant
• Fiecărui element sau compus chimic ii revine o valoare de
energie (căldura, entalpie) de formare în condiţii standard
(∆H0)
• Pentru exemple, vezi
• http://en.wikipedia.org/wiki/Standard_enthalpy_change_of_formation_(data_table)
Legea lui Hess

• = legea însumării căldurilor de reacţie

• variaţia de căldură (entalpie) într-o anumită reacţie este
aceeaşi (se conservă!) indiferent dacă ea se produce
direct sau în mai multe etape.
• De ex., dacă reacţiei A → D îi este asociată un ∆H şi ea se
poate produce în 3 etape:
1. A → B (∆H1)
Germain Henri Hess (1802 –
2. B → C (∆H2) 1850), chimist elvețian de
origine rusă
3. C → D (∆H3)
• atunci ∆H1 + ∆H2 + ∆H3 = ∆H, variaţia totală de entalpie în
reacţia A → D.
Legea lui Hess - exemplu de calcul (1)
• Se cunosc entalpiile standard de formare ale următorilor
compusi:
CH4 (g)  ΔHo = -75 kJ/mol,
CO2 (g)  ΔHo = -394 kJ/mol,
O2 (g)  ΔHo = 0,
H2O (l)  ΔHo = -286 kJ/mol.
• Atunci, variaţia totală a entalpiei standard a reacţiei
CH4 (g) + 2 O2 (g) → CO2 (g) + 2 H2O (l)
• Poate fi calculată pe baza relaţiei
∆Hot = Σ ∆Hoprodus de reactie - Σ ∆Horeactant
• Adică: ΔHot = [-394 + 2*(-286)] - [-75 + 2*(0)] = -891 kJ/mol
Legea lui Hess - exemplu de calcul (2)
• Se indică următoarea reacţie:
CS2(l) + 2 O2(g) → CO2(g) + 2 SO2(g)
• Ea se desfăşoară în trei etape:
C(s) + O2(g) → CO2(g); ΔHo1 = - 393,5 kJ/mol
S(s) + O2(g) → SO2(g); ΔHo2 = - 296,8 kJ/mol
C(s) + 2 S(s) → CS2(l); ΔHo3 = + 87,9 kJ/mol
• Atunci,
ΔHot = ΔHo1 + 2 x ΔHo2 + ΔHo3
ΔHot = -393,5 kJ/mol + 2*(-296,8 kJ/mol) + (+87,9 kJ/mol)
ΔHot = -393,5 kJ/mol – 593,6 kJ/mol + 87,9 kJ/mol
ΔHot = -899,2 kJ/mol
Principiul II al termodinamicii
• se referă la sensul transformărilor energetice într-un sistem şi la
randamentul acestor transformări.
• randament = raportul dintre lucrul mecanic util şi energia consumată.
• randamentul unei maşini termice este întotdeauna mai mic decât 1,
adică energia (sau căldura, Q) consumată este mai mare decât lucrul
mecanic (L) obţinut.

• Alte enunţuri:
• “Există o direcţie spontană de desfăşurare a proceselor termice,
fără consum de energie”.
• “Nu se poate transfera căldură de la un corp mai rece la unul mai
cald”.
Principiul II al termodinamicii

• Un sistem efectuează lucru mecanic pe seama

micşorării energiei sale interne cu o cantitate ∆U.
• Lucrul efectuat (∆L) este întotdeauna mai mic
decât ∆U, întrucât o parte din energia internă se
transformă în căldură.
Principiul II al termodinamicii
• Energia internă care se degradează în căldură (∆Q) este dată de
produsul dintre temperatura absolută (T) a sistemului şi variaţia
pozitivă a unei mărimi S, caracteristică fiecărei stări a sistemului.
• Acest parametru de stare (S) se numeşte entropie:
• Q=T* S sau

• Variaţia entropiei ne poate indica sensul de desfăşurare al unei

reacţii:
• Proces reversibil: ∆S = 0
• Proces spontan: ∆S > 0
• Alt enunţ al Princ. II:
“Entropia unui sistem izolat creşte în timp.”
Principiul II al termodinamicii

• Utilizând variaţia entropiei, se poate rescrie forma

Princ. I astfel:
∆U = T·∆S + ∆L sau ∆L = ∆U - T∆S
dar T∆S ≥ 0
• o parte a energiei interne este transformată în lucru
util, restul transformându-se în căldură

Partea de energie ce poate fi transformată în

lucru „util”, poartă numele de energie liberă
Principiul II al termodinamicii

• În sistemele vii, procese sunt izoterme (T = const.) şi izobare (p =

const.);
• Energia liberă în aceste condiţii = entalpie liberă sau energie
liberă Gibbs (G):
G = H –T·S
∆G = ∆H –T∆S (în condiţii izoterme)
• ∆G ne indică sensul de desfăşurare a unei reacţii:
∆G = 0 – reacţii în echilibru (ideal, nenatural)
∆G < 0 – r. spontane (generatoare de energie liberă Gibbs)
∆G > 0 – r. nespontane (consumatoare de energie liberă Gibbs)
Relația dintre semnele entalpiei și entropiei și
spontaneitatea unei reacții

∆G = ∆H –T∆S
ΔH ΔS -T·ΔS Spontaneitatea
Reacția este spontană la temperatură înaltă și
Pozitiv (+) Pozitiv (+) (-)
nespontană la temp. joasă
Pozitiv (+) Negativ (-) (+) Reacția nu este niciodata spontană
Reacția este spontană la temperatură joasă și
Negativ (-) Negativ (-) (+)
nespontană la temp. ridicată
Negativ (-) Pozitiv (+) (-) Reacția este întotdeauna spontană
Principiul II al termodinamicii

Recapitulare, 3 termeni:
• Entalpia: căldura degajată de o reacţie chimică în condiţii
izotermice şi izobare;
• Entropia: acea parte a energiei interne pierdută sub formă de
căldură (sau lucru “inutil”)
• Energie liberă (Gibbs): energia internă transformată în lucru util (în
condiţii izotermice şi izobare)

Relaţia dintre ele este: ∆G = ∆H –T∆S

Principiul II al termodinamicii

• ∆G = ∆H –T∆S

• dar T∆S ≥ 0
• deci ∆G scade (∆G < 0)
Energia liberă a unui sistem scade atunci când entropia sa
creşte.
sau:
Procesele care se desfăşoară spontan decurg în sensul
scăderii energiei lor libere
Principiul II al termodinamicii

Concluzie:
• O parte din energia internă (U) poate fi transformată
în lucru util, dar o parte din ea se va irosi
întotdeauna, contribuind la creşterea entropiei
sistemului.
• “Procesele naturale tind spre echilibru prin creşterea
entropiei”.
Funcţii şi stări termodinamice standard
(vezi. Biofizică, Tarba şi Banciu, 2010)

Condiţiile STANDARD de reacţie sunt:

• t = 25 oC (298 K)
• p = 1 atm
• toţi componenţii în stare “standard”
Starea standard a unei substanţe = starea substanţei pure la 25oC şi 1 atm.

 Ptr. substanţe dizolvate în soluţie, starea standard este soluţia cu activitate a =

1 sau, dacă vorbim de concentraţii, o soluţie ideală 1 M (molar)
 Activitatea ionilor de hidrogen este de asemenea considerată egală cu 1, adică
pH = 0
 În aceste condiţii vorbim de o variaţie a energiei libere standard, notată ∆Go
 În cazul reacţiilor biochimice, pH ~ 7,  ∆Go ’
Calculul variaţiei energiei libere (∆G) în reacţiile
biochimice (vezi. Biofizică, Tarba şi Banciu, 2010)

Fie o reacţie chimică de tipul:

• aA + bB ↔ cC +dD
• Variaţia de energie liberă a acestei reacţii este:

Când reacţia este la echilibru: ΔG = 0 iar Γ = K

ln x = 2,3 lg x
Calculul variaţiei energiei libere (∆G) în reacţiile
biochimice

Exemplu:
• Să se calculeze ΔGo pentru reacţia
Glucoză-1-fosfat ↔ Glucoză-6-fosfat
(G1P rezulta din calea glicogenolitica dupa care este convertita la G6P sub actiunea
fosfoglucomutazei)
La t =
25 oC şi pH = 7, dacă se porneşte de la
20 mM G1P sau
20 mM de G6P,
în prezenţa unui exces de enzimă, amestecul de echilibru conţine:
1 mM G1P şi
19 mM G6P, în fiecare caz
Calculul variaţiei energiei libere (∆G) în reacţiile
biochimice

Glucoză-1-fosfat ↔ Glucoză-6-fosfat

Formula variaţiei
de energie liberă
Gibbs este:

Se calculează K:

∆G0 = - 2,3 RT·lg K = - 2,3·1.98 (cal/mol · K)·298 K·lg 19

= - 1745 cal/mol = - 1,745 kcal/mol
Variațiile energiei libere Gibbs standard ale unor reacții
biochimice de hidroliză

• kβ – constanta lui Boltzmann

Procese reversibile – ideale
Procesele ireversibile - naturale

• Procesele reversibile sunt un caz idealizat, teoretic

• In natură nu există sisteme izolate, toate sistemele sunt
deschise, fac schimburi de materie şi energie cu mediul
extern.
• Pornind de la un model simplu:
Fecundare  Naştere  Maturizare  Moarte
• Concluzie: procesele naturale sunt ireversibile (energia
lor Gibbs scade în timp, entropia lor creşte în timp).
Sistemele vii (celula, organism) au o entropie scazuta si
un nivel ridicat de energie libera

• Fapt: Un corp viu are un nivel scăzut de entropie...

• Î: Constituie, oare, organismul o abatere de la principiul II?
• R: Nu!
• Explicatie: Organismul viu îşi menţine nivelul ridicat de energie liberă pe seama
compuşilor chimici relativ bogaţi în energie, pe care îi ia din mediu.
• Dar…concentrarea locală de energie liberă şi respectiv scăderea locală de
entropie are loc pe baza creşterii entropiei ambiante.
Organism viu (S↓, G↑) +
mediu ambiant (S↑↑, G↓)  S creste in timp

• Considerând sistemul izolat „organism + mediu”,

principiul II este perfect respectat.
• Entropia acestui sistem creşte în timp.
Cuplajul energetic, fenomen esenţial în termodinamica
organismelor vii
• Organismul foloseşte energia eliberată în unele procese spontane pentru a
face ca alte procese să decurgă în sens invers celui dictat de principiul II.

 Procesele care necesită

energie sunt cuplate cu
procese furnizoare de
energie.
 În acest cuplaj o parte din
energie se va degrada la
căldură şi, deci, eficacitatea
sau randamentul cuplajului
nu este 100%.
Cuplajul energetic, fenomen esenţial în termodinamica
organismelor vii

 Cele mai interesante cazuri de cuplaj energetic sunt cele realizate în

procesul fotosintezei şi cel al fosforilării oxidative.
Energie luminoasă

Substanţe
organice
ATP
Fosforilare
Fotosinteză oxidativă
Lucru
Căldură Substanţe biologic
anorganice ADP + Pi
(sinteză,
transport,
contracţie
Energie
etc)

Entropia organismului este menţinută la valori scăzute... Energie

liberă

Căldură
ATP furnizează energie pentru majoritatea
proceselor biologice
• Multe tipuri de travaliu
biologic depind de cedarea
acestei energiei de hidroliză a
ATP unor reacţii care se
desfăşoară cu consum de
energie.
• Reacţiile furnizoare de
energie sunt cuplate cu cele ATP
consumatoare de energie =
cuplaj energetic.
Suma energiilor libere ale unor reacţii cuplate trebuie
să fie negativă

• Considerăm următoarele reacţii:

1. A ↔ B + C, ∆G1 = -7 kcal/mol
2. B + C ↔ D + E, ∆G2 = +4 kcal/mol
• Condiţia ca reacţia globală A  D + E
să se desfăşoare în sensul indicat de săgeată este ca suma
celor două energii să fie negativă
∆G2 + ∆G2 = ∆G < 0 (adică. – 3 kcal/mol)
adică să existe o scădere netă a energiei libere (condiţia
de spontaneitate).
Condiţiile de desfăşurare a unei reacţii în care are loc o
variaţie pozitivă de energie liberă
a) existenţa unei alte reacţii, care se desfăşoară cu o variaţie
negativă de energie liberă mai mare în valoare absolută.

b) cele două (sau mai

multe) reacţii trebuie să
aibă intermediari comuni.

Exemplul mecanic al cuplării unei reacţii care se

desfăşoară cu o scădere mare a energiei libere (ΔG1 < 0)
cu o reacţie ce se desfăşoară cu consum de energie (ΔG2 >
0) dacă (ΔG1 + ΔG2) < 0
 http://www.biochem.arizona.edu/classes/bioc462/462a/NOTES/Bioenergetics/bioenergetics.html

Exemplul mecanic al cuplării unei reacţii care se

desfăşoară cu o scădere mare a energiei libere (ΔG1 < 0)
cu o reacţie ce se desfăşoară cu consum de energie (ΔG2 >
0) dacă (ΔG1 + ΔG2) < 0
Exemplu (1) de cuplaj energetic in metabolism: fosforilarea
glucozei la glucozo-6-fosfat
• Este vitală pentru celulă.
• Este prima etapă a GLICOLIZEI, după ce glucoza intră din sânge in
celulă.
• R 1: condensarea glucozei cu fosfatul anorganic (mai exact cu
fosforilul) pentru a forma glucozo-6-fosfat
Glucoza + Pa ↔ G-6-P + H2O (∆Go' = + 13,8 kJ/mol, r. endergonică)
• R 2: hidroliza ATP la ADP şi fosfat anorganic
ATP + H2O ↔ ADP + Pa (∆ Go' = - 30,5 kJ/mol, r. exergonica)
• Reacţiile 1 si 2 pot fi cuplate astfel
Glucoza + ATP ↔ G-6-P + ADP (∆Go' = - 16,7 kJ/mol, r. exergonică)
http://www.biochem.arizona.edu/classes/bioc462/462a/NOTES/Bioenergetics/bioenergetics.html
Exemplu (2) de cuplaj energetic in metabolism: fosforilarea ADP la ATP de
catre fosfoenolpiruvat

• R 1 Hidroliza PEP la piruvat si fosfat anorganic:

PEP + H2O ↔ piruvat + Pa (∆Go' = - 61,9 kJ/mol)
• R 2 Fosforilarea ADP cu fosfat anorganic
ADP + Pa ↔ ATP + H2O (∆Go' = + 30,5 kJ/mol)

Reacţiile însumate:
PEP + ADP ↔ piruvat + ATP (∆ Go' = - 31,4 kJ/mol)
• Reacţia este posibilă datorită faptului că PEP are un potenţial de
transfer al grupării fosforil mai mare decât cea a ATP.
• Enzima piruvatkinaza facilitează cuplarea spaţială şi creşte rata
reacţiei (prin mecanismul catalizei enzimatice).
Glicoliza decurce secvential deoarece fiecare reacție parțială poate fi cuplată cu
producerea de molecule de cărăuși activați (de fosforil - ATP, de electroni –
NAD/FAD/FMN, sau de acetil – ex., Acetil CoA)

• Secvențializarea glicolizei poate asigura: 1) intermediari pentru alte căi

biosintetice și 2) stocarea energiei chimice. Daca arderea glucidelor s-ar face
într-o singură etapă, aceste atuuri (1 și 2) nu ar exista.
 METABOLISM ENERGETIC

Curs 4 – Catabolismul glucidelor (I)

Cuvinte-cheie: glicogenoliza. activarea monoglucidelor, glucozo-6-fosfat –

poarta comuna de intrare a glucidelor in catabolism, glicoliza, fosforilare de
substrat, piruvat.
 Subiecte ce vor fi tratate

• Reacţii de transformare ale monoglucidelor

• Catabolismul glucidelor
 Catabolismul oligo- si poliglucidelor
 Catabolismul monoglucidelor
 Glicoliza: etape, reglare, localizare, semnificatii.
4. Catabolismul glucidelor

• Oligoglucidele şi poliglucidele sunt degradate iniţial până

la monoglucide.
• Monoglucidele rezultate sunt, apoi, degradate în
compuşi cu număr mai mic de atomi de carbon, după
prealabila activare a monoglucidelor, cu consum de
energie.
• Glicoliza  furnizează energie
• Celelalte căi de metabolizare a glucidelor  formarea
unor compuşi necesari celulei vii.
• Localizarea intracelulara a cailor de degradare a
monoglucidelor: citosol.
4.1. Degradarea oligoglucidelor şi a
poliglucidelor
• De ce trebuie degradate oligoglucidele şi poliglucidele
la monoglucide?
• pot fi utilizate ca sursă de energie sau ca precursori în
biosinteza altor compuşi, numai sub forma de
monoglucide.
• nu pot străbate membrana celulară, neputând fi
transportate atât datorită masei moleculare mari, cat şi
datorită proprietăţilor specifice ale membranei celulei
vii.
4.1. Degradarea oligoglucidelor şi a
poliglucidelor

Localizare:
• Extracelulara: prin digestie.
• Intracelulara: în interiorul aceleiaşi celule în care au
fost sintetizate.
4.1. Degradarea oligoglucidelor şi a
poliglucidelor
• În funcţie de mecanismul chimic:
• 2 tipuri de degradari:
- hidrolitică si
- fosforolitică.
4.1.1. Degradarea hidrolitică a oligoglucidelor şi a
poliglucidelor
Enzimele apartin clasei hidrolazelor, subclasa glicozidazelor.
• Glicozidazele scindează legătura glicozidică dintre hidroxilul
semiacetalic al unei monoglucid şi gruparea hidroxilică, aminică sau
tiolică (în cazul tioglicozidelor) ce aparţine altui compus.
• au specificitate de substrat şi specificitate stereochimică mare.
Localizare:
• la plante: intracelular
• la animale: intracelular (citosol şi în lizozomi), cât şi extracelular
(digestie).
• Glicozidazele se împart în
1) oligoglicozidaze (“oligozaharidaze”, de ex., maltazele)
2) poliglicozidaze (“polizaharidaze”, de ex., amilazele, celulaze).
4.1.2. Degradarea fosforolitică a glicogenului

Glicogenoliza = degradarea intracelulară a glicogenului până la

eliberarea de glucoză liberă.
• 3 enzime distincte: glicogen fosforilaza, glucantransferaza şi
glucozidaza. Întregul proces are loc prin alternarea activităţii
celor trei enzime.
3 etape:
1) eliberarea de glucozo-1-fosfat (G-1-P)
2) remodelarea structurii glicogenului care sa permita degradarea
ulterioara
3) conversia G-1-P la G-6-P care permite metabolizarea ulterioara a
glucozei. Enzima = fosfoglucomutaza
Glicogenoliza
α-1-6
Centrul moleculei de
glicogen
α-1-4
1) glicogen fosforilaza
Glucoza-1-P
Centrul moleculei de
glicogen

2) glucantransferaza
Centrul moleculei de
glicogen
3) α-1,6-glucozidaza
Centrul moleculei de
glicogen
1) glicogen fosforilaza incepe degradarea la nivelul teminatiilor nereducatoare ale
glicogenului
2) glucantransferaza -transferă o unitate trizaharică pe o altă ramificaţie, legată
prin legătură glicozidică α-1:4.
3) α-1,6-glucozidaza actioneaza asupra legaturii -1:6, eliberând o moleculă de
glucoză liberă (nefosforilată).
Glicogen fosforilaza - enzima limitanta a glicogenolizei

• 2 glicogen fosforilaze cu localizari diferite: musculara (in muschii scheletici) si

hepatica
• 90% structura identica de aminoacizi
• Ambele glicogen fosforilaze: un dimer care prezinta doua forme interconvertibile
fosforilaza a numita activa si fosforilaza b numita inactiva
• Cele 2 forme ale glicogen fosforilazei musculare, respectiv hepatice difera:
1) printr-un singur grup fosfat fixat pe fiecare subunitate.
• Fosforilaza b este transformata in fosforilaza a cand este fosforilata la nivelul
serinei 14 din fiecare subunitate.
2) prin modificari la nivelul situsului activ

• Enzima reglatoare: fosforilaza b kinaza (transforma forma b in forma a prin

fixarea fosfatului desprins din ATP)
• Revenirea de la forma a la forma b se realizeaza sub actiunea fosforilaza a
fosfataza care, in prezenta apei, inlatura gruparile fosfat de pe forma a a glicogen
fosforilazei.
 Reglarea glicogenolizei
Hormon
(glucagon, Adenilat
adrenalina) ciclaza

Proteina G
activa
receptor
AMPciclic
Proteina G
inactiva

Kinaza A Kinaza A activa

inactiva

Fosforilaza b kinaza Fosforilaza b kinaza

activa
inactiva ATP ADP

Glicogen Glicogen
fosforilaza b fosforilaza a
2ATP 2ADP
Semnificatie functionala si localizarea in organism a
glicogenolizei
• Localizarea intracelulară: întregul sistem de reacţii este localizat în fracţiunea
solubilă a celulei (în citosol).
• Distribuţia tisulară: degradarea fosforolitică a glicogenului este răspândită în
toate ţesuturile şi organele animalelor, predominant însă în ţesutul hepatic şi cel
muscular.

• Semnificaţia funcţională. Glicogenoliza prezintă două aspecte funcţionale:

• - pentru ficat: degradarea glicogenului are rolul de a furniza glucoză liberă
necesară întregului organism, în funcţie de necesităţile de moment ale
organismului. Acesta este posibil datorită existenţei în ficat a două enzime:
fosfoglucomutaza, care converteşte glucoza-1-fosfatul eliberat prin glicogenoliză
în glucoză-6-fosfat şi glucozo-6-fosfataza, care defosforilează G-6-P cu eliberare
de glucoză liberă şi fosfat.
• - in ţesuturile extrahepatice: fosforoliza glicogenului furnizează doar ţesutului sau
organului respectiv, glucoza fosforilată.
• G-6-Paza este prezenta in rinichi, intestin subtire, ficat, se presupune in creier,
glande tiroide, paratiroide fiind localizata in membrana reticulului endoplasmatic.
Aceasta enzima participa la mentinerea unei concentratii constante a glucozei in
sange.
4.2. Degradarea monoglucidelor
• In urma procesului de digestie, monoglucidele sunt absorbite prin
celulele epiteliale ale mucoasei intestinului subţire, printr-un
proces de absorbţie activă (cu consum de energie) şi care prezintă
un înalt grad de stereospecificitate.

• Dintre toate monoglucidele de natură exogenă, pentru organismul

animal glucoza prezintă cea mai mare importanţă, atât cantitativ
cât şi din punctul de vedere al specificităţii sistemelor enzimatice
celulare.
• Pentozele (riboza, arabinoza şi xiluloza) au importanţă energetică
minoră.
• Dintre celelalte hexoze, mai importante sunt fructoza şi galactoza,
factorul limitativ în metabolizarea lor fiind conversia lor în glucoză.
4.2.1. Activarea monoglucidelor

• Monoglucidele nu pot fi metabolizate sub forma

libera.
• Activarea glucidelor = procesul de fosforilare a
monoglucidelor pe seama ATP, în reacţii catalizate
de kinaze (fosfotransferaze).
• Localizarea activarii: citosol
 Hexokinaza
• prezintă o specificitate redusă, dar o afinitate foarte mare pentru
hexoze.
• Astfel, hexokinaza hepatică poate fosforila atât glucoza, cât şi
manoza sau galactoza, cu formarea hexozo-6-fosfaţilor respectivi.
• In ficatul mamiferelor există o enzimă ce fosforilează numai
glucoza numită glucokinaza,
• Diferenţa dintre hexokinază şi glucokinază constă în gradul de
specificitate şi de afinitate diferit. În timp ce hexokinaza are
specificitate mică dar afinitate mare (Km – 0,1 mM) pentru
glucoză, glucokinaza are specificitate mare dar afinitate mică (Km
– 10 mM) pentru glucoză.
 Glucozo-6-fosfat (G-6-P)

Toti hexozofosfaţii se transformă în glucozo-6-fosfat (G-6-P), care

reprezintă “poarta” comună prin care hexozele îşi fac intrarea în
metabolismul intermediar.
Principalele cai de metabolizare a G-6-P
Principalele cai de metabolizare a G-6-P

• Glucozo-6-fosfatul ( G-6-P) se poate metaboliza pe

următoarele căi:
1) calea glicolitică
2) fermentatii
3) calea pentozofosforică
4) calea de formare a glucozei libere
5) calea acizilor glucuronici
6) biosinteza glicogenului
4.2.1.1. Glicoliza
(calea Embden-Meyerhof-Parnas)
• Glicoliza: secvenţa reacţiilor prin care glucoza (6C) este convertita
la 2 molecule de piruvat (2 x 3C).

• Se intalneste atat la eucariote, cat si la procariote

• Cale metabolica ancestrala, conservata pe scara evolutiei;

probabil a fost functionala inca de la primele celule (ultimul
stramos universal comun –LUCA) in timul in care nu exista oxygen
in atmosfera.

• Decurge in 3 etape:
1) formarea fructozo-1,6 bifosfatului din glucoza;
2) clivarea F-1,6 BP in 2 molecule cu 3C;
3) sinteza ATP in urma formarii piruvatului.
4.2.1.1. Glicoliza
• Per ansamblu, glicoliza este un proces exergonic, singurul din
organismal animal care se poate desfăşura şi în anaerobioză.
• Pentru fiecare moleculă de glucoză degradată se consumă iniţial
două molecule de ATP, la nivelul reacţiilor catalizate de hexokinază
şi fosfofructokinază şi se sintetizează patru molecule de ATP (câte
două per triozofosfat), la nivelul reacţiilor catalizate de
fosfogliceratkinază şi piruvatkinază.
• Toţi intermediarii glicolizei sunt compuşi fosforilaţi, grupările fosfat
ataşate având următoarele funcţii:
a) furnizează o grupare polară, încărcată negativ, care nu permite
trecerea liberă a compusului prin membrana celulară;
b) au capacitatea de a fosforila, în anumite condiţii, ADP, cu formare
de ATP;
c) sunt grupări de legare şi recunoaştere stereochimică a centrelor
catalitice active ale enzimelor glicolitice.
 Glicoliza –
calea
Etapa 1
metabolica
organizare

Etapa 2

Etapa 3
Etapele glicolizei

• Cu exceptia reactiilor catalizate de hexokinază,

fosfofructokinază şi piruvatkinază, toate etapele
sunt reversibile
• Glicoliza poate funcţiona atât în condiţii aerobe, cât
şi anaerobe.
• Deosebirea dintre glicoliza aşa-zis “aerobă” şi cea
aşa-zis “anaerobă” constă în soarta coenzimei
reduse – NADH şi cea a piruvatului.
 Glicoliza aeroba

• Piruvatul = produs final al glicolizei, pătrunde din citosol

în mitocondrie unde este degradat complet până la CO2 şi
apă.
• NADH redus, care nu poate străbate prin membrana
mitocondrială, se va reoxida prin intermediul sistemelor
“navetă” ale transportului de echivalenti reducatori prin
membrana mitocondrială.
• Aceste sisteme “naveta” furnizeaza echivalenţi reducători
lanţului respirator mitocondrial .
• Sistem “navetă” de echivalenti reducatori: ciclul
dihidroxiacetonfosfat – α-glicerofosfat)
 Sistemul naveta
dihidroxiacetonfosfat – α-glicerofosfat
• -glicerofosfat-dehidrogenaza, enzimă cu dublă localizare:
citosolică (NAD-dependentă) şi mitocondrială (FAD-
dependentă).
Membr. mitoc. interna

citoplasma Matricea
mitocondriala
https://en.wikipedia.org/wiki/Glycerol_phosphate_shuttle
Glicoliza anaeroba

• Când mitocondria nu poate funcţiona din lipsa unei

cantităţi suficiente de oxigen:

• Glicoliză anaerobă =functionarea glicolizei fără

participarea oxigenului.
• Reacţia de transformare a piruvatului în lactat este
o reacţie accesorie glicolizei, datorită căreia
glicoliza poate funcţiona independent de oxigenul
molecular.
Ciclul lui Cori

• In glicoliza anaeroba, tesutul

muscular nu este capabil să
convertească lactatul în
glucoză. Conversia lactatului
în glucoză are loc în ficat.
Glucoza este furnizata
muschiului care o utilizeaza in
glicoliza, respectiv
glicogenoliza
Localizarea glicolizei si semnificatia functionala

Localizarea intracelulară a glicolizei: în citosol

Distribuţia tisulară: în toate ţesuturile organismului animal.
• este o cale metabolică obligatorie pentru muşchiul scheletic, pentru creier şi
pentru eritrocite, pentru care glucoza reprezintă un substrat energetic ce nu
poate fi substituit.
• Activitate glicolitică maximă are muşchiul scheletic în contracţie> ficat>rinichi>
miocard şi de muşchiul scheletic în repaus.

Semnificaţia funcţională. Glicoliza îndeplineşte două funcţii majore:

• 1) Eliberarea de energie sub forma legăturilor macroergice fosforice ale ATP (rol
predominant în muşchiul scheletic în contracţie, în ţesutul nervos şi în eritrocite).
• 2) Formarea unor metaboliţi intermediari pentru biosinteza altor compuşi
necesari celulei vii. Din piruvat se va forma acetil-CoA, oxalilacetat, alanină etc.
Acest rol este predominant în ficat şi ţesutul adipos.
Căile metabolice care prezintă ca şi glicoliza cele două aspecte funcţionale –
energetic şi biosintetic – poartă numele de căi amfibolice.
 Bilantul energetic al glicolizei

Glucoza+2ATP+2Pi+2ADP+2NAD+2piruvat+4ATP+2NADH+2H++H2O

2NADH+2H+ generat ofera echivalenti reducatori

lantului respirator mitocondrial prin intermediul
sistemul naveta dihidroxiacetonfosfat – α-
glicerofosfat, rezultand 4 ATP (2ATP/FADH2 produs)
- pentru 1 mol glucoza se formeaza 8 moli ATP si
se consuma 2 moli ATP
Reglarea glicolizei
Piruvat kinaza (PK): enzimă “cheie” a glicolizei. În ţesutul hepatic există două tipuri
de PK, una de tip M, cu comportament cinetic de tip michaelian, iar alta de tip L, a
cărei viteză de reacţie faţă de concentraţia de fosfoenolpiruvat prezintă o cinetică
de tip alosteric.

• Inhibitori ai afinitatii PK pentru PEP: ATP, alanina.

• Activatori ai afinitatii PK pentru PEP: concentraţii mici de hexoze fosforilate (în
special F-6-P, F-1,6-BP) cresc mult afinitatea enzimei pentru PEP, mărind viteza de
reacţie a enzimei în special la concentraţii mici de substrat (PEP).

Glucoza Glucoza
abundenta in insuficienta in
sange PK fosforilata sange
Mai putin activa

PK defosforilata
activa
PEP Piruvat

ATP
F-1,6-BP alanina
Transformări ale acidului piruvic în cadrul metabolismului
intermediar

• Este un compus nodal al metabolismului intermediar.

• Face legătura între metabolismul glucidelor, lipidelor si proteinelor.
• Căile de metabolizare ale piruvatului sunt următoarele:
1) sub acţiunea LDH, rezulta lactat.
2) sub acţiunea piruvat decarboxilazei, a cărei grupare prostetică este
tiaminpirofosfatul, piruvatul se poate transforma la microorganisme în
acetaldehidă, etapă a fermentaţiei alcoolice sau acetice.
3) sub acţiunea piruvat carboxilazei, a cărei grupare prostetică este
biotina, se formeaza oxalilacetat (gluconeogeneza)
4) sub acţiunea complexului enzimatic piruvat dehidrogenaza, piruvatul se
transformă în acetil-CoA, cu multiple posibilităţi de transformare
(metabolismul lipidelor).
5) sub actiunea transaminazei, a cărei grupare prostetică este
piridoxalfosfatul, piruvatul se poate transforma în alanină (metabolismul
proteinelor).
 METABOLISM ENERGETIC

Curs 5 – Catabolismul glucidelor (II)

Cuvinte–cheie: anaerob, canalizarea echivalenților reducători, echilibru

redox, fermentatie, fosforilare de substrat, piruvat.
Transformări ale acidului piruvic în cadrul metabolismului
intermediar
• Este un compus nodal al metabolismului intermediar.
• Face legătura între metabolismul glucidelor, lipidelor si proteinelor.
• Căile de metabolizare ale piruvatului sunt următoarele:
1) sub acţiunea LDH, rezultă lactat.
2) sub acţiunea piruvat decarboxilazei, a cărei grupare prostetică este
tiaminpirofosfatul, piruvatul se poate transforma la microorganisme
în acetaldehidă, etapă a fermentaţiei alcoolice sau acetice.
3) sub acţiunea piruvat carboxilazei, a cărei grupare prostetică este
biotina, se formeaza oxalilacetat (gluconeogeneza)
4) sub acţiunea complexului enzimatic piruvat dehidrogenaza,
piruvatul se transformă în acetil-CoA, cu multiple posibilităţi de
transformare (metabolismul lipidelor).
5) sub actiunea transaminazei, a cărei grupare prostetică este
piridoxalfosfatul, piruvatul se poate transforma în alanină
(metabolismul proteinelor).
Caile de utilizare ale piruvatului

2 AcetilSCoA 2(NADH +H+) AEROBIOZA

2(NAD+)

2CO2
CoA-SH
2 Piruvat 2(NADH +H+)
2(NADH +H+)
2(NAD+)
2(NAD+)
ANAEROBIOZA
2 Lactat 2 Etanol
2CO2
 Fermentațiile: obținerea de ATP și canalizarea
electronilor în mediul anaerob

• FERMENTATIILE - procese biochimice de catabolism incomplet al

glucidelor (dar și a altor biopolimeri).
• Altfel spus, este o degradare anaeroba a hranei (glucozei) pentru a
produce ATP prin procesul de fosforilare de substrat.
• Totodata, are rol in generarea si recircularea NAD+ necesar
glicolizei.
• Au loc la bacterii și fungi în condiții anaerobe.
• FERMENTAȚIA = acceptorul de electroni este un compus endogen
(intern), asa cum este piruvatul.
Fermentațiile: asigură echilibrul redox în celulă
Fermentațiile: asigură echilibrul redox în celulă

Compus
oxidat
e-
Fermentațiile: asigură echilibrul redox în celulă

Compus

e-e-e- e- redus

Fermentație
Fermentatiile: tipuri

• În funcţie de produsul final major, se cunosc numeroase

tipuri de fermențatii:
• Fermentaţie lactică,
• F. alcoolică,
• F. acetică,
• F. Formică, propionică, butirică, succinică, aceto-butirică, caproică, butanolică etc.

În continuare, ne vom focaliza pe trei tipuri, mai răspândite:

lactică, alcoolică și acetică
Fermentatia lactică
• Cel mai simplu tip de fermentatie
• Piruvat + NADH + H+  Lactat + NAD+
• Este un proces redox, in care NADH este oxidat, iar piruvatul este redus;
• In fermentatia homolactica:
• 2 molecule de piruvat rezultate din glicoliza  2 lactat
• adica, C6H12O6 → 2 CH3CHOHCOOH
• In fermentatia heterolactica:
• 1 piruvat  1 lactat
• 1 piruvat  1 etanol + CO2.
• adica, C6H12O6 → CH3CHOHCOOH + C2H5OH + CO2
Fermentatia lactică

2 ADP + 2 Pa 2 ATP

Glucoza 2 Piruvat

2 NAD+ 2 (NADH + H+)

2 Lactat 2 Piruvat
Fermentatia lactică
• Fermentatia homolactica:
• In muschiul animalelor
• La bacterii lactice – lactobacili
(Lactobacillus acidophilis, Lactobacillus casei
http://www.raw-milk-
Streptococcus lactis etc.), are ca facts.com/raw_milk_health_benefits.html
produsi finali - acid D(–) sau L(+) lactic
sub acţiunea unor D– sau L–lactat
dehidrogenaze.
• La unii fungi (Rhizopus sp.)
• Procesul este utilizat în industria
alimentară a produselor lactate sau la
prepararea murăturilor.

http://userwww.sfsu.edu/biol240/labs/lab_08fun
gi/pages/rhizopus-asexual.html
Fermentatia alcoolica si acetica

Piruvat decarboxilaza absenta din

organismul animal, prezenta la
bacterii şi drojdii; enzima are ca
grupare prostetică TPP.
La drojdii – localizare citosolica.
Fermentatia alcoolică

• = Fermentatia etanolica:
• Glucidele (zaharoza, fructoza, glucoza) sunt catabolizate anaerob cu generare
de ATP si formare de etanol si CO2 (ca metabolitiLactobacillus
secundari sau produsi de
casei
excretie);
• adica, C6H12O6 → 2 C2H5OH + 2 CO2
• Este prezenta la drojdii (Saccharomyces sp., Kluyveromyces sp.) in
anaerobioza.
• Acumularea etanolului in mediu duce, dupa un timp, la inhibarea cresterii
celulelor de drojdie.
• Este folosita la prepararea produselor de panificatie (dospirea aluatului), in
prepararea bauturilor alcoolice si in biotehnologiile de producere a
biocombustibililor.
Fermentatia alcoolică

2 ADP + 2 Pa 2 ATP

Glucoză 2 Piruvat

2 NAD+ 2 (NADH + H+) CO2

Piruvat
decarboxilaza

2 Etanol 2 Acetaldehidă
Alcool dehidrogenaza
(ADH)
Fermentatia alcoolică
• La drojdia brutarului și drojdia de bere (Saccharomyces sp.), fermentația
glucozei (obținută prin degradarea amidonului din malț) furnizează doar 2
molecule ATP/ 1 mol glucoză, în timp ce, în condiții aerobe, respirația
furnizeaza 38 molecule ATP/ 1 glucoză.
Lactobacillus casei

Mediu anaerob

Mediu aerob
Fermentație Respirație

2 ATP/ Glucoză 38 ATP/ Glucoză

Celulele beneficiază de multă

Celulele beneficiază de puțină
energie, cresc rapid, biomasă ridicată
energie, cresc încet, biomasă redusă
Etanolul poate fi metabolizat pentru obținere de energie

• Toate celulele vii produc EtOH în urma diferitelor căi metabolice;

• EtOH este, așadar, omniprezent în sistemele vii și, de aceea, organismele s-au
adaptat pentru metabolizarea acestuia;
• Degradarea EtOH pentru obținerea de energie este o strategie metabolică
ancestrală (conservată evolutiv);
• Alcool dehidrogenaza (ADH) este enzima cheie a acestei transformări:

C2H5OH  CH3CHO  CH3COOH  CH3CO SCoA  CO2 + H2O + ATP

etanol acetaldehida acetat acetilCoA degradare completa/ c.
Krebs
Metabolizarea etanolului la om

• Acumularea EtOH ([n lipsa/deficit de ADH) sau acumularea acetaldehidei sunt

toxice (pot fi letale).
• La om, embrionii, fetușii și copii au un nivel foarte redus de ADH fapt ce duce la
o degradare extrem de lentă a etanolului; acumularea EtOH la fetuși induce
apariția unor disfuncții enzimatice ce determină alterarea formării normale a
sistemului nervos.
• abia în ficatul complet funcțional al adulților, ADH este produsă la nivele ridicate.
Fermentatia acetică = acetogeneza

• Fermentaţia acetică produs final  acid acetic.

• Exista câteva modalitati diferite de a genera acetat:
• 1. La bacterii acetogene strict anaerobe din rumenul rumegătoarelor (de ex., Ruminococcus
sp.) celuloza este degadată extracelular la monoglucide (glucoza), glucoza este convertită
intracelular la piruvat, iar acesta la acetat cu formare de CO2 si H2;
• Pentru ca reacția reducătoare (de formare a H2) să aibă loc, este necesară îndepărtarea
permanentă a H2 din sistem; acest lucru este realizat printr-o simbioză (relație sintrofică sau
transfer interspecific de hidrogen) cu Archaea metanogene care consumă hidrogenul molecular
(sunt ”hidrogenotrofe”).
Fermentatia acetică la Ruminococcus sp. generează 4 moli
ATP/ mol glucoză

2 ADP + 2 Pa 2 ATP
Celuloză

Glucoză 2 Piruvat
2CO2
2 NAD+ 2 (NADH + H+)
2 ADP + 2 Pa

CH4
2 ATP

2H2
Metanogene 2H2 2 Acetat
Fermentatia acetică = acetogeneza

• Fermentaţia acetică produs final  acid acetic.

• Exista cateva modalitati diferite de a genera acetat:
• 2. Unele bacterii acetogene strict anaerobe din genul Clostridium sp. (clostridii)
pot utiliza CO2 (generat din decarboxilarea piruvatului) si H2 generat din
echivalentii reducători, pentru a forma acetat.
Observație: bacteriile acetice nu efectuează
fermentație acetică

 Bacterii acetice, precum Acetobacter pasteurianum sau

Gluconobacter oxydans, sunt strict aerobeș
 Ele oxideaza etanolul la acetaldehidă și apoi la acid acetic cu
ajutorul AlcoolDH, respectiv a AcetaldehidDH.
 Electronii eliberați din oxidare sunt transmiși lantului
respirator și contribuie la generare de energie prin fosfosrilare
oxidativă.
 Bacteriile acetice sunt exploatate pe scară industrială pentru
fabricarea oţetului din vin.
 Relevanța fermentațiilor
A) În natură: fermentațiile reprezintă o etapă importantă în
reciclarea carbonului în mediile anaerobe.

Biopolimeri complecsi
(glucide, lipide, proteine)
Mediu aerob

CH4, H2S
Fermentații
Molecule simple: Respirație
Acizi organici, alcooli, anaerobă
CO2, H2
Medii anaerobe:
sedimente lacustre, marine; soluri; tractul intestinal
 Relevanța fermentațiilor
B) În activitățile economice
B.1. În biotehnologii alimentare: fermentațiile sunt aplicate pentru
fabricarea unor alimente (bere, vin, brânzeturi și alte derivate lactate).
B.2. În biotehnologii de mediu pentru epurarea apelor uzate cu
încărcătură mare de materie organică (ex., dejecții) în cadrul unor
sisteme numite digestoare anaerobe. Relația sintrofică dintre
acetogene și metabiocombustibilinogene poate fi exploatată și pentru
producerea de (biogaz bogat în CH4)
 Concluzii privind fermentațiile
• Fermentațiile asigură producerea de ATP (energie) prin
fosforilare de substrat pentru numeroase microorganisme care
trăiesc în medii lipsite de O2.
• Fermentația este un proces reducător prin care se asigură un
debușeu pentru echivalenții reducători (e-) în scopul asigurării
unui echilibru redox în celulă.
• Organismele fermentative reprezintă verigi importante în lanțul
trofic din mediile anaerobe, asigurând conversia biopolimerilor
în compuși mai simpli care sunt apoi excretați și utilizați de alte
microorganisme ca surse de hrană sau acceptori de electroni.
Alte căi de catabolizare a glucidelor
• Calea pentozofosforică (calea “oxidării directe” a glucozei)
(Warburg-Dickens-Horecker).
• nu este însoţită de modificări energetice importante (se
formeaza 2 moli de NADPH+H+ si intermediari comuni cu
glicoliza, cum sunt gliceroaldehid-3-fosfatul şi fructozo-6-
fosfatul, prin intermediul cărora cele două căi metabolice pot
interfera).
• Semnificaţia funcţională  in biosinteze
1) Furnizare de riboză-5-fosfat necesar biosintezei nucleotidelor
şi acizilor nucleici;
2) Regenerarea NADPH redus, necesar ca donor specific de
hidrogen unor procese biosintetice reductive (ca de exemplu
biosinteza de novo a acizilor graşi).
Metabolizarea altor monoglucide
• In ficat
• Fructoza + ATP  F-1-P + ADP

• Galactoza + ATP  Gal-1-P + ADP

Intermediari in glicoliză
Biosinteza glucidelor

• Caracteristici generale
- Un proces endergonic, energia necesară fiind oferită de ATP în
cazul biosintezei monoglucidelor şi de UTP în cazul biosintezei
poliglucidelor.

- La plante, produsul primar al biosintezei monoglucidelor pe

calea fotosintetică, pornindu-se de la CO2 şi H2O, este fructozo-
6-fosfatul de la care, pe diferite căi metabolice, se pot obţine
celelalte glucide.

- La organismele animale, sinteza glucozei are loc din precursori

neglucidici, pe calea gluconeogenetică iar a glicogenului prin
glicogenogeneza.
Biosinteza glucozei în organismul animal
Gluconeogeneza

• Glucoza reprezintă singura sursă de energie pentru ţesutul

muscular în contracţie, pentru ţesutul nervos şi pentru
eritrocite.

• Pentru a-şi asigura glucoza necesară, atunci când aceasta nu

este suficientă prin aport alimentar (în inaniţie sau în regim
alimentar hipoglucidic), organismul animal are capacitatea de
sinteză proprie a glucozei din precursori neglucidici (ce apar în
mod normal în cadrul metabolismului intermediar) printr-un
proces numit gluconeogeneză, sau biosinteza de novo a
glucozei.
Gluconeogeneza

• Gluconeogeneza este un proces endergonic,

necesitând 4 moli de ATP + 2 moli de GTP pentru
sinteza unui mol de glucoză; de asemenea, procesul
este reductiv, necesitând 2 moli de NADH+H+ pentru
un mol de glucoză formată.
Localizarea intracelulară

Cea mai mare parte a etapelor gluconeogenezei sunt localizate

în citosol cu exceptia reactiilor catalizate de enzimele piruvat-
carboxilaza, cu localizare exclusiv mitocondrială, si glucozo-6-
fosfataza, prezentă pe faţa lumenală a membranei reticulului
endoplasmic neted.
METABOLISM ENERGETIC

Curs 6 – Catabolismul lipidelor ca parte a metabolismului

energetic

Cuvinte-cheie: acizi grasi, beta-oxidarea acizilor

grasi, lipaze, peroxisom, rezerva de energie,
trigliceride
 Rolurile lipidelor
(1) Energetic (trigliceridele),
(2) structural (de ex., fosfolipidele) şi
(3) informaţional (de semnalizare)
(de ex., hormonii steroidici).

• Lipidele cu rol energetic se găsesc, în

general, dispuse sub formă de
depozite ce reprezintă o rezervă de
energie.
•

Lipidele sunt surse de energie mai eficiente decât glucidele:

1 g glucid sau proteină  4 kcal / 17 kJ,
1 g lipid  9 kcal / 38 kJ,
1 g alcool 7 kcal / 29 kJ).
 Subiecte ce vor fi tratate
• Catabolismul trigliceridelor
• Catabolismul fosfogliceridelor
• Catabolismul acizilor grasi
6.1. Trigliceridele - lipide cu rol energetic
• Principala sursă de acizi graşi (AG) sunt trigliceridele (TG) = grasimi
neutre.
• TG se acumulează în citoplasma celulelor adipoase (adipocite).
• TG sunt structuri anhidre şi reduse putând concentra o mare parte
din energia metabolică.
• Lipidele sunt surse de energie mai eficiente decât glucidele. 1
gram de trigliceride (lipide neutre ) “arse” până la CO2 şi H2O
eliberează 9,3 kcal, pe când 1g de proteină sau glicogen, în aceleaşi
condiţii  4,1 kcal.
• Aşadar, lipidele sunt mai eficiente, înmagazinând pe aceeaşi
unitate de greutate o cantitate dublă de energie faţă de glucide
sau proteine.
• Glicogenul sau glucoza stochează energie suficientă pentru a
susţine funcţiile biologice timp de 24 ore, iar depozitele de TG
asigură supravieţuirea timp îndelungat (câteva săptămâni) (de ex.,
sunt sursă de energie pe perioada migraţiilor păsărilor, în timpul
hibernării unor mamifere).
 Absorbţia trigliceridelor la nivel
intestinal

• TG sunt insolubile;
• Doua procese stau la baza absorbtiei TG:
• Procesul fizic de formare a unor agregate (micele) care sa
mentina TG in suspensie (emulsionare), proces favorizat de
sărurile biliare.
• Procesul chimic (enzimatic) de scindare a legăturilor esterice din
TG catre lipazele pancreatice hidrosolubile; ca rezultat se
formeaza acizi grasi si monogliceride care sunt absorbite prin
enterocite.
[Studii recente (2012) arată că microbiota intestinală (în special bacterii Gram-
pozitive din Clasa Firmicutes) contribuie la absorbţia intestinală a lipidelor.]
 Absorbtia trigliceridelor la nivel intestinal
• După resinteza TG în celulele mucoasei intestinale, TG impreună cu
lipoproteinele (de ex., apoproteina B-48) sunt împachetate in
chilomicroni.
• Chilomicronii sunt eliberati din celulele epiteliale intestinale prin
exocitoză şi transportaţi prin limfă şi apoi prin sânge până la nivelul
organelor de depozitare.

• La nivelul muşchilor scheletici şi tesutului adipos, lipazele din

membranele celulare degradează TG până la AG şi monogliceride.
Sub aceasta formă sunt transportate prin membrane şi apoi TG sunt
resintetizate şi furnizeaza energie (muşchi) sau sunt depozitate
(tesutul adipos).
 Absorbţia TG la nivel intestinal
Membrana celulei
mucoasei
intestinale
Celula epiteliala
intestinala
Trigliceride
Alte lipide,
proteine
lipaze Sistemul
chilomicroni limfatic
RE
Acizi graşi
Trigliceride
Monogliceride

micele

http://www.vivo.colostate.edu/hbooks/pathphy
s/digestion/smallgut/absorb_lipids.html
 Degradarea trigliceridelor

• Degradarea grăsimilor neutre nu se petrece cu eliberare directă

de energie sub formă de ATP, ci este o separare de elemente
constitutive în vederea metabolizării lor ulterioare în scopul
eliberării de energie.
• În organismul animal, în condiţii fiziologice normale, cu o balanţă
energetică echilibrată, are loc o mobilizare redusă de lipide de
rezervă.
• În condiţii de inaniţie, de expunere prelungită la frig etc., are loc o
mobilizare masivă a lipidelor de rezervă din organismul animal.

• Bacteriile produc lipaze extracelulare care degradează TG din mediu la DG, MG,
glicerol şi AG;
• Lipazele bacteriene şi fungice sunt utilizate în diverse ramuri ale industriei
alimentare (în producerea iaurturilor, în obţinerea unor produse de panificaţie), în
formularea unor detergenţi, iar, recent, sunt folosite în degradarea uleiurilor de
natură vegetală pentru obţinerea de biocombustibili.
 Produşii de degradare ai TG
- degradarea intracelulară a TG este un proces hidrolitic, sub
acţiunea (triacilglicerol) lipazelor intracelulare (prezente la
eucariote – plante şi animale – şi la procariote)
H2O AG1 H2O AG2 H2O AG3
Triglicerid Diglicerid Monoglicerid
Glicerol
(triacilglicerol) (diacilglicerol) (monoacilglicerol)

• Produşii finali de degradare sunt acizii graşi şi glicerolul.

• Glicerolul, in ţesutul hepatic, este transformat în intermediari
ai căii glicolitice şi gluconeogenetice.
 Reglarea degradării TG
• Mobilizarea lipidelor (din adipocite) este stimulată de scăderea
glicemiei, urmată de eliberare de hormoni (adrenalină şi
glucagon) care intensifică activitatea lipazelor reglate de AMPc.

Adenilat ciclaza

Acizi grasi liberi

Glicerol
Protein kinaza
inactiva Protein kinaza activa Alte lipaze
Triacilglicerol lipaza Triacilglicerol
Diglicerid
inactiva lipaza activa
Triglicerid

• Insulina inhibă degradarea trigliceridelor.

Mobilizarea şi transportul prin
sânge a AG
• În urma eliberării AG din
degradarea TG, aceştia
difuzează în sânge unde sunt
legaţi de albumina serică (cca
10 AG/ moleculă de albumină
serică);
• Sub această formă AG sunt
“solubilizaţi” în sânge;
• AG sunt transportaţi spre
ţesuturi (muşchiul scheletic,
miocard, cortex renal) unde vor
fi oxidaţi pentru a genera
energie.
http://www.bioinfo.org.cn/book/biochemistry/chapt16/sim1.htm
 6.2. Degradarea fosfogliceridelor
• Fosfogliceridele sunt degradate hidrolitic de către enzime
specifice numite fosfolipaze.
• Se cunosc 4 fosfolipaze notate A1, A2, C şi D in functie de
specificitatea lor de actiune.
 Mecanismul degradării fosfogliceridelor

Localizare
intracelulară şi
semnificaţia
funcţională a
fosfolipazelor
Fosfolipazele se
găsesc în membrana
mitocondrială externă,
interna, în reticulul
endoplasmatic,în
Fosfolipaza D (PLD) citosol, în lizozomi,
- localizare la nivelul
membranei plasmatice;
precum şi în membrana
- rol în semnalizarea celulară. plasmatică.

Fosfolipaza A2 (PLA2) – există fosfolipaza citosolică, dar şi secretată ca proenzimă

în sucul pancreatic (este activată de tripsină) şi în veninul de şarpe, albină sau de
viespe.
Fosfolipaza C (PLC) – legata, in principal, de membrana plasmatică, dar a fost
localizata şi la nivelul citosolului şi nucleului. La mamifere există 13 tipuri de PLC, iar
rolul lor principal se reflectă în căile de semnalizare celulară.
6.3. Rolul acizilor graşi in organism
1) energetic fiind mobilizati din TG pentru a asigura sursa de
energie a celulei şi a intregului organism

2) structural: intră în constitutia fosfolipidelor şi glicolipidelor

(componente principale ale membranelor celulare).

3) rol in semnalizarea celulară: intră in constituţia

lipoproteinelor.

4) AG şi derivatii lor au rol de mesageri intracelulari sau rol

hormonal.
Catabolismul acizilor graşi
Degradarea oxidativă a AG cu lanţ lung este principala cale metabolică
generatoare de energie la animale, la multe protiste şi la unele bacterii.
Electronii rezultaţi din desfacerea AG sunt cedaţi lanţului respirator
mitocondrial, iar produsul final, acetil-CoA este degradat şi el la CO2 şi apă,
furnizând şi mai multă energie prin intermediul ciclului Krebs.

Caracteristici generale ale degradării AG:

• AG trebuie activaţi în prealabil deoarece AG liberi sunt relativ inerţi chimic.

• Capacitatea lor de reacţie creşte, însă, prin transformarea lor în tioesteri, legătura
C~S fiind o legătură macroergică. Activarea acizilor graşi se face prin legarea lor
de coenzima A sub forma de acil-SCoA.
• Degradarea AG are loc în
• matricea mitocondriala (AG cu <20C) şi
• Peroxisomi (AG cu >20C).
6.3.1. Catabolismul AG in mitocondrii

Are loc in trei etape:

1) Mobilizarea AG din depozitele adipoase (degradarea

trigliceridelor urmată de transportul AG prin sânge)

2) Activarea şi transportul acizilor grasi in mitocondrie

3) Catabolismul acizilor graşi printr-un proces de oxidare ce duce

la scurtarea repetată a catenei acidului gras cu câte doi atomi
de carbon. Oxidarea are loc la carbonul din pozitia β = β-
oxidarea acizilor grasi.
Activarea acizilor graşi

• în principal pe două căi:

1) prin reacţia catalizată de acil-CoA sintetaze
2) prin reacţia catalizată de tioforază
 1) Activarea AG prin reacţia catalizată de acil-CoA
sintetaze
• Acil-CoA-sintetazele sunt localizate în membrana mitocondrială
externă şi în matricea mitocondrială, aici având loc şi activarea AG.
• Activarea AG se face pe seama coenzimei A citosolice, cu consum
de ATP.

Coenzima A (CoA-SH).
R-COOH

Coenzima A face parte din categoria “carausilor” (precum ATP,

NAD/FAD), dar rolul ei este de a purta gruparile acetil (CH3CO-)
sau acil (R-CH2-CO-). Deci este un caraus de grupari acetil sau
acil activate.
Secvenţa de activare a unui AG sub actiunea acil-CoA
sintetazelor

in 2 etape:
1) R-COOH+ ATP + Enzima  R-CO-adenilat-Enzima +PPi
2) R-CO-adenilat-Enzima+ CoA-SH  R-CO~SCoA + AMP + H2O + Enzima
Desi procesul este reversibil, este directionat in sensul fomarii de acil-CoA,
deoarece pirofosfatul (PPi), rezultat din reacţie, este scindat de o
pirofosfatază in două molecule de ortofosfat (Pi).
Hidroliza ATP la AMP (-45 kJ/mol) și a PPi la 2 Pi (-29 kJ/mol) generează suficientă
ΔG ( -74 kJ/mol) pentru a stimula formarea legăturii macroergice
tioesterice
Particularitati ale acil-CoA sintetazelor
• În funcţie de specificitatea lor, acil-CoA sintetazele se împart în:
a) acetil-CoA-sintetaza – specifică pentru acizii graşi cu 2 şi 3 atomi de
carbon în catenă;
b) octanoil-CoA-sintetaza – specifică pentru acizii graşi cu 4-12 atomi de
carbon în catenă;
c) dodecanoil-CoA-sintetaza – specifică pentru acizii graşi cu 12-22 carboni
în catenă.

• Legătura -CO~S- dintre CoA şi AG este macroergică (simbolizată ~), ce

eliberează prin hidroliză -8,3 kcal/mol (- 34,7 kJ/mol).

• Reacţia de activare a AG are loc pe fata citosolica a membranei

mitocondriale externe, precum şi în matricea mitocondrială.
 2) Activarea acizilor graşi prin reacţia catalizată de
tioforaze (Succinil-CoA:3-cetoacid-CoA transferaze, EC 2.8.3.5)

• Al doilea mecanism de formare a derivaţilor activaţi ai AG este

reacţia catalizată de tioforaze, enzime ce activează AG cu lanţ scurt
(acetoacetat, 3-oxopropanoat, 3-oxopentanoat şi 3-oxohexanoat).
• Această cale de activare este răspândită la microorganisme, iar la
organismele superioare are loc în special în ţesuturile
extrahepatice. Are rol în sinteza şi degradarea corpilor cetonici, în
degradarea unor aminoacizi (valină, leucină, izoleucină)

succinil-CoA + 3-oxoacid ↔ succinat + 3-oxoacil-CoA

Transportul AG activaţi prin membrana
mitocondrială internă
• Membrana internă a mitocondriilor este impermeabilă
pentru acizii graşi liberi, ca şi pentru derivaţii activaţi.

• Pătrunderea AG în mitocondrie, unde va avea loc

degradarea β-oxidativă a lor, necesită existenţa unui
mecanism de transport prin membrană, care implică
participarea carnitinei.

3-hidroxi-4-N,N,N- trimetilaminobutirat
 Transportul AG activaţi prin membrana
mitocondrială internă
• Transferul grupării acil de pe acil-CoA pe carnitină, pentru a
forma acil-carnitina, are loc sub acţiunea unei transferaze
numită acil-CoA-carnitin-transferaza. Ajunsă în mitocondrie,
gruparea acil va fi transferată de pe acil-carnitină pe coenzima A
sub acţiunea unei transferaze identice celei citosolice, dar de
origine intramitocondrială. Carnitina liberă se reîntoarce în
citosol.

• Mecanismul de transfer este posibil datorită existenţei a două

transferaze: acil-CoA-carnitin-transferaza I (CAT1) legata de
membrana mitocondriala externa şi acil-CoA-carnitin-transferaza
II (CAT2) in mitocondrie.

• Transportul carnitinei şi respectiv acil-canitinei este posibil

datorita existenţei unei translocaze.
Transportul AG activaţi prin membrana
mitocondrială internă
Acil~SCoA -SH

Carnitina Acil Membrana

carnitina mitocondrială
acil-CoA-carnitin-
Fata transferaza I externă
citosolica

Membrana
Translocaza
mitocondrială
internă
Matrice
acil-CoA-carnitin- mitocondriala
transferaza II

Carnitina Acil carnitina

Acil~SCoA -SH
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/a8/Acyl-
CoA_from_cytosol_to_the_mitochondrial_matrix.svg
6.3.1. Catabolismul AG in mitocondrii

Are loc in trei etape:

1) Mobilizarea AG din depozitele adipoase (degradarea

trigliceridelor urmată de transportul AG prin sânge)

2) Activarea şi transportul acizilor grasi in mitocondrie

3) Catabolismul acizilor graşi printr-un proces de oxidare ce

duce la scurtarea repetată a catenei acidului gras cu câte doi
atomi de carbon. Oxidarea are loc la carbonul din pozitia β =
β- oxidarea acizilor grasi.
-Oxidarea acizilor graşi la nivel mitocondrial

• Degradează AG ce contin mai putin de 20C.

• AG activat sub formă de acil-CoA este substratul unui ciclu de

reacţii de oxidare prin care sunt îndepărtaţi repetat câte 2 atomi
de carbon sub formă de acetil-CoA.

• Întreaga secvenţă de reacţii a β-oxidării este o repetare ciclică a

patru reacţii succesive:
• 1) dehidrogenare (FAD-dependentă),
• 2) hidratare,
• 3) dehidrogenare (NAD-dependentă),
• 4) scindare tioclastică (cu participarea CoA-SH)
-Oxidarea acizilor graşi
(“helixul sau ciclul lui Lynen”, după Feodor Lynen, laureat al Premiului Nobel în Fiziologie sau
Medicină în anul 1964, pentru “descoperiri privind mecanismul de reglare şi metabolismul
colesterolului şi a acizilor graşi”)
Bilanţul energetic al β-oxidării AG saturaţi, cu nr. par de
C, în mitocondrie

Intră: Pentru un acid gras cu 16

atomi de carbon, ca de
• 1 Acil-CoA (16 C) exemplu acidul palmitic
(C16:0), procesul se repetă de
• 1 FAD+/ciclu 7 ori, eliberând 8 moli de
• 1 NAD+/ciclu acetil-CoA.
• 1 CoA-SH/ciclu
Ies: Ies:
• 1 Acetil-CoA/ciclu X 7 cicluri • 7 Acetil-CoA (7x2 C)
• 1 FADH2/ciclu • 7 FADH2
• 1 (NADH+H+)/ciclu • 7 (NADH+H+)
• + 1 Acetil-CoA (2 C)
Bilanţul energetic al β-oxidării AG saturaţi, cu nr. par de
C, în mitocondrie

Acid
palmitic
(C16:0)
Lanţul respirator
mitocondrial
β-oxidare

Ies:
7 Acetil-CoA (7x2 C)
Ciclul Krebs 7 FADH2
(8 cicluri din care
rezultă CO2, 7 (NADH+H+)
ATP/GTP,
NADH şi FADH2) + 1 Acetil-CoA (2 C)
 Particularităţile β-oxidării acizilor graşi

• Dacă AG are număr impar de atomi de carbon,

ultimul rest va prezenta 3 atomi de carbon, sub O

formă de propionil-CoA, care va fi ulterior

metabolizat pe o cale metabolică proprie. Palmitoleil CoA
• Oxidarea unui AG nesaturat cu o singură legatură 3 cicluri de β oxidari
dublă evoluează iniţial normal, pe calea β-
oxidativă, până la apariţia dublei legături ∆3,4-
cis, când intervine enzima (∆3,4 cis-∆2,3-trans-
enoil-CoA-izomeraza ) care va deplasa dubla
legătură ∆3,4 în poziţia ∆2,3 şi o va transforma
din cis în trans. Prin aceasta, devine posibilă Cis-Δ3 Enoil-CoA
continuarea β-oxidării.
∆3,4 cis-∆2,3-trans-enoil-CoA-
• In cazul acizilor grasi polinesaturati cu număr par izomeraza

de duble legaturi, pe lângă izomerază, intervine

o reductază: 2,4 dienoil-CoA- reductaza (NAPH
dependentă).

Trans-Δ2 Enoil-CoA
Localizarea şi semnificatia functionala a -oxidarii
mitocondriale a AG
• Localizarea intracelulară: în matricea mitocondrială.
• Enzimele responsabile de activarea acizilor graşi au dublă localizare
intracelulară:
• citosolică – ce catalizează activarea tuturor AG şi
• mitocondrială – pentru activarea AG cu 2-10 atomi de C în catenă.
• Distribuţia tisulară a β-oxidării acizilor graşi. În organismul animal nu se
întâlnesc ţesuturi sau organe care să manifeste o dependenţă absolută pentru
acizii graşi. Totuşi ficatul, muşchiul scheletic în repaus, muşchiul cardiac şi
cortexul renal utilizează preferenţial AG ca sursă de energie, deşi pot utiliza şi
glucoza.
• Semnificaţia funcţională. -oxidarea acizilor graşi are rol predominant energetic,
constituind sursa majoră de echivalenţi reducători pentru lanţul respirator
mitocondrial.
• Prin oxidarea echivalenţilor reducători (FADH2 şi NADH) în lanţul respirator, se
formează energie înmagazinată sub formă de ATP. Pe de altă parte, oxidarea unei
molecule de acetil-CoA va genera formarea a 12 (10) molecule de ATP în ciclul
Krebs cuplat cu lanţul respirator mitocondrial.
• Pune la dispoziţia ţesuturilor acetil-CoA necesar proceselor biosintetice
(biosinteza corpilor cetonici, a colesterolului, a hormonilor steroizi, precum şi în
reacţiile de acetilare a diferiţilor compuşi).
 Reglarea β-oxidării acizilor graşi.
• Orice creştere a concentraţiei AG
liberi în plasmă (în cazul regimului
alimentar bogat în lipide, în cazul
inaniţiei, a diabetului etc.) va
conduce la creşterea utilizării lor ca
sursă de energie.
• Intensificarea β-oxidării AG în unele
organe va determina scăderea
simultană a utilizării glucozei ca
sursă de energie, datorita apariţiei
unei concentraţii mărite de acetil-
CoA care, la nivelul ciclului Krebs, se
va transforma în citrat – inhibitor al
fosfofructokinazei (enzima • Acetil-CoA stimulează piruvat
glicolitica). carboxilaza, enzima-cheie in calea
gluconeogenezei, fapt care
stimuleaza acest proces.
Metabolismul acidului propionic

Acidul propionic este un

acid gras cu catenă scurtă
şi număr impar de carboni,
ce poate rezulta final în
urma β-oxidării unor acizi
Biotina graşi cu număr impar de
carboni, in urma
metabolizarii unor
aminoacizi ca valina şi
izoleucina sau poate avea
provenienţă exogenă – ca
B12 produs de fermentaţie a
hranei rumegătoarelor.
 Particularităţile metabolismul acidului propionic
• La reacţia de transfer a grupării metil participă, în calitate de
coenzimă, vitamina B12 (5'-dezoxi-adenozilcobalamina).
• Succinil-CoA format va fi metabolizat în ciclul Krebs (ciclul acizilor
tricarboxilici), sau va lua calea unor biosinteze, cum este
biosinteza porfirinelor.
• Localizarea intracelulară. Enzimele implicate în metabolizarea
acidului propionic sunt localizate în matricea mitocondrială.
6.3.2. β-oxidarea acizilor graşi la nivel peroxisomal
Semnificaţia funcţională: asigură metabolizarea AG “cu lant foarte
lung” (>20 C) care nu pot fi metabolizati la nivel mitocondrial, a
eicosanoidelor, AG dicarboxilici cu lant lung.
La nivelul peroxisomilor de la mamifere, β-oxidarea asigura
scurtarea acizilor grasi cu lant lung (>20 C) pentru degradarea lor
oxidativă ulterioară în mitocondrie.
În celula animală, β-oxidarea AG se opreşte la octanoil-CoA.
La plante şi drojdii, degradarea AG la nivel peroxisomal poate fi
completa.
Transportul AG la nivel peroxisomal este realizat prin intermediul
pompelor de tip ABC.
Transportul AG din peroxisomi in citosol se realizeaza prin
intemediul carnitinei.
Exista boli peroxisomale grave (ex. ALD – adrenoleucodistrofia) cauzate de
acumularea excesiva de AG cu lant foarte lung in peroxisomi ca urmare a
deficientei unui transportor de tip ABC peroxisomal.
 6.3.2. β-oxidarea acizilor graşi la nivel
peroxisomal
 Oxidarea peroxisomală diferă de β-oxidarea AG în mitocondrie doar prin
prima reacţie de dehidrogenare.
 Electronii sunt transferaţi de o flavoprotein-dehidrogenază pe O2 cu
formarea peroxid de hidrogen (H2O2).
 Catalaza prezentă în peroxisomi transformă H2O2 în H2O şi O2.

 Celelalte etape sunt identice cu cele mitocondriale desi sunt catalizate

de izoenzime ale enzimelor mitocondriale.

Catalaza

Acil-CoA- Acil-CoA- Etapele

dehidrogenaza dehidrogenaza umatoare
ale β-
oxidarii
Conexiunea dintre glicoliză şi β-oxidarea AG la nivelul celulei animale

Glucoză Acizi graşi

GLUT Membrana plasmatică

FAT

ATP Citosol
Glicoliză
ADP

Piruvat Acizi graşi

Oxidarea AG
Acetil-CoA
NADH
FADH2 ATP
CO2 Ciclul
Lanţul respirator
Krebs NAD+ ADP
FAD+
.Shiojima I, Walsh K. (2006) Regulation of cardiac growth and coronary angiogenesis by the
Akt/PKB signaling pathway. Genes Dev. 20(24): 3347-3365.
METABOLISM ENERGETIC

Curs 7 – Catabolismul proteinelor şi aminoacizilor ca parte a

metabolismului energetic

Cuvinte-cheie: aminoacizi, aport energetic scazut, creatina, creatin-fosfat,

dezaminare, intermediari ai ciclului Krebs
 Rolul proteinelor

Proteinele sunt macromolecule din sistemele vii care indeplinesc

functii majore pentru celula:
• biocatalizatori;
• in transportul şi depozitarea anumitor molecule (O2); in
transportul membranar al nutrientilor;
• in sustinerea mecanica;
• in imunitate;
• in transmiterea impulsului nervos;
• in coordonarea cresterii şi diferentierii celulare.

Proteinele sunt polimeri constituiti din unitati monomerice

numite aminoacizi.
 (similar lipidelor si glucidelor)
sursele de proteine
sunt:

A. Proteine din alimente (sursa exogena de proteine) si

B. Proteine intracelulare (sursa endogena de proteine)
 7.1. Catabolismul proteinelor
I. Proteinele de origine alimentară  sursa de aminoacizi.
• Proteinele alimentare (de origine exogena) sunt hidrolizate în tubul digestiv al
organismelor animale (sub actiunea enzimelor proteolitice) până la stadiul de
aminoacizi şi oligopeptide.
• Aminoacizii şi oligopeptidele din lumenul intestinal traversează peretele
intestinal in special printr-un proces activ secundar de absorbţie (proces
energodependent), pătrunzând în fluxul circulator.

Lumen intestinal Celula intestinala Sange

Aminoacizi Amino-
acizi
Enzime
proteolitice Tripeptide Peptidaze
Proteine Dipeptide

Oligopep- Amino-
tide peptidaza

II. O alta sursa de aminoacizi sunt:

a) proteinele intracelulare care nu sunt necesare proceselor metabolice la un
moment dat şi
b) proteinele sintetizate incorect.
 Rolul aminoacizilor
• Se pot distinge trei roluri fundamentale ale aminoacizilor în
sistemele celulare:

Sunt degradaţi în cadrul unor

procese catabolice fiind sursă
In biosinteza unor proteine de azot pentru nucleotide,
proprii organismului neurotransmițători, grupări
prostetice de tipul
porfirinelor

Pot genera intermediari ai

ciclului Krebs
Reacţii generale în metabolismul aminoacizilor

a) Transaminare Importante in metabolismul

energetic prin furnizarea de
intermediari ai respiratiei
celulare (piruvat, oxalil-acetat) şi
consum sau generare de
b) Dezaminare echivalenți reducători.

Se formează amine. Este, în

principal, o cale de biosinteză a
c) Decarboxilare unor amine cu acţiune biologică
(= amine biogene).
 a. Transaminarea aminoacizilor
reprezintă reacţia de transfer al grupării aminice (-NH2) de pe un aminoacid –
donor, pe un oxoacid (cetoacid) – acceptor, cu formarea unui nou aminoacid şi a
unui nou oxoacid.
Enzimele se numesc transaminaze (sau aminotransferaze) şi se găsesc atât în
citosol, cât şi în mitocondrii.
Transaminazele au ca grupare prostetică activă piridoxalfosfatul, care trece
reversibil în timpul reacţiei în piridoxaminfosfat.
Gruparile prostetice ale transaminazelor sunt derivati fosforilati ai vitaminei B6.
 Exemple de reacții de transaminare
• Prin transaminare:
Acid piruvic  alanina
Acid hidroxipiruvic  serina
Acid α-oxoglutaric  acidul glutamic
Acid oxalilacetic  acidul aspartic.

La reacţia de transaminare participă gruparea aminică din poziţia α, dar pot

participa şi cele din poziţiile β, γ sau δ.

Exemplu de reacţie de transaminare la care participă gruparea aminică din poziţia

δ a ornitinei:
Acid α-oxoglutaric + Ornitină  Acid glutamic + Glutamat-semialdehida

Aminoacizii care nu pot fi sintetizaţi de organismul animal

(pentru ca nu există precursori adecvați – cetoacizi) și trebuie
introdusi pe cale alimentară = aminoacizi esenţiali.
 b. Dezaminarea aminoacizilor

• Este reacţia de eliminare a grupării aminice (-NH2) din molecula

aminoacizilor sub formă de amoniac liber (NH3), cu transformarea
aminoacizilor în α-cetoacizi, α-hidroxiacizi sau acizi carboxilici (in
functie de tipul de dezaminare).
• Amoniacul rezultat este
1. Utilizat la biosinteza altor aminoacizi, sau
2. Eliminat
a) fie sub formă liberă (ex., la pești),
b) fie sub formă de uree (ureogeneza) (ex., la mamifere).
• În funcţie de tipul de enzime şi de natura aminoacizilor, se cunosc
3 tipuri de dezaminare:
1. Dezaminare oxidativă
2. Dezaminare reductivă
3. Dezaminare deshidratantă.
 b.1. Dezaminarea oxidativă
• Este catalizata de aminoacidoxidaze care au ca şi cofactor (grupare prostetica) -
flavinmononucleotidul (FMN) şi flavinadenindinucleotid (FAD).
• Reacţia de dezaminare oxidativă evoluează în 2 etape.
• În organismul animal, este tipul predominant de dezaminare.

1 2
 b.1.Dezaminarea oxidativă

• Se cunosc atât L-aminoacid oxidaze, cât şi D-aminoacid oxidaze, enzime

flavoproteice care acţionează specific asupra L- şi respectiv D-aminoacizilor.
• D-aminoacid oxidazele izolate din ficat şi rinichi, conţin ca acceptor de hidrogen
FAD şi acţionează numai asupra D-aminoacizilor.
• L-aminoacid oxidazele au, în general, ca acceptor de hidrogen FMN.

• Flavinmononucleotidele reduse pot transfera direct hidrogenul oxigenului

molecular, cu formare de apă oxigenată, care va fi descompusă de catre catalază
în H2O şi 1/2O2.

• L-aminoacid oxidazele catalizează dezaminarea aminoacizilor, cu excepţia serinei,

treoninei, a aminoacizilor monoaminodicarboxilici şi a celor
diaminomonocarboxilici.
 Exceptii in dezaminarea oxidativa
• La microorganisme, alanina este convertită reversibil în piruvat sub acţiunea
enzimatică a alanin-dehidrogenazei care are ca şi cofactor NADH-ul.

• Alanin-dehidrogenaza şi glutamat dehidrogenaza reglează la microorganisme

cantitatea totală de aminoacizi din metabolism, prin stabilirea unui echilibru între
aminoacizi şi cetoacizi.
• In organismele animale, reacţia de dezaminare a acidului L-glutamic este
catalizată de glutamat dehidrogenaza, singura aminoacid oxidază NAD(P)-
dependentă din organismul animal. Reacţia catalizată este următoarea:
Glut DH
L-Glutamat + NAD(P)+ + H2O -oxoglutarat + NAD(P)H +H+ + NH3

• Glutamat dehidrogenaza are răspândire universală în lumea vie, fiind localizată

atât citosolic, cât şi mitocondrial.
b.2. Dezaminarea reductivă

• este catalizata de aminoacid reductaze

 b.3.Dezaminarea deshidratantă
• este catalizată de aminoacid dehidraze şi are loc cu eliberarea
amoniacului liber şi a cetoacidului corespunzător. Aceste enzime au
ca grupare prostetică activă piridoxalfosfatul.
• Pe această cale sunt dezaminaţi aminoacizii serina şi treonina.
Reacţia are loc în două etape.

1 2
 Creatina si rolul ei in energetica celulara
• Creatina (kreas, gr. – carne) – acid organic cu rest
guanidinic

Creatina = acid α-metilguanidoacetic

• Este caracteristica vertebratelor;
• Rolul ei predominant este de a asigura energie
celulelor musculare (din muschiul scheletic) si
nervoase sub forma sistemului naveta de fosfat,
creatină / fosfocreatină (= creatin-fosfat) care poate
regenera ATP:
 Creatina si rolul ei in energetica celulara
• In corpul uman creatina este sintetizata în ficat si rinichi in doua etape din
aminoacizii glicina si arginina sub actiunea
1) arginin-glicil amidinotransferaza (AGAT, EC:2.1.4.1) si formare de
guanidinoacetat;
2) guanidinoacetat N-metiltransferaza (GAMT, EC:2.1.1.2) utilizandu-se S-
adenozilmetionina (SAM) ca donor de metil.

O parte semnificativa de creatina ajunge in organism prin aport alimentar (carne).

Sportivii consuma suplimente de creatina pura pentru cresterea masei musculare
(sustinerea efortului muscular si cresterea performantei la nivel supramaximal).
 Creatina si rolul ei in energetica celulara
Dupa sinteza in ficat si rinichi, creatina ajunge prin sistemul circulator la celule
cu necesitati energetice crescute: celule nervoase (din creier, retina, urechea
interna) si celule musculare (circa 95% din totalul creatinei este continut de
muschii scheletici);
• In muschii scheletici, creatina
(Cr) este fosforilata la
fosfocreatina (PCr) (compus
macroergic, -43 kJ/mol sau -10,3
kcal/mol) sub actiunea creatin-
kinazei (CK)
• (CK are dubla localizare,
citosolica si in spatiul
intermembranar mitocondrial)

http://www.medbio.info/horn/intmet/integration_of_metabolism%20v4.htm
Creatina si rolul ei in energetica celulara
In prezent, sistemului Cr/Pcr i se atribuie mai multe roluri subtile, dar
importante:
1) Rol de tampon (rezervor) de energie la locurile de consum maxim de
energie (ATP) cand consumul de ATP depaseste rata de producere a
acestuia in mitocondrii;
2) Rol de naveta (sau caraus) al energiei (ATP) de la mitocondrii spre
locurile de consum energetic.
3) Rol de reglator/ senzor al raportului [ATP]/{ADP] la nivelul locurilor de
sinteza (mitocondrie)/consum de ATP. La nivel mitocondrial CKmit preia
ATP generat prin fosforilare oxidativa si formeaza PCr, crescand nivelul
local al [ADP] local si stimuland respiratia (PCr are rol reglator al
respiratiei mitocondriale).
Alte roluri atribuite sistemului Cr / Pcr: reducerea nivelului de [ADP] liber
(citoplasma), tamponarea pH-ului intracelular, stimularea glicogenolizei si
glicolizei.
 Creatina si rolul ei in energetica celulara

Rol 3 Rol 2 Rol 1

CKc

CKm
• Guimarães-Ferreira, L. Role of the phosphocreatine system on energetic homeostasis in skeletal and cardiac muscles.
Einstein (São Paulo), São Paulo , v. 12, n. 1, p. 126-131, Mar. 2014 . Available from
<http://www.scielo.br/scielo.php?script=sci_arttext&pid=S1679-45082014000100024&lng=en&nrm=iso>.
 METABOLISM ENERGETIC

Cursul 8 - Ciclul acizilor tricarboxilici (Ciclul Krebs)

Cuvinte-cheie: acetil-CoA, alfa-oxo-glutarat dehidrogenaza, cale amfibolica,

citrat-sintetaza, fosforilare de substrat, metabolism intermediar,
Respiraţia celulară poate fi împărţită în
4 mari etape

(1) Glicoliza (în citosol)  piruvat

(2) Faza de transport a piruvatului sub formă de acetil-CoA din
citosol în mitocondrie.
(3) Ciclul Krebs (matricea mitocondrială)
(4) Calea transportului de electroni şi fosforilarea oxidativă (în
membrana mitocondrială internă)

La procariote, unde nu există separarea spaţială a ciclului Krebs, faza de

transport (2) este absentă.
 Etapele respiraţiei celulare (la eucariote)

NADH şi
FADH2

Etapa de
transport
(formarea
Glicoliza acetil-CoA) Lanţul
Ciclul
transportor
Krebs
Glucoză Piruvat de electroni
Acetil-CoA

• Ciclul Krebs necesită acetil-CoA - punctul de plecare cel

mai larg utilizat pentru sinteza substanţelor proprii
organismului.
• Acetil-CoA rezultă din:
• catabolismul acizilor graşi, prin -oxidare,
• catabolismul glucidic, prin decarboxilarea oxidativă a
piruvatului, produs final al căii glicolitice.
• catabolismul aminoacizilor, alături de piruvat şi alţi diverşi
intermediari ai ciclului Krebs.

• Acetil-CoA este degradat în ciclul Krebs până la CO2 şi

H2O.
 Transferul piruvatului în mitocondrie se face pe calea
decarboxilării oxidative

• Piruvatul produs in glicoliză ajunge in mitocondrie 

este convertit la acetil-CoA  sub forma acetil-CoA intră
in ciclul Krebs

Piruvatul provenit din

glicoliză străbate
membrana
mitocondrială prin
intermediul unui
transportor specific,
trecând în matrice
unde are loc
decarboxilarea sa
oxidativă.
 Transferul piruvatului în mitocondrie se face pe
calea decarboxilării oxidative

• Este catalizată de complexul enzimatic piruvat-dehidrogenazic cu

localizare intramitocondrială.
• Complexul enzimatic are ca grupări prostetice active: tiamin-
pirofosfatul, acidul lipoic, coenzima A, flavin-adenin-dinucleotidul şi
nicotinamid-adenin-dinucleotidul.
• Pentru cele 5 coenzime sunt necesare 4 vitamine: tiamina (B1, ptr.
TPP), riboflavina (B2, ptr. FAD), niacina (B3, ptr. NAD), acidul lipoic şi
pantotenatul (B5, ptr. CoA-SH).
• Reacţia de decarboxilare oxidativă a piruvatului este ireversibilă în
celula animală (CO2 nu se mai realipeşte de acetat), fiind o etapă
obligatorie pentru introducerea glucidelor prin intermediul
piruvatului în ciclul Krebs.
• Reacţia globală este următoarea:
Piruvat + NAD+ + CoA-SH  Acetil-CoA + NADH + H+ + CO2
Mecanismul de acţiune al complexului multienzimatic piruvat-
dehidrogenazic
• Complexul enzimatic piruvat-dehidrogenazic este alcătuit din trei
enzime: 1) piruvat-decarboxilaza (E1);
2) dihidrolipoil-transacetilaza (E2);
3) dihidrolipoil-dehidrogenaza (E3).

-=C
 Vitamina B1 cu rol de cofactor
• Forma activă a tiaminei = tiaminpirofosfatul (TPP) – grupare prostetică a
decarboxilazelor şi transcetolazelor. TPP se leagă covalent de un rest de acid
glutamic (Glu59 la om).

TPP sintetaza

+ATP 2
Tiaminpirofosfat
+AMP
• Partea activă a TPP: nucleul tiazolic

Piruvat
decarboxilaza (E1)

•Aldehida acetică este ataşată la carbonul din poziţia 2 a inelului tiazolic al

TPP, devenind astfel “acetaldehida activă”.
Mecanismul succesiunii de reacţii catalizate de complexul PDH

Reacţiile sunt
catalizate astfel:
A – E1
B şi C – E2
D şi E – E3

http://commons.wikimedia.org/wiki/File:PDH_schema.png
 Faza de transport cu plecare de la o moleculă de glucoză
(sumar)

Intră: Ies:
• 2 Piruvat • 2 Acetil-CoA
• 2 NAD+ • 2 CO2
• 2 CoA-SH • 2 (NADH+H+)

1 H de la TPP
1 H de la CoA-SH
Respiraţia celulară poate fi împărţită în
4 mari etape

(1) Glicoliza (în citosol)  piruvat

(2) Faza de transport a piruvatului sub formă de acetil-CoA din
citosol în mitocondrie.
(3) Ciclul Krebs (matricea mitocondrială)
(4) Calea transportului de electroni şi fosforilarea oxidativă (în
membrana mitocondrială internă)

La procariote, unde nu există separarea spaţială a ciclului Krebs, faza de

transport (2) este absentă.
Ciclul acizilor tricarboxilici
(Ciclul Krebs)
• Ciclul Krebs este numit şi ciclul acidului
citric sau ciclul acizilor tricarboxilici (abreviat
in eng., TCA);
• reprezintă o cale metabolică comună de
degradare finală a glucidelor, lipidelor şi
aminoacizilor.
• Are loc în matricea mitocondrială, respectiv
în citosolul procariotelor;
• Este o cale metabolică multifazică;
• Produşii de oxidare a glucozei sunt complet
utilizaţi;
• 2 cicluri complete revin unei molecule de
glucoză.
• Produşii rezultaţi per 2 cicluri:
• 2 ATP;
• 6 (NADH +H+);
• 2 FADH2;
• 4 CO2.
 Rolul ciclului Krebs

• Asigură oxidarea finală atât a alimentelor (nutrienţilor),

cât şi a produşilor sintetizaţi în organism.
• Este şi furnizor de produşi intermediari, fie pentru
sinteza unor substanţe proprii celulei, fie pentru
catabolism, cu producere de energie.
 Secvenţa reacţiilor şi importanţa ciclului Krebs

• Acetil-CoA poate pătrunde în ciclul Krebs unde se descompune la

CO2 şi echivalenţi reducători, conform reacţiei:
H3C-CO~SCoA + 3H2O  2 CO2 + 8H + CoA-SH

• Pentru iniţierea ciclului Krebs este necesară o reacţie de

"amorsare". Această reacţie este catalizată de enzima citrat-
sintetaza, care condensează o moleculă de acetil-CoA (2C) cu o
moleculă de oxalilacetat (acid oxalilacetic) (4C) formând o
moleculă de citrat (acid citric (6C).
• Această reacţie este ireversibilă, având un caracter exergonic
datorită ruperii legăturii tioesterice, macroergice (Go' = -7,7
kcal/mol, respectiv 32,2 kJ/mol).
 Ciclul Krebs
(Ciclul acizilor tricarboxilici,
TCA)
Intră:
• 2 Acetil-CoA
• 6 NAD+
• 2 FAD+
• 2 GDP/ADP + 2 Pa

Ies:
 4 CO2
 6 (NADH + H+)
 2 FADH2
 2 GTP sau ATP
Complexul multienzimatic -oxoglutarat-
dehidrogenaza
Decarboxilarea oxidativă a α-oxoglutaratului este catalizată de complexul
multienzimatic -oxoglutarat-dehidrogenaza (OGDH sau OGDC) cu 3
componente:
-oxoglutarat-decarboxilaza (E1),
transsuccinilaza (E2) şi
dihidrolipoil-dehidrogenaza (E3 – identică cu E3 din complexul piruvat-
dehidrogenazic).
 Formarea de GTP sau ATP prin fosforilare de substrat

• Enzima succinat tiokinaza (= succinil-CoA sintetaza sau succinat-CoA

ligaza) catalizează reacţia generală:
Succinil-CoA + Pa + NDP ↔ Succinat + CoA + NTP
• La om şi restul animalelor, mitocondriile conţin două izoforme de succinil-
CoA sintetază (abreviată ca SCS): una care produce GTP din GDP (G-SCS) şi
alta care produce ATP din ADP (A-SCS).
• G-SCS sunt prezente mai ales în organe cu anabolism pronunţat (ficat,
rinichi), în timp ce A-SCS este prezent în organe predominant catabolice
(inima, muşchi scheletici, creier).
• Mitocondriile de la plante conţin numai A-SCS care formează ATP din ADP.
• GTP format poate fi utilizat de către nucleozid-difosfat kinaza pentru a
genera ATP prin reacţia:
GTP + ADP → GDP + ATP
 Particularităţi ale ciclului Krebs
• Pentru fiecare tură a ciclului se formează 2 molecule de CO2.
• Cercetările efectuate cu izotopi radioactivi au stabilit că cele 2 molecule de CO2 formate in
ciclul Krebs nu corespund celor 2 C din acetil-CoA intrat în ciclu. Acesti atomi de C sunt
incluşi în molecula acidului dicarboxilic format la sfârşitul ciclului, iar cele două molecule de
CO2 eliberate se formează pe seama celor 2 COOH ale acidului oxalilacetic iniţial.
• Cei 8 atomi de hidrogen care se eliberează într-un ciclu de reacţii au origini diferite: 3 H
provin din molecula de acetat, iar 5 H, din molecula de apă ce participă la reacţii. Aceasta
demonstrează capacitatea organismelor heterotrofe de a-şi procura echivalenţii reducători
(hidrogenul) pe seama moleculei de apă.
• Cu excepţia reacţiilor catalizate de -oxoglutarat-dehidrogenază si citrat-sintetaza, toate
celelalte reacţii sunt reversibile.
• Cea mai mare parte a energiei care se eliberează din reacţiile ciclului Krebs, se pierde sub
formă de căldură (exceptie in cazul etapei de generare a GTP/ATP).

Ciclul Krebs are rol central în energetica celulară, fiind unul din
principalii furnizori de echivalenţi reducători către lanţul respirator
mitocondrial - sediul reacţiilor generatoare de energie sub formă de
ATP.

Ciclul Krebs are un caracter amfibolic şi un rol central în

transformarea glucidelor, lipidelor şi proteinelor în
organism.
 Localizarea intracelulară si distribuţia tisulară a ciclului Krebs

• Localizarea intracelulară. Ciclul Krebs este localizat în mitocondrii,

(citrat-sintetaza, -oxoglutarat-dehidrogenaza, succinat-tiokinaza/
succinil-CoA-sintetaza) sunt localizate în matricea mitocondrială, în timp
ce succinat-dehidrogenaza este localizată pe membrana mitocondrială
internă. Restul enzimelor au dublă localizare, mitocondrială şi citosolică.
Mitocondria este, însă, singurul compartiment celular care posedă
întregul echipament enzimatic al ciclului Krebs, fiind astfel singurul
organit celular capabil de a cataliza oxidarea totală a acetil-CoA la CO2 şi
H2O.

• Distribuţia tisulară. Ciclul Krebs reprezintă una din cele mai răspândite
căi metabolice din organismul viu, fiind întâlnit în toate celulele
ţesuturilor şi organelor, (exceptie hematiile care, fiind lipsite de
mitocondrii, posedă doar unele din enzimele ciclului Krebs).
 Semnificaţia funcţională a ciclului Krebs
• Ciclul Krebs reprezintă o cale metabolică comună de degradare finală a glucidelor,
lipidelor şi aminoacizilor, fiind un punct de convergenţă în metabolismul
intermediar. Hidrogenul rezultat din reacţiile de dehidrogenare reprezintă
principala sursă de echivalenţi reducători pentru reacţiile succesive de oxido-
reducere din lanţul respirator mitocondrial.

• Ciclul Krebs mijloceşte interconversia glucidelor, lipidelor, şi aminoacizilor, fiind

principala modalitate de realizare a interrelaţiilor metabolice.

• Unii din intermediarii săi se pot forma şi ca urmare a metabolizării altor compuşi.
• oxalilacetatul se poate forma şi pe seama carboxilării directe a piruvatului sau pe seama
transaminării aspartatului;
• -oxoglutaratul  din transaminarea si/sau dehidrogenarea glutamatului;
• fumaratul  din scindarea argininisuccinatului din ureogeneză.

• Ciclul Krebs are un important rol în procesele biosintetice, unii din intermediarii
ciclului fiind puncte de plecare în biosinteza altor compuşi biologici:
• citratul  biosinteza de novo a acizilor graşi - dupa descompunerea sa, în citosol, în
oxalilacetat şi acetil-CoA;
• -oxoglutaratul  biosinteza glutamatului,
• succinil-CoA, prin condensare cu glicocol,  biosinteza porfirinelor,
• oxalilacetatul  gluconeogeneză şi sinteza de aspartat, intervenind prin intermediul
acestuia în ureogeneză şi în biosinteza bazelor pirimidinice).
 Rolul biosintetic al ciclului Krebs

Piruvat

Acetil-CoA
Oxalilacetat

Citrat Acizi grasi,

Aspartat
steroizi

Alti aminoacizi,
Purine, pirimidine
α-oxoglutarat

Succinil-CoA
Alti aminoacizi
Glutamat

Porfirine, Purine
Clorofila, hem
Reglarea ciclului Krebs
• La organismele superioare, complexul piruvat-dehidrogenazic are încă două enzime
asociate cu rol reglator: o proteinkinază Mg2+-ATP dependentă (induce inhibarea
complexului enzimatic) şi o fosfoprotein-fosfatază (induce activarea complexului enzimatic).

• Al doilea mecanism este reprezentat de reglarea activităţii enzimei citrat-sintetază de

către adeninnucleotide. Enzima este activată de AMP, ADP şi este inhibată de ATP. De ce
este inhibata de ATP?
• Un alt mecanism de reglare constă în ajustarea activităţii dehidrogenazelor ciclului Krebs
de către starea redox a celulei, exprimată prin raportul NADH+H+/NAD+.
• Un rol important în reglarea ciclului Krebs îl are şi concentraţia oxalilacetatului, ciclul Krebs
fiind în raport de competitivitate cu calea gluconeogenetică pentru oxalilacetat.
 METABOLISM ENERGETIC

Curs 9 - Bilanţul energetic al unor căi metabolice şi interrelaţii în

metabolismul intermediar
Bilanţul energetic al unor căi metabolice
Bilanţul energetic al ciclului Krebs
• Molecula de acetil-CoA este descompusă la două molecule de CO2 şi 8
atomi de hidrogen. Prin cuplarea ciclului Krebs cu lanţul respirator
mitocondrial, hidrogenii proveniţi din dehidrogenarea unui substrat sunt
transportaţi prin lanţul respirator până la oxigenul de origine atmosferică,
rezultând molecula de apă.
• Dacă hidrogenii provin de la un substrat ce va fi oxidat de către o
dehidrogenază NAD-dependentă, pentru fiecare moleculă de H2O formată
energia eliberată va fi utilizată pentru obţinerea prin fosforilare oxidativă
mitocondrială a 3 ATP (de fapt, 2.5 ATP).
• Dacă cei 2 H sunt îndepărtaţi de pe substrat de către o dehidrogenază
FAD-dependentă, se vor forma numai 2 ATP (de fapt, 1.5 ATP) per moleculă
de H2O. Deoarece din cele 4 dehidrogenaze ale ciclului Krebs 3 sunt NAD-
dependente şi 1 FAD-dependentă, prin fosforilare oxidativă mitocondrială
se vor elibera aproximativ 11 ATP /1 moleculă de acetil-CoA degradată
până la CO2 şi H2O.
• Se formează şi o moleculă de ATP sau de GTP - nucleotid macroergic analog
ATP, ce se formează în cadrul reacţiilor ciclului Krebs propriu-zis în etapa
catalizată de succinat-tiokinază.
 Bilanţul energetic al catabolismului acizilor graşi

• Pentru fiecare ciclu de reacţii din -oxidarea unui acid gras au loc
două dehidrogenări: prima catalizată de o dehidrogenază FAD-
dependentă (acil-CoA-dehidrogenaza), a doua de una NAD-
dependentă (-hidroxiacil-CoA-dehidrogenaza). Deci, din fiecare
ciclu de reacţii ale -oxidării unui acid gras se vor forma prin
fosforilare oxidativă mitocondrială aprox. 5 ATP.
• Luând în considerare 1 mol de acid palmitic (16C), se constată că
se formează în final 8 moli de acetil-CoA, care vor da în ciclul
Krebs aproximativ 8 x 11 = 88 moli de ATP si 8x1GTP= 8 moli GTP.
Deoarece ciclul reacţiilor de -oxidare se repetă de 7 ori, se vor
obţine: 7 x 5 = 35 moli de ATP. Însumând numărul total de
molecule de ATP format prin degradarea completă a unei molecule
de acid palmitic până la CO2 şi H2O este de: 88 + 35 = 123 molecule
de ATP si 8 molecule GTP. Scăzând 1 molecula de ATP, consumat
pentru activarea acidului gras, rezultă că bilanţul net al
catabolismului total al acidului palmitic este de 122 molecule ATP
+ 8 molecule GTP.
Bilanţul energetic al catabolismului aerob al glucidelor

• Din 1 mol de glucoză, în urma glicolizei,  4 moli de ATP şi 2 moli

de NADH - până la etapa de piruvat - ca bilanţ energetic net al
glicolizei.
• 2 moli ATP se consumă pentru activarea glucozei.
• În condiţii aerobe, cei 2 moli de NADH pot oferi hidrogenul - prin
intermediul sistemelor "navetă de echivalenţi reducători" - lanţului
respirator mitocondrial, unde rezultă: 2 x 2 = 4 moli de ATP
(electronii de pe NADH rezultati din glicoliza sunt transferati pe
FAD in mitocondrie, deci, 2xFADH2  4 ATP).
• Bilanţul energetic net al degradării aerobe a glucozei până la etapa
de piruvat este de 6 moli de ATP.
• Etapa decarboxilării oxidative a piruvatului cu formare de acetil-
CoA eliberează un mol de NADH care va permite formarea a încă 3
moli de ATP în lanţul respirator mitocondrial.
 Bilanţul energetic al catabolismului aerob al
glucidelor
• După cum am văzut anterior, degradarea unui mol de acetil-CoA
până la CO2 şi H2O în ciclul Krebs cuplat cu lanţul respirator
mitocondrial, permite formarea de 11 moli ATP+1 GTP. Degradarea
oxidativă a 1 mol piruvat până la CO2 şi H2O va produce: 3 + 11 = 14
moli de ATP +1 moli GTP. Cei 2 moli piruvat rezultati din 1 mol de
glucoză vor produce astfel: 2 x 14 = 28 moli de ATP+2 molecule GTP.
• 6 ATP + 28 ATP+2 GTP= 34 moli ATP + 2 GTP eliberaţi per mol de
glucoză degradată până la CO2 şi H2O, ceea ce corespunde unei
energii înmagazinate sub formă de ATP de 226 kcal (respectiv 111,8
kJ).
• Prin "arderea" în bomba calorigenă a glucozei se eliberează: - 688
kcal/mol (respectiv: - 2875,8 kJ/mol). Deci, din cele 688 kcal rezultaţi
din degradarea completă a unei molecule de glucoză până la CO2 şi
H2O, numai 226 kcal se înmagazinează sub formă de energie utilă
reprezentată de ATP, restul se pierde sub formă de energie calorică,
electrică etc., ceea ce reprezintă un randament de circa 33%.
 Bilanţul energetic al catabolismului
aminoacizilor

• Metabolizarea aminoacizilor până la formarea unui intermediar

accesibil ciclului Krebs duce la un bilanţ energetic foarte sărac.
 Interrelaţii în metabolismul intermediar

Metabolismul intermediar = totalitatea căilor metabolice prin care

substanţele alimentare sunt convertite în componente ale celulei.

• Ciclul Krebs are o poziţie "cheie", fiind principala sursă de coenzime reduse şi de
electroni pentru oxidarea terminală şi, în acelaşi timp, un furnizor de substraturi
pentru diferite biosinteze.
• Ciclul Krebs realizează interconexiunea căilor metabolice
• În metabolismul glucidelor, lipidelor şi proteinelor, se formează diverşi
intermediari comuni, ca de exemplu acetil-CoA, piruvatul etc., prin intermediul
cărora diferitele căi metabolice se întrepătrund şi se intercondiţionează.
• Acetil-CoA reprezintă punctul nodal al metabolismului carbonului.
• Acetil-CoA rezultă prin decarboxilarea oxidativă a piruvatului, prin -oxidarea
acizilor graşi cu catenă lungă şi prin degradarea unora dintre aminoacizi.
Conţinutul energetic al acetil-CoA, este mai ridicat decât cel al ATP, având Go’ = -
8,3 kcal/mol (- 34,7 kJ/mol). Legătura tioesterică macroergică din molecula de
acetil-CoA este utilizată preferenţial în reacţii de condensare pentru biosinteze
(acizi grasi, acetilcolina, acetilglucozamina).
 Relaţia dintre metabolismul glucidelor şi al lipidelor
Conversia glucidelor în lipide

• (vezi conversia glucozei în acizi graşi).

Conversia glucozei in acizi grasi
• Acizii graşi din trigliceride de rezervă, provin din glucidele ingerate
în exces faţă de nevoile de moment ale organismului parcurgand
urmatoarele etape:

Glicogenogeneza

Glicogen

• Conversia glucozei în acizi graşi oferă un exemplu de cooperare ale

unor căi metabolice cu localizare intracelulară diferită.
Conversia lipidelor în glucide
• Cu excepţia glicerolului sau a -glicerofosfatului (glicerol-3-
fosfatului), care pot fi uşor convertiţi în glucoză, organismul
animal nu poate converti AG în glucide, din lipsa unui mecanism
enzimatic adecvat. Acetil-CoA rezultat din -oxidarea acizilor
graşi, odată pătruns în ciclul Krebs, este degradat la CO2 şi H2O.

• Conversia acizilor graşi la glucoză are loc numai la plante şi la

unele microorganisme, pe calea ciclului glioxilic (o varianta a
ciclului Krebs) dar care contine 2 enzime: izocitrat-liaza şi malat-
sintetaza (prezente in glioxisomi = peroxisomi specializaţi).
Aceste enzime sunt absente în organismul animal. Glioxisomii
sunt prezenţi în special în seminţele plantelor în curs de
germinare.
Ciclul glioxilic – exemplu de cooperare dintre compartimentele
celulare (la plante)
Glioxisom Mitocondrie
Aspartat Aspartat
Oxalilacetat Oxalilacetat
Acetil-CoA
MDHm
Citrat
Malat
Izocitrat
Izocitrat- Fumarat
liaza
Succinat Succinat
Glioxilat
Acetil-CoA
Malat-sintetaza Citosol
Malat Malat Oxalilacetat Glucoză
MDHc
Relaţia dintre metabolismul glucidelor şi cel al proteinelor (vezi
cursurile 7 şi 8)
 Relaţia dintre metabolismul glucidelor şi proteinelor

• Aminoacizii glucogeni (sau glucoformatori) sunt: glicocolul,

alanina, valina, prolina, hidroxiprolina, serina, treonina,
cisteina, metionina, asparagina, glutamina, acidul aspartic,
acidul glutamic şi histidina. Prin intermediul ciclului Krebs toţi
aceşti aminoacizi pot fi distribuiţi gluconeogenezei.
• In caz de carenţă de glucide, organismul animal isi poate
sintetiza necesarul de glucide pe seama proteinelor proprii.
• Cea mai mare parte a carbonului aminoacizilor organismelor
autotrofe este de origine glucidică.
 Relaţia dintre metabolismul lipidelor şi al proteinelor

• Unii aminoacizi pot trece prin dezaminare în acizi graşi (de exemplu,
lizina se poate transforma în acid caproic).
• Aminoacizii cetogeni (leucina, izoleucina, fenilalanina, tirozina),
care în cursul degradării lor furnizează acetil-CoA, servesc ca
precursori ai acizilor graşi.
• Aminoacizii glucogeni pot furniza glicerol-3-fosfat (-glicerofosfat)
pentru esterificarea acizilor graşi, în biosinteza lipidelor neutre.
• Biosinteza lipidelor din aminoacizi este o cale minoră în organismul
animal.
Schema interrelaţiilor dintre proteine, glucide şi lipide in
organismul animal
 Fondul comun al metabolismului intermediar

• Întregul metabolism trebuie privit ca un echilibru dinamic

deoarece implică un aport continuu de substanţe din exterior şi o
eliminare continua în exterior de produse de catabolizare.
Principalul produs de catabolism, din punct de vedere cantitativ,
este CO2.

• Anumiti compuşi chimici asimilaţi din exterior de către organismul

animal pot fi desfăcuţi în compuşi intermediari comuni ce
alcătuiesc "fondul metabolic comun" (engl "metabolic pool") (de
exemplu, acetil-CoA aparţine fondului metabolic comun.

• În cadrul "fondului metabolic comun", sunt importanţi compuşii

chimici care asigură interconexiunile metabolice, (acetatul,
piruvatul, oxalilacetatul, -oxoglutaratul, succinatul), ca şi ATP
(fondul energetic comun) - sau unele coenzime ca de exemplu
piridin-nucleotidele.
METABOLISM ENERGETIC
Curs 10 – Lanţul respirator mitocondrial

Cuvinte-cheie: fosforilare oxidativa, lant transportor de

electroni, acceptor final de electroni, gradient electrochimic
de protoni
Respiraţia celulară poate fi împărţită în
4 mari etape

(1) Glicoliza (în citosol)  piruvat

(2) Faza de transport a piruvatului sub formă de acetil-CoA din
citosol în mitocondrie.
(3) Ciclul Krebs (matricea mitocondrială)
(4) Calea transportului de electroni şi fosforilarea oxidativă (în
membrana mitocondrială internă)

La procariote, unde nu există separarea spaţială a ciclului Krebs, faza de

transport (2) este absentă.
 Conservarea energiei în mitocondrii
= producerea de ATP prin fosforilare oxidativă

• Este un proces localizat la nivelul membranei mitocondriale

interne;
• Sunt implicate o serie de proteine membranare ce desfăşoară o
succesiune de reacţii redox;
• Fluxul (transportul) de electroni de la un donor iniţial spre un
acceptor final, este cuplat cu pomparea protonilor în spaţiul
intermembranar;
• Rezultatul pompării de protoni este o diferenţă de potential
electrochimic;
• Diferenţa de potenţial electrochimic de protoni este forţa care
direcţionează protonii prin canalul F-ATP sintetazei
mitocondriale, stimulând sinteza de ATP.
Producerea de ATP prin fosforilare oxidativă este
un proces localizat la nivelul membranei
mitocondriale interne.
 În producerea de ATP prin fosforilare oxidativă
sunt implicate o serie de proteine membranare ce
desfăşoară o succesiune de reacţii redox.

4H+ 4H+ 2H+ 3H+

Spaţiul
intermembranar
c
Membrana 2e- 2e
-

mitocondrială 2H++ 2e- 2e-

I Q III 2e- IV V
internă

II
Matrice
2H+
½ O2 + 2H+ H2O
NADH+ H+ NAD+ FADH2 FAD+

4H+ 4H+ ADP + Pi ATP

2H+
3H+

Totalitatea acestor proteine = lanţ transportor de electroni (abreviat ca LTE)

 În producerea de ATP prin fosforilare oxidativă sunt
implicate un mare număr de proteine membranare ce
desfăşoară o succesiune de reacţii redox.
Potential redox ridicat Sensul fluxului de electroni
Donorul de electroni :
NADH + H+
Complexul I: NADH-
dehidrogenaza
ubichinon-reductaza

Compus lipidic
intermediar: Ubichinona
Complexul III: Ubichinon
citocrom-c-reductaza
Complexul IV:
Citocromoxidaza

Acceptorul final de
electroni: O2
Potential redox scazut
Componentele lanţului respirator mitocondrial
• Lanţul respirator: lanţul transportor de hidrogen (H+e-)
+ lanţul transportor de electroni (e-)
Componentele lanţului respirator mitocondrial

• Complexele lanţului respirator: in număr de 4

Complexul I
"NADH-dehidrogenaza ubichinon-reductaza"
• Complex proteic multisubunitar cu masa moleculară 550
kDa;
• conţine FMN şi peste 30 polipeptide cu Fe-S (fier-
sulfoproteine).
• Complexul are rolul de a primi echivalenţii reducători
(atomi de H) de la NADH şi de a-i transfera ubichinonei
prin intermediul FMN-enzimelor (flavoenzimelor) şi a fier-
sulfoproteinelor.
Complexul I
Complexul II
"Succinat-dehidrogenaza ubichinon-reductaza"
• Este un tetramer (SdhA-D) cu masa moleculară de 97 kDa;
• SdhA (dehidrogenaza propriu-zisă a succinatului) are ca şi cofactor FAD;
• SdhB conţine trei centre redox cu Fe-S.
• SdhC şi SdhC sunt subunităţi hidrofobe, de ancorare şi au hem ca grupare
prostetică;
• Complexul are rolul de a primi echivalenţii reducători de la succinat şi de a-i
transfera ubichinonei.

http://en.wikipedia.org/wiki/Succinate_dehydrogenase
Complexul II
Ubichinona (Coenzima Q, CoQ)
• Ubichinona (coenzima Q) este un derivat de benzochinonă substituită.

• Prin capacitatea sa de a trece în formă semichinonică sau difenolică

poate transfera echivalenţi reducători.
• Ubichinona este un compus liposolubil, cu masa moleculară de 860
daltoni.
• Numărul resturilor izoprenice ale lanţului lateral variază între 6 (la
microorganisme) şi 10 (la mitocondriile mamiferelor).
• Ubichinona preia 2H+ şi 2e- de la flavoenzimele FAD- sau FMN-
dependente din structura lanţului respirator pe care le oxidează.
Complexul III
(complexul citocromic bc1)
"Ubichinon citocrom-c-reductaza"
• are masa moleculară 250 kDa,
existând ca dimer şi conţinând Matricea mitocondriala
patru moli de citocrom b, doi moli
de citocrom c1 şi 11 polipeptide
cu Fe-S.
• Are rolul de a accepta electronii
de la ubichinona redusă
(dihidroubichinona) şi de a-i
transfera fericitocromului c.
Spatiul
intermembranar
Lanţul citocromic

• transferă electroni şi este situat în etapa finală a lanţului respirator.

În ordinea potenţialului redox, întâlnim următorii citocromi: b, c1, c,
a/a3.
• Funcţia de transport de electroni este asigurată de tranziţia: Fe3+
+ 1e-  Fe2+.
• Citocromul b este o hemoproteină cu masa moleculară de 25 kDa.
Gruparea prostetică este un protohem. Ionul său Fe3+ acceptă 1 e-
de la ubichinonă.
• Citocromul c1 este o hemoproteină cu masă moleculară de 37 kDa,
conţinând un mol de hem c. Ionul său Fe3+ acceptă 1e- de la
citocromul b.
• Citocromul c este o hemoproteină solubilă cu masa moleculară de
12,5 kDa, ce conţine ca grupare prostetică un mol de hem c. Ionul
său de Fe3+ acceptă un electron de la citocromul c1.
Complexul IV

"Citocromoxidaza" (citocromul a/a3)

• are masa moleculară 250 kDa, existând ca dimer şi
conţinând 13 polipeptide şi 2Cu2+.
• Pentru oxidarea unei molecule de O2, acceptă 4e- de la
patru molecule de fericitocrom c, pe care îl predă
oxigenului conform reacţiei:
O2 + 4 H+ + 4 e-  2 H2O
• Citocromoxidaza este răspunzătoare de consumul a
peste 90% din oxigenul molecular.
Complexul IV
Transferul de electroni (sumar)

• Moleculele de ubichinonă şi de citocrom c, fiind

molecule libere, se mişcă printre complexe cu o
viteză de circa zece ori mai mare, transportând
electronii între complexe.
• Ele au un coeficient de difuzie similar cu cel al
lipidelor.
• Transferul de electroni are loc în urma ciocnirilor la
întâmplare ale componentelor lanţului respirator,
fără o aranjare ordonată a lor în membrană,
transferul de electroni având loc în virtutea
potenţialelor redox, de la valori
electronegative spre cele electropozitive.
Fluxul (transportul) de electroni de la un donor iniţial spre
un acceptor final, este cuplat cu pomparea protonilor in
spaţiul intermembranar.
Rezultatul pompării de protoni este o diferenţă de
potential electrochimic.

4H+ 4H+ 2H+ 3H+

Spaţiul
intermembranar
c
Membrana 2e- 2e
-

mitocondrială 2H++ 2e- 2e-

I Q III 2e- IV V
internă

II
Matrice
2H+
½ O2 + 2H+ H2O
NADH+ H+ NAD+ FADH2 FAD+

4H+ 4H+ ADP + Pi ATP

2H+
3H+
Teoria chemiosmotică:
transportul de electroni este cuplat cu fosforilarea =
fosforilare oxidativă
• Teoria chemiosmotică:
• Pasul 1: energia eliberată în urma “curgerii” electronilor prin LTE
este însoţită de o translocare de protoni din matrice către spaţiul
intermembranar, astfel că energia înmagazinată iniţial ca potenţial
oxidoreducător este conservată într-un gradient electrochimic de
protoni.

• Pasul 2: gradientul electrochimic de protoni este folosit pentru

sinteza de ATP prin intermediul complexului F-ATP-azic
mitocondrial (pompă de protoni), ce cupleaza translocarea
protonilor în direcţie inversă (spre matrice) cu sinteza moleculei
de ATP.
Diferenţa de potenţial electrochimic de protoni este forţa
care direcţionează protonii prin canalul Fo al ATP sintazei
mitocondriale, stimulând sinteza de ATP.
• Modelul “chemiosmotic” al fosforilării oxidative postulează că
gradientul de protoni creat transmembranar “stochează” energia
liberă necesară sintezei ATP din ADP şi Pa.

Δp (mV)= Δψ - ZΔpH Forţa proton-motrice

 Conceptul de forţă proton-motrice
(eng., proton-motive force, PMF)

Δp (mV)= Δψ - ZΔpH forţa proton-motrice

Componenta electrică Componenta chimică

• Pentru transferul total a 2 electroni de la NADH la O2, se

generează, teoretic, 220 kJ/mol;
• Această energie este conservată prin pomparea a 10
protoni, rezultând o PMF echivalând cu cca 200 kJ/mol
(din NADH);
• PMF dirijează curgerea protonilor prin subunitatea Fo a
ATP sintetazei ducând la sinteza ATP (DGo’ = +31 kJ/mol
ATP).
Forţa proton-motrice poate fi folosită pentru
efectuarea a diferite travalii sau procese:

Generare de căldură Prin decuplarea de fosforilarea oxidativă

Travaliu osmotic Transportul ionic sau al moleculelor cuplat cu gradientul

protonic
Travaliu chimic Reacţii: H+-ATP-sintaza
H+-Pirofosfat sintaza
H+-Transhidrogenaza
Transport de electroni reversat

Travaliu mecanic Mişcarea flagelului procariot

Mişcarea de alunecare a cianobacteriilor filamentoase

• După: Abad, J. P. (2011). Proton Motive Force. In Encyclopedia of Astrobiology (pp. 1355-1356). Springer Berlin
Heidelberg.
“Complexul V”

F1Fo-ATP sintaza mitocondrială

• Este un complex proteic multisubunitar, dispus la
nivelul membranei mitocondriale interne.
Rol:
• Energia liberă stocată în forţa proton-motrice este folosită pentru
sinteza ATP
• Experimental:
• 1 mol de NADH (220 kJ)  3 (2.7) ATP (3 x 31 kJ)
• 1 mol de FADH2  2 (1.6) ATP

Complexul F1Fo-ATP sintazic este prezent si in membrana tilacoidala

din cloroplaste, precum si in membrana plasmatica a procariotelor
F1Fo-ATPaza
Rezumatul schematic al teoriei chemiosmotice a
conservării energiei în mitocondrii
Bilanţul general al metabolizării unui mol de
glucoză la eucariote
• Cantitatea totală de ATP
02 ATP - glicoliză
04 ATP – convertiţi din 2 NADH - glicoliză
06 ATP - convertiţi din 2 NADH – faza de tranziţie
02 ATP(GTP) – Ciclul Krebs
18 ATP - convertiţi din 6 NADH – ciclul Krebs
04 ATP - convertiţi din 2 FADH2 – ciclul Krebs
36 ATP - TOTAL (la o eficienţă de 100%)
(In realitate, eficienta de transformare a energiei din glucoza in ATP este in jur de
80%, rezultand circa 31 - 34,5 moli ATP/mol glucoza)
Bilanţul general al metabolizării unui mol de
glucoză la procariote
• Cantitatea totală de ATP
02 ATP - glicoliză
06 ATP – convertiţi din 2 NADH - glicoliză
06 ATP - convertiţi din 2 NADH – faza de decarboxilare
a piruvatului
02 ATP – Ciclul Krebs
18 ATP - convertiţi din 6 NADH – ciclul Krebs
04 ATP - convertiţi din 2 FADH2 – ciclul Krebs
38 ATP - TOTAL
 METABOLISM
ENERGETIC
Curs 11 – Producerea de energie la
procariote (bacterii si Archaea)
Cuvinte–cheie: bacteriorodopsina, bacterioclorofila, fotosinteza
anoxigenica, respiratie aeroba, respiratie anaeroba
 Sumarul cursului
• Caracteristici generale ale respiratiei la procariote;
• Aspecte generale ale organizarii lantului transportor de electroni la bacterii:
E. coli;
• Aspecte particulare ale metabolismului energetic la unele procariote
extremofile;
• Fotosinteza bacteriana.
 Sinteza de ATP prin fosforilare
oxidativă la procariote
• Dacă producerea ATP este cuplată cu respiraţia şi are loc la nivelul
membranei plasmatice = fosforilare oxidativă

+ H+
H+ H+ Membrana
- H+ plasmatica
H+

Invelis extern
(perete celular sau
membrana externa
 Sinteza de ATP prin fosforilare
oxidativă la procariote
• Dacă producerea ATP este cuplată cu respiraţia şi are loc la nivelul
membranei plasmatice = fosforilare oxidativă

H+ H+ H+
H+
+
Membrana
- H+ plasmatica

Invelis extern
(perete celular sau
membrana externa
 Sinteza de ATP prin fosforilare
oxidativă la procariote
• Dacă producerea ATP este cuplată cu respiraţia şi are loc la nivelul
membranei plasmatice = fosforilare oxidativă

H +
H+ H+ H+ H+
H+
+
H+ Membrana
- plasmatica

Invelis extern
(perete celular sau
membrana externa
 Sinteza de ATP prin fosforilare
oxidativă la procariote
• Dacă producerea ATP este cuplată cu respiraţia şi are loc la nivelul
membranei plasmatice = fosforilare oxidativă

H +
H+ H+ H+ H+
H+
+
H+ Membrana
- H+ plasmatica

Invelis extern
(perete celular sau
membrana externa
 Asemănări bacterii / mitocondrii (I)
• Fosforilarea oxidativă are localizare membranară;
• Fosforilarea oxidativă este dirijată de un gradient electrochimic (de
protoni);
• Gradientul electrochimic de protoni (sau PMF) este generat prin
pomparea de protoni de către unele componente ale lanţului
transportor de electroni;
• Transferul de electroni: donor → acceptor final de electroni;
• Lanţul transportor de electroni este format din complexe proteice
cu rol de transport de electroni şi translocare de protoni;
transportul electronilor între complexe are loc în sensul scăderii
potenţialului redox;

Membrană RESPIRATIE
e-
H+, e- Se reduce
Donor de electroni Acceptor de electroni Compus redus,
(compus redus) (compus oxidat, de ex .O2) ex. H2O
 Asemănări bacterii / mitocondrii (II)
• Forţa generatoare a sintezei ATP este un gradient electrochimic (de
protoni);
• ATP sintetaza este de acelaşi tip, cu două subunităţi (factori) multimerice,
Fo (partea membranar, hidrofobă) şi F1 (partea hidrofilă). Situsul catalitic
de sinteză a ATP este la nivelul subunităţii F1.
• Mecanismul molecular de sinteză a ATP este identic, prin rotaţia
complexului F1Fo ca urmare a “curgerii” protonilor prin Fo.

H+ Gradient
H+ H+
H+ electrochimic de H+
H+ ~
protoni, ∆µH+ H + H+
H+
H+

Membrană e-
H+, e-
Donor de electroni Acceptor de electroni
(compus redus) (compus oxidat, de ex .O2)
ADP + Pa ATP
 Deosebiri
Bacterii si Archaea
• Respiraţia şi sinteza de ATP au
loc în membrana plasmatică;
• Donorii de electroni (hidrogen)
sunt extrem de variaţi: NADH,
H2S, NH3, CH4, NOx; Fe2+;
• Acceptorii finali de electroni,
diverşi: O2, NOx, SO42-;
• Complexele LTE sunt variate;
• Complexele LTE translocă H+
dar, la unele specii bacteriene,
şi Na+.
Celule eucariote
• Respiraţia şi sinteza ATP au loc
în mitocondrii sau cloroplaste;
• Donorii de electroni (hidrogen)
sunt NADH şi FADH2;
• Acceptorul final de electroni
este O2;
• Complexele LTE sunt aceleaşi:
NADH-DH (I), UQ/cit c, b (III),
cit aa3 (IV);
• Complexele LTE translocă
exclusiv H+.
 De ce are nevoie bacteria de energie (ATP) ?
ATP este necesar pentru:
• Transportul nutrienţilor (la nivelul “pompelor”)
• Sinteza de compuşi celulari (organici)
• Menţinerea unui potenţial de membrană

Integritate
Creştere
Reproducere
Mobilitate
 Din punct de vedere al respiraţiei
bacteriile si Archaea pot fi:
• AEROBE - folosesc (”respiră”) O2 ca acceptor final de electroni;
• ANAEROBE - folosesc (“respiră”) alţi acceptori de electroni: CO2, NOx, SO32-,
SO42- etc.

• In PLUS, fata de respiratie (eng., “respirers”) procariotele pot

adopta si o alta cale de obtinere de energie, prin FERMENTATIE
(“fermenters”). Atentie! Modul de vietuire prin fermentatie nu
este echivalent respiratiei anaerobe.
Schema generală a cuplajului dintre respiraţia (aerobă) şi
sinteza ATP la bacterii

Donor de electroni (extern, de ex. H2S) H+

H+ e- e- Citocrom
Q cit
e- oxidaza

H+ e-
H+ H+ Acceptor de
Donor de electroni electroni
(intern, ex NADH) (extern, ex O2)
Compus redus,
ex. H2O ATP ADP+Pi

H+
 Lanţul respirator procariotic
• Extrem de diversificat  mare diversitate metabolică şi fiziologică la
bacterii: aerobe, anaerobe, fototrofe, chemotrofe, autotrofe, heterotrofe
şi o mulţime de variante intermediare.
Lanţul respirator la Escherichia coli – bacterie facultativ anaeroba
Ext Int Ext Int

Membrana
citoplasmică

Nitrat
reductaza

Oxigenul este prezent Oxigenul este absent

Conservarea energiei la procariotele extremofile

• Cresc şi se reproduc în medii de viaţă ostile omului (medii

“extreme”): ape şi soluri acide sau bazice, ape şi soluri saturate în
săruri, la presiuni sau temperaturi extreme ( peste 100 oC, sub 0
oC);

• Metabolismul lor energetic prezintă o serie de modificări inedite:

functionarea enzimelor la valori extreme de temperatura sau
salinitate; adaptarea la nivelul componentelor lantului respirator
etc.
• Cunoaşterea energeticii procariotelor extremofile are importanţă
în:
• domenii teoretice (de ex., explicarea apariţiei primelor forme de viaţă pe
Terra) şi
• aplicative (biotehnologii microbiene).
 Studiu de caz: bacterii si Archaea halofile
• Trăiesc în apele hipersaline naturale (de ex. Marea Moartă, lacurile
din Riftul Est-African) sau artificiale (bazinele de evaporare solara a
apei de mare);
• Sunt parţial răspunzătoare de coloraţia roşie a acestor ape;
 Bacterii si Archaea halofile
• Halobacterium sp. – archaea facultativ anaeroba, abundenta in
medii cu salinitate foarte mare (hipersaline, >25% conc. totala de
saruri) si raspandita, probabil, in toate lacurile hipersaline din
lume.
• În condiţii “normale” de viaţă (nutrienţi, oxigen, temperatură,
lumină) foloseşte energie chimică provenită din donori de
electroni organici şi respiră aerob cu oxigen ca acceptor final de
electroni;
• În condiţii neobişnuite, când lipseşte oxigenul (în zilele extrem de
calduroase când solubilitatea O2 scade), organismul apelează la
un truc...Foloseşte bacteriorodopsina !
 Producerea de energie la Halobacterium spp.
(archaea halofilă)

H+ H
+
Lumină (galbenă)
Mediu extern, NaCl

H+
ADP+Pi
ATP
Cl- BR
Mediu intern, KCl

HR
Lumină (verde /galbenă)

Evaporare intensa,
Salinitate ↑ BR – bacteriorodopsina Sunt pompe primare
[O2]↓ HR - halorodopsina energizate de catre lumina
Intensitatea luminii ↑
 Bacteriorodopsina
• Cea mai simplă pompă protonică
• Este o proteină fotosensibilă
(opsina) ce conţine un pigment
(retinal, derivat de vit. A), identic ce
cel prezent în retina umană.
• Lumina afectează aranjarea
retinalului şi, drept urmare, proteina
suferă modificări structurale ce
permit legarea şi transferul
(pomparea) protonilor, proces numit
FOTOCICLU.
• Gradientul protonic rezultat este
utilizat de catre ATP-sintaza pentru
producerea de ATP.
 1313 |
CHO

http://www.youtube.com/watch?v=c4wI4XnjjhE
Fotociclul BR începe cu absorbţia unui foton cu lungimea de undă de 500-650 nm (maximul la
568 nm). trans-retinal (forma neexcitata)  13-cis retinal (forma excitata). Aceasta schimbare
faciliteaza preluarea protonilor prin intermediul unor resturi de acid aspartic care ii transfera din
aproape in aproape de pe o fata pe alta a membranei.
 EXT INT

Bacteriorodopsina

ATP-aza

În concluzie, calea BR este o alternativă în caz de “avarie” a lanţului respirator...

 Sisteme fototrofe:
– bazat pe bacteriorodopsina (Archaea)
- bazat pe bacterioclorofila/clorofila (Bacteria si Eukarya)
Bacterii fotosintetizante:
• Purpurii (anoxigenice)
• Verzi (anoxigenice)
• Albastre-verzi (cianobacterii) (oxigenice)
Sunt bacterii cu un metabolism foarte divers:
• Folosesc energia luminoasă (fototrofe) sau chimică (chemotrofe)
pentru generarea gradientului electrochimic;
• Sinteza compuşilor organici proprii: din substanţe organice
(heterotrofe) sau CO2 (autotrofe);
• Donorii de electroni: organici (organotrofe) sau anorganici (litotrofe).
Fotosinteza bacteriană

• Cu generare de O2 = fotosinteză oxigenică (numai cianobacteriile)

• Fără producere de O2 = fotosinteză anoxigenică

Primele bacterii fotosintetizante: ANAEROBE

• Lumina este folosită pentru a genera gradient electrochimic

transmembranar
• Cu ajutorul unui pigment: bacterioclorofilă
Capacitatea fotosintetica a aparut independent de mai multe ori in
decursul evolutiei
http://sites.bio.indiana.edu/~bauerlab
/origin.html

• Se pot deosebi 5 grupe diferite de microorganisme (toate bacterii)

capabile de fotosinteza pe baza de pigmenti clorofilieni: (I) bacterii
purpurii (ex. Rhodobacter ), (II) bacterii nesulfuroase verzi sau
clorobacteriile formatoare de consortii (ex. Chloroflexus ), (III) bacterii
sulfuroase verzi (ex. Chlorobium ), (IV) heliobacteriile (ex., Halobacillus) si
(V) cianobacteriile (ex. Synechococcus ) - singurele bacterii generatoare de
oxigen.
• Analizele filogenetice indica faptul ca cea mai mare apropiere evolutiva de
cloroplaste o au cianobacteriile.
 Bacterioclorofila
• Pigment de natură porfirinică, similar
hemului, dar cu Mg2+ ce înlocuieşte
Fe2+;
• Bacterioclorofila fara Mg =
bacteriofeofitina;
Farnezil
• Interacţionează cu proteine specifice
pentru a forma complexe antenare
(de captare a luminii);
• Complexele antenare sunt ancorate în
membrană;
• Cu cât sunt mai numeroase, cu atât
creşte eficienţa absorbţiei luminii
(fotonilor).
LH – complex de
captare a luminii
(light harvesting)

Carotenoid intercalat
 Complexul antenar
(“antena”)
• Fiecare complex antenar (de
captare a luminii, LH - light
harvesting complex) este un
oligomer format din 2 sau mai
multe lanturi polipeptidice
asociate cu pigmenti
fotosensibili
• Pigmentii din complexele
antenare sunt
bacterioclorofilele (pigmenţi
primari) si carotenoidele (cu rol
predominant fotoprotector, dar
si cu funcţie de absorbtie
secundară de fotoni)
• Energia fotonilor este
“concentrată” spre un centru
de reacţie pentru a energiza
electronii.
RC – centru de reacţie (asociere dintre
proteine, pigmenţi, quinone şi citocromi)
 Complexul antenar
 Complexele antenare sunt dispuse
ca nişte saci, vezicule sau plăci pe
faţa internă a membranei celulare
(clorozom);
 Sunt asociate cu complexele
lanţului transportor de electroni (cu
citocromii) prin intermediul
centrelor de reacţie.
 Trecerea electronilor prin
complexele LTE favorizează
pomparea protonilor şi generarea
gradient electrochimic,
 Protonii sunt donati de compusi
redusi precum H2S , H2 sau
compuși organici (metanol, malat,
succinat).
Fotofosforilarea ciclica: transportul de electroni în fotosinteza
anoxigenică este ciclic; ei nu sunt generati si nu sunt cedati.

BChl - bacterioclorofila P870, P840 si P798 – centrii de Chl a – clorofila a

Bph – bacteriofeofitina reactie Fe/S – fier-sulfoproteine
Q – chinona (quinona) Fd - ferredoxina
Bacteriile purpurii (ex., Rhodospirillum,
Rhodobacter)

• Sunt bacterii fototrofe din grupul

Proteobacteria;
• Conţin bacterioclorofile a sau b, completate de
o serie de pigmenţi carotenoidici;
• Pigmenţii fotosintetici le dau un aspect colorat
(oranj, roşu, brun, purpuriu);
• Au numeroase invaginări ale membranei
celulare, cu aspect de saci sau pliuri, în care
sunt plasaţi complexele antenare (membrane
fotosintetice);
• Fotosinteza este anoxigenica, donorul de
hidrogeni fiind o serie de compuşi reduşi
precum H2, H2S sau S elemental (S0) (in cazul
bacteriilor sulfuroase purpurii) si H2 sau
compuși organici (bacterii nesulfuroase
purpurii).
Transportul de electroni în fotosinteza anoxigenică la bacterii
purpurii

• Aparatul fotosintetic al bacteriilor purpurii constă în 6 tipuri

diferite de proteine:
• Complexele de captare a luminii, LH2 şi LH1, care absorb lumina şi
transferă energia de excitatie la centrul de reacţie (RC), care, mai
departe, iniţiază un transfer de electroni spre chinonă (Q), care se
reduce la hidrochinonă (QH2).
• Complexul de citocromi bc1 oxidează hidrochinona pentru a
genera un gradient protonic transmembranar, folosit de către ATP
sintaza pentru formarea de ATP.
• La nivelul chinonei are loc translocarea de protoni, rezultatul net
al acestui proces fiind formarea gradientului electrochimic de
protoni;
• Electronii sunt reîntorşi la RC prin intermediul citocromului c2.
Transportul de electroni în fotosinteza anoxigenică la bacterii purpurii
 METABOLISM
ENERGETIC
Curs 12 - Producerea de energie în
cloroplastele plantelor verzi
Cuvinte–cheie: cloroplast, ciclul Calvin, etapa la lumina, etapa la
intuneric, fotosinteza oxigenica, RuBisCO.
 Fotosinteza oxigenică
• La cianobacterii, alge, protozoare şi plante superioare.
• Este legată de prezenţa clorofilei (şi a altor pigmenţi fotosintetici);
• Are loc la nivelul unor complexe antenare (LH) ce conţin centre de reacţie
(RC) (vezi cursul 11);
• LH sunt ancorate în membranele tilacoidale.
Cloroplastele
 Structura şi poziţia clorofilei
Un “grup” de pigmenti clorofila a
clorofilieni incorporati in
membrana tilacoidala clorofila b

Grana (teanc
Inel profirinic
de tilacoizi)
(partea clorofilei
care absorabe
lumina)

Membrana
tilacoidala

Cloroplast

Lantul sau “coada”

hidrofoba

Aspectul 3D al
moleculei de clorofila
Absorbţia luminii de către pigmenţii fotosensibili

Clorofila a

Clorofila b

Carotenoide

Lungimea de unda a luminii vizibile (nm)

 Reacţia generală în fotosinteză:

6CO2 + 12H2O + Energie C6H12O6 + 6O2 + 6H2O

luminoasă

Fotosinteza are două etape:

Reacţii dependente de lumină: Reacţii la întuneric:

Energie Compuşi
Energie Energie
chimică
luminoasă chimică organici
(ATP,
H2O O2 (ATP, (C6 H12O6)
NADPH) CO2
NADPH)
Captare de energie Sinteză
 Fotosinteza oxigenică la plante
A. Reacţii de transfer de electroni, (r. la luminã)

• Energia luminoasă activează electronii din fotosisteme

(proteine + complexe antenare).
• Electronul  lanţ transportor de electroni din membrana
tilacoidală.
• Principiul de transfer este similar celui din lanţul respirator
mitocondrial.
• NADP+  convertit în NADPH.
• Protonii sunt translocati prin membrana tilacoidă creând un
gradient electrochimic de protoni.
• Forţa formată  sinteza ATP, în stromă, de către C0C1 ATP
sintetaza;
Fotofosforilarea non-ciclică

Ferredoxina

• Cea mai cunoscuta;

• Sunt implicate PS II (P680) si PS I (P700);
• Este furnizor de protoni pentru sinteza ATP si de electroni
pentru sinteza de NADPH.
 Fotofosforilarea ciclică

Ferredoxina

• Intalnita in situatii in care organismul are NADPH; (sinteza de NADPH este

sistata temporar);
• Sinteza de ATP trebuie mentinuta prin pompare de protoni;
• PS I cedeaza electronii ferredoxinei care inchide ciclul;
• Ex., la unele bacterii fotosintetizante.
 Fotosinteza oxigenică la plante

H2O → PS II → plastoquinona → cit. bf → plastocianina → PS I → NADP+

Generarea ATP în etapa „la lumină” a fotosintezei
Fotosinteza oxigenică la plante

B. Reacţii de fixare a carbonului (la întuneric)

• Factorii “de asimilaţie”, NADPH şi ATP, produşi cu ocazia

transferului de electroni în faza de lumină a fotosintezei 
donor de electroni + sursa de energie pentru transformarea
CO2 în glucide pe durata fazei de întuneric.
• Reacţiile implicate în fixarea CO2 pentru formarea glucidelor
au fost studiate în detaliu de Melvin Calvin, Andrew Benson
şi James A. Bassham (1950), utilizând CO2 marcat cu 14C.
Cooperarea dintre fotosinteza si sinteza de
glucide (fixarea C)
Ciclul Calvin-Benson-Bassham
(CBB sau ciclul C3)
• Biosinteza glucidelor în faza de întuneric a fotosintezei;
• Factorii “de asimilaţie” – NADPH şi ATP – sintetizaţi în faza luminoasă a
fotoreacţiei sunt consumaţi în procesul de sinteză a glucidelor ce are loc în
faza de întuneric .
Suma totală a reacţiilor CBB este:
3 CO2 + 6 NADPH + 5 H2O + 9 ATP → gliceraldehid-3-fosfat (G3P) + 2 H+ +
6 NADP+ + 9 ADP + 8 Pi

Intră: Ies:
3 CO2 G3P (C3)
5 H2O 2 H+
9 ATP 9 ADP + 8 Pi
6 NADPH+H+ 6 NADP+
Ciclul Calvin
(detaliat)
Ciclul Calvin (simplificat)

3-Fosfoglicerat

Gliceraldehid 3-P
Bilanţul fotosintezei

• Formarea fotosintetică a unei molecule de

zaharoză (12C) din CO2 şi H2O necesită 37
molecule de ATP şi 24 molecule de NADPH,
produşi sintetizaţi în urma celor două reacţii
fotochimice primare.
Reglarea biosintezei glucidelor la plante

• Reglarea biosintezei glucidelor la plante.

Enzima cheie în biosinteza glucidelor la plante este
ribulozo-1,5-difosfat carboxilaza/oxigenaza, de a cărei
activitate depinde întregul ciclu Calvin (în condiţiile
prezenţei unor concentraţii corespunzătoare de CO2,
ATP şi NADPH).
• Enzima este activată de lumină, ceea ce se manifestă
prin creşterea afinităţii enzimei faţă de CO2
RuBisCO leagă CO2, dar şi O2
• O2 si CO2 se leagă la acelaşi situs activ (catalitic)
• când [O2] = [CO2], CO2 este fixat de cca 80x mai
rapid.

RuBisCO – hexadecamer cu opt subunitati mici (S) si opt subunitati mari (L);
- exista patru forme (I –IV) distribuite la diferite clase de organisme
autotrofe
 RuBisCO leagă O2
• Reactia de fixare a oxigenului de catre RuBisCO:
O2 + RUBP (5C)  1 fosfoglicerat (3C) + 1
Fosfogilcolat (2C)

Fosfoglicolatul este
neutilizabil pentru plante
astfel ca este necesara o
noua reconversie a
fosfoglicolatului in molecule
utile (=fotorespiratie);
Conversia fosfoglicolatului are
loc in peroxisomi/glioxisomi,
apoi in mitocondrii si necesită
consum de energie;
 RuBisCO leagă O2
• Fixarea O2 prin ciclul CBB reprezintă, de fapt, o pierdere de energie
pentru plante;
• S-a incercat eliminarea/reducerea pe cale genetică a legării
oxigenului, dar fără succes, cele doua activităţi ale RuBisCO, de
legare a O2 si CO2 fiind inseparabile!!!
 Concluzii
• Respiraţia = transferul de electroni de la un donor la un
acceptor final;
• Gradient electrochimic = este creat în timpul transferului
de electroni prin lanţul respirator (mitocondrial, cloroplastidial
sau bacterian);
• Fosforilare oxidativă = proces energizat de gradientul
electrochimic de protoni;
• ATP serveşte la sinteza de substanţe organice, transport,
generare de gradient electrochimic (la nevoie);
• Lanţul respirator bacterian este foarte diversificat
• Bactericlorofila este un pigment prezent bacterii
fotosintetizante anaerobe (de ex., cele purpurii)
• Clorofila este prezentă la cianobacterii, alge şi plante
superioare
• Fotosinteza = sinteza de compusi organici cu ajutorul
luminii