Cursul 5

Capitolul 3. Necesarul de frig

Un pas important în proiectarea unei instalaţii frigorifice este reprezentat de

evaluarea necesarului de frig, adică a fluxului de căldură ce trebuie extras din spaţiul
frigorific sau din corpul (din mediul răcit) a cărui temperatură trebuie menţinută sub
valoarea temperaturii ambiante.

Definiţie. Necesarul de frig reprezintă fluxul total de căldură ce trebuie extras din
spaţiul frigorific sau din mediul răcit a cărui temperatură trebuie menţinută sub
valoarea temperaturii ambiante Q necesar frig .

Fig. 3.1. Cameră frigorifică comercială

Analiza care urmează se referă la un caz particular al unei camere frigorifice

comerciale, conform figurii 3.1. Așa cum se observă din figura 3.1 se constată că
sursele de căldură care au tendința să determine creșterea temperaturii în spațiul
camerei frigorifce sunt:
  mediul exterior camerei sau mediul ambiant deoarece tamb > tf, ca urmare a
existenței acestei diferențe de temperatură, pereții camerei sunt traversați de
fluxul de căldură Q ; pereti

 produsul introdus pentru a fi păstrat sau conservat în camera frigorifică tprodus >
tf ca urmare a existenței acestei diferențe de temperatură produsul cedează
fluxul de căldură Q produs aerului din spațiul frigorific;
 personalul uman care lucrază în spațiul frigorific deoarece toameni > tf în plus
oamenii aduc un aport de energie termică prin vaporii de apă pe care îi
cedează prin respirație și transpirație ca urmare ei cedează fluxul de căldură
Q oameni aerului din spațiul frigorific;
 sursele de iluminat care se saracterizează printr-o temperatură tiluminat > tf ca
urmare a existenței acestei diferențe de temperatură corpurile de iluminat
cedează fluxul de căldură Q iluminat aerului din spațiul frigorific;
 aerul din exteriorul camerei care prin deschiderea ușii pătrunde în spațiul
frigorific deoarece tamb > tf în plus aduce un aport de energie termică prin
vaporii de apă pe care îi conține ca urmare acesta cedează fluxul de căldură
Q usa aerului din spațiul frigorific;
 în practică poate exista o varietate foarte mare de surse de căldură acestea
fiind specifice pentru fiecare aplicție spre exemplu în cazul unor spații
climatizate (birouri, spații tehnologice etc.) o sursă importantă de căldură îl
reprezintă aparatura de birotică care consumă energie electrică și o
transformă în căldură, în cazul depozitelor frigorifice industriale
electrostivuitoarele care transportă, manipulează și așează marfa, în cazul
unor hale de procesare a produselor din carne echipamentele electrice de
prelucrare a cărnii spre exemplu malaxoarele sau mașinile de tocat. Rolul
personalului tehnic este să le identifice și să le diminueze la maxim în felul
acesta instalațiile frigorifice nu vor fi supradimensionate iar consumul lor de
energie va fi mai mic.
Drept urmare necesarul de frig Q necesar frig este fluxul de căldură ce reprezintă
suma acestor fluxuri de căldură ce au tendința de a crește temperatura în
spațiul răcit și provin de la surse de temperatura diverse.

n
Q necesar frig = ∑ Q i = Q pereti + Q usa + Q oameni + Q iluminat + Q produs + Q altele kW 
i=1

Așa cum se observă din figura 3.1 fluxurile care intră în spațiul răcit
(specificate în relația anterioară) au tendința de a determina creșterea temperaturii
din spațiul frigorific tf în timp de fluxul Q 0 care este evacuat de instalația frigorifică
prin intermediul schimbătorului de căldură Vp are tendința de a micșora temperatura
tf. Acest flux de căldură, pe care instalația frigorifică îl poate elimina se numește
2
putere frigorifică și caracterizează capacitatea instalaţiei frigorifice de a elimina din
spațiul răcit căldura și se notează Q . Dacă facem o analiză simplă a raportului în
0

care se afla cele doua fluxuri de căldură Q 0 și Q necesar frig se pot întâlni următoarele trei
situaţii:
 Q necesar frig < Q 0 ⇒ tf ↓ temperatura din spațiul răcit scade;
 Q necesar frig > Q 0 ⇒ tf ↑ temperatura din spațiul răcit crește;
 Q necesar frig = Q 0 ⇒ t f = ct temperatura din spațiul răcit rămâne constantă.
Fluxul de căldură prin pereţi Q pereti reprezintă suma fluxurilor de căldură ce
intră prin pereții spațiului frigorific, prin tavan și pardoseală și se calculează conform
metodologiei de mai jos.
n
Q pereti  ∑ Q jpereti  Q1  Q 2  Q 3  Q 4  Q tavan  Q pardoseala kW 
j 1

Relația matematică generală prin care se calculează fluxul de căldură prin

pereţi este:
Q jpereti = k j A j t j [kW ]
în care:
 t j [ºC][K] - diferenţa de temperatură între temperatura aerului în interiorul
camerei frigorifice tf şi temperatura exterioară tamb;
Δtj=tamb-tf [ºC][K]
t amb >> t f ⇒ Q pereti ↑ ⇒ Q necesar frig ↑

 Aj [m2]– suprafaţa pereţilor, tavanului şi pardoselii camerei frigorifice geometric

se poate evalua cu ușurință;
 kj [W/(m2K)]- coeficientul global de schimb de căldură care reprezintă fluxul de
căldură ce traversează o suprafață de 1m2 din perete dacă pe fețele acestuia
se înregistrează o diferență de temperatură de 1 [ºC] sau [K];
1 1 1 
= + +∑
k  int  ext 
 α [W/(m2K)]– coeficientul de convecţie pentru fața interioară, respectiv
exterioară a peretelui camerei care reprezintă fluxul de căldură ce o preia o
suprafață de 1m2 din perete de la aer dacă între fețele acestuia și aer se
înregistrează o diferență de temperatură de 1 [ºC] sau [K];.
   waer ; waer ↑ ⇒ Re ↑ ⇒ Nu ↑ ⇒  ↑ ⇒ Q pereti ↑ ⇒ Q necesar frig ↑

 ∑ - termen care ţine seama de transferul de căldură prin conducţie prin

perete. Mecanismul transferului de căldură prin conducţie este prezentat în
figura 3.2.

3
  δ [m] – grosimea straturilor de material care formează structura
peretelui. Dacă grosimea peretelui este mare coeficientul global de
schimb de căldură este mic;
 λ [W/(mK)]– coeficientul de conductivitatea termică al stratului de
material semnifică fluxul de căldură ce poate trece printr-un strat de
material cu gorsimea de 1m dacă pe fețele acestuia se înregistrează o
diferență de temperatură de 1 [ºC] sau [K];

Observaţie: În cazul spaţiilor frigorifice cel puțin unul dintre straturile ce alcătuiesc
peretele trebuie să fie realizat dintr-un material izolator termic adică să aibe
coeficientul de conductivitatea termică un λ [W/(mK)] cât mai redus.
 ↓ ⇒ k ↓ ⇒ Q pereti ↓ ⇒ Q necesar frig ↓
Definiţie. Un material izolator termic este un material care are coeficientul de
conductivitatea termică un λ [W/(mK)] foarte mic. Acest lucru este posibil doar dacă
înglobează în structură o cantitate mare de aer în alveole mici care nu comunică
unele cu altele deoarece aerul este mediul care nu permite căldurii să-l străbată, în
fapt nu este vorba de aer ci de un gaz care nu se se află în mișcare (în curgere).
Teoretic vidul este cel mai bun izolator, aceste considerente sunt valabile în cazul
fluxului de căldură conductiv deoarece fluxul de căldură radiativ poate strabate cu
ușurință un astfel de medii care sunt transparente.

Fig. 3.2. Mecanismul transferului de căldură prin conducţie

Se poate trage concluzia cu ușurință că un material izolator termic, care

înglobează o cantitate de aer mare, are o densitate mică sau o masă specifică mică.
4
Materiale izolatoare termic: lemn, paie, plută, polistiren, lână, poliuretan etc.;
Materiale neizolatoare termic: metale, beton, ceramice, materiale compacte etc..

Spre exemplu, un perete de beton cu grosimea de 1 m echivalează ca

rezistenţă termică cu un perete de poliuretan cu grosimea de 40 mm.

Observaţie: În cazul camerelor de congelare în care tf < 0 ºC trebuie izolată şi

pardoseala pentru a evita îngheţarea apei din sol sau din structura de rezistenţă a
clădirii. Protecţia solului se face prin izolarea solului şi încălzirea printr-o sursă
externă:
- rezistenţă electrică;
- serpentină cu ulei cald, glicol cald;
- tubulatură de aer etc.

Fluxul de căldură provenit de la produs este cantitatea de căldură pe care

produsul depozitat în spațiul frigorific îl cedează aerului în unitatea de timp Q produs el
se determină respectând următoarea metodologie:
Q produs
Q produs = [kW]

 Q produs [kJ]- căldura extrasă din produs
Qprodus=m(hf - hi)[kJ]
 m [kg]– cantitatea de produs
m↑ ⇒ Q ↑⇒ Q  ↑
produs produs

 hf [kJ/kg] – entalpia finală a produsului

 hi [kJ/kg] – entalpia iniţială a produsului
Observaţii:
 dacă temperatura produsului nu atinge limita de îngheţ, se poate considera
h = c1·T, un de c1 – căldura specifică medie pe intervalul în care apa din
produs nu își schimbă starea de agregare, adică produsul nu trece prin
punctul crioscopic, popular nu congelează, iar T – temperatura, f – finală
respectiv i - inițială;
Qprodus=mc(Tf - Ti)[kJ]
 dacă temperatura produsului atinge sau scade sub limita de îngheţ prin răcire,
trebuie să se ţină cont şi de căldura de solidificare λ, c2 – căldura specifică
medie pe intervalul în care apa din produs a înghețat, adică produsul a trecut
prin punctul crioscopic, popular a congelat, iar T – temperatura, c – crioscopică
la care produsul sau apa din produs a început să înghețe;
Qprodus=mc1(Tc - Ti) + mλ+ mc2(Tf – Tc) [kJ]
Cu cât temperatura inițială a produsului Ti este mai mare cu atât mai mare este şi
necesarul de frig și respectiv cu cât temperatura finală a produsului Tf este mai mică
cu atât mai mare este şi necesarul de frig.

5
 T produs  Q produs ↑⇒ Q necesar frig ↑

 τ [s] - timpul în care se răceşte produsul

 ↓ ⇒ Q ↑ ⇒ Q
produs necesar frig ↑

Fluxul de căldură provenit de la corpurile de ilumiat Q iluminat [kW] este:

Q = n Q [kW]
iluminat lampa lampa

 n – numărul corpurilor de iluminat

 Q lampa [kW]- fluxul de căldură provenit de la un corp de iluminat care se
consideră de regulă egal cu puterea electrică a acestuia ipoteză
valabilă funcție de tipul corpului de iluminat

Fluxul de căldură provenit de la oameni Q oameni [kW]

Q oameni = noameni qom  [kW]
 noameni – numărul de oameni
 qom [kW/(oră om)]– fluxul termic specific cedat de un om într-o oră
qom =qsensibil_om + qlatent_om
 qsensibil_om fluxul de căldură pe care un om îl cedează datorită
diferenței de temperatură între corpul sau și aerul din spațiul
frigorific
 qlatent_om fluxul de căldură pe care un om îl cedează prin entaplia
vaporilor de apă conținuți conținuți în aerul expirat sau de
transpirație
 τ [ore] – timpul de lucru al omului în camera frigorifică sau în spațiul răcit


Fluxul de căldură ce pătrunde în camera frigorifică prin deschiderea uşii Qusa .
Acest flux este proporțional cu numărul de uşi, dimensiunea uşilor, temperatura din
camera frigorifică, temperatura amabiantă exterioară, aria ușii, umiditatea relativă a
aerului exterior, numărul de deschideri pe oră și timpul cât ușa rămâne deschisă. De
obicei această marime se calculează pe baza unor relații empirice stabilite prin studii
experimentale
Q usa  Q usa t f , t amb , Ausa ,  amb , ndeschideri , nusi , deschisa 
t amb , Ausa ,  amb , ndeschideri , nusi ,  deschisa  Q usa 
t  Q 
f usa

Alte fluxuri de căldură Q altele pot fi determinate de orice sursă de căldură care
se află în spațiul răcit
Q ventilator = PE ; Q degivrare = PE ; Q stivuitor ; Q echipamente tehnologice = PE [kW]