Politica comercială a Uniunii Europene

-pe scurt-

Orice societate, fie ea etatică ori supraetatică, se bazează pe un set de norme create pentru a
satisface politicile publice, care ghidează entitățile guvernamentale în atingerea unor
obiective cu impact social major. Mai mult, nu putem sa ne referim la o politică publică doar
ca la un set de legi ci, trebuie ca prin acest termen, amplu și pe alocuri ambigu, să înțelegem
și totalitatea instrumentelor practice pe care statul le folosește pentru a garanta atingerea
obiectivelor impuse. Astfel, putem spune că politicile publice sunt catalizatorul dezvoltării.

“Evoluția politicilor publice a parcurs cel puțin patru etape esențiale. Înainte de anii ‘60 nici
nu se putea vorbi de o analiză distinctă a politicilor publice. Studiile realizate în acea perioadă
vizau mecanismele guvernării din perspectiva structurii guvernului. Următorii 20 de ani au
fost marcați de creșterea interesului legat de eficientizarea efectelor deciziilor politice, mai
ales a celor care vizau alocarea fondurilor publice. Perioada ’80-’00: introduce noţiunea de
parteneriat activ între stat şi cetăţeni sau între guvern şi societatea civilă. Dupa anul 2008
politicile publice trebuie să vizeze anticiparea şi adaptarea societăţii la evoluţiile globale.”1

Pe acest considerent am ales sa vorbesc despre politicile comerciale ale UE, pentru că, cum
altfel sa urmărim mai bine dinamica evoluției globale decât prin a ne raporta la regulile și
acțiunile ce vizează comerțul.

”Politica comercială exprimă totalitatea reglementărilor cu caracter juridic, administrativ,

fiscal, bugetar, financiar, bancar, valutar, etc. adoptate de către o ţară sau o comunitate de ţări
în scopul stimulării sau restrângerii schimburilor comerciale externe, conform intereselor
proprii. Politica comercială este unul din pilonii principali ai relaţiilor Uniunii Europene cu
ţările terţe”2 În domeniul comerţului internaţional Uniunea Europenă îşi propune drept
obiectiv asigurarea unui comerţ liber şi echitabil, respectiv a unui sistem comercial în cadrul
căruia toate ţările să poată face comerţ pe baze egale şi în absenţa barierelor protecţioniste.

1
Victor Ionescu, Politici publice europene, Universiatea Dunărea de Jos, Galați.
2
Lect. univ. dr. Dan Constantin Dănuleţiu, Aspecte privind politica comercială a Uniunii Europene,
Universitatea din Alba Iulia.
Aceste deziderate implică atât o egalitate a şanselor, cât şi transparenţă. ” Pentru a atinge
acest obiectiv Uniunea Europeană propune şi susţine un set de 4 măsuri:
● toţi partenerii să îşi deschidă pieţele în mod corespunzător;
● obstacolele din calea comerţului să fi e eliminate gradual, într-un ritm acceptabil
pentru toate părţile implicate ;
● rezolvarea amiabilă a disputelor comerciale;
● stabilirea unui set de reguli comerciale acceptate de toţi participanţii.”3
deschiderea pieţelor echivalează cu îndepărtarea barierelor comerciale dintre ţări. Acesta a
fost, de fapt, unul dintre scopurile principale ale Uniunii Europene de astăzi încă de la
începuturile fenomenului de integrare economică interstatală din Europa Occidentală. În anii
’60 între ţările participante la acea dată (Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda şi
Luxembourg) a fost creată o Uniune Vamală ceea ce însemna că mărfurile circulau liber (fără
plata taxelor vamale) între ţările membre iar tariful vamal aplicat de oricare dintre membrii la
importurile din terţe ţări era unic. Crearea Uniunii Vamale a simplifi cat foarte mult
formalităţile şi a stimulat comerţul atât între ţările membre, cât şi între acestea şi restul lumii.

Politica comercială este o competență exclusivă a UE. Aceasta înseamnă că cea care
legiferează în materie comercială și încheie acorduri comerciale internaționale este UE, și nu
statele membre. În cazul în care acordul cuprinde aspecte de responsabilitate comună,
Consiliul îl poate încheia numai după ratificarea sa de către toate statele membre. Prin faptul
că se acționează colectiv și se vorbește cu o singură voce pe scena internațională şi că nu se
urmează multiple strategii comerciale separate, UE ocupă o poziție puternică în ceea ce
privește comerțul la nivel mondial.

Uniunea Europeană gestionează relațiile comerciale cu țări terțe prin intermediul acordurilor
comerciale. Acestea sunt concepute pentru a crea oportunități comerciale mai bune și a
înlătura barierele din calea comerțului.
Principalele instrumente de politică comercială pot fi:
- de natură tarifară(vamală);
- de natură netarifară;
- de natură promoţională şi de stimulare.

3
Politica privind comerţul şi dezvoltarea, Institutul European din România, seria Micromonografii –
Politici europene, 2005, p.6.
Protecţia tarifară se realizează prin intermediul taxelor vamale. În cadrul barierelor netarifare
utilizate în cadrul politicilor comerciale se includ reglementările
cantitative, măsurile antidumping, precum şi alte măsuri netarifare.
Măsurile de politică comercială promoţională şi de stimulare au drept scop să impulsioneze
exporturile globale ale ţării(sau comunităţii) respective. La baza politicii comerciale comune
se află Tratatul de la Roma, al cărui titlu I din partea a II-a se numea „Libera circulaţie a
mărfurilor”. În cadrul acestuia se făceau referiri la următoarele aspecte:
- eliminarea taxelor vamale între statele membre;
- instituirea tarifului vamal comun;
- eliminarea restricţiilor cantitative între statele membre;
- practicile de dumping

Conceptele care stau la baza politicii comerciale a Uniunii Europene și cele trei dimensiuni
ale sale

Politica comercială este unul din pilonii principali ai relaţiilor Uniunii Europene cu ţările
terţe, practic cu restul lumii. Implementarea unei politici comerciale comune a făcut parte din
planul iniţial de integrare economică interstatală care a condus la crearea Uniunii Europene.
Politica comercială a Uniunii Europene are în vedere să contribuie la dezvoltarea durabilă
prin integrarea unui număr cât mai mare de ţări în ansamblul comerţului mondial. Pentru
aceasta se are în vedere: - Promovarea intereselor europene şi apărarea valorilor europene
privind democraţia, domnia legii, mediul, drepturile sociale, serviciile publice, diversitatea
culturală, securitatea alimentară; - Deschiderea pieţelor mondiale prin eliminarea progresivă a
obstacolelor din calea comerţului internaţional şi prin diminuarea barierelor tarifare; -
Valorifi carea potenţialului globalizării prin adoptarea consensuală a unui set de norme de
reglementare a pieţelor şi prin asigurarea compatibilităţii liberalizării comerţului cu alte
valori sociale.

“Trebuie menţionat că politica comercială comună a Uniunii Europene are trei dimensiuni:
a) Dimensiunea multilaterală: este realizată în cea mai mare parte în cadrul Organizaţiei
Mondiale a Comerţului şi are drept scop promovarea regulilor privind accesul la pieţe în
contextul asigurării unei guvernanţe globale efective. Un exemplu în acest sens este
reprezentat în cazul comerţului cu mărfuri de politicile privind reducerea tarifelor şi a
barierelor tehnice din calea comerţului. În cadrul acestei dimensiuni se are în vedere şi
promovarea unor valori ale Uniunii Europene precum cele legate de protecţia mediului,
siguranţa alimentară, diversitatea culturală. Una dintre valorile difi cil de promovat în
contextul globalizării este cea referitoare la promovarea adoptării
unor standarde în domeniul muncii. Difi cultatea unui asemenea demers este evidentă dacă ne
gândim doar la diferenţele privind normele legate de muncă din Uniunea Europeană şi China.

b) Dimensiunea bilaterală/regională: în afara negocierilor multilaterale din cadrul

Organizaţiei Mondiale a Comerţului, Uniunea Europeană încheie şi acorduri bilaterale şi
adoptă măsuri specifi ce cu ţări terţe sau cu asociaţii regionale. În prezent 121 de ţări sunt
potenţial legate de Uniunea Europeană prin intermediul unor acorduri comerciale regionale,
majoritatea negociate în anii ’90. Uniunea Europeană încheie acorduri bilaterale pentru
promovarea obiectivelor sale specifi ce de politică coemrcială. Aceste acorduri completează
participarea Uniunii Europene în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi nu intră în
contradicţie cu aceasta. Uniunea Europeană se asigură întotdeauna că acordurile sale
bilaterale sunt compatibile cu angajamentele asumate în cadrul Organizaţiei Mondiale a
Comerţului

c) Dimensiunea unilaterală: pe lângă abordările enunţate mai sus Uniunea Europeană

adoptă şi implementează şi măsuri unilaterale drept instrumente suplimentare de politică
comercială în scopul asigurării dezvoltării şi/sau stabilităţii politice corespunzător priorităţilor
politice ale Uniunii. Aceste măsuri au cel mai adesea forma concesiilor comerciale care sunt
acordate de Uniunea European ţărilor terţe pe baza unui interes economic pentru accelerarea
comerţului cu o anumită regiune şi creşterea avantajelor economice pentru ambele părţi. În
plus creşterea fl uxurilor comerciale poate contribui la dezvoltarea şi stabilizarea ţărilor terţe
şi facilitarea integrării lor în economia mondială.”4

Acordurile comerciale ale Uniunii Europene

UE își gestionează relațiile comerciale cu țările terțe prin intermediul acordurilor comerciale.
Acestea sunt concepute pentru a crea oportunități comerciale mai bune și a înlătura barierele
comerciale. Politica comercială a UE servește, de asemenea, ca mijloc de promovare a

4
Politica privind comerţul şi dezvoltarea, Institutul European din România, seria Micromonografii –
Politici europene, 2005, pp. 8-10.
principiilor și valorilor europene, de la democrație și drepturile omului, la mediu și drepturile
sociale.

“Ca și clasificare, acordurile comerciale se împart în funcție de conținut în:

● acordurile de parteneriat economic (APE) - sprijină dezvoltarea partenerilor

comerciali din țările din Africa, zona Caraibelor și Pacific
● acordurile de liber schimb (ALS) - permit deschiderea reciprocă a piețelor cu țările
dezvoltate și cu economiile emergente prin acordarea unui acces preferențial la piețe
● acordurile de asociere (AA) - dau un impuls acordurilor politice mai ample

De asemenea, UE încheie acorduri comerciale nepreferențiate ca parte a unor înțelegeri mai

ample, precum acordurile de parteneriat și cooperare (APC). “5

Negocierea acordurilor comerciale se desfășoară în conformitate cu normele stabilite la

articolul 218 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.Consiliul joacă un rol
esențial în conturarea unui nou acord comercial. În primele etape, Consiliul autorizează
Comisia Europeană să negocieze un nou acord comercial în numele UE. Acest lucru se
realizează prin intermediul unui „mandat de negociere”. Prin autorizarea aferentă, Consiliul
emite directive de negociere, care includ obiectivele, domeniul de aplicare și posibilele
termene-limită ale negocierilor. Ulterior, Comisia negociază cu țara parteneră în numele UE,
în strânsă cooperare cu Consiliul și cu Parlamentul European. După ce se ajunge la un
consens cu partenerii cu privire la textul acordului, Comisia prezintă Consiliului propuneri
oficiale, în vederea adoptării.În urma discuțiilor, Consiliul adoptă o decizie privind semnarea
acordului în numele UE. Acesta transmite apoi acordul semnat Parlamentului European, spre
aprobare. În etapa finală, după ce Parlamentul European își dă aprobarea, Consiliul adoptă
decizia de încheiere a acordului.6

Actele prin care este pusă în aplicare politica comercială a UE pot fi: reglementări cu aplicare
generală, obligatorii şi direct aplicabile în ţările membre, directive care trebuie transpuse în

5
https://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2018/05/22/new-approach-on-negotiating-
and-concluding-eu-trade-agreements-adopted-by-council/, 13.06.2019.
6
Art. 218, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
legislaţia naţională şi în practica statelor membre, decizii obligatorii pentru cei vizaţi, decizii
cu aplicare generală, recomandări şi opinii care nu au forţă obligatorie7

BIBLIOGRAFIE
1. Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;
2. Tratatul privind Uniunea Europeana;
3. Victor Ionescu, Politici publice europene, Universiatea Dunărea de Jos, Galați, 2009;
4. Politica privind comerţul şi dezvoltarea, Institutul European din România, seria
Micromonografii – Politici europene, 2005;
5. Dan Constantin Dănuleţiu, Aspecte privind politica comercială a Uniunii Europene,
Universitatea din Alba Iulia;
6. Petru Tărchila și Sorin Nour ,Drept Comunitar European, Instituții și Politici Publice
Europene, Arad, 2017.

7
http://www.oeconomica.uab.ro/upload/lucrari/820063/17.pdf