Sunteți pe pagina 1din 9

METALITERATURĂ • Nr.

1 • 2016

ADRIAN CIUBOTARU

Arta poetică în literatura


universală şi română

ABSTRACT

The article offers several definitions for “poetic art”, formulated in various diction-
aries of literary terminology. There are reviewed the important moments of poetic
arts from universal and Romanian literature. The article points out the delimitation
of the concepts of “poetry” and “poetic art”, the last one representing the expression
of the conception of literature through artistic means of a literary work.
Keywords: poetic art, poetry, universal literature, Romanian literature.

Definiţii de dicţionar singură definiţie („Tratat scris de obicei


în versuri, poem care exprimă concepţia,
Sintagma „artă poetică” desemnează, convingerile despre menirea artei şi despre
concomitent, câteva concepte şi fenomene idealul poetic al autorului”), adăugând un
literare. Fapt înregistrat nu numai de dicţio- nou înţeles: „Disciplină a criticii literare
narele de specialitate, ci şi de cele explicative. care studiază regulile de urmat la alcătuirea
În dicţionarele mai vechi, de regulă, întâlnim operelor literare”. La capitolul precizări, ex-
cel puţin două interpretări ale termenului: celează DEXI (2007), care delimitează „arta
1. Tratat care cuprinde regulile de urmat la poetică” de „poetică” în maniera dicţiona-
alcătuirea operelor literare; 2. Poem în care un relor de termeni literari: „Artă poetică =
scriitor îşi expune concepţia asupra creaţiei totalitatea de reguli, principii despre natura
poetice (vezi, de pildă: DLRLC, 1955-1957), şi funcţia poeziei al cărei scop diferă de la
dar nu şi o diferenţiere clară între „arta po- o epocă la alta în funcţie de perioadele în
etică” şi „poetică”. Dicţionarele mai noi sunt care s-au fixat regulile conform preferinţe-
ceva mai explicite. Dicţionarul de neologisme lor, gusturilor etc.”; „Poetică = tratat despre
(1986) topeşte sensurile de mai sus într-o creaţia poetică; ramură a teoriei literare care

— 71 —
METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2016

se ocupă de creaţia poetică. Sistem de forme Cele concepute pentru şcoală păcătuiesc,
şi de principii poetice specifice unei epoci, de regulă, prin generalizări şi aproximări,
unui curent literar etc. Ansamblul trăsătu- ce conduc la confuzii terminologice. Cele
rilor definitorii pentru creaţia unui poet; academice, precum excelentul dicţionar de
maniera de creaţie caracteristică unui poet. Terminologie poetică şi retorică (coord. Val.
Parte constitutivă a lingvisticii care se ocupă Panaitescu, Iaşi, Editura Universităţii Al. I.
cu raporturile dintre funcţia poetică şi cele- Cuza, 1994), sunt prea complicate pentru
lalte funcţii ale limbajului. Categorie estetică elevi şi chiar pentru studenţi şi de aceea
desemnând genul poetic.” Totuşi, chiar şi inoperabile în şcoală.
DEXI evită, pe urmele altor dicţionare de Iată un exemplu de definiţie, extrasă din-
ultimă oră, sensul în uz al „artei poetice” tr-un dicţionar şcolar, care se vrea simplă şi
în şcoală, cel de operă literară în care scri- accesibilă, dar care conţine mai multe piste
itorul îşi formulează viziunea şi idealurile greşite, inducând în eroare atât elevul, cât şi
poetice, prezintă modul în care îşi concepe profesorul: „Ars poetica, sau arta poetică, ori
propria experienţă estetică şi atitudinea faţă poetica – un concept cu normativ caracter,
de aceasta. specific esteticii – desemnează un ansam-
Omisiunea e caracteristică însă nu numai blu de norme/ reguli privind „naşterea“/
DEX-urilor româneşti, ci şi unor lucrări de „facerea“ poeziei, ori, în general, tehnica
referinţă importante din Occident (v. Le Petit literaturii – cu abordări dinspre genuri/
Robert). În cazul în care ne încăpăţinăm să specii literare, dinspre prozodie, figuri de
găsim o definiţie mai apropiată de adevăr a stil, compoziţie, stilistică –, în funcţie de
„artei poetice” în alte dicţionare decât cele doctrinele/ dogmele curentelor înregistrate
de specialitate, trebuie să apelăm doar la în plan diacronic (…)” (Ion Pachia-Tatomi-
dicţionarele enciclopedice. De exemplu, la rescu, Dicţionarul estetico-literar, lingvistic,
Enciclopedia Universalis, operă lexicogra- religios, de teoria comunicaţiei,Timişoara,
fică franceză de amploare, comparabilă cu Editura Aethicus, 2003). Nocivitatea acestui
Larousse-ul şi accesibilă online. Universalis tip de definiţii rezidă nu numai în erorile
oferă poate cea mai concisă şi, totodată, pe care le comit autorii (în cazul de faţă,
exactă distincţie între „poetică” şi „arta poe- identificarea fără niciun fel de rezerve a artei
tică”. O distincţie pe înţelesul tuturor. Astfel, poetice cu poetica; accentuarea caracterului
după Alain Michel, autorul articolului din exclusiv normativ al artei poetice?/ poeticii?;
enciclopedia pomenită mai sus, „poetica” e anexarea conceptului bicefal de artă poe-
„un discurs asupra literaturii şi deci o ştiinţă tică=poetică la domeniul esteticului, fără
a literaturii, vădind o vocaţie descriptivă”, parantezele şi precizările de rigoare), cât şi
pe când „arta poetică” desemnează, înainte în accesibilitatea acestora: sursa citată mai
de toate, „tratatele practice [de literatură], sus poate fi descărcată gratuit din Internet,
manuale în proză sau în versuri”. spre deosebire de dicţionarele de calitate.
Nici dicţionarele specializate, alcătuite Cât despre dicţionarele de calitate, merită
de profesionişti (teoreticieni ai literaturii şi citate câteva definiţii, pe cât de succinte, pe
critici literari), nu sunt întotdeauna de folos. atât de complete, vădind o bună cunoaştere

— 72 —
METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2016

a obiectului definit şi pliindu-se perfect pe ca la Wallace Stevens, în Însemnări despre


strategiile didactice ale profesorului, dar ficţiunea supremă.” Sursa: David Mikics,
şi pe capacităţile de asimilare ale elevului: A New Handbook of Literary Terms (Yale
„ARTĂ POETICĂ (fr. art poétique). Ter- University Press, 2007, p.27).
men în mare parte sinonim cu cel de poe-
tică, cu deosebirea că se referă de obicei la Scurt istoric al artelor poetice
exprimarea concepţiei despre literatură prin
mijloacele artistice ale unei opere literare, Se spune că prima artă poetică a fost
în timp ce poetica desemnează de regulă scrisă de poetul latin Quintus Horatius
un text teoretic. Arte poetice au scris, în Flaccus (Horaţiu) în jurul anului 15 î.H..
literatura română, M. Eminescu (Epigonii, Poemul pe care îl cunoaştem drept Arta
Criticilor mei), G. Coşbuc (Poetul), L. Blaga poetică are, în realitate, un alt titlu: Epistolă
(Eu nu strivesc corola de minuni a lumii), către Pisoni. Denumirea de „artă poetică”
T. Arghezi (Testament), ş.a. În literatura i-a fost dată de Quintilian şi utilizată ca
universală au realizat arte poetice Horaţiu, atare de primul său comentator, Porphyrio.
Boileau, Verlaine etc. (G.L.)” Sursa: Mircea Textul propriu-zis nu este atât un tratat de
Anghelescu, Cristina Ionescu, Gheorghe poetică versificat, cât un scurt ghid pentru
Lăzărescu, Dicţionar de termeni literari cei ce fac primii paşi pe tărâmul poeziei
(Bucureşti, Editura Garamond, f.a., p.26). dramatice. Mai exact, pentru unul dintre
„ARTĂ POETICĂ (fr. art poétique). Ter- cei trei Pisoni (tatăl şi fiii – specialiştii nu
men în mare parte sinonim cu cel de poe- au izbutit să stabilească destinatarul), care
tică, cu deosebirea că se referă de obicei la cutează să compună o piesă de teatru şi
exprimarea concepţiei despre literatură prin care este îndrumat, în acest proiect, de
mijloacele artistice ale unei opere literare, „scrisoarea” lui Flaccus.
în timp ce poetica desemnează de regulă Istoria literaturii a demonstrat că Hora-
un text teoretic. Arte poetice au scris, în ţiu, străin de poezia dramatică, s-a inspirat
literatura română, M. Eminescu (Epigonii, în scrierea sa din lucrările predecesorilor:
Criticilor mei), G. Coşbuc (Poetul), L. Blaga Neoptolem din Parion, dar şi Herakleides
(Eu nu strivesc corola de minuni a lumii), din Pont, Areios Didymos, Filodem din
T. Arghezi (Testament), ş.a. În literatura Gadara. Unele idei importante vin însă di-
universală au realizat arte poetice Horaţiu, rect din Poetica lui Aristotel, un nume de
Boileau, Verlaine etc. (G.L.)” referinţă pentru toţi autorii antici. Deşi nu
ARS POETICA (literalmente, „arta po- este original, Horaţiu lasă posterităţii, prin
etică”). Descriere sumară, în versuri, rea- Epistola către Pisoni, cea mai reprezentativă
lizată de un poet, a modului în care sunt artă poetică a epocii. Anume acest poem al
sau ar trebui să fie construite poemele şi, autorului latin şi nu Poetica lui Aristotel va
implicit, a poemului ca atare. (…) O artă servi drept temelie pentru opera teoretică a
poetică poate fi scurtă şi densă, ca la Ar- clasicismului european, care îşi va extrage
chibald MacLeish („Poemul nu trebuie mai toate ideile „poetice” din meditaţiile
să-nsemne/ Ci să existe”), sau desfăşurată, horaţiene asupra artei scrise.

— 73 —
METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2016

În viziunea lui Horaţiu, poemul are latin, citează numele unor autori medievali
nevoie de unitate, trebuie să se caracterizeze care au încercat să teoretizeze poezia în ver-
prin armonie şi proporţie, iar metrul şi stilul suri (în general) latine. Rânduri demne de
să se potrivească subiectului şi tipului de ars poetica identificăm în poezia stilnovistă
personaj ales. Autorul trebuie să manifestă italiană şi chiar în lirica unor trubaduri, dar
o grijă deosebită pentru modul în care nicăieri nu vom găsi un text izolat care să
prezintă personajul, pentru durata acţiunii, se constituie într-o artă poetică autonomă.
numărul de actori, funcţiile îndeplinite de Singura lucrare care exprimă, da capo al
cor. Totodată, poetul trebuie să dea dovadă fino, „idei poetice prin mijloace literare” în
de bun-simţ, să-şi cunoască personajul, să Evul Mediu este, probabil, partea a patra din
promoveze idealuri înalte, să îmbine utilul Edda lui Snorri Sturluson, intitulată Háttatal
(cultivarea morală a publicului) cu plăcutul (sau: Versificaţia).
(delectarea estetică a publicului), să fie Deşi Renaşterea se va întoarce şi mai
imparţial, să fie conştient de misiunea şi mult cu faţa spre clasicismul greco-latin,
de nobleţea actului creator. De la Horaţiu aceasta va revigora mai curând tradiţia aris-
ne-au rămas nu numai ideile sale poetice, totelică a tratatelor de poetică (Robortelli,
care sunt, de fapt, un rezumat în versuri al Segni, Castelvetro, Piccolomini, Scaliger,
gândirii estetice de până la el, ci şi o serie Vida, Robortelli, du Bellay, Ronsard, Philip
de expresii care au intrat atât în uzul tra- Sidney, Opitz etc.), decât pe cea horaţiană, a
tatelor de poetică, cât şi în limbajul curent: artelor poetice. Abia odată cu neoclasicismul
ob ovo şi in medias res (ambele desemnând, european, se va reveni la formula exersată
la poetul latin, moduri diferite de intrare de Horaţiu în Epistola către Pisoni. În 1674,
în acţiune) sau ut pictura poesis (renumi- Nicolas Boileau publică tratatul în versuri
ta analogie între poezie şi pictură care va L’Art poétique, un poem didactic în fond,
stârni, mult mai târziu, polemici aprinse în înţeles de contemporani, dar şi de urmaşi,
gândirea estetică europeană). drept sinteza cea mai amplă şi mai deplină
În epoca medievală, găsim puţine texte a principiilor literaturii neoclasice franceze.
literare cu aspect sau parfum de arte poetice. Ca şi Horaţiu, Boileau pune accentul pe re-
Există multe încercări (inclusiv în scrierile torică, pe capacitatea poetului de a convinge
patristice) de a teoretiza actul de creaţie şi educa cititorul în spiritul frumosului şi
literar, raportul dintre ficţiune şi realitate al raţiunii, prin utilizarea chibzuită a lim-
sau formă şi conţinut într-o operă literară, bajului poetic şi prin respectarea regulilor
dar numai în cadrul unor tratate filozofice/ compoziţionale. Pentru aceasta, autorul re-
teologice sau estetice (de exemplu, Dante comandă discursul clar, sobru şi armonios.
Alighieri, De vulgari eloquentia, lucrările Claritatea (versului) şi puritatea (formei,
unor Vendôme, Vinsauf, Melkley). Edmond genului literar abordat) sunt, după Boileau,
Faral, în Les Arts Poétiques du XIIe et du rodul vocaţiei/ talentului (ale cărui limite
XIIIe siècle (1923), şi Ernst Robert Curtius, poetul este obligat să le cunoască), dar şi
în Ştiinţa literară în secolele al XII-lea şi al al travaliului poetic. Respectarea regulilor
XIII-lea, capitol din Literatura şi Evul Mediu este condiţia necesară, dar nu şi suficientă

— 74 —
METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2016

pentru realizarea unei lucrări de calitate. (1809) şi Palatul artelor de Alfred Tennyson
Niciun scriitor, oricât de bun, nu este în stare (1832), o odă închinată estetismului.
să-şi dea seama singur de valoarea textului Postromantismul şi prima modernitate
său. Pentru aceasta, el are nevoie de instanţa (Art poétique de Paul Verlaine) inaugurează
critică: doar specialistul în ştiinţa literară ars poetica scurtă, în limitele unui poem
îl poate ajuta să ajungă la rezultatul dorit. de câteva strofe, foarte diferit nu numai ca
Boileau rămâne omul epocii sale, de ace- factură, dar şi ca miză estetică de textele de
ea în Arta poetică se spune, de exemplu, că acelaşi tip din epocile anterioare. Poemul
în literatură există genuri majore (tragedia, modern, oricare ar fi acesta, fie elegie, fie
epopeea, comedia), unde se pot produce odă, fie artă poetică, nu mai e ce a fost în
capodopere, şi genuri minore (idila, elegia, clasicism. Artele poetice îşi pierd, încă din
madrigalul, epigrama, oda, sonetul), care epoca romantismului, caracterul didactic
dau naştere exclusiv unor opere de valoare şi instructiv. Ele nu mai sunt manuale şi
redusă. După cum există şi subiecte repre- nici tratate versificate despre prozodie şi
zentabile sau indezirabile pentru scriitori. compoziţie, acţiune şi dicţiune ş.a.m.d..
Deşi ideea coboară din Aristotel, la Boileau, Majoritatea artelor poetice nu se mai nu-
ca şi la alţi contemporani ai săi, aceasta este mesc… „arte poetice”, purtând titluri uneori
interpretată eronat, reflectând în schimb ma- surprinzătoare pentru creaţii de acest gen. O
niera categorică, discriminatorie de a judeca ars poetica postclasicistă (tardiv romantică,
literatura a neoclasicismului. Deosebit de dar mai cu seamă modernă) se rezumă, de
importante sunt, la autorul francez, reflec- regulă, la expunerea unui crez poetic perso-
ţiile asupra modului de a construi, dezvolta nal, amalgamat cu autoportretul creatorului
şi dezlega intriga într-o lucrare dramatică, sau cu portretul generic al creatorului de
dar şi reafirmarea, pe urmele predecesorilor poezie. Nu de puţine ori, artele poetice ţin-
(d’Aubignac, Scaliger, Chapelain), a regulii tesc un singur aspect al poeticului (Stéphane
celor trei unităţi, de loc, de timp şi de acţiune, Mallarmé, Evantai), o singură idee sau ideal/
ce va exercita o influenţă enormă asupra concept estetic (Charles Baudelaire, Cores-
teatrului european în secolele XVII-XIX. pondenţe), pe care le trec prin filtrul unor
După Boileau, numărul artelor poetice experienţe intime generate de dramaticul
creşte considerabil, fără ca acestea să tindă, raport al creatorului cu propria lui creaţie
totuşi, spre un set fix de trăsături formale (Arthur Rimbaud, Un anotimp în infern).
şi să se structureze, în cele din urmă, într-o Crezul generaţionist, idealurile estetice ale
specie literară aparte. Libertăţile formale şi generaţiei, viziunile teoretice care îi reunesc
speculative ale romantismului au solicitat pe creatori în grupări, curente şi mişcări nu
într-o măsură mai mare gândirea estetică a se mai expun în arte poetice, ci în manifes-
scriitorilor, de aceea multe arte poetice pot te literare sau, ca şi mai înainte, în tratate
fi găsite anume în această epocă literară. (eseuri, varii articole) asupra poeziei. Ast-
Printre artele poetice notabile ale roman- fel, se diluează importanţa teoretico-literară
tismului înalt, enumerăm poemul satiric şi valoarea apodictică a artelor poetice, în
al lui Byron Barzi englezi şi critici scoţieni schimb, se diversifică forma şi conţinutul

— 75 —
METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2016

acestora, permiţând o mai bună încadrare Artele poetice în literatura română


estetică a creaţiei auctoriale.
Integrarea reflecţiei asupra poeziei şi Literatura română nu duce lipsă de arte
actului poetic în creaţia poetică însăşi (nu poetice. Reflecţia asupra poeziei a însoţit
neapărat în texte cu statut explicit sau im- mereu producţia lirică de la începuturile
plicit de „arte poetice”) sau, în termeni acesteia. Costache Conachi şi Ion Heliade
mai tehnici, metatextualizarea poeziei, e şi Rădulescu alcătuiesc primele lucrări de po-
una dintre cele mai pregnante trăsături ale etică de la noi. Primul traduce şi adaptează
liricii postmoderne. Obscură şi ambiguă, tratatul de versificaţie al grecului Hristopu-
la modernişti (Eugenio Montale spunea că los, pe care îl intitulează Meşteşugul stihuri-
„nimeni nu ar scrie versuri dacă problema lor româneşti (182…). Scopul lui Conachi
poeziei ar fi să te faci înţeles”, iar Mallarmé este să identifice „regulile de bază pentru
că poezia este „crearea conceptului unui lu- constituirea sistemului versificaţiei noastre”
cru inexistent”), această reflecţie devine, la (Mihai Zamfir), pe care ţine să le ilustreze
postmodernişti, mai obiectuală, mai „tran- cu exemple proprii. Al doilea scrie, în 1831,
zitivă” (în accepţia lui Gheorghe Crăciun), studiul Regulile sau gramatica poeziei, în
dar şi ironică sau autoironică, deseori paro- care ne învaţă că „poezia posedă o limbă
dică (John Ashberry, Autoportret în oglindă proprie, superioară limbii vulgului, şi că
convexă). Dincolo de această deosebire, de poezia întreprinde în societate o operaţiune
fond, în artele poetice ale postmodernităţii de esenţă civilizatorie” (Mihai Zamfir).
vom întâlni aceleaşi tendinţe şi abordări ca În aceeaşi perioadă, apar şi primele
la modernişti. Şi aceeaşi atitudine faţă de texte lirice ce pot fi considerate, cu anumite
conceptul însuşi de artă poetică, întrucât şi rezerve, arte poetice: Testament de Ienăchiţă
„anahoretul” poet modern (Gottfred Benn), Văcărescu şi Poetul de Gheorghe Asachi.
şi aparent colocvialul poet postmodern Epoca declamativ-sentimentală, „matinală”,
văd în discursul monologal, liric, unica ar spune Eugen Simion, a poeziei româneşti
epifanie a poeticului. După cum afirma predă curând ştafeta paşoptiştilor, care nu
Hugo Friedrich în Structura liricii moderne: excelează nici ei printr-un număr mare de
„Aproape toţi marii lirici ai secolului al arte poetice. De reţinut partea introducti-
XX-lea au propus o artă poetică proprie, vă din Serile de la Mirceşti, de Vasile Alec-
un fel de sistem al poeziei lor sau al poeziei sandri. Dar mai ales poemul Unor critici,
în genere. Aceste poetici nu sunt mai puţin unde purtătorul „sântei scântei” (Gheorghe
elocvente, în ce priveşte lirica modernă, Asachi), autodefinindu-se drept cântăreţ al
decât poemele înseşi. De altfel, ele au în- naturii în floare, al „simţirii omeneşti” şi al
tărit concepţia (fără circulaţie în teoriile „Patriei mărire”, se supără pe „criticii” care
anterioare ale genurilor), apărută încă de la îi neagă valoarea numai pentru că „altul
începutul secolului al XIX-lea şi susţinută vine-n urmă-i cu glas mai nimerit”. „Rege-
mai târziu de Verlaine şi Mallarmé, după lui poeziei” îi succede „poezia neagră”, „de
care lirica ar fi cea mai pură şi mai înaltă granit” a lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, cel
manifestare a poeticului.” care surprinde în inima sfâşiată a creatorului

— 76 —
METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2016

„tirania” ţărânei şi „ecoul depărtat” al cerului artă poetică ce „prefaţează” primul volum
(Adevăratul poet). Mai unitar, dar nu mai de versuri al poetului (Romanţe pentru mai
puţin complex este şi eul liric eminescian. târziu, 1908). Alta gravă, psihedelică, îi apar-
Nostalgic şi apologetic în Epigonii, „măsu- ţine lui George Bacovia, ale cărui poezii pot
rat” şi cuminte în Iambul, idealist în Numai fi citite şi ca nişte arte poetice, veritabile
poetul, feroce cu falsele modèle estetice şi „poeme în oglindă”.
umane ale epocii în Criticilor mei, dar mai Tranziţia de la postromantism şi simbo-
cu seamă în Scrisoarea II, Mihai Eminescu lism la modernismul interbelic e marcată
este creatorul primelor arte poetice de va- de poeţi importanţi ca George Topârceanu,
loare din literatura română. autor al primei arte poetice scrise în che-
După moartea lui Eminescu, o genera- ie parodică (Poetul) şi Ion Pillat, cel care
ţie întreagă de creatori e marcată de geniul alcătuia prima artă poetică dintr-un singur
poetic şi de sensibilitatea romantică a aces- vers în literatura română: Nu vorbele, tăcerea
tuia. Crezul poetic al lui Vlahuţă, expus în dă cântecului glas.
Lui Eminescu, devine arta poetică cea mai Marii poeţi moderni interbelici consti-
reprezentativă pentru epigonismul sincer, tuie întotdeauna nucleul oricărei antologii
necamuflat al acestei generaţii de sacrificiu de lirică românească. Tudor Arghezi, Ion
estetic. Abia George Coşbuc şi Octavian Barbu şi Lucian Blaga rămân cei mai buni
Goga, rămânând în siajul aceleiaşi tradiţii inclusiv la capitolul arte poetice. Mai mult,
post(eminescian)romantice, se desprind în cazul lui Tudor Arghezi sau al lui Lu-
de sub tutela modelului, creând o poezie cian Blaga, se poate spune că arta poetică
originală. Inclusiv o serie de arte poetice e tocmai genul de poezie care i-a consa-
remarcabile: Poet şi critic de Coşbuc, Ru- crat. Testament, Din ceas, dedus… şi Eu
găciune de Goga ş.a.. nu strivesc corola de minuni a lumii sunt şi
Adevărata ruptură estetică se produce azi textele cu ajutorul cărora pătrundem
însă odată cu simboliştii (primii moder- în universul poetic arghezian, barbian şi,
nişti). Alexandru Macedonski promovează respectiv, blagian. La niciun poet de până
un program de viaţă romantic, tratând dur la ei ideile despre poezie, viziunea asupra
şi implacabil, în tonalităţi aproape hasdee- propriei creaţii, traduse în limbajul specific
ne, relaţia geniului cu „pigmeii” invidioşi şi al artelor poetice, nu coincid într-o măsură
hulitori ce nu-i înţeleg măreţia (Geniurilor, mai mare cu praxis-ul poetic. Nici măcar
Noapte de decemvrie). Aceasta nu îl împiedi- la Eminescu, care îşi limitează, de cele mai
că însă să fie şi autorul primelor arte poetice multe ori, reflecţia asupra poeziei doar la
simboliste (Rondelul apei din grădina japo- raportul poet/ Eu-Celălalt, la destinul cre-
nezului), instrumentaliste (Înmormântarea şi atorului neînţeles, rătăcit printre oameni,
toate sunetele clopotului. Armonie imitativă) la strădania lui zadarnică de a readuce
şi parnasiene (Rondelul cupei de Murano) în Frumosul în lume. Eu nu strivesc corola de
literatura română. O notă goliardesc-villo- minuni a lumii, de exemplu, nu este o di-
nescă introduce în simbolismul românesc vagaţie asupra unor realităţi socioculturale
Ion Minulescu, prin Romanţa noului-venit, sau abstracţiuni estetice, ca la romantici, ci

— 77 —
METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2016

o cheie pentru descifrarea modului con- accentul de pe conţinutul pe forma poeziei,


cret în care funcţionează metafora şi tipul de pe încărcătura semantică a verbului pe
de cunoaştere poetică pentru care optează alchimia acestuia, de pe edificiul poetic pe
Lucian Blaga. cărămizile sale. Exemple grăitoare în acest
Am greşi însă dacă am crede că arte po- sens sunt artele poetice semnate de Mihai
etice importante au scris, în epocă, doar Ursachi (Tripticul termenilor sau încercare
Ion Barbu, Lucian Blaga şi Tudor Arghezi. asupra cuvintelor), Daniel Turcea (Metamor-
Asupra destinului poetului şi al poeziei au foză), Adrian Popescu (Imago)etc.
reflectat, în versuri, Cincinat Pavelescu şi „Optzeciştii”, echivalentul românesc al
Alexandru A. Philippide, Vasile Voiculescu postmodernismului în literatură, au vădit
şi Nichifor Crainic. Unii au trecut această o pasiune la fel de mare ca şi „şaizeciştii”
meditaţie nu numai prin filtrele diafane ale sau „şaptezeciştii” pentru studiului „poeti-
poeticului, ci şi prin tragica lor experienţă cului”, pentru descoperirea mecanismelor
de viaţă, precum Radu Gyr. O contribuţie sale intime, pentru des- şi re- compunerea
aparte sunt artele poetice ale avangardei, poetică a realităţii. Metafizic sau antropo-
chiar dacă aceasta este (deşi, în cazul avan- logic, livresc sau ludic, identificat într-o
gardismului românesc, mai mult se declară referinţă culturală sau într-o „epifanie” a
decât este) anti(ars)poetică prin definiţie. cotidianului, poeticul optzecist îndeamnă
Astfel, descoperim arte poetice, pe cât de spre explorări infinit mai complexe şi se rea-
surprinzătoare, pe atât de subtile, la Ion lizează în forme dintre cele mai neobişnuite.
Vinea (Velut somnia), Ilarie Voronca (Pe- Nonelitistă, ceva mai relaxată sub aspect
ter Schlemihl, XIV) şi Benjamin Fundoianu formal şi axiologic, lirica postmoderniştilor
(Corespondenţe). Un alt fel de “gramatică” a alcătuieşte, astfel, un peisaj mult mai atractiv
poeziei oferă cititorului şi inegalabilul Gellu pentru cititorul contemporan, propunându-i
Naum (De gramatica). modalităţi neaşteptate de realizare a artelor
Perioada postbelică se distinge printr-o poetice. Cum ar fi autoportretul poetic Arta
mult mai bogată şi variată producţie de arte Popescu de Cristian Popescu, eposul ludic
poetice. „Renăscătorul imbold” al „răzvră- şi parodic Levantul de Mircea Cărtărescu,
tirii” (François Villon)estetice prin poezie exerciţiile metatextuale ale lui Bogdan Ghiu
în plin proletcultism este redescoperit de ş.a.m.d.
Nicolae Labişşi desăvârşit, mai apoi, de Un loc aparte în istoria liricii româneşti îl
Ştefan Augustin Doinaş, Marin Sorescu, ocupă artele poetice scrise de autorii basara-
Ana Blandiana ş.a.. Dar mai ales de Ni- beni. Siliţi de împrejurări să-şi adăpostească
chita Stănescu, cel care îşi învăţa cuvintele propria identitate poetică sub aripa ocroti-
„să iubească” şi se impunea, probabil, prin toare a unor modele estetice acceptate de
cel mai elaborat sistem de gândire poetică regim (Legământ şi Ars poetica de Grigore
(în şi înafara poeziei) în modernismul ro- Vieru), aceştia ignoră sau se prefac că ignoră
mânesc. Adevărate tratate în versuri găsim natura proteică, variabilă, în permanentă
şi la aşa-numiţii „şaptezecişti”, maeştri ai schimbare a poeticului. Astfel, apar arte
„artei combinatorii”, poeţi care au deplasat poetice memorabile, valoroase (Metaforă

— 78 —
METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2016

de Anatol Codru), dar dintr-o epocă literară Ţară. Şi care îşi scrie manifestul prin Eugen
cu certitudine anterioară celei în care au fost Cioclea, probabil cel mai bun autor de arte
scrise. Prin (auto)ironicul Aureliu Busuioc, poetice dintre basarabeni (La persoana a
dar mai ales prin lirica unor reprezentanţi treia, Regula jocului, Apel).
ai generaţiei „Ochiului al treilea” (Nicolae Anii 2000-2010, teritoriul unor experi-
Dabija, Arcadie Suceveanu), are loc o re- mente lirice şi mai mari, dar şi mai contro-
vigorare, dar şi o actualizare a actului de versate decât cele „optzeciste”, au promovat
reflecţie poetică în şi prin poezie. Tendinţă cu aceeaşi vigoare reflecţia asupra poeziei,
încununată de lirica optzeciştilor basara- doar că de pe o treaptă estetică mai jos, în
beni (Nicolae Popa, Emilian Galaicu-Păun, cheia unui „autenticism” şi „minimalism”
Nicolae Leahu etc.), prima generaţie sin- uneori prea simplist pentru reflecţia pe care
cronizată perfect cu literatura română din o presupun artele poetice.

— 79 —