10.

PLATFORME MARINE

Platformele marine sunt structuri metalice de mari dimensiuni pe

care se afla diverse utilaje şi instalaţii precum şi muncitori pentru
efectuarea operaţiunilor de foraj marin, extragerea hidrocarburilor şi
expedierea lor la ţărm pentru procesare.
Cele mai valoroase elemente extrase din mări sunt petrolul şi gazele
naturale localizate sub platformele continentale.
La început, puţurile de foraj marin erau situate în apele puţin adânci,
apropiate de ţărm. Exploatarea la mare adâncime a luat amploare după anii
1960, mai ales în Marea Nordului, unde primul câmp petrolier a fost
descoperit în 1969.
Primele sonde marine au fost forate pe cheiuri (diguri) extinse de pe
ţărm, în Summerland, California (1896). De asemenea, pentru forarea
primelor sonde în Ferry Lake, Louisiana (1909 – 1910) s-a utilizat o punte
de lemn susţinută de o structură realizată din trunchiuri de chiparoşi.
În anul 1924, în Lacul Maracaibo (Venezuela) s-au forat sonde de pe
platforme de lemn susţinute de buşteni.
La începutul anilor ’30, zona cea mai intens explorată a fost sudul
Louisianei, după care atenţia a fost îndreptată şi spre alte zone cu ape puţin
adânci ale Golfului Mexic, utilizând tehnologia bazată pe structuri de lemn.
În 1945, Magnolia Petroleum Company a forat prima sondă offshore
departe de ţărm în apă cu adâncimea de 6 m, în Ship Shoal Block 58
(Golful Mexic). Pentru aceasta s-a utilizat o instalaţie de foraj montată pe o
structură de lemn.
Primele două platforme metalice au fost construite pe locatie si
instalate în Golful Mexic, în 1947. Una dintre acestea a fost instalată în
Vermillion Block, iar cealaltă în Ship Shoal Block 32, apa având adâncimea
de 5,5 m. Platformele, în acest caz, au fost susţinute de 40-60 piloni bătuţi
în diferite direcţii şi la diferite adâncimi.
Fabricarea pe ţărm a substructurilor jackets începe abia la începutul
anilor ’50. Jacketurile din oţel erau lansate pe fundul mării, şi fixate cu
ajutorul unor piloni (pile) din oţel introduşi prin picioarele lor tabulare.
Tehnologia de proiectare şi construcţie a platformelor marine de acest tip s-
a dezvoltat pe parcursul a patru decade, având în vedere orientarea
exploatării subacvatice spre ape din ce în ce mai adânci.
Pentru ape cu adâncimi mai mari s-au conceput şi alte tipuri de
platforme cum ar fi platformele semisubmersibile, platformele turn
ancorate sau neancorate, platformele cu picioare tensionate (Tension Leg
Platform – TLP) şi platforme spar. Acestea sunt structuri elastice proiectate

165
să reziste mai bine la forţa vântului, valurilor şi curenţilor. Platformele cu
picioare tensionate sunt utilizate la adâncimi de până la 2000 m.

Figura 10.1 TLP Tension Leg Platform(stânga), Platforma Spar(dreapta)

Platformele SPAR sunt mai economic de construit decat platformele

TLP si sunt utilizate la adancimi ale apei intre 300 si 3000 m.
Prima platformă semisubmersibilă de producţie a fost instalată în
1975 în Marea Nordului pentru dezvoltarea şantierului Argyll, unde apa
avea adâncimea de 83 cm. A doua platformă semisubmersibilă a fost
instalată în 1977, în şantierul Casablanca din Marea Mediterană. În 1988 s-
a instalat prima platformă semisubmersibilă de foraj şi producţie în Golful
Mexic pentru exploatarea blocului Green Canyon 29 situat în apă cu
adâncimea de 457 m. Această platformă a fost transformată din platformă
de foraj în platformă de foraj şi producţie, anul ei de fabricaţie fiind 1975.
Activităţiile offshore, de exploatare-producţie a zăcămintelor de
petrol şi gaze, sunt reprezentate prin condiţii periculoase şi ostile
necesitand măsuri de securitate speciale de supravieţuire şi evacuare in
raport cu instalaţiile onshore. Din punct de vedere al consumului de energie
necesar desfăsurării activităţiilor specifice, platformele marine sunt
autonome. Condiţiile de lucru pe mare depind intr-o mare măsură de climă
şi de condiţiile meteorologice.

166
 După anii 1960, se dispunea de instalaţii şi echipamente cu care se
putea fora în orice condiţii, realizându-se în acest scop mai multe tipuri de
platforme marine fixe şi mobile.

10.1 Platformele marine Româneşti

Aflându-se printre ţările importante din Europa deţinătoare de

rezerve de petrol şi gaze naturale, România a trecut şi ea la detectarea şi
exploatarea zăcămintelor petrolifere offshore din platforma continentală a
Mării Negre.
Necesitatea extinderii extracţiei petrolului şi a gazelor naturale a
determinat şi în România declanşarea operaţiunilor de prospectare a zonei
economice exclusive din Marea Neagră.
În anul 1972 a fost elaborat un program de valorificare a resurselor
platformei continentale a Mării Negre, în cadrul Institutului Român pentru
Cercetări Marine din Constanţa. În cadrul programului s-a studiat
elaborarea de echipamente, dispozitive, instalaţii şi utilaje specifice
forajului marin, în paralel cu studierea programelor legate de scufundarea
la mare adâncime.
La 9 Noiembrie 1975 a fost lansată la apă de la şantierele navale din
Galaţi, prima platformă românească de foraj marin GLORIA. Platforma şi-
a început activitatea de foraj la 16 Septembrie 1976, la o distanţă de 72
Mm în largul Mării Negre, la o adâncime maximă a apei de 90 m.
Platforma de foraj marin GLORIA este o platformă autoridicătoare care are
patru picioare cu zăbrele din material tubular.
Au fost construite apoi şi alte platforme de foraj marin: Orizont,
Prometeu, Fortuna, Atlas, Jupiter şi Saturn.
Platformele autoridicătoare româneşti au fost construite la Şantierele
Navale din Galaţi, fiind concepute şi dimensionate pentru următoarele
condiţii de lucru:

 adâncimea medie a apei de 90 m,

 amplitudinea maximă a valurilor de 12 m,

 perioada valurilor de 10 s,

 viteza maximă a vântului (nu mai mult de 1 minut) de 164 km/h,

 sarcina maximă pe un picior de 2300 tf;

 patrunderea maximă a picioarelor în mâl este de 6 m,

167
  lungimea picioarelor este de 121,9 m.

10.2 Tipuri de structuri Offshore

In figura de mai jos sunt prezentate soluţiile constructive ale

structurilor petroliere marine.

Figura 10.2 Tipuri de Structuri Offshore

În ordine de la stânga la dreapta:

1,2) Platforme fixe conventionale
3) Platforme marine fixe tip turn
4,5) Platforme cu picioare tensionate (TLP –Tension Leg Platforms)
6) Platforme Spar
7,8) Platforme semi-submersibile
9) Vase de producţie şi stocare ţiţei (Floating Production Storage
& Offloading – FPSO)

168
 10.3 Tipuri de nave utilizate in industria Offshore

Principalele tipuri de nave petroliere utilizate in industria offshore

sunt:
- FPSO (Floating Production, Storage, and Offloading System)
navă pentru producţie, stocare şi transvazare;
- FSO (Floating Storage and Offloading System) navă pentru
stocare şi transvazare;
- FSU (Floating Storage Unit) navă pentru stocare;

Figura 10.3 Sistemul FPSO- Floating Production Storage & Offloading

10.4 Platforme marine fixe

Platformele marine fixe sunt montate direct pe fundul mării. Acestea

pot fi utilizate atât pentru foraj, cât şi pentru exploatare sau producţie.
Acest tip de platforme este deosebit de eficient în apă puţin adâncă, dar
deosebit de costisitor la adâncimi mai mari. Tipurile mai mici, pentru foraj,
sunt integrale (cu toate instalaţiile necesare) sau asistate de o navă suport.
După terminarea forajului şi punerea în producţie a sondelor,
platforma poate rămâne, servind pentru producţie. După efectuarea
forajelor de explorare, se instalează una sau mai multe platforme fixe şi de
pe ele se sapă o serie de sonde (până la 36 de sonde de pe o platformă).

169
Platformele fixe sunt utilizate până la adâncimea de 100 m, dar când sunt
utilizate şi pentru producţie, sunt amplasate până la adâncimea de 150
m.

Figura 10.4 Imagine de ansamblu a unei platforme marine fixe

Platformele fixe pot fi:

 platforme marime fixe din zăbrele tubulare;

 platforme marine fixe tip turn;

 platforme marine fixe din beton de tip structură gravitaţională;

10.5 Platformele marine fixe cu zăbrele tubulare

170
 Platformele marine fixe din zăbrele tubulare pot fi platforme cu
tuburi de ghidaj (platforme plate)la care picioarele platformei servesc ca un
ghidaj prin care se bat piloţii în fundul apei şi platforme cu manta
(platforme jacket) construite din tuburi de diametru mare a picioarelor prin
care se introduc piloţii.

Figura 10.5 Platformă jack-up alături de o platformă fixă

Platformele fixe din zăbrele tubulare sunt alcătuite din trei părţi
principale:

 piloţii cilindrici pentru ancorare;

 construcţia din tuburi din oţel sudate care se ridică de la fundul mării
până la o anumită înălţime deasupra nivelului apei;

 punţile platformei pe care se află instalaţiile.

Piloţii pentru ancorare au diametre variabile, cel mai mare fiind la

linia fundului apei unde poate atinge un diametru de peste un metru.
Diametrul lor determină dimensiunile picioarelor verticale sau ale mantalei.
Numărul picioarelor manta (jacket) legate între ele prin ţevi orizontale şi
oblice (zăbrele) depinde în special de mărimea platformei.
Platformele de tip jacket se construiesc pe uscat în şantiere navale şi
apoi sunt transportate şi instalate la amplasament.

171
 10.6 Platforme marine fixe tip turn

Platformele marine fixe tip turn au fost construite mai întâi în anul
1963, în S.U.A. pentru a fi utilizate în condiţiile climatice aspre din
Alaska.
Sunt construite cu un număr de până la 34 picioare care au un
diametru exterior ce poate atinge 5 m sau chiar mai mult, cu pereţi dublii.
Ca şi platformele fixe din zăbrele tubulare, platformele marine tip
turn se construiesc pe uscat şi sunt remorcate pe mare până la amplasament,
unde sunt lăsate pe fundul apei prin inundare controlată. Prin picioarele
platformei se pot cobori scafandri până la fundul mării, lucrând astfel sub
gheaţă.Un tip de platformă marină tip turn este platforma cu un singur
picior denumită platformă monopod .
Piciorul are un diametru de circa 9 m prin care se pot săpa până la 32
de sonde. La talpa piciorului se află suprafaţa de sprijin alcătuită din
chesoane cu întărituri din ţeavă, iar la periferia ei se bat piloţi de fixare.

Figura 10.6 Platforma fixa de tip turn(stânga) Facla platformri fixe de tip turn(dreapta)

10.7 Platforme marine fixe din beton de tip structură gravitaţională

Platformele marine fixe din beton bazate pe greutate (gravitaţionale,

prezintă o serie de avantaje:
– rezistenţă mai bună la coroziune;
– rezistenţă mai mare la foc;
– rezistenţă ridicată la oboseală.

172
 Amplasarea acestor tipuri de platforme fixe, este în funcţie de
adâncimea apei şi caracteristicile zonei: la adâncime mică (7...30 m), se
instalează platforme pilot goale în interior.
pentru foraj şi producţie la adâncimi mari ale apei (de peste 200 m), se
folosesc platforme grele a căror stabilitate este bazată pe greutatea proprie.
Aceast tip de platformă este prevazută cu 1...4 coloane care, la
partea inferioară, au un cheson de formă pătrată cu mai multe
compartimente etanşe, separate între ele. Aceste compartimente creează
flotabilitatea necesară în timpul transportului, iar prin inundare controlată
permit imersarea structurii.

Figura 10.7 Platformă marină fixă din beton de tip structură gravitaţională

Chesonul constituie o bază suficient de mare şi grea, astfel că nu mai

este necesară baterea de piloni de fixare în fundul marii. Interiorul gol al
coloanelor poate servi şi drept rezervor pentru stocarea ţiţeiului, capacitatea
unei coloane putând ajunge până la un milion de barili.
Platforma Troll A, de tipul structură gravitaţională de producţie gaze
naturale, este este cea mai mare construcţie care a fost mutată de la o
poziţie la alta, fiind printre cele mai mari şi mai complexe proiecte de
inginerie din istorie. Troll A are o inălţime totala de 472 metri şi cantăreste
656.000 tone.

173
 Pereţii picioarelor platformei au peste 1 m grosime. Fiecare din cele
4 picioare de susţinere are cate un lift care face aproximativ 9 minute de la
suprafaţă pană pe fundul mării.
In 1996 Troll A intrat in cartea recordurilor ca fiind cea mai mare
platformă marină de gaze.

10.8 Platforme marine mobile

Preţul de cost extrem de ridicat şi timpul îndelungat necesar montării

şi demontării unei platforme fixe de pe care se fora, au condus la crearea de
instalaţii mobile. Platformele mobile sunt platforme care se pot deplasa prin
plutire si remorcare la diferite locaţii pentru realizarea unor funcţii
asemănătoare platformelor fixe, aceea de sapare a sondelor submarine sau
de deservire a unor operaţii cu caracter temporar.
Funcţii realizate cu ajutorul platformelor mobile:

 forararea sondelor submarine;

 sistem de circulaţie al unei platforme fixe;

 asigurarea cu energie a unei platforme fixe;

 intervenţie,operaţii speciale,etc.

Platformele marine mobile pot fi si ele de mai multe tipuri:

 platforme marine mobile autoridicătoare (autoelevatoare),

 platforme marine mobile semisubmersibile,

 platforme marine mobile submersibile.

10.8.1 Platforme marine mobile autoridicătoare (autoelevatoare)

Utilizarea platformelor mobile autoridicătoare a fost dezvoltată

prima oară în Golful Mexic. Platformele mobile autoridicătoare sunt
construite dintr-un corp plutitor etanş, care serveşte şi ca platformă şi din
3...4 picioare.

174
 La amplasare, picioarele sunt coborâte, se sprijină pe fund şi ridică
platforma deasupra apei. Picioarele sunt alcatuite din grinzi cu zăbrele sau
tuburi de diametre mari.
Picioarele platformelor autoelevatoare pot fi verticale, sau uşor
înclinate la platformele cu trei picioare, şi se construiesc cu secţiune
triunghiulară sau pătrată.Coborârea şi ridicarea picioarelor se face mecanic
sau hidraulic. Pentru acţionarea mecanică se utilizează sistemul pinion-
cremalieră.
În timpul forajului, picioarele se pot înfige în fundul mării până la
aproximativ 7,5 m iar pentru a se facilita degajarea, la extremitatea
inferioară, picioarele sunt prevăzute cu duze pentru jeturi de apă de înaltă
presiune.

Figura 10.8. Platformă marină mobilă autoridicătoare

Din punct de vedere al securităţii, o importanţă deosebită o au

operaţiunile care se execută in timpul manevrării corpului platformei. Din
această cauză condiţiile meteorologice trebuie să permită această manevră
conform specificaţiilor tehnice.
Platformele auto-ridicătoare pot fi destinate să opereze şi ca
platforme de intervenţie la sondele săpate sau ca platforme de producţie
intr-un complex de exploatare a unui zăcământ petrolier marin.
Platformele marine autoridicătoare se utilizează pâna la adâncimi de
106 m.

175
 10.8.2 Platforme marine mobile semisubmersibile

Platformele marine mobile semisubmersibile se folosesc atunci când

adâncimea apei la locul amplasamentului depăşeşte 100 m, sunt autonome,
cu posibilitatea de deplasare prin remorcare si plutire, fără structura de
fixare(jack-up). Ele se folosesc ca platforme de intervenţie, ca platforme
destinate asigurării unor funcţii auxiliare ( de exemplu: funcţia sistemului
de circulaţie a fluidului de foraj, platforma grupurilor de generare a energiei
electrice) contribuţia acestora fiind importanta la reducerea gabaritului
platformelor fixe si a costurilor aferente.
In cazul platformelor mobile cu funcţii auxiliare mai este necesară
respectarea următoarelor criterii:

 dispunerea platformei sau a complexului pe locaţie trebuie să expună

vantului dominant, dar si hulei o suprafaţă cât mai mică;
 vapoarele utilitare care abordează platforma sau se află la ancoră
trebuie să expună valurilor si vantului o suprafaţă cât mai mică, de
aceea acestă manevră se face in lungul platformei;

 platformele mobile nu vor opera transversal faţă de vantul si hula

dominantă.

Figura 10.8 Platforme marine semisubmersibile

176
 Platformele marine semisubmersibile pot fi amplasate prin ancorare,
dacă adâncimea apei nu depăşeşte 300 m, sau prin poziţionare dinamică
atunci când adâncimea apei este mai mare de 300 m.
Platformele marine semisubmersibile prezintă dezavantajul că sunt
cele mai mari, mai grele şi mai scumpe unităţi de foraj marin mobile.
Platformele marine semisubmersibile sunt construite din două sau
patru corpuri principale de plutire orizontale compartimentate numite
flotoare, aflate în permanenţă sub nivelul apei. În interiorul acestora sunt
amplasate pompe, care permit transferarea apei dintr-un compartiment în
altul, pentru menţinerea echilibrului. Platformele semisubmersibile sunt
utilizate la adâncimi ale apei intre 180 si 1800m.

Figura 10.9 Platformă marină semisubmersibilă. Vedere de ansamblu

10.8.3 Platforme marine semisubmersibile cu sistem autopropulsant

Platformele marine mobile semisubmersibile se folosesc atunci când

adâncimea apei la locul amplasamentului depăşeşte 100 m.
Aceste platforme prezintă avantajul că flotoarele se află la o anumită
adâncime sub suprafaţa mării, unde influenţa valurilor este mult mai redusă
oferind astfel stabilitatea necesară forajului pe mare agitată. Acestea sunt
aduse şi poziţionate cu ajutorul remorcherelor.

Platformele
marine Figura 10.10 Platformă marină semisubmersibilă autopropulsată

177
semisubmersibile pot fi amplasate prin ancorare, dacă adâncimea apei nu
depaşeşte 300 m, sau prin poziţionare dinamică atunci când adâncimea apei
este mai mare de 300 m, putând folosi pentru deplasare sau stationare
propriile sisteme de propulsie denumite azipoduri.
Platformele marine semisubmersibile prezintă dezavantajul că sunt
cele mai mari, mai grele şi mai scumpe unităţi de foraj marin mobile.
Sunt construite din două sau patru corpuri principale de plutire orizontale
compartimentate numite flotoare, aflate în permanenţă sub nivelul apei. În
interiorul acestora sunt amplasate pompe, care permit transferarea apei
dintr-un compartiment în altul, pentru menţinerea echilibrului.
La amplasament, platformele semisubmersibile sunt lestate prin
inundarea cu apă a unor compartimente. Aproape toate platformele marine
semisubmersibile recent construite sunt dotate cu propulsie proprie.
Poziţionarea dinamică se referă la un sistem controlat de un
calculator, sistem ce contoleaza automat poziţia si direcţia unui vas sau
nave, prin folosirea sistemului propriu de propulsie. Senzori precum:
senzorii de vânt, senzori de mişcare, senzorii de poziţionare prin GPS,
precum şi girobusola(dispozitiv similar giroscopului); este o busolă care are
rolul de a gasit „true north”, nordul magnetic folosind un disc ce se învarte
cu viteza mare(fiind alimentat electric) şi prin folosirea forţelor de frecare
pentru a identifica rotaţia Pământului.
Aceste girobusole sunt foarte mult utilizate în cadrul navelor
maritime. Aceşti senzori împreună cu girobusola oferă informaţii
computerului de bord referitor la poziţia vasului, precum şi informaţii
despre puterea şi direcţia forţelor ce afectează poziţia vasului.
Exemple de vase ce utilizează acest sistem de poziţionare dinamică
sunt, dar nu se limitează doar la acestea, vasele de foraj denumite şi MODU
(Mobile Offshore Drilling Units).
Azipodul este un sistem de propulsie ce include în interiorul său un
motor electric, iar elicea este conectată direct la arborele motorului electric.
Acest sistem de propulsie poate fi rotit la 360°.
Puterea motorului electric, a azipodului, este controlată prin
intermediul unui dispozitiv de frecvenţă variabilă sau cicloconvertor ceea
ce duce la un control mai riguros al vitezei şi al direcţiei acestui sistem de
propulsie.
De-a lungul timpului s-au construit numeroase platforme de
foraj,care ulterior au fost clasificate în generaţii dupa anul fabricaţiei şi
adâncimea apei la care pot fora, după cum urmează:

178
 Tabelul 10.1. Clasificarea platformelor

Generaţia Adâncimea apei Anul apariţiei

Întâi Aprox. 600 ft Începutul 1960

A doua Aprox. 1000 ft 1969-1974

A treia Aprox. 1500 ft Începutul 1980

A patra Aprox. 3000 ft 1990

A cincea Aprox. 7500 ft 1998-2004

Platformele semisubmersibile pot fi utilizate ca platforme de foraj şi ca

platforme de producţie. În ambele situaţii, legătura dintre sistemul de
producţie submarin şi puntea platformei, se realizează cu ajutorul riserelor.
Riserul care face legătura cu platforma semisubmersibilă poate fi
individual (al fiecărei sonde) sau un riser comun al sondelor conectate la
manifoldul submarin.

Figura 10.11 Vedere în secţiune riser

179
 În priviţa mediului de operare a platformelor maritime, există
platforme semisubmersibile ce operează în regiuni cu mediu aspru (Marea
Nordului), ciclonic (Golful Mexic şi Marea Chinei de Sud) şi calm
(Brazilia).
S-a constat că în apele adânci şi cu medii aspre, costurile efective de
proiectare şi instalare a acestora cresc, iar sistemele de ancorare trebuie să
fie mult mai puternice.

180