Toma Alina Ecaterina

PME, anul I, semestrul II

Etica pentru Amador-fișă de lectura

Autorul susține că cei mici trebuie să aibă prieteni de vârsta lor iar părinții așa cum se
cuvine trebuie să fie și un pic nesuferiți, pentru ai învățăța ce este potrivit.
Un alt sfat este: Să aibă încredere în ei însuși!
În problemele vieții părerile sunt departe de a fi unanime, dar concid și ele într-un punct,
întrucât afirmă că viitorul vieții noastre este, cel puțin în parte, rezultatul a ceea ce vrem fiecare
dintre noi. (p.27)
Ne este inculcată încă din leagăn o fidelitate pentru anumite lucruri și nu altele însă
oricât am fi de programați biologic sau cultural, noi oamenii întotdeauna vom putea să optăm
în cele din urmă pentru ceva ce nu se află în respectivul program. Putem spune „da”sau „nu”,
vreau sau nu vreau. Oricât am fi de copleșiți de circumstanțe, niiciodată nu avem un cingur
drum de urmat ci mai multe. (p. 31-32)
Nu suntem liberi să alegem ce ni se întâmplă ci suntem liberi ca la ceea ce ni se întâmplă
șă răspundem într-un fel sau altul. De asemenea, a fi liber pentru a încerca ceva nu are nimic a
face cu a reuși neapărat. Cu cât vom avea o capacitate mai mare de acțiune, cu atât vom putea
obține rezultate mai bune de pe urma libertății noastre. Sunt lucruri care depind de voința mea,
dar nu totul depinde de voința mea, pentru că pe lume există multe alte voințe și multe alte
necesități pe care eu nu le controlez după pofta inimii mele. (p. 33)
Spre deosebire de alte ființe vii sau inanimate, noi oamenii putem inventa și alege în
parte forma noastră de viață. Această cunoaștere a modului de a trăi, sau arta de a trăi dacă vrei,
este ceea ce se numește etică. (p.35)
Uneori circumstanțele ne impun să alegem între două opțiuni pe care nu noi le stabilim,
adică, în unele ocazii alegem deși am prefera să nu trebuiască să facem asta. (p.39)
„În arta de a trăi, omul este în același timp artizanul și obiectul artei sale, este sculptorul
și marmura, medicul și pacientul.” Erich Fromm, Etică și psihanaliză
Pot exista ordine, obiceiuri, capricii care să fie motivații adecvate pentru a acționa, dar
sunt și cazuri în care ele nu au de ce să fie așa ceva. Dar niciodată o acțiune nu este bună numai
din caza că este un ordin, un obicei sau un capriciu. (p.59)
 Etica unui om liber nu are nimic de a face cu pedepsele și nici cu recompensele
repartizate de vreo autoritate, indiferent care ar fi ea, autoritatea umană sau divină, ceea ce e
totina în cazul de față.(p.60)
Morala este ansamblul de comportamente și norme pe care tu, eu, unii din cei care ne
înconjoară obișnuim să le acceptăm ca actuale; etica este o reflectare asupra motivului pentru
care le considerăm valabile și o comparație cu altele „morale” aparținând altor persoane diferite.
(p.61)
„Suntem condamnați la libertate... Pentru această condamnare nu există nici un fel de
grațiere” Jean-Paul Satres- filosof francez (p.72)
Etica nu este altceva decât încercarea rațională de a afla cum se poate trăi mai bine. A
fi om înseamnă în primul rând a avea relații cu celelalte ființe umane. (p.77) Umanizarea (ceea
ce ne transformă în oameni, în ceea ce vrem să fim) este un proces reciproc (ca și însuși
limbajul). Pentru ca ceilalți să mă poată face pe mine uman, trebuie ca eu sa-i fac umani pe ei.
De aceea a duce o viață bună nu poate fi ceva foarte diferit de a le face altora viața bună. (p. 80)
Lucrurile sunt folosite câtă vreme slujesc la ceva și apoi se aruncă. „Să nu-ți faci iluzii
dintr-un lucru- chiar de-ar fi cel mai bun din lume- nu poți scoate decât... lucruri.” (p. 91) „Dat
fiind că nu suntem lucruri, avem nevoie de „lucruri” pe care lucrurile nu le au” (p.92)
După cîte cred, prima şi indispensabila condiţie etică este aceea de a fi hotărât să nu
trăieşti oricum, convins că nu totul este indiferent, în ciuda faptului că mai devreme sau mai
tîrziu urmează să murim. Când se vorbeşte de „morală", lumea se referă de cele mai multe ori
la aceste ordine şi obiceiuri care îndeobşte sînt respectate, cel puţin în mod aparent şi uneori
fără să se ştie bine de ce. Dar poate că adevărata cheie a problemei nu constă în a te supune
unui cod sau a te opune ordinii stabilite (ceea ce înseamnă tot a te supune unui cod, dar pe dos),
ci a incerca să înţelegi de ce anumite comportamente ne convin şi altele nu, să înţelegi ce-i
aceea viaţa şi ce anume poate s-o facă „bună" pentru noi oamenii. Mai înainte de orice, cu nici
un chip să nu te mulțumeşti a fi considerat bun, a face frumos în prezenţa celorlalți, ca să iei
examenul în faţa lor... Fireşte, pentru aceasta va trebui nu doar să stăm cu privirea aţintită
precum bufniţa sau să le arătăm o timorată obedienţă de robot, ci şi să le expunem motivele
noastre şi să le ascultăm pe ale lor. Dar efortul de a lua decizia trebuie facă fiecare de unul
singur: nimeni nu poate fi liber pentru tine. (p.96)
Adevărat, admit că pentru a reuși să avem conștiința ne sunt necesare unele însușiri
înnăscute, ca acelea trebuincioase pentru a aprecia muzica sau pentru a ne bucura de artă. Și
presupun că ar mai fi favorabile și anumite condiții sociale și economice, fiindcă unuia care s-
a văzut din leagăn privat de cele necesare omului este greu să-i pretinzi aceeași ușurință în
înțelegerea vieții bune ca și celor care au avut parte de o soartă mai bună...dar odată acordat
acest minimum, cred că restul depinde de atenția și efortul fiecăruia. (p.105).
Omul poate să deplângă faptul că a acționat greșit chiar dacă este destul sigur că nimic
și nimeni nu are să incite sau să recurgă la represalii împotriva lui. Nu există pedeapsă mai rea
decât a-ți da seama că îți boicotezi propriile acte ceea ce în realitate vrei să fii... Te întrebi de
unde ne vin remușcările? Pentru mine e foarte limpede: de la libertatea noastră. Dacă nu am fi
liberi nu am putea să ne simțim vinovați pentru nimic și am evita remușcările. (p.111).
A fi responsabil înseamnă a te ști liber în mod autentic, pentru bine și pentru rău: a suferi
consecințele a ceea ce ai facut, a îndrepta răul care poate fi îndreptat și a folosi la maximum ce
este bun (p.112).
Justiția, și nu mă refer aici la ceea ce este justiția ca instituție publică ci la virtutea
justiției și anume la abilitatea și efortul pe care trebuie sa-l facă fiecare dintre noi pentru a
înțelege ce anume pot aștepta de la noi semenii noștri. Adesea comportamentul nostru, oricât
de legal ar fi, oricât de mult ar respecta codurile și fără ca cineva să ne dea amendă sau să ne
ducă la pușcărie, se întâmplă să fie totuși în fond nedrept (p.136).
Pentru a înțelege pe deplin ceea ce altul poate să aștepte de la tine nu ai altă soluție
decât să-l iubești puțin: fie și pentru simplul motiv că este și el om...iar această mică, dar foarte
importantă iubire nu o poate impune nici una dintre legile instituite. Cine trăiește bine trebuie
să fie capabil de dreptate cu simpatie sau de compasiune cu dreptate (p.137).
Arta de a pune plăcerea în slujba bucuriei, adică virtutea care știe să nu lase plăcerea să
se transforme în neplăcere a fost numită din timpuri străvechi temperanță (p.153). Temperanța
inseamnă amiciție inteligentă cu ceea ce ne face să ne bucurăm de plăceri. A înțelege suferința
celui ce pătimește și a încerca să remediez situația nu presupune decît interesul tău ca și celălalt
să se bucure și nicidecum rușinea din pricină că tu te bucuri (p.154).
Există exigențe politice pe care nici o persoană, dacă ar vrea să trăiască bine, nu ar putea
să nu le aibă (p.172).
Viața nu este ca medicamentele, care au toate prospectul lor, unde se explică în fiecare
caz contraindicațiile produsului și se dau detalii în legătură cu doza în care trebuie luat. Viața
ne este dată fără rețetă și fără prospect. Etica nu poate suplini complet această deficiență, pentru
că ea nu este decât o cronică a eforturilor făcute de umanitate pentru a remedia doar această
deficiență (p.181).
Savater.F.(1997), Etica pentru Amador, Editura TIMPUL, Iași