Sunteți pe pagina 1din 2

FABULELE DUSS

Metoda povestirilor Louisei Duss, conceputaă îîncaă din 1940, constaă îîntr-o serie de mici
povestiri(zece îîn total) pe care subiectul trebuie saă le completeze. Fiecare povestire se referaă la o
situaţie carecorespunde unui stadiu de dezvoltare psihicaă îîn conformitate cu teoria psihanaliticaă şi
trebuie saă punaă îînevidenţaă eventuala problematicaă (sau complexele) care ar corespunde fiecaă rui
stadiu de dezvoltare. De aceea,este necesar ca examinatorul saă posede noţiuni clare asupra
dezvoltaă rii personalitaă ţii, din punct de vedere psihanalitic ca şi capacitatea de a îînţelege situaţiile
simbolice.
Louise Duss a pornit de la urmaă toarea ipotezaă : dacaă subiectul daă uneia dintre povestiri un
raă spunssimbolic sau manifestaă vreo rezistenţaă îîn a raă spunde, aceasta îînseamnaă caă situaţia
„protagonistului” povestiriiîîl stimuleazaă saă evoce complexul îîn cauzaă .
Povestirile sunt extrem de simple, îîn aşa fel îîncaî t saă poataă fi îînţelese de un copil de 3 ani,
dar saă deţinaă şi capacitatea de a suscita interes din partea unui copil mai mare ca vaî rstaă . Autoarea
afirmaă caă testulnu a fost creat pentru adulţi, ci pentru copii, cu toate caă ea îînsaă şi a experimentat
povestirile şi cu adulţi,obţinaî nd îîn anumite cazuri raă spunsuri spontane şi simbolice asemaă naă toare
celor ale copiilor. Era vorba deadulţi îîncaă tineri, „inteligenţi, dar nu intelectuali”, conduşi mai mult
de intuiţie decaî t de raţionare (ex.: artiştisau lucraă tori manuali).
Pe de altaă parte, cercetaă rile îîntreprinse de Passi Tognazzo şi Zanettin Ongaro – 1975 –
asupra posibilitaă ţii de a aplica metoda povestirilor şi la persoane adulte, utilizaî nd subiecţi îîntre 8 şi
22 ani, a dus larezultate pozitive îîn sensul caă raă spunsurile la povestiri s-au dovedit a fi
discriminatorii şi îîn maă suraă saă punaă îîn evidenţaă problemele afective proprii fiecaă rui subiect la orice
vaî rstaă .
Caî nd a creat povestirile, L. Duss a îîncercat saă elimine orice situaţie familiaraă , prea
particularaă , îîncare copilul ar fi putut saă se recunoascaă şi unde ar fi putut interveni frica de a fi
judecat. Pentru aceasta, îîntrei povestiri, „protagoniştii” sunt animale, iar îîn celelalte, subiecţii sunt
puşi îîn situaţii cu totul banale: o petrecere îîn familie, o îînmormaî ntare, o plimbare cu unul dintre
paă rinţi îîn paă dure.
INTERPRETĂRI:
1.Povestea păsării– pentru a se observa ataşamentul copilului faţaă de unul dintre paă rinţi
sau deamaî ndoi.
2.Povestirea aniversării căsătoriei– pentru a se observa dacaă subiectul a fost şocat îîn
prezenţa paă rinţilor saă i; gelozia faţaă de unirea paă rinţilor.
3.Povestirea mielului– pentru a se investiga complexul îînţaă rcaă rii şi al rivalitaă ţii
fraterne(pentru a sevedea doar dacaă s-a instalat complexul îînţaă rcaă rii, se va omite etapa venirii
celuilalt miel şi se spune caă oaia nu mai are lapte şi caă mielul trebuie saă îînceapaă saă maă naî nce iarbaă ).
4.Înmormântarea– pentru a investiga atitudinea privind agresivitatea, dorinţa de moarte,
sentimentulde vinaă , de autopedepsire(pentru copii ce nu îînţeleg conceptul de moarte se va folosi a
doua formaă ).
5.Povestirea fricii– folositaă pentru a se investiga angoasa şi autopedepsirea.
6.Povestea elefantului– este utilizataă pentru a se investiga complexul castraă rii.
7.Povestirea obiectului construit– relatarea se face pentru a investiga note caracteriale
posesive şiobsesive, eventual complexul anal al regresiei.
8.Plimbarea cu tata sau cu mama– este folositaă pentru a pune îîn evidenţaă complexul lui
Oedip.
9.Povestirea anunţului– este utilizataă pentru a cunoaşte dorinţele sau temerile copilului.
10.Visul urât– imaginat pentru a controla povestirile precedente.