Sunteți pe pagina 1din 13

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

FACULTATEA DE CONTABILITATE SI INFORMATICA


DE GESTIUNE

- REFERAT –

STUDENT: DOLAN GHENEA CRISTIAN


SERIA A,GRUPA 602

BUCURESTI
2000
CUPRINS
Pag.

1. CONCEPTUL DE PROCEDEU…………………………
3

2. PROCEDEE COMUNE TUTUROR STIINTELOR…


4

3. PROCEDEE SPECIFICE CONTABILITATII………… 5

4. PROCEDEELE METODEI CONTABILITATII,……..


COMUNE SI ALTOR DISCIPLINE ECONOMICE…….
8

5. BIBLIOGRAFIE………………………………………….
12

2
1. CONCEPTUL DE PROCEDEU

Metoda contabilitatii reprezinta totalitatea procedeelor independente pe


care le foloseste aceasta in scopul cunoasterii situatiei patrimoniului si a
rezultatelor obtinute. Metoda contabilitatii foloseste o serie de procedee care
permit furnizarea de informatii cu privire la fenomenele si procesele
economice ce se petrec in cadrul unitatilor economice si sociale.
Principiile si procedeele metodei contabilitatii intreprinderii sunt in general
valabile, difera numai modul diferit de aplicare in diferite tari, in functie de
particularitatile diferitelor obiective si sectoare economice si de cadrul
legislativ adoptat in fiecare luna.
In etapa actuala, de trecere la economia de piata, ‘Noul sistem de
contabilitate al intreprinderilor (agentilor economici) din Romania’ se
caracterizeaza, tocmai, prin modelarea procedeelor metodei contabilitatii
corespunzator noilor conditii. Este vorba de procedeele de baza care
formeaza esenta metodei contabilitatii : reflectarea in expresie valorica,
sub dublu aspect, cu ajutorul bilantului, a mijloacelor si proceselor
economice dupa structura lor materiala in activ si a surselor de provenienta a
acestora in pasiv, inclusiv rezultatelor obtinute, precum si dubla inregistrare
a operatiilor economice cu ajutorul conturilor.
Metoda contabilitatii are un caracter unitar, folosind aceleasi procedee
tehnice de lucru, indiferent de ramurile de activitate economica in care se
aplica. Ceea ce difera de la o ramura la alta consta in importanta care se
acorda, extinderea sau restrangerea, forma corecta de aplicare a acestor
procedee.
Conform prevederilor legii, contabilitatea unitatilor patrimoniale se
organizeaza in compartimente distincte, conduse de catre contabilul sef, care
trebuie sa asigure :
- intocmirea documentelor justificative privind operatiile patrimoniale din
intreprindere ;
- tinerea corecta si la zi a contabilitatii ;
- efectuarea inventarierii patrimoniului, precum si valorificarea
rezultatelor acestuia ;
- intocmirea bilantului contabil si a contului de rezultate conform regulilor
stabilite si publicarea acestora in Monitorul Oficial si depunerea la
organele de drept la termenele stabilite ;
- pastrarea documentelor justificative, a registrelor si a bilanturilor
contabile;
3
- organizarea contabilitatii de gestiune adaptata la specificul
intreprinderii;
Procedeele contabile se impart in:
- procedee comune tuturor stiintelor:
- procedee specifice metodei contabilitatii;
- procedee ale metodei contabilitatii, comune si altor discipline economice.

PROCEDEE COMUNE TUTUROR STIINTELOR

Intre procedeele comune tuturor stiintelor folosite de metoda contabilitatii


pentru reflectarea obiectului sau de studiu, pot fi enumerate : observatia,
rationamentul, comparatia, clasificarea, analiza,sinteza etc.
Observatia este faza initiala a cercetarii obiectului de studiu al oricarei
stiinte. Deci, si contabilitatea foloseste procedeul observatiei pentru
cunoasterea operatiilor economice care se pot exprima valoric si pe care,
dupa ce au fost consemnate in documente, le reflecta cifric, numeric, cu
ajutorul procedeelor sale specifice de lucru si cu respectarea normelor si
principiilor care o guverneaza.
Rationamentul se aplica de metoda contabilitatii pentru ca pe baza de
judecati logice, pornind de la reprezentarea miscarilor de valori economice
care au loc in patrimoniul unitatilor sa se ajunga la concluzii noi, ce permit
stabilirea cu exactitate a modului de reflectare a acestora cu ajutorul
diferitelor procedee. Astfel, pe baza de rationament s-a ajuns la concluzia ca
activul este egal cu pasivul intrucat intre bunurile economice si drepturile si
obligatiile care decurg din aceasta exista o egalitate, fiind vorba de acelasi
patrimoniu privit sub dublu aspect.
Comparatia se foloseste de metoda contabilitatii prin alaturarea a doua
sau mai multe structuri patrimoniale ce se pot exprima valoric si deci fac parte
din obiectul de studiu al acesteia, cu scopul de a stabili asemanarile si
deosebirile dintre ele, ca pe aceasta baza sa se fixeze anumite notiuni, sa se
traga o serie de concluzii etc. Comparatia este intalnita foarte frecvent in
cadrul procedeelor metodei contabilitatii. Astfel, se compara veniturile cu
cheltuielile pentru a stabili rezultatele finale, se compara activul cu obligatiile
pentru a stabili patrimoniul net etc.
Clasificarea este actiunea de impartire, repartizarea sistematica pe clase
sau intr-o anumita ordine a obiectelor sau fenomenelor in raport de
asemanarile si deosebirile dintre ele. Asemanarile le apropie si le incaderaza
in aceasi clasa, iar deosebirile le diferentiaza si le distribuie in clase diferite.
Analiza reprezinta un procedeu stiintific de cercetare a unui intreg, a unui
fenomen care se bazeaza pe examinarea, pe studierea sistematica a fiecarui
element component in parte. In contabilitate, analiza are un camp foarte larg
de aplicare. Astfel, analiza contabila este folosita la inregistrarea corecta a
4
operatiilor economice si financiare, analiza bilantului pentru stabilirea situatiei
economice si financiare a unitatii, a cauzelor care au determinat-o si a
deciziilor ce urmeaza a se adopta, analiza contului de rezultate pentru
cunoasterea veniturilor si cheltuielilor unitatii etc.
Sinteza, ca procedeu stiintific de cercetare a fenomenelor, se bazeaza pe
trecerea de la particular la general, de la simplu la complex, pentru a ajunge
la generalizare. Este folosita pe scara larga de metoda contabilitatii la
gruparea si centralizarea pentru a le face din ce in ce mai sintetice in scopul
generalizarii coditiilor ce se desprind din analiza acestora.

PROCEDEE SPECIFICE METODEI CONTABILITATII

Procedee specifice, utilizate de metoda contabilitatii pentru cercetarea si


studierea obiectivului sau, sunt urmatoarele: bilantul, contul si balanta de
verificare.
Bilantul este peocedeul metodei contabilitatii, prin care se infaptuieste
dubla reprezentare a situatiilor patrimoniului unitatilor economice si sociale si
a rezultatelor obtinute. Cu ajutorul bilantului se prezinta la un moment dat, in
expresia valorica, patrimoniul unitatii sub dublul sau aspect si anume : sub
aspectul destinatiei economice pentru care contabilitatea utilizeaza notiunea
de activ patrimonial si pe de alta parte, sub aspectul surselor de provenienta,
pentru care contabilitatea utilizeaza notiunea de pasiv in acelasi timp prin
bilant se prezinta si rezultatele finale ale unitatii la un moment dat sub forma
de profit sau pierdere.
Deoarece bilantul cuprinde situatia patrimoniala a unitatii la un moment
dat, el exprima in acelasi timp rezultatul utilizarii si valorificarii acestui
patrimoniu in perioada data, deci furnizeaza informatii generale privitoare la
situatia economica si financiara a unitatii si la relatiile ei economice cu alte
unitati. Bilantul, ca procedeu specific al metodei contabilitatii si ca principal
document de sinteza contabila, este comun tuturor ramurilor. Prin continutul
posturilor bilantiere reflecta specificul activitatii intreprinderilor. Actualele
norme metodologice din Romania au statuat intocmirea bilantului in doua
variante : ‘in sistem simplificat’, de catre intreprinderile mici si mijlocii, si ‘in
sistem de baza’ pentru intreprinderile mari. Bilantul impreuna cu contul de
rezultate si anexa reusesc sa redea imaginea fidela a patrimoniului, a situatiei
financiare si a rezultatelor intreprindetii.
Cu toate perfectionarile aduse de noul sistem contabil al agentilor
economici din Romania, obiectul si metoda contabilitatii intreprinderii a
ramas, in esenta, aceeasi. Transformarile se refera la probleme, cum sunt :
dispunerea intr-o alta ordine a indicatorilor, determinarea lor mai exacta si
mai rapida cu ajutorul unor mijloace tehnice sau a unor metode evoluate de
5
organizare, asigurarea unui volum mai mare de informatii care sa raspunda
mai bine cerintelor actuale si de perspectiva ale conducerii.
Conform Legii Contabilitatii numarul 82 din 1991, capitolul IV, articolul 27,
prevede : (1) Bilantul contabil se intocmeste anual, precum si in situatiile de
fuziuni, potrivit legii, a activitatilor prevazute la articolul (1), dupa caz.
(3) Bilantul contabil se compune din : bilant, cont de profit si pierderii,
respectiv cont de executie in cazul institutiilor publice.
Intrucat bilantul nu poate sa reprezinte miscarile succesive ce se produc
ca urmare a operatiilor economice si financiare in structura si marimea
patrimoniului unei unitati economice sau sociale, metoda contabilitatii
utilizeaza pentru realizarea acestui obiectiv, un alt procedeu specific ei, care
poarta denumirea de cont.
Pentru reflectarea fiecarei element al patrimoniului din punct de vedere al
destinatiei economice si al surselor de finantare, precum si a fiecarei pozitii
noi pe care o ocupa aceste elemente in miscarea si transformarea lor de-a
lungul fazelor circuitului economic, contabilitatea utilizeaza cate un cont
distinct. Aceste conturi au legaturi reciproce, atat intre ele, cat si cu bilantul,
legaturi determinate de unitatea obiectului contabilitatii.
Contul este procedeul metodei contabilitatii care reflecta in forma sintetica
si analitica existenta si miscarea mijloacelor, proceselor si surselor
economice. Conturile, chiar daca au o denumire comuna pentru toate
ramurile economice, reflecta un continut si un volum de operatii diferit de la
ramura la ramura si de la o intreprindere la alta, in functie de specificul si
volumul de activitate.
Totalitatea conturilor folosite de contabilitate pentru realizarea obiectivelor
sala formeaza planul de conturi.
Toate intreprinderile, incepand cu 1 ianuarie 1994, folosesc noul Plan de
conturi general.
Planul de conturi general este instrumentul normalizat de asigurare a
conturilor pentru toate unitatile patrimoniale care organizeaza si conduc
contabilitatea. Totodata, este articulat la structurile planurilor de conturi
folosite in tarile Pietei Comune, fiind deci aliniat la standarde la 1313136
contabile internationale.
Noul plan de conturi general prezinta toate conturile susceptibile de a fi
utilizate de catre o unitate patrimoniala, identificate prin denumire si simbol
cifric. Conturile sunt grupate dupa continutul lor economic in clase si grupe de
conturi cu cotinut omogen si sunt ordonate potrivit criteriilor care stau la baza
alcatuirii bilantului si a contului de rezultate.

Noul plan de conturi reflecta, prin continutul sau, urmatoarele :


- reglementarile cu privire la organizarea intreprinderilor pe baze
comerciale, formarea si utilizarea capitalurilor, noile structuri
patrimoniale ; imobilizari necorporale si financiare, creantele si datoriile
fata de asociati, titlurile de plasament, efectele comerciale si altele ;
6
- raspunde sistemului organizarii contabilitatii in conceptie dualista :
contabilitatea financiara si contabilitatea de gestiune ;
- asigura respectarea principiilor fundamentale referitoare la evaluarea
patrimoniului in diferite momente si a celorlalte principii statuate pe
plan mondial.
Planul de conturi general se prezinta sub forma unui tablou, cuprinzand
toate conturile sintetice de gradul I si II si au la baza clasificarea dupa
sistemul zecimal potrivit caruia toate conturile pot fi incadrate in 10 clase,
simbolizate cu o cifra, in cadrul fiecarei clase putand fi incadrate maxim 10
grupe de conturi, simbolizate cu 2 cifre, in cadrul fiecarei grupe de conturi
putind fi incadrate maximum 10 conturi sintetice de gradul I, simbolizate cu 3
cifre, in cadrul conturilor sintetice de gradul I putand fi incadrate maximum 10
conturi sintetice de gradul II, simbolizate cu 4 cifre. De exemplu, simbolul unui
cont sintetic de gradul II reprezinta : prima cifra – clasa, cifra a doua – grupa,
cifra a treia – contul sintetic de gradul I, cifra a patra – contul sintetic de
gradul II.
In planul general de conturi, conturile au fost structurate pe 9 clase,
astfel :
- Clasa 1 ‘Conturi de capitaluri’
- Clasa 2 ‘Conturi de imobilizari’
- Clasa 3 ‘Conturi de stocuri si productie in curs de executie’
- Clasa 4 ‘Conturi de terti’
- Clasa 5 ‘Conturi de trezorerie’
- Clasa 6 ‘Conturi de cheltuieli’
- Clasa 7 ‘Conturi de venituri’
- Clasa 8 ‘Conturi speciale’
- Clasa 9 ‘Conturi de gestiune’
Primele cinci clase evidentiaza operatii economice si financiare privind
modificarile patrimoniale si se calculeaza prin soldurilor structurilor de activ si
pasiv, deci furnizeaza informatiile necesare completarii bilantului.
Conturile din clasele 6 si 7 evidentiaza informatii generatoare de cheltuieli
si venituri, deci furnizeaza informatiile necesare intocmirii contului de profit si
pierdere.
Conturile din clasa 8 evidentiaza drepturi si obligatii extrapatrimoniale, dar
care pot influenta pozitiv sau negativ patrimoniul si rezultatele intreprinderii.
Conturile din clasa 9 evidentiaza operatii referitoare la calculatia costurilor
efective de produselor, lucrarilor, serviciilor si a diferitelor functii ale
intreprinderii, furnizand informatii necesare conducerii interne a intreprinderii.
Grupele de conturi simbolizate cu doua cifre, cu exceptia conturilor
rectificative de mijloace economice prin sistemul amortizarilor si
provizioanelor, semnifica : pentru conturile de bilant – natura economica,
sau destinatia bunurilor, iar pentru conturile de rezultate – natura
economica a cheltuielilor si veniturilor care contribuie la formarea rezultatelor.

7
Pornind de la planul de conturi general si instructiunile de aplicare a
acestuia, elaborat de Ministerul Finantelor, intreprinderile isi pot elabora
planuri de conturi proprii, specifice profilului lor de activitate. In ceea ce
priveste organizarea contabilitatii de gestiune cu ajutorul conturilor din clasa
9, aceasta este la latitudinea fiecarei intreprinderi in functie de nevoile proprii
de informare.
Contabilitatea dispune de un sistem de conturi in care reflectarea tuturor
operatiilor rezultate din miscarea si transformatea elementelor patrimoniale
are la baza dubla inregistrare. Aceasta trasatura a contabilitatii face posibila
cuprinderea cu ajutorul sistemului de conturi a intregului sau obiect de studiu
si mentinerea unui echilibru permanent, necesar pentru verificarea exactitatii
datelor inregistrate in conturi.
Daca bilantul generalizeaza prin indicatorii sai mersul activitatii unitatii
economice sau sociale, contul este procedeul care particularizeaza aceasta
activitate, furnizand informatii necesare pentru caracterizarea fiecarui bun
economic, proces economic, sursa de finantare si rezultat final.
Legatura dintre cont, care furnizeaza informatiile de detaliu asupra fiecarui
element ce intra in obiectul contabilitatii, si bilant, care asigura informatiile
generatoare asupra activitatii de ansamblu a unitatii, se realizeaza cu ajutorul
unui alt procedeu specific metodei contabilitatii, si anune balanta de verificare
sau balanta conturilor.
Prin balanta de verificare se controleaza respectarea in contabilitate a
dublei inregistrari a elementelor patrimoniale, din cadrul unitatilor economice
si sociale, creand prin acestea garantia exactitatii inregistrarilor efectuate in
conturi. De asemenea, cu ajutorul balantei de verificare se centralizeaza
intreaga activitate economica a unitatii patrimoniale, reflectata distinct in
conturi pe parcursul perioadei de gestiune. Se obtin astfel informatii de
ansamblu asupra intregului patrimoniu aflat in administrarea unitatii
respective si asupra activitatii dintr-o anumita perioada de gestiune.
Balanta de verificare indeplineste atat o functie de control, cat si o functie
economica, constituind puntea de legatura dintre cont si bilant. Datele ei stau
la baza intocmirii bilantului contabil.

PROCEDEELE METODEI CONTABILITATII,


COMUNE SI ALTOR DISCIPLINE ECONOMICE

Pe langa procedeele specifice, contabilitatea mai utilizeaza in cadrul


metodei sale de lucru si alte procedee, comune mai multor discipline
economice. Acestea sunt deosebit de necesare metodei contabilitatii,
constituind o premisa utila sau servind pentru completarea procedeelor
specifice, cu care se intrepatrund si formeaza un tot unitar.
Procedeele metodei contabilitatii, comune si altor discipline economice,
sunt : documentele, evaluarea, calculatia si inventarierea.
8
Orice operatie economica sau financiara, privitoare la existenta si
miscarea elementelor patrimoniului unitatilor economnice si sociale, pentru a
putea fi inregistrate in conturi, trebuie consemnata mai intai intr-un document,
care atesta infaptuirea ei. Este necesar acest lucru deoarece inregistrarea
operatiilor economice si financiare in conturi se face numai dupa cum au avut
loc, iar una din cerintele contabilitatii o constituie fundamentarea si
justificarea tuturor datelor sale pe baza de documente.
Documentele prezinta o importanta deosebita pentru mersul normal al
lucrarilor de contabilitate deoarece, cu ajutorul lor, se asigura verificarea
prealabila a justetei si legalitatii operatiilor economice si financiare, controlul
gestionar asupra bunurilor economice, respectarea disciplinei financiare etc.,
contribuind prin acestea la intarirea responsabilitatii asupra administrarii
patrimoniului fiecarei unitati economice si sociale.
Documentele, ca procedeu al metodei contabilitatii, cuprinde, pe de o
parte, documentele justificative financiar-contabile, iar, pe de alta parte,
registrele de contabilitate.
Documentele financiar-contabile se prezinta ca un sistem complex de
documente justificative in care se consemneaza datele si informatiile proprii
circuitului economic al patrimoniului respectiv, date referitoare la existenta,
miscarea si transformarea capitalului si a muncii, pentru ca ulterior sa stea la
baza inregistrarii in contabilitate a operatiilor economice consemnate in
documentele respective. Ele angajeaza raspunderea persoanelor care le-au
intocmit, vizat si inregistrat in contabilitate, privind autenticitatea operatiilor.
Registrele de contabilitate sunt documente obligatorii la care unitatile
patrimoniale evidentiaza cronologic si sistematic operatiile economice si
financiare consemnate in documentele justificative, unele la nivel sintetic,
altele la nivel analitic. Principalele registre recomandate de legislstia in
vigoare sunt : Registrul-jurnal, Registrul-inventar si Registrul ‘Cartea-Mare’.
In ceea ce priveste Registul-jurnal, acesta este utilizat pentru evidentierea
cronologica a documentelor justificative. Inregistrarele in acest registru
trebuie sa cuprinda elemente referitoare la : felul, numarul si data
documentului justificativ, explicatia sumara a operatiilor inregistrate, sumele
corespunzatoare operatiilor respective si conturilor corespondente in care s-a
inregistrat.
Registrul-inventar este intocmit, de regula, la sfarsitul exercitiului financiar,
pe baza datelor din listele de inventariere si a procesului verbal de
inventariere a elementelor patrimoniale. In acest registru, elementele
patrimoniale sunt grupate pe conturi corespunzatoare structurilor de activ si
pasiv din bilant. Pentru fiecare structura se evidentiaza pe coloane separate
valoarea de inregistrare, valoarea actuala de inventar si diferentele dintre
cele doua valori care se inregistreaza ca pierdere de valoare sub forma
amortizarilor si provizioanelor, cand valoarea de inventar este inferioara
valorii de inregistrare contabila, si sub forma diferentelor de conversie (activ

9
si pasiv) a creantelor, datoriilor si lichiditatilor in devize la inchiderea
exercitiului financiar, fata de data angajarii acestora.
Fiind registre obligatorii, Registrul-inventar si Registrul-jurnal se
numeroteaza, snuruiesc, se parafeaza si se depun la organele fiscale.
Registrul ‘Cartea-Mare’ este utilizat pentru realizarea inregistrarii
sistematice a operatiilor economice si financiare. Se intocmeste in doua
variante : Cartea-Mare utilizata de intreprinderile care aplica forma de
inregistrare contabila pe jurnale si Cartea-Mare utilizata de intreprinderile
care aplica forma de inregistrare contabila ‘Maestru-Sah’.
Datele consemnate in documente, privitoare la existenta si miscarea
elementelor patrimoniale,exprimate din punct de vedere fizic prin diferite
unitati de masura, pentru a putea fi inregistrate in conturi trebuie evaluate in
mod unitar prin intermediul unitatilor monetare, singurele care asigura
generalizarea.
Evaluarea consta in transformarea unitatilor naturale, in unitati valorice cu
ajutorul monedei. Aceasta operatie are o importanta deosebita pentru
sintetizarea si generalizarea informatiilor generate de existenta, miscarea si
transformarea elementelor patrimoniale Evaluarea este procedeul metodei
contabilitatii care asigura reflectarea realitatii economice.
Evaluarea elementelor patrimoniale se efectueaza in patru momente : la
intrarea bunurilor in patrimoniu, la iesirea bunurilor din patrimoniu, cu ocazia
inventarierii si la inchiderea exercitiului financiar.
1.Evaloarea la intrarea in patrimoniu se face la unul din urmatoarele
preturi sau costuri : costul de achizitie, costul de productie, valoarea de
utilitate, valoarea nominala.
Costul de achizitie este utilizat pentru evaluarea bunurilor cumparate si
se formeaza din pretul platit furnizorului la care se adauga alte cheltuieli
efectuate cu ocazia aprovizionarii : cheltuieli de transport-aprovizionare, taxe
nerecuperabile, etc.
Costul de productie este utilizat la evaluarea bunurilor produse in cadrul
intreprinderii. Acesta se formeaza din valoarea materiilor prime si materialelor
consumate, cheltuielile cu salariile, alte cheltuieli directe precum si cota
cheltuielilor de productie.
Valoarea de utilitate numita si valoarea actuala se stabileste in functie de
pretul pietei, utilitatea bunului, starea si locul unde se afla si este utilizata in
cazul bunurilor aduse ca aport la societate si acelor primite prin donatii cu titlu
gratuit.
Valoarea nominala reprezinta valoarea consemnata in documente a
creantelor si datoriilor.
2.Evaluarea la iesirea bunurilor din patrimoniu se face pentru
scoaterea din evidenta a bunurilor vandute, consumate in procesul de
productei, constate lipsa, distruse sau deteriorate si reprezinta valoarea lor la
intrare.

10
3.Evaluare la inventariere se face la valoarea actuala sau de utilitate a
fiecarui element patrimonial.
4.Evaluarea la inchiderea exercitiului financiar se face in scopul
stabilirii pierderilor probabile si al scaderii veniturilor probabile. Cu aceasta
ocazie se compara valoarea contabila cu valoarea de inventar.
La elementele de activ, daca valoarea de inventar este mai mare decat
valoarea contabila diferenta conastatata nu se evidentiaza in contabilitate, iar
daca valoarea de inventar este mai mica decat valoarea contabila, diferenta
constatata se inregistreaza ca o pierdere de valoare, sub forma amortizarii –
daca pierderea este definitiva, sau sub forma provizioanelor pentru
depreciere – daca pierderea este probabila.
La elementele de pasiv, daca valoarea de inventar este mai mica decat
valoarea contabila, diferenta constatata nu se inregistreaza, iar daca valoarea
de inventar este mai mare decat valoarea contabila, diferenta constatata se
evidentiaza sub forma provizioanelor pentru riscuri si cheltuieli.
Astfel, evaluarea este strans legata de calculatie ca procedeu al metodei
contabilitatii, deoarece, pentru a reflecta in conturi cat mai exact existenta si
miscarea patrimoniului unitatilor economice si sociale, in toate fazele
circuitului ecomonic, precum si rezultatele finaleale activitatii, este necesar sa
se determine cu cea mai mare exactitate valoarea acestora.
Acest procedeu isi gaseste aplicarea cea mai larga in domeniul calculatiei
costurilor si rezultatelor. Notiunea de calculatie are insa o aceptiune mult mai
cuprinzatoare in contabilitate ; ea include toate formele de calcul, incepand cu
simpla calculare a datelor consemnate in documentele primare, continuand
cu calcul rulajelor, sumelor si soldurilor conturilor, cu calculul valorii
elementelor patrimoniale inventariate, a diferentelor de inventar, si terminand
cu stabilirea costului productiei si calculul rezultatelor finale, precum si a
tuturor indicatorilor economico-financiari prin care se apreciaza activitatea
unitatii economice sau sociale.
Calculatia, ca procedeu al metodei contabilitatii, actioneaza cu
preponderenta in intreprinderile de productie si are drept scop calcularea
costurilor de achizitie si a costurilor de productie.
Pentru a cunoaste situatia reala a patrimoniul reflectat in contabilitate,
trebuie sa se verifice existenta faptica, directa a tuturor elementelor sale in
scopul descoperirii neconcordantelor dintre datele inregistrate in conturi si
realitatile de pe teren. In continuare, elementele patrimoniale constatate faptic
se evalueaza la valoarea actuala sau curenta. In acest scop, contabilitatea
se foloseste de un alt procedeu, cunoscut sub denumirea de inventariere. Pe
baza constatarilor la care s-a ajuns in urma inventarierii se fac reflectarile
necesare in conturi, stabilindu-se concordanta dintre datele rezultate la fata
locului prin operatia de inventariere. Prin compararea valorii actuale cu cea
din contabilitate se determina deprecierea elementelor patrimoniale
inventariate.

11
Inventarierea, procedeu al metodei contabilitatii, are rolul de a stabili
periodic situatia reala a elementelor patrimoniale, stabilirii exacte a costului si
a rezultatelor financiare, si a constatarii integritatii patrimoniului intreprinderii.
Cu aceasta ocazie se contabilizeaza pierderile probabile, reprezentand din
acest punct de vedere o aplicare practica a principiului prudentei.

BIBLIOGRAFIE

1.CALIN, OPREA “BAZELE CONTABILITATII”,


RISTEA,MIHAI EDITURA DIDACTICA SI PEDAGOGICA
VADUVA, ILIE BUCURESTI,
NEAMTU, HORIA 1998

2.BOJIAN, OCTAVIAN “CONTABILITATEA INTREPRINDERII”,


EDITURA ECONOMICA, BUCURESTI,
1999

3.BOJIAN, OCTAVIAN “CONTABILITATE GENERALA”,


EDITURA ECONOMICA, BUCURESTI,
1998

4.FELEAGA, NECULAE “TRATAT DE CONTABILITATE FINANCIARA”


IONASCU, ION (vol. 1), EDITURA ECONOMICA, BUCURESTI,
1998

5.*** “SISTEMUL CONTABIL AL AGENTILOR ECOMICI”

12
13