Sunteți pe pagina 1din 15

Antochi Vasilica-Mădălina

BFKT an III, grupa 1

Cataracta și reabilitarea funcției vizuale după


intervenția chirurgicală

Cristalinul aparţine mediilor transparente oculare şi reprezintă o structură anatomică cu


rol major în refracţia luminii contribuind cu cca 22 D la puterea de refracţie totală a ochiului
(60D). El este suspendat de corpul ciliar între iris şi camera posterioară (situate anterior) şi
corpul vitros (situat posterior) cu ajutorul aparatului zonular (zonula lui Zinn).

Cristalinul prezintă la interior un nucleu înconjurat periferic de cortexul cristalinian. La


exterior cristalinul este învelit de o structură elastică foarte subţire numită capsula cristalinului pe
care în zona ecuatorială se ataşează fibrele zonulare. Ancorarea sa de corpul ciliar permite
direcţionarea forţelor transmise prin contracţia muşchiului ciliar în procesul de acomodaţie
asupra întregului cristalin.

1. Dimensiunile şi greutatea.

Diametrul cristalinului variază cu vârsta (6 mm la o lună, 8.7 mm la 20 de ani, 9.7 mm la 80 de


ani); raza de curbură anterioară este de 10 mm şi cea posterioară de 6 mm; masa cristalinului
creşte cu vârsta (93 mg la o lună, 170 mg la 20 de ani şi 260 mg la 80 de ani). Cristalinul este
învelit la exterior de capsula cristaliniană şi prezintă o parte corticală moale şi o parte centrală,
nucleul. Liniile de sutură fine iradiază de la poli la ecuator (sunt în număr de şase la adult şi de
trei în cristalinul fetal dispuse în forma literelor Y şi λ). Aceste linii sunt formate dintr-o
substanţă amorfă care reprezintă marginile libere ale septurilor aflate în profunzime. Cristalinul
este format din lamine concentrice care la rândul lor sunt alcătuite din fibre cristaliniene
interconectate.

2. Structura histologică.

Cristalinul prezintă următoarele elemente structurale: epiteliul cristalinian, fibrele cristaliniene,


capsula cristaliniană şi aparatul zonular (zonula lui Zinn).

a) Epiteliul cristalinian este reprezentat de un strat de celule care aderă de capsula


anterioară a cristalinului. Ele au o formă poligonală turtită şi dimensiuni de 6/12 μ.
Densitatea celulară medie este de cca 5000 de celule/mm2 . Doar celulele din zonele
periferice se divid activ.
Antochi Vasilica-Mădălina
BFKT an III, grupa 1

b) Fibrele cristaliniene se formează prin diferenţierea celulelor epiteliului cristalinian care


suferă un proces de elongare. Iniţial apare un proces bazal care se extinde spre posterior
în raport cu capsula posterioară. Celula emite un proces anterior care ajunge până la linia
de sutură anterioară (cu forma literei Y). Nucleul celular se dispune anterior. Pe măsură
ce alte celule periferice apar şi se diferenţiază, procesul bazal se internalizează în direcţie
posterioară pierde contactul cu capsula posterioară şi ajunge la linia de sutură posterioară
(care are forma literei λ). Cu timpul, prin apoziţia fibrelor, nucleul cristalinian îşi măreşte
volumul şi la nivelul său putem distinge mai multe zone concentrice: nucleul embrionar,
nucleul fetal (care înconjură nucleul embrionar şi se întinde până la suturi) şi nucleul
adult (format prin apoziţia postnatală a fibrelor). Cele mai noi fibre formează o zonă de
300-500μ numită cortex cristalinian. Atât celulele cât şi fibrele sunt împachetate într-o
reţea extrem de ordonată care realizează suportul transparenţei cristaliniene. Celulele şi
fibrele sunt conectate prin interdigitaţii şi microvili la nivelul cărora se află numeroase
joncţiuni de tip gap.

c) Capsula cristaliniană este membrana bazală a celulelor epiteliale şi a fibrelor


cristaliniene. Ea este mai groasă ecuatorial şi mai subţire posterior (4μ). Structural,
capsula este formată din 30-40 de lamele suprapuse de colagen tip IV. În zona ecuatorială
se ataşează fibrele zonulare (zonula lui Zinn), o reţea de fibre care ancorează cristalinul
de corpul ciliar.

d) Aparatul zonular (zonula lui Zinn) reprezintă un ansamblu de fibre care se întind între
epiteliul ciliar şi capsula cristalinului. Ele au rolul de a menţine în poziţie cristalinul şi de
a transmite forţele generate de muşchiul ciliar în procesul de acomodaţie. Fibrele
zonulare sunt alcătuite din microfibrile de fibrilină care sunt asemănătoare fibrelor
elastice dar au un conţinut mai mare de cisteină. Fibrele zonulare cu diametru de 30μ sunt
agregate în fascicule care au proprietăţi elastice. Fibrele au originea atât în pars plana cât
şi în pars plicata a corpului ciliar. Inserţia capsulară a fibrelor zonulare se face prin
intermediul unor zone de joncţiune bogate în fibronectină, numite lamele zonulare. Aria
centrală a capsulei anterioare fără fibre zonulare are un diametru de cca 6.5 mm. După
locul de origine şi dispoziţia lor există fibre posterioare, anterioare şi circumferenţiale
care formează o adevărată reţea tridimensională.

- Fibrele zonulare posterioare au originea în pars plana pe membrana bazală şi


între celulele epiteliului ciliar (nepigmentar şi pigmentar). Ele au un traiect prin
camera posterioară, în raport cu procesele ciliare spre care trimit ramificaţii;
prezintă aderenţe de membrana hialoidiană anterioară şi se inseră pe capsula
Antochi Vasilica-Mădălina
BFKT an III, grupa 1

cristaliniană preecuatorial, ecuatorial şi retroecuatorial. Ele pătrund cca 2μ în


profunzimea capsulei.

- Fibrele zonulare anterioare pornesc de la nivelul epiteliului ciliar de pe feţele


laterale ale proceselor ciliare, din văile ciliare şi de pe plicile mici. Ele se inseră
superficial (pătrund cca 1μ) în capsula preecuatorială şi ecuatorială. În zona de
inserţie, fibrele trec dintr-un grup în celălalt, încrucişându-se şi realizând o dublă
ancorare a cristalinului. Intre fibrele zonulare anterioare şi cele posterioare s-a
descris un canal circular-canalul Hanover. Între fibrele zonulare posterioare şi
membrana hialoidiană există un spaţiu numit clasic canalul Petit.

- Fibrele circumferenţiale sunt dispuse în două contingente. Fibrele


circumferenţiale anterioare se ataşează în văile ciliare şi vin în raport anterior cu
procesele ciliare şi posterior cu membrana hialoidiană de care aderă. Fibrele
circumferenţiale posterioare formează o centură adiacentă cu pars plana în raport
cu baza vitrosului.

Cristalinul își modifică curbura pentru ca imaginea să se formeze clar pe retină. Astfel,
pentru vederea de aproape cristalinul se bombează, iar pentru vederea la distanță se aplatizează
(alungește). La un ochi normal imaginea se formează corect pe retină între distanțe de 10–15 cm
și 6 m. Există un punct la care cristalinul este aplatizat la maximum pentru vederea de aproape
(10-15 cm). Pentru distanțe mai mari de 6 m vedem clar, fără să mai aibă loc turtirea lui, iar
vederea se face fără efort.
Antochi Vasilica-Mădălina
BFKT an III, grupa 1

Mecanismele de producere a opacifierii cristalinului nu au la bază un concept unitar; se


admite că în apariția tulburărilor de transparență ar fi incriminată perturbarea metabolismelor
intracristaliniene și anume:

a) metabolismul hidroelectrolitic prin:

- modificarea gradului de hidratare prin mecanism osmotic, prin lezarea capsulei sau lezarea
epiteliului anterior

-creșterea potasiului și calciului intracristalin, alterarea pompelor Na- K- ATP-ază dependente

-scăderea microelementelor: cupru, zinc, seleniu

b) metabolismul proteic prin:

-creșterea concentrației proteinelor insolubile

-agregarea proteinelor cristaliniene

c) alterarea metabolismului energetic glucidic joacă un rol esențial în producerea cataractei


diabetice, hipoglicemice, galactozemice.

Cataracta reprezintă tulburarea transparenței cristaliniene, care în cursul evoluției


produce opacifierea cristalinului și scăderea acuității vizuale.

CLASIFICARE:

a) după debut: congenitale, infantile, juvenile, ale adultului (presenile, senile)

b) după topografie:

-corticale anterioare sau posterioare

-nucleare

-subcapsulare anterioare sau posterioare

-capsulare anterioare sau posterioare

c) după evoluție:

-imature, intumescente, mature, hipermature

-staționare, progresive
Antochi Vasilica-Mădălina
BFKT an III, grupa 1

d) după etiologie:

-congenitale

-idiopatice: legate de vârstă

-secundare

e)Asociate cu unele afecțiuni sistemice:

-embriopatii (rubeola în cursul sarcinii, alte afecțiuni virale, sifilis, toxoplasmoză)

-afecțiuni cutanate: dermatita atopică, sindromul Rothmund, ichtioza congenitală

-metabolice: diabet, galactizemie, hipocalcemie

-neurologice: degenerescența hepatolenticulară, ataxia spinocerebeloasă

-musculare: distrofia miotonică

-osoase: disostoza mandibulofacială, oxicefalie, osteita fibroasă

- anomalii cromozomiale: sdr Down, trisomia 13-15

f) Asociate cu diverse cauze nesistemice:

-afecțiuni oculare: uveite, glaucom, dezlipire de retină, tumori intraoculare, retionopatia


prematurilor

-utilizarea excesivă a unor medicamente: corticosteroizi, fenotiazine, buaulfan, amiodaronă

-traumatisme: contuzii, plăgi oculare cu sau fără retenție de corpi străini, iradiere (radiații
infraroșii, ionizante, ultraviolete), chirurgia intraoculară

1. Cataracta congenitală

Constă în opacifierea totală sau parțială a cristalinului, apărută datorită nor embriopatii
netransmisibile sau genopatii ereditare. Afectarea cristalinului poate fi izolată sau asociată usor
anomalii metabolice și unor sindroame malformative:

-anomalii ale metabolismului fosfo-calcic, acizilor aminați (sdr Lowe), glucidc (galactozemia,
deficitul de galactokinază, hipoglicemie), lipidic (sdr Fabry)

-sdr diencefalic, boala epifizelor punctate (sdr Conradi), trisomia 21


Antochi Vasilica-Mădălina
BFKT an III, grupa 1

În etiologia cataractei congenitale mai pot fi incriminați factori: infecțioși (rubeola,


toxoplasmoza, infecții herpetice), carențiali (avitaminoze)

Cataractele congenitale pot fi:

-capsulară aterioară sau posterioară

-polară anterioară sau posterioară

-nucleară

-lamelară

-totală

-uni sau bilaterală

-staționară sau evolutivă

Diagnosticul cataractei congenitale se poate pune de la naștere sau mai târziu prin aspectul
anormal al pupilei (albă=leucocorie). Diagnosticul este confirmat prin:

-absența roșului pupilar la examenul luminii pupilare

-examen biomicroscopic sub anestezie generală, cu pupila în midriază permite diagnosticului


topografic și evolutiv al cataractelor congenitale

-ecografia, tomografia, biomicroscopia fundului de ochi.

Forme clinice

Cataracta capsulară se caracterizează prin prezența unor mici opacități ale capsulei
cristaliniene (anterioară și posterioară), este staționară și nu influențează negativ acuitatea
vizuală.

Cataracta polară este o opacifiere a capsulei și a cortexului subcapsular, de obicei mică,


bilaterală, simetrică, staționară, cu impact variabil asupra vederii (cataracta polară posterioară
afectează acuitatea vizuală mult mai mult decât cea anterioară).

Catarcta nucleară se caracterizează prin opacifierea nucleului embrionar și/sau fetal; este
bilaterală și afectează acuitatea vizuală.

Cataracta lamelară este tipul cel mai frecvent de cataractă congenitală și se prezintă sub forma
unor opacități corticale variate; opacitatea înconjoară centrul cristalinian clar; la rândul ei această
opacitate este înconjurată de cristalin clar.
Antochi Vasilica-Mădălina
BFKT an III, grupa 1

Cataracta totală reprezintă opacifierea tuturor fibrelor cristalinului care determină dispariția
“roșului pupilar” și împiedică vizualizarea retinei; ea produce alterarea profundă a acuității
vizuale.

Etapele diagnosticului bolii sunt:

-precizarea tipului de catarctă, atingerii uni sau bilaterale;

-gradul afectării vizuale este dificil de apreciat la copiii preverbali; în afara unor teste cu valoare
limitată, aprecierea unor constatări clinice are valoare practică. Astfel, prezența nistagmusului
optocentric echivalează cu o acuitate vizuală mai bună de 0,3; evidențierea vaselor retiniene la
examenul oftalmoscopic indică cel puțin temporizarea intervenției chirurgicale; prezența
nistagmusului indică o alterare severă a acuității vizuale și un rezultat functional postoperator
slab;

-asocierea cu alte anomalii ocular sau sistemice impune un examen pediatric complex și
investigații paraclinice numeroase;

-caracterul evolutiv al bolii este sugerat de datele anamnestice, apariția nistagmusului,


strabismului, alterarea investigațiilor electrofiziologice și confirmat de examenul biomicroscopic
al cristalinului, de creșterea densității cristalinului și scăderea acuității vizuale.

Diagnosticul diferențial va exclude alte etiologii ce se însoțesc de leucocorie: retinoblastoma,


persistența vitrosului primitive, retinopatia prematurilor.

Tratamentul cataractelor congenitale este chirurgical și se instituie în funcție de forma clinică,


de etiologie, de impactul lor asupra funcției vizuale.

Indicația intervenției chirurgicale: se efectuează cât mai precoce. În acord cu concepția


modernă privind dezvoltarea acuității vizuale rezultă că o intervenție în primele luni de viață are
șanse de a genera un rezultat funcțional bun.

Corecția afakiei:

-unilaterale: se practică cât mai precoce și constă în introducerea unui implant de cristalin
artificial în sacul capsular sau plasarea unei lentil de cotact cu port prelungit.

- bilaterale: se recomandă introducerea unui cristalin artificial în sacul capsular, portul lentilelor
de contact sau a ochelarilor.

Reabilitarea vizuală decurge din alegerea momentului oportun al intervenției, corecția


promptă și adecvată a afakiei și terapia de dezambliopizare care trebuie să fie energică și
susținută. Functional, dezvoltarea acuității vizuale depinde de precocitatea tratamentului
Antochi Vasilica-Mădălina
BFKT an III, grupa 1

chirurgical și corecția optică optima; prognosticul este rezervat în cataractele unilaterale și în


cele operate tardive.

2. Cataracta adultului

Cele mai frecvente forme sunt cataractele legate de vârstă care apar după vârsta de 50 de ani;
prevalența este de 40% la persoanel în vârstă de 52-64 ani și ajunge la 90% la vârsta de 75-85
ani. Evoluția cataractei este progresivă, bilaterală și asimetrică; ca factori de risc se pot enumera:
vârsta înaintată, deshidratări severe acute, fumatul, expunerea la radiații ultraviolete.

Clinic, cataractele adultului se manifestă:

 Subiectiv:
-scăderea acuității vizuale la distanță datorită miopiei cristaliniene cu o îmbunătățire
aparentă a vederii de aproape
-vedere încețoșată noaptea sau la lumină puternică
-aberașii ăn perceperea culorilor
-displopie monoculaă datorită modificărilor inegale ale indicelui de refracție în interiorul
sacului cristalinian
-scăderea progresivă a acuității vizuale în funcție de intensitatea tulburărilor de
transparență ale cristalinului
 Obiectiv:
-examenul luminii pupilare relevă apariția unor opacități pe fondul roșu pupilar
-examenul biomicroscopic precizează topografia opacifierilor
-fotografierea opacității cristaliniene ăn vederea aprecierii evoluției acesteia

Forme clinice

Cataracta nucleară determină o alterare mai importantă a acuității vizuale la distanță și o


miopizare tranzitorie ce-i permite pacientului să renunțe la ochelarii de citit. Nucleul se
densifică, are o culoare galben-marinie, ulterior el devine opac, cu o culoare brună.

Cataracta corticală induce încețoșarea marcată a vederii când se privește o sursă luminoasă
intensă; examenul biomicroscopic evidențiază prezența vacuolelor, a separării lamelor corticale
de către fluid, a unor opacități cuneiforme situate spre periferia cristalinului.

Cataracta subcapsulară posterioară este frecvent întâlnită la persoanele tinere; pacienții se


plâng de scăderea vederii în spațiile cu iluminare intensă, de alterarea mai rapidă a vederii de
aproape și de diplopie monoulară. Examenul la lampa cu fantă evidențiază opacități iridescente
sau chiar sub formă de placă în cortexul posterior subcapsular.
Antochi Vasilica-Mădălina
BFKT an III, grupa 1

Cataracta matură apare când întreg cortexul este opac, alb-cenușiu și se ănsoțește de o scădere
marcată a acuității vizuale.

Cataracta intumescentă reprezintă un stadiu în evoluția cataractei senile, caracterizat prin


hiperhidratarea cristalinului; acest stadiu nu este obligatori,dar are relevanță la pacienții cu
hipermetropie, cameră anterioară mică și cu ax anteroposterior redus.

Cataracta hipermatură apare când se produce lichefierea totală a cortexului ce permite o


deplasare liberă a nucleului în saculcristalinian.

Evoluția cataractelor legate de vârstă este progresivă și are caracter individual. Atingerea
bilaterală este regula, iar aspectul cataractei este obișnuit asimetric. Tendința generală a oricărei
forme de cataractă este spre opacifiere totală a cristalinului.

3. Cataracta secundară

3.1. Cataracta metabolică

a) Cataracta diabetică este o cauză importană de scădere a vederii la pacienții cu diabet. Se


descriu tipuri clinice:

-cataracta diabetică adevărată are un debut acut, este bilaterală, apare la pacienții tineri cu diabet
necontrolat și se caracterizează prin apariția unor opacități subcapsulare urmată de intumescența
și maturarea cataractei (foarte rară);

-cataracta legată de vârstă la pacienții cu diabet are urmatoarele particularități: apare la persoane
mai tinere, iar frecvența ei este mult mai mare decât cea a cataractei legate de vârstă apărută în
populația generală.

b) Cataracta din galactozemie apare datorită acumulării de galactitol și de galactoză în


cristalin care antrenează creșterea presiunii osmotice și influxul de apă. Diagnosticul precoce
asociat cu eliminarea laptelui și a derivaților acestuia din dietă permit prevenția sau regresia
opacifierii inițiale.

c) Cataracta hipocalcemică apare sub forma unor opacități punctate strălucitoare situate
subcapsular anterior și posterior,separate de zone lenticulare transparente, ea rămâne stabilă
multă vreme,dar evoluția obișnuită este spre opacifiere completă a cristalinului.

3.2. Cataracta traumatică este secundară injuriilor mecanice, fizice sau chimice. Cele
mai frecvente sunt cataractele secundare traumatismelor mecanice.

3.2.1. Contuziile determină opacifierea și dislocarea cristalinului


Antochi Vasilica-Mădălina
BFKT an III, grupa 1

3.2.2. Dislocarea cristalinului prezintă următoarele aspecte clinico-terapeutice:

3.2.2.a. subluxațiile cristalinului

Diagnosticul se bazează pe:

-scăderea acuității vizuale, diplopie monoculară

-examenul biomicroscopic relevă: inegalitatea profunzimii camerei anterioare, iridodonezis


sectorial, iridofakodonezis, ruptura fibrelor zonulare cu sau fără hernia vitrosului.

3.2.2.b. luxațiile cristalinului

-anterioare:

Diagnosticul luxațiilor anterioare se bazează pe: debutul acut cu sindrom iritativ intens, scăderea
acuității vizuale, edem cornean (prin hipertonie și lezarea endoteliului cornean, prezența
cristalinului transparent sau opacifiat în camera anterioară.

Tratamentul trebuie instituit urgent și contă în extracția cristalinului.

-posterioare (cristalinul transparent sau opacifiat este luxat în vitros):

Diagnosticul se bazează pe următoarele elemente: profunzimea accentuată a camerei anterioare


cu prezența sau nu de vitros în aria pupilară, iridodonezis generalizat, vizualizarea cristalinului în
vitros cu ajutorul oftalmoscopului sau sticlei de contact Goldmann, refracția hipermetropică (de
afak).

Prezența cristalinului în vitros poate fi bine tolerată sau poate genera complicații: glaucom
secundar, uveită antigenică, decolare de retină. Tratamentul constă în extracția cristalinului de
obicei asociată cu vitrectomie prin pars plana.

3.2.3. Traumatismele penetrante determină opacifierea cristalinului, secundară rupturii


capsulare. Frecvent ruptura capsulei anterioare permite eclatarea parțială a cortexului cristalin în
camera anterioară și unghiul camerular; acestea determină glaucomul secundar și uveita
facoantigenică.

3.3. Radiațiile de diferite tipuri pot determina apariția cataractei. Radiațiile ionizante determină
opacifierea cristalinului după o perioadă de latență variabilă (până la 20 de ani), aceasta este
legată de doza de iradiere, vârsta pacientului și susceptibilitatea individuală. Inițial, apar opacități
subcapsulare posterioare punctate, ulterior se dezvoltă opacități corticale ce se extind spre
Antochi Vasilica-Mădălina
BFKT an III, grupa 1

ecuator și în întreaga masă cristaliniană. Radiațiile infraroșii pot determina opacifierea capsulei
anterioare și a cortexului lenticular, ele apar după expuneri prelungite.

3.4. Cataracta toxică

Cataracta cortizonică apare sub forma unor opacități subcapsulare posterioare, dezvoltarea ei
depinde de durata și cantitatea de corticosteroizi administrată precum și de susceptibilitatea
individuală; orice cale de administrare a medicamentului este capabilă să inducă acest tip de
cataractă.

3.5. Cataracta postuveitică survine mai ales după uveitele cronice și cel mai frecvent are
aspectul unei cataracte subcapsulare posterioare; în uveitele anterioare capsula anterioară se
îngroașă, apare o membrană fibro-exudativă care ulterior devine fibrovasculară și ocluzionează
axul vizual.

3.6. Opacifierea capsulei posterioare apare după extracția extracapsulară a cristalinului.


Cauzele principale sunt proliferarea celulelor epitelile reziduale și fibroza capsulară. Ea
reprezintă cea mai frecventă complicație a extracției cristalinului (40%); perfecționarea tehnicilor
chirurcicale, ameliorarea materialului și a designului implatelor de cristalin au redus incidența
opacifierii capsulei posterioare la valori sub 10%.

Tratamentul constă în plasarea unor impacte laser pe capsula posterioară, impacte ce produc o ca
capsulectomie în dreptul axului vizual.

TRATAMENTUL CATARACTEI:

Deoarece nu există un medicament care să prevină, să oprească sau să întârzie evoluția catarctei
la adult singura soluție terapeutică este tratamentul chirurgical.

Dupa stabilirea diagnosticului, se fac niste investigatii necesare pentru operatie. In functie de caz,
alte afectiuni prezente, recomandarea medicului si a tipului de cristalin artificial ales,
investigatiile pot cuprinde:

- examen de câmp vizual;


- biometrie ultrasonică;
- biometrie în coerența optică;
- ecografie oculară;
- tomografie retiniană;
- tomografie de nerv optic;
- topografie corneană;
- test Shirmer.
Antochi Vasilica-Mădălina
BFKT an III, grupa 1

Indicațiile intervenției chirurgicale:

- Când cataracta influențează negativ activitatea profesională și stilul de viață aș


pacientului
- Când cataracta determină diverse complicații (glaucom, uveită)
- Când opacifierea cristalinului nu permite examinarea fundului de ochi pentru
urmărirea evoluției unor afecțiuni și efectuarea unor investigații chirurgicale la
nivelul polului posterior (retină, vitros).

Tipurile intervențiilor chirurgicale:

- Extracția extracapsulară
- Extracția intracapsulară

Extracția capsulară este cea mai frecventă tehnică utilizată astăzi; ea constă în
deschiderea circulară și continuă a capsulei anterioare, îndepărtarea nucleului și a materialului
cortical, lăsând pe loc o parte din capsula anterioară și întreaga capsulă posterioară. Îndepărtarea
nucleului cristalinian se poate face prin emulsificarea și asprirea fragmentelor sale cu ajutorul
facoemulsificatorului și mai rar prin luxarea manuală a acestuia.

Facoemulsia cristalinului cataractat necesită un echipament tehnic complex, dar permite


extracția cristalinuluin printr-o incizie mică (0,7 – 3 mm), implantarea unui cristalin artificial
moale (foldabil) ceea ce conduce la o reabilitare vizuală mult mai precoce. Aspirarea
materialului cortical restant se face cu ajutorul sistemelor de aspirație-irigație manuale sau
automate.
Antochi Vasilica-Mădălina
BFKT an III, grupa 1

Corecția afakiei: extracția cristalinului cataractat induce o tulburare de refracție asociată numită
afakie (hipermetropie “dobândită” și absența acomodației). Corecția afakiei se poate face prin:

 Plasarea de implante de cristalin artificial; puterea implantelor este calculată


preoperator cu ajutorul formulelor de regresie sau a formulelor teoretice; refracția
postoperatorie finală trebuie să fie cât mai aproape de emetropie (sau de miopie mică).

După sediul implantării, pseudofakul poate fi de cameră posterioară, de cameră anterioară ( cu


fixare angulară sau iriană); după natura materialului pseudofakul poate fi moale, foldabil sau dur.

După momentul implantării, aceasta poate fi primară și se realizează în cursul aceleiași ședințe
operatorii și secundară (după un interval variabilde timp de la extracția cristalinului_. Cele mai
importante progrese obținute în privința implantelor de cristalin artificial sunt:

- Ameliorarea predicției puterii implantelor de cristalin prin perfecționarea


metodelor de calcul
- Utilizarea pe scară largă a implantelor moi ce pot fi introduse printr-o incizie
mică, au o toleranță excelentă, reduc perioada de reabilitare vizulaă
- Dezvoltarea conceptelor de implant de cristalin acomodativ și multifocal care să
asigure o corecție adecvată atât pentru vederea de aproape cât și pmetru cea de la
distanță.

 Lentilele de contact sunt indicate pentru corecția afakiei unilaterale la pacienții la care
nu s-a putut sau nu se indică implantarea de cristalin artificial.
Realitatea practică demonstrază că un număr mic de pacienți afaki utilizează acest tip de
corecție datorită efortului impus de costul, manipularea, îngrijirea lentilelor și de prezența
reacțiilor adverse care nu sunt nici puține și nici minore.

 Lentilele aeriene au indicații din ce în ce mai restrânse și cu valoare istorică.


Indiferent de tipul corecției afakiei este necesar să se suplinească lipsa accomodației.

Aceasta se face:
- Prin recomandarea unui ochelar pentru vederea de aproape la purtătorii de
pseudofak sau lentilă de contact - monofocale și emetropizante
- Prin adiția a +3,5 dioptrii la valoarea ochelarilor ce corectează vederea la distanță
- Prin utilizarea implantelor de cristalin artificial multifocale sau acomodative.

În functie de calitatea vederii, cristalinele artificiale foldabile se impart in doua grupe:


MONOFOCALE foldabile - nefoldabile si MULTIFOCALE foldabile.

Cristalinele MONOFOCALE ofera o vedere buna la o singura distanta, precum:


Antochi Vasilica-Mădălina
BFKT an III, grupa 1

 Fara ochelari la distanta, dar cu ochelari pentru apropiere;


 Fara ochelari la apropiere, dar cu ochelari la distanta;
 Cu ochelari pentru distanta si pentru apropiere;
 Vedere monoculara (monovision) - un ochi vede la distanta, iar celalalt vede la citit.

Cristalinele MONOFOCALE foldabile sunt de mai multe feluri:

 Sferice - au un sistem optic simplu;


 Asferice - au un sistem optic mai complex decat cel sferic, oferind un contrast mult mai
bun;
 Torice - sunt cristaline foldabile asferice, care corecteaza si astigmatismul cornean.

Cristalinele artificiale MONOFOCALE nefoldabile sunt fabricate dintr-un material dur (PMMA)
si se folosesc din ce in ce mai rar, doar in cazuri ce impun utilizarea lor. Acest lucru se intampla
din cauza necesitatii unei incizii (taieturi) mai mari, ce necesita suturare (cusatura) cu fir. Firele
se scot dupa 30 de zile.

Cristalinele nefoldabile sunt de mai multe feluri:

 De camera posterioara - se implanteaza ca si cristalinele foldabile, in locul cristalinului


natural;
 De camera anterioara - se foloseste in situatia in care suportul cristalinului natural (sacul
cristalinian) este afectat si nu mai poate fi folosit pentru sustinerea cristalinului artificial.
Acest tip de cristalin se fixeaza in fata irisului (partea colorata a ochiului);
 Irisclaw (gheara pentru iris) - se foloseste in situatia in care suportul cristalinului natural
(sacul cristalinian) este afectat si nu mai poate fi folosit pentru sustinerea cristalinului
artificial. Acest tip de cristalin se fixeaza pe iris (partea colorata a ochiului).

Cristalinele MULTIFOCALE ofera independenta fata de ochelari in peste 85% din activitatile
zilnice. Exista situatii particulare cand beneficiarii acestui tip de dioptrii pot avea nevoie de
ochelari in situatii rare si particulare.

Cristalinele MULTIFOCALE sunt de mai multe tipuri:

 Bifocale sau cristaline multifocale simple, ce ofera o vedere buna la distanta si la


apropiere, vederea intermediara putand fi mai dificila, in anumite situatii;
 Trifocale - sunt cele mai moderne cristaline artificiale multifocale, deoarece ofera o
vedere buna la toate distantele. Foarte rar, in situatii particulare, poate fi nevoie de
ochelari;
 Bifocale torice - cristaline multifocale bifocale, ce corecteaza si astigmatismul, adica
dioptriile cilindrice;
 Trifocale torice - cristaline multifocale trifocale, ce corecteaza si astigmatismul, adica
dioptriile cilindrice;
 Cristaline EDOF (extended depth of focus - adancime de camp vizual extins)- ofera o
vedere buna la distanta si intermediar, in unele cazuri fiind nevoie de ochelari pentru
apropiere. De asemenea, ofera luminozitate si contrast ridicat, fiind recomandate in
Antochi Vasilica-Mădălina
BFKT an III, grupa 1

anumite situatii cand nu pot fi utilizate cristalinele multifocale clasice. Acest tip de
cristalin este disponibil si in varianta torica, adica poate corecta si astigmatismul

Datorita evolutie permanente a tehnicilor chirurgicale, complicatiile ce pot aparea in timpul


operatie sau dupa, sunt din ce in ce mai rar inalnite si pot fi tratate, in majoritatea cazurilor, cu
succes:

 Inflamatii, infectii, endoftalmita;  Sensibilitate la lumina;


 Hemoragie intraoculara sau  Ochi rosu;
conjunctivala;  Lacrimare intensa;
 Hemoragie expulziva;  Senzatie de corp strain;
 Descentrari de cristalin artificial;  Dezlipire de retina;
 Luxarea sau pierderea cristalinului in  Pupila descentrata;
corpul vitros;  Decolorarea irisului;
 Necesitatea implantarii unui cristalin  Distrofie corneana (pierderea
artificial prins la iris sau de camera transparentei corneene);
anterioara;  Glaucom secundar;
 Edem cornean;  Cataracta secundara;
 Scaderea sensibilitatii la contrast  Inflamatia pleoapelor;
(mai ales la cristalinele multifocale);  Edem macular cistoid;
 Erori biometrice (dioptrii restante);  Pierderea vederii.

Recomandari post-operatorii:

 Este interzisa expunerea la praf, vant;


 Este interzis inotul (piscina, lac, mare) timp de 30-50 zile;
 In primele 2 saptamani dupa operatie se recomanda ajutor la spalatul pe cap, pentru a nu
intra apa in ochi;
 Este interzis machiatul ochilor timp de 4 saptamani;
 Este interzis frecatul la ochi (trebuie evitat pentru 3-4 luni);
 Sunt interzise traumatismele locale, eforturile fizice intense, mai ales in primele 6-8
saptamani.

Dupa operatie, in perioada de vindecare, urmatoarele fenomene pot fi normale daca nu sunt
insotite de scaderea vederii:

 Jena oculara;
 Senzatie de nisip sau de corp strain;
 Lacrimare abundenta;
 Ochi rosu;
 Sensibilitate la lumina