Sunteți pe pagina 1din 2

Viţa de vie poate fi tăiată în perioada repausului fiziologic (de la căderea frunzelor şi până la declanşarea

plânsului), totuşi în cazul plantaţiilor de mici dimensiuni, sau a viţelor plantate în jurul locuinţei, este
indicat ca tăierile să se execute după ce au trecut marile geruri (sfârşit de februarie - început de martie),
pentru a putea vedea efectele acestora asupra viţei de vie.

În funcţie de gradul de afectare a viţei de vie de către ger, se execută tăierile în mod diferenţiat, lăsând
încărcături de rodire mai mari sau mai mici sau combinând tăierile de rodire cu cele de regenerare.

Este bine ca înainte de executarea tăierii să se recolteze probe de coarde, care se ţin câteva zile în
încăperi la temperaturi de 18-20ºC, după care cu o lamă se secţionează longitudinal mugurii, pentru a
vedea dacă sunt viabili sau afectaţi de ger. Mugurii viabili prezintă în secţiune o culoare verde, vie, iar cei
afectaţi o culoare brună sau chiar neagră.

În funcţie de procentul de ochi afectaţi de ger, se stabileşte încărcătura de rodire care se lasă pe butuc la
tăiere. Prin încărcătură de rodire se înţelege numărul de ochi care se lasă pe butuc, acest număr se poate
raporta şi la m2 suprafaţă de nutriţie care revine fiecărui butuc.

Încărcătura de rodire se stabileşte ţinând cont şi de soiul cultivat, vigoarea fiecărui butuc, producţia
planificată şi posibilităţile tehnologice (tabel).

Diferenţierea încărcăturii de rodire

După ce viticultorul s-a decis asupra vigorii butucului şi a sarcinii de ochi pe care i-o va lăsa, se trece la
executarea efectivă a tăierii. Se aleg coardele destinate formării elementelor de rodire (coarde, cordiţe,
cepi). Coardele alese se curăţă de copili şi de cârcei, după care se scurtează la lungimea dorită. Coardele
destinate formării elementelor de rodire trebuie să aibă lungime şi grosime medie şi să fie situate pe lemn
de doi ani. De regulă elementele de rodire se lasă pe cepii de înlocuire de anul trecut.

Coardele supradimensionate (lacome), nu sunt indicate pentru formarea elementelor de rodire, deoarece
au o fertilitate redusă.

După alegerea coardelor necesare rodirii se vor alege coardele pentru cepii de înlocuire. Acestea este de
preferat să fie plasate pe cepii de înlocuire de anul trecut sub coardele de rod sau pe lemnul multianual.
Coardele alese se scurtează la 2-3 muguri. În continuare se vor îndepărta de pe butuc restul de coarde,
uscăturile, porţiunile mortificate şi scoarţa exfoliată.

Pentru a evita ruperea coardelor cu ocazia altor lucrări, acestea se vor dirija printre sârmele spalierului.
În cazul tăierii de rodire la viţele conduse în curţi sub formă de bolte, se lasă pe cordoane doar cepi de 1-
2 ochi la aproximativ 20 cm unul faţă de altul.

În cazul în care se observă pe cordoane tendinţa de degarnisire (de împingere a vegetaţiei anuale spre
vârful cordonului), este indicat să se regenereze din timp cordonul prin înlocuirea acestuia cu o coardă
anuală viguroasă crescută la baza butucului. În toate situaţiile, tăierile de rodire trebuie încheiate înainte
de declanşarea plânsului.

S-ar putea să vă placă și