Standardul Internaţional de

Contabilitate IAS 16
(revizuit 1998)

Imobilizări
corporale

IAS 16, Contabilitatea imobilizărilor corporale a fost aprobat în martie 1982.

În decembrie 1993, IAS 16 a fost revizuit ca parte a proiectului referitor la Comparabilitate şi
îmbunătăţiri ale situaţiilor financiare. El a devenit IAS 16, Imobilizări corporale (IAS 16 (revizuit
1993)).
În iulie 1997, când a fost aprobat IAS 1, Prezentarea situaţiilor financiare. Paragraful 66 (e) din
IAS 16 (revizuit 1993) (actualul paragraf 60 (e) din prezentul Standard) a fost amendat.
În aprilie şi iulie 1998 mai multe paragrafe din IAS 16 (revizuit 1993) au fost revizuite pentru a
fi consecvente cu IAS 22 (revizuit 1998), Combinări de întreprinderi, IAS 36, Deprecierea
activelor şi IAS 37, Provizioane, dator şi active contingente. Standardul revizuit (IAS 16 (revizuit
1998)) a intrat în vigoare pentru situaţiile financiare anuale aferente perioadelor începând de la 1
iulie 1999.
În aprilie 2000, paragraful 4 a fost modificat de IAS 40, Investiţii imobiliare. IAS 40 intră în
vigoare pentru situaţiile financiare anuale aferente perioadelor începând de la 1 ianuarie 2001.
În ianuarie 2001, paragraful 2 a fost modificat de IAS 41, Agricultura. IAS 41 intră în vigoare
pentru situaţiile financiare anuale aferente perioadele începând de la 1 ianuarie 2003.
Pentru scopul acestei publicaţii, noul text este trecut în raster gri, iar textul şters din IAS 16
(revizuit 1998) este trecut în raster gri şi tăiat cu o linie.
Următoarele Interpretări SIC se referă la IAS 16:
SIC-14, Imobilizări corporale – Compensarea deprecierii sau pierderii elementelor.
SIC-23, Imobilizări corporale – Costuri de revizii sau reparaţii generale
IAS 16 (revizuit 1998)

Cuprins

Standardul Internaţional de Contabilitate

IAS 16
Imobilizări corporale
OBIECTIV
Paragrafele

ARIE DE APLICAPILITATE
…………………………………………………………………..1 - 5

DEFINIŢII………………………………………………………………………………
…… 6

RECUNOAŞTEREA IMOBILIZĂRILOR
CORPORALE…………………………………………….. 7-13

MĂSURAREA INIŢIALĂ A IMOBILIZĂRILOR

CORPORALE………………………………………14-22
Componente ale costului
15-20
Schimburi de active
21-22

CHELTUIELI ULTERIOARE
………………………………………………………………….23-27

MĂSURAREA ULTERIOARA RECUNOAŞTERII

INIŢIALE………………………………………...28- 53
Tratament contabil de bază
28
Tratament contabil alternativ permis
29-40
Reevaluări
30-40
Amortizare
41-52
Revizuirea duratei utile de viaţă
49-51
Revizuirea metodei de amortizare
52

RECUPERABILITATEA VALORII CONTABILE – PIERDERI DIN

DEPRECIERE……………………….53-54

CASARE ŞI
CEDARE………………………………………………………………………..55-59

PREZENTAREA
INFORMAŢIILOR……………………………………………………………60-66

DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE

……………………………………………………………... 67-68

IAS 16 (revizuit 1998)

Standardul Internaţional de Contabilitate IAS 16 (revizuit 1998)

Imobilizări corporale

Standardele, tipărite cu litere de tipar italic, aldin, trebuie citite în contextul materialului
de fond şi al recomandărilor de implementare din acest Standard, precum şi în contextul
Prefeţei la Standardele Internaţionale de Contabilitate. Standardele Internaţionale de
Contabilitate nu au fost elaborate cu intenţia de fi aplicate elementelor nesemnificative (a
se vedea paragraful 12 din Prefaţă).
Obiectiv

Obiectivul acestui Standard este descrierea tratamentului contabil pentru imobilizările

corporale. Problema principală în contabilizarea imobilizărilor corporale este
identificarea momentului de recunoaştere a acestor active, a valorii contabile şi a
amortizării aferente.
Acest Standard prevede recunoaşterea ca activ a unei imobilizări corporale atunci când
aceasta satisface definiţia şi criteriile de recunoaştere pentru un activ, aşa cum sunt ele
definite în „Cadrul general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare”.

Arie de aplicabilitate

1. Acest standard trebuie aplicat în contabilitatea imobilizărilor corporale, exceptând

cazul în care un alt IAS prevede sau permite o abordare contabilă diferită.

2. Acest standard nu este aplicabil pentru:

(a) Active biologice aferente activităţii agricole ( a se vedea IAS41, Agricultura) păduri
şi alte resurse naturale
neregenerabile similare; şi
(b) concesiuni miniere, prospecţiuni şi extracţie de minereu, de petrol, gaze naturale şi
resurse naturale neregenerabile.
Oricum, acest standard se aplică imobilizărilor corporale destinate dezvoltării sau
întreţinerii activităţilor, sau activelor prevăzute la literele (ŞL) şi (b) de mai sus şi care
pot fi individualizate.

3. În anumite cazuri, Standardele Internaţionale de Contabilitate permit ca recunoaşterea

iniţială a valorii contabile a imobilizărilor corporale să fie determinată utilizându-se o
abordare diferită de cea prevăzută de acest Standard. Spre exemplu, IAS 22 Combinări de
întreprinderi prevede ca imobilizările corporale achiziţionate într-o combinare de
întreprinderi să fie evaluate iniţial la valoarea justă, chiar dacă aceasta este superioară
costului. În aceste cazuri, toate celelalte aspecte ale tratamentului contabil pentru aceste
active, incluzând amortizarea, sunt determinate de cerinţele acestui Standard.

4. Pentru investiţii imobiliare, o întreprindere aplică, mai degrabă, IAS 40, Investiţii
imobiliare, decât acest Standard. O întreprindere aplică acest Standard proprietăţilor
construite sau dezvoltate în scopul utilizării viitoare ca investiţii imobiliare. Odată cu
finalizarea construcţiei sau dezvoltării, întreprinderea aplică IAS40. IAS 40 se aplică, de
asemenea, investiţiilor imobiliare existente care sunt redezvoltate în scopul utilizării şi în
viitor ca investiţii imobiliare. IAS 25, Contabilitatea investiţiilor financiare, permite unei
întreprinderi să trateze investiţiile în bunuri imobiliare drept mijloace fixe, definite în
conformitate cu acest Standard, sau ca investiţii pe termen lung, în conformitate cu IAS
25.

5. Acest Standard nu tratează anumite aspecte ale aplicării unui sistem complet care să
reflecte efectele variaţiei preţurilor (a se vedea IAS 1, Prezentarea situaţiilor financiare şi
IAS 29, Raportarea financiară în economiile hiperinflaţioniste). Întreprinderile ce aplică
acest sistem trebuie să respecte toate aspectele acestui Standard, cu excepţia celor care se
referă la evaluarea imobilizărilor corporale ulterior recunoaşterii lor iniţiale.

Definiţii

6. Următorii termeni sunt folosiţi în acest Standard cu semnificaţia specificată mai jos:

Imobilizări corporale sunt acele active care:

(a) sunt deţinute de o întreprindere pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau
prestarea de servicii, pentru a fi
închiriate terţilor, sau pentru a fi folosite în scopuri administrative;
(b) este posibil a fi utilizate pe parcursul mai multor perioade.
Amortizarea este alocarea sistematică a valorii amortizabile a unui activ pe întreaga sa
durată de viaţă utilă.
Valoarea amortizabilă este costul activului sau o altă valoare substituită costului în
situaţiile financiare, din care s-a scăzut valoarea reziduală.

Durata de viată utilă reprezintă:

(a) perioada pe parcursul căreia se estimează că întreprinderea va utiliza activul supus
amortizării; sau
(b) numărul unităţilor produse sau a unor unităţi similare ce se estimează că vor fi
obţinute de întreprindere prin
folosirea activului respectiv.
Costul reprezintă suma plătită în numerar sau echivalente de numerar, ori valoarea
justă a altor contraprestaţii efectuate pentru achiziţionarea unui activ, la data achiziţiei
sau construcţiei acestuia.
Valoarea reziduală reprezintă valoarea netă pe care o întreprindere estimează că o va
obţine pentru un activ la sfârşitul duratei de viaţă utilă a acestuia, după deducerea
prealabilă a costurilor de cedare estimate.
Valoarea justă reprezintă suma pentru care un activ ar putea fi schimbat de bunăvoie
între două părţi aflate în cunoştinţă de cauză, în cadrul unei tranzacţii cu preţul
determinat obiectiv.
Pierderea din depreciere reprezintă diferenţa dintre valoarea contabilă şi valoarea
recuperabilă.
Valoarea contabilă este valoarea la care un activ este recunoscut în bilanţ după
scăderea amortizării cumulate până la acea dată, precum şi a pierderilor cumulate din
depreciere.

Recunoaşterea imobilizărilor corporale

7. Imobilizările corporale sunt recunoscute ca activ atunci când:

(a) este posibilă generarea către întreprindere de beneficii economice viitoare aferente
activului; şi
(b) costul activului poate fi măsurat în mod credibil.

8. Imobilizările corporale reprezintă adesea o parte importantă din activele întreprinderii

şi, prin urmare, ele sunt relevante în prezentarea poziţiei sale financiare. Mai mult,
decizia dacă o cheltuială reprezintă un activ sau o cheltuială de exploatare poate avea un
efect semnificativ asupra rezultatelor raportate de întreprindere.

9. Pentru a determina dacă un element satisface primul criteriu de recunoaştere, o

întreprindere trebuie să stabilească gradul de certitudine al fluxului beneficiilor
economice viitoare pe baza evidenţei disponibile în momentul recunoaşterii iniţiale.
Existenţa unei certitudini suficiente că beneficii economice viitoare vor fi generate către
întreprindere necesită ca aceasta să primească avantajele aferente activului respectiv şi să
suporte riscurile aferente. Această asigurare este de obicei disponibilă numai când
întreprinderea a preluat riscurile şi avantajele aferente activului, înainte ca această situaţie
să apară, tranzacţia pentru achiziţionarea activului poate fi, de obicei, anulată fără
penalizări semnificative, caz în care activul nu este recunoscut.

10. Al doilea criteriu de recunoaştere este, de obicei, satisfăcut, întrucât tranzacţia de

schimb evidenţiind cumpărarea activului identifică astfel costul acestuia. În cazul unui
activ imobilizat construit de întreprindere, o măsurare obiectivă a costului poate fi făcută
prin intermediul tranzacţiilor cu terţii pentru achiziţionarea de materiale, forţă de muncă
şi alte intrări utilizate în procesul de construcţie.

11. Pentru a se identifica ce constituie un element individual din cadrul imobilizărilor

corporale, se cere un raţionament pentru aplicarea criteriilor de definire a circumstanţelor
sau a tipurilor specifice de întreprinderi. Poate fi indicat să se grupeze elementele
individuale nesemnificative, cum ar fi: matriţele, uneltele şi vopselele, şi apoi să se aplice
criteriile respective valorii totale a acestor elemente. Piesele de schimb şi echipamentul
de service de interes major sunt de obicei înregistrate ca stocuri şi sunt recunoscute ca şi
cheltuieli, pe măsură ce sunt consumate. Piesele de schimb şi echipamentul de interes
major se pot considera în categoria imobilizărilor corporale, atunci când întreprinderea se
aşteaptă a le folosi pentru mai multe perioade. Similar, dacă piesele de schimb şi
echipamentul de service pot fi folosite doar în legătură cu un activ imobilizat şi utilizarea
acestora se aşteaptă să fie neregulată, ele sunt înregistrate în contabilitate ca imobilizări
corporale şi sunt amortizate pe o perioadă ce nu depăşeşte durata de viaţă utilă a
respectivului activ imobilizat.

12. În anumite cazuri este recomandată alocarea cheltuielilor totale privind activul asupra
părţilor sale componente şi contabilizarea fiecărei componente în mod separat. Acesta
este cazul în care activele componente au durate de viaţă utilă diferite sau aduc beneficii
întreprinderii, într-un mod diferit, necesitând deci utilizarea unor rate şi metode de
amortizare diferite. De exemplu, un avion şi motoarele sale trebuie tratate ca active
amortizabile separate, dacă au durate de viaţă utilă diferite.

13. Imobilizările corporale pot fi achiziţionate, cu scopul sporirii gradului de siguranţă

sau de protecţie a mediului. Achiziţionarea unor astfel de imobilizări corporale, chiar
dacă nu cresc în mod direct beneficiile economice viitoare ale unui activ imobilizat, poate
fi necesară pentru ca întreprinderea să obţină beneficii viitoare din celelalte active ale
sale. În aceste situaţii, astfel de achiziţii de imobilizări corporale îndeplinesc criteriile de
recunoaştere ca active, pentru că permit beneficiilor economice viitoare generate de
activele aferente să fie mai mari decât beneficiul care ar putea deriva dacă ele nu ar fi fost
achiziţionate. Aceste active sunt recunoscute numai în măsura în care valoarea contabilă
a unui astfel de activ şi a activelor aferente nu depăşeşte valoarea totală recuperabilă ale
acestor active şi a activelor aferente. Spre exemplu, s-ar putea ca un producător de
chimicale să fie nevoit să introducă un nou proces chimic de producţie pentru a se putea
alinia la cerinţele ecologice pentru producţia şi depozitarea de produse chimice
periculoase; noile îmbunătăţiri aduse fabricii sunt recunoscute ca active în măsura în care
sunt recuperabile, pentru că, fără acestea, întreprinderea este în imposibilitatea de a
produce şi de a vinde chimicalele respective.

Măsurarea iniţială a imobilizărilor corporale

14. Un element al imobilizărilor corporale care este recunoscut ca activ trebuie măsurat
iniţial la costul său.

Componentele costului

15. Costul unei imobilizări corporale este format din preţul de cumpărare, taxele vamale,
taxele nerecuperabile, precum şi toate celelalte cheltuielile direct legate de punerea în
funcţiune a activului; toate cheltuielile direct legate de punerea în funcţiune a activului;
toate reducerile comerciale sunt scăzute pentru calculul preţului de cumpărare. Exemple
de costuri direct atribuibile sunt:
(a) costul de amenajare a amplasamentului;
(b) costuri iniţiale de livrare şi manipulare;
(c) costuri de montaj;
(d) onorariile arhitecţilor şi inginerilor etc.
(e) costurile estimate pentru demontarea şi mutarea activului, respectiv, costurile de
restaurare a amplasamentului, în
măsura în care costul este recunoscut ca un provizion pe baza IAS 37, Provizioane,
active şi datorii contingente.

16. Când plata pentru o imobilizare corporală este amânată peste condiţiile normale de
plată, costul acesteia este echivalentul în numerar al preţului. Diferenţa dintre această
sumă şi totalul plăţilor ulterioare este recunoscută ca şi cheltuială cu dobânda, pe
perioada creditului, cu excepţia cazului în care ea este capitalizată în conformitate cu
tratamentul contabil alternativ permis de IAS 23, Costurile îndatorării.

17. Cheltuielile administrative şi celelalte cheltuieli de regie nu sunt un component al

costului imobilizărilor corporale, numai daca ele pot fi direct atribuite achiziţionării
activului sau punerii în funcţiune a acestuia. În mod similar, costurile de constituire şi
costurile care preced producţia nu sunt parte a costului activului, numai dacă ele sunt
necesare pentru punerea în funcţiune a activului. Pierderile iniţiale din exploatare
efectuate înainte ca activul să atingă parametrii planificaţi sunt recunoscute ca şi
cheltuială.

18. Costul unui activ construit în regie proprie este determinat folosind aceleaşi principii
ca şi pentru un activ achiziţionat. Astfel, dacă întreprinderea produce active similare, în
scopul comercializării, în cadrul unor tranzacţii normale, atunci costul activului este de
obicei acelaşi cu costul de producţie a acelui activ destinat vânzării (a se vedea IAS 2 –
Stocuri). Prin urmare, orice profituri interne sunt eliminate în calculul costului acestui
activ. În mod similar, cheltuiala reprezentând rebuturi, manopera sau alte resurse peste
limitele acceptate ca fiind normale, precum şi pierderile care au apărut în cursul
construcţiei în regie proprie a activului nu este inclusă în costul activului IAS 23,
Costurile îndatorării, stabileşte criteriile care trebuie îndeplinite înainte ca şi cheltuiala cu
dobânda să fie inclusă în costul imobilizării corporale.

19. Costul unui activ deţinut de un locatar în cadrul unui contract de leasing financiar este
determinat pe baza principiilor prevăzute în IAS 17, Leasing.

20. Valoarea contabilă a imobilizărilor corporale poate fi diminuată cu valoarea

corespunzătoare a subvenţiilor guvernamentale, în conformitate cu IAS 20, Contabilitatea
subvenţiilor guvernamentale şi prezentarea informaţiilor referitoare la asistenţa
guvernamentală.

Schimburi de active

21. Un element de natura imobilizărilor corporale poate fi achiziţionat prin schimbul total
sau parţial cu un alt element de aceeaşi natură, sau un alt activ. Costul unui astfel de
element este determinat la valoarea justă a activului primit în schimb, care este
echivalentă cu valoarea justă a activului cedat, corectată cu valoarea oricărei sume
transferate în numerar sau echivalente de numerar.

22. Un element de natura imobilizărilor corporale poate fi achiziţionat în schimbul unui

activ similar care are o întrebuinţare similară în acelaşi domeniu de activitate şi care are o
valoare justă similară. Un element de natura imobilizărilor corporale poate fi, de
asemenea, vândut în schimbul unor titluri de participare. În ambele cazuri, deoarece
procesul de realizare a unui câştig este incomplet, nu se recunoaşte nici un profit sau
pierdere corespunzător acestor tranzacţii. De fapt, costul noului activ este valoarea
contabilă corespunzătoare activului vândut. Totuşi, valoarea justă a activului primit în
schimb poate pune în evidenţă o depreciere a valorii activului cedat. În acest caz, activul
cedat este înregistrat la valoarea ajustată, ca urmare a deprecierii, şi această valoare este
apoi atribuită noului activ. Exemple de schimburi de active similare includ schimburi de
avioane, hoteluri, ateliere service şi alte bunuri imobile. Dacă alte active, cum ar fi
numerarul, sunt incluse ca parte a tranzacţiei de schimb, aceasta poate indica faptul că
elementele schimbate nu au o valoare similară.
Cheltuieli ulterioare

23. Cheltuielile ulterioare aferente unul element de natura imobilizărilor corporale care
a fost deja recunoscut trebuie adăugate valorii contabile a activului numai atunci când
se estimează că întreprinderea va obţine beneficii economice viitoare suplimentare faţă
de performanţele estimate iniţial ca fiind corespunzătoare. Toate celelalte cheltuieli
ulterioare trebuie recunoscute drept cheltuieli în perioada în care au fost suportate.

24. Cheltuielile ulterioare privind imobilizările corporale sunt recunoscute ca activ numai
atunci când acea cheltuială îmbunătăţeşte starea respectivului activ faţă de performanţa
estimată iniţial. Exemple de îmbunătăţiri care duc la creşterea de beneficii economice
viitoare sunt:
(a) modificarea unei imobilizări corporale pentru a-i extinde durata de viaţă utilă,
incluzând sporirea capacităţii
acesteia ;
(b) modernizarea unor componente ale activelor imobilizate, cu scopul de a obţine
îmbunătăţiri substanţiale ale calităţii
producţiei;
(c) adoptarea unui nou proces de producţie care permite reducerea substanţială a
costurilor de exploatare estimate
iniţial.

25. Cheltuielile privind reparaţiile sau întreţinerea imobilizărilor corporale sunt făcute cu
scopul de a obţine sau de a păstra nivelul beneficiilor economice viitoare, pe care o
întreprindere se aşteaptă să le obţină pe baza performanţelor estimate iniţial. Prin urmare,
acestea sunt înregistrate în contabilitate ca şi cheltuieli, atunci când au loc. De exemplu,
costul întreţinerii sau al reparaţiilor generale pentru imobilizările corporale se
înregistrează drept cheltuială, atunci când mai degrabă restabileşte decât îmbunătăţeşte
performanţele estimate iniţial.

26. Tratamentul contabil adecvat în cazul cheltuielilor efectuate ulterior achiziţionării

unei imobilizări corporale depinde de factorii care au fost luaţi în considerare la evaluarea
iniţială şi la recunoaşterea elementelor aferente, şi de posibilitatea recuperării acestei
cheltuieli ulterioare. De exemplu, când valoarea contabilă a unei imobilizări corporale a
ţinut cont deja de pierderea unor beneficii economice, cheltuiala ulterioară efectuată
pentru a readuce activul imobilizat în situaţia de a realiza beneficii economice viitoare
este capitalizată, cu condiţia ca valoarea contabilă să nu depăşească valoarea recuperabilă
a activului. Acelaşi lucru se întâmplă şi când preţul de achiziţie al activului reflectă deja
obligaţia întreprinderii de a realiza cheltuieli în viitor pentru a aduce activul în stare de
funcţionare. Un astfel de exemplu poate fi achiziţionarea unei clădiri ce necesită renovări,
în acest caz, cheltuielile ulterioare sunt adăugate la valoarea contabilă a activului, în
măsura în care aceste cheltuieli pot fi recuperate din utilizarea în viitor a acestuia.
27. Unele componente importante din cadrul imobilizărilor corporale pot necesita
înlocuiri la intervale regulate de timp. De exemplu, un furnal necesită recăptuşirea
pereţilor după un anumit număr de ore de funcţionare; interiorul unui avion (scaunele şi
tapiseria) necesită înlocuirea de câteva ori în timpul duratei de viaţă a aeronavei. Aceste
componente sunt contabilizate ca active distincte, pentru că ele au durate de viaţă utilă
diferite de cea a activului din care fac parte. Prin urmare, în cazul în care criteriile de
recunoaştere din paragraful 7 sunt îndeplinite, atunci cheltuiala efectuată pentru
înlocuirea şi renovarea unei componente este contabilizată ca o achiziţie a unui activ
distinct, iar componenta înlocuită este scoasă din evidenţă.

Măsurarea ulterioară recunoaşterii iniţiale

Tratament contabil de bază

28. Ulterior recunoaşterii iniţiale ca activ, o imobilizare corporală trebuie înregistrată

la cost, mai puţin amortizarea cumulată aferentă şi orice pierderi cumulate din
depreciere.

Tratament contabil alternativ permis

29. Ulterior recunoaşterii iniţiale ca activ, o imobilizare corporală trebuie înregistrată

Ia valoarea reevaluată care reprezintă valoarea justă la momentul reevaluării, mai puţin
orice amortizare ulterioară cumulată aferentă şi pierderile ulterioare cumulate din
depreciere. Reevaluările trebuie efectuate cu suficientă regularitate, în aşa fel încât
valoarea contabilă să nu difere în mod semnificativ de valoarea care poate fi
determinată pe baza valorii juste la data bilanţului.

Reevaluări

30. Valoarea justă a terenurilor şi clădirilor este, de obicei, valoarea lor de piaţă. Această
valoare este determinată pe baza unor evaluări efectuate, de regulă, de evaluatori
autorizaţi.

31. Valoarea justă a celorlalte categorii de imobilizări corporale este, de obicei, valoarea
lor de piaţă determinată în urma unei evaluări. Atunci când nu există nici o posibilitate de
a identifica o valoare de piaţă, din cauza faptului că acel gen de imobilizări corporale este
foarte rar vândut, atunci acele active sunt evaluate la costul de înlocuire, mai puţin
amortizarea corespunzătoare.

32. Frecvenţa reevaluărilor depinde de evoluţia valorii juste a imobilizărilor corporale în

cauză, în cazul in care valoarea justă a unui activ reevaluat diferă semnificativ de
valoarea contabila, atunci este necesară o nouă reevaluare. Unele imobilizări corporale
pot suferi modificări semnificative şi fluctuante ale valorii juste, necesitând, prin urmare,
reevaluări anuale. Pentru imobilizările corporale ale căror valori juste nu suferă
modificări semnificative, nu este necesar să se facă reevaluări. Pentru acestea,
reevaluările făcute la 3-5 ani pot fi mai adecvate.

33. La reevaluarea unei imobilizări corporale, orice amortizare cumulată la data

reevaluării este:
(a) fie recalculată proporţional cu schimbarea în valoarea contabilă brută a activului,
astfel încât valoarea contabilă a
activului, după reevaluare, să fie egală cu valoarea sa reevaluată. Această metodă este
folosită în cazul în care
activul este reevaluat cu ajutorul unui indice pentru a se ajunge la costul de înlocuire,
mai puţin amortizarea
corespunzătoare; fie
(b) eliminată din valoarea contabilă brută a activului şi valoarea netă recalculată la
valoarea reevaluată a activului. De
exemplu, această metodă este folosită pentru clădirile care sunt reevaluate la valoarea
lor de piaţă.
Valoarea ajustării care se face în urma recalculării sau eliminării amortizării cumulate
este parte a creşterii sau
descreşterii valorii contabile şi este tratată în conformitate cu paragrafele 37 şi 38.

34. În cazul în care un element al imobilizărilor corporale este reevaluat, atunci întreaga
clasă din care face parte acel element trebuie reevaluată.

35. O clasă de imobilizări corporale este o grupare de active de aceeaşi natură şi cu

utilizări similare, aflate în exploatarea unei întreprinderi. Exemple de astfel de clase sunt
următoarele:
(a) terenuri;
(b) terenuri şi clădiri;
(c) maşini şi echipamente;
(d) nave
(e) aeronave;
(f) automobile;
(g) mobilier, instalaţii, piese de schimb şi asamblare; şi
(h) echipament de birotică.

36. Elementele dintr-o clasă de imobilizări corporale sunt reevaluate simultan pentru a se
evita reevaluarea selectivă şi raportarea în situaţiile financiare a unor valori care sunt o
combinaţie de costuri şi valori calculate la date diferite. Cu toate acestea, o anumită clasă
de active poate fi reevaluată permanent, dacă această reevaluare se poate realiza în timp
scurt şi dacă aceste reevaluări pot fi mereu actualizate.

37. În cazul în care valoarea contabilă a unui activ este majorata ca urmare a unei
reevaluări, această majorare trebuie înregistrată direct în creditul conturilor de
capitaluri proprii sub titlul de „diferenţe din ‚reevaluare”. Cu toate acestea, majorarea
constatată din reevaluare trebuie recunoscută ca venit în măsura în care aceasta
compensează o descreştere din reevaluarea aceluiaşi activ recunoscută anterior ca o
cheltuială.

38. În cazul în care valoarea contabilă a unui activ este diminuată ca rezultat al unei
reevaluări, această diminuare trebuie recunoscută ca o cheltuială. Cu toate acestea, p
diminuare rezultată din reevaluare trebuie scăzută direct din surplusul din reevaluare
corespunzător aceluiaşi activ, în măsura în care diminuarea nu depăşeşte valoarea
înregistrată anterior ca surplus din reevaluare.

39. Surplusul din reevaluare inclus în capitalurile proprii poate fi transferat direct în
rezultatul reportat atunci când acest surplus este realizat. Se considerată că întregul
surplus este realizat la casarea sau la cedarea activului. Cu toate acestea, o parte din
surplus poate fi realizat pe măsură ce activul este folosit de întreprindere; în acest caz,
valoarea surplusului realizat este diferenţa dintre amortizarea calculată pe baza valorii
contabile reevaluate şi valoarea amortizării calculate pe baza costului iniţial al activului.
Transferul din surplusul din reevaluare în rezultatul reportat nu se efectuează prin contul
de profit şi pierdere.

40. Efectele asupra impozitului pe profit, dacă există, rezultat din reevaluarea
imobilizărilor corporale sunt reglementate în IAS 12 – Impozitul pe profit.

Amortizarea

41. Valoarea amortizabilă a unul element al imobilizărilor corporale trebuie alocată în

mod sistematic pe parcursul duratei de viaţă utilă a activului. Metoda de amortizare
folosită trebuie să reflecte modul în care beneficiile economice aduse de aceste active
sunt consumate de către întreprindere. Valoarea amortizării corespunzătoare fiecărei
perioade trebuie recunoscută ca o cheltuială, cu excepţia cazului în care ea este inclusă
în valoarea contabilă a unui alt activ.

42. Pe măsură ce beneficiile economice aferente unui activ sunt consumate de către
întreprindere, valoarea contabilă a activului se reduce pentru a reflecta consumul său, de
regulă prin înregistrarea unei cheltuieli cu amortizarea. O cheltuială cu amortizarea este
efectuată chiar dacă valoarea activului depăşeşte valoarea sa contabilă.

43. Beneficiile economice aferente unui element al imobilizărilor corporale sunt

consumate de către întreprindere, în principal, prin utilizarea activului. Cu toate acestea,
şi alţi factori, cum sunt uzura morală şi uzura fizică apărute chiar şi când activul nu este
utilizat, participă la diminuarea beneficiilor economice pe care acest activ le-ar fi putut
aduce întreprinderii. Prin urmare, toţi factorii enumeraţi mai jos trebuie să fie luaţi în
considerare, în determinarea duratei de viaţă utilă a unui activ:
(a) nivelul estimat de utilizare de către întreprindere. Nivelul de utilizare este estimat pe
baza capacităţii sau a
producţiei fizice estimate a activului;
(b) uzura fizică estimată, care depinde de condiţiile de exploatare, cum ar fi numărul de
schimburi în care se utilizează,
 programul de reparaţii şi întreţinere practicat de întreprindere, modul de păstrare şi
întreţinere a activului când
acesta nu este utilizat;
(c) uzura morală apărută ca urmare a schimbărilor sau îmbunătăţirilor aduse procesului de
producţie sau datorită
schimbării în structura cererii pe piaţă pentru bunurile produse şi serviciile furnizate
cu activul în cauză;
(d) limitele juridice privind posibilitatea folosirii activului, cum ar fi expirarea termenelor
din contractele de leasing
aferente.

44. Durata de viaţă utilă a unui activ este definită pe baza utilităţii pe care întreprinderea
a estimat-o pentru respectivul activ. Politica de management privind activele, practicată
de conducerea întreprinderii, poate implica cedarea activului după un anumit timp sau
după consumarea unei anumite proporţii a beneficiilor economice aferente activului. Prin
urmare, durată de viaţă utilă a unui activ poate ti mai scurtă decât durata de viaţă
economică a acestuia. Estimarea duratei de viaţă utilă a unui element al imobilizărilor
corporale este o problemă de raţionament profesional, bazat pe experienţa întreprinderii
cu alte active similare.

45. Terenurile şi clădirile sunt active individuale şi sunt tratate din punct de vedere
contabil în mod distinct, chiar şi atunci când sunt achiziţionate împreună. Terenurile au în
mod normal durata de viaţă nelimitată şi, prin urmare, nu sunt supuse amortizării.
Clădirile au o durată de viaţă limitată şi sunt, prin urmare, supuse amortizării. O creştere
a valorii unui teren pe care este situată o clădire nu afectează determinarea duratei de
viaţă utilă a acelei clădiri.

46. Valoarea amortizabilă a unui activ este determinată după ce s-a scăzut valoarea
reziduală a acelui activ. În practică, valoarea reziduală a unui activ este de cele mai multe
ori nesemnificativă şi, prin urmare, nu se ia în considerare la calcularea amortizării. Când
se aplică tratamentul contabil de bază şi valoarea reziduală este estimată ca fiind
semnificativă, atunci aceasta este estimată la data achiziţiei şi nu este ulterior majorată ca
urmare a creşterii preturilor. Cu toate acestea, când se aplică tratamentul contabil
alternativ permis, se face o nouă estimare la data fiecărei reevaluări ulterioare. Estimarea
se bazează pe valoarea reziduală atribuită la acea dată unor active similare care sunt la
sfârşitul duratei lor de viaţă utilă, şi oare au funcţionat în condiţii asemănătoare celor în
care activul în cauză va funcţiona la rândul său.

47. Există o serie de metode de amortizare ce pot fi utilizate pentru a aloca în mod
sistematic valoarea amortizabilă a unui activ de-a lungul duratei sale de viaţă utilă.
Aceste metode includ metoda liniară, metoda degresivă şi metoda însumării anilor de
viaţă utilă. Metoda liniară duce la o cheltuială constantă pe parcursul duratei de viaţă utilă
a activului. Metoda însumării anilor de viaţă utilă are ca rezultat o cheltuială bazată pe
utilizarea sau producţia estimată a activului pe parcursul duratei de viaţă utilă a activului.
Metoda degresivă rezultă într-o cheltuială descrescătoare cu amortizarea pe parcursul
duratei de viaţă utilă a activului. Metoda ce urmează a fi folosită este adoptată în funcţie
de modul în care se estimează că activul va aduce beneficii economice şi este apoi
aplicată consecvent de la o perioadă la alta, cu excepţia cazului în care intervine o
schimbare în modelul estimat al beneficiilor economice generate de activ.

48. Amortizarea aferentă unei perioade este în mod normal recunoscută drept cheltuială.
Totuşi, în unele cazuri, beneficiile economice aduse de un activ sunt consumate de o
întreprindere în procesul de obţinere a altor active, mai degrabă decât în procesul de
generare a altor cheltuieli. În acest caz, cheltuiala cu amortizarea devine o parte a costului
celuilalt activ şi este inclusă în valoarea contabilă a acelui activ. De exemplu, amortizarea
unei hale de producţie este inclusă în costul de prelucrare a stocurilor (a se vedea IAS 2,
Stocuri). Similar, amortizarea imobilizărilor corporale folosite în activităţi de dezvoltare
poate fi inclusă în costul unui activ necorporal care este recunoscut pe baza IAS 38,
Active necorporale.

Revizuirea duratei de viaţă utilă

49. Durata de viaţă utilă a unui element al imobilizărilor corporale trebuie revizuită
periodic şi, dacă estimările sunt semnificativ diferite de cele efectuate anterior, atunci
cheltuiala cu amortizarea corespunzătoare perioadei curente şi perioadelor viitoare
trebuie ajustată.

50. Pe parcursul duratei de viaţă a unui activ, se poate face constatarea că durata de viaţă
utilă estimată nu este adecvată. De exemplu, durata de viaţă utilă poate fi prelungită ca
urmare a efectuării unor cheltuieli ulterioare privind activul, ce îmbunătăţesc parametrii
de funcţionare ai acestuia în plus faţă de performanţa estimată iniţial. Pe de altă parte,
schimbările tehnologice sau schimbările în structura pieţei pot duce la diminuarea duratei
de viaţă utilă a activului. În aceste cazuri, durata de viaţă utilă şi, prin urmare, rata de
amortizare, sunt modificate pentru perioada curentă şi pentru perioadele viitoare.

51. Politica de reparaţii şi întreţinere practicată de întreprindere poate, de asemenea,

afecta durata de viaţa utilă a unui activ. Politica întreprinderii poate duce la prelungirea
duratei de viaţă utilă a activului sau la creşterea valorii sale reziduale. Totuşi, adoptarea
unei astfel de politici nu înseamnă că nu mai este necesară înregistrarea cheltuielilor cu
amortizarea.

Revizuirea metodei de amortizare

52. Metoda de amortizare aplicată activelor trebuie revizuită periodic şt, dacă se constată
o modificare semnificativă în modelul estimat al beneficiilor economice aduse de acele
active, atunci metoda trebuie schimbată pentru a reflecta această modificare. Când apare
necesitatea schimbării metodei, atunci este necesara şi modificarea estimărilor contabile
şi deci, cheltuiala cu amortizarea corespunzătoare perioadei curente şi perioadelor
viitoare trebuie ajustată.

Recuperabilitatea valorii contabile – pierderi din depreciere

53. Pentru a determina dacă un element al imobilizărilor corporale este depreciat, o
întreprindere aplică IAS 36, Deprecierea activelor. Acel Standard explică modul în care o
întreprindere revizuieşte valoarea contabilă a activelor sale, determină valoarea
recuperabilă a unui activ şi când recunoaşte sau reia o pierdere din depreciere.

54. IAS 22, Combinări de întreprinderi, explică modul în care se tratează o pierdere din
depreciere recunoscută înainte de sfârşitul primei perioade contabile anuale, începută
după realizarea combinării de întreprinderi, care este o achiziţie.

Casarea şi cedarea

55. Un element al imobilizărilor corporale trebuie eliminat din bilanţ, atunci când acesta
este cedat sau când este scos din uz definitiv şi nu se mai aşteaptă obţinerea unor
beneficii economice viitoare în urma cedării acestuia.

56. Câştigurile sau pierderile obţinute în urma casării sau cedării unui element al
imobilizărilor corporale trebuie determinate ca diferenţă între încasările nete estimate
din cedare şi valoarea contabilă a activului, şi trebuie recunoscute ca venit sau
cheltuială în contul de profit şi pierdere.

57. În cazul în care un element al imobilizărilor corporale este schimbat pentru un activ
similar, în condiţiile descrise în paragraful 22, costul activului achiziţionat este egal cu
valoarea contabilă a activului cedat şi nu se înregistrează nici un câştig sau pierdere.

58. Tranzacţiile de vânzare şi de leaseback sunt contabilizate în conformitate cu IAS 17,

Leasing.

59. Imobilizările corporale care sunt retrase din uz şi deţinute în scopul cedării sunt
înregistrate la valoarea lor contabilă de la data la care activul este retras din uz. Cel puţin
la sfârşitul fiecărui an financiar, o întreprindere testează activul la depreciere pe baza IAS
36, Deprecierea activelor şi recunoaşte în consecinţă orice pierdere din depreciere.

Prezentarea informaţiilor

60. Situaţiile financiare trebuie să prezinte, pentru fiecare clasă de imobilizări

corporale, următoarele informaţii:
(a) bazele de evaluare folosite în determinarea valorii contabile brute. Dacă s-au folosit
mai multe baze, atunci trebuie
prezentată pentru fiecare clasă în parte valoarea contabilă brută a respectivei clase;
(b) metodele de amortizare folosite;
(c) duratele de viaţă utilă sau ratele de amortizare folosite;
(d) valoarea contabilă brută şi amortizarea cumulată (împreună cu pierderile cumulate
din depreciere) la începutul şi la
sfârşitul perioadei;
(e) o reconciliere a valorii contabile la începutul şi la sfârşitul perioadei, menţionându-
se:
(i). intrările;
(ii). cedările;
(iii). achiziţiile rezultate din combinări de întreprinderi;
(iv). Creşteri sau diminuări din timpul perioadei rezultate din reevaluări, pe baza
paragrafelor 29, 37 şi 3&, şi din
pierderile din depreciere recunoscute sau reluate direct în capitalurile proprii pe
baza IAS 36, Deprecierea
activelor (dacă există astfel de pierderi);
(v). pierderi din depreciere recunoscute în contul de profit şi pierdere în timpul
perioadei pe baza L4S 36 (dacă există
astfel de pierderi);
(vi). pierderi din depreciere reluate în contul de profit şi pierdere în timpul perioadei
pe baza IAS 36 (dacă există
astfel de pierderi);
(vii). amortizarea;
(viii). diferenţele de curs valutar nete, rezultate în urma conversiei situaţiilor
financiare ale unei entităţi externe;
(ix). Alte mişcări valorice.
Informaţii comparative nu sunt solicitate pentru reconcilierea de la punctul (e) de mai
sus.

61. Situaţiile financiare trebuie, de asemenea, să prezinte şi următoarele informaţii:

(a) existenţa şi valoarea activelor gajate sau ipotecate, sau acordate drept garanţie
pentru anumite obligaţii ale
întreprinderii;
(b) politici contabile privind costurile estimate de restaurare a amplasamentului aferent
elementelor de imobilizări
corporale;
(c) valoarea cheltuielilor efectuate pentru imobilizările corporale în curs;
(d) valoarea angajamentelor privind achiziţionarea de imobilizări corporale.

62. Alegerea metodei de amortizare şi estimarea duratei de viaţă utilă a activelor se face
pe baza raţionamentului profesional. Prin urmare, prezentarea metodelor adoptate sau a
duratelor de viaţă utilă estimate şi a ratelor de amortizare oferă utilizatorilor situaţiilor
financiare acele informaţii de care aceştia au nevoie pentru a avea o imagine asupra
deciziilor managementului şi pentru a putea face comparaţii cu alte întreprinderi. Din
aceleaşi motive, este necesară prezentarea amortizării alocate perioadei, ca şi a
amortizării cumulate la sfârşitul acelei perioade.

63. O întreprindere trebuie să prezinte natura şi efectul unei modificări în estimările

contabile, dacă aceste modificări au un efect semnificativ în perioada curentă sau se
estimează că vor avea un efect semnificativ în perioadele ulterioare, conform prevederilor
IAS 8 – Profitul net sau pierderea netă a perioadei, erori fundamentale şi modificări ale
politicilor contabile. Aceste informaţii pot apărea din modificări în estimări referitoare la:
(a) valorile reziduale;
(b) costurile estimate de demontare şi mutare a activelor, şi de restaurare a
amplasamentului;
(c) duratele de viaţă utilă; şi
(d) metodele de amortizare.

64. În cazul în care elementele imobilizărilor corporale sunt exprimate la valori

reevaluate, trebuie prezentate următoarele informaţii:
(a) baza folosită în reevaluarea activelor;
(b) data intrării în vigoare a reevaluării;
(c) dacă a fost implicat un evaluator independent;
(d) natura oricăror indici folosiţi în determinarea costurilor de înlocuire;
(e) valoarea contabilă a fiecărei clase de imobilizări corporale care ar fi fost inclusă în
situaţiile financiare, dacă activul
ar fi fost înregistrat conform tratamentului contabil de bază din paragraful 28; şi
(f) surplusul din reevaluare, indicând modificările aferente perioadei şi orice restricţii
care privesc distribuirea către
acţionari a soldului rezultat din diferenţele din reevaluare.

65. O întreprindere prezintă informaţii referitoare la imobilizări corporale depreciate pe

baza IAS 36, Deprecierea activelor, în plus faţă de informaţiile cerute de paragraful 60
(e) (iv) până la (vi).

66. Utilizatorii situaţiilor financiare consideră ca fiind relevante pentru nevoile lor şi
următoarele informaţii:
(a) valoarea contabilă a imobilizărilor corporale aflate temporar în conservare;
(b) valoarea contabilă brută a oricăror active integral amortizate şi care sunt încă în
folosinţă;
(c) valoarea contabilă a imobilizărilor corporale scoase din folosinţă şi care sunt ţinute cu
scopul de a fi cedate; şi
(d) dacă se aplică tratamentul contabil de bază, valoarea justă a imobilizărilor corporale
atunci când aceasta este
semnificativ diferită de valoarea contabilă.
Prin urmare, întreprinderile sunt încurajate să prezinte aceste informaţii.

Data intrării în vigoare

67. Prezentul Standard Internaţional de Contabilitate intră în vigoare pentru situaţiile

financiare aferente perioadelor începând de la 1 Iulie 1999. Se încurajează aplicarea
acestui Standard anterior acestei date. Dacă o întreprindere aplică prezentul Standard
pentru situaţiile financiare anuale aferente perioadelor începând mai devreme de 1 iulie
1999, întreprinderea trebuie:
(a) Să prezinte informaţii referitoare la acest fapt şi
(b) Să adopte IAS 22 (revizuit 1998), Combinări de întreprinderi, IAS 36, Deprecierea
activelor şi IAS 37, Provizioane,
active şi datorii contingente, în acelaşi timp.
68. Prezentul Standard înlocuieşte IAS 16, Imobilizări corporale, aprobat în anul 1993.