Sunteți pe pagina 1din 39

MOTTO:

„CEEA CE-L FACE PE OM MAI MARE DECÂT SIMPLA LUI


VIAŢĂ, ESTE DRAGOSTEA PENTRU VIAŢA CELORLALŢI”

L.F. CELINE

1
Cuprins

Capitolul I
Memoriu explicativ………………………………………………………………………………………………………………4

Capitolul II
Aparatul cardiovascular……………………………………………………………………………………………………….5

Capitolul III
Angina pectoralӑ………………………………………………………………………………………………………………..15

Capitolul IV
Educaţie pentru sӑnӑtate……………………………………………………………………………………………………21

Capitolul V
Rolul asistentei medicale în îngrijirea pacienţilor cu anginӑ pectoralӑ……………………………….22
Pregӑtirea pacientului pentru Electrocardiogramӑ…………………………………………………………….22
Pregӑtirea pacientului pentru explorarea radiologicӑ a aparatului cardiovascular…………….24

Capitolul VI
Fişe tehnice………………………………………………………………………………………………………………………..25
Reguli de administrare a medicamentelor………………………………………………………………………….25
Mӑsurarea şi notarea pulsului…………………………………………………………………………………………….26
Puncţia venoasӑ………………………………………………………………………………………………………………….28

Capitolul VII
Caz I…………………………………………………………………………………………………………………………………..31
Caz II………………………………………………………………………………………………………………………………….34
Caz III…………………………………………………………………………………………………………………………………37

Capitolul VIII
Bibliografie……………………………………………………………………………………………………………………….40

2
Capitolul I
Memoriu explicativ

Am ales ca subiect pentru lucrarea mea de diplomӑ angina pectoralӑ deoarece


morbiditarea şi mortalitatea prin boli coronariene au o frecventӑ ridicatӑ şi în continuӑ
creştere, cuprinzând tot mai mulţi oameni cu o varstӑ mai tânӑrӑ.
Suferinţele coronariene pun în pericol viaţa bolnavului atât prin consecinţele lor cât şi
prin rӑsunetul resimţit de întregul organism.

3
Capitolul II
Aparatul cardiovascular

Aparatul circulator este format dint-un organ central propulsor al sângelui – inima
şi un sistem de vase prin care circulӑ sângele în organism – arborele circulator. Din punct de
vedere embrionar aparatul circulator în totalitate se formeazӑ din Mezoderm.
Sistemul circulator este format din inimӑ împreunӑ cu vasele prin care circulӑ sânge în
timp ce sistemul limfatic este un sistem de vase prin care circulӑ limfa.

Inima (cordul)
Definiţie:
Inima este organul central al
aparatului cardiovascular, un organ
muscular cavitar cu rol de pompӑ si este
situatӑ în mediastin – între cei doi plӑmâni.
Are forma unei piramide
triunghiulare, cu axul îndreptat oblic în jos,
la stânga şi înainte. Astfel 1/3 din inimӑ este
aşezatӑ la dreapta si 2/3 din inimӑ la stânga
planului mediosagital al corpului. Greutatea
inimii este de 250-300 g. Prezintă o față
convexă, sternocostală și o față plană,
diafragmatică. Cele două fețe se unesc
printr-o margine mai ascuțită, marginea
dreaptă. Marginea stânga, rotunjită, vine în
raport cu plămânul stâng.
Baza inimii este situată posterior și
la dreapta, aici gasindu-se vasele mari ale
inimii. La baza inimii se gasesc atriile, iar spre vârf, ventriculele. Pe suprafața inimii se găsesc o
serie de șanțuri: două interventriculare și două atrioventriculare, numite și șanțuri coronare
între atrii și ventricule.

Cavitățile inimii:
Atriile au formă cubică, o capacitate mai mică decât a ventriculelor, pereții mai subțiri
și prezintă câte o prelungire numite urechuișe.
La nivelul atriului drept se găsesc orificiul:
 venei cave superioare;
 venei cave inferioare;
 sinusului coronar;
 urechiușei drepte;
 atrioventricular drept, prevăzut cu valva trecuspidă.

4
La nivelul atriului stâng sunt patru orificii de deschidere:
 ale venelor pulmonare;
 al urechiușei stângi;
 atrioventricular, prevăzut cu valva bicuspidă (mitrală).
Cele două atrii sunt separate prin septul interatrial.
Ventriculele au o formă piramidală triunghiulară, cu baza spre orificiul atrioventricular.
Pereții lor nu sunt netezi, ci prezintă pe fața internă trabecule. La baza ventriculilor se află
orificii atrioventriculare – drept și stâng - fiecare prevăzut cu valva atrioventriculară și orificiile
arteriale prin care ventriculul stâng comunică cu aorta, iar cel drept cu trunchiul pulmonar.
Cele două ventricule sunt separate prin septul interventricular.

Structura inimii:
Din punct de vedere structural, inima este alcatuită din trei tunici care, de la exterior
spre interior, sunt:
1) epicardul;
2) miocardul;
3) endocardul.

Epicardul este foița vișcerală a pericardului seros și acoperă complet exteriorul inimii.
Cealaltă foiță a pericardului seros este parietală și acoperă fața profundă a pericardului fibros,
care are forma unui sac rezistent, cu fundul așezat pe diafragm.
Pericardul fibros protejează inima. El este legat prin ligamente de organele din jur:
stern, coloana vertebrală si diafragmă.
Miocardul, stratul cel mai gros din structura inimii, cuprinde:
 miocardul contractil;
 miocardul embrionar, de comandă – țesut nodal.
Fibrele miocardului contractil sunt dispuse circular în atrii și oblic în ventricule.
Musculatura atriilor este complet separată de musculatura ventriculelor, legatură anatomică și
functională fiind realizată de țesutul nodal, alcătuit dint-o musculatură specifică ce păstrează
caracterele embrionare.

5
Morfologic țesutul nodal se deosebește de cel de execuție prin aranjamentul neregulat
al rinofibrilelor care trec de la o celulă la alta formând rețele și prin abundența sarcoplasmei,
bogată în glicogen.
Țesutul nodal prezintă:
 nodulul sinotrial, în atriul drept, în vecinătatea vărsării venei cavei superioare;
 nodulul atrioventricular, situat deasupra orificiului atrioventricular drept;
 fasciculul atrioventricular (Hiss), care pleacă din nodulul atrioventricular și se
împarte în două ramuri, una stangă și alta dreaptă, care coboară în ventricule. Cele două
ramuri se divid, formând în pereții ventriculari rețeaua subendocardică (Purkinje).
Endocardul căptușește încăperile inimii, trecând fără întrerupere de la atrii spre
ventricule. Endocardul de la nivelul atriilor se continuă cu venele, iar la nivelul ventriculilor cu
arterele. Endocardul inimii drepte este independent de endocardul inimii stângi.

Vascularizația și inervația inimii:


Inima este irigată de cele două artere coronare (stânga și dreapta), cu originea in
artera ascendentă. Din arterele coronare se desprind ramuri colaterale care sunt de tip
terminal irigând anumite teritorii din miocard, fără a se uni cu ramurile colaterale vecine.
Dacă una din aceste colaterale se obstruează, teritoriul respectiv nu este vascularizat,
se necrozează și se produce angina pectorală. Sângele venos al inimii este colectat de sinusul
coronar situat în șantul atrioventricular stâng și care se deschide în atriul drept.
Inervația extrinsecă a inimii este asigurată de nervii cardiaci proveniți din simpaticul
cervical. Simpaticul are efect cardioaccelerator și vasodilatator coronarian. Parasimpaticul are
efect cardioinhibitor și acționează în special asupra nodulilor sinoatrial și atrioventricular.

Arborele vascular este format din artere (vene prin care circulă sângele dinspre
inima spre țesuturi și organe), capilare (vene cu calibru foarte mic, la nivelul cărora se fac
schimburile între sânge și diferitele țesuturi) și vene (prin care sângele este readus la inimă).
Structura arterelor și venelor:
Arterele si venele au în structura pereților lor trei tunici suprapuse, care de la exterior
spre interior sunt:
 adventicea;
 media;
 științima.
Calibrul arterelor scade de la inimă spre periferie, cele mai mici fiind arteriolele (în
unele cazuri, metarteriole), care se continuă cu capilarele.
Tunica externă – adventicea – este formată din țesut conjunctiv cu fibre de colagen si
elastic. În structura adventicei arterelor există vase mici de sânge care hrănesc peretele
vascular și care patrund în tunica medie. În adventice se găsesc și fibre nervoase vegetative cu
rol vasomotor.
Tunica medie are structura diferită, în funcție de calibrul arterelor. L a arterele mari
numite artere de tip elastic, media este formată din lame elastic cu dispoziție concentrică, nu
are fibre musculare netede și țesut conjunctiv. În arterele mici și mijlocii, numite artere de tip

6
muscular, media este groasă și conține numeroase fibre musculare netede printer care sunt
dispersate fibre colagen și elastic.
Tunica internă – intima – este alcătuită dintr-un rând de celule endoteliale turtite,
așezate pe o membrană bazală. Intima se continuă cu endocardul ventriculilor.
Peretele venelor, al căror calibru crește de la periferie spre intimă, are în structura sa
aceleași trei tunici ca și la artere cu câteva deosebiri. În venele situate sub nivelul cordului,
unde sângele circulă în sens opus gravitației, endoteliul acoperă din loc în loc valvule în formă
de cuib de randunică, ce au rolul de a fragmenta și directiona coloana de sânge.

Structura capilarelor:
Capilarele sunt vase de calibru mic, răspândite în toate țesuturile și organele. În
strucura lor se disting:
 la exterior un strat format din țesut conjunctiv cu fibre colagene și reticulă în
care se găsesc și fibre nervoase vegetative;
 la interior, un endoteliu format dintr-un singur strat de celule turtite, așezate pe
membrana bazală.
In ficat și în glandele endocrine există capilare de tip special numite sinusoide; ele au
un calibru mai mare, peretele intrerupt din loc în loc, ceea ce favorizează schimburile și un
lumen neregulat prezentând dilatări și strâmtori.

7
Circulația mică și mare:
Circulația mare transportă oxigen spre țesuturi și organe, aduce CO 2 de la țesuturi și
organe spre inimă, având traseul:

inima→corp→inima
(Vs)artera aorta→arterele mari si mici→arteriole→venule→vene mijlocii si
mari→venele cave(Ad)

Circulaţia mică asigură transportul sângelui neoxigenat de la cord spre plămâni și a


celui încărcat cu oxigen înapoi spre inimă.

inima→plămâni→inima
(Vd)artera pulmonară→capilare→vene pulmonare(As)

Sistemul aortic este format din artera aortă și ramurile ei, care irigă toate țesuturile și
organele corpului omenesc. Sistemul aortic începe din ventriculul stâng cu aorta ascendentă
din care se desprind cele două artere coronare. După ce urcă 5-6 cm se curbează și formează
arcul aortic, care se continuă cu aorta descendentă, subîmpărțită în toracală și abdominală.
Terminal aorta abdominală se bifurcă în arterele iliace comune, stânga și dreapta.
Ramurile arcului aortic (dinspre dreapta spre stânga):
 trunchiul brahiocefalic;
 artera carotidă comună stânga;
 artera subclaviculară stângă.
Trunchiul brahiocefalic se împarte apoi în artera carotidă comună dreaptă și artera
subclaviculară dreaptă. Ambele artere carotide comune, stânga și dreapta, urcă la nivelul
gâtului până în dreptul marginii superioare a cartilajului tiroid, unde se bifurcă în artera
externă și internă.La acest nivel există o mică dilatație, sinusul carotic (carotidian), bogată în
receptori.

8
Artera carotidă externă irigă:
 gâtul;
 regiunile occipitală și temporală;
 vișcerele feței.
Artera carotidă internă pătrunde în craniu irigând:
 creierul;
 ochiul.
Arterele subclaviculare ajung de la originea lor până în axilă unde iau numele de artere
axilare. Din arterele subclaviculare se desprind:
 artera vertebrală care intră în craniu prin gaura occipitală, unde se unește cu
opusa, participând la vascularizația encefalului;
 artera toracică internă, din care iau naștere arterele intercostale anterioare.
Artera axilară vascularizaeaz atât pereții axilei cât și peretele anterolateral al toracelui
și se continuă cu artera brahială care vascularizează brațul.
La plica cotului, artera brahială dă naștere la arterele radială și ulnară care
vascularizează antebrațul. La mână se formează arcadele palmare din care se desprind
arterele digitale.

Ramurile aortei descendente:


Aorta descendentă toracică de ramuri parietale și vișcerală. Ramurile vișcerale sunt
arterele:
 bronșice;
 pericardice;
 esofagiene.
Artera descendentă abdominală dă și ea ramuri parietale și vișcerale. Ramurile
vișcerale sunt:
 trunchiul celiac,
 artera mezenterică superioară;
 arterele suprarenale (stângă și dreaptă);
 arterele renale (stângă și dreaptă);
 arterele testiculare respectiv ovariene (stângă și dreaptă);
 artera mezenterică inferioară.
Trunchiul celiac se împarte în trei ramuri – splenică, gastrică stângaă și hepatică – și
vascularizează stomacul, duodenul, pancreasul, ficatul și splină.
Artera mezenterică superioară vascularizează jejuno-ileonul, cecul, colonul ascendent
și partea dreaptă a colonului transvers.
Artera mezenterică inferioară vascularizează partea stângă a colonului transvers,
colonel descendent, sigmoidul și partea superioară a rectului.

9
Ramurile terminale ale aortei:
Arterele iliace comune – stângă și dreaptă- ajunse la articulația sacro-iliacă, se împart
fiecare în artere iliace externă și internă.
Artera iliacă externă iese din bazin și ajunge pe fața anterioară a coapsei devenind
artera femurală, care irigă coapsa. Se continuă cu artera poplitee care se continuă în fosa
poplitee (fața posterioară a genunchiului). Ea se împarte în două artere tibiale:
1. artera tibială anterioară, irigă fața anterioară a gambei și laba piciorului și se
termină prin artera dorsală a piciorului din care se desprind arterele digitale dorsale;
2. artera tibială posterioară irigă fața posterioară a gambei, și ajunsă în fața
plantară se imparte în cele două artere plantare - internă și externă – din care se desprind
arterele digitale plantare.
Artera iliacă internă are ramuri parietale pentru pereții bazinului și ramuri vișcerale
pentru organele din bazin (vezica urinară, ultima porție a rectului) și organele genitale.

Sistemul venos:
Sistemul venos al marii circulații este reprezentat de două vene mari: vena cavă
superioară și vena cavă inferioară.
Vena cava superioară strânge sângele venos de la:
 creier, cap, gât prin venele jugulare interne;
 membrele superioare prin venele subclaviculare;
 torace (spațiile intercostale, esofag, bronhii, pericard și diafragm) prin sistemul
azygos.

10
Prin unirea venei jugulare iau naștere venele branhiocefalice, iar prin fuzionarea
acestora se formează vena cavă superioară. Vena subclaviculară continuă vena axilară care
strânge sângele venos de la nivelul membrelor superioare.
Sângele venos al membrelor superioare este colectat de două sisteme venoase, unul
profund și unul superficial. Venele profunde poartă aceeași denumire cu arterele care le
însoțesc. Venele superficiale, cutanate se găsesc imediat sub piele și se pot vedea cu ochiul
liber prin transparent datorită colorației albastre. Ele nu însoțesc arterele și se varsă în venele
profunde. La nivelul lor se fac injecții venoase.
Vena cavă inferioară adună sângele venos de la membrele inferioare, pereții și
vișcerele din bazin, rinichi, suprarenale, testicule respectiv ovare, peretele posterior al
abdomenului (venele lombare) cât și de la ficat (venele hepatice).
Vena cavă inferioară se formează prin unirea venei iliace comune stângi cu cea
dreaptă. La rândul ei fiecare venă iliacă comună este formată prin unirea venei iliace externe
cu vena iliacă internă. Vena iliacă internă colectează sângele de la pereții și vișcerele din bazin.
Vena iliacă externă continuă vena femurală care strânge sângele venos de la nivelul
membrului inferior.
Ca și la membrul superior se disting vene superficiale și vene profunde (cu aceleași
caracteristici). Vena cavă inferioară urcă la dreapta coloanei vertebrale, străbate diafragmă și
se termină în atriul drept.
O venă aparte a marii circulații este vena portă care transportă spre ficat sânge
încărcat cu substanțe nutritive rezultate în urma absorbției intestinale. Ea se formează din
unirea a trei vene: mezenterică superioară, mezenterică inferioară și splenică.

Sistemul limfatic:
Prin sistemul limfatic circulă limfa care face parte din mediul intern al organismului și
care, în final, ajunge în circulația venoasă. Sistemul limfatic se deosebește de sistemul
circulator sangvin prin două caracteristici:
 este adaptat la funcția de drenare a țesuturilor din care cauză capilarele sale
formează rețele terminale, spre deosebire de capilarele sangvine care se ocupă o poziție
intermediară între sistemul arterial și cel venos;
 pereții vaselor limfatice sunt mai subțiri decât cei ai vaselor sangvine.
Sistemul limfatic începe cu capilarele limfatice care au acceași structură ca și capilarele
sangvine. Capilarele limfatice sunt foarte răspândite, ele găsindu-se în toate organele și
țesuturile. Prin confluenta capilarelor limfatice se formează vase limfatice care sunt prevăzute
la interior cu valve semilunare ce înlesnesc circulația limfei.
Pereții vaselor limfatice au o structură asemanatoare venelor. Pe traseul vaselor
limfatice se găsesc o serie de formațiuni caracteristice numite ganglioni limfatici, prin care
limfa trece în mod obligatoriu.
Ganglionii limfatici realizează mai multe funcții:
 produc limfocite și monocite;
 formează anticorpi;
 au rol în circulația limfei;
 opresc pătrunderea unor substanțe străine;
 au rol de barieră în răspândirea infecțiilor.

11
Limfa colectată din diferitele țesuturi și organe după ce a străbătut ganglionii regionali,
circulă spre trunchiurile limfatice mari.
Proprietățile fiziologice ale aparatului cardio-vascular
Proprietățile fiziologice ale miocardului:
a) Excitabilitatea
Miocardul este excitabil iar procesul de excitabilitate este o funcție a membranei
fibrelor musculare miocardice și este conditionat de polarizarea electrică a membranei.
b) Conductibilitatea
Această funcție asigură răspândirea excitației în întreaga masă a miocardului. De la
nodulul sinoatrial excitația se răspândește în atrii determinând contracția atrială. Excitația
este captată apoi de nodulul atrioventricular.
c) Automatismul cardiac
Inima, menținută în condiții fiziologice, în afara organismului își continuă activitatea
prin funcționare spontană, repetitivă, cu caracter ritmic, numit automatism. Suportul
morfologic al automatismului este sistemul excito-conductor al inimii sau țesutul nodal.
d) Contractilitatea:unda de depolarizare determină unda de contracție în miocard.
e) Tonicitatea: este starea de semicontracție a mușchiului cardiac care se menține și
în diastolă.
Ciclul cardiac sau revoluția cardiacă fiziologică
Fazele activității inimii constă din contracții numite sistole, prin care se realizează
deschiderea cavităților, și relaxări numite diastole, în timpul caroră are loc umplerea
cavităților. Inima funcționează ca o pompă care expulzează intermitent cu fiecare sistolă în
sistemul arterial o cantitate de sânge numit debit sistolic sau volum de bătaie.
Manifestările care însoțește ciclul cardiac
a) Manifestările acustice
Semnele exterioare ale activității inimii sunt zgomotele cardiace care pot fi ascultate
direct cu stetoscopul sau înregistrate grafic pe fonocardiograma. Zgomotele inimii sunt
produse de:
 modificarea vitezei de curgere a sângelui;
 modificarea vitezei consecutive ale valvelor atrioventriculare și sigmoide.
In mod obișnuit se disting două zgomote cardiace principale:
 zgomotul sistolic;
 zgomotul diastolic.
b) Manifestările mecanice
Șocul apexian se palpează în spațiul 5 intercostal stâng pe linia medioclaviculară, unde
vârful inimii vine în contact cu peretele toracic.
Pulsul arterial: fiecare contracție cardiacă ventriculară este urmată de expulzia
sângelui în aortă și generează o undă de presiune care se propagă de-a lungul aortei și
ramurilor sale.
c) Manifestările electrice
Înregistrarea modificărilor de potențial electric care însoțesc activitatea miocardului
se numește electrocardiogramă. Înregistrarea se poate face la suprafața corpului.
Electrocardiograma-EKG- constă din unde dispuse deasupra și dedesuptul liniei
izoelectrice.

12
Debitul cardiac sau circulator. Acesta este expresia finală cea mai importantă a
activității inimii deoarece cantitatea de sânge care irigă organele depinde de homeostazie.
Debitul cardiac poate fi exprimat prin:
 cantitatea de sânge expulzată într-un minut de inima stângă sau dreaptă =
minut - volum.
 cantitatea de sânge expulzată cu fiecare sistolă = debitul sistolic/volumul-
bătaie.
Fiziologia circulației în vase
Rolul inimii în circulația sângelui este de a menține o diferență de presiune între
extremitatea arterială și cea venoasă a arborelui circulator în circulația sistemică și
pulmonară.
a) Circulația sângelui în artere. Sângele circulă în artere sub o anumită presiune care
se transmite și asupra pereților arteriali determinând tensiunea arterială.
In condiții normale tensiunea arterială la adulți este de 120-130 mmHg pentru
presiunea sistolică și de 70-80 mmHg pentru cea diastolică, la 60 de ani avem o tensiune
sistolică de 160 mmHg.
b) Circulația sângelui în capilare. Deplasarea sângelui în capilare este determinată de
diferența de presiune între extremitățile capilarului, mai mare la nivelul arterelor, și mai mică
la nivelul venelor.
Reglarea circulației la nivel capilar se face prin procese de vasoconstricție si
vasodilatație în funcție de :
 schimburile de substanțe nutritive;
 menținerea homeostaziei țesuturilor.
c) Circulația sângelui în vene. Aceasta este rezultatul diferenței de presiune între cele
două extremități ale arborelui venos, capilarele venoase și locul de vărsare al venelor mari in
atrii.
Diferența de presiune din sistemul venos este mult mai mică decât în sistemul arterial
al marii circulații, totuși circulația sângelui este facilitată și de alți factori:
 aspirația toracică;
 tonusul și contracțiile mușchilor, extremitățile inferioare fragmentează coloana
de sânge și favorizează întoarcerea venoasă;
 aspirația arterială;
 forța gravitațională favorizează circulația în teritoriile aflate supracardiac și o
stânjenește pe cea aflată sub acest nivel.
Reglarea activității inimii
Atât presiunea arterială cât și repartiția sângelui în diferite țesuturi se află permanent
sub acțiunea factorilor nervoși și umorali, care se modifică în funcție de starea de activitate
sau de repaus a organismului sau diferitelor țesuturi.
Tensiunea arteriala este menținută constantă prin mecanisme presoare sau
hipertensive, care sunt stimulate pe două căi:
 calea reflexă care realizează așa numita autoreglare;
 calea umorală prin care diverse substanțe chimice care au efect vasoconstrictor
și vasodilatator.

13
Capitolul III
Angina pectorală

Definiție:
Angina pectorală este un sindrom clinic care tratează o suferință miocardică
determinată de un dezechilibru între necesitatea de oxigen a mușchiului inimii și aportul
coronarian.
Se caracterizează prin crize dureroase paroxistice localizate de cele mai multe ori
înapoia sternului cu iradiere, în cazurile tipice în umarul stâng brațul și antebrațul stăng până
la ultimele degete.
Criza dureroasă apare după:
 efort;
 emoții;
 mese copioase.
Durează două-trei minute până la maxim zece minute și dispare spontan sau la
administrarea de nitroglicerină.

14
Etiologia cardiopatiei este dominată de departe de ateroscleroza coronariană prezentă
în 92-97 % din cazuri. Un număr mic de cazuri cu afecțiuni coronariene nu au ca etiologie
ateroscleroza, fapt pentru care în aceste situații se discută:
 coronaritele reumatismale (deși afectează mai ales ramurile mici ale
arterelor coronare);
 arteritele inflamatorii (în endocarditele inflamatorii);
 coronaritele alergice și cele Rickettsiene (au aceeași localizare);
 leziunile coronariene în caz de trombangeită obliterantă greu de demonstrat la
oameni la care există concomitent și leziuni de ateroscleroză coronariană;
 coronaritele din periarterita tip Kussmaul-Maier,exceptionale ca frecvență;
 emboliile coronariene de asemenea foarte rare din cauza situației anatomice a
arterelor coronare care iau naștere în unghi drept din aortă.

Factori favorizanți
În declanșarea crizelor anginoase sunt implicate o serie de cauze determinate și
favorizate.
Cauze determinate:
 arterioscleroza coronariană - se manifestă sub formă de stenozari sau obliterari
coronariene;
 cardiopatii valvulare - stenoza aortică și mai rar stenoza mitrală și insuficiența
aortică.
 alte cauze coronarita reumatismală, coronarita ricketsiană (la zootehnicieni,
veterinari), trombangeita obliterantă.

Cauze favorizante:
 diabetul zaharat;
 hipertensiunea arterială sistemică
 tulburatii de ritm mai mari de 180 - 200 bătăi pe minut
 bolile aparatului digestiv:
a) litiază biliară;
b) colecistitele cronice;
c) ulcerul gastric și duodenal;
d) hernia diafragmatică;
 administrarea unor medicamente (extractele tiroidiene);
 tabagismul.

Fiziopatologie
Angina pectorală este expresia unei insuficiențe coronariene acute, datorită
dezechilibrului brusc apărut la efort între nevoile miocardului (mai ales în oxigen) și
posibilitatea arterelor coronare. În mod normal circulația coronariană se adaptează
necesităților miocardului putând crește la efort de opt- zece ori.
Pe fondul arteriosclerozei coronariene, spasmul supra adăugat (emoții, frig) sau
travaliu cardic scurt (efort fizic) determină o disproporție între irigația coronariană și nevoile

15
metabolice ale miocardului urmată de acumularea cataboliților în exces (acid lactic, acid
piruvic) și iritarea consecutivă a fibrelor nervoase intracardiace.

Simptomatologie
Simptomul dominant care definește angina pectorală este:
DUREREA CARDIACĂ caracterizată prin patru trasături esențiale:
1. sediul, iradierea și tipul durerii;
2. condiții (circumstanțe) de apariție a durerii;
3. durata;
4. răspunsul la nitroglicerină.
Sediul, iradierea și tipul durerii. Localizarea durerii este în majoritatea cazurilor (70%)
retrosternal în partea inferioară, mijlocie sau superioară și precordială. Mult mai rar durerea
poate pleca din alte teritorii:
 flancuri
 maxilar inferior
 sprâncene
 obraji.
Important este modul în care pacientul arată sediul durerii toracice: cu întreaga palmă
sau cu ambele palme, niciodată cu degetul, sau, cu mult mai elocvent cu pumnul strâns al
mâinii drepte plasat în plin stern exprimând dinamica feței senzația de zdrobire resimtită.
Gestul ajută mai ales la bolnavii incompatibili de a descrie suferințele cardiace.
Iradierea tipică a durerii se face în umărul stâng de unde pleacă pe fața anterioară a brațului și
antebrațului pană la ultimele două degete a măinii stăngi.
Durerea poate iradia însă și
numai în :
 membrul superior drept;
 regiunea claviculara stângă;
 în dinți;
 în regiunea epigastrică;
 fosa iliacă dreaptă.
Este posibil ca durerea de
angina pectorală să apară inițial în
membrul superior stâng și ulterior în
regiunea precordială. Calitatea (tipul)
durerii anginoase depinde de
intensitatea durerii și mai ales de
personalitatea psihică a bolnavului.
Cel mai adesea este vorba de o
senzație de presiune (apăsare),
zdrobire, arsură, mai rar junghi (ca
un cuțit), constricție (ca o menghină
sau arc).

16
Circumstanțe de apariție
Sunt strâns legate de solicitările fizice și psihice. Circumstanțele cele mai obișnuite
sunt:
 efort fizic de orice fel;
 frigul are rol izolat sau potențial efortul fizic;
 prânzurile copioase;
 raporturile sexuale;
 emoțiile acute (stresul psihic și general).
Durata și evoluția crizelor anginoase
Tipic pentru angina pectorală este caracterul paroxistic, intermitent al durerii. Durata
medie a crizei este de unu - trei minute, maxim cincisprezece minute. O criză anginoasă ce a
depășit cincisprezece – douăzeci de minute trebuie suspectat a fi:
 infarct miocardic;
 angina instabilă;
 expresia unor tulburări nevrotice.

Diagnostic pozitiv
Angina pectorală este un sindrom definit prin durere precordială localizată retrosternal
sau precordial, cu durată scurtă (mai puțin de cincisprezece minute) cu iradiere tipică în
umărul și membrul superior stâng sau atipică în
mandibulă, abdomen sau membrul superior drept,
declanșată de efort, emoții, sau alți factori care cresc
munca inimii și trec în repaus sau după administrarea de
nitroglicerină.
Examenul subiectiv nu evidentiază deseori nimic.
Alteori se găsesc semnele bolii care produce acest
sindrom:
 arteroscleroza;
 hipertensiunea arterială;
 tulburări de ritm;
 dispnee;
 agitație;
 anxietate.
De regulă diagnosticul se pune pe baza examenului clinic dar este confirmat din
examenul EKG.

Diagnosticul diferențial
În cazurile în care înfățișarea durerii coronariene este neconcludentă
iar electrocardiograma este normală sau conține unele modificări discutabile se impune un
diagnostic cu următoarele boli:
 nevroza cu manifestări cardiace;
 boli ale esofagului;
 ulcerul gastro- duodenal;
 hipertensiune arterială pulmonară și pericardită.

17
O atentie deosebită, prin măsurile terapeutice și prognostic se impune față de
diagnosticul diferențial cu INFARCTUL MIOCARDIC ACUT.

Formele Clinice
1.Angorul spontan, adeseori de repaus sau nocturn, cu crize tipice, dar fără un factor
declanșator, se datorează unei crize tahicardice, hipertensive, unei intricări coronaro-digestive,
stări psiho-nevrotice sau anunță un infarct.
2.Angorul de decubit, însoțește fenomenele insuficienței acute a ventriculului stâng și
apare tot în condiții de creștere a muncii inimii (contact cu așternutul rece, tahicardii,
hipertiroidim, etc.).
3.Angorul intricat, cu modalități de declanșare, iradiere, durată, aspect al durerii, se
datorează intervenției unei alte afecțiuni dureroase vișcerale (litiază biliară, ulcer, hernie
hiatală, spondioloză).
Prima criză de angor corespunde frecvent unui infarct miocardic prin tromboză și
trebuie tratată cu 7-10 zile repaus, analgetice, coronarodilatatoare și anticoagulante.
Accentuarea duratei și frecvenței angorului anuntă, de obicei, un infarct miocardic.

Tratament
Tratamentul anginei pectorale începe cu stabilirea cauzelor și a factorilor care precipită
apariția sau favorizează accesul de angor. Trebuie combătut fumatul, obezitatea,
sedentarismul, hipercolesterolemia, diabetul zaharat, hipertiroidismul, cu alte cuvinte toți
factorii de risc.
Se recomandă efort dozat, în primul rând mersul. Repausul la pat are indicații speciale:
crize frecvente, de durată, intense și rezistente la nitroglicerină,crize de decubit. Somnul este
obligatoriu 8 h noaptea și 1 h după-amiază.
Se vor evita mesele copioase și după fiecare masă bolnavul va sta în repaus 60-90
minute. Regimul va fi echilibrat la normoponderali și hipocaloric la obezi. În general regimul va
fi cel recomandat în arteroscleroză, obezitate, hipoproteinemii.
Se va combate aerogastria și constipația prin supozitoare cu glicerină, administrate cu
ulei de parafină, etc. Se vor utiliza sedative și tranchilizante:
 Fenobarbital sau Ciclobarbital o jumătate de tb x 2;
 Diazepam 10 mg x 2;
 Napoton 2-3/zi.
Tratamentul crizei anginoase începe cu administrarea de Nitroglicerină sublingual (1
comprimat de 0,0005). Dacă durerea nu cedează în 20-30 minute se suspectează un angor
inticat sau un sindrom coronarian sever și se administrează al doilea comprimat.
Prevenirea crizei se face prin administrarea de medicamente cu acțiune
coronarodilatatoare și de favorizare a circulației coronariene:
 Intensain drajeuri de 75 mg, 3-6/zi;
 Persantin 2-6 tb, oral/zi;
 Nitrocompuși cu acțiune prelungită: Propranolol-Inderal 10-40 mg/zi.
Alte medicamente cu acțiune coronarodilatatoare: Miofilin i.v. 1-2 f/zi de 0,4 g si
Papaverină oral sau i.m.
Tratamentul anticoagulant este controversat, iar cel chirurgical - de excepție.

18
Evoluție
Evoluția este obișnuit progresivă. Durata medie a supraviețuirii este de 4-5 ani, sfârsitul
producându-se prin moarte subită, infarct miocardic, tulburări de ritm și de conducere sau
insuficiență cardiacă.

Complicații
Angina pectorală poate să rămână stabilă ani la rând, dar cu o evoluție imprevizibilă cu
pericolul de a surveni: disritmii cardiace, șoc cardiogen, edem pulmonar acut, infarct
miocardic acut, moarte subită coronariană.

Prognostic
Este favorabil în cazul anginei pectorale fără modificări semnificative la arteriografie
fără ereditate încărcată sau leziuni organice cardiace. Este nefavorabil în cazurile cu:
 ereditate încărcată;
 infarct cu antecedente;
 diabet zaharat;
 leziuni valvulare aortice;
 tulburări de ritm.

Capitolul IV
Educație pentru sănătate

19
Boala reprezintă ruperea echilibrului, a armoniei, este un semnal de alarmă, tradus
prin suferință fizică, psihică sau o dificultate, o inadaptare la o situatie nouă, provizorie sau
definitivă.
Datoria asistentei medicale este să determine bolnavii să respecte sfaturile medicale
ale cadrelor medii de specialitate și ale instructorilor de recuperare fizică.
Succesul educației pentru sănătate depinde în foarte mare măsură de educația și
gradul de cultură al pacientului dar și de calitatea și competența profesională a asistentei
medicale, de interesul pe care îl arată pacientul privind îngrijirile și tot ceea ce întreprinde
echipa medicală pentru vindecarea acestuia.
La externare bolnavul este instruit asupra modului de viață:
 bolnavul trebuie să ducă o viață ordonată evitând suprasolicitările;
 să respecte regimul dietetic rational hipolipidic,fără sare,glucide,hidrocarbonate si
fracționat 5-6 mese pe zi;
 se va reduce consumul de cafea;
 se va evita fumatul și alcoolul;
 se va respecta tratamentul medicamentos și modul de administrare a medicamentelor;
 să practice sporturi ușoare;
 să aibă un program rațional de muncă și viață;
 să se prezinte la controale periodice.

Capitolul V
Rolul Asistentei Medicale în îngrijirea pacienților cu Angină Pectorală

20
Pregătirea pacientului pentru EKG

Definiție
Electrocardiograma reprezintă înregistrarea grafică a rezultantei fenomenelor bioelectrice
din cursul unui ciclu cardiac.
Este o metodă de investigație extrem
de prețioasă în diagnosticul unei cardiopatii
în general, în suferințele miocardocanariene
în special, și totodată este metodă de a
recunoaște o boală de inimă care evoluează
clinic latent, când se efectuează EKG-ul de
efort.

Pregătirea pacientului: se pregătește


bolnavul din punct de vedere psihic pentru a
înlatura factorii emoționali:
 se transportă bolnavul în
sala de înregistrare, de preferință cu
căruciorul, cu 10-15 minute înainte de
înregistrare;
 aclimatizarea bolnavului cu
sala de înregistrare;
 bolnavul va fi culcat comod pe patul de consultații și va fi rugat sa-și relaxeze
musculatura.

Montarea electrozilor:
 se montează pe părțile moi ale extremităților plăcile de metal ale electrozilor,
sub placa de metal a electrozilor se așeaza o pânză înmuiată în soluție de electrolit (o lingură
de sare la un pahar de apă) sau pasta specială pentru electrozi (cei 100 electrozi 94 pentru
membre și 6 pentru precordiali) se fixează pe bolnav în felul următor:
 montarea electrozilor pe membre:
roșu = mâna dreaptă;
galben = mâna stângă;
verde = picior stâng;
negru = picior drept.
 montarea electrozilor precordiali:
V1= spațiul IV intercostal, pe marginea dreaptă a sternului;
V2= spațiul IV intercostal, pe marginea stângă a sternului;
V3 = între V2 și V4;
V4 = spațiul V intercostal stâng pe linia medioclaviculară (apex);
V5 = la intersecția de la orizontală dusă din V4 și linia axilară anterioară stângă;
V6 = la intersecția dintre orizontală dusă din V4 și linia axilară mijlocie stângă.

21
Notarea Electrocardiogramiei: asistenta notează pe electrocardiogramă:
 numele/prenumele pacientului;
 vârsta;
 înalțimea;
 greutatea;
 menționează medicația folosită;
 data/ora înregistrării;
 viteza de derulare;
 semnătura celui care a înregistrat.

Pregătirea pacientului pentru explorarea radiologică a aparatului


cardiovascular

22
Aparatul cardiovascular poate fi explorat radiologic prin angiocardiografie, aortografie,
arteriografie și flebografie.
Angiocardiografie: introducerea unei substanțe de contrast, pe cale I.V., substanța care
se urmărește în interiorul vaselor și a cavităților inimii.
Materiale necesare: soluție concentrată de iod, sedative(fenobarbital), romergan sau
alte substanțe antialergie.
Pregătirea pacientului:
 în ziua precedentă examenului, se administrează sedative, care se repetă
dimineața examenului împreună cu un alt medicament antialergic;
 se efectuează testarea sensibilității fața de iod;
 dacă nu apar simptome de intoleranță la iod, se injectează I.V. substanțe de
contrast, rapid, în decurs de câteva secunde (cantitatea de subtanță de injectat este calculată
de medic, în funcție de greutatea corporală a bolnavului.

Aortografie: introducerea de substanță de contrast prin cateter sau prin puncție,


intraaortic, pentru evidențierea aortei.
Pregătirea pacientului se face ca mai sus.

Arteriografie periferică: introducerea substanței de contrast prin injecție intraarterială


pentru evidențierea arterei periferice. Pregătirea și testarea pacientului la iod se fac la fel ca în
celelalte situații.

Flebografie: introducerea I.V., cu seringa automată de presiune a 20-30 ml de


substanță de contrast, de concentrație redusă (pentru a nu se leza pereții vasului).
Radiografiile se execută cu viteza de 24 imagini pe secundă (radiocinematografie).

Capitolul VI
Fișe Tehnice

23
Reguli de administrare a medicamentelor

Asistenta:
 respectă medicamentul prescris de medic;
 identifică medicamentul prescris după etichetă, forma de prezentare,culoare,
miros, consistența;
 verifică calitatea medicamentelor, observând integritatea, culoarea
medicamentelor solide; sedimentarea, tulburarea, opalescența medicamentelor sub formă de
soluție;
 respectă căile de administrare prescrise de medic;
 respectă orarul și ritmul de administrare a medicamentelor pentru a se
menține concentrația constantă de sânge, având în vedere timpul și căile de eliminare a
medicamentelor;
 respectă doza de medicament – doza unică și doza/24 de ore;
 respectă somnul fiziologic al pacientului – organizează administrarea în afara
orelor de somn (se trezește pacientul în cazul administrării antibioticelor, chimioterapicelor cu
ore fixe de administrare);
 evită incompatibilitățile medicamentoase datorate asocierilor unor soluții
medicamentoase în aceeași seringă, în același pahar;
 servește pacientul cu doza unică de medicament pentru administrarea pe cale
orală;
 respectă urmatoarea succesiune în administrarea medicamentelor: pe cale
orală – solide, lichide, apoi injecții, după care administrează ovule vaginale, supozitoare;
 informează pacientul asupra medicamentelor prescrise în ceea ce privește
efectul urmărit și efectele secundare;
 anuntă imediat medicul privind greșelile produse în administrarea
medicamentelor legate de doză, calea și tehnica de administrare;
 administrează imediat soluțiile injectabile aspirate din fiole, flacoane;
 respectă măsurile de asepsie, igienă, pentru a preveni infecțiile intraspitalicești.

Măsurarea și notarea pulsului

Definiție:
Pulsul arterial reprezintă expansiunea ritmică a arterelor comprimate pe un plan osos.

24
Scop: evaluarea funcției cardio-vasculare.

Locuri de măsurare: oricare arteră accesibilă palpitării și care poate fi comprimată pe


un plan osos (artera radială, femurală, humerală, carotidă, temporală, pedioasă).

Materiale necesare:
 ceas cu secundar sau cronometru;
 culoare roșie;
 foaie de temperatură.

Pregătirea psihică și fizică a bolnavului:


 se anunță bolnavul că i se va măsura pulsul;
 se explică bolnavului modul de măsurare; o stare emotivă creată de
necunoscuți poate modifica valorile pulsului;
 bolnavul se menține în stare de repaus fizic și psihic 5-10 min cu brațul sprijinit,
pentru relaxarea mușchilor antebrațului.

Executarea tehnicii:
 spălarea pe mâini cu apă și săpun;
 se reperează șanțul radial pe extremitatea distală a antebrațului, în continuarea
policelui se fixează degetele palpatoare pe traiectul arterei și cu ajutorul policelui
se îmbrățișează antebrațul la acest nivel
 se exercită o ușoară presiune asupra peretelui arterial cu vârful
degetelor (index, mediu, inelar) de la mână dreaptă și se percep zvâcniturile pline ale pulsului
 se numară zvâcniturile percepute urmărind secundarul ceasului timp de un
minut.

Notarea grafică în foaia de temperatură:


 pentru fiecare linie subțire orizontală a foii de temperatură se socotesc 4
pulsații;
 unirea valorii prezente cu cea anterioară cu o linie pentru obținerea curbei.

Interpretarea frecvenței pulsului:


Frecvența pulsului variază fiziologic după vârstă, emoții și efort.

25
Variațiile fiziologice ale frecvenței pulsului:
 puls tahicardic :
- în ortostatism;
- efort fizic și psihic;
- emoții puternice;
- în cursul digestiei;
 puls bradicardic :
- în decubit;
- în stare de repaus;
- liniște psihică.

Variații patologice ale calităților pulsului:


 frecvența : puls tahicardic (mai rapid) și puls bradicardic (mai rar);
 ritmicitatea : puls ritmic și aritmic;
 amplitudinea : puls cu amplitudine mică (filiform) și puls cu amplitudine mare;
 volum : puls dur și puls moale.
Frecvența pulsului crește paralel cu temperatura: la 1grad crește cu 8-10 pulsații pe
minut.

26
Puncția venoasă

Definiție
Puncția venoasă reprezintă
crearea unei căi de acces într-o venă prin
intermediul unui ac de puncție.

Scop:
 explorator: recoltarea
sângelui pentru examene de laborator
(biochimice, hematologice, serologice,
bacteriologice);
 terapeutic: administrarea
unor medicamente sub forma injecției și
perfuziei intravenoase;
 recoltarea sângelui în
vederea transfuzării sale;
 executarea transfuziei de sânge sau derivate ale sângelui;
 sângerarea 300-500 ml în edemul pulmonar acut, hipertensiunea arterială.

Locul puncției:
 venele de la plica cotului (bazilică și cefalică) unde se formează M venos prin
anastomozarea lor;
 venele antebrațului;
 venele de pe fața dorsală a mâinii;
 venele subclaviculare;
 venele femurale;
 venele maleolare interne;
 venele jugulare și epicraniene mai ales la sugari și copii mici.

Materiale necesare:
 mănuși chirurgicale;
 perna elastică pentru sprijinirea brațului;
 mușama;
 aleză;
 substanța dezinfectantă și degresantă, alcool iodat, tinctură de iod;
 ace, în funcție de scop;
 pense, tampoane;
 garou, eprubete uscate și etichetate;
 cilindru gradat;
 fiole cu soluții medicamentoase;
 soluții perfuzabile și tăviță renală.

27
Pregătirea psihică și fizică a pacientului:
 se anunță bolnavul și i se explică necesitatea tehnicii;
 se așează bolnavul în poziția necesară (în funcție de sediul în care se execută);
 în laborator, dispensar, bolnavul stă în poziție șezând pe scaun cu membrul
superior în abducție, extensie și supinație;
 în salon bolnavul stă culcat în pat în decubit dorsal cu membrul
superior sprijinit în extensie, abductie și supinație;
 se dezbracă brațul ales astfel ca hainele să nu împiedice circulația de
reîntoarcere;
 se așează sub brațul bolnavului perna elastică și apoi mușamaua;
 se solicită bolnavului, să mențină brațul în poziție necesară.

Stabilirea locului puncției:


 se stabilește brațul la care se
face puncția;
 se examinează calitatea și
starea venelor de la plica
cotului;
 se stabilește locul de
executare a punțtiei.

Efectuarea tehnicii:
 se aplică garoul elastic la
nivelul unirii treimii inferioare cu cea
mijlocie a brațului;
 cu indexul mâinii stângi se
palpează locul pentru puncție;
 se dezinfectează locul
puncției cu un tampon cu alcool sau
tinctură de iod;
 se cere bolnavului să închidă și să deschidă pumnul de câteva ori și să rămână
cu el închis;
 se fixeaăa vena cu policele mâinii stângi la patru-cinci cm sub locul puncției,
exercitând o ușoară compresiune și tractiune în jos asupra țesuturilor vecine;
 se fixează seringa cu gradațiile fiind în sus, acul atașat cu bizoul în sus, în mâna
dreaptă între police și restul degetelor se prinde cu acul traversând în ordine tegumentul în
direcția oblică (unghi de 30 de grade) apoi peretele venos învingând o rezistență elastică până
când acul înaintează în gol;
 se schimbă direcția acului cu 1-2 cm în lumenul venei;
 se controlează pătrunderea acului în vena prin aspirație cu seringa;
 se continuă tehnica în funcție de scopul puncției venoase: injectarea
medicamentelor, recoltarea sângelui, perfuzii;
 în caz de sângerare se prelungește acul de puncție cu un tub din polietilenă
care se introduce in vasul colector, garoul rămănând legat de braț;

28
 se îndepărtează stază venoasă după executarea tehnicii prin desfacerea
garoului și desfacerea pumnului;
 se aplică tamponul îmbibat cu soluție dezinfectantă la locul de pătrundere a
acului și se retrage brusc acul;
 se comprimă locul puncției 1-3 min, brațul fiind în poziție vertical.

Îngrijirea pacientului:
 se face toaleta locală a tegumentului;
 se schimbă lenjeria dacă este murdară;
 se asigură o poziție comod în pat;
 se supraveghează pacientul.

Reorganizarea locului de muncă:


 se aruncă materialele de unică folosință;
 se curăță instrumentarul folosit.

Accidente și incidente:
 hematom (pin infiltrarea sângelui în țesutul perivenos ) - se retrage acul și se
comprimă locul puncției 1-3 minute;
 străpungerea venei (perforarea peretelui opus ) - se retrage acul în lumenul
venei;
 amețeli, paloare, lipotimie - se întrerupe puncția, pacientul se aseaza în decubit
dorsal fără pernă, se anunță medicul.

29
Capitolul VII
Studiu de caz

CAZ I

Date stabile:
Nume: T
Prenume: R
Vârstă: 69 ani
Sex: masculin
Data nașterii: 24.03.1944
Naționalitate: român
Stare civilă: căsătorit
Ocupație: pensionar
Domiciliul: com. Bucu, jud. Ialomita
Condiții de viață și de muncă: locuiește împreună cu soția într-o casă compusă din 4
camere, confortabilă, condiții salubre.

Antecedente medicale:
 heredo-colaterale: tatăl-HTA
mama-decedată
 personale: HTA, gastrită cronică

Date variabile:
Motivele internării:
Pacientul s-a prezentat la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență
Ialomița la data de 18.02.2013, cu următoarele manifestări:
 durere retrosternală și precordială;
 dispnee;
 iradierea durerii în membrul superior stâng.

Istoricul bolii:
Bolnavul cunoscut hipertensiv de aproape 7 ani, cu tratament neglijat, cu antecedente
de gastrită cronică prezintă un stres emoțional în timpul serii rezultând cu o durere violentă
retrosternală ce iradiază în membrul superior stâng, motiv pentru care solicită serviciul de
urgență.
Fiind supus examinărilor clinice și paraclinice (EKG) se decide internarea în secția de
Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Ialomița.

Diagnostic medical:
ANGINA PECTORALĂ

30
Examene paraclinice:
Examen cerut Valoare normală Valoare patologică
VSH 1-10 mm/1h; 7-15 mm/2h 4-12 mm/1h
Hemoglobină 15+/-2g/100 ml 13 g/100 ml
Glicemie 0,80-1,20 gr0/00 1,30 gr0/00
Colesterol 1,20-2,80 gr0/00 2,60 gr0/00
Fibrinogen 200-400 mg% 180 mg%
Acid uric 2-6 mg% 1-2 mg%
Transaminază TGO = 2-20 ui TGO = 25 ui
TGP = 2-16 ui TGP = 13,5 ui

Funcții vitale:
Funcția vitală Valoare normală Valoare patologică
Tensiunea arterială 130/70 mmHg 160/120 mmHg
Respirație 16-18 r/min 14 r/min
Temperatură 360-370 C 37,80 C
Puls 60-80 p/min 85 p/min

Problemele pacientului:
 dificultatea de a respira;
 circulație deficitară;
 dificultatea în a se odihni;
 alterarea integrității fizice și psihice.

Nevoia afectată Diagnostic de Obiective Intervenții Evaluare


nursing
Nevoia de a Respirație deficitară
Pacientul să Autonome În decurs de 1
respira și a avea din cauza prezinte o Psihoterapie. Crearea mediului h pacientul
o bună circulație durerii respirație în ambiant (schimbarea are o
retrosternale limite normale lenjeriei de pat și de corp, aerisirea respirație
manifestată în decurs de și umidificarea salonului. normală.
prin 1 h. Așezarea pacientului într-o poziție R = 17 r/min.
dispnee. R =17 r/min care favorizează respirația (poziție
R = 14 r/min semișezând).Monitorizarea
funcțiilor vitale (R).
Delegate
Oxigenoterapie. Adm. de
medicație la indicația
medicului: bronhodilatatoare
și antialgice.

31
Nevoia afectată Diagnostic de Obiective Intervenții Evaluare
nursing
Nevoia de a Dificultatea de În decurs de Autonome Pacientul are un
dormi dormi și a se 12 h pacientul Psihoterapie. Crearea mediului somn odihnitor
și a se odihni. odihni să aibă un ambiant (schimbarea lenjeriei în decurs de 8 h.
datorită durerii somn de pat și de corp, aerisirea
manifestată odihnitor din camerei). Învățăm pacientul
prin insomnie. punct de tehnici de relaxare și il ajutăm
vedere să adopte o poziție antalgică.
cantitativ și Oferim pacientului o cană cu
calitativ. ceai de tei sau lapte cald.
Monitorizarea funcțiilor vitale
(P, R, T.A., T).
Delegate
Adm. medicație la indicația
medicului: Algocalmin 1f IM.
Xanax 0,5 1tb s
Nevoia de a se Alterarea Pacientul să-și Autonome Pacientul se
mișca și a avea integrității recapete Psihoterapie. Crearea mediului poate mobiliza
o bună postură. fizice și psihice independența ambiant (schimbarea lenjeriei fără ajutor în
datorită durerii de mișcare în de pat , aerisirea camerei). decurs de 2 zile.
manifestată decurs de Repaus la pat. Prevenirea
prin 2 zile. escarelor (schimbarea de
limitarea poziție se face la 2-3 ore la
mișcărilor. nevoie mai des, evitarea
cutelor lenjeriei de pat și
renunțarea lenjeriei de corp,
scuturarea patului zilnic sau ori
de câte ori este nevoie,
favorizarea circulației prin
masaj). Ajutăm pacientul să-și
satisfacă nevoile fiziologice
(bazinet) și toaleta zilnică.
Monitorizarea funcțiilor vitale
(P, R, T.A., T)..
Delegate
Administrare de tratament la
indicația medicului:
Algocalmin 1f IM.

CAZ II

32
Date stabile:
Nume: V
Prenume: A
Vârstă: 60 ani
Sex: masculin
Data nașterii: 16.05.1953
Naționalitate: română
Stare civilă: căsătorit
Ocupație: pensionar
Domiciliul: Amara, jud. Ialomița
Condiții de viață și de muncă: locuiește împreună cu soția într-un apartament compus din 3
camere, confortabil, condiții salubre.

Antecedente medicale:
 heredo-colaterale: tatăl – decedat (ulcer);
mama – astm bronșic
 personale: neagă.

Date variabile:
Motivele internării:
Pacientul s-a prezentat la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență
Ialomița la data de 18.11.2012 cu următoarele manifestări:
 durere violentă restrosternală;
 iradierea durerii în membrul superior stâng;
 dispnee;
 transpirații reci.

Istoricul bolii:
Bolnav fumător, obez, prezintă în cursul dimineții de 18.11.2011 dureri retrosternale și
precordiale în urma unui stres emoțional.
Fiind supus examinărilor clinice și paraclinice (EKG) s-a decis internarea în secția de
Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Ialomița pentru aplicarea tratamentului
corespunzător.

Diagnostic medical:
ANGINA PECTORALĂ

Examene paraclinice:
Examen radiologic: în urma efectuării electrocardiogramei s-a pus diagnosticul de
angină pectorală.

Examene de laborator:

33
Examen cerut Valoare normală Valoare patologică
VSH 1-10 mm/1h; 7-15 mm/2h 10 mm/1h
Hemoglobină 15+/-2g/100 ml 14 g/100 ml
Glicemie 0,80-1,20 gr0/00 1,10 gr0/00
Colesterol 1,20-2,80 gr0/00 2,60 gr0/00
Fibrinogen 200-400 mg% 180 mg%
Acid uric 2-6 mg% 2,67 mg%
Transaminază TGO = 2-20 ui TGO = 52 ui
TGP = 2-16 ui TGP = 31,3 ui

Funcții vitale:
Funcția vitală Valoare normală Valoare patologică
Tensiunea arterială 130/70 mmHg 145/95 mmHg
Respirație 16-18 r/min 20 r/min
Temperatură 360-370 C 36,6 0C
Puls 60-80 p/min 57 p/min

Problemele pacientului:
 alterarea circulației;
 anxietate;
 disconfort-durere;
 dificultatea în a se odihni.

Nevoia afectată Diagnostic de Obiective Intervenții Evaluare


nursing
Nevoia de a Circulație deficitară În decurs de 30 Autonome Pacientul
respira și a avea din cauza min pacientul să Psihoterapie. Crearea mediului prezintă un
o bună circulație. alterării pereților prezinte un ritm ambiant (schimbarea lenjeriei ritm cardiac
arteriali cardiac în limite de pat și de corp, aerisirea normal în
manifestată prin normale. și umidificarea salonului). decurs de
bradicardie. P = 68 p/min Măsurarea și notarea zilnică a 30 min.
P = 57 p/min funcțiilor vitale (P, T.A., R. T). P = 65 p/min.
Efectuarea de masaj și mișcări
pasive și active ale
membrelor pentru a favoriza
circulația.
Delegate
Adm. medicației la indicația
medicului: bronhodilatatoare.

34
Nevoia afectată Diagnostic de Obiective Intervenții Evaluare
nursing
Nevoia de a învăța Anxietate din cauza În decurs de 24 h Autonome Pacientul este
necunoașterii pacientul să fie Psihoterapie susținută. informat
prognosticului informat asupra Educație pentru sănătate asupra bolii
bolii. regimului de privind boala atât bolnavului în decurs
viață și de cât și familiei acestuia. de 20 h.
alimentație care Stimulez dorința de cunoaștere
trebuie și motivez importanța
respectate. acumulării de noi cunoștințe.
Corectez deprinderile
dăunătătoare sănătății. Educ
pacientul să aibă o viață
ordonată, echilibrată.
Delegate
Adiminstrare de tratament la
indicatia medicului:
Xanax 1tb s
Nevoia de a se Disconfort din cauza În decurs de 2h Autonome Pacientul nu
misca și a avea o alterării mușchiului pacientul să nu Psihoterapie. Crearea mediului mai prezintă
bună postură cardiac manifestată mai prezinte ambiant (schimbarea lenjeriei dureri
prin dureri dureri. de pat și de corp, aerisirea în decurs de
retrosternale și umidificarea salonului). 30 min.
Asigurarea repausului fizic al
bolnavului în perioada
dureroasă. Ajutarea
pacientului pentru a adopta o
poziție antalgică.
Monitorizarea funcțiilor vitale
(T.A., R., P., T.).
Delegate
Adm. de medicație la indicația
medicului: Nitroglicerină 1 tb
sublingual

35
CAZ III

Date stabile:
Nume: A
Prenume: S
Vârstă: 71 ani
Data nașterii: 08.05.1942
Sex: feminin
Naționalitate: română
Stare civilă: vaduvă
Ocupație: pensionară
Domiciliul: Slobozia, jud. Ialomița
Condiții de viață și de muncă: locuiește împreună cu fiica înt-un apartament cu 2 camere,
confortabil, condiții salubre.

Antecedente medicale:
 heredo-colaterale: tatăl –decedat, ulcer gastric
mama – decedată, cardiopatie ischemică
 personale: HTA, apendicectomie 1965

Date variabile:
Motivele internării:
Pacienta s-a prezentat la Unitatea Primiri Urgențe, a Spialului Județean de Urgență
Ialomița, la data de 17.04.2013, cu următoarele manifestări:
 durere precordială cu iradiere în umărul stâng;
 dispnee;
 adinamie.

Istoricul bolii:
Pacienta în vârstă de 71 de ani, cu antecedente de HTA se prezintă la Spitalul Județean
de Urgență Ialomița cu o durere precordială ce iradiază în umărul stâng însoțită de dispnee,
adinamie, amețeli.
În urma examinărilor clinice și paraclinice (EKG) s-a decis internarea în secția de Cardiologie
a Spitalului Județean de Urgență Ialomița pentru aplicarea tratamentului corespunzător.

Diagnostic medical:
ANGINĂ PECTORALĂ

Examene paraclinice:
Examen radiologic: în urma efectuării electrocardiogramei s-a pus doagnosticul de
angină pectorală.

Examene de laborator:
Examen cerut Valoare normală Valoare patologică

36
VSH 1-10 mm/1h; 7-15 mm/2h 6,14 mm/1h
Hemoglobină 15+/-2g/100 ml 13 g/100 ml
Glicemie 0,80-1,20 gr0/00 1,15 gr0/00
Colesterol 1,20-2,80 gr0/00 2,60 gr0/00
Fibrinogen 200-400 mg% 170 mg%
Acid uric 2-6 mg% 7,94 mg%
Transaminază TGO = 2-20 ui TGO = 25 ui
TGP = 2-16 ui TGP = 23,5 ui

Funcții vitale:
Funcția vitală Valoare normală Valoare patologică
Tensiunea arterială 130/70 mmHg 130/90 mmHg
Respirație 16-18 r/min 20 r/min
Temperatură 360-370 C 36,6 0C
Puls 60-80 p/min 70 p/min

Problemele pacientului:
 riscul alterării circulației și respirației;
 anxietate;
 disconfort;
 dificultatea în a se odihni.

Nevoia afectată Diagnostic de Obiective Intervenții Evaluare


nursing
Nevoia de a Alterarea Pacienta in Autonome Pacienta este
respira și a circulației și decurs de 1 h Psihoterapie. Crearea mediului ambiant echilibrată
avea o bună respirației să fie (schimbarea lenjeriei de pat și de corp, circulator și
circulație. datorită echilibrată aerisirea și umidificarea salonului). respirator în
complicațiilor circulator și Măsurarea și notarea zilnică a funcțiilor decurs de 1
bolii respirator. vitale (P, T.A., R. T). Așezarea pacientei h.
manifestată într-o poziție care favorizează respirația
prin dispnee. (pozitie semișezând).
Efectuarea de masaj și mișcări pasive și
active ale membrelor pentru a favoriza
circulația.
Delegate
Oxigenoterapie. Adm. de medicație la
indicația medicului: bronhodilatatoare
și antialgice.

Nevoia afectată Diagnostic de Obiective Intervenții Evaluare


nursing

37
Nevoia de a se Dificultatea de a Pacienta sa se Autonome Pacienta se
misca și a avea se mișca și a poata mișca și Psihoterapie. Crearea mediului poate mișca și
o bună postură avea o bună deplasa în ambiant (schimbarea lenjeriei de are o bună
postură din decurs de 12 h. pat , aerisirea camerei). Repaus la postură în
cauza durerii pat. Prevenirea escarelor decurs de 12
retrosternale (schimbarea de poziție se face la 2- h.
manifestată 3 ore la nevoie mai des, evitarea
prin adinamie. cutelor lenjeriei de pat și
renunțarea lenjeriei de corp,
scuturarea patului zilnic sau ori de
câte ori este nevoie, favorizarea
circulației prin masaj). Ajutăm
pacientul să-și satisfacă nevoile
fiziologice (bazinet) și toaleta
zilnică.
Monitorizarea funcțiilor vitale
(P, R, T.A., T)..
Delegate
Administrare de tratament la
indicația medicului: Algocalmin 1f
IM.
Nevoia de a se Alterarea În decurs de 8 Autonome Pacienta este
alimenta și dezechilibrului h pacienta să Calculează indicele ponderal și echilibrată
hidrata hidroelectrolitic fie echilibrată necesarul caloric în funcție de hidroelecrolitic
datorită durerii hidroelectolitic starea patologică. Asistenta în decurs de 8
retrosternale. hidratează pacienta cu cantități mici h.
de lichide reci la intervale egale de
timp.Explorează gusturile și
obiceiurile alimentare ale pacientei
valorificându-le. Educă pacienta
asupra importanței dietei
alimentare.Controlează pachetele
de la aparținători. Face bilanțul
lichidelor ingerate și eliminate.
Delegate
Asistenta alimentează pacienta
parenteral , dacă nu poate singură ,
instituind perfuzii cu glucoză 5% ,
10% , 20% , 33% , 40% la indicația
medicului.

Capitolul VIII

38
Bibliografie

Lucreția Titircă : Tehnici de evaluare și îngrijiri acordate de asistenți medicali


Editura Viața Medicală Romanească 2008
Lucreția Titircă : Urgențele MedicoChirurgicale
Sinteze Editura Medicală2011
Mogoș Gheorghe : Compediu de anatomie și fiziologie a omului

39